Timișoara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Timișoara (dezambiguizare).
Timișoara
Temesvár  • Temeswar
—  Municipiu  —
Piața Victoriei noaptea
Piața Victoriei noaptea
Stema TimișoaraTemesvár  •  Temeswar
Stemă
TimișoaraTemesvár  •  Temeswar se află în România
{{{alt}}}
Timișoara
Temesvár  • Temeswar
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 45°44′58″N 21°13′38″E / 45.74944°N 21.22722°E / 45.74944; 21.2272245°44′58″N 21°13′38″E / 45.74944°N 21.22722°E / 45.74944; 21.22722

Țară  România
Regiune de dezvoltare Vest
Județ Timiș

SIRUTA 155243
Atestare documentară 1212/1244

Guvernare
 - Primar Nicolae Robu (USL,02012)

Suprafață
 - Municipiu 130.5  km²
 - Metropolitană 1070.4 km²
Altitudine 89 m.d.m.

Populație (2011)[1] Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. </ref>
 - Municipiu 319.279 locuitori
 - Metropolitană 384.609 locuitori
 - Recensământul anterior, 2002 317.660 locuitori
Cod poștal 300000

Site: Primăria Timișoara

Timișoara în Harta Iosefină a Banatului, 1769-1773Click (aici) pentru imagine interactivă
Timișoara în Harta Iosefină a Banatului, 1769-1773
Click (aici) pentru imagine interactivă

Timișoara este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică Banat, situată în vestul României. În anul 2011, având 319.279 de locuitori, era al treilea oraș ca populație din România. Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus.

Alte denumiri[modificare | modificare sursă]

În graiul bănățean Cimișoara, în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară Temesvár, în sârbă Темишвар/Temišvar, în limba bulgarilor bănățeni Timišvár; în traducere (lb. maghiară): „Cetatea de pe Timiș”)

Geografie[modificare | modificare sursă]

Timișoara este situată în sud-estul Câmpiei Panonice (respectiv în sudul Câmpiei de Vest), în zona de divagare a râurilor Timiș și Bega. Apele celor două râuri au format aici un ținut foarte mlăștinos și frecvent inundat. Timișoara însă s-a dezvoltat într-unul din puținele locuri pe unde se puteau trece mlaștinile. Acestea au constituit pentru mult timp o autentică fortificație în jurul cetății, însă au favorizat și o atmosferă umedă și insalubră, precum și proliferarea epidemiilor de ciumă și holeră, care au menținut relativ scăzut numărul de locuitori și au împiedicat semnificativ dezvoltarea cetății. Cu timpul însă rețeaua hidrografică a zonei a fost desecată, îndiguită și deviată. În urma acestor lucrări râul Timiș a încetat să mai străbată orașul. Îmbunătățirea terenului a fost realizată în mod ireversibil prin construirea Canalului Bega începând cu 1728 și desecarea completă a mlaștinilor din împrejurimi. Totuși, terenul de pe raza orașului moștenește o pânza freatică aflată la o adâncime de numai 0,5 - 5 metri, factor care nu permite construirea edificiilor înalte.

Ora locală este ora oficială a României, și anume Ora Europei de Est.

Climă[modificare | modificare sursă]

La fel ca toată România, Timișoara are un climat temperat-continental. Temperatura medie anuală este de 11,1 °C (2006), cu influențe climatice ale maselor de aer submediteraneene (mase de aer cald care bat dinspre Marea Adriatică) și oceanice (mase de aer umed care provin dinspre Atlantic).

Temperatura medie a aerului (media lunară și anuală)*
Perioada Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Nov Dec Anual
1901-2000 -1,5° 0,6° 5,7° 11,1° 16,3° 19,6° 21,5° 20,9° 16,8° 11,2° 5,7° 1,2° 10,7°
2006 -1,7° 0,0° 5,0° 12,4° 16,2° 19,5° 23,6° 20,1° 17,5° 12,5° 6,4° 2,1° 11,1°
Maxima și minima absolută lunară în perioada 1901-2000
Anul 1979 1994 1952 1950 1950 1938 1939 1952 1946 1935 1926 1957
Maxima 17,4° 20,5° 28,2° 32,0° 34,5° 38,4° 39,6° 41,0° 39,7° 33,8° 27,1° 20,2°
Anul 1963 1935 1932 1931 1935 1962 1962 1949 1970 1971 1922 1927
Minima -35,3° -29,2° -20,0° -5,2° -5,0° 2,2° 5,9° 5,0° -1,9° -6,8° -15,4° -24,8°
Precipitații (media lunară și anuală în mm)
1901-2000 39,1 37,5 36,5 48,2 63,4 81,0 58.3 51,5 43,9 49,7 48,7 49,4 583,9
2006 30,3 41,7 49,3 78,8 50,2 87,8 50,4 98,0 24,6 17,4 31,3 21,3 581,1
*Anuarul statistic al României 2007'[15]'

Istorie[modificare | modificare sursă]

Catedrala Mitropolitană (1936 – 1946), un simbol al orașului.

Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi. Dar și de cumani, bulgari și valahi (români). La sfârșitul mileniul au urmat maghiarii.

Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în sec. X, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, Regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea.

Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în 1212 sau în 1266. În 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. În momentul atestării sale acesta făcea parte din comitatul Timiș, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat cu centrul administrativ în „Urbis Morisena” (apoi Cenad), fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 și încorporat în regatul ungar.

Fiind așezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timișoara cât și funcția de comite de Timiș au devenit din ce în ce mai importante. Timișoara a primit un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care în urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. În timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timișoara. Numirea lui Ioan Huniade în funcția de comite de Timiș, în 1440 marchează un capitol aparte din istoria Timișoarei. Iancu de Hunedoara a fost cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creștinătății. El a transformat orașul într-o tabără militară permanentă și în domiciliul său, după ce s-a mutat aici împreună cu familia. Astfel, cetatea va rămâne în posesia Corvineștilor până în 1490.

Un episod deosebit din istoria Timișoarei îl reprezintă asediul cetății de către oastea țăranilor răsculați condusă de Gheorghe Doja. Armatele răsculate, formate din iobagi români și unguri au avut câteva victorii împotriva armatelor nobilimii, dar au fost înfrânte lângă Timișoara de comitele Ioan Zapolya. Se spune că locul unde Doja a suferit o cumplită moarte, fiind pus pe un scaun din fier înroșit și ars de viu este marcat de statuia Sfintei Marii din Piața cu același nume a cartierului Iosefin. Totuși, ultimele ipoteze susțin că torturarea lui Doja a avut loc chiar lângă castel, de unde nobilii au putut urmări macabrul spectacol. Deci, este mult mai probabil ca locul execuției să fie undeva în fața Hotelului Central de lângă Muzeul Banatului.

Ottoman timisoara1650.JPG

În 1552 o armată otomană de 160.000 de oameni sub comanda lui Ahmed–Pașa atacă și cucerește cetatea,aparată de 2310 militari, transformând-o în capitală de vilayet otoman. Comandantul orașului, Stefan Losonczy, este capturat la 27 iulie 1552 și decapitat, după o rezistență eroică.

În castelul din cetate se va instala un guvernator denumit "vali" sau " beilerbei" (uneori cu rang de pașă sau chiar vizir). Primul valiu sau beilerbei al Timișoarei este numit Kasim pasa, zis Gazi Kasım pașa,fost beilerbei al Budei. Pentru aproape 200 de ani Timișoara se va afla sub dominație otomană, fiind sub control direct al sultanului și având un statut special, ca cel al orașelor Belgrad sau Buda. Cetatea cunoaște importante transformări; bisericile sunt transformate în moschei, numeroși musulmani se stabilesc aici, fortăreața se transformă în baza necesităților strategice otomane. Cu toate acestea, ocupația turcească a fost o perioadă de relativă pace, Timișoara fiind folosită de turci mai ales ca punct strategic de plecare pentru campaniile militare la nord-vest.

După repetate tentative, Eugeniu de Savoia cucerește cetatea în 1716, ea devenind oraș al Imperiului Habsburgic. În 1919 Banatul este împărțit între România, Serbia și o mică parte în Ungaria, iar în Timișoara se instaurează, pentru prima oară în istoria cetății, administrația românească.

Dupa incheirea dualismului Austro-Ungar pentru Timișoara această epocă a reprezentat o perioadă de înflorire, sub aspect economic și demografic. Instituțiile de credit investesc sume importante în dezvoltarea industriei locale, la trecerea în secolul XX aici există numeroase întreprinderi: două fabrici de spirt, o turnătorie de fier, o fabrică de chibrituri, o fabrică de cărămizi, o fabrică de gaz, o fabrică de lanțuri, o fabrică de pălării, o fabrică de ciocolată. Prin intermediul canalului Bega Timișoara era legată, prin Tisa și Dunăre, la sistemul fluvial al Europei Centrale, iar căile ferate facilitau comunicarea cu importante orașe din vestul Europei. Tot în această perioadă a fost introdus tramvaiul cu cai, telefonul, iluminatul public electric, s-au asfaltat arterele mari de circulație. În 1899 s-a introdus la Timișoara tramvaiul electric, acesta fiind al doilea ca vechime din România actuală.[2][3] În această perioadă se dezvoltă mult suburbiile cetății, unde există manufacturi și meșteșugari pricepuți.

Pentru că Timișoara își pierde importanța militară și era nevoie de o lărgire a spațiului, se decide defortificarea cetății. Astfel, sunt demolate rând pe rând vechile porți ale cetății, se construiesc bulevarde de legătură cu suburbiile iar acestea sunt înghițite rând pe rând de marele oraș.

Sfârșitul primului război mondial a văzut populația Timișoarei într-o stare extrem de tensionată. La 31 octombrie 1918, are loc o mare demonstrație de stradă la Timișoara. În aceeași zi, în sala cazarmei militare, are loc o întrunire a celor mai importante personalități politice și militare locale și se înființează un Consiliu Național al Banatului, cu reprezentanți ale celor mai importante etnii din Banat: români, sârbi, germani și unguri.

Fotografie din aer a orașului Timișoara (jumătatea superioară a imaginii), cu Pădurea Verde în mijloc-stânga și comuna Dumbrăvița în jumătatea inferioară.

Cu o zi înainte, dr. Otto Roth, membru în conducerea Partidului Social Democrat din Ungaria și locotenentul colonel Albert Bartha, șeful Statului Major al Comandamentului Militar Timișoara, au participat, în Budapesta, la întrunirea liderilor politici maghiari. Întorși la Timișoara, au convorbiri, în seara de 30 octombrie, cu fruntașii maghiari locali și decid ca la adunarea populară din ziua următoare, care încheia demonstrația de stradă, să proclame Republica Banat,un stat ce urma să fie organizat urmând modelul elvețian și să înființeze Sfatul Poporului din Banat. Lider avea să fie dr. Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha. La adunarea din 31 octombrie, dr. Otto Roth proclamă Republica Bănățeană. În martie 1919 Otto Roth îi propune comandantului trupelor franceze Franchet d'Esperey, crearea unui Banat independent, sub protecția Franței. În 1919 Banatul a fost împărțit între România și Regatul Serbiei, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Iugoslavia). Mai târziu, o ultimă încercare de independență vine din partea germanilor din Banat, care în data de 16 aprilie 1920 trimit o petiție la Conferința de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul dar și regiunea vecină Bačka. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărțită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton. Conferința de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere.

În data de 16 decembrie 1989 la Timișoara s-a declanșat revoluția care avea să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu și a regimului comunist din România. Inițial s-a format o mișcare de protest împotriva mutării forțate a pastorului reformat László Tőkés. Atât enoriași cât și trecători s-au adunat în fața parohiei acestuia în semn de protest. La scurt timp însă, protestul s-a transformat într-unul împotriva întregului sistem și s-au scandat pentru prima dată lozinci anticomuniste. Mișcarea a luat rapid amploare și în centrul orașului s-au adunat zeci de mii de revoluționari. Pe 20 decembrie 1989, Timișoara a fost declarată primul oraș din România liber de comunism, în urma unor confruntări sângeroase soldate cu peste 1000 de morți și alte câteva mii de răniți. Aceste evenimente au dus la căderea regimului ceaușist o săptămână mai târziu. Schimbările care au avut loc la nivelul clasei politice au dus la noi proteste din partea timișorenilor, proteste ce au culminat cu redactarea controversatei Proclamații de la Timișoara, în martie 1990. Cerințele timișorenilor se sintetizau în punctul 8 al proclamației, prin care se cerea ca foștii activiști ai PCR să nu mai poată candida la funcții publice în stat. Acest punct însă nu a fost pus niciodată în aplicare.

Premierele Timișoarei[modificare | modificare sursă]

  • 1718 – atestarea fabricii de bere, a doua cea mai veche de pe teritoriul actual al Romaniei;
  • 1728 – începutul canalizării Begăi, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul actual al României, în prezent nefuncțional;
  • 1745 – construcția Spitalului Municipal;
  • 1760 – primul oraș al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi;
  • 1771 – primului ziar care a apărut pe teritoriul actual al României și totodată primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”;
  • 1815 – Se înființează biblioteca tipografului Josef Klapka, prima bibliotecă publică de împrumut din Imperiul Austriac;[4]
  • 1823-1826 - Janos Bolyai, servind la garnizoana din Timișoara, lucra la elaborarea geometriei neeuclidiene
  • 1854 – primul serviciu telegrafic într-un oraș al României de azi;
  • 1855 – primul oraș al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz;
  • 1881 – prima rețea de telefonie de pe teritoriul actual al României;
  • 1884 – primul oraș din Europa continentală cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi;[5]
  • 1886 – prima stație de salvare din Ungaria și România;
  • 1889 - primul meci de fotbal european din Romania;
  • 1895 – prima stradă asfaltată de pe teritoriul de azi al României;
  • 1897 – primele proiecții cinematografice pe teritoriul actual al țării noastre;
  • 1899 – al doilea tramvai electric într-un oraș din România de azi, după cel din București, 1894;[2]
  • 1953 – singurul oraș european cu trei teatre de stat în română, maghiară și germană;[6]
  • 1989 - pornirea revoluției române împotriva regimului comunist și primul oraș liber din România.

Populație[modificare | modificare sursă]

Densitatea populatiei in 2009.

Conform ultimului recensământ din 2011, Timișoara avea o populație de 319.279 locuitori și 380.617 locuitori în zona metropolitană. La recensământul din 2002 populația stabilă a orașului a fost de 317.660 de locuitori, iar densitatea populației de 2.622 locuitori/km². Din totalul populației 85,52% sunt români. Cele mai importante comunități etnice sunt cele maghiare (aprox 7,5%), germane (2,25%) și sârbe. De remarcat este că la Timișoara în ultimii ani, datorită creșterii economice a apărut și o importantă comunitate de oameni de afaceri, care însă nu figurează în statisticile oficiale. Dintre aceștia se remarcă în primul rând italienii, cei mai numeroși investitori străini prezenți aici. Alte două comunități în creștere sunt cea slovacă și ucraineană, care beneficiază și de predare în limba maternă în unele unități de învățământ preuniversitar.

Evoluția populației la recensăminte:


Structura confesională[modificare | modificare sursă]

Datorită tradiției multietnice și multiconfesionale, Timișoara este un oraș cu una dintre cele mai diversificate structuri confesionale din România. Astăzi, circa 80,6% din timișoreni se declară ortodocși (marea majoritate ținând de Biserica Ortodoxă Română, iar restul de Biserica Ortodoxă Sârbă) și 10% romano-catolici (marea majoritate germani și maghiari). Urmează confesiunea penticostală cu 8.408 de adepți (2,6 %), reformată (calvinistă), (2 %, majoritatea maghiari), greco-catolică (unită) (in marea majoritate români) cu 4.191. Sunt reprezentate și diverse alte comunități mai mici, cum este cea evreiască (mozaică), cu o istorie de circa 450 de ani, astăzi având aproximativ 300 de membri, în cea mai mare parte vârstnici. De asemenea există în oraș un număr mic de credincioși creștini ortodocși greci, armeni, precum și musulmani (arabi și turci). 359 de timișoreni se declară atei.

Structura etnică[modificare | modificare sursă]

Recensământul[7] Structura etnică
Anul Populația Români Germani Maghiari Sârbi Evrei Țigani Slovaci Bulgari Ucraineni Alte etnii
1880 38.702 5.188 21.121 7.745 2.487  ?  ? 416  ? 29 1.716
1890 45.948 5.594 24.973 11.100 2.363  ?  ? 332  ? 27 1.559
1900 60.551 6.312 30.892 19.162 2.730  ? - 288  ? 13 1.154
1910 74.003 7.593 32.963 28.645 3.490  ? - 341  ? 149 957
1920 86.850 16.047 32.097 27.189  ? 8.307 -  ?  ?  ? 3.210
1930 102.390 25.207 33.162 31.773 2.237 7.264 379 652 279 56 1.381
1941 125.052 46.466 37.611 24.891  ?  ?  ?  ?  ?  ? 16.084
1956 142.257 75.855 24.326 29.968 3.065 6.700 122 575 280 56 1.310
1966 174.243 109.100 25.058 31.016 4.188 2.590 120 490 475 71 1.135
1977 269.353 191.742 28.429 36.724 6.776 1.629 1.109 404 942 299 1.299
1992 334.115 274.511 13.206 31.785 7.748 549 2.668 675 1.314 756 903
2002[8] 317.660 271.677 7.157 24.287 6.311 367 3.062 570 1.218 762 2.249

De asemenea, la recensământul din anul 2002, 293 persoane s-au declarat fără religie și 343 atei.

Politică[modificare | modificare sursă]

Primăria Timişoara
Palatul Administrativ, sediu al Prefecturii Timiş, construit între 1938 - 1942

Primele alegeri libere din Timișoara post-comunistă au avut loc în 1992. Câștigător a fost Viorel Oancea, al Partidului Alianța Civică (PAC), ulterior fuzionat cu PNL. Acesta s-a remarcat prin faptul că a fost primul ofițer care a vorbit mulțimii de revoluționari adunați în Piața Operei. La alegerile din 1996 fotoliul de primar a fost câștigat de Gheorghe Ciuhandu, din partea PNȚCD. Acesta a deținut patru mandate, după ce a câștigat și alegerile din 2000, 2004 și 2008. Între timp Ciuhandu a preluat conducerea PNȚCD-ului și a candidat în 2004 la funcția de președinte al României. Se remarcă faptul că la nivel de țară Timișoara a devenit un adevărat „bastion” al țărăniștilor și singurul mare oraș condus de țărăniști. Procentul de voturi la nivel de țară al partidului a scăzut continuu în ultimii ani, însă s-a menținut relativ înalt la Timișoara.

În urma alegerilor locale din 2012, din totalul de 27 de consilieri, 15 au fost aleși din partea USL, 5 din partea PDL, 4 din partea Alianței pentru Timiș (PNȚCD+FDGR) și 3 din partea PP-DD. Primarul Timișoarei, ales în 2012, este Nicolae Robu.

    Partid Consilieri Componența Consiliului
  Uniunea Social Liberală (PSD+PNL) 15                              
  Partidul Democrat-Liberal 5                              
  Alianța pentru Timiș (PNȚCD+FDGR) 4                              
  PP-DD 3                              

Pentru componența istorică a Consiliului Local Timișoara vezi: Guvernarea locală din Timișoara.

În 2003 au fost înființate „Consiliile Consultative de Cartier” ca „instrumente de participare cetățenească pentru îmbunătățirea procesului decizional în administrația publică locală, în scopul realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii și proiecte de interes public local” (Art.1 HCL 195/2003).

Stemă[modificare | modificare sursă]

Stema municipiului a suferit cu timpul mai multe schimbări însă a păstrat mare parte din elementele caracterizante. În prezent stema oficială este tăiată în două părți printr-o linie orizontală. Jumătatea superioară este împărțită din nou în două părți egale printr-o linie verticală. Deasupra stau 7 turnuri care simbolizează cele 7 provincii române. În partea din stânga sus, pe fundal roșu, peste valuri naturale un pod de aur cu două deschizături boltite, construit din piatră cioplită (podul lui Traian) din care iese un leu de aur. În dreapta sus, un turn de piatră având cornișe duble (fostul turn de apă al cetății), două ferestre rotunde la etaj, iar la parter o poartă pe care se vede o roată de fier neagră (moara de apă). În partea de sus a turnului se vad la stânga un steag purpuriu cu o cruce argintie, la dreapta steagul tricolor găurit, introdus după 1989, simbol al Revoluției pornite la Timișoara.

În jumătatea de jos, pe câmp albastru, la stânga plutește soarele cu chip uman iar la dreapta semiluna, simbol al trecutului orașului sub stăpânire otomană. Dedesubtul lor se vede Cetatea Timișoara, cu clădirile publice și industriale, înconjurat de citadele iar la poalele cetății curge canalul Bega. La mijlocul stemei se află un scut.

Economie[modificare | modificare sursă]

Hotelul Continental
Construcția clădirilor Bosch (în față) și Fructus Plaza (în fundal)

Timișoara s-a afirmat ca puternic centru economic în secolul XVIII, o dată cu instalarea administrației habsburgice. Colonizarea cu șvabi, diversitatea etnică și religioasă, reconstrucția cetății dar și sistemul legislativ favorabil proprietății private, au determinat formarea unui puternic țesut de meșteșugari și comercianți. Acest țesut de meșteșugari a constituit pentru mai bine de 200 de ani secretul dezvoltării economice de aici. Când Revoluția industrială a început să se manifeste, Timișoara prezenta toate condițiile favorabile pentru adoptarea ei. Rând pe rând au fost introduse cele mai moderne inovații ale vremii. Micile ateliere meșteșugărești au lăsat locul industriei mici și mijlocii. Un al doilea atu important l-a constituit Canalul Bega. Acesta a constituit un avantaj competitiv necesar dezvoltării comerțului, permițând traficul de mărfuri pe apă, legătura pe Dunăre și comerțul atât cu Europa dar și cu restul lumii, prin porturile de la Marea Neagră. În 1857 la Timișoara a ajuns și calea ferată, completând astfel toate premisele necesare dezvoltării economiei industriale moderne. Însă acest model economic specific, dezvoltat în mod organic de-a lungul a aproape 250 de ani, a luat fine în 1948 odată cu naționalizarea, suprimarea proprietății individuale și instaurarea economiei de stat planificate. Timișoara a fost succesiv masiv industrializată, urmărind însă criterii diferite de dezvoltarea precedentă. Au fost creați coloși industriali în diverse domenii, în special în domeniile industriei chimice și mecanice, coloși a căror forță de muncă a fost furnizată prin migrarea masivă a populației rurale din zonă și din restul țării.

După căderea regimului comunist, în ciuda declinului unor ramuri economice tradiționale, înlocuite de noi ramuri moderne, sectorul industrial din Timișoara continuă să furnizeze peste 3% din producția industrială națională. Caracteristic economiilor de piață avansate, sectorul serviciilor acoperă un procent tot mai mare din economia timișoreană.

În ultimii ani, Timișoara a cunoscut o creștere economică semnificativă, datorată investițiilor străine, în special în sectoare de înaltă tehnologie. Într-un articol din 2005, revista franceză L'Expansion a numit Timișoara "vitrina economică a României"[9], referindu-se la numărul mare de de investiții străine, considerate ca o "a doua revoluție" prin care orașul trece.

Capitalul străin investit la Timișoara provine în special din țări precum Germania, Italia sau Statele Unite. Printre cele mai mari companii stabilite aici se numără producătorul de anvelope Continental, producătorul de componente auto Hella, compania americană Solectron (telefonie mobilă, aparatură electronică), Dräxlmaier (componente auto pentru BMW), Linde Gas (gaze tehnice), Procter & Gamble (detergenți), Nestlé (napolitane), GTM Logistics Europe. În prezent Timișoara deține un produs intern brut/locuitor mai mult de dublul mediei naționale conform datelor statistice oficiale.

Transport[modificare | modificare sursă]

Pe planul infrastructurii de transport Timișoara este un nod feroviar în centrul celei mai dense rețele de căi ferate din România, fapt care permite multiple legături cu localitățile din județ. Acestea permit orașului un important aflux de forță de muncă din toate colțurile județului. Principala gară de călători este Timișoara Nord, construită în 1857. Alte stații, importante pentru transportul local, sunt: Timișoara Est, Timișoara Vest, Timișoara Sud. De la Timișoara există legături internaționale directe spre Belgrad, Budapesta, Viena si München.

Transportul auto a cunoscut o adevărată explozie după 1990, astfel că în 2003, gradul de motorizare înregistrat la Timișoara era cel mai mare din România, cu 361 de autovehicule la 1.000 de locuitori, în comparație cu doar 315 înregistrate în capitală. Din acest motiv, traficul a devenit una dintre problemele cele mai importante cu care se confruntă orașul, infrastructura existentă nefiind capabilă să suporte valorile ridicate ale traficului. Rețeaua de drumuri din interiorul municipiului are o lungime de 574 km și ocupă o suprafață de 603 de ha.

Transportul public este asigurat de 11 linii de tramvaie (a căror trasee au o lungime totală de 134,3 de km) pe o rețea de 37,8 km (33,7 km cale dublă, 4 km cale simplă bidirecțională), 8 linii de troleibuz (cu trasee în lungime de 70,46 de km) pe o rețea de 26,9 km (18,9 km cale dublă, 6,9 km cale simplă, 4,5 km cale dublă acces depou),[10] 11 linii urbane de autobuz (trasee în lungime de 118,7 de km), 7 linii curse convenție de autobuz (în lungime de 278 km) și 8 companii de taxi.[11]

O importanță deosebită o are transportul aerian. Timișoara dispune de Aeroportul Internațional Traian Vuia, al treilea ca mărime din România. Aici este amplasată a doua companie aeriană ca mărime din Romania Carpatair, aeroportul având zeci de legaturi aeriene în întreaga Europă.

Cultură[modificare | modificare sursă]

Timișoara este un oraș multicultural, influențat de diversele comunități etnice, în special de cea germană, maghiară și sârbă, dar și de cele bulgară, italiană și greacă. Moștenirea culturală și diversitatea ofertei culturale sunt punctele forte ale orașului. Cu cele peste 12 instituții culturale profesioniste, Timișoara este, după București și Iași, al treilea pol cultural din țară din punct de vedere al mărimii și diversității ofertei culturale.[12] O mare tradiție o are teatrul timișorean, care prin cele trei teatre de stat, (în premieră în Europa): Teatrul Național, / Teatrul German și Teatrul Maghiar, oferă spectacole în limbile română, germană și maghiară. Cele trei instituții împart aceeași clădire-simbol cu Opera Română.

Filarmonica Banatul întregește paleta de ofertă culturală de cea mai înaltă calitate, păstrând astfel o tradiția orașului care a văzut interpretând pe scenele lui nume mari precum Franz Liszt, Strauss fiul, Brahms, Enescu sau premiera Traviatei lui Verdi la 9 februarie 1855.

Patrimoniul cultural timișorean și bănățean este întregit de Muzeul Banatului, înființat în 1872. Acesta adăpostește cea mai mare colecție de obiecte arheologice din Banat. Instituția are diferite ramuri, printre care un Muzeu de Artă, de Etnografie, Muzeul Satului Bănățean, un Muzeul al Viorilor sau cel al Tehnologiei, Informației și Comunicațiilor. Muzeul mai deține și cea mai mare colecție de păsări și fluturi din Estul Europei. Oferta culturală este întregită de Teatrul de Păpuși (înființat în 1949), Ansamblul Banatul, Biblioteca Județeană (1904), Școala Populară de Artă, Casa de Cultură, dar și numeroase galerii de artă, edituri, fundații și asociații culturale. Printre galeriile de artă cele mai vizitate este Galeria Calina, aflată în centrul orașului, promotor al artei tinere, loc unde expun atât artiști timișoreni, cât și pictori consacrați din țară.

Patrimoniul arhitectural[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere arhitectonic, orașul moștenește un amplu patrimoniu de monumente istorice(circa 14.500[13]), totodată cel mai mare din țară. De fapt întregul ansamblu de clădiri din centru și cele din cartierele Iosefin și Fabric sunt considerate monumente istorice. Acesta este rezultatul unei tradiții îndelungate de planificare urbanistică modernă, începută încă din secolul al XVIII-lea, o dată cu venirea austriecilor. Centrul orașului, amplasat în vechea Cetate, a fost remodelat, cu piețe și străzi drepte. Construcțiile erau bine aliniate, iar clădirile de la colțurile străzilor trebuiau să aibă elemente arhitecturale în plus. Predominant a fost stilul baroc de influență vieneză, care a adus Timișoarei numele de „Mica Vienă”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, structura urbanistică a Timișoarei a suferit un proces amplu de modernizare. Fostele bastioane și spațiile militare au fost demolate și înlocuite cu bulevarde și cartiere noi. În 1904, Primăria a înființat postul de arhitect-șef și l-a atribuit tânărului arhitect László Székely. Acesta a adus o contribuție decisivă la remodelarea zonei centrale și la introducerea stilului Art Nouveau, secession și eclectic în peisajul urbanistic al orașului. Stau mărturie palatele din Piața Victoriei, Baia Publică Neptun sau Casa Brück din Piața Unirii. Tot datorită lui s-a conturat și arhitectura industrială, Abatorul comunal sau Uzina de apă fiind numai câteva exemple.

Cartierele Fabric și Iosefin păstrează intactă amprenta diversității etniilor și meșteșugarilor care le-au construit. Se păstrează influența germană, maghiară și sârbă. Clădirile nu depășesc două etaje, sunt viu colorate și foarte bogat ornate. În cartiere precum Mehala, Iosefin sau Freidorf, se păstrează trăsăturile tipice ale satelor tradiționale de șvabi bănățeni: case mari cu front stradal, frumos ornate și cu spații verzi în fața caselor.

Ultimul curent arhitectural care influențează vechiul oraș este cel românesc, introdus odată cu trecerea Timișoarei sub administrație românească. Cel mai bun exemplu este Catedrala Mitropolitană realizată în arhitectură tradițională românească, în stil moldovenesc. În perioada interbelică se construiesc și noi cartiere de vile în jurul centrului, unde se resimte influența stilului modern interbelic, a stilului brâncovenesc sau chiar francez.

Un farmec aparte este dat de parcurile și spațiile verzi ce se întind de-a lungul canalului Bega și în toate zonele orașului. Din acest motiv Timișoara a căpătat numele de „oraș al parcurilor și al trandafirilor”.

Viață contemporană[modificare | modificare sursă]

Timișoara este un oraș cosmopolit în care viața culturală are un impact puternic asupra dezvoltării sale, în general, și a locuitorilor săi, în particular. Spectacolele consacrate, festivalurile devenite deja tradiție, parcurile iconice și locurile de recreere și agrement translatează identitatea orașului dintr-una exclusiv revoluționară într-una demnă de o Capitală Culturală Europeană.

Artele spectacolului[modificare | modificare sursă]

Cei mai importanți exponenți ai vieții artelor spectacolului din Timișoara sunt Opera și Filarmonica Banatul.

Festivaluri în Timișoara[modificare | modificare sursă]

Festivaluri de muzică[modificare | modificare sursă]

  • Festivalul Jazz TM este un festival de jazz care se desfășoară în aer liber, în Piața Victoriei, în luna iulie și aduce pe scenă artiști din scena internațională a muzicii Jazz.
  • Festivalul Jazz Kamo
  • Festivalul internațional Timișoara Muzicală – aflat la peste 30 de ediții, festivalul Timișoara Muzicală este o tradiție între iubitorii timișoreni ai teatrului liric.
  • Festivalul de Muzică Veche Timișoara – aduce în prim plan muzică de salon și compoziții din secolele al XVI-lea și al XVII-lea.[14]
  • Serbările de la Hanul Timișoreana – festivalul, care durează 8 zile, sărbătorește berea locală Timișoreana prin concerte de muzică live și oferte pentru mâncare și băutură.
  • Festivalul zilele muzicale Enescu Bartok – o săptămână de concerte simfonice, desfășurate la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul [15]
  • Festivalul de Operă și Operetă - Opera Națională Română Timișoara organizează o săptâmână de concerte în aer liber în Parcul Rozelor
  • Festivalul Blues pentru Timișoara
  • West DJ Festival – Festival concurs pentru tinerii pasionați de muzica electronică

Festivaluri de film[modificare | modificare sursă]

Festivaluri de teatru[modificare | modificare sursă]

  • Festivalul de teatru pentru în limba engleză pentru adolescenți T4T – sub umbrela asociației AT4T, festivalul reunește trupe de teatru de liceeni din România, pentru spectacole, competiții și ateliere de lucru.[18]
  • Săptămâna de teatru Diogene V. Bihoi – Festival concurs de teatru, desfășurat anual, iarna, în Timișoara.[19]
  • Festivalul European de teatru Eurothalia – Organizat de Teatrul German de Stat Timișoara, festivalul se desfășoară anual, din 2010, timp de o săptămână în luna noiembrie.[20]

Festivaluri de literatură[modificare | modificare sursă]

Festivaluri de modă[modificare | modificare sursă]

  • Timișoara Fashion Days – Festival concurs de modă, adresat în principal studenților.[22]

Festivaluri de dans[modificare | modificare sursă]

Festivaluri de arte combinate[modificare | modificare sursă]

Parcuri și spații verzi[modificare | modificare sursă]

Timișoara este cunoscută și ca orașul cu flori, fiind adesea lăudată pentru spațiile verzi și parcurile sale. Multitudinea de parcuri de diferite dimensiuni precum și grădina zoologică sunt destinații cunoscute ale Timișoarei pentru agrement și activități recreative în aer liber.

Unul dintre cele mai cunoscute parcuri din Timișoara este Parcul Central, cu o istorie bogată, el este considerat o atracție a orașului, adăpostind un Monument al Eroilor. Pe lângă latura istorică și cele câteva statui care împânzesc parcul, aici există și un skate park amenajat precum și o secțiune de bănci speciale pentru joc de șah sau domino.

Tot aproape de centrul orașului se regăsește și Parcul Rozelor, care la începutul secolului 20 i-a adus renumele Timișoarei de oraș al trandafirilor. Aranjamentele florale și pergolele dispuse pe aleile din parc numără peste 1200 de soiuri de trandafiri. Aici este și scena teatrului de vară unde pe parcursul anului se desfășoară numeroase festivaluri și spectacole.

În Parcul Botanic, un parc dendrologic de dimensiuni mai mari, puteți să admirați specii de colecție grupate în 11 sectoare, în funcție de regiunea de proveniență a plantei. De asemenea, pe lista parcurilor orașului Timișoara regăsiți și Parcul Poporului, cel mai vechi din oraș, datând din 1852.[25]

Mai mult, pentru activități pentru copii există spații special construite în Parcul Copiilor, inaugurat în 2012 după renovarea completă. Iar la ieșire din Timișoara, spre Lugoj, în zona Pădurea Verde găsiți și Grădina Zoologică care în prezent adăpostește peste 140 de animale din 29 de specii diferite.

Ștranduri din Timișoara[modificare | modificare sursă]

Câteva ștranduri aflate în oraș sunt:

  • Ștrandul Heaven, situat lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”.[26]
  • Ștrandul Termal ZHH, din proximitatea pasajul Michelangelo și a canalului Bega.[26]
  • Ștrandul No Name.[26]
  • Strandul Sun Beach, aflat în spatele terenurilor de tenis de pe Calea Buziașului.[26]
  • Ștrandul UMT, cu apă termală, care vine din foraje de la adâncime de 1.270 de metri.[26][27]

Alte opțiuni pentru agrement acvatic sunt albia râului Timiș, unde există două zone amenajate: la Șag (distanță 10 kilometri de oraș) și la Albina (15 kilometri de Timișoara). Alte ștanduri în afara orașului, frecventate de timișoreni sunt cel de la Sânmihaiul German (20 de kilometri de oraș, apă termală) și ștrandul de la Băilea Calacea, la 18 kilometri de Timișoara.[26][27]

Educație[modificare | modificare sursă]

Învățământul preuniversitar[modificare | modificare sursă]

Învățământul școlar se desfășoară în 64 de grădinițe, cu 498 de educatoare și 7095 de copii; învățământul primar și gimnazial este organizat în 47 de unități, cu 2401 cadre didactice și 35.186 elevi, învățământul liceal, în 34 de unități, cu 1359 cadre didactice și 17.472 elevi, cel post-liceal în 11 unități, cu 958 cursanți, cel de maiștri în 6 unități cu 267 cursanți. Rețeaua școlară mai cuprinde două școli speciale pentru elevii cu deficiențe, o școală specială pentru ambliopi, un centru de educație specială și un centru pentru învățământ alternativ, prin Școala Waldorf, înființată în anul 1993. Specificul învățământului preuniversitar timișorean este diversitatea limbilor de predare. Bogata tradiție multietnică a orașului s-a menținut și în mare parte datorită școlilor cu predare în limba germană, maghiară și sârbă, care, împreună cu limba română au o tradiție și o continuitate de aproape 3 secole. În prezent acestor limbi li s-au adăugat în unele unități de învățământ slovaca și ucraineana.

Printre cele mai importante licee și colegii se numără:

La nivel gimnazial Timișoara are următoarele unități de învățământ:

Universități[modificare | modificare sursă]

Învățământul superior are o tradiție de aproape 100 de ani, odată cu înființarea Politehnicii în 1920. De atunci și până azi Timișoara a devenit cel mai important pol universitar din vestul țării și al patrulea ca mărime din țară, după București, Cluj-Napoca și Iași.

Fostul Liceu al Piariştilor
Univeristatea Politehnica Timisoara

Cele mai importante universități sunt:

Turism[modificare | modificare sursă]

Timișoara deține cel mai amplu ansamblu de clădiri istorice din România, constituit din ansamblurile urbane ale cartierelor Cetate, Iosefin și Fabric. Arhitectura variată, influențele barocului Vienez și multitudinea de parcuri au adus Timișoarei, așa cum s-a spus mai sus, renumele de „Mica Vienă” și de „Orașul parcurilor”. Câteva obiective turistice importante sunt:

Personalități marcante[modificare | modificare sursă]

Claudius Florimund Mercy cunoscut și sub numele de Contele Mercy

[31]

Cartiere[modificare | modificare sursă]

Zona Metropolitană[modificare | modificare sursă]

Relații externe[modificare | modificare sursă]

Orașe înfrățite[modificare | modificare sursă]

Municipiul Timișoara este înfrățit cu:[32]

Consulate[modificare | modificare sursă]

Sport[modificare | modificare sursă]

Fotbal:

Baschet

Rugby

Arte marțiale

  • Uniunea Timișoreană de Karate (U.T.K.)

Imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  2. ^ a b Transporturi urbane”. Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu și Informatică Industrială din Universitatea din Craiova. http://em.ucv.ro/cercetare/ciitt/transporturi.htm. Accesat la 21 noiembrie 2011. 
  3. ^ Gheorghe Parusi. Cronologia Bucureștilor. (20 septembrie 1459 - 31 decembrie 1989). Zilele, faptele, oamenii Capitalei de-a lungul a 530 de ani. Editura Compania (București), 2007, citată în Tulbure, Olivia (13 aprilie 2011). „PRIMAR DE BUCUREȘTI Boierul-ziarist care a adus tramvaiul electric în Bucureștiul lui Caragiale. http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/nicolae_filipescu-bucuresti-primar_de_bucuresti-adevarul_de_seara_0_461354512.html. Accesat la 21 noiembrie 2011. 
  4. ^ Timișoara - Mica Vienă și prima Bibliotecă din Imperiu, 13 februarie 2013, Leonard Horvath, România liberă, accesat la 14 februarie 2014
  5. ^ Ilieșiu 2006, op. cit. p. 330
  6. ^ Monitorul Primăriei Timișoara
  7. ^ Varga E. Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naționalitate, jud. Timiș 1880 - 1992
  8. ^ Centrul de resurse pentru diversitate etnoculturală
  9. ^ http://www.lexpansion.com/art/6.0.133980.0.html La deuxième révolution de Timisoara
  10. ^ Rețelele de transport electric din Romania
  11. ^ RATT
  12. ^ Primăria Timișoara, Statutul Municipiului Timișoara, 2005
  13. ^ Reabilitarea clădirilor istorice: rezultatele studiului socio-economic
  14. ^ A opta editie a festivalului Muzica Veche. http://adevarul.ro/locale/timisoara/a-opta-editie-festivalului-muzica-veche-incepe-timisoara-1_522860fec7b855ff564b6acf/index.html#. 
  15. ^ Zilele muzica Enescu Bartok. http://www.timisoreni.ro/poze/zilele_muzicale_enescu__bartok/#ph245180. 
  16. ^ Festivalul Filmului Francez. http://www.primariatm.ro/epress.php?epress_id=8689. 
  17. ^ Cinecultura la Timisoara. http://www.paginidecultura.ro/2011/03/incepe-cinecultura-festival-ce-aduce-la-timisoara-filme-din-sase-tari/. 
  18. ^ Editia T4T. http://at4t.org/t4t/editia-actuala/. 
  19. ^ Festivalul de teatru Diogene V. Bihoi. http://thespis.ro/articol/festivalul-de-teatru-%E2%80%9Es%C4%83pt%C4%83m%C3%A2na-de-teatru-diogene-v-bihoi%E2%80%9D-16-22-decembrie. 
  20. ^ Festival European de teatru Eurothalia. http://www.tion.ro/festival-european-si-aniversare-la-teatrul-german-din-timisoara/1348867. 
  21. ^ Festivalul International de Literatura de la Timisoara. http://adevarul.ro/cultura/carti/start-festivalul-international-literatura-timisoara-1_526780f7c7b855ff566d5fed/index.html. 
  22. ^ Timisoara Fashion Days. http://oradeparty.oradestiri.ro/2013/06/haute-couture-toata-scena-fashion-s-a-adunat-la-timisoara-fashion-days-galerie-foto/. 
  23. ^ Bega Bulevard. http://www.timisoreni.ro/despre/festivalul_bega_bulevard_2013/. 
  24. ^ Festivalul Condeierilor Plugari. http://muzeulsatuluibanatean.ro/index.php?pagina=proiecte. 
  25. ^ Istoria parcurilor din Timisoara. Vezi ce povesti au in spate locurile de promenada din oras. http://stirileprotv.ro/stiri/timis/istoria-parcurilor-din-timisoara-vezi-ce-povesti-au-in-spate-locurile-de-promenada-din-oras.html. 
  26. ^ a b c d e f Vali Silaghi (22 mai 2013), „Tot ce trebuie să știi despre ștrandurile din Timișoara”, Adevărul, http://adevarul.ro/locale/timisoara/foto-trebuie-stii-despre-strandurile-timisoara-1_519c8466c7b855ff56161a9b/index.html, accesat la 25 martie 2014 
  27. ^ a b Stefan Both (10 mai 2012), „Unde intrăm la apă în această vară la Timișoara”, Adevărul, http://adevarul.ro/locale/timisoara/unde-intram-apa-vara-timisoara-galerie-foto-1_50aed1db7c42d5a663a0e952/index.html, accesat la 25 martie 2014 
  28. ^ The Johann Strauss Society of Great Britain - Iosef Ivanovici www.johann-strauss.org.uk, accesat 12 decembrie 2011
  29. ^ Unul dintre israelienii asasinați la Olimpiada Munchen '72 era născut la Timișoara, în 1945 banateanl.gandul.info, accesat 7 octombrie 2011
  30. ^ Israelieni de origine română la Olimpiada Munchen '72 www.realitatea.net, accesat 7 octombrie 2011
  31. ^ Cinque generazioni Illy, un'avventura ricerca.gelocal.it, accesat 30 august 2011
  32. ^ http://www.primariatm.ro/timisoara/index.php?meniuId=2&viewCat=82 Orașe înfrățite
  33. ^ [1]
  34. ^ [2]
  35. ^ [3]
  36. ^ [4]
  37. ^ [5]
  38. ^ [6]
  39. ^ [7]
  40. ^ [8]
  41. ^ [9]
  42. ^ [10]
  43. ^ [11]
  44. ^ [12]
  45. ^ [13]
  46. ^ [14]
  47. ^ FC Timișoara - Prezentare Generală fotbalonline.net, accesat 25 februarie 2009

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Barat, Armin, Die königliche Freistadt Temesvar. Eine monographische Skizze, Selbstverlag des Verfassers, Temesvar, 1902
  • Ilieșiu, Nicolae Timișoara. Monografie istorică, Timișoara, 1943, reeditat de Editura Planetarium, Timișoara, 2006, ISBN 973-97327-2-0, ISBN 978-973-7836-92-2
  • Medeleț, Florin , Dan Buruleanu, Timișoara. Povestea orașelor sale, Timișoara, 2004 ISBN 973-661-276-7
  • Mircea Opriș, Timișoara. Mică monografie urbanistică, Ed. Tehnică, București, 1987.
  • Munteanu, Ioan , Munteanu, Rodica , Timișoara. Monografie, Ed.Mirton, Timișoara, 2002 ISBN 973-585-650-6
  • Preyer, Johann Nepomuk, Monografia orașului liber crăiesc Timișoara, 1853
  • Schuster, Else von , O plimbare prin Timișoara, 1996 ISBN 973-97541-3-9

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Timișoara

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Timișoara

Reportaje

Reportaje despre cartiere

Hărți