Spania

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Regatul Spaniei (spaniolă Reino de España) sau Spania (spaniolă España) este o ţară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene. În nord-est se învecinează cu Franţa şi Andora de-a lungul Munţilor Pirinei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia şi Gibraltar, având de asemenea două arhipelage, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) şi celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparţin două mici teritorii din nordul Africii (care includ oraşele autonome Ceuta şi Melilla), precum şi enclava Llivia din Pirinei.

După sfârşitul regimului Franco în 1975, Spania a devenit o monarhie şi o monarhie constituţională în 1978 când o nouă constituţie a fost adoptată.

Cuprins 1 Etimologie 2 Istorie 3 Politică 4 Comunităţi autonome 5 Geografie 6 Mediul înconjurător 7 Demografie 8 Religia 9 Cultură 10 Topuri intenaţionale 11 Diverse subiecte 12 Vezi şi 13 Legături externe

[modifică] Etimologie

Numele „Spania” este derivat din „Hispania”, numele în latină cu care romanii se refereau la toată peninsula, şi pe care l-au preluat din grecul „Hispanía” (accent pe „i”, ca şi în cazul „României”), utilizat de către Artemidor din Efes (sec.I î.Hr.), autorul celei mai vechi hărţi a Occidentului, în care descrie amănunţit Hispania romană.

Originea termenului „Hispania” este atribuit fenicienilor, prima civilizaţie non-iberică, care a ajuns în peninsulă pentru a-şi extinde comerţul şi care a fondat, între altele, oraşul activ cel mai vechi din Occident. În limba lor punică l-au numit Isephanim, „Coastă de iepuri”. Iepurii se găseau şi încă se găsesc în abundenţă în Andaluzia, iar unele monede bătute în epoca lui Hadrian reprezentau personificarea Hispaniei ca o doamnă aşezată, cu un iepure la picioarele ei.

[modifică] Istorie

Începând cu secol IX î.Hr., celţii, fenicienii, grecii şi cartaginezii au intrat în Peninsula Iberică, urmaţi de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia şi sistemul juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită de vizigoţi în secolul V d. Hr. şi atacată de mai multe ori în 711 de maurii nord-africani islamici, Spania modernă a început să se formeze după Reconquista, eforturile de a-i elimina pe mauri, care au rămas aici până în 1492. În 1478 Regina Elisabeta I a Castiliei a întărit inchiziţia spaniolă, instituţie interzisă abia în 1834, în timpul domniei Elisabetei a II-a. În 1492 a fost finanţată prima călătorie pe Atlantic a lui Cristofor Columb, spre "Lumea Nouă". Până în 1512, unificarea Spaniei din zilele noastre a fost completă. Totuşi, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica întreaga Iberie, iar acest vis a părut aproape îndeplinit, când Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei în 1580, şi al celorlaltor regate iberice (colectiv cunoscute ca şi "Spania" care nu era pe atunci un stat unificat). În 1640, poliţia centralistă a Contelui de Olivares a provocat războaie în Portugalia şi Catalonia: Portugalia a devenit un regat independent din nou, iar Catalonia s-a bucurat de o independenţă asistată de Franţa, dar pentru scurt timp.

În secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternică naţiune din Europa, datorită bunăstării derivate din colonizarea spaniolă a Americilor. Dar o serie de războaie lungi şi costisitoare şi revolte a început declinul puterii Spaniei în Europa. Controversa asupra succesiunii la tron a consumat ţara în secolul XVIII (vezi Războiul Spaniol de Succesiune - important, un stat spaniol centralizat a fost stabilit doar după acest război), prin ocupaţia din partea Franţei în timpul erei napoleonice la începutul anilor 1800, şi a condus la o serie de conflicte armate şi revolte între liberali şi suporterii Vechiului Regim în mare parte a secolului XIX; un secol care a reprezentat şi pierderea a mare parte din coloniile spaniole din Americi, culminate în Războiul Spano-American din 1898.

Secolul XX iniţial a adus puţină pace; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol şi a Guineei Ecuatoriale a fost probată ca şi un substitut al pierderilor din Americi. O perioadă de dictatură (1923-1931) s-a încheiat prin stabilirea celei de A Doua Republică Spaniolă.Creşterea polarizării politice, combinata cu cresterea violenţei neverificate, a dus la izbucnirea Războiului Civil Spaniol în iulie 1936. Urmând victoria forţelor sale naţionaliste în 1939, generalul Francisco Franco a condus o naţiune epuizată politic şi economic.

Totuşi, în anii 1960 şi anii 1970, Spania a fost transformată gradual într-o economie industrială modernă cu un sector de turism în creştere. După moartea dictatorului Generalul Franco în noiembrie 1975, succesorul său desemnat personal, Prinţul Juan Carlos şi-a asumat titlurile de rege şi de conducător al statului. El a jucat un rol important în ghidarea Spaniei spre un stat democratic modern, mai ales în opoziţia unei încercări de coup d'etat în 1981. Spania a aderat la OTAN în 1982 şi a devenit membră a Uniunii Europene în 1986. După moartea lui Franco, vechilor naţionalităţi istorice - Ţara Bascilor, Catalonia şi Galicia - li s-a dat o autonomie mare, care, s-a extins spre toate regiunile spaniole.

Vezi şi: Regii Spaniei

[modifică] Politică

Spania este o monarhie constituţională, cu o monarhie ereditară şi cu un parlament bicameral, Cortes sau Ansamblul Naţional. Puterea executivă consistă din Consiliul de Miniştri prezidat de Preşedintele Guvernului (asemănător unui prim ministru), propus de monarh şi ales de către Ansamblul Naţional după alegerile legislative.

Puterea legislativă este formată din Congresul Deputaţilor (Congreso de los Diputados) cu 350 de mebrii, aleşi prin vot popular pe liste-bloc, prin reprezentarea proporţională, destinaţi să servească timp de patru ani, şi un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din aleşi direcţi pe baza votului popular şi ceilalţi 51 trimişi de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani.

În 2003, Spania discută cu Regatul Unit despre Gibraltar, o mică peninsulă care şi-a schimbat posesorul în timpul Războiului Spaniol de Succesiune în 1714. Discuţiile se referă la împărţirea suveranităţii asupra peninsulei, subiect al unui referendum constituţional al gibraltarienilor, care şi-au exprimat opoziţia faţă de orice act de supunere faţă de Spania.

Spania este, în prezent, statul autonomiilor, formal unitar, dar, de fapt, funcţionând ca o federaţie de Comunităţi Autonome, fiecare cu puteri şi legi diferite (de exemplu unele au propriile lor sisteme educaţionale şi de sănătate, altele nu). Există unele probleme cu acest sistem, de vreme ce unele guverne autonome (acelea conduse de partide naţionaliste) încearcă un tip mai federal de relaţii cu Spania, în timp ce guvernul central încearcă să reprime ceea ce unii văd ca şi o autonomie excesivă a unor conmunităţi autonome (ex. Ţara Bascilor şi Catalonia).

Terorismul este o problemă în Spania de astăzi, de când ETA (Libertatea şi Pământul Basc) încearcă să câştige independenţa bască prin mijloace violente, incluzând utilizarea bombelor şi a crimelor. Deşi guvernul autonom basc nu asistă o astfel de violenţă, diferitele aproprieri de problemă sunt o sursă de tensiune între guvernele central şi basc.

[modifică] Comunităţi autonome

Spania este compusă din 17 comunităţi autonome (comunidades autónomas).

• Andaluzia (Andalucía)
• Aragon (Aragón)
• Asturias
• Insulele Baleare (Islas Baleares / Illes Balears)
• Ţara Bascilor (País Vasco / Euskadi)
• Insulele Canare (Islas Canarias)
• Cantabria
• Castilia-La Mancha (Castilla-La Mancha)
• Castilia-Leon (Castilla y León)
• Catalonia (Cataluña / Catalunya)
• Extremadura
• Galicia
• Madrid (Comunidad de Madrid)
• Murcia (Región de Murcia)
• Navarra (Navarra / Nafarroa)
• Valencia (Comunidad Valenciana / Comunitat Valenciana)

Există şi cinci locuri de suveranitate (plazas de soberanía) pe şi lângă coasta africană: oraşele Ceuta şi Melilla sunt administrate ca şi oraşe autonome, o stare intermediară între oraşe şi comunităţi; insulele din arhipelagul Islas Chafarinas, Peñón de Alhucemas, şi Peñón de Vélez de la Gomera se află sub directa administraţie spaniolă.

[modifică] Geografie

Teritoriul de bază al Spaniei este dominat de platouri înalte şi de lanţuri muntoase ca şi Pirineii şi Sierra Nevada. Din acesti munţi izvorăsc mai multe râuri importante, precum Tagus, Ebro, Duero, Guadiana şi Guadalquivir. De-a lungul coastelor se găsesc câmpii aluvionare, din care cea mai mare este Guadalquivir în Andaluzia. Spania se invecineaza la est cu Marea Mediterană (conţinând Insulele Baleare), la vest cu Oceanul Atlantic, unde se găsesc, pe coasta Africană, Insulele Canare.

Clima Spaniei este în principal temperată şi mediteraneană; există veri calde în interior, mai degrabă cu condiţii moderate şi înnorate pe coastă. Iernile sunt înnorate şi reci în interior, regiunile de pe coastă fiind relativ temperate.

• Parcul Naţional Coto Doñana

[modifică] Mediul înconjurător

În Spania, emisiile de CO2 au crescut ,din anul 1996 indicele a crescut , Spania nereuşind să respecte Protocolul de la Kioto în legătură cu emisiile de gaze cu efect de seră. Rapoartele despre mediul înconjurător au apărut datorită recomandărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Spania este afectată de un fenomen de accentuare a secetei , între anii 1880-2000, mai mult de jumătate din aceşti ani fiind foarte secetoşi. În anii '80 şapte ani au fost desemnaţi ca fiind secetoşi sau foarte secetoşi, iar în anii '90, cinci ani au primit acelaşi calificativ.

Ă== Economie ==

Economia capitalistă mixtă a Spaniei suportă un PIB care pe o bază per capita reprezintă 80% din cel al economiilor vest-europene. Guvernul său de centru-dreapta a lucrat cu succes pentru a câştiga aderarea la primul grup de ţări ce au lansat moneda unică europeană pe 1 ianuarie, 1999. Administraţia lui Jose Maria Aznar a continuat să advoce liberalizarea, privatisation, şi deregularea economiei şi a introdus unele reforme pentru taxe în final. Şomajul a scăzut vizibil sub administraţia lui Aznar, dar rămâne cel una din cele mai mari rate din Uniunea Europeană, la 13%. Guvernul încearcă să facă progrese viitoare în schimbarea legilor de munca şi reformare schemelor de pensie, care sunt cheia susţinerii atât a avansării economiei interne a Spaniei, cât şi a competitivităţii externe într-un mediu cu o monedă unică.

Vezi şi: Listă de companii spaniole Nu s-a putut interpreta (eroare lexicală): --~~~~Introduceţi formula aici ---- '''''Text aldin''[[ăTitlul legăturiiâ]]'''

[modifică] Demografie

Se poate spune că Spania este compusă din multe naţii dar a adoptat cultura castiliană ca să fie cea spaniolă, deşi există o creştere a recunoaşterii a altor naţionalităţi înăuntrul ţării, ca şi a celei başte.

Patru limbi importante sunt vorbite în Spania, care sunt limbi oficiale în anumite regiuni:

• spaniola (castellano sau español), limbă oficială în întreaga Spanie.
• catalana (català sau valencià) în Catalonia (Catalunya), Insulele Baleare (Illes Balears), şi părţi ale comunităţii autonome Valencia (València, unde limba este denumită valenciană).
• basca (euskara) în Ţara bascilor (Euskadi), şi părţi din Navarra.
• galiciana (galego) în Galicia (Galiza).

Catalana, galiciana şi castiliana, mai comun denumită "spaniolă", sunt descendente ale limbii latine şi au propriile lor dialecte; există de asemenea şi alte dialecte romanice, ca şi asturiana sau Bable în Asturias şi părţi din León, aragoneza în o parte din Aragón, şi araneza (o variantă gascono-occitană) în Val d'Aran la nord-vest de Catalonia. Spaniola vorbită în Americi este descendentă a dialectului spaniol vorbit în sud-vestul Spaniei.

[modifică] Religia

Spania este o ţară aconfesională, adică nu are o religie naţională, libertatea religioasă fiind garantată de Constituţie.

Catolicismul este religia predominantă în Spania. Un procent de 79.4 % din populaţie se declară de religie catolică , conform unui studiu al Centrului de Investigaţii Sociale realizat în anul 2005 . După catolici, agnosticii şi ateii reprezintă 17% din populaţia ţării, alte religii minoritare reprezentând 2.3% din populaţie.

Este important faptul că mulţi spanioli se declară catolici deşi nu sunt practicanţi. Conform unui studiu realizat de New York Times în 19 aprilie 2005, doar 18% din spanioli merg în mod regulat la slujbă. În rândul persoanelor sub 30 de ani, procentul scade la 14%.

După numărul de membri, a doua religie este cea musulmană . Datele arată că 800.000 de persoane sunt de religie islamică. Urmează Martorii lui Iehova, cu 103.784 de credincioşi. Există de asemenea şi o comunitate protestantă care are aproximativ 50.000 de membr, şi de asemenea mai trăiesc în Spania aproximativ 20.000 de mormoni. Comunitatea iudaică nu depăşeşte 15.000 de membri.

[modifică] Cultură

• Spanioli celebri
• Literatura spaniolă
• Bucătăria spaniolă
• Fotbalul spaniol
• Coride

[modifică] Topuri intenaţionale

• Indexul mondial de libertate a presei Locul 29 din 139 de ţări

[modifică] Diverse subiecte

• Comunicaţii în Spania
• Transport în Spania
• Armata Spaniei
• Relaţiile externe ale Spaniei
• Turism în Spania
• Lista de municipii din Spania

[modifică] Vezi şi

• Locuri din patrimoniul mondial UNESCO

[modifică] Legături externe

• La Moncloa.es - Situl oficial guvernamental
• Travel to Spain
• Congreso de los Diputados - Situl oficial al Congresului Deputaţiilor
• El Senado Situl oficial al Senatului
• Casa Real - Situl oficial al Casei Regale Spaniole
• INEBase Institutul Naţional de Statistică (spaniolă)
• Federaţia Asociaţiilor Româneşti din Spania

v • d • m Spania — Spanioli — Limbile Spaniei
Apărare • Aşezări • Capitala • Climă • Conducători • Cultură • Demografie • Drapel • Economie • Educaţie • Faună • Floră • Geografie • Hidrografie • Istorie • Împărţire administrativă • Oraşe • Politică • Sănătate • Sport • Stemă • Turism
Atlas • Cioturi • Formate • Imagini • Portal

v • d • m Împărţirea administrativă a Spaniei
Comunităţi autonome	Andaluzia • Aragon • Asturia • Cantabria • Castilia-La Mancha • Castilia-León • Catalonia • Comunitatea Madrilenă • Comunitatea Valenciană • Extremadura • Galicia • Insulele Baleare • Insulele Canare • La Rioja • Navarra • Regiunea Murcia • Ţara Bascilor
Oraşe autonome	Ceuta • Melilla
Plazas de soberanía	Insulele Chafarinas • Peñón de Alhucemas • Peñón de Vélez de la Gomera
Provincii	Álava • Albacete • Alicante • Almería • Asturia • Ávila • Badajoz • Insulele Baleare • Barcelona • Burgos • Cáceres • Cádiz • Cantabria • Castellón • Ciudad Real • Córdoba • La Coruña • Cuenca • Girona | Granada • Guadalajara • Guipúzcoa • Huelva • Huesca • Jaén • León • Lleida • Lugo • Madrid • Málaga • Murcia • Navarra • Orense • Palencia • Las Palmas • Pontevedra • La Rioja • Salamanca • Santa Cruz de Tenerife • Segovia • Sevilia • Soria • Tarragona • Teruel • Toledo • Valencia • Valladolid • Vizcaya • Zamora • Zaragoza

v • d • m Ţări europene vorbitoare de limbi romanice (Europa latină)
Andorra • Belgia • Elveţia • Franţa • Italia • Monaco •  Moldova • Portugalia •  România • San Marino • Spania

v • d • m Membrii Uniunii Latine după limbă
Catalană	Andorra
Franceză	Coasta de Fildeş • Franţa • Haiti • Monaco • Senegal
Italiană	Italia • San Marino • Vatican
Portugheză	Angola • Brazilia • Capul Verde • Guineea-Bissau • Mozambic • Portugalia • São Tomé şi Príncipe • Timorul de Est
Română	Republica Moldova • România
Spaniolă	Argentina • Bolivia • Chile • Columbia • Costa Rica • Cuba • Republica Dominicană • Ecuador • Filipine • Guatemala • Honduras • Mexic • Nicaragua • Panama • Paraguay • Peru • Spania • Uruguay • Venezuela

v • d • m Uniunea Europeană şi ţări candidate la extindere
Membri	Austria • Belgia • Bulgaria • Cipru • Danemarca • Estonia • Finlanda • Franţa • Germania • Grecia • Irlanda • Italia • Letonia • Lituania • Luxemburg • Malta • Polonia • Portugalia • Regatul Unit • Republica Cehă • România • Slovacia • Slovenia • Spania • Suedia • Ţările de Jos • Ungaria
State cu statutul de candidat	Croaţia • Republica Macedonia • Turcia

v • d • m Ţări dezvoltate
Andorra • Australia • Austria • Belgia • Canada • Coreea de Sud • Danemarca • Elveţia • Finlanda • Franţa • Germania • Grecia • Irlanda • Islanda • Israel • Italia • Japonia • Liechtenstein • Luxemburg • Monaco • Norvegia • Noua Zeelandă • Portugalia • Regatul Unit • San Marino • Singapore • Spania • Statele Unite ale Americii • Suedia • Taiwan • Ţările de Jos • Vatican

v • d • m Europa
State suverane	Albania • Andorra • Armenia² • Austria • Azerbaidjan¹ • Belarus • Belgia • Bosnia şi Herţegovina • Bulgaria • Cipru² • Croaţia • Danemarca¹ • Elveţia • Estonia • Finlanda • Franţa¹ • Georgia¹ • Germania • Grecia • Irlanda • Islanda • Italia • Kazahstan¹ • Letonia • Liechtenstein • Lituania • Luxemburg • Malta • Monaco • Muntenegru • Norvegia¹ • Polonia • Portugalia¹ • Regatul Unit • Republica Cehă • Republica Macedonia • Republica Moldova • România • Rusia • San Marino • Serbia • Slovacia • Slovenia • Spania¹ • Suedia • Turcia¹ • Ţările de Jos¹ • Ucraina • Ungaria • Vatican
Teritorii dependente şi autonome	Adjaria (Georgia) • Adîgheia (Rusia) • Akrotiri şi Dhekelia (Regatul Unit) • Åland (Finlanda) • Azore (Portugalia) • Başchiria (Rusia) • Cabardino-Balcaria (Rusia) • Calmîchia (Rusia) • Canare¹ (Spania) • Carelia (Rusia) • Catalonia (Spania) • Cecenia (Rusia) • Ceuta¹ (Spania) • Ciuvaşia (Rusia) • Corsica (Franţa) • Crimeea (Ucraina) • Daghestan (Rusia) • Feroe (Danemarca) • Friuli-Veneţia Giulia (Italia) • Găgăuzia (Republica Moldova) • Gibraltar (Regatul Unit) • Groenlanda¹ (Danemarca) • Guernsey (Regatul Unit) • Inguşetia (Rusia) • Jersey (Regatul Unit) • Karaciai-Cerkessia (Rusia) • Komi (Rusia) • Madeira¹ (Portugalia) • Man (Regatul Unit) • Mari El (Rusia) • Melilla¹ (Spania) • Mordovia (Rusia) • Muntele Athos (Grecia) • Nahicevan¹ (Azerbaidjan) • Neneţia (Rusia) • Osetia de Nord (Rusia) • Sardinia (Italia) • Sicilia (Italia) • Tatarstan (Rusia) • Trentino-Tirolul de Sud (Italia) • Ţara Bascilor (Spania) • Udmurtia (Rusia) • Valle d'Aosta
State nerecunoscute	Abhazia • Cipru de Nord¹ ³ • Kosovo³ • Nagorno-Karabah • Osetia de Sud • Transnistria
¹ O parte a teritoriului său sau teritorii dependente se află în afara Europei. ² O ţară se află în întregime în alt continent, dar are conecţiuni geopolitice mai puternice cu Europa. ³ Recunoscut parţial.