Europa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Dezambiguizare
Acest articol se referă la unul dintre cele şapte continente. Pentru alte sensuri vedeţi Europa (dezambiguizare).
Europa
Amplasarea Europei de pe Pământul
Suprafaţă 10.180.000 km²
Populaţie 731.000.000o[›]
Densitate 70 locuitori/km²
Ţări circa 50
Familiile de limbi Indo-Europene
Fino-Ugrice
Altaice
Limba bască
Semitice
Caucaziene
Cele mai mari oraşe Istanbul, Moscova, Londra, Paris, Madrid, Sankt Petersburg, Berlin, Roma, București, Atena, Kiev, Varşovia
Fus orar multiplu
de la UTC (Islanda) la UTC+5 (Rusia)
Portal Portal Europa
Europa din satelit

Europa este, convenţional, unul dintre cele şapte continente. Cuprinzând peninsula Eurasiei, Europa este separată de Asia de Munţilor Ural, râul Ural, şi Marea Caspică la est, şi de Munţii Caucaz la sud-est. Europa are deschidere, în nord, la Oceanul Arctic, în vest - la Oceanul Atlantic, în sud - la Marea Mediterană, iar în sud—est la Marea Neagră şi la căile ei de legătură spre Marea Mediterană. Totuşi, graniţele Europei — un concept ce datează încă din antichitate — sunt oarecum arbitrare, deoarece termenul de continent poate face referire la diferenţele de ordin cultural şi politic sau cele de ordin fizico–geografic.

După suprafaţă, Europa este al doilea cel mai mic continent, acoperind 10.180.000 de kilometri pătraţi sau 2% din suprafaţa Pământului şi 6,8% din suprafaţa terestră. Din cele aproximativ 50 de state ale Europei, Rusia este cel mai mare atât referitor la suprafaţă cât, şi la populaţie, în timp ce Vaticanul este cel mai mic. Europa este al treilea cel mai populat continent după Asia şi Africa, cu o populaţie de 731 de milioane de locuitori reprezentând 11% din populaţia lumii; totuşi, potrivit estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, ponderea Europei va scădea la 7% până în 2050.

Europa de Vest este locul de naştere al culturii vestice. Naţiunile europene au jucat un rol predominant în politica mondială din secolul XVI încoace, în special după începutul colonialismului. Între secolele XVII şi XX, ţările europene au controlat Americile, cea mai pare parte din Africa, Australia, şi porţiuni întinse din Asia. Schimbările demografice şi cele două războaie mondiale au condus la declinul dominaţiei europene în politica mondială, la mijlocul secolului XX, pe măsură ce Statele Unite şi Uniunea Sovietică îşi sporeau influenţa. În timpul Războiului Rece, Europa a fost divizată de–a lungul Cortinei de Fier între NATO, în partea de vest, şi pactul de la Varşovia, în est. Integrarea europeană a condus la fondarea Consililui Europei şi Uniunii Europene în Europa de Vest, amândouă extinzându–şi graniţele spre est dupa căderea Uniunii Sovietice, în 1991.

Cuprins

[modifică] Etimologie

În mitologia Greciei antice, Europa a fost o prinţesă feniciană pe care Zeus a răpit-o, după ce a luat forma unui taur de un alb strălucitor. A dus–o pe insula Creta, unde a dat naştere lui Minos, Rhadamanthus şi Sarpedon. Pentru Homer, Europa (greacă Εὐρώπη, Eurṓpē) era numele reginei Cretei din mitologie, şi nu, încă, o denumire geografică. Mai târziu, Europa făcea referire la zona central-nordică a Greciei, iar din jurul anului 500 î.Hr. termenul a fost extins pentru a face referire şi la teritoriile din nord.

Numele grecesc „Europa” are o origine incertă. O ipoteză sugerează originea cuvântului de la cuvintele greceşti întins (eur-) şi ochi (op-, opt-), iar de aici Europē.

[modifică] Istorie

Europa are o lungă istorie a unor mari reuşite culturale şi economice, începând din Epoca Bronzului. Originile culturii vestice sunt, în mod general, atribuite grecilor antici şi Imperiului Roman, care a supus întreg continentul pentru mai multe secole. După declinul Imperiului Roman, Europa a intrat într-o perioadă de stagnare, cunoscută sub numele de Evul Mediu, care s-a terminat prin fenomenul numit Renaştere şi prin Noii Monarhi, ce aveau să marcheze noi descoperiri, explorări şi creşterea cunoştinţelor ştiinţifice. Din secolul XV, naţiunile europene, în special Spania, Portugalia, Franţa şi Marea Britanie, au construit mari imperii coloniale, cu dependenţe în Africa, America şi Asia. Revoluţia Industrială a început în secolul XVIII, ducând la o prosperitate sporită şi, implicit, la o creştere de populaţie. După Al Doilea Război Mondial şi până la sfârşitul Războiului Rece, Europa a fost împărţită în două mari blocuri politice şi economice: naţiunile comuniste din Europa de Est şi ţările capitaliste din Europa de Vest. În jurul anului 1991, blocul estic s-a dezintegrat.

[modifică] Geografie şi întindere

Imagine din satelit a Munţilor Caucaz, Marea Neagră (st.) şi Marea Caspică (dr.)

Europa se află în mijlocul zonei temperate de nord, cea mai mare parte a continetului fiind cuprinsă între 35º şi 60º latitudine nordică şi între 9º şi 65º longitudine vestică.[1]

Din punct de vedere al geografiei fizice, Europa reprezintă o peninsulă, partea nord-vestică a Eurasiei sau a Afro-Eurasiei: Asia ocupă partea estică a acestei mase continentale şi toate împart un platou continental comun. Graniţa de est a Europei este, în mod obişnuit, definită de Munţii Ural în Rusia.[2] Primul geograf al secolului I d.Hr., Strabon, credea că, de fapt, Râul Tanaïs reprezintă această graniţă,[3] aşa cum şi primele surse iudaice precizau. Frontiera de sud-est cu Asia nu este definită cu precizie. Cel mai adesea, Ural sau, alternativ, Râul Emba sunt luate ca posibile delimitări. Graniţa continuă către Marea Caspică, Munţii Caucaz sau, alternativ, Râul Kura din Caucaz, şi ajunge la Marea Neagră; apoi Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele şi Marea Egee completează graniţa cu Asia. Marea Mediterană din sud separă Europa de Africa, în timp ce vecinul din vest este Oceanul Atlantic; Islanda, deşi mai aproape de Groenlanda (America de Nord) decât de Europa, face, totuşi, parte din cadrul acestui continent.

Datorită diferenţelor culturale şi socio-politice, există multe variante de delimitări ale Europei; în unele surse, unele teritorii nu sunt incluse în Europa, în timp ce alte surse le includ. De exemplu, geografii din Rusia şi alte state post-sovietice includ, în general, Munţii Ural în Europa, dar Caucazul îl atribuie Asiei. În mod similar, numeroşi geografi[cine?]consideră că frontierele sudice ale Azerbaidjanului şi Armeniei cu Iran şi cele din sud şi est ale Turciei cu Siria, Irak şi Iran reprezintă, de fapt, limita dintre Asia şi Europa, acest lucru având un fundament politic şi cultural.[necesită citare] Tot în acelaşi mod, în ciuda faptului că insulele Cipru şi Malta sunt mai apropiate de Asia şi Africa, adesea sunt redate ca aparţinând de teritoriul continentului european.

[modifică] Geografie fizică

Harta fizică a Europei

Relieful Europei este foarte variat pe zone relativ mici. În regiunile sudice predomină caracterul muntos, în timp ce mergând spre nord, terenul coboară dinspre Alpi, Pirinei şi Carpaţi, prin teritoriile deluroase, şi continuă către câmpiile joase din nord şi est. Aceste şesuri prelungite sunt cunoscute sub numele de Marea Câmpie Europeană, iar în mijlociul lor se întinde Câmpia Nord-Europeană. Un arc format din zone mai înalte, de asemenea, se desfăşoară de-a lungul ţărmului nord-vestic, care începe în vestul insulelor britanice şi Irlandei şi continuă până la ţărmul articulat şi plin de fiorduri al Norvegiei.[1]

Această descriere este simplificată. Zone cum ar fi de pildă Peninsula Iberică şi Peninsula Italică au propriile caracteristici, aşa cum şi însăşi Europa centrală dispune de multe platouri, văi şi bazine care complică şi mai mult tendinţa generală.

Suprafaţa Europei este de aproximativ 10,5 milioane de km2, fiind al şaselea continent ca întindere. Cea mai mare răspândire o au câmpiile cu înălţimi între 0 şi 200 de metri, care reprezintă circa 57%, urmate de dealuri şi podişuri - cu 37% - şi munţi - cu 6% din suprafaţa totală. Altitudinea medie este de 320 de metri, aceasta fiind cea mai mică, relieful încadrându-se între 28 de metri în Marea Caspică şi 4807 metri în Munţii Alpi, vârful Mont Blanc.[1]

[modifică] Ţări

Vezi şi: Listă de ţări europene

Cel mai mare stat de pe continent este Federaţia Rusă, chiar dacă se ia în considerare doar partea sa europeană, Rusia fiind mai mare decât orice alt stat european. Douăzeci şi şapte din ţările Europei compun Uniunea Europeană şi sunt puternic integrate din punct de vedere politic şi economic.

Tabelul de mai jos afişează o listă a ţărilor europene grupată după regiunile folosite de către Organizaţia Naţiunilor Unite.

Numele regiunii şi
al ţării cu drapel
Suprafaţă
(km²)
Populaţie
(est. din 1 iulie 2002)
Densitatea populaţiei
(pe km²)
Capitală
Europa de Est:
Belarus Belarus 207.600 10.335.382 49,8 Minsk
Bulgaria Bulgaria 110.910 7.621.337 68,7 Sofia
Republica Moldova Moldova 33.843 4.434.547 131,0 Chişinău
Polonia Polonia 312.685 38.625.478 123,5 Varşovia
Format:Country alias Republica Cehă Republica Cehă 78.866 10.256.760 130,1 Praga
România România 238.391 21.698.181 91,0 Bucureşti
Russia Rusia 3.960.000 106.037.143 26,8 Moscova
Slovakia Slovacia 48.845 5.422.366 111,0 Bratislava
Ukraine Ucraina 603.700 48.396.470 80,2 Kiev
Ungaria Ungaria 93.030 10.075.034 108,3 Budapesta
Europa de Nord:
Format:Country alias Åland Åland (Finlanda) 1.552 26.008 16,8 Mariehamn
Danemarca Danemarca 43.094 5.368.854 124,6 Copenhaga
Estonia Estonia 45.226 1.415.681 31,3 Tallinn
Finland Finlanda 336.593 5.157.537 15,3 Helsinki
Format:Country alias Guernsey Guernsey (Regatul Unit) 78 64.587 828,0 St. Peter Port
Format:Country alias Insula Man Insula Man (Regatul Unit) 572 73.873 129,1 Douglas
Format:Country alias Insulele Feroe Insulele Feroe (Danemarca) 1.399 46.011 32,9 Tórshavn
Norway Insulele Svalbard
şi Jan Mayen
(Norvegia)
62.049 2.868 0,046 Longyearbyen
Iceland Islanda 103.000 307.261 2,7 Reykjavík
Format:Country alias Jersey Jersey (Regatul Unit) 116 89.775 773,9 Saint Helier
Latvia Letonia 64.589 2.366.515 36,6 Riga
Lithuania Lituania 65.200 3.601.138 55,2 Vilnius
Norway Norvegia 324.220 4.525.116 14,0 Oslo
UK Regatul Unit 244.820 61.100.835 244,2 Londra
Ireland Republica Irlanda 70.280 4.234.925 60,3 Dublin
Suedia Suedia 449.964 9.090.113 19,7 Stockholm
Europa de Sud:
Albania Albania 28.748 3.600.523 125,2 Tirana
Andorra Andorra 468 68.403 146,2 Andorra la Vella
Bosnia-Herzegovina Bosnia şi Herţegovina 51.129 4.448.500 77,5 Sarajevo
Croatia Croaţia 56.542 4.437.460 77,7 Zagreb
Format:Country alias Gibraltar Gibraltar (Regatul Unit) 5,9 27.714 4.697,3 Gibraltar
Grecia Grecia 131.940 10.645.343 80,7 Atena
Italia Italia 301.230 58.751.711 191,6 Roma
Macedonia Macedonia (FYR) 25.333 2.054.800 81,1 Skopje
Malta Malta 316 397.499 1.257,9 Valletta
Muntenegru Muntenegru 13.812 616.258 44,6 Podgoriţa
Portugalia Portugalia 91.568 10.084.245 110,1 Lisabona
San Marino San Marino 61 27.730 454,6 San Marino
Serbia Serbia 88.361 9.663.742 109,4 Belgrad
Slovenia Slovenia 20.273 1.932.917 95,3 Ljubljana
Spania Spania 504.851 45.061.274 89,3 Madrid
Format:Country alias Vatican Vatican 0,44 900 2.045,5 Cetatea Vaticanului
Europa de Vest:
Austria Austria 83.858 8.169.929 97,4 Viena
Belgia Belgia 30.510 10.274.595 336,8 Bruxelles
Elveţia Elveţia 42.290 7.507.000 176,8 Berna
Franţa Franţa 547.030 59.765.983 109,3 Paris
Germania Germania 357.021 83.251.851 233,2 Berlin
Format:Country alias Liechtenstein Liechtenstein 160 32.842 205,3 Vaduz
Luxemburg Luxemburg 2.586 448.569 173,5 Luxembourg
Monaco Monaco 1,95 31.987 16.403,6 Monaco
Olanda Ţările de Jos (Olanda) 41.526 16.318.199 393,0 Amsterdam
Europa Transcontinentală şi Asia:
Armenia Armenia 29.800 3.229.900 101 Erevan
Azerbaidjan Azerbaidjan 86.600 8.621.000 97 Baku
Georgia Georgia 69.700 4.661.473 64 Tbilisi
KAZ Kazahstan 2.724.900 15.217.711 5,6 Astana
Turcia Turcia 783.562 70.586.256 93 Ankara
Europa sociopolitică
Israel Israel 67.91 3.572.000 49,7 Tel Aviv
Cyprus Cipru 9.251 788.457 85 Nicosia
Total 10.176.246 709.608.850 69,7

[modifică] Demografie

Încă de la Renaştere, Europa a avut o influenţă majoră în cultură, economie şi mişcările sociale din întreaga lume. Cele mai importante invenţii îşi au originea, în principal, în Europa şi Statele Unite.[4] Demografia Europei e importantă nu numai din punct de vedere istoric, cât mai ales în înţelegerea actualelor relaţii internaţionale şi probleme de ordin social.

Unele probleme curente şi din trecut legate de demografie au inclus emigraţia religioasă, relaţiile inter-rasiale, imigraţia economică, un declin al natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei. În unele ţări majoritar catolice, precum Irlanda şi Polonia, accesul la avort este, în prezent, limitat; în trecut, asemenea restricţii privind naşterile controlate artificial erau comune în Europa. Avortul a rămas ilegal în insula Malta, unde religia de stat este cea catolică. De asemenea, este de menţionat şi faptul că 3 ţări europene (Olanda, Belgia şi Elveţia) şi comunitatea autonomă a Andaluziei (Spania)[5][6] au permis forma limitată a eutanasiei voluntare pentru persoanele bolnave în stare terminală.

În 2005 populaţia Europei a fost estimată la 731 de milioane de locuitori de către Naţiunile Unite,[7] care reprezintă puţin peste a noua parte din populaţia lumii. Cu un secol în urmă, Europa adăpostea aproape un sfert din populaţia lumii. Populaţia Europei a crescut în ultimul secol, dar în alte zone ale lumii (în special în Africa şi Asia) populaţia lumii a crescut într-un ritm mult mai alert.[7] Potrivit proiecţiei populaţiei realizată de ONU, populaţia Europei va suferi un declin până la 7% din populaţia planetei în 2050, sau 653 de milioane de locuitori (varianta medie, variantele cele mai ridicate şi scăzute fiind de 777 de milioane respectiv 556 de milioane).[7] În acest context, discordanţe importante există între regiuni privind rata fertilităţii.

[modifică] Mări şi oceane

[modifică] Limbi

Hartă lingvistică a Europei

Majoritatea limbilor Europei fac parte din una din cele trei mari familii lingvistice indo-europene : limbile romanice (dezvoltate din limba latină vorbită în Imperiul Roman); limbile germanice (dezvoltate din limba pregermanică vorbită în partea de sud a Scandinaviei) ; limbile slave (dezvoltate din limba slavă veche vorbită în Ucraina actuală)[8].

  • Limbile romanice sunt vorbite, constant, în Europa de Sud-Vest şi Vest, în ţări precum Franţa, Belgia, Spania, Portugalia, Andorra, Italia, Elveţia, dar şi în România, Republica Moldova, în unele regiuni ale Serbiei, Macedoniei şi Greciei. Există, de asemenea, o importantă diasporă italiană şi portugheză în Germania, Elveţia etc.
  • Limbile germanice sunt vorbite, mai ales, în Europa de Nord-Vest şi Nord, - în Germania, Austria, Elveţia, nordul-estul Italiei, nord- estul Franţei, Ţările de Jos şi Scandinavia şi, de asemenea, în Marea Britanie şi Irlanda, precum şi de minoritatea germană şi de unii membri ai comunităţilor evreieşti care au supravieţuit în diverse ţări de pe cuprinsul continentului.
  • Limbile slave se utilizează în Europa Centrală şi Europa de Est - în Polonia, Cehia şi Slovacia, unele zone ale estului Germaniei, în Rusia, ţările baltice, Ucraina, Belarus şi în Europa de Sud-Est - în fosta Iugoslavie, Bulgaria, minorităţi din nordul Greciei, Ungaria, România şi Republica Moldova, în ţări din Caucaz, precum şi de către diaspora iugoslavă, polonă, ucraineană şi rusă în Germania, Franţa, Belgia, Suedia şi alte ţări occidentale[8].

În afară de cele trei familii amintite sunt vorbite şi alte limbi indo-europene:

În afara limbilor indo-europene sunt reprezentate în Europa şi alte câteva familii de limbi - în primul rând,

  • Familia limbilor semitice e reprezentată de limba malteză, oficială în Malta, şi de limba arabă vorbită de minorităţi numeroase de istorie recentă în Franţa, Olanda, Spania, precum şi de imigranţi arabofoni în Marea Britanie, Suedia şi alte ţări occidentale. Există şi o diasporă somaliană şi etiopiană în Italia, Franţa, Olanda etc.

Datorită imigraţiei din fostele colonii, există şi comunităţi vorbitoare de limbi africane din familia limbilor hamitice, sudaneze, bantu (de pildă, în Franţa şi Marea Britanie etc) sau a limbilor malaezo-polineziene - de exemplu, în Olanda, Franţa, Marea Britanie. În unele oraşe occidentale există cartiere populate de vorbitori de limbi din familia sino-tibetană - mai ales chinezi şi vietnamezi - de pildă, în Franţa şi Marea Britanie -, sau comunităţi bilingve de imigranţi vorbitori de limbi amerindiene - în Spania.

Multilingvismul şi apărarea limbilor regionale şi minoritare sunt recunoscute ca scopuri politice în Europa de astăzi. În acelaşi timp, se acordă însemnătate şi combaterii marginalizării şi izolării cronice a minorităţilor mai recent imigrate, mai ales din ţări extra-europene, în scopul promovării integrării lor economice, culturale şi lingvistice.

[modifică] Note

  1. ^ a b c Lungu, Marius (2004). Antologia Statelor Lumii, a doua ediţie (în română), pag. pp. 493—494, Constanţa: Editura Steaua Nordului. ISBN 973-8459-11-7.
  2. ^ Microsoft Encarta Online Encyclopedia 2007. „Europe” (în engleză). Accesat la data de 16 februarie 2009.
  3. ^ Strabon, Geography 11.1
  4. ^ Encyclopædia Britannica's Great Inventions, Encyclopædia Britannica (în engleză). Accesat la data de 17 februarie 2009.
  5. ^ „Andalucía permitirá por ley la eutanasia pasiva para enfermos incurables”, 20 Minutos, 31 mai 2008 (în spaniolă). Accesat la data de 17 februarie 2009.
  6. ^ „Andalusia euthanasia law unnecessary, expert warns”, Catholic News Agency, 26 iunie 2008 (în engleză). Accesat la data de 17 februarie 2009.
  7. ^ a b c World Population Prospects: The 2006 Revision Population Database (în engleză). ONU — Departamentul pentru Afaceri Economice şi Sociale. Accesat la data de 17 februarie 2009.
  8. ^ a b cEurope”. Encyclopædia Britannica. 2007. Encyclopædia Britannica Online. 13 mai 2008.

[modifică] Vezi şi


Unelte personale
În alte limbi