Europa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Europa
Suprafaţă	10.180.000 km²
Populaţie	731.000.000o[›]
Densitate	70 locuitori/km²
Ţări	circa 50
Familiile de limbi	Indo-Europene Fino-Ugrice Altaice Limba bască Semitice Caucaziene
Cele mai mari oraşe	Istanbul, Moscova, Londra, Paris, Madrid, Sankt Petersburg, Berlin, Roma, București, Atena, Kiev, Varşovia
Fus orar	multiplu de la UTC (Islanda) la UTC+5 (Rusia)

Portal Europa

Europa este, convenţional, unul dintre cele şapte continente. Cuprinzând peninsula Eurasiei, Europa este separată de Asia de Munţilor Ural, râul Ural, şi Marea Caspică la est, şi de Munţii Caucaz la sud-est. Europa are deschidere, în nord, la Oceanul Arctic, în vest - la Oceanul Atlantic, în sud - la Marea Mediterană, iar în sud—est la Marea Neagră şi la căile ei de legătură spre Marea Mediterană. Totuşi, graniţele Europei — un concept ce datează încă din antichitate — sunt oarecum arbitrare, deoarece termenul de continent poate face referire la diferenţele de ordin cultural şi politic sau cele de ordin fizico–geografic.

După suprafaţă, Europa este al doilea cel mai mic continent, acoperind 10.180.000 de kilometri pătraţi sau 2% din suprafaţa Pământului şi 6,8% din suprafaţa terestră. Din cele aproximativ 50 de state ale Europei, Rusia este cel mai mare atât referitor la suprafaţă cât, şi la populaţie, în timp ce Vaticanul este cel mai mic. Europa este al treilea cel mai populat continent după Asia şi Africa, cu o populaţie de 731 de milioane de locuitori reprezentând 11% din populaţia lumii; totuşi, potrivit estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, ponderea Europei va scădea la 7% până în 2050.

Europa de Vest este locul de naştere al culturii vestice. Naţiunile europene au jucat un rol predominant în politica mondială din secolul XVI încoace, în special după începutul colonialismului. Între secolele XVII şi XX, ţările europene au controlat Americile, cea mai pare parte din Africa, Australia, şi porţiuni întinse din Asia. Schimbările demografice şi cele două războaie mondiale au condus la declinul dominaţiei europene în politica mondială, la mijlocul secolului XX, pe măsură ce Statele Unite şi Uniunea Sovietică îşi sporeau influenţa. În timpul Războiului Rece, Europa a fost divizată de–a lungul Cortinei de Fier între NATO, în partea de vest, şi pactul de la Varşovia, în est. Integrarea europeană a condus la fondarea Consililui Europei şi Uniunii Europene în Europa de Vest, amândouă extinzându–şi graniţele spre est dupa căderea Uniunii Sovietice, în 1991.

Cuprins 1 Etimologie 2 Istorie 3 Geografie şi întindere 3.1 Geografie fizică 4 Ţări 5 Demografie 6 Mări şi oceane 7 Limbi 8 Note 9 Vezi şi

[modifică] Etimologie

În mitologia Greciei antice, Europa a fost o prinţesă feniciană pe care Zeus a răpit-o, după ce a luat forma unui taur de un alb strălucitor. A dus–o pe insula Creta, unde a dat naştere lui Minos, Rhadamanthus şi Sarpedon. Pentru Homer, Europa (greacă Εὐρώπη, Eurṓpē) era numele reginei Cretei din mitologie, şi nu, încă, o denumire geografică. Mai târziu, Europa făcea referire la zona central-nordică a Greciei, iar din jurul anului 500 î.Hr. termenul a fost extins pentru a face referire şi la teritoriile din nord.

Numele grecesc „Europa” are o origine incertă. O ipoteză sugerează originea cuvântului de la cuvintele greceşti întins (eur-) şi ochi (op-, opt-), iar de aici Europē.

[modifică] Istorie

Europa are o lungă istorie a unor mari reuşite culturale şi economice, începând din Epoca Bronzului. Originile culturii vestice sunt, în mod general, atribuite grecilor antici şi Imperiului Roman, care a supus întreg continentul pentru mai multe secole. După declinul Imperiului Roman, Europa a intrat într-o perioadă de stagnare, cunoscută sub numele de Evul Mediu, care s-a terminat prin fenomenul numit Renaştere şi prin Noii Monarhi, ce aveau să marcheze noi descoperiri, explorări şi creşterea cunoştinţelor ştiinţifice. Din secolul XV, naţiunile europene, în special Spania, Portugalia, Franţa şi Marea Britanie, au construit mari imperii coloniale, cu dependenţe în Africa, America şi Asia. Revoluţia Industrială a început în secolul XVIII, ducând la o prosperitate sporită şi, implicit, la o creştere de populaţie. După Al Doilea Război Mondial şi până la sfârşitul Războiului Rece, Europa a fost împărţită în două mari blocuri politice şi economice: naţiunile comuniste din Europa de Est şi ţările capitaliste din Europa de Vest. În jurul anului 1991, blocul estic s-a dezintegrat.

[modifică] Geografie şi întindere

Europa se află în mijlocul zonei temperate de nord, cea mai mare parte a continetului fiind cuprinsă între 35º şi 60º latitudine nordică şi între 9º şi 65º longitudine vestică.^[1]

Din punct de vedere al geografiei fizice, Europa reprezintă o peninsulă, partea nord-vestică a Eurasiei sau a Afro-Eurasiei: Asia ocupă partea estică a acestei mase continentale şi toate împart un platou continental comun. Graniţa de est a Europei este, în mod obişnuit, definită de Munţii Ural în Rusia.^[2] Primul geograf al secolului I d.Hr., Strabon, credea că, de fapt, Râul Tanaïs reprezintă această graniţă,^[3] aşa cum şi primele surse iudaice precizau. Frontiera de sud-est cu Asia nu este definită cu precizie. Cel mai adesea, Ural sau, alternativ, Râul Emba sunt luate ca posibile delimitări. Graniţa continuă către Marea Caspică, Munţii Caucaz sau, alternativ, Râul Kura din Caucaz, şi ajunge la Marea Neagră; apoi Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele şi Marea Egee completează graniţa cu Asia. Marea Mediterană din sud separă Europa de Africa, în timp ce vecinul din vest este Oceanul Atlantic; Islanda, deşi mai aproape de Groenlanda (America de Nord) decât de Europa, face, totuşi, parte din cadrul acestui continent.

Datorită diferenţelor culturale şi socio-politice, există multe variante de delimitări ale Europei; în unele surse, unele teritorii nu sunt incluse în Europa, în timp ce alte surse le includ. De exemplu, geografii din Rusia şi alte state post-sovietice includ, în general, Munţii Ural în Europa, dar Caucazul îl atribuie Asiei. În mod similar, numeroşi geografi^[cine?]consideră că frontierele sudice ale Azerbaidjanului şi Armeniei cu Iran şi cele din sud şi est ale Turciei cu Siria, Irak şi Iran reprezintă, de fapt, limita dintre Asia şi Europa, acest lucru având un fundament politic şi cultural.^{[necesită citare]} Tot în acelaşi mod, în ciuda faptului că insulele Cipru şi Malta sunt mai apropiate de Asia şi Africa, adesea sunt redate ca aparţinând de teritoriul continentului european.

[modifică] Geografie fizică

Relieful Europei este foarte variat pe zone relativ mici. În regiunile sudice predomină caracterul muntos, în timp ce mergând spre nord, terenul coboară dinspre Alpi, Pirinei şi Carpaţi, prin teritoriile deluroase, şi continuă către câmpiile joase din nord şi est. Aceste şesuri prelungite sunt cunoscute sub numele de Marea Câmpie Europeană, iar în mijlociul lor se întinde Câmpia Nord-Europeană. Un arc format din zone mai înalte, de asemenea, se desfăşoară de-a lungul ţărmului nord-vestic, care începe în vestul insulelor britanice şi Irlandei şi continuă până la ţărmul articulat şi plin de fiorduri al Norvegiei.^[1]

Această descriere este simplificată. Zone cum ar fi de pildă Peninsula Iberică şi Peninsula Italică au propriile caracteristici, aşa cum şi însăşi Europa centrală dispune de multe platouri, văi şi bazine care complică şi mai mult tendinţa generală.

Suprafaţa Europei este de aproximativ 10,5 milioane de km², fiind al şaselea continent ca întindere. Cea mai mare răspândire o au câmpiile cu înălţimi între 0 şi 200 de metri, care reprezintă circa 57%, urmate de dealuri şi podişuri - cu 37% - şi munţi - cu 6% din suprafaţa totală. Altitudinea medie este de 320 de metri, aceasta fiind cea mai mică, relieful încadrându-se între 28 de metri în Marea Caspică şi 4807 metri în Munţii Alpi, vârful Mont Blanc.^[1]

[modifică] Ţări

Cel mai mare stat de pe continent este Federaţia Rusă, chiar dacă se ia în considerare doar partea sa europeană, Rusia fiind mai mare decât orice alt stat european. Douăzeci şi şapte din ţările Europei compun Uniunea Europeană şi sunt puternic integrate din punct de vedere politic şi economic.

Tabelul de mai jos afişează o listă a ţărilor europene grupată după regiunile folosite de către Organizaţia Naţiunilor Unite.

Alb. And. (Arm) Austria Azer. (Sp.) Belarus Belgia Bosnia Bulgaria (Gr.) Croaţia (Cipru) Cehia Danemarca (Dan.) Estonia Finlanda Franţa (Fr.) Germania Georgia Grecia Ungaria Islanda Irlanda Italia (It.) (It.) Kaz. Letonia Liec. Lituania Lux. Mac. Malta Moldova Monaco Munt. Olanda Norvegia Polonia Portugalia România Rusia (Rus.) S. Mar. Serbia Slovacia Slo. Spania Suedia Elveţia Turcia (Turcia) Ucraina Regatul Unit I-le C. Insulele Feroe (Dan.) Vatican Marea Adriatică Oceanul Artic Marea Baltică Marea Barents Golful Biscaya Marea Neagră Marea Azov Marea Caspică Marea Celtică Skagerrak Marea Groenlandei Golful Cádiz Marea Ligurică Marea Mediterană Atlanticul de Nord Marea Nordului Marea Norvegiei Str. Gibraltar Gibraltar (R.U.)
Numele regiunii şi al ţării cu drapel	Suprafaţă (km²)	Populaţie (est. din 1 iulie 2002)	Densitatea populaţiei (pe km²)	Capitală
Europa de Est:
Belarus	207.600	10.335.382	49,8	Minsk
Bulgaria	110.910	7.621.337	68,7	Sofia
Moldova	33.843	4.434.547	131,0	Chişinău
Polonia	312.685	38.625.478	123,5	Varşovia
Republica Cehă	78.866	10.256.760	130,1	Praga
România	238.391	21.698.181	91,0	Bucureşti
Rusia	3.960.000	106.037.143	26,8	Moscova
Slovacia	48.845	5.422.366	111,0	Bratislava
Ucraina	603.700	48.396.470	80,2	Kiev
Ungaria	93.030	10.075.034	108,3	Budapesta
Europa de Nord:
Åland (Finlanda)	1.552	26.008	16,8	Mariehamn
Danemarca	43.094	5.368.854	124,6	Copenhaga
Estonia	45.226	1.415.681	31,3	Tallinn
Finlanda	336.593	5.157.537	15,3	Helsinki
Guernsey (Regatul Unit)	78	64.587	828,0	St. Peter Port
Insula Man (Regatul Unit)	572	73.873	129,1	Douglas
Insulele Feroe (Danemarca)	1.399	46.011	32,9	Tórshavn
Insulele Svalbard şi Jan Mayen (Norvegia)	62.049	2.868	0,046	Longyearbyen
Islanda	103.000	307.261	2,7	Reykjavík
Jersey (Regatul Unit)	116	89.775	773,9	Saint Helier
Letonia	64.589	2.366.515	36,6	Riga
Lituania	65.200	3.601.138	55,2	Vilnius
Norvegia	324.220	4.525.116	14,0	Oslo
Regatul Unit	244.820	61.100.835	244,2	Londra
Republica Irlanda	70.280	4.234.925	60,3	Dublin
Suedia	449.964	9.090.113	19,7	Stockholm
Europa de Sud:
Albania	28.748	3.600.523	125,2	Tirana
Andorra	468	68.403	146,2	Andorra la Vella
Bosnia şi Herţegovina	51.129	4.448.500	77,5	Sarajevo
Croaţia	56.542	4.437.460	77,7	Zagreb
Gibraltar (Regatul Unit)	5,9	27.714	4.697,3	Gibraltar
Grecia	131.940	10.645.343	80,7	Atena
Italia	301.230	58.751.711	191,6	Roma
Macedonia (FYR)	25.333	2.054.800	81,1	Skopje
Malta	316	397.499	1.257,9	Valletta
Muntenegru	13.812	616.258	44,6	Podgoriţa
Portugalia	91.568	10.084.245	110,1	Lisabona
San Marino	61	27.730	454,6	San Marino
Serbia	88.361	9.663.742	109,4	Belgrad
Slovenia	20.273	1.932.917	95,3	Ljubljana
Spania	504.851	45.061.274	89,3	Madrid
Vatican	0,44	900	2.045,5	Cetatea Vaticanului
Europa de Vest:
Austria	83.858	8.169.929	97,4	Viena
Belgia	30.510	10.274.595	336,8	Bruxelles
Elveţia	42.290	7.507.000	176,8	Berna
Franţa	547.030	59.765.983	109,3	Paris
Germania	357.021	83.251.851	233,2	Berlin
Liechtenstein	160	32.842	205,3	Vaduz
Luxemburg	2.586	448.569	173,5	Luxembourg
Monaco	1,95	31.987	16.403,6	Monaco
Ţările de Jos (Olanda)	41.526	16.318.199	393,0	Amsterdam
Europa Transcontinentală şi Asia:
Armenia	29.800	3.229.900	101	Erevan
Azerbaidjan	86.600	8.621.000	97	Baku
Georgia	69.700	4.661.473	64	Tbilisi
Kazahstan	2.724.900	15.217.711	5,6	Astana
Turcia	783.562	70.586.256	93	Ankara
Europa sociopolitică
Israel	67.91	3.572.000	49,7	Tel Aviv
Cipru	9.251	788.457	85	Nicosia
Total	10.176.246	709.608.850	69,7

[modifică] Demografie

Încă de la Renaştere, Europa a avut o influenţă majoră în cultură, economie şi mişcările sociale din întreaga lume. Cele mai importante invenţii îşi au originea, în principal, în Europa şi Statele Unite.^[4] Demografia Europei e importantă nu numai din punct de vedere istoric, cât mai ales în înţelegerea actualelor relaţii internaţionale şi probleme de ordin social.

Unele probleme curente şi din trecut legate de demografie au inclus emigraţia religioasă, relaţiile inter-rasiale, imigraţia economică, un declin al natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei. În unele ţări majoritar catolice, precum Irlanda şi Polonia, accesul la avort este, în prezent, limitat; în trecut, asemenea restricţii privind naşterile controlate artificial erau comune în Europa. Avortul a rămas ilegal în insula Malta, unde religia de stat este cea catolică. De asemenea, este de menţionat şi faptul că 3 ţări europene (Olanda, Belgia şi Elveţia) şi comunitatea autonomă a Andaluziei (Spania)^[5][6] au permis forma limitată a eutanasiei voluntare pentru persoanele bolnave în stare terminală.

În 2005 populaţia Europei a fost estimată la 731 de milioane de locuitori de către Naţiunile Unite,^[7] care reprezintă puţin peste a noua parte din populaţia lumii. Cu un secol în urmă, Europa adăpostea aproape un sfert din populaţia lumii. Populaţia Europei a crescut în ultimul secol, dar în alte zone ale lumii (în special în Africa şi Asia) populaţia lumii a crescut într-un ritm mult mai alert.^[7] Potrivit proiecţiei populaţiei realizată de ONU, populaţia Europei va suferi un declin până la 7% din populaţia planetei în 2050, sau 653 de milioane de locuitori (varianta medie, variantele cele mai ridicate şi scăzute fiind de 777 de milioane respectiv 556 de milioane).^[7] În acest context, discordanţe importante există între regiuni privind rata fertilităţii.

[modifică] Mări şi oceane

• Oceanul Atlantic
• Oceanul Arctic
• Marea Baltică
• Marea Nordului
• Marea Neagră
• Marea Mediterană
• Marea Marmara
• Marea Egee
• Marea Caspică
• Marea Azov
• Marea Ligurică
• Marea Tireniană
• Marea Ionică
• Marea Adriatică
• Marea Norvegiei

[modifică] Limbi

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul „modifică pagina”.

Majoritatea limbilor Europei fac parte din una din cele trei mari familii lingvistice indo-europene : limbile romanice (dezvoltate din limba latină vorbită în Imperiul Roman); limbile germanice (dezvoltate din limba pregermanică vorbită în partea de sud a Scandinaviei) ; limbile slave (dezvoltate din limba slavă veche vorbită în Ucraina actuală)^[8].

• Limbile romanice sunt vorbite, constant, în Europa de Sud-Vest şi Vest, în ţări precum Franţa, Belgia, Spania, Portugalia, Andorra, Italia, Elveţia, dar şi în România, Republica Moldova, în unele regiuni ale Serbiei, Macedoniei şi Greciei. Există, de asemenea, o importantă diasporă italiană şi portugheză în Germania, Elveţia etc.
• Limbile germanice sunt vorbite, mai ales, în Europa de Nord-Vest şi Nord, - în Germania, Austria, Elveţia, nordul-estul Italiei, nord- estul Franţei, Ţările de Jos şi Scandinavia şi, de asemenea, în Marea Britanie şi Irlanda, precum şi de minoritatea germană şi de unii membri ai comunităţilor evreieşti care au supravieţuit în diverse ţări de pe cuprinsul continentului.
• Limbile slave se utilizează în Europa Centrală şi Europa de Est - în Polonia, Cehia şi Slovacia, unele zone ale estului Germaniei, în Rusia, ţările baltice, Ucraina, Belarus şi în Europa de Sud-Est - în fosta Iugoslavie, Bulgaria, minorităţi din nordul Greciei, Ungaria, România şi Republica Moldova, în ţări din Caucaz, precum şi de către diaspora iugoslavă, polonă, ucraineană şi rusă în Germania, Franţa, Belgia, Suedia şi alte ţări occidentale^[8].

În afară de cele trei familii amintite sunt vorbite şi alte limbi indo-europene:

• limbile celtice, din care multe au dispărut, mai rămân în uz relativ limitat în câteva regiuni ale Europei, precum Scoţia, Irlanda, (unde limba gaelică irlandeză este oficială), Ţara Galilor şi Bretania^[8];
• Limbile baltice sunt vorbite în zona Mării Baltice - mai ales în Lituania şi Latvia (Letonia), şi unele zone limitrofe din Belarus şi Polonia;
• Limba greacă - mai ales, în Grecia şi Cipru, şi in unele mici zone din sudul Albaniei şi Italiei;
• Limba albaneză - supravieţuitoare a grupului de limbi iliro-tracice, vorbită în Albania, Serbia - Kosova, Muntenegru, Macedonia, nordul Greciei şi în unele zone din sudul Italiei, precum şi de imigranţi albanezi şi kosovari în această ţară şi în alte ţări occidentale;
• Limba armeană mai ales în Armenia.
• Între limbi indiene se numără limba romanes - vorbită de către o bună parte a romilor aflaţi ca minoritate în numeroase ţări europene; de asemenea, urdu, hindi, marathi, bengali, malayalam şi alte limbi şi dialecte ale diasporei indo-pakistaneze din Marea Britanie.
• Limbi iraniene ca, de exemplu, persana şi kurda sunt vorbite de minorităţi imigrate în ultimele decenii, mai ales în ţări germanofone şi Franţa, iarosetina este vorbita de un popor din Caucaz.

În afara limbilor indo-europene sunt reprezentate în Europa şi alte câteva familii de limbi - în primul rând,

• Cele fino-ugrice - cu vechime pe continent, în nord - finlandeza (în Finlanda) şi estona în Estonia, limbile sami vorbite de laponi în nordul ţărilor scandinave, şi limba maghiară în Ungaria şi în unele părţi din România, Slovacia, Ucraina şi nordul Serbiei, de asemenea, câteva limbi (mordvina, udmurta, hanti mansi etc) de pe teritoriul unor provincii autonome din cadrul Federaţiei Ruse.
• În Ţara Bascilor şi Navarra, în nordul Spaniei şi mai puţin în sudul Franţei se mai vorbeşte limba bască, o limbă izolată, neînrudită cu nici o altă limbă vorbită pe continent (se pare că este una din cele mai vechi limbi de pe continent, dacă nu cea mai veche).
• Familia limbilor turcice este reprezentată de: limba turcă vorbită în Turcia şi Ciprul de Nord, dar şi de minorităţi importante în Germania, Olanda, şi Bulgaria, mai mici în Grecia, România etc.; limbi ca tătara; başkira, ciuvaşa; kalmîka în republici sau regiuni autonome din cadrul Federaţiei Ruse şi Ucrainei (tătarii din Crimeea) şi, în vecinătatea lor, găgăuza - vorbită de o minoritate din Republica Moldova; azera - limba majorităţii din Azerbaidjan-
• De asemenea, în Caucaz se vorbesc, din vechime, limbi din familia limbilor caucaziene precum georgiană în Georgia, cecena, avara, abhaza, limbile cerkezilor etc.

• Familia limbilor semitice e reprezentată de limba malteză, oficială în Malta, şi de limba arabă vorbită de minorităţi numeroase de istorie recentă în Franţa, Olanda, Spania, precum şi de imigranţi arabofoni în Marea Britanie, Suedia şi alte ţări occidentale. Există şi o diasporă somaliană şi etiopiană în Italia, Franţa, Olanda etc.

Datorită imigraţiei din fostele colonii, există şi comunităţi vorbitoare de limbi africane din familia limbilor hamitice, sudaneze, bantu (de pildă, în Franţa şi Marea Britanie etc) sau a limbilor malaezo-polineziene - de exemplu, în Olanda, Franţa, Marea Britanie. În unele oraşe occidentale există cartiere populate de vorbitori de limbi din familia sino-tibetană - mai ales chinezi şi vietnamezi - de pildă, în Franţa şi Marea Britanie -, sau comunităţi bilingve de imigranţi vorbitori de limbi amerindiene - în Spania.

Multilingvismul şi apărarea limbilor regionale şi minoritare sunt recunoscute ca scopuri politice în Europa de astăzi. În acelaşi timp, se acordă însemnătate şi combaterii marginalizării şi izolării cronice a minorităţilor mai recent imigrate, mai ales din ţări extra-europene, în scopul promovării integrării lor economice, culturale şi lingvistice.

[modifică] Note

1. ^ ^{a b c} Lungu, Marius (2004). Antologia Statelor Lumii, a doua ediţie (în română), pag. pp. 493—494, Constanţa: Editura Steaua Nordului. ISBN 973-8459-11-7.
2. ^ Microsoft Encarta Online Encyclopedia 2007. „Europe” (în engleză). Accesat la data de 16 februarie 2009.
3. ^ Strabon, Geography 11.1
4. ^ Encyclopædia Britannica's Great Inventions, Encyclopædia Britannica (în engleză). Accesat la data de 17 februarie 2009.
5. ^ „Andalucía permitirá por ley la eutanasia pasiva para enfermos incurables”, 20 Minutos, 31 mai 2008 (în spaniolă). Accesat la data de 17 februarie 2009.
6. ^ „Andalusia euthanasia law unnecessary, expert warns”, Catholic News Agency, 26 iunie 2008 (în engleză). Accesat la data de 17 februarie 2009.
7. ^ ^{a b c} World Population Prospects: The 2006 Revision Population Database (în engleză). ONU — Departamentul pentru Afaceri Economice şi Sociale. Accesat la data de 17 februarie 2009.
8. ^ ^{a b c} „Europe”. Encyclopædia Britannica. 2007. Encyclopædia Britannica Online. 13 mai 2008.

[modifică] Vezi şi

• Listă de ţări europene
• Europa (mitologie)
• Cele mai mari oraşe din Europa
• Listă de munţi înalţi din Europa
• Listă de fluvii din Europa
• Listă de ţări europene
• Punctele extreme ale Europei
• Ţări ale lumii
• Parlamentul European
• Uniunea Europeană
  • Euro
  • Banca Centrală Europeană

v • d • m Regiunile Pământului Africa Africa Centrală · Africa Răsăriteană · Africa Nordică · Africa Sudică · Africa Occidentală Marile Lacuri Africane · Guineea · Cornul Africii · Maghreb · Zona mediteraneană · Orientul Mijlociu · Sahel · Africa Subsahariană · Sudan Americile America de Nord Caraibe · America Centrală Marele Bazin · Marile Lacuri · Marile Câmpii · America Latină · Pacificul de Nord-Vest · Coroana Pacificului America de Sud Statele Andine · Guiana · America Latină · Patagonia · Coroana Pacificului · Conul Sudic Eurasia Asia Asia Centrală · Asia Răsăriteană · Asia Nordică · Asia Sudică · Asia de Sud-Est · Asia de Sud-Vest Anatolia · Peninsula Arabică · Caucazul · Orientul Îndepărtat · Indiile Răsăritene · India · Levantul · Orientul Mijlociu · Orientul Apropiat · Coroana Pacificului · Siberia Europa Europa de Est · Europa de Nord · Europa de Sud · Europa de Vest Balcanii · Regiunea Baltică · Benelux · Insulele Britanice · Caucazul · Europa Centrală · Zona mediteraneană · Ţările Nordice · Scandinavia Oceania Australasia · Melanezia · Micronezia · Polinezia · Coroana Pacificului Oceane Arctic · Atlantic · Indian · Pacific · Antarctic · Planetar Polii Regiunea Arctică · Antarctica