Constituția României din 1923

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Constituția din 1923 este Constituția României adoptată după Marea Unire. A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938. A fost repusă în vigoare în 1944 până la 30 decembrie 1947, când a fost proclamată republica.

Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.


Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Constituția României (1923)

Legături externe[modificare | modificare sursă]