Traviata
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Opere de Giuseppe Verdi |
|---|
 |
|
Oberto – 1839 |
La traviata este o operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi pe libretul în limba italiană al lui Francesco Maria Piave. La baza operei stă romanul lui Alexandre Dumas fiul, Dama cu camelii. Premiera operei a avut loc la Teatro La Fenice din Veneţia, în data de 6 martie 1853.
Cuprins |
[modifică] Generalităţi
[modifică] Povestea adevărată a Traviatei
Traviata a fost inspirată de Rose Alphonsine Plessis (1824 - 1846) (născută în satul Nonant, nu departe de oraşul Bayeux din Franţa), care a fugit de acasă la vârsta de 13 ani. Ajunsă la Paris fără bani, a început să practice prostituţia. La 18 ani devenise deja o cunoscută ca una din cele mai scumpe curtezane (care în limba italiană se numeşte "traviata"). Spre a scăpa de urmărirea familiei, şi-a schimbat numele de fată în Marie-Duplessis. În această perioadă, l-a cunoscut pe scriitorul Alexandre Dumas-fiul (1824 - 1895), care s-a îndrăgostit de ea şi cu care a întreţinut strânse legături amoroase. Legătura lor au continuat chiar şi după căsătoria ei, până la prematura ei moarte, în urma unei tuberculoze, la data de 3 februarie 1846, la vârsta de numai 22 ani. Sicriul ei, acoperit cu o mulţime de camelii, floarea ei preferată, a fost depus în cimitirul Montmartre. În anul 1848, Alexandre Dumas fiul a publicat romanul "Dama cu camelii", roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspiraţie pentru libretul operei lui Giuseppe Verdi, La Traviata, cu singura diferenţă că în operă, personajul feminin apare sub numele de "Violetta Valery".
[modifică] Subiectul
[modifică] Actul I
Petrecere în saloanele Violettei Valery, din Paris.
Un grup de oaspeţi, întârziaţi, soseşte de la Flora Bervoix; printre ei Baronul Douphol, Marchizul d'Obigny şi Gastone, ce recomandă gazdei pe prietenul său Alfredo Germont. Acesta îi mărturiseşte Violettei că o iubeşte, în tăcere, de multă vreme. Tânăra este surprinsă, nefiind obişnuită cu asemenea mărturisiri sincere din partea acelora care o înconjurau. După plecarea oaspeţilor, rămasă singură, Violeta începe să viseze la Alfredo. În cele din urmă, se hotărăşte să renunţe la viaţa de plăceri deşarte şi să aparţină doar acestuia.
[modifică] Actul II
[modifică] Tabloul 1
Alfredo şi Violetta trăiesc fericiţi, retraşi la ţară, în apropiere de Paris. Aflând de la camerista Annina că Violetta şi-a vândut bijuteriile pentru acoperirea cheltuielilor necesare întreţinerii conacului, Alfredo pleacă în grabă la Paris, să procure bani. În absenţa sa, apare Giorgio Germont, care îi cere Violettei să-l părăsească pe Alfredo, deoarece logodnicul fiicei sale nu este de acord cu această "legătură imorală". După o grea luptă sufletească, Violetta hotărăşte să renunţe la iubirea sa şi pleacă la Paris, lăsând o scrisoare prin care comunică hotărârea de a se întoarce la viaţa de petreceri. Revenind, Alfredo nu se lasă convins de rugăminţile tatălui său de a se întoarce acasă, în sânul familiei. Găsind pe masă o invitaţie de la Flora, pleacă în fugă spre Paris, unde ştie că o va găsi pe Violetta.
[modifică] Tabloul 2
Bal în casa Florei Bervoix. Printre alţi invitaţi, la masa de joc se află şi Alfredo. Intră Violetta la braţ cu baronul Douphol. Între baron şi Alfredo izbucneşte o ceartă, ce tinde spre duel. Violetta îl imploră să nu-şi rişte viaţa. Alfredo este de acord, cu condiţia ca Violetta să se întoarcă la el. Ţinându-şi promisiunea făcută lui Giorgio Germont, Violetta îi mărturiseşte lui Alfredo că îl iubeşte pe Douphol. Într-un acces de furie, Alfredo o jigneşte şi este provocat la duel de către baron.
[modifică] Actul III
Părăsită de toţi prietenii, ajunsă în pragul mizeriei, Violetta zace pe patul de suferinţă. Doar Annina şi Doctorul Grenvil, rămaşi credincioşi, caută să-i dea curaj. Pe neaşteptate apare Alfredo, care a aflat între timp adevărata cauză a despărţirii lor şi s-a convins de nevinovăţia Violettei. Din nou, cei doi tineri ţes planuri pentru o viaţă fericită. Soseşte şi Giorgio Germont care, preţuind nobleţea sufletească a Violettei, este acum de acord cu căsătoria lor. Dar, prea târziu... Boala necruţătoare nu iartă şi Violetta se stinge în braţele lui Alfredo, pe care l-a iubit atât de mult...
[modifică] Referinţe
- Ana Buga şi Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, Bucureşti, 1999
