Limba sârbă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| sârbă српски/srpski |
|
| Vorbită în | Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, România, Ungaria şi altele |
|---|---|
| Număr de vorbitori | 10-12 milioane (locul aproximativ 75) |
| Sistem de scriere | chirilic şi latin |
| Tipologie lingvistică | diversă, normal SVO |
| Clasificare | |
limbi indo-europene
|
|
| Statut oficial şi codificare | |
| Limba oficială în | Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru |
| Organ de reglamentare | Consiliul pentru Standardizarea Limbii Sârbe |
| ISO 639-1 | sr |
| ISO 639-2 | (B) src, (T) srp |
| SIL | SRP |
| Extras | |
| Cвa људскa бићa рaђajу сe слoбoднa и jeднaкa у дoстojaнству и прaвимa. Oнa су oбдaрeнa рaзумoм и свeшћу и трeбa jeдни прeмa другимa дa пoступajу у духу брaтствa. | |
| Vizitaţi Wikipedia în sârbă! | |
| Această pagină poate conţine caractere Unicode. | |
Limba sârbă (cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este în acelaşi timp una din variantele limbii abstand comune sârbilor, croaţilor, bosniacilor şi muntenegrenilor, denumită tradiţional prin termenul „limba sârbocroată”, şi o limbă ausbau cu propriul său standard. Este limbă oficială în Serbia, Bosnia şi Herţegovina şi Muntenegru, fiind vorbită şi de minorităţile naţionale sârbe din ţările vecine cu Serbia, precum şi de un mare număr de emigranţi sârbi în Europa Occidentală, America de Nord şi Australia.
[modifică] Distribuţie geografică şi statut
Numărul vorbitorilor de limba sârbă este estimat între 10 şi 12 milioane. Datele de mai jos reflectă numărul vorbitorilor de limba sârbă numai dacă acest lucru este precizat, deoarece majoritatea statisticilor se referă la persoanele de naţionalitate sârbă sau care provin din Serbia, uneori împreună cu cele din Muntenegru. Nu se ştie câţi dintre aceştia vorbesc efectiv sârbeşte. În plus, în unele ţări, statisticile nu disting sârba de sârbocroată.
Distribuţia populaţiei sârbe în lume este următoarea:
| Ţară | Număr de persoane | Statutul persoanelor | An | Sursă |
|---|---|---|---|---|
| Serbia[1] |
|
de naţionalitate sârbă |
|
Republički Zavod za Statistiku |
| Bosnia şi Herţegovina |
|
de naţionalitate sârbă |
|
The World Factbook a CIA |
| Muntenegru |
|
cu limba maternă sârbă |
|
Zavod za Statistiku |
| Germania |
|
cetăţeni sârbi şi muntenegreni |
|
Statistisches Bundesamt Deutschland |
| Croaţia |
|
de naţionalitate sârbă |
|
CROSTAT – Populaţia după naţionalitate |
|
|
cu limba maternă sârbă | CROSTAT – Populaţia după limba maternă | ||
|
|
cu limba maternă sârbocroată | |||
| Austria |
|
vorbitori de limba sârbă |
|
Statistik Austria |
| Statele Unite ale Americii |
|
de origine sârbă |
|
U.S. Census Bureau |
| Elveţia |
|
vorbitori de limba sârbocroată |
|
Office fédéral de la statistique |
| Australia |
|
născute în Serbia şi în Muntenegru |
|
Australian Bureau of Statistics |
| Italia |
|
cetăţeni sârbi şi muntenegreni |
|
Istituto Nazionale di Statistica |
| Canada |
|
vorbitori de limba sârbă |
|
Statistics Canada |
|
|
vorbitori de limba sârbocroată | |||
| Slovenia |
|
de naţionalitate sârbă |
|
Statistični urad Republike Slovenije |
| Republica Macedonia |
|
de naţionalitate sârbă |
|
Државен завод за статистика |
| România |
|
cu limba maternă sârbă |
|
Institutul Naţional de Statistică |
| Suedia |
|
născute în Serbia |
|
Statistiska Centralbyrån |
| Ungaria |
|
vorbitori de limba sârbă |
|
Magyar Központi Statisztikai Hivatal |
Limba sârbă este oficială în Serbia, în Bosnia şi Herţegovina, precum şi în localităţile cu populaţie majoritară sârbă din Muntenegru[2] şi din Croaţia[3].
[modifică] Variante regionale
După unii lingvişti, limba sârbă are două dialecte:
- Dialectul štokavian (štokavski) este vorbit în cea mai mare parte a Serbiei, de către sârbii din Bosnia şi Herţegovina, şi din Muntenegru. Acelaşi dialect este vorbit şi de croaţi în cea mai mare parte a Croaţiei, de către bosniaci şi de către muntenegreni.
- Dialectul torlakian (torlački) se vorbeşte într-o regiune relativ restrânsă din sud-estul Serbiei. Nu este standardizat şi nu este recunoscut ca dialect al limbii sârbe de către toţi lingviştii. Din cauza asemănărilor cu limba bulgară, este considerat de către lingviştii bulgari ca aparţinând acesteia.
Există şi o stratificare supradialectală, după felul în care a evoluat în ele sunetul din limba slavonă ĕ transcris prin litera ѣ „iat”. Pronunţarea acesteia determină în limba sârbă:
- grupul de graiuri ekaviene (ekavski), în care „iat” a devenit e, de exemplu în cuvintele vetar ’vânt’ şi reka ’râu’. Se vorbesc în Serbia centrală, de est şi de sud.
- grupul de graiuri (i)jekaviene ((i)jekavski), în care „iat” a evoluat în je, în unele cuvinte (vjetar) şi în ije, în alte cuvinte (rijeka). Se vorbesc în Serbia de vest, în regiunea Sandžak din Serbia, în Muntenegru şi în Bosnia şi Herţegovina.
Limba sârbă standard se bazează pe dialectul štokavian, normele ei admiţând pronunţarea ekaviană şi (i)jekaviană, precum şi transcrierea acestora.
[modifică] Istoria limbii literare
Primele documente ce se pot considera ca fiind în limba sârbă sunt scrise cu alfabetul chirilic şi datează din secolele al XI-lea şi al XII-lea. Cel mai important este Miroslavljevo jevanđelje (Evanghelia lui Miroslav[4]). Atunci încep două procese simultane: pe de o parte limba vorbită evoluează în modul ei firesc şi se formează graiuri, pe de altă parte cărturarii se străduiesc să standardizeze limba. De fapt limba sârbă a cunoscut mai multe standardizări în cursul istoriei.
[modifică] Primele standardizări
Prima stadardizare are loc la începutul secolului al XIII-lea, sub domnia primului rege sârb, Stefan I Nemanjić. Este efectuată de fratele acestuia, Rastko Nemanjić, mai cunoscut ca Sfântul Sava, întemeietorul bisericii ortodoxe sârbe autocefale, în jurul anului 1220. În acea vreme, scrierea limbii sârbe începe să se îndepărteze de cea a limbii slavone, în sensul că se adaptează bine la schimbările fonetice ce au avut loc până atunci. Limba astfel rezultată se numeşte sârbo-slavă, iar scrierea sa, scriere din Raška[5]. Din punct de vedre lingvistic, opera cea mai semnificativă a Sfântului Sava este Karejski tipik (Tipicul din Karyes). Dušanov zakonik (Pravila lui Dušan), scrisă în anii 1349-1354, foloseşte aceeaşi limbă.
Următoarea reformă a limbii are loc după ce Serbia devine vasala Imperiului Otoman, sub domnia lui Stefan Lazarević, în jurul anului 1400. Este efectuată în şcoala condusă de cărturarul bulgar Constantin Filosoful, în mânăstirea Manasija, aşezată pe malul râului Resava. Reforma şcolii de la Resava este arhaizantă şi influenţată de limba greacă, apropiind standardul limbii sârbe de cel al limbii bulgare. În această variantă sunt scrise, de exemplu, Slovo Ljubve (Cuvântul iubirii) (1409) al lui Stefan Lazarević şi Žitija despota Stefana Lazarevića (Viaţa despotului Stefan Lazarević) (1433), a lui Constantin Filosoful.
Între secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, literatura sârbă decade foarte mult. Singurul vestigiu de seamă al culturii sârbe medievale supravieţuieşte în mânăstirea Beočin din Bačka. A fost adus aici de călugării copişti de manuscrise de la mânăstirea Rača, refugiaţi din calea cuceririi otomane. Reprezentatul cel mai de seamă al celor din Rača este Gavril Stefanović Venclović (1680-1749), caracterizat printr-un bilingvism aparte. El scrie cărţile religioase după normele şcolii de la Resava, dar predicile în limba poporului.
Între 1680 şi 1690, mulţi sârbi se refugiază din Serbia asuprită de otomani pe teritoriul Imperiului Austriac, mai ales în Voivodina de astăzi şi în Banat, sub conducerea patriarhului Arsenije Čarnojević al III-lea (în sârba cu scrierea de azi, Crnojević). Austriecii încearcă să-i convertească pe sârbi la religia catolică şi, totodată, să le impună o limbă slavă de sud unică, bazată pe limba croată ce cunoştea o perioadă de înflorire în Dalmaţia, Bosnia şi Slavonia. Încearcă de asemenea să înlocuiască scrierea chirilică folosită în şcolile sârbilor cu scrierea latină. Aceste tentative sunt privite de sârbi ca un atac împotriva fiinţei lor religioase şi naţionale, de aceea clerul sârb îi cere ajutor ţarului Petru I al Rusiei, care le trimite cărţi şi învăţători. În credinţa greşită că varianta rusă a limbii slavone este mai veche decât varianta ei sârbă, preoţimea o adoptă pe prima. Aceasta este şi astăzi limba liturgică a bisericii ortodoxe sârbe. În această perioadă, limba literară laică este un amestec de elemente ale graiurilor din Voivodina, ale variantei ruse a limbii slavone şi ale limbii ruse literare laice.
[modifică] Reforma lui Vuk Karadžić
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cărturarul Vuk Stefanović Karadžić întreprinde o reformă radicală a normelor limbii sârbe, cu ajutorul unor filologi de seamă ai vremii, precum fraţii Grimm, şi al puterii austriece, reprezentată de lingvistul sloven Jernej Kopitar. Prin lucrarea Dicţionar sârbesc (publicată prima dată în 1818, dar mai larg răspândită abia prin ediţia a II-a din 1852), prin traducerea sa a Noului Testament din 1847 şi prin alte lucrări, el pune bazele limbii sârbe standard actuale. O fundamentează pe graiul din Herţegovina de est, care face parte din dialectul štokavian cu pronunţare (i)jekaviană, vorbit şi în Serbia de sud-vest, regiunea natală a lui Karadžić.
Sub influenţa romantismului din Europa Occidentală, Karadžić recomandă ca model pentru limba literară pe cea a literaturii populare şi respinge normele de atunci influenţate de limba rusă, care nu corespund cu structura gramaticală şi sistemul fonologic ale limbii sârbe. În acelaşi timp simplifică la maximum ortografia, pe baza principiului fonemic.
Reforma lui Karadžić este influenţată şi de opere literare croate. De altfel activitatea sa se desfăşoară în paralel cu standardizarea limbii croate, efectuată tot pe baza dialectului štokavian cu pronunţare (i)jekaviană. Mai mult decât atât, au loc şi consultări directe între elaboratorii celor două standarde, de exemplu aşa-numitul „Acord de la Viena”, semnat de şapte intelectuali croaţi şi sârbi, printre care şi Karadžić, în 1850, la iniţiativa lingvistului sloven Franc Miklošič.
Mai târziu, în normele limbii se încetăţeneşte şi pronunţarea ekaviană a orăşenilor din Voivodina şi Serbia, care chiar devine dominantă, dar nu elimină pronunţarea (i)jekaviană. În 1868, normele propuse de Karadžić sunt adoptate oficial în Serbia.
[modifică] De la standardizare până în prezent
Începând cu această epocă, domeniul lingvistic şi cel politic interferează până în ziua de azi, relaţia dintre limba sârbă şi limba croată pendulând de la epocă la epocă între ideea unei limbi unice şi cea a două limbi aparte, în funcţie de evenimentele istorice prin care trec vorbitorii lor.
Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, sârbii folosesc din ce în ce mai mult şi scrierea cu alfabetul latin al limbii croate. Filologul Đura Daničić începe să redacteze cu acest alfabet, uşor modificat, Rječnik hrvatskoga ili srpskoga jezika (Dicţionarul limbii croate sau sârbe) al Academiei Iugoslave de Ştiinţe şi Arte, înfiinţată la Zagreb în 1866.
Apropierea dintre limba sârbă şi limba croată se continuă după Primul Război Mondial, de data aceasta în cadrul Regatului sârbilor, croaţilor şi slovenilor, devenit mai apoi Regatul Iugoslaviei, create sub egida Serbiei, ţară învingătoare în război. Autorităţile de la Belgrad susţin din ce în ce mai mult ideea limbii sârbocroate.
În Iugoslavia comunistă de după al Doilea Război Mondial, promovarea limbii sârbocroate şi încercările de a estompa diferenţele dintre sârbă şi croată devin componente ale politicii lingvistice oficiale, după cum reiese şi din „Acordul de la Novi Sad” (1954), semnat de 25 de lingvişti şi scriitori, 18 sârbi şi şapte croaţi, în care se stipulează că limba comună a sârbilor, croaţilor, muntenegrenilor şi bosniacilor este sârbocroata, care se poate numi şi croatosârbă, cu două variante literare, sârbă şi croată. Se decide totodată şi redactarea unui dicţionar unic.
În această perioadă, limba sârbă evoluează mai departe. Ca urmare a urbanizării se răspândeşte un aşa-numit „stil belgrădean”, care se îndepărtează de limbajul astăzi devenit rustic al lui Karadžić.
După destrămarea Iugoslaviei, limbile sârbă şi croată se îndepărtează din nou una de alta. În limba sârbă aceasta se manifestă, de exemplu, prin reintrarea în limba literară a unor elemente ale limbii liturgice, iar constituţia prevede că limba oficială a statului este limba sârbă scrisă cu alfabetul chirilic[6], dar şi alfabetul latin rămâne de folosinţă curentă.
[modifică] Fonetică
[modifică] Corespondenţa scriere–pronunţare
| Alfabetul chirilic | Numele literei chirilice | Transcirere în alfabet latin | Transcriere fonetică | Pronunţare aproximativ ca în |
|---|---|---|---|---|
|
|
|
|
|
ac, A! |
|
|
|
|
|
bun |
|
|
|
|
|
voce |
|
|
|
|
|
gură |
|
|
|
|
|
dor |
|
|
|
|
|
între ger şi deal în graiul maramureşean, muiat |
|
|
|
|
|
interjecţia elev, Eh! |
|
|
|
|
|
jar |
|
|
|
|
|
zare |
|
|
|
|
|
inel, Tii! |
|
|
|
|
|
iar |
|
|
|
|
|
kilogram |
|
|
|
|
|
loc, mai dur |
|
|
|
|
|
leac în graiul maramureşean, muiat |
|
|
|
|
|
mal |
|
|
|
|
|
nor |
|
|
|
|
|
neam, în graiul maramureşean, muiat |
|
|
|
|
|
om, O! |
|
|
|
|
|
pas |
|
|
|
|
|
rar |
|
|
|
|
|
sac |
|
|
|
|
|
turn |
|
|
|
|
|
între cer şi teacă în graiul maramureşean, muiat |
|
|
|
|
|
ulei, Huu! |
|
|
|
|
|
film |
|
|
|
|
|
tehnică |
|
|
|
|
|
ţară |
|
|
|
|
|
cer, mai dur |
|
|
|
|
|
ger, mai dur |
|
|
|
|
|
şapcă |
Observaţii:
- R între două consoane sau la început de cuvânt, urmat de o consoană, poate constitui nucleul unei silabe, ca o vocală, de exemplu în prst ’deget’ şi rvanje ‘luptă’.
- Limba sârbă se scrie în mod tradiţional cu alfabetul chirilic adaptat astfel, încât fiecărui sunet să-i corespundă o singură literă. Acest alfabet este folosit în toate documentele oficiale din Serbia şi Republika Srpska. Se foloseşte şi alfabetul latin cu semne diacritice, care trenscrie unele sunete prin grupări de două litere. Folosirea sa este majoritară în documentele neoficiale.
- Ortografia sârbă se bazează pe principiul fonemic, care merge până acolo, încât şi numele proprii străine se transcriu aşa cum se pronunţă în limba sârbă, inclusiv în alfabetul latin. De exemplu, ‘Gérard Depardieu’ se scrie Žerar Depardie. Există totuşi unele excepţii de la acest principiu.
-
- Asimilările dintre consoane (vezi mai jos) nu sunt redate în scris la sfârşit de cuvânt: Šef bi ['ʃeːv] bi voleo da radimo. ‘Şefului i-ar plăcea să lucrăm.’, Ostao je bez [bes] kaputa. ‘A rămas fără palton.’
- Înaintea unei consoane palatale sau alveolo-palatale, š şi ž se înmoaie: ruž Đine [ˈruːʒʲ ˈd͡ʒine] ‘rujul Đinei’. Nici aceasta nu apare în scris.
[modifică] Schimbări fonetice aparente şi în scris
[modifică] Alternanţa a ~ ∅ (numită nepostojano a ‘a labil’)
La unele forme ale unor substantive şi adjective se intercalează un a între două consoane, dar la alte forme acest a dispare. De exemplu, radicalul cuvântului care înseamnă ‘motan’ este mačk-, nominativul său singular fiind mačak, dar în cursul declinării a cade: sa mačkom ‘cu motanul’. În cazul radicalelor feminine terminate cu două consoane, acest a apare la genitiv plural între cele două consoane: radical sestr-, nominativ singular sestra ’soră’, genitiv plural sestara.
[modifică] Alternanţa l ~ o
Substantivele şi adjectivele terminate cu -ao sau -eo (posao ’treabă’, veseo ‘vesel’) erau cândva în istoria limbii terminate cu un l dur (posal, vesel) care a evoluat în o, dar numai în poziţie finală de cuvânt. Acest o redevine l dacă nu mai este în poziţie finală, ci este urmat de o desinenţă (posla ‘al/a/ai/ale trebii’, vesela ‘veselă’, forma de feminin).
[modifică] Asimilarea consoanelor
Când două consoane, una surdă şi una sonoră ajung în contact prin adăugarea la un cuvânt a unei desinenţe sau a unui sufix, prima consoană devine la fel cu cea următoare din punctul de vedere al sonorităţii (asimilare regresivă). Astfel,
| consoanele sonore | b, | g, | d, | đ, | z, | ž, | dž | devin | |
| consoanele surde | p, | k, | t, | ć, | s, | š, | č, | şi invers. |
De exemplu, de la rob ‘rob’ se formează, prin adăugarea sufixului -stvo, substantivul ropstvo ‘robie’, în care b se schimă în p sub influenţa primei consoane din sufix, s, care este surdă.
[modifică] Palatalizări
Unele consoane aflate la sfârşitul formei de nominativ a unui substantiv sau la sfârşitul rădăcinii unui verb îşi schimbă natura sub influenţa unei vocale cu care începe o desinenţă sau un sufix. Cazuri mai frecvente:
- K, g şi h înaintea lui e devin post-alveolare:
- Aceleaşi consoane devin alveolare înaintea lui i (nominativ masculin plural):
- k > c – vojnik ‘soldat’ > vojnici ‘soldaţi’
- g > z – predlog ‘propunere’ > predlozi
- h > s – orah ‘nucă’ > orasi
- Palatalizarea înaintea lui j se numeşte şi iodizare sau înmuiere. Aceasta face ca:
- d şi t să devină alveolo-palatale: d > đ, t > ć
- l şi n palatale: l > lj, n > nj
- z şi š post-alveolare: z > ž, s > š
Câteva exemple de înmuiere: tvrd ‘dur’ > tvrđi ‘mai dur’, lju't ’furios’ > ljući ’mai furios’, brz ‘rapid’ > brži ‘mai rapid’.
[modifică] Accentuarea
Accentul care cade pe una din silabele unui cuvânt are în limba sârbă un dublu caracter. Este de intensitate, adică nucleul silabei este rostit cu mai multă forţă decât celelalte (ca în română), dar şi tonic (numit şi muzical), nucleul de silabă accentuată fiind pronunţat cu un ton mai ridicat sau mai coborât decât celelalte.
Accentul poate fi de patru feluri, combinaţii între caracterul descendent sau ascendent şi durata vocalei (lungă sau scurtă). În mod obişnuit, accentul se notează în scris numai în lucrările de lingvistică, în manuale şi dicţionare. Semnele convenţionale pentru accente apar în exemplele de mai jos.
- lung descendent: pîvo ‘bere’
- lung ascendent: písati ‘a scrie’
- scurt descendent: vȅtar ‘vânt’
- scurt ascendent: òtac ‘tată’
În cuvintele cu mai mult de o silabă, accentul descendent nu poate fi decât pe prima silabă. Cuvintele monosilabice pot avea numai accent descendent.
Şi vocalele neaccentuate pot fi lungi sau scurte. Cele lungi se notează (nu în scrisul obişnuit) cu ¯ (žèna ‘femeie’ / žénā ‘al/a/ai/ale femeilor’). O silabă lungă neaccentuată se poate găsi numai după o silabă accentuată.
După cum se vede din exemplul precedent, caracterul accentului şi durata vocalelor au valoare funcţională, bunăoară să diferenţieze, ca aici, două cazuri: nominativul singular de genitivul plural. Locul accentului are de asemenea valoare funcţională (vezi Declinarea adjectivelor).
În cuvintele polisilabice, accentul poate să cadă pe oricare silabă, în afară de ultima, regulă ce se aplică şi cuvintelor străine. Astfel, cuvintele franceze, care se accentuează pe ultima silabă, în limba sârbă au accentul pe penultima silabă: Marseille (transcris în sârbă Marsej) ['marsej].
[modifică] Gramatică
[modifică] Tip morfologic
Din punctul de vedere al tipologiei morfologice, sârba este o limbă flexionară, ca limba română, dar în grad mai mare decât aceasta, adică cazurile substantivelor, adjectivelor şi pronumelor, precum şi persoanele verbelor se disting mai bine prin desinenţe.
[modifică] Substantivul
[modifică] Genul substantivelor
Substantivele pot fi de genul:
- masculin, de regulă posibil de recunoscut după terminaţia consonantică la cazul nominativ, numărul singular: grad ‘oraş’. Aceleiaşi clase de declinare le aparţin şi substantivele terminate în -ao şi -eo (vezi Alternanţa l ~ o). Sunt şi substantive masculine terminate cu -a: prenume masculine (Nikola), nume de profesii (sudija ‘judecător’), care se declină ca femininele.
- feminin, în general cele terminate la nominativ singular în -a: ruka ‘mână’. Sunt şi substantive feminine terminate cu o consoană la nominativ singular: radost ‘bucurie’, stvar ‘lucru’. Acestea aparţin unei clase de declinare aparte.
- neutru (substantivele cu -o sau cu -e la nominativ singular): kolo ‘cerc’, polje ‘câmp’, care se declină ca masculinele cu consoană.
[modifică] Declinarea
Aceasta se caracterizează prin şapte cazuri, iar substantivele sunt grupate în patru clase de declinare, după desinenţa de la nominativ singular. Există numeroase forme neregulate. Iată declinarea a patru substantive regulate din două clase de declinare cu numărul cel mai mare de substantive:
| Caz | Masculin | Neutru | Feminin | |||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| animat | inanimat | singular | plural | singular | plural | |||
| singular | plural | singular | plural | |||||
| Nominativ | jelen ‘cerb’ | jeleni | izvor ‘izvor’ | izvori | selo ‘sat’ | sela | žena ‘femeie’ | žene |
| Genitiv | jelena | jelēnā | izvora | izvōrā | sela | selā | ženē | žénā |
| Dativ | jelenu | jelenima | izvoru | izvorima | selu | selima | ženi | ženama |
| Acuzativ | jelena | jelene | izvor | izvore | selo | sela | ženu | žene |
| Vocativ | jelene! | jeleni! | izvore! | izvori! | selo! | sela! | ženo! | žene! |
| Instrumental | jelenom | jelenima | izvorom | izvorima | selom | selima | ženom | ženama |
| Locativ | o jelenu | o jelenima | o izvoru | o izvorima | o selu | o selima | o ženi | o ženama |
Observaţii:
- Acuzativul singular al substantivelor masculine animate este identic cu genitivul lor, în timp ce acuzativul singular al masculinelor inanimate este la fel cu nominativul.
- Desinenţa la genitiv plural este -a lung. Aceasta deosebeşte în primul rând genitivul plural de cel singular la substantivele masculine şi neutre, precum şi genitivul plural de nominativul singular la cele feminine.
- Cazul acuzativ este nu numai cel al complementului direct, ci şi al complementului circumstanţial de loc al verbelor care exprimă deplasarea: On ide u grad. ‘El merge în oraş.’
- Cazul instrumental este în principal cel al complementului circumstanţial instrumental (nožem ‘cu cuţitul’), şi al complementului circumstanţial sociativ (sa suprugom ‘cu soţia’).
- Cazul locativ (totdeauna cu prepoziţie) este cel al complementului circumstanţial de loc al unui verb care nu exprimă deplasarea (On živi u gradu. ‘El locuieşte în oraş.’) Locativul mai este şi cazul complementului indirect despre care se vorbeşte (o jelenu ‘despre cerb’).
[modifică] Adjectivul
[modifică] Categorii de adjective
- calificative: dobar ‘bun’, jutarnji ‘de dimineaţă’
- de materie: drveni ‘de lemn’
- de apartenenţă: čovekov ‘al omului’, babin ‘al bunicii’. Acestea sunt formate de la substantive, prin adăugarea sufixului -ov sau -ev la cele masculine, şi -in la cele feminine.
[modifică] Forma scurtă şi forma lungă
Adjectivele pot avea două forme, scurtă sau lungă. Cea scurtă se caracterizează prin terminaţia consonantică la nominativul masculinului singular, iar cea lungă prin terminaţia -i la acelaşi caz:
- bratov ‘al fratelui’ – adjectiv cu formă scurtă
- beogradski ‘belgrădean’ – adjectiv cu formă lungă
Aproape toate adjectivele calificative au ambele forme, cea lungă fiind obţinută prin adăugarea lui -i la forma scurtă: bogat > bogati ‘bogat’. În cazul lor, forma scurtă este numită şi nedefinită, iar cea lungă este numită şi definită. Acesteia îi corespunde în română adjectivul substantivat, articulat cu articol hotărât sau cu articol demonstrativ. Exemplu în context: Bila su dva čoveka; jedan je bio siromašan, a drugi – bogat; siromašni je ćutao, dok je bogati mnogo pričao. ‘Erau doi oameni; unul era sărac, iar celălalt – bogat; săracul (sau cel sărac) tăcea, în timp ce bogatul (sau cel bogat) vorbea mult.’
Adjectivele cu o singură formă sunt folosite şi ca nedeterminate, şi ca determinate. Adjectivele de apartenenţă au numai formă scurtă, iar cele terminate cu -ski, -nji şi -ji, precum şi adjectivele la gradul comparativ şi la cel superlativ relativ (vezi mai jos) – numai formă lungă.
[modifică] Gradele de comparaţie
Gradul comparativ de superioritate se formează cu sufixe:
- -ji, -ja, -je, care provoacă iodizarea consoanei finale a adjectivului:
- pentru adjectivele monosilabice cu vocală lungă: mlad ‘tânăr’ > mlađi ‘mai tânăr’
- pentru adjectivele bisilabice terminate la masculin în -ak, -ek sau -ok: kratak ‘scurt’ > kraći
- -iji, -ija, - ije:
- pentru adjectivele monosilabice cu vocală scurtă: star ‘bătrân’ > stariji
- pentru adjectivele polisilabice: hrabar ‘curajos’ > hrabriji ‘mai curajos’, jednostavan ’simplu’ > jednostavniji ’mai simplu’
Comparaţia se construieşte cu prepoziţia od care cere genitivul: Marko je stariji od Ivana. ‘Marko este mai bătrân decât Ivan.’
Superlativul relativ de superioritate se obţine din forma de comparativ, cu prefixul naj-: hrabriji ‘mai curajos’ > najhrabriji ‘cel mai curajos’.
[modifică] Declinarea adjectivelor
[modifică] Forma lungă
| Caz | Masculin | Neutru | Feminin | |||
|---|---|---|---|---|---|---|
| singular | plural | singular | plural | singular | plural | |
|
|
zèlenī ‘cel verde’ | zèlenī | zèlenō | zèlenā | zèlenā | zèlenē |
|
|
zèlenōg(a) | zèlenīh | zèlenōg(a) | zèlenīh | zèlenē | zèlenīh |
|
|
zèlenōm(e) | zèlenīm(a) | zèlenōm(e) | zèlenīm(a) | zèlenōj | zèlenīma |
|
|
zèlenōg(a) (animat), zèlenī (inanimat) | zèlenē | zèlenō | zèlenā | zèlenū | zèlenē |
|
|
zèlenī | zèlenī | zèlenō | zèlenā | zèlenā | zèlenē |
|
|
zèlenīm | zèlenīm(a) | zèlenīm | zèlenīm(a) | zèlenōm | zèlenīm(a) |
|
|
o zèlenōm(e) | o zèlenīm(a) | o zèlenōm(e) | o zèlenīm(a) | o zèlenōj | o zèlenīm(a) |
[modifică] Forma scurtă
| Caz | Masculin | Neutru | Feminin | |||
|---|---|---|---|---|---|---|
| singular | plural | singular | plural | singular | plural | |
|
|
zèlen ‘verde’ | zelènī | zelèno | zelèna | zelèna | zelène |
|
|
zelèna | zelènīh | zelèna | zelènīh | zelènē | zelènīh |
|
|
zelènu | zelènīm(a) | zelènu | zelènīm(a) | zelènōj | zelènīma |
|
|
zelèna (animat), zèlen (inanimat) | zelène | zelèno | zelènā | zelènu | zelène |
|
|
zèlenī | zelènī | zelèno | zelènā | zèlenā | zèlenē |
|
|
zelènīm | zelènīm(a) | zelènīm | zelènīm(a) | zelènōm | zelènīm(a) |
|
|
o zelènu | o zelènīm(a) | o zelènu | o zelènīm(a) | o zelènōj | o zelènīm(a) |
De remarcat că la plural forma scurtă diferă de cea lungă numai prin locul accentului: pe prima silabă la forma lungă, pe a doua silabă la forma scurtă.
[modifică] Pronumele
[modifică] Pronumele personale
| Caz | Singular | Plural | Pronumele reflexiv |
|||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
|
ja ‘eu’ | ti ‘tu’ | on ‘el’, ono – neutru | ona ‘ea’ | mi ‘noi’ | vi ‘voi’ | oni ‘ei’, ona – neutru, one ‘ele’ |
|
|
|
mene, me | tebe, te | njega, ga | nje, je | nâs, nas | vâs, vas | njih, ih | sebe |
|
|
meni, mi | tebi, ti | njemu, mu | njoj, joj | nama, nam | vama, vam | njima, im | sebi |
|
|
mene, me | tebe, te | njega, ga | nju, je | nâs, nas | vâs, vas | njih, ih | sebe, se |
|
|
|
ti! |
|
|
|
vi! |
|
|
|
|
mnom | tobom | njim | njom | nama | vama | njima | sobom |
|
|
o meni | o tebi | o njemu | o njoj | o nama | o vama | o njima | o sebi |
Observaţii:
- La genitiv, la dativ şi la acuzativ, pronumele personale au forme scurte şi forme lungi. Formele scurte nu se accentuează (se pronunţă împreună cu verbul al cărui complement sunt, ca o silabă a acestuia) şi sunt cel mai mult folosite. Formele lungi sunt accentuate, folosindu-se după prepoziţii şi conjuncţii, precum şi atunci când se insistă asupra persoanei.
- Pronumele de politeţe este Vi (scris cu iniţială majusculă).
- Cazul genitiv se foloseşte numai cu prepoziţii care cer acest caz: On je došao posle mene. ‘El a venit după mine.’
- Pronumele sebe este reflexiv. Are o singură persoană şi se referă totdeauna la [[subiect]ul propoziţiei, de orice persoană ar fi acesta: Ona govori za sebe i ja govorim za sebe. Zašto ti ne govoriš za sebe? ‘Ea vorbeşte pentru sine şi eu vorbesc pentru mine. Tu de ce nu vorbeşti pentru tine?’ Are formă scurtă numai la acuzativ. Aceasta se foloseşte la diateza reflexivă a verbelor: On ide da se šeta. Ja idem da se šetam s njim. Hoćes li da se šetaš sa nama? ‘El merge să se plimbe. Eu merg să mă plimb cu el. Vrei să te plimbi cu noi?’
[modifică] Pronumele interogative
| Nominativ | ko ‘cine’ | šta ‘ce’ |
| Genitiv | koga | čega |
| Dativ | kome | čemu |
| Acuzativ | koga | šta |
| Instrumental | kim | čime |
| Locativ | o kome | o čemu |
[modifică] Pronume-adjective interogativ-relative
- čiji, -a, -e, -i, -e, -a: Čije su ove naočare? ‘Ai cui sunt ochelarii ăştia?’, Bio je tamo sto, čije su noge bile zabijene u zemlju. ‘Era acolo o masă ale cărei picioare erau înfipte în pământ.’
- koji, -a, -e, -i, -e, -a: Koju košulju hoćeš? ‘Care cămaşă o vrei?’, Koju hoćeš? ‘Pe care o vrei?’, Imam muža koji me voli. ‘Am un soţ care mă iubeşte.’
- kakav, kakva, kakvo, kakvi, kakve, kakva: Kakvu košulju hoćeš? ‘Ce (fel de) cămaşă vrei?’, Kakvu hoćeš? ‘De care vrei?’
Declinarea acestora:
| Caz | Masculin | Feminin | Neutru | Masculin | Feminin | Neutru | Masculin | Feminin | Neutru |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
|
čiji | čija | čije | koji | koja | koje | kakav | kakva | kakvo |
|
|
čijeg(a) | čije | čijeg(a) | kojeg(a) / kog(a) | koje | kojeg(a) / kog(a) | kakva / kakvog(a) | kakva | kakva, kakvog(a) |
|
|
čijem(u) | čijoj | čijem(u) | kojem(u) / kom(e) | kojoj | kojem(u) / kom(e) | kakvu / kakvom(e) | kakve | kakvu / kakvom(e) |
|
|
čiji (inanimat), čijeg(a) (animat) | čiju | čije | koji (inanimat), koga / kojeg(a) (animat) | koju | koje | kakav | kakvu | kakvo |
|
|
čijim | čijom | čijim | kojim | kojom | kojim | kakvim | kakvom | kakvim |
|
|
čijem(u) | čijoj | čijem(u) | kojem(u) / kom(e) | kojoj | kojem(u) / kom(e) | kakvu / kakvom(e) | kakvoj | kakvu / kakvom(e) |
[modifică] Pronumele-adjective posesive
- moj ‘(al) meu’, moja ‘(a) mea’, moje (neutru singula), moji ‘(ai) mei’, moje ‘(ale) mele’, moja (neutru plural)
- tvoj ‘(al) tău’, tvoja ‘(a) ta’, tvoje (neutru singular), tvoji ‘(ai) tăi’, tvoje ‘(ale) tale’, tvoja (neutru plural)
- njegov ‘(al) lui’, njegova ‘(a) lui’, njegovo (neutru singular), njegovi ‘(ai) lui’, njegove ‘(ale) lui’, njegova (neutru plural)
- nje(zi)n ‘al ei’, nje(zi)na ‘(a) ei’, nje(zi)no (neutru singular), nje(zi)ni ‘(ai) ei’, nje(zi)ne ‘(ale) ei’, nje(zi)na (neutru plural)
- naš ‘(al) nostru’, naša ‘(a) noastră’, naše (neutru singular), naši ‘(ai) noştri’, naše ‘(ale) noastre’, naša (neutru plural)
- vaš ‘(al) vostru’, vaša ‘(a) voastră’, vaše (neutru singular), vaši ‘(ai) voştri’, vaše ‘(ale) voastre’, vaša (neutru plural)
- njihov ‘(al) lor’, njihova ‘(a) lor’, njihovo (neutru singular), njihovi ‘(ai) lor’, njihove ‘(ale) lor’, njihova (neutru plural)
- svoj, -a, -e, -i, -e, -a determină (ca adjectiv) sau reprezintă (ca pronume) obiectul (obiectele) posedat(e) de subiect, indiferent de persoana acestuia: Ja jedem svoj hleb, a ti jedeš svoj. ‘Eu îmi mănânc pâinea mea, iar tu ţi-o mănânci pe a ta.’ Celelalte pronume-adjective posesive reprezintă (respectiv determină) de regulă obiectul posedat de altcineva (altceva) decât subiectul propoziţiei: Poznajem tvoju sestru. ’O cunosc pe sora ta.’
[modifică] Pronumele-adjective demonstrative
Acestea exprimă trei grade de depărtare:
- Ovaj ‘acest(a)’, ova ‘această (aceasta)’, ovo (neutru singular), ovi ‘aceşti(a)’, ove ‘aceste (acestea)’, ova (neutru plural) se referă la ceea ce este lângă vorbitor.
- Onaj ‘acel(a)’, ona ‘acea (aceea)’, ono (neutru singular), oni ‘acei(a)’, one ‘acele(a)’, ona (neutru plural) se referă la ceea ce este departe de vorbitor, de exemplu lângă o terţă persoană (nu interlocutorul).
- Taj, ta, to, ti, te, ta exprimă depărtarea medie, referindu-se, de exemplu, la ceea ce este lângă interlocutor.
[modifică] Numeralul
[modifică] Particularităţi în construcţia numeral cardinal + substantiv sau adjectiv
- Cantitatea 0 (nula, ništa) se exprimă cu genitivul plural al substantivului sau adjectivului: nula / ništa listova (în traducere literală, ’zero ziare’).
- Jedan ‘un’, jedna ‘o’, jedno (neutru) şi numerele care se termină cu această cifră se construiesc cu substantivul/adjectivul la nominativ singular: jedan grad ‘un oraş’, dvadeset i jedan list ’21 de ziare’.
- Dva ‘doi’, dve ‘două’, tri ‘trei’ şi četiri ‘patru’, precum şi numerele care se termină cu aceste cifre sunt urmate de substantiv/adjectiv la genitiv singular, oricare ar fi funcţia sintagmei în propoziţie: dva grada ‘două oraşe’, trideset i dva lista ’32 de ziare’.
- Cu pet ‘cinci’ şi cifrele următoare, precum şi cu numerele care se termină cu aceste cifre, substantivul/adjectivul se pun la genitiv plural: pet gradova ‘cinci oraşe’, sedam listova ’şapte ziare’, trideset i osam listova ’38 de ziare’.
[modifică] Numele numerelor
Fiecare cifră are un nume de genul feminin: jedinica, dvojka, trojka, četvorka, petica etc. Exemple: Dobio sam dvojku iz matematike. ‘Am luat (un) doi la matematică.’, Idem osmicom. ‘Merg cu optul (cu tramvaiul 8).’
[modifică] Numeralele colective
Acestea sunt dvoje ‘doi’, troje ‘trei’, četvoro ‘patru’, petoro ‘cinci’. Următoarele se formează asemănător cu petoro, cu sufixul -oro. Se folosesc:
- cu substantivele colective: troje prasadi ‘trei purcei’
- pentru a desemna grupuri de persoane de sexe diferite: nas dvoje ‘noi doi’ (un bărbat şi o femeie), osmoro učenika ‘opt elevi’ (băieţi şi fete).
- cu numele de obiecte care se folosesc perechi: dvoje rukavice ‘două mănuşi’ (care formează o pereche), în opoziţie cu dve rukavice ‘două mănuşi’ (desperecheate).
Cu aceste numerale, substantivul/adjectivul este la genitiv singular.
[modifică] Substantivele numerale
Acestea se formează cu sufixul -ica şi se folosesc numai cu nume de fiinţe de sex masculin: nas dvojica ‘noi doi’ (bărbaţi), spre deosebire de nas dvoje ‘noi doi’ (un bărbat şi o femeie).
[modifică] Numeralele ordinale
Acestea au desinenţele specifice adjectivelor cu formă lungă: prvi ‘primul’, prva ‘prima’, prvo (neutru), drugi ‘al doilea’, treći ‘al treilea’, četvrti ‘al patrulea’, peti ‘al cincilea’ etc.
[modifică] Verbul
[modifică] Aspectele verbelor
Ca şi în celelalte limbi slave, verbele limbii sârbe se caracterizează şi prin categoria aspectului, care exprimă durata sau gradul de realizare a acţiunii unui verb.
- Un verb imperfectiv (numit şi durativ) exprimă faptul că acţiunea era, este, va fi sau este dorită a fi în curs de desfăşurare sau efectuată în mod repetat: Vršim svoj posao. ‘Îmi fac (efectuez) treaba.’ (Sunt în curs de a o face, nu se ştie de când şi până când.); Pio sam kavu i gledao prema moru. ‘Beam cafea şi priveam către mare.’; Hoću da gledam televiziju. ’Vreau să mă uit la televizor.’ (azi, mâine, în general).
- Un verb perfectiv (numit şi momentan) exprimă faptul că acţiunea a avut loc, are loc sau se doreşte să aibă loc o singură dată, într-un singur moment, sau că începe şi se termină la momente date: Ići ćeš da se šetaš samo ako završiš svoj posao. ‘Vei merge să te plimbi numai dacă îţi termini (de efectuat) treaba.’; Popio sam kavu. Možemo ići. ‘Mi-am băut cafeaua. Putem pleca.’; Hoću da pogledam ovaj film. ’Vreau să mă uit la filmul ăsta.’ (de la început până la sfârşit).
Prezentul propriu-zis este exprimat numai de verbele imperfective, în propoziţii independente sau principale. Prezentul verbelor perfective se foloseşte numai în propoziţii subordonate.
Majoritatea verbelor formează perechi perfectiv–imperfectiv cu acelaşi sens lexical, de exemplu pisati–napisati ’a scrie’. Există câteva procedee formale pentru a diferenţia cele două aspecte:
- Unul din aceste procedee est adăugarea la verbul perfectiv a unui prefix provenit dintr-o prepoziţie. Astfel de prefixe sunt za-, po- şi na- din exemplele precedente, care schimbă numai aspectul verbului. Alte prefixe îi schimbă mai mult sau mai puţin şi sensul: pisati ’a scrie’ > prepisati ’a copia’. Din verbul astfel derivat se formează corespondentul său imperfectiv cu acelaşi sens, cu ajutorul unui sufix: prepisivati. Sufixul este plasat înaintea terminaţiei -ti specifice infinitivului.
- Sunt şi verbe perfective cu un anumit sufix şi imperfective cu altul. De exemplu sufixul -i- este specific perfectivului, iar -a- – imperfectivului: spremiti–spremati ‘a pregăti’.
Şi în română se exprimă aceste aspecte, dar nu atât de sistematic încât să se considere că este vorba de o categorie gramaticală a verbului românesc. După cum se vede în exemplele de mai sus, numai la trecut se poate spune că verbul românesc exprimă formal aspectele, odată cu exprimarea timpului, prin imperfect, respectiv perfectul compus sau perfectul simplu.
[modifică] Conjugare
Verbele sârbeşti sunt repartizate în opt clase de conjugare, după sunetul final al rădăcinii verbului şi desinenţa persoanei a III-a singular a prezentului.
Exemplu de verb regulat de conjugarea I, la modurile şi timpurile cele mai folosite:
| Mod | Timp | Forma afirmativă | Forma negativă | Traducere |
|---|---|---|---|---|
| Infinitiv | tresti | a scutura | ||
| Prezent | tresem | ne tresem | scutur, nu scutur | |
| treseš | ||||
| trese | ||||
| tresemo | ||||
| tresete | ||||
| tresu | ||||
| Perfect compus | tresao, tresla, treslo sam | nisam tresao, -la, -lo | am scuturat, n-am scuturat | |
| tresao, -la, -lo si | ||||
| tresao, -la, -lo je | ||||
| tresli, -le, -la smo | ||||
| tresli, -le, -la ste | ||||
| tresli, -le, -la su | ||||
| Viitor | trešću | neću tresti | voi scutura, nu voi scutura | |
| trešćeš | ||||
| trešće | ||||
| trešćemo | ||||
| trešćete | ||||
| trešće | ||||
| Condiţional | tresao, -la, -lo bih | ne bih tresao, -la, -lo | aş scutura / aş fi scuturat, n-aş scutura / n-aş fi scuturat | |
| tresao, -la, -lo bi | ||||
| tresao, -la, -lo bi | ||||
| tresli, -le, -la bismo | ||||
| tresli, -le, -la biste | ||||
| tresli, -le, -la bi | ||||
| Imperativ | tresi! | ne tresi! / nemoj da treseš! / nemoj tresti! |
scutură!, nu scutura! | |
| (neka) trese! | (neka) ne trese! | |||
| tresimo! | ne tresimo! / nemojmo da tresemo! / nemojmo tresti! |
|||
| tresite! | ne tresite! / nemojte da tresete! / nemojte tresti! |
|||
| (neka) tresu! | (neka) ne tresu! | |||
| Gerunziu | prezent | tresući | ne tresući | scuturând, nescuturând |
| trecut | tresavši sau tresav | |||
| Participiu activ | tresao, -la, -lo, -li, -le, -la | |||
| Participiu pasiv | tresen, tresena, treseno, treseni, tresene, tresena | netresen, -a, -o, -i, -e, -a | scuturat, -tă, -ţi, -te; nescuturat, -tă, -ţi, -te | |
Observaţii:
- Verbele neregulate sunt numeroase, ca şi schimbările fonetice provocate de sufixe şi desinenţe.
- În gramaticile sârbeşti nu se pomeneşte de modul indicativ.
- Verbului românesc ‘a fi’ îi corespund în sârbă două verbe: jesam şi biti.
- Verbul auxiliar al perfectului compus este jesam, care are şi forme scurte, cele care apar mai sus.
- La formele compuse (perfect compus şi condiţional), participiul activ se acordă în gen şi număr cu subiectul.
- La forma negativă a verbelor auxiliare, negaţia ne se îmbină cu verbul. Cu verbul jesam, negaţia devine ni-.
- Viitorul se formează în general de la rădăcina verbului urmată de forma scurtă a verbului hteti ‘a vrea’ la prezent (Pevaćeš. ’Vei cânta.’), dar în prezenţa pronumelui personal subiect şi la forma negativă, auxiliarul se detaşează de verb, care ia în acest caz forma de infinitiv: Ti ćeš pevati. ‘Tu vei cânta.’, Nećeš pevati. ‘Nu vei cânta.’
- Conjunctivului românesc îi corespunde indicativul prezent precedat de conjuncţia da: Hoću da pevaš. ‘Vreau să cânţi’. Această construcţie se foloseşte şi dacă există două verbe care au acelaşi subiect: Hoću da pevam. ‘Vreau să cânt.’, spre deosebire de limba croată şi majoritatea limbilor slave, care preferă în acest caz construcţia cu verbul subordonat la infinitiv.
- Condiţionalul a avut cândva un timp trecut, dar în limba actuală nu mai are decât o singură formă. Trecutul se distinge de prezent prin context.
- Imperativul negativ se poate forma în trei feluri:
-
- – negaţia ne + forma afirmativă a imperativului;
- – verbul auxiliar nemoj + conjuncţia da + prezentul verbului conjugat;
- – nemoj + infinitivul.
Forme mai puţin folosite:
- Viitorul anterior se formează din prezentul verbului biti ‘a fi’ + participiul activ: budem tresao ‘voi fi scuturat’.
- Forma numită aorist exprimă o acţiune trecută care a avut loc după altă acţiune trecută sau imediat înaintea momentului vorbirii: tresoh ‘(eu) scuturai’.
- Imperfectul: tresijah ’scuturam’. Este folosit numai în limba literară şi în unele enunţuri fixe, precum Gde to beše? ‘Unde era asta?’. În locul imperfectului se foloseşte perfectul compus al verbelor imperfective.
- Mai mult ca perfectul se formează în două feluri: din imperfectul verbului biti ‘a fi’ + participiul activ (bejah/beh pisao ‘scrisesem’) sau din perfectul compus al verbului biti + participiul activ (bio sam pisao).
[modifică] Prepoziţii
Cele mai multe prepoziţii se folosesc cu un singur caz:
- cu genitivul: bez ’fără’; blizu ‘în apropierea’; do ‘până la’; duž ‘de-a lungul, în lungul’; ispod ‘sub, de sub’; ispred ‘în faţa, din faţa’; iz ‘din, de la’; iza ‘dincolo de, în spatele’; između ‘între, dintre, printre’; iznad ‘deasupra, de deasupra’; kod ‘la, lângă’; pored ‘alături de’; posle ‘după’ (în timp); pre ‘înainte de’ (în timp); protiv ‘împotriva’; radi ‘în scopul’; umesto ‘în locul’; usred ‘în mijlocul’; zbog ‘din cauza’
- cu dativul: k(a) ‘spre’
- cu acuzativul: kroz ‘prin, printre, peste’; niz(a) ‘în josul’; uz(a) ‘lângă, aproape de, în apropiere de, în preajma, în susul, în contra, cu, alături de’; za ’pentru’
- cu locativul: po ’după, conform’; prema ’către’; pri ’cu ocazia’, ’în momentul’, ‘(de) pe lângă’
Alte prepoziţii se folosesc cu două sau chiar trei cazuri, în funcţie de sens sau de natura verbului regent:
| Prepoziţie | Caz | Condiţii de folosire | Exemplu |
|---|---|---|---|
| među | acuzativ | cu verb care exprimă mişcarea | ići među ljude ‘a merge între oameni’ |
| instrumental | cu verb care nu exprimă mişcarea | biti među ljudima ‘a fi între oameni’ | |
| na | acuzativ | cu verb care exprimă mişcarea | postaviti na sto ‘a pune pe masă’ |
| határozói eset | cu verb care nu exprimă mişcarea | biti na stolu ‘a fi pe masă’ | |
| nad(a) | acuzativ | cu verb care exprimă mişcarea | uzdigati se nad more ‘a se ridica deasupra mării’ |
| instrumental | cu verb care nu exprimă mişcarea | nalaziti se nad morem ‘a se găsi deasupra mării’ | |
| o | acuzativ | obesiti o nešto ‘a agăţa de ceva’ | |
| locativ | govoriti o nečemu ‘a vorbi despre ceva’ | ||
| pod(a) | acuzativ | cu verb care exprimă mişcarea | padati pod stolicu ‘a cădea sub scaun’ |
| instrumental | cu verb care nu exprimă mişcare | ležati pod stolicom ‘a sta culcat sub scaun’ | |
| pred(a) | acuzativ | cu verb care exprimă mişcarea | pozoviti pred kralja ‘a chema în faţa regelui’ |
| instrumental | cu verb care nu exprimă mişcarea | govoriti pred kraljem ‘a vorbi în faţa regelui’ | |
| s(a) | genitiv | iskočiti sa stola ‘a sări de pe masă’ | |
| instrumental | cu substantive animate | s mužem ‘cu soţul’ | |
| u | genitiv | u Branka Ćopića ‘la Branko Ćopić’ (în opera lui) | |
| acuzativ | cu verb care exprimă mişcarea | ići u selo ‘a merge în sat’ | |
| locativ | cu verb care nu exprimă mişcarea | živeti u selu ‘a trăi în sat’ | |
| za | acuzativ | za profesora ‘pentru profesor’ | |
| instrumental | za profesorom ‘în spatele / în urma profesorului’ |
Observaţie: În cazul unor prepoziţii există alternanţă -a ~ ∅. Vocala a este adăugată prepoziţiei cu scopul pronunţării mai uşoare, atunci când cuvântul următor începe cu aceeaşi consoană ca cea cu care se termină prepoziţia, cu o consoană de acelaşi tip sau cu un grup de consoane: s majkom ‘cu mama’, dar sa sestrom ‘cu sora’; pred tobom ‘în faţa ta’, dar preda mnom ‘în faţa mea’.
[modifică] Particule[7]
Particula este considerată în gramaticile sârbeşti ca o parte de vorbire aparte. Este definită ca un cuvânt invariabil care indică atitudinea vorbitorului faţă de conţinutul exprimării. Multora dintre ele în română le corespund adverbe.
Sensul particulelor depinde în general de împrejurările concrete ale comunicării. De exemplu cuvântul samo poate servi la:
- atragerea atenţiei: Samo da znaš šta sam juče video! ’De-ai şti ce-am văzut ieri!’
- ameninţare: Samo da mi dođi kasno! ’Numai să-mi vii târziu!’
- exprimarea dorinţei: Samo da mi se on vrati! ’Numai de s-ar întoarce la mine!’
Particulele cele mai frecvente:
- particule de precizare: baš ’tocmai’, i ’şi’, upravo ’tocmai’, taman ’chiar, tocmai’. Exemplu în propoziţie: Baš meni se to moralo desiti! ’Tocmai mie a trebuit să mi se întâmple!’
- particule modale: besumnje ’fără îndoială’; dakako ’sigur’; jedva ’abia’; možda ’poate’; naprotiv ’dimpotrivă’; nipošto ’nicidecum’ ; sigurno ’sigur’; uistinu ’într-adevăr’; umalo ’aproape’; valjda ’poate’; verovatno ’probabil’; zaista ’într-adevăr’. În propoziţii: – Hoćeš li sutra doći? – Dakako da ću doći. ’– Vii mâine? – Sigur că vin.’ ; Ceo dan učiš, sigurno si umoran. ’Înveţi toată ziua, sigur eşti obosit.’; Umalo da zaboravim pasoš. ’Era să-mi uit paşaportul.’
- particule prezentative: evo, eto, eno ’iată, uite’. Exprimă trei grade de depărtare, ca pronumele-adjective demonstrative: – Gde su mi naočari? – Eto ih kraj tebe. ’– Unde-mi sunt ochelarii? – Uite-i lângă tine.’; Eno starica pred vratima. ’Iată bătrâna în faţa porţii.’
- particule interogative: da, li, da li, zar. În propoziţii: Dolaziš li sutra? ’Vii mâine?’, Zar ne možeš doći na vreme? ’Nu poţi să vii la timp?’
- particule exclamative: a, ala, da. În propoziţii: Da si mi zdrav! ’Să fii sănătos!’, Ala smo se lepo proveli! ’Ce bine am petrecut!’
- particule afirmative: da ’da’, dabome ’bineînţeles’, dakako ’sigur’. În propoziţie: Da, doćiću. ’Da, voi veni.’
- particule negative: ne ’nu’, ni ’nici’. În propoziţii: Dolazi on, ali ne tako često. ’Vine el, dar nu prea des.’, Ni ja tu ništa ne mogu učiniti. ’Nici eu nu pot face nimic.’
- particule restrictive: bar ’măcar’, jedino ’numai’, samo ’numai’. În propoziţie: Samo ti možeš da mi pomogneš. ’Numai tu poţi să mă ajuţi.’
- particule imperative: neka, već. În propoziţii: Neka dođe on! ’Să vină el!’, Prestani već s tim plakanjem! ’Termină odată cu plânsul!’
Unele particule pot constitui propoziţii într-un dialog. În această categorie de particule sunt incluse şi unele sintagme: Kako da ne!, Nego šta!, Nego kako! (toate trei având sensul ’Cum să nu!’)
[modifică] Topica[8]
Deşi în limba sârbă topica este destul de liberă, ea rămâne o limbă SVO, adică ordinea părţilor de propoziţie este subiect + predicat (+ complement), dacă nicio parte nu este scoasă în evidenţă: Žene idu na pijacu. ‘Femeile merg la piaţă.’, Beograd je lep grad. ‘Belgradul e un oraş frumos.’
În general, pronumele şi verbele auxiliare neaccentuate, chiar dacă sunt mai multe (maximum patru), precum şi particula interogativă li, se plasează după primul cuvânt accentuat, constituind un bloc cu un singur accent cu acesta: Olga mu ju je dala. ’Olga i-a dat-o.’ În locul unui cuvânt accentuat poate sta un grup nominal din două elemente. În acest caz, cuvintele neaccentuate pot urma după al doilea element: Moja će sestra doći u utorak. sau Moja sestra će doći u utorak. ’Sora mea va veni marţi.’ Dacă grupul nominal este mai lung, cuvântul neaccentuat nu poate urma după acesta: Moja mlađa sestra doći će u utorak. ’Sora mea mai tânără va veni marţi.’
În propoziţie coordonată sau subordonată, pronumele şi verbele auxiliare neaccentuate sunt plasate după cuvântul care introduce propoziţia: Rekao mi je da će moja mlađa sestra doći u utorak. ’Mi-a spus că sora mea mai tânără va veni marţi.’ Conjuncţiile a ’iar’ şi i ’şi’ fac excepţie de la această regulă.
Alte cuvinte neaccentuate, în special prepoziţiile, pot fi pe primul loc în propoziţie: : Na stolu ima knjiga. ’Pe masă este o carte.’ Şi unele particule neaccentuate pot fi la început de propoziţie: Da nisi bolesna? ’Oare nu eşti bolnavă?’, Slavko vidi Olgu, zar ne? ’Slavko o vede pe Olga, nu?’
În general, atributul adjectival precede substantivul determinat: On je bogat čovek. ‘El e om bogat.’
[modifică] Lexic
[modifică] Formarea cuvintelor[9]
[modifică] Derivarea
Ca în română, prin adăugarea unor sufixe se formează cuvinte din aceeaşi familie lexicală ca şi cuvântul de bază:
| Cuvânt de bază | Sufix | Cuvânt derivat |
|---|---|---|
| noć ‘noapte’ + | -ište | → noćište ‘loc de înnoptat’ |
| -as | → noćas ‘astă-noapte’ | |
| -ti | → noćiti ‘a înnopta’ | |
| -n- | → noćni, -na, -no ‘de noapte’ |
[modifică] Compunerea
În limba sârbă compunerea este mai productivă decât în română. Se poate efectua prin:
- îmbinarea nemijlocită a două cuvinte: dan ‘zi’ + gubiti ‘a pierde’ > dangubiti ‘a pierde vremea, a fi leneş’
- îmbinarea printr-o vocală de legătură: crn ‘negru’ + o + kos (de la kosa ‘păr’) > crnokos ‘cu păr negru’
Elementele cuvântului compus pot fi un substantiv şi un verb (primul exemplu), un adjectiv şi un substantiv (al doilea exemplu), două substantive: kućevlasnik ’proprietar de casă’, duvankesa ’pungă de tutun’. Unele combinaţii de două substantive sunt simţite ca mai puţin sudate decât aceste exemple, de aceea se scriu cu cratimă: radio-aparat ’aparat de radio’, radio-stanica ‘radiostaţie’, spomen-ploča ’placă comemorativă’.
Cuvintele formate cu prefixe sunt considerate tot compuse: nad ’deasupra’ + biskup ’episcop’ > nadbiskup ’arhiepiscop’, pred ’înaintea’ + znak ’semn’ > predznak ’semn prevestitor’, ne ’nu’ + milosrdan ’milostiv’ > nemilosrdan ’necruţător’. În această categorie se includ şi verbele formate cu prefixe care schimbă sensul verbului de bază: ići ’a merge’ > otići ’a pleca’, izaći ’a ieşi’, doći ’a veni, naići ’a veni pe neaşteptate’. Aceste prefixe schimbă în acelaşi timp şi aspectul verbului (vezi Aspectele verbelor).
Compunerea poate fi combinată cu derivarea: kratk- (de la kratak ‘scurt’) + o + vid- (de la videti ‘a vedea’) + -an > kratkovidan ‘miop’, bez brige ’fără grijă’ > bezbrižan ’nepăsător’.
[modifică] Împrumuturi
În raport cu standardul limbii croate, cel al limbii sârbe acceptă relativ uşor împrumuturile. A preluat cuvinte de la un număr mare de limbi, inclusiv din română (bešika ‘beşică, vezică’, guša ‘guşă’ etc.). Majoritatea împrumuturilor sunt substantive, dar sunt şi multe verbe (telefonirati, analizirati), adjective (flegmatičan, logičan). Din astfel de adjective se formează şi adverbe: apsolutno, ekspanzivno, eventualno.
[modifică] Note
- ^ Inclusiv Kosovo.
- ^ Corform articolului 13 din Constituţia Muntenegrului.
- ^ Cf. Legea privind folosirea limbilor şi scrierilor minorităţilor naţionale.
- ^ Cneaz de Zahumlje, fratele marelui jupan Stefan Nemanja.
- ^ Regiune din sud-vestul Serbiei, astăzi cunoscută mai mult sub numele de Sandžak. Aici a fost centrul Serbiei medievale.
- ^ Ustav Republike Srbije (Constituţia Republicii Serbia)
- ^ După Moldovan, Valentin; Radan, Milja N., Gramatika srpskog jezika (Morfologija), Gramatica limbii sârbe, Timişoara, Sedona, 1966, p. 130–131.
- ^ După Brown, Wayles; Alt, Theresa, A Handbook of Bosnian, Serbian, and Croatian (Manual de bosniacă, sârbă şi croată), SEELRC, 2004, p. 62–63.
- ^ După Moldovan (1996), p. 135.
[modifică] Bibliografie
- en Brown, Wayles; Alt, Theresa, A Handbook of Bosnian, Serbian, and Croatian (Manual de bosniacă, sârbă şi croată), SEELRC, 2004
- fr Jolić, Borjanka; Ludwig, Roger, Le serbo-croate sans peine (Limba sârbocroată cu uşurinţă), Chennevières, Assimil, 1972
- en Marinković, Radmila, Medieval literature (Literatura medievală)
- ro Moldovan, Valentin; Radan, Milja N., Gramatika srpskog jezika (Morfologija), Gramatica limbii sârbe, Timişoara, Sedona, 1966
- Nedelcu, Octavia, Ghid de conversaţie român-sârb, Bucureşti, Niculescu, 2003
- Peianov, Ioan, Ghid de conversaţie român-sîrb, Iaşi, Polirom, 2002
- Sala, Marius; Vintilă-Rădulescu, Ioana, Limbile lumii, Mică enciclopedie, Bucureşti, E.Ş.E., 1981
[modifică] Vezi şi
[modifică] Dicţionare online
- sârb < > englez
[modifică] Posibilităţi online de învăţare a limbii sârbe
- ALBIS (învăţare de cuvinte sârbeşti pe baza englezei)
- funkySerbian (învăţare de enunţuri uzuale sârbeşti pe baza englezei)
- Ghid de conversaţie sârbesc Wikitravel
- Înregistrări audio în limba sârbă
- Learn to Speak Serbian (căutare de parteneri pentru învăţarea limbii prin internet)
- Serbian School (curs de limba sârbă în engleză)
[modifică] Alte legături externe
- Serbian Language and Culture Workshop (cursuri de limba sârbă în Serbia)
- Српски језик - Вокабулар форум (forum despre limba sârbă)
|
|||||||||||
