Buzău

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Buzău (dezambiguizare).
Buzău
—  Municipiu  —
Palatul Comunal din Buzău
Palatul Comunal din Buzău
Stema Buzău
Stemă
Buzău se află în România
{{{alt}}}
Buzău
Poziția orașului în cadrul țării
Coordonate: Coordonate: 45°9′N 26°49′E / 45.150°N 26.817°E / 45.150; 26.81745°9′N 26°49′E / 45.150°N 26.817°E / 45.150; 26.817

Țară  România
Regiune de dezvoltare Sud-Est
Județ Buzău

SIRUTA 44818
Atestare documentară a numelui 376
Atestare ca târg 1431

Guvernare
 - Primar Constantin Boșcodeală[1] (USL[1],01996)

Suprafață
 - Total 81,3  km²
Altitudine 101 m.d.m.

Populație (2011)[2][3]
 - Total 115.494 locuitori
 - Densitate 1.637,34 loc./km² 
 - Recensământul anterior, 2002 134.227 locuitori
Localnici Buzoieni

Site: Primăria Buzău

Poziția orașului în cadrul regiunii
Poziția orașului în cadrul regiunii

Buzău este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. Având 115.494 locuitori la recensământul din 2011, este al optsprezecelea oraș ca populație din România. Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată.

Buzău, al cărui nume este atestat documentar din anul 376 e.n., a fost un important târg și sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Activitățile economice principale din oraș în epoca medievală au fost comerțul și agricultura. După încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele XVIIXVIII, economia Buzăului a căpătat și o importantă componentă industrială, în paralel cu dezvoltarea unui sistem de învățământ. În această perioadă a fost construit și Palatul Comunal, clădirea emblematică a orașului, a fost amenajat parcul Crâng, principala zonă verde și, tot atunci, Buzău a devenit un important nod feroviar. În perioada comunistă, orașul s-a extins mult, triplându-și populația, și au fost construite numeroase fabrici, din care mare parte funcționează și astăzi, în contextul trecerii la o economie de piață.

În domeniul cultural, în Buzău nu funcționează universități, ci doar centre de învățământ la distanță ale instituțiilor de învățământ superior din centrele universitare din regiune. Învățământul preuniversitar este reprezentat de două colegii naționale — „B. P. Hasdeu” (la care a studiat laureatul premiului Nobel George Emil Palade) și „Mihai Eminescu”. În oraș funcționează biblioteca județeană „Vasile Voiculescu” și Muzeul Județean Buzău care administrează și o colecție de chihlimbar la Colți, casa memorială Vasile Voiculescu din Pârscov și o colecție de etnografie și artă populară specifică regiunii.

În domeniul sportului, la Buzău există pationoarul Ice Magic, Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” (unde joacă echipa locală feminină de handbal HCM, dar și alte echipe angrenate în competiții internaționale) având alături un bazin olimpic, și Stadionul Municipal unde activează echipa de fotbal FC Gloria. Clubul local de rugby Stejarul Buzău, înființat în 2005, activează în Superliga națională.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Municipiul Buzău este situat în zona centrală a județului, la 120 km de București, în sud-estul României, și ocupă o suprafață totală de 81,3 km2.

Municipiul se află la cotul Carpaților de curbură, la confluența drumurilor între trei mari provincii românești: Muntenia, Transilvania și Moldova. Râul Buzău, pe al cărui mal drept se află, formează limita nordică a orașului. Forma orașului este alungită, orașul fiind mai mare de-a lungul râului. Buzăul ocupă altitudini de la 101 metri în nord-vest, în apropierea dealurilor până la 88 metri în apropierea râului, media fiind de 95 de metri (cât este și altitudinea în centrul orașului, în piața Dacia).[4] Astfel, Buzău este un oraș aflat într-un relief plat, cu o diferență de altitudine de 10 metri de-a lungul unei linii de 4 km.[4]

Climă[modificare | modificare sursă]

Precipitațiile anuale sunt de 500 mm[5] și zăpada, iarna, poate ajunge până la 30 cm[5]. Râul Buzău are fluctuații de debit frecvente. În special primăvara, la topirea zăpezilor în zona de munte a bazinului acestuia, apele râului cresc. Orașul a fost construit departe de o albie majoră adâncă, astfel că râul nu indundă orașul. La indundațiile majore din 2005 din România, apele râului au avariat grav podul aflat la marginea nordică a orașului, dar nu au produs pagube în oraș.

Clima este mai ales continentală, media fiind de 92 de zile de îngheț pe an (16 zile cu temperaturi sub -10 °C), dar și cu 92 de zile de vară, calde și secetoase.[5] Vânturile locale includ Crivățul, care bate dinspre nord-est spre sud-vest (sau uneori dinspre est spre vest) și Austrul, vânt care bate dinspre sud-vest și aduce vara aer uscat și cald și iarna conduce la ridicarea temperaturii.[6]

Temperaturile medii, minime și maxime lunare înregistrate în oraș sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Temperatura medie a aerului (media lunară și anuală)*
Perioada Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Nov Dec Anual
1901-2000 -2,2° -0,2° 4,4° 10,9° 15,9° 19,4° 21,4° 21,9° 17,4° 11,2° 5,1° 0,4° 10,7°
2005 1,7° -1,3° 4,1° 10,6° 17,4° 19,0° 22,4° 22,0° 18,3° 11,9° 4,8° 1,6° 11,0°
Maxima și minima absolută lunară în perioada 1901-2000
Anul 1936 1990 1947 1909;1947 1950 1908 2000 1951 1946 1952 1963 1989
Maxima 18,4° 22,2° 27,9° 31,5° 37,3° 38,5° 39,8° 39,7° 37,0° 35,3° 25,0° 21,6°
Anul 1942 1929 1901 1944 1915 1973 1902 1939 1977 1988 1975 1902
Minima -29,6° -25,0° -17,0° -5,3° -2,0° 4,6° 7,5° 5,4° -2,0° -8,0° -17,6° -23,0°
*Anuarul statistic al României 2006

Floră și faună[modificare | modificare sursă]

Parcul Crâng, principala zonă verde

Flora Buzăului este reprezentată mai ales de o pădure aflată în vestul orașului, rest din Codrii Vlăsiei, pădure de stejar de 189 hectare. Parcul Crâng ocupă 10 hectare din această pădure care constituie principala zonă verde a Buzăului, deși nu este desemnată ca arie naturală protejată. În comunele învecinate Țintești și Costești se află alte resturi din Codrii Vlăsiei — pădurile Frasinu, respectiv Spătaru.

Mare parte din străzile din Buzău au copaci plantați pe margine, castani pe Bulevardul Nicolae Bălcescu și tei pe Bulevardul Unirii. Printre plantele crescute de localnici în grădini se numără trandafiri, zambile, lalele, bujori, și petunii, ca și viță de vie și iederă pentru umbră.

Fauna sălbatică din Buzău este compusă din animale adaptate vieții în oraș. Cele mai des întâlnite păsări sunt vrabia, și guguștucul, iar rozătoarele sunt reprezentate de dihor și șobolanul cenușiu. Lacurile sunt populate cu pești mici, cum ar fi boarța și țiparul, și de gușteri și melci.

Demografie[modificare | modificare sursă]



Circle frame.svg

Componența etnică a municipiului Buzău

     Români (88.42%)

     Romi (4.73%)

     Necunoscută (6.69%)

     Altă etnie (0.14%)




Circle frame.svg

Componența confesională a municipiului Buzău

     Ortodocși (91.98%)

     Necunoscută (6.74%)

     Altă religie (1.27%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Buzău se ridică la 115.494 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 134.227 de locuitori.[2] Majoritatea locuitorilor sunt români (88,43%), cu o minoritate de romi (4,73%). Pentru 6,69% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[3] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (91,98%). Pentru 6,75% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[7]

Evoluția demografică la recensăminte:


Etimologie[modificare | modificare sursă]

Plecând de la forma grecească Μουσεος (Mouseos), istoricul Vasile Pârvan considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcris greșit (Μπ se pronunță B în grecește, ori în textul antic a fost omis π). A emis ipoteza că denumirea derivă din radicalul trac Buzes, la care s-a adăugat sufixul -eu, formă a vechiului -aios (greco-latin).[8]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Casa Vergu-Mănăilă, cea mai veche clădire din Buzău, datează din anii 1780. Este singura clădire din vremea distrugerilor Buzăului (secolele al XVII-lea – al XVIII-lea). Adăposteşte colecţia de etnografie şi artă populară a Muzeului Judeţean

Istoria scrisă a orașului începe odată cu cea a Țării Românești, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea.[9] Descoperirile arheologice din culturile Gumelnița și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine.[10] Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine,[10] iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.[11]

Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând imaginea păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii.[12]

Secolul al XIX-lea a adus o perioadă de înflorire culturală și economică a Buzăului.[13] În această perioadă a fost construit Palatul Comunal, clădirea–simbol a orașului, care a devenit centru industrial și nod feroviar. În timpul primului război mondial, Buzăul a fost ocupat de trupe germane, mulți locuitori refugiindu-se de forțele de ocupație în satele din preajmă sau în Moldova. Dezvoltarea orașului a fost frânată temporar, dar s-a reluat după război. După cel de-al doilea război mondial, industrializarea Buzăului a fost accelerată forțat, populația sa triplându-se în mai puțin de 50 de ani. După revoluția din 1989, economia puternic industrializată a fost reașezată într-un context capitalist.


Economie[modificare | modificare sursă]

Evoluția istorică a economiei[modificare | modificare sursă]

În perioada medievală, economia Buzăului era bazată pe comerț, târgul fiind punct de vamă și de schimb, și înflorind în urma poziției sale la curbura Carpaților la întretăierea drumurilor care legau Țara Românească de Moldova și Transilvania. Vechea tradiție de târg a Buzăului se păstrează încă, târgul Drăgaica ținându-se în luna iunie, în preajma solstițiului de vară și reunind mici producători și comercianți din diverse regiuni ale României.

Reforma agricolă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a dus la luarea în arendă, în 1897 și 1898, de către grădinarii bulgari a unor terenuri achiziționate de stat de la episcopie. Aceștia și-au dezvoltat sisteme de distribuție a zarzavaturilor atât în Buzău, cât și în orașele din apropiere, ca Brașov, Ploiești sau Râmnicu Sărat, activitatea lor devenind și mai prosperă după împroprietărirea din 1921.[14]

În urma încheierii perioadei distrugerilor orașului, dezvoltarea economică a căpătat și o componentă industrială. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, dezvoltarea rețelei de cale ferată în România, rețea în cadrul căreia orașul Buzău constituia un important nod, a dat un puternic impuls evoluției de la mici ateliere meșteșugărești spre instalații industriale. Prima astfel de instalație industrială a fost moara Garoflid, deschisă în 1883, care funcționa și ca fabrică de postav și dimie.[15] În 1894, s-a construit o rafinărie de petrol a societății Saturn, rafinărie care a funcționat timp de 50 de ani.

După o scădere drastică la nivel național a producției industriale cauzată de primul război mondial (producția din 1919 era doar un sfert din cea din 1913[15]), dezvoltarea industrială a prins viteză în perioada interbelică. O componentă importantă a industriei locale a constituit-o industria de morărit. Prima moară industrială din oraș, Garoflid, denumită Zangopol după noul său proprietar, ajunsese în 1928 la un capital de 5 milioane de lei, iar în 1938 la 30 de milioane de lei, societatea de exploatare a ei având aproximativ 100 de angajați.[16] O altă afacere importantă care a demarat în această perioadă a fost fabrica Metalurgica și Turnătorie – S.A., fondată în 1928 cu un capital de peste 9 milioane de lei. Deși la început a avut o perioadă dificilă, fiind închisă în timpul Marii Crize, ea și-a redeschis porțile în 1933, fiind închisă din nou între 1940 și 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial.[17]

Întreprinderea de geamuri Buzău, în 1970

După al doilea război mondial, în urma deciziei de naționalizare din 11 iunie 1948 toate întreprinderile au fost trecute în proprietatea statului. De asemenea, regimul comunist a trecut și la aplicarea politicilor de industrializare forțată, unele din industriile implementate aici nefiind potrivite regiunii.[18] În 1965 s-a demarat proiectul zonei industriale Buzău Sud, o zonă industrială de 318 ha, în zona în care se aflase rafinăria Saturn, aruncată în aer în timpul celui de-al doilea război mondial. Cele mai importante întreprinderi din Buzău, nou înființate sau modernizate în această perioadă, se află pe platforma Buzău Sud: Întreprinderea de sârmă și produse din sârmă (denumită după 1990 Ductil), Întreprinderea de aparate cale (după 1990, Apcarom), Întreprinderea Metalurgica (cea fondată în 1928), Întreprinderea de geamuri (din 1991, Gerom S.A.).

Întreprinderea de Contactoare din Buzău

Alte întreprinderi industriale din Buzău au fost înființate în această perioadă în alte zone, cum este Întreprinderea de Contactoare aflată în zona de nord-est a orașului și cea de mase plastice (după 1990, Romcarbon S.A.) aflată în nord.

În ciuda industrializării forțate, Buzăul nu s-a axat pe o singură industrie și nu a existat o singură întreprindere de care să depindă întreaga economie a orașului. Conform noii legi a societăților comerciale, adoptată în 1990, după înlăturarea regimului comunist, întreprinderile din oraș s-au reorganizat ca societăți pe acțiuni. Doar câteva din aceste societăți nu au supraviețuit tranziției spre economia de piață, multe altele, în urma privatizărilor urmate de reorganizări, devenind sau redevenind competitive.

Situația actuală[modificare | modificare sursă]

În prezent, cea mai mare companie cu sediul în Buzău este holdingul Romet, cu capital integral românesc, compus din mai multe firme care produc izolații pentru conductele de apă și gaze, filtre de apă, stingătoare de incendii și alte produse. Compania a avut succes în anii 1990, comercializând filtrul de apă Aquator. În 1999, acest grup de firme a achiziționat și firma Aromet S.A., succesoarea fabricii Metalurgica, fondată în 1928.[19]

Fabrica de sârmă Ductil

Alte companii din Buzău au fost privatizate prin programe vizate de Banca Mondială. Apcarom S.A., unic producător în România de aparate de cale ferată,[20] a fost achiziționat de compania austriacă VAE, și are în anul 2008 un capital social de 7,38 milioane lei.[21] Ductil S.A., una din cele mai mari societăți economice din Buzău, a fost privatizată în 1999 și divizată în perioada 1999-2000 de noul acționar majoritar, FRO Spa, acesta păstrând doar secția de electrozi și echipamente de sudură și vânzând celelalte secții. Secția care produce sârmă, produse din sârmă, plasă sudată, beton și feronerie a devenit Ductil Steel S.A. și a trecut în portofoliul companiei italiene Sidersipe.[22] Secția de pulberi feroase a devenit Ductil Iron Powder. În 2007, FRO Spa a cedat și pachetul majoritar al Ductil S.A. companiei rusești Mechel, pentru 90 de milioane de euro.[23] Zahărul S.A., producătorul de zahăr din oraș, a fost achiziționat de grupul Agrana România, cu capital austriac, grup care deține alte fabrici de zahăr la Roman și la Țăndărei.[24]

Industria de morărit este în continuare o componentă a economiei locale, cel mai mare producător local pe această piață fiind Boromir Prod, al cărei acționar majoritar este grupul vâlcean Boromir Ind.[25]

Transporturi[modificare | modificare sursă]

Gara Buzău

Calea ferată[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Gara Buzău

Buzău este un important nod feroviar, legând București și Ploiești de Focșani, Galați și Constanța. Gara din oraș a fost deschisă în 1872, împreună cu calea ferată București-Galați.

O ramificație a acestei căi ferate, de la Buzău la Mărășești a fost deschisă după câțiva ani, pe 13 iunie 1881,[26] devenind prima cale ferată proiectată de ingineri români.

Linia Buzău-Nehoiașu, deschisă în 1908, leagă Buzău de multe din localitățile de pe valea Buzăului, inclusiv de orașele Nehoiu și Pătârlagele.

Drumuri[modificare | modificare sursă]

Autobuz pe linia 1, în apropierea gării

La Buzău se poate ajunge pe DN2 (drumul european E85) de la București și din orașele importante din Moldova. DN1B (drumul european E577) leagă Buzău de Ploiești iar DN10 traversează Munții Carpați pe la curbura sud-estică a acestora prin Pasul Buzău către Brașov. La Galați și Brăila se poate ajunge pe DN2B.

Două autogări, una aflată în nordul orașului și cealaltă în sud, în apropierea gării, sunt folosite de companiile private de transport care operează servicii regulate de legătură rutieră cu alte orașe sau cu comunele din apropiere.

Transport aerian[modificare | modificare sursă]

Aeroportul internațional cel mai apropiat de Buzău este Aeroportul Internațional Henri Coandă, din Otopeni, oraș aflat la 110 km distanță.

Transportul public[modificare | modificare sursă]

În Buzău circulă 10 linii regulate de autobuz, care leagă zonele rezidențiale de principalele zone industriale (inclusiv de platforma industrială Buzău Sud), de centrul orașului și de gară. Există câteva companii de taxi licențiate de primărie și care operează în oraș și în localitățile apropiate.

Educație și cultură[modificare | modificare sursă]

În perioada medievală și timpuriu-modernă, buzoienii care s-au remarcat în cultura românească au provenit din cercurile bisericești, un exemplu fiind episcopul Mitrofan, care a adus prima tiparniță la episcopia Buzăului și a tipărit biblia de la Buzău în 1691, în timpul lui Constantin Brâncoveanu. Pe lângă episcopia Buzăului a funcționat o școală de pictori de icoane și de muraliști pentru biserici, la care a studiat pictorul Gheorghe Tattarescu în ucenicia sa petrecută pe lângă unchiul său, Nicolae Teodorescu.

Secolul al XIX-lea a fost unul al renașterii vieții culturale în Țara Românească, dar și în Buzău. Primul poet buzoian remarcat la nivel național a fost tânărul ofițer Vasile Cârlova, fiul fostului ispravnic al Buzăului, Ioniță Cârlova. Cârlova a murit la 22 de ani, după ce publicase cinci poezii.

În 1868 s-a deschis prima librărie la Buzău, a lui Al. Georgescu, iar în 1873 a luat ființă noua tipografie „Alexandru Georgescu”, prima tipografie laică, deschizând drumul publicisticii buzoiene. În 1873, Basil Iorgulescu a înființat Biblioteca Gimnaziului „Tudor Vladimirescu” (Colegiul Național "B.P. Hasdeu") iar în 1893 Biblioteca Publică Carol I în noul local al gimnaziului. În 1895, s-a constituit prima colecție publică de piese arheologice, antropologice și istorice într-o sală a Gimnaziului „Tudor Vladimirescu”.

La Buzău a locuit spre sfârșitul secolului al XIX-lea Ion Luca Caragiale, care a închiriat un restaurant în apropierea gării în 1894, unde a petrecut un an.[27]

Colegiul B.P.Hasdeu

Astăzi denumit Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, Gimnaziul „Tudor Vladimirescu” a fost înființat în 1867 și a devenit în timp cea mai prestigioasă instituție de învățământ a orașului, clasându-se în topul instituțiilor de învățământ preuniversitar din țară. Clădirea sa a fost construită pe un teren care a aparținut mănăstirii Banului; în 1875, școala a primit numele „Alexandru Hâjdeu” și apoi, după 1932, „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. La sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a remarcat omul politic local Alexandru Marghiloman, posesorul unei moșii și al unui conac la marginea orașului.[28] Pro-german, Marghiloman a fost prim ministru spre sfârșitul Primului Război Mondial, când România a semnat pacea de la București din 1918 și a început procesul de integrare a Basarabiei, care declarase unirea cu România la 28 martie în acel an.[29]

În perioada interbelică, se înființează noi școli liceale, cea mai importantă fiind Școala secundară de fete gr. II (devenită ulterior Colegiul Național Mihai Eminescu), deschisă în 1919. La liceul „Alexandru Hâjdeu” din oraș și-a făcut studiile liceale George Emil Palade, care avea apoi să devină un renumit biolog și laureat al premiului Nobel după plecarea sa în Statele Unite ale Americii imediat după al Doilea Război Mondial.[30] Constantin Brâncuși a locuit și el în oraș în vara lui 1914, după ce Eliza Seceleanu, văduva unui tânăr boier local, l-a angajat să-i realizeze două sculpturi: Rugăciune și bustul lui Petre Stănescu, răposatul ei soț, pe care le-a amplasat în cimitirul Dumbrava.[31]

Originar din regiunea Buzăului, medicul și scriitorul Vasile Voiculescu a devenit cunoscut pentru proza sa fantastică, dar și pentru sonetele de inspirație shakespeariană. După ce a început studiile secundare la același liceu „Alexandru Hâjdeu”, Voiculescu a plecat la București, unde a studiat la școala Sfântul Sava, unde s-a împrietenit cu un alt concitadin al său, George Ciprian, viitor dramaturg și autor al unor piese de teatru absurd. În același an cu Voiculescu, la Buzău se născuse Pamfil Șeicaru, care a devenit un influent jurnalist interbelic;[32] atât Voiculescu, cât și Șeicaru au fost condamnați de regimul comunist instaurat după al Doilea Război Mondial; Voiculescu a petrecut, la o vârstă înaintată, 4 ani în închisorile comuniste, iar Șeicaru, condamnat la moarte în contumacie, s-a refugiat în Europa Occidentală.

Tot în perioada interbelică, s-a remarcat și artista buzoiancă Margareta Sterian (pictoriță, scriitoare și traducătoare de limba engleză); reprezentantă a micii comunități evreiești, Sterian s-a remarcat atât în perioada interbelică, cât și în cea comunistă, într-un domeniu neafectat de cenzură, deși a fost marginalizată în perioada stalinistă, în care era promovat proletcultismul în artă.[33][34]

În perioada comunistă, muzica ușoară era încurajată de autoritățile regimului și la Buzău, școala de artă, înființată în 1957,[35] a produs artiști ca Laurențiu Cazan și Mihaela Runceanu, a cărei moarte violentă în plină carieră în 1989 a șocat opinia publică a vremii.[36] Tot în perioada comunistă a activat și criticul literar Laurențiu Ulici, și el originar din Buzău. Într-o perioadă în care creația literară din România era supusă unei grele cenzuri, Ulici urmărea scriitori debutanți și le recenza lucrările. După spusele lui Cristian Teodorescu, Ulici nu se opunea fățiș regimului, dar încerca să încurajeze la debutanții pe care îi urmărea tendințe antitotalitare, „făcând din aceasta o chestiune estetică”.[37] Ulici a activat și în politică după 1990, fiind membru al Partidului Alianța Civică până la moartea sa în 2000. Tot în domeniul criticii de artă s-a remarcat un alt buzoian, George Banu, critic de teatru de anvergură internațională, stabilit la Paris.

Un alt politician cunoscut originar din Buzău este Cătălin Predoiu; inițial ministru tehnocrat al justiției în guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu,[38] Predoiu s-a înscris în PNL, după care s-a retras în 2008 pentru a continua activitatea la conducerea Ministerului și a demarat în 2013 demersurile pentru o candidatură la președinție din partea PDL la alegerile din anul următor.[39]

În 1951 a fost înființat în oraș ceea ce avea să devină în 1968 Muzeul Județean Buzău, instituție care gestionează atât expoziția de la sediul său din apropierea Parcului Crâng, cât și colecția de etnografie și artă populară de la casa Vergu-Mănăilă (clădire istorică din secolul al XVIII-lea), Casa Memorială Vasile Voiculescu din Pârscov, colecția muzeală de chihlimbar de la Colți, precum și Tabăra de sculptură de la Măgura.

Începând cu anul 1990 și sfârșitul regimului comunist, a început să apară o viață culturală a Buzăului mai activă. Anual, se desfășoară „Concursul național de creație literară «Vasile Voiculescu»”, un concurs pe două secțiuni: poezie și proză scurtă. Primul teatru din Buzău de după 1989, teatrul George Ciprian s-a înființat în 1996, prin eforturile lui Paul Ioachim, care a fost și director al teatrului, până la moartea sa în 2002. Teatrul este teatru de proiecte, neavând o trupă proprie. Din 2003, anual, la Buzău se desfășoară festivalul de teatru „Gala noilor generații - Capul de Regizor”, un festival structurat pe cinci secțiuni și conceput pentru promovarea tinerilor regizori.

În 1992 se înființează „Colegiul Universitar Economic Buzău”, care aparține structurii Academiei de Studii Economice București, colegiu devenit centru de învățământ la distanță, care a adus prima formă de învățământ superior în oraș. Totuși, Buzăul nu este un centru universitar, în oraș nefuncționând nicio universitate cu sediul central aici.

Sport[modificare | modificare sursă]

Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău

Deși Buzăul are o infrastructură sportivă foarte bine dezvoltată, performanțele sportivilor buzoieni nu sunt unele deosebite.[40]

Clubul de fotbal-fanion al orașului este FC Gloria Buzău, fondat în 1973, a cărui echipă este prezentă în Liga II, al doilea eșalon de fotbal al României. Echipa își desfășoară meciurile acasă pe Stadionul Municipal, aflat lângă parcul Crâng. Cele mai mari performanțe ale clubului sunt locul 5 în prima ligă românească în 1985[41] și calificarea în semifinalele Cupei României în 2008.[42][43] Fotbaliștii cunoscuți lansați de clubul de fotbal buzoian s-au îndreptat în special către clubul Steaua București, cum a fost cazul cu Viorel Ion (cunoscut și pentru perioada petrecută în Bundesliga la VfL Bochum și care a revenit la Buzău pentru a antrena în multiple rânduri echipa care l-a lansat), Ilie Stan (multiplu campion național și jucător de bază al echipei participante de mai multe ori în Liga Campionilor UEFA în anii 1990) și Pompiliu Stoica.

În Sala Sporturilor, care poartă numele fostului arbitru de handbal Romeo Iamandi, se desfășoară competiții și întâlniri de handbal, baschet, volei sau tenis de masă. Interiorul sălii a fost renovat, ea fiind omologată de EHF și găzduind meciurile echipei locale de handbal feminin, HCM Hidroconcas Buzău, dar și întâlniri ale altor echipe românești angrenate în competiții europene, cum ar fi cele ale echipelor de handbal masculin Dinamo București, Steaua București și HCM Constanța,[44] precum și ale naționalei de handbal feminin a României.[45] Handbalul a căpătat o tradiție în Buzău, echipa HCM Buzău oscilând între prima și a doua divizie a orașului; în handbal au activat buzoienii Romeo Iamandi (ca arbitru), Oprea Vlase (câștigător a opt titluri naționale și al Cupa Campionilor Europeni în 1965 cu Dinamo, apoi ca antrenor câștigător a patru campionate mondiale și două medalii olimpice)[46] și Gheorghe Covaciu (și el medaliat olimpic cu bronz în 1984). Lângă Sala Sporturilor se află și un bazin de înot olimpic, construit în aceeași perioadă cu sala și cu amenajarea Parcului Tineretului.

Patinoarul din Buzău se află în partea de sud-est și a fost construit în anii 1980. Din cauza dificultăților economice ale perioadei următoare, patinoarul a fost abandonat și a rămas mai mulți ani în paragină, până în 2007 când primăria, în parteneriat cu dealerul local de automobile ElcarGid,[47] a demarat un proiect de reabilitare, finalizat cu deschiderea patinoarului la 17 noiembrie 2007. Acesta a fost denumit IceMagic și a găzduit încă din primul an de la redeschidere Cupa României la patinaj artistic.[48] El are și o bază sportivă unde s-a înființat o echipă de hochei pe gheață de juniori.[49]

După ce în anii comunismului activase echipa „Contactoare” care a câștigat în 1988 Cupa României la rugby,[50] în 2005, la Buzău s-a înființat un nou club de rugby denumit „Stejarul”, promovat în 2013 în prima divizie națională, Superliga,[51] în cadrul căruia nu a apucat însă să joace niciun meci, deoarece a pierdut finanțarea autorităților locale și a desființat echipa de seniori, limitându-și activitatea la echipele de juniori, finanțate din sponsorizări private.[52] Clubul își desfășura partidele pe teren propriu pe stadionul „Prințul Șerban Ghica” din parcul Tineretului.[53]

Politică și administrație[modificare | modificare sursă]

Ca și alte orașe românești, Buzău este administrat de un primar și un consiliu local compus din 23 consilieri. Primarul orașului este Constantin Boșcodeală, din 1996, reales în 2012 pentru un al cincilea mandat.[54] Începând cu alegerile locale din 2012, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[55]

    Partid Consilieri Componența Consiliului
  Uniunea Social-Liberală 13                          
  Partidul Democrat Liberal 5                          
  Partidul Poporului – Dan Diaconescu 4                          
  Candidați independenți 1                          

Orașe înfrățite[modificare | modificare sursă]

Municipiul Buzău este înfrățit cu următoarele localități:

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Rezultatele alegerilor locale din 2012”. Biroul Electoral Central. http://www.beclocale2012.ro/DOCUMENTE%20BEC/REZULTATE%20FINALE/PDF/Primari/P_lista.pdf. Accesat la 25 iunie 2012. 
  2. ^ a b Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  3. ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  4. ^ a b Petcu, pp. 102-103
  5. ^ a b c Petcu, pp.104-105
  6. ^ Județele României Socialiste, p. 161
  7. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  8. ^ Petcu, p. 19
  9. ^ Petcu, p. 20
  10. ^ a b Buzău, mică enciclopedie istorică, pp. 23–24
  11. ^ Petcu, p. 23
  12. ^ Petcu, pp. 30–34
  13. ^ Petcu, pp. 123-124
  14. ^ Petcu, 2002, p. 134
  15. ^ a b Petcu, 2002, p. 135
  16. ^ Petcu, 2002, p. 136
  17. ^ Buzău. Mică enciclopedie istorică, p. 255
  18. ^ Petcu, 2002, p. 137
  19. ^ Petcu, p. 141
  20. ^ Petcu, 2002, p. 138
  21. ^ Senica Micu (14 februarie 2008). „VAE Apcarom, afaceri de 22 mil. euro in 2007”. Business Standard. http://old.standard.money.ro/articol_29999/vae_apcarom__afaceri_de_22_mil__euro_in_2007.html. Accesat la 22 februarie 2008. 
  22. ^ Constructiile sporesc afacerile Ductil Steel”. Business Standard. 18 iulie 2007. http://old.standard.money.ro/articol_6897/constructiile_sporesc_afacerile_ductil_steel.html. Accesat la 22 februarie 2008. 
  23. ^ Ionuț Giușcă (5 octombrie 2007). „Rusii de la Mechel cumpara cu 90 mil. euro Ductil Buzau” (în română). Business Standard. http://old.standard.money.ro/articol_14669/rusii_de_la_mechel_cumpara_cu_90_mil__euro_ductil_buzau.html. Accesat la 22 februarie 2008. 
  24. ^ Viorela Pitulice (15 noiembrie 2007). „Agrana isi schimba conducerea la Buzau”. Business Standard. http://old.standard.money.ro/articol_19056/agrana_isi_schimba_conducerea_la_buzau.html. Accesat la 22 februarie 2008. 
  25. ^ Otilia Caloian (12 iunie 2007). „Boromir Prod vrea sa-si majoreze capitalul”. Business Standard. http://old.standard.money.ro/articol_2684/boromir_prod_vrea_sa_si_majoreze_capitalul.html. Accesat la 22 februarie 2008. 
  26. ^ Silvia Mirea. „Buzău-Mărășești, la 120 de ani”. CFR. http://www.cfr.ro/jf/romana/0111/buzau.htm. Accesat la 27 februarie 2008. 
  27. ^ Casele lui Caragiale” (în română). Adevărul. 30 ianuarie 2002. http://www.adevarul.ro/articole/casele-lui-caragiale/5553. Accesat la 12 octombrie 2007. 
  28. ^ Peneș, Nicolae (27 iunie 2011). „Radiografii subiective - Alexandru Marghiloman - lordul valah (I)”. Opinia. http://www.opiniabuzau.ro/index.php/istorii-buzoiene/2323-radiografii-subiective-alexandru-marghiloman-lordul-valah-i. Accesat la 6 decembrie 2013. 
  29. ^ Unirea Basarabiei cu România în documente”. Historia.ro. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/unirea-basarabiei-romania-documente. Accesat la 6 decembrie 2013. 
  30. ^ Wilhelm Odelberg, editor (1975). „George E. Palade - biographical [George E. Palade - scurtă biografie]”. Fundația Nobel. http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/1974/palade-bio.html. Accesat la 5 decembrie 2013. 
  31. ^ O nouă copie după celebra sculptură a lui Constantin Brâncuși, „Rugăciune”, prezentată astăzi publicului de ROTARY Club Buzău”. Jurnalul de Buzău. 31 iulie 2013. http://jurnaluldebuzau.ro/social/copia-dupa-celebra-sculptura-a-lui-constantin-brancusi-rugaciune-prezentata-astazi-publicului-de-rotary-club-buzau/. 
  32. ^ Bichir, Florian. „Venit țară în secret, Pamfil Șeicaru solicită o audiență lui Ceaușescu”. Historia. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/exclusiv-venit-tara-secret-pamfil-seicaru-solicita-o-audienta-lui-ceaus. Accesat la 5 decembrie 2013. 
  33. ^ Tronaru, Doinel (15 septembrie 2007). „Posteritatea unei mari artiste”. România liberă. http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/posteritatea-unei-mari-artiste-106095.html. Accesat la 5 decembrie 2013. 
  34. ^ Vă mai amintiți de... Margareta Sterian”. Adevărul. 9 februarie 2010. http://adevarul.ro/cultura/arte/va-mai-amintiti-de--margareta-sterian-1_50ada3a57c42d5a66398868f/index.html. 
  35. ^ Informatii Liceul de arta "Margareta Sterian"”. Primăria Buzău. http://ghiseu.primariabuzau.ro/portalcetatean/Detalii_list.aspx?id_prim=7b513b8c-f643-4924-8f31-e5b9b24c5010. Accesat la 5 decembrie 2013. 
  36. ^ Andronie, Dana; Cobuz, Dana (2 noiembrie 2009). „Moartea Mihaelei Runceanu: o tragedie, mai multe scenarii”. Jurnalul Național. http://jurnalul.ro/scinteia/special/moartea-mihaelei-runceanu-o-tragedie-mai-multe-scenarii-525774.html. Accesat la 5 decembrie 2013. 
  37. ^ Teodorescu, Cristian (2005). Povestirile lui Laurențiu Ulici. România literară. http://www.romlit.ro/povestirile_lui_laureniu_ulici. 
  38. ^ Dumitrina Galantonu (29 februarie 2008). „Catalin Marian Predoiu, noul ministru al Justitiei”. Hotnews.ro. http://www.hotnews.ro/stiri-politic-2476877-catalin-marian-predoiu-noul-ministru-justitiei.htm. Accesat la 6 decembrie 2013. 
  39. ^ Ciliac, Alexandra (21 noiembrie 2013). „Evenimentul zilei TV. Cătălin Predoiu s-ar retrage din lupta pentru prezidențiale dacă un alt candidat de dreapta ar avea șanse mai mari”. Evenimentul Zilei. http://www.evz.ro/detalii/stiri/evenimentul-zilei-tv-invitatul-de-astazi-este-catalin-preda-1068668.html. Accesat la 6 decembrie 2013. 
  40. ^ Nichitoaia, Bogdan (30 august 2012). „Sportul buzoian: Avem cu ce, nu avem cu cine!”. Opinia. http://www.opiniabuzau.ro/index.php/component/content/article?id=15922. Accesat la 6 decembrie 2013. 
  41. ^ Gloria Buzău”. onlinesport.ro. http://www.onlinesport.ro/fotbal/fotbal-intern/liga-1/1670/gloria-buzau.htm. Accesat la 29 mai 2008. 
  42. ^ Gloria Buzău, a treia semifinalistă”. Gazeta Sporturilor. 28 februarie 2008. http://www.gsp.ro/stire/gloria-buzau-a-treia-semifinalista-55690.html. Accesat la 8 mai 2008. 
  43. ^ Au scris istorie”. Prosport. 29 februarie 2008. http://www.prosport.ro/fotbal-intern/cupa-romaniei/au-scris-istorie-2422090. Accesat la 8 mai 2008. 
  44. ^ Baciu, Denisa (24 ianuarie 2010). „Rușinea Buzăului: Sala Sporturilor are o culoare țipătoare”. Adevărul. http://www.adevarul.ro/locale/buzau/Rusinea_Buzaului-_Sala_Sporturilor_are_o_culoare_tipatoare_0_195580587.html. Accesat la 23 martie 2010. 
  45. ^ Dobre, Adi (16 martie 2010). „Brădeanu și Beșe revin pentru meciurile cu Ucraina”. Evenimentul zilei. http://www.evz.ro/detalii/stiri/bradeanu-si-bese-revin-pentru-meciurile-cu-ucraina-889606.html. Accesat la 30 martie 2010. 
  46. ^ Crăițoiu, Andrei (13 octombrie 2011). „Doliu în lumea handbalului » Oprea Vlase a încetat din viață: "O pierdere imensă!"”. Gazeta Sporturilor. http://www.gsp.ro/sporturi/handbal/doliu-in-lumea-handbalului-oprea-vlase-a-incetat-din-viata-o-pierdere-imensa-271064.html. Accesat la 6 decembrie 2013. 
  47. ^ Primarul Boscodeală merge pe mîna Elcar Gid pentru reabilitarea patinoarului”. Șansa buzoiană. 15 noiembrie 2007. http://www.sansabuzoiana.ro/evenimente.html?aid=7997. 
  48. ^ Buzaul gazduieste incepand de astazi “Cupa Romaniei” la patinaj artistic”. Jurnalul de Buzău. 5 martie 2010. http://jurnaluldebuzau.ro/?p=2147. 
  49. ^ Copariu, Mirela (26 ianuarie 2010). „Hocheiștii buzoieni sunt din ce în ce mai magici”. Adevărul. http://www.adevarul.ro/locale/buzau/Hocheistii_buzoieni_sunt_din_ce_in_ce_mai_magici_0_196780641.html. 
  50. ^ Trereacă, Auraș (23 martie 2007). „Unde este cupa?”. Șansa Buzoiană. http://www.sansabuzoiana.ro/prima_ora.html?aid=9260. Accesat la 6 decembrie 2013. 
  51. ^ Bunilă, Iulian (3 octombrie 2013). „Stejarul Buzău va sărbători promovarea în superligă în nocturnă, pe stadionul Gloria. http://adevarul.ro/locale/buzau/stejarul-buzau-sarbatori-promovarea-superliga-nocturna-stadionul-gloria-1_524c8c62c7b855ff56f11f01/index.html. Accesat la 6 decembrie 2013. 
  52. ^ Ivan, Dorin (28 februarie 2014). „Rugby: RC Stejarul Buzău s-a retras din Superliga națională, iar echipa este practic desființată”. Agerpres. http://www.agerpres.ro/sport/2014/02/28/rugby-rc-stejarul-buzau-s-a-retras-din-superliga-nationala-iar-echipa-este-practic-desfiintata-16-39-12. Accesat la 28 iulie 2014. 
  53. ^ Stadionul „Prințul Ghica”, din retur la nivelul primului eșalon”. Strada Buzău. http://www.stradadebuzau.ro/stadionul-printul-ghica-din-retur-la-nivelul-primului-esalon/. Accesat la 6 decembrie 2013. 
  54. ^ Dan Duca (2 iunie 2008). „Boșcodeală, al patrulea mandat de primar la Buzău”. Cotidianul. http://www.cotidianul.ro/boscodeala__al_patrulea_mandat_de_primar_la_buzau-47458.html. Accesat la 4 iunie 2008. 
  55. ^ Voturi valabil exprimate și mandate pe localități” (PDF). Biroul Electoral Central pentru alegerile locale din 2012. http://www.beclocale2012.ro/DOCUMENTE%20BEC/REZULTATE%20FINALE/10%20Iunie%2024%20Iunie/PDF/CL/CL_vve_mandate_loc.pdf. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Petcu, Gheorghe; Constantin Stan, Doina Ciobanu, Constanța Tănase, Doina Filoti (2002) (în română). Municipiul Buzău. Monografie. Buzău: Editura Alpha. ISBN 973-8054-59-1 
  • (în română) Județele României Socialiste, ediția a doua. București: Editura Politică. 1972 
  • Ștefan, Corneliu (1985) (în română). La noapte, Cotidianul. București: Editura Eminescu 
  • Constantinescu, Eugen-Marius (2000). Buzău. Mică enciclopedie istorică. Muzeul Județean de Istorie Buzău. ISBN 973-8054-33-8 
  • Colegiul Bogdan Petriceicu Hasdeu - monografie (1867-1997) (1998). Buzău

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Buzău