Iconostas

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Iconostasul este, în lăcaşul creştin de cult, un perete care desparte naosul de altar. De obicei din lemn sculptat, el este acoperit de icoane.

Iconostasul tipic bisericii ortodoxe s-a dezvoltat în morfologia sa actuală pe teritoriul Marelui Cnezat al Moscovei în secolele XV şi XVI, el constituind ultimul sistem de separare între naos şi altar, după cancel şi tâmplă.

Iconostasul are trei uşi: în mijloc se află uşa împărătească, rezervată preotului, flancată de uşile diaconeşti.

Partea de rezistenţă a iconostasului este decorată către naos cu motive vegetale, iniţial tratate plat (secolele XVI-XVII), apoi în relief înalt, cu ajururi. Mai târziu, odată cu influenţele baroce, pătrund motivele zoomorfe în decorul iconostaselor. O temă des reprezentată este "Arborele lui Ieseu", care ilustrează genealogia lui Hristos din casa lui David.

[modifică] Bibliografie

• Vasile Drăguţ: Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Bucureşti 2000, p. 250-252.

Acest articol legat de creştinism este un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui!