Evrei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
|
Evreu (sau mai învechit - israelit) este un termen care reprezintă, în limba română, adepţii religiei iudaice sau mozaice şi membrii poporului evreu.
Alţi termeni sunt cuvântul de origine slavă jidov folosit în vechime (şi care a rămas într-o formă asemănătoare în polonă şi maghiară), forma învechită ovrei (inlocuita de "evreu") şi forma peiorativă jidan, care e folosită ca ofensă.
Iudaismul a fost mult timp o combinare complexă a unei religii cu a unei etnii. Credinţa religioasă este detaliată în articolul despre Iudaism, acest articol vorbind numai despre grupul etnic.
Din punct de vedere etnic, evreii sunt membrii naţiunii care îşi găsesc strămoşii în patriarhul biblic Iacob, fiul lui Isac, cât şi cei care i-au urmat convertindu-se. Etnia evreiască include atât pe "evreii practicanţi", cei care practică legile biblice şi rabinice, cunoscute ca miţvot, cât şi pe cei care nu practică religia iudaică sau sunt agnostici sau ateişti, dar se identifică drept evrei în sensul cultural sau naţional, numiţi "evrei laici".
Cuprins |
[modifică] Etimologie
Termenul de evreu provine din cuvântul ebraic עברי, cuvânt care provine din verbul עבר - trecut. Termenul de israelit provine din numele poporului în limba ebraică, בני ישראל, fii lui Israel şi termenul jidan provine dintr-un nume ebraic, יהודה, Yehuda.
[modifică] Originea poporului evreu
Originea poporului evreu e din Orientul Apropiat, în special din regiunea numită în antichitate Ţara Israel. Poporul evreu e numit în limba ebraică עם ישראל, poporul Israel, nume care apare în diverse resturi archeologice din perioade antice (prima a fost găsită în Egipt şi e din anul 1213 î.e.c.).
În Scrisorile de la Amarna este amintit un popor cu numele de Habiru/Apiru şi sunt teorii care pe baza datelor de apariţie şi apropierea între nume leagă acest popor cu evrei.
[modifică] Originea Genetică
[modifică] Istoria antică
[modifică] Regatul Unit
După tradiţia evreiască 13 triburi de evrei, care erau formate din descedenţii celor 12 fii a lui Israel (tribul lui Iosef a fost împărţit în două triburi, după fii lui, Menaşe şi Efraim), au cucerit Ţara Israel, sau aşezat pe ea şi în continuare, după o periodă în care nu aveau o conducere centrală, au format un regat condus de regele Şaul. După Şaul a fost regele David, cuceritorul oraşului Salem, renumit Ierusalim, oraş care a devenit capitala evreilor. Fiul lui David, Solomon, a construit la Ierusalim Templul evreiesc, centru care urma să fie unic în cultul religiei evreieşti.
[modifică] Yehuda şi Israel
După moartea lui Solomon regatul evreiesc s-a dividat în două regate, Yehuda şi Israel.
În anul 733 î.e.c. Teglath-Phalasar III, regele Asiriei a cucerit Regatul Israel, l-a distrus şi a exilat o mare parte din populaţia evreiască. În anul 586 î.e.c. Regatul Yehuda a avut aceiaş soartă şi după cucerirea Ierusalimului regele Babilonului, Nabucodonosor a exilat o mare parte din populaţia evreiască. După aceste exile evreii au continuat să-şi păstreze religia lor şi să spere că va veni un timp când o să poată să se întoarcă în ţara lor şi să reconstruiască Ierusalimul şi Templul.
[modifică] Întoarcerea evreilor din exil
În anul 539 î.e.c., persianul Cyrus al II-lea cel Mare, a cucerit Babilonul şi a dat o declaraţie prin care permite tuturor popoarelor, care au fost exilate din patria lor, să se întoarcă în ţara lor şi să-şi reconstruiască templele distruse. Mulţi evrei s-au întors în Ţara Israel şi au reconstruit Ierusalimul şi Templul lor. Întoarcerea evreilor în patria lor s-a petrecut în patru etape, ultima în anul 445 î.e.c..
[modifică] Regatul Haşmonaiilor
În anul 167 î.e.c., evrei s-au revoltat împotriva guvernului greco-sirian, care încerca să reprime religia evreiască şi să-i oblige să jertfească în Templul lor şi pentru zeii greci. Revolta a fost iniţiată şi condusă de familia unui preot evreu, familia Haşmonai. Fii preotului, luptători viteji porecliţi Maccabiim, au condus evreii la victorie şi independenţă şi unul din ei, Şimon, a fondat noul regat evreiesc, deşi el nu a acceptat să primească titlul regal - el a fost Mare Preot şi preşedinte, dar continuitorii lui au fost regi. Regatul Haşmonaiilor a făcut alianţă cu Imperia Romană şi în mod treptat romani şi-au mărit influenţa şi au transformat regatul într-o ţară supusă, guvernată de perfecţi romani din anul 6. În anul 41 a fost încoronat un rege evreu, Herodes-Aggripa I, prieten al romanilor, dar după moartea lui în anul 44, guvernarea ţării a trecut în mâinile unui procuror roman[1].
[modifică] Primul război evreo-roman
În anul 66 a izbucnit o mare revoltă evreiască, numită şi Primul război evreo-roman. Luptele între evrei şi romani au continuat şapte ani şi sau terminat în favoarea romanilor. Romanii au distrus zeci de oraşe evreieşti şi printre ele Ierusalimul cu Templul evreilor, sute de mii de evrei au murit în lupte sau au fost luaţi ca sclavi şi trimişi la Roma.
[modifică] Al doilea război evreo-roman
În anul 132 a izbucnit Revolta lui Bar Kokhba, denumită şi Al doilea război evreo-roman. Revolta evreilor a reuşit la început şi timp de trei ani evreii au fost independenţi.
[modifică] Diaspora evreilor
Nu toţi evreii exilaţi de Teglath-Phalasar III şi de Nabucodonosor sau întors în Ţara Israel după permisul dat de Cyrus al II-lea cel Mare, o parte din ei au rămas pe meleagurile pe care se aşezaseră şi în felul ăsta sau format comunităţi evreieşti în multe locuri, că majoritatea evreilor şi-au păstrat religia lor. Şi evrei care au emigrat din Ţara Israel, în special spre meleagurile Imperiei Romane, au fondat comunităţi evreieşti care erau în legătură cu rudele lor din Ţara Israel şi când î-şi puteau permite, pelerinau la Ierusalim.
Prizonierii evrei luaţi de romani ca sclavi în Primul război evreo-roman au ajuns în diverse locuri şi au fondat noi comunităţi evreieşti, cum a fost cazul romanioţilor în peninsula Balcanică. Titus Flavius Josephus, istoriograf evreu încetăţenit la Roma a scris despre 97,000 de sclavi evrei aduşi în peninsula Apenină. Pe baza unor cercetări genetice recente se ştie că majoritatea evreilor aşchenazi provin din comunitatea evreiască din Roma antică.
[modifică] Limbile evreilor în Diaspora
În comunităţile evreilor din Diaspora evreii au învâţat limbile locale şi în sinagogile lor se foloseau de limba ebraică. Cu timpul evreii şi-au dezvoltat limbi particulare care sau format din sinteze a limbii ebraice cu limbile locale. Limba Idiş e bazată pe germană şi ebraică, limba Ladino pe spaniolă şi ebraică, Iavanica e bazată pe greceşte şi ebraică şi mai există limbi evreieşti care sau dezvoltat în Maroco, Curdistan, Georgia şi aşa mai departe. O parte din aceste limbi sunt în pericol de dispariţie din cauză că nu mai sunt vorbite.
[modifică] Cultura evreiască în Diaspora
[modifică] Rituri
Termenul de rit când se referă la evrei (în limba ebraică, minhag sg., minhaghim pl.) e paralel în multe feluri cu creştinismul, unde între altele găsim ritul catolic, cel ortodox, cele protestante, etc. La evrei, aceste "minhaghim" (grup de rit) reprezintă diferenţe atât religioase, cât şi culturale sau istorice, bazate în primul rând pe o apartenenţă geografică comună (mai mult sau mai puţin) si mai ales pe traditii comune in liturghie (nosah) Cele mai mari "minhaguri" sunt aşkenaz, mizrahi,(oriental) şi sefard. Din punct de vedere al practicii religioase diferenţele între acestea sunt mai mici decât cele dintre creştinii catolici, ortodocşi şi protestanţi. Ritul evreilor sefarzi si cel al evreilor orientali este foarte asemănător - amândouă categoriile fiind multe ori reunite sub denumirea de sefarzi in sens larg.
Alte obşti evreiesti sunt relativ mici şi au o istorie si particularităţi deosebite : karaim, evreii etiopieni numiţi Beta Israel si chemaţi "falaşi" de către ceilalti etiopieni, evreii din Cochin etc . Cea mai mica obşte evreiască - oficial nerecunoscută ca atare de către rabinatul ortodox israelian -sunt samaritenii etc.
[modifică] Cine este evreu?
Conform principiul Halahei (codul legilor religiose evreieşti ortodoxe), preluat de legea votată în Kneset (Parlamentul israelian) în anul 1950, un evreu este, prin definiţie, cineva care:
- s-a născut dintr-o mamă evreică (adică, ceea ce contează este linia maternă) sau,
- o persoană care s-a convertit la iudaism conform legii evreieşti.
"Legea Reîntoarcerii", care acordă cetăţenia israeliană oricărui evreu/evreice care a ajuns în Israel nu se bazează pe aceste criterii. Legea Reîntoarcerii acordă cetăţenia israeliană oricărui evreu/evreică sau celui care are un părinte evreu sau un bunic/o bunică evreu/evreică şi soţilor/soţiilor a acestor persoane (chiar dacă nu sunt evrei/evreice).
[modifică] Evreii în raport cu religia iudaică
În lumea evreiască, ortodoxia (care nu trebuie confundat cu ritul creştin numit ortodox ), se împarte în rituri ,minhagim - subgrupe care se suprapun -mai mult sau mai puţin - zonelor de origine.
Cele două rituri principale sunt:
- aşkenaziţi sau "aşkenazi", care provin din vestul, centrul şi estul Europei şi au vorbit multă vreme limba idiş ,iar pronunţia ebraicei de către ei are anumite particularităţi, fiind influenţată şi de limbi europene , inclusiv de idiş .
- sefarzi (spanioli) cu provenienţa din Peninsula Iberică şi care au vorbit vreme de secole limba ladino sau iudeo-spaniola.
Ebraica în pronunţia lor a fost adoptată ca pronunţia ebraică modernă oficială. Evreii sefarzi au fost izgoniţi din Spania şi Portugalia în 1492 şi respectiv 1498 şi au gasit azil în Imperiul Otoman , inclusiv în Balcani (Bosnia,Macedonia,Bulgaria, Valahia etc, în Turcia şi Grecia , în Palestina şi Siria, în Egipt şi în Maroc, de asemenea în Olanda, Anglia şi America.
Evreii "orientali"( "mizrahim") sau sefarzi în sensul larg se numesc majoritatea evreilor din nordul Africii, din Yemen,din Irak (Babilonieni), din Caucaz, Persia, Buhara si din restul Asiei . Un rit asemănător au şi evreii italieni de suşă si evreii greci de suşă - romanioţi din Grecia.
Această împărţire, deşi se estompează în timp prin multitudinea de căsătorii "mixte" îşi păstrează rezonanţe culturale şi socio-economice, cu o oarecare valoare în studiile sociologice şi antropologice, cuprinzând şi pe evreii nepracticanţi sau ne-religioşi.
Şi în cadrul iudaismului ortodox aşkenaz există o diviziune în:
- o minoritate de comunităţi 'ultrareligioase', fundamentaliste sau "habotnice" al căror stil de viaţă este mai apropiat de cel din târguşoarele şi ghetourile evreieşti de la sfârşitul evului mediu şi începutul epocii moderne în estul şi centrul Europei, opus în diverse grade influenţelor modernităţii , educaţiei generale etc. Ele acorda o pondere foarte mare activităţii de invăţare a textelor sfinte , uneori - mai ales în Israel - pe socoteala tuturor celorlalte activităţi , şi acceptă în anumite limite adoptarea inovaţiilor utile din domeniul tehnicii si a regulilor politicii .
În cadrul lor - se disting : - comunităţile hasidice diverse, adunate în jurul curţilor unor dinastii de rabini numiţi "ţadikim" sau "admorim"; cea mai cunoscută , mai activă, dar mai tolerantă faţă de aspiraţiile naţionale şi setea de cunoaştere a poporului - este cea numită "Habad".
-comunităţile mitnagdimilor sau ale evreilor aşa zişi lituanieni {litaim) opuse hasidimilor.
- evreii religioşi moderni - care îmbină modernitatea, (uneori si ataşamentul la sionism ca evreii naţional religioşi din curentul numit "Mizrahi") şi practicarea perceptelor legii iudaice;
- evreii asa zişi tradiţionalişti - massortim ( a nu se confunda cu iudaismul conservativ - yahadut massortit) -frecvenţi în comunităţile evreilor israelieni originari din Orient (mizrahim) care sunt ataşaţi de tradiţia ortodoxă- de exemplu frecventează sinagogile mai ales sâmbăta şi de sărbători, respectă alimentaţia rituală , dar nu păstrează cu scrupulozitate toate prescripţiile religiei (de pildă sâmbăta şi de sărbători circulă cu automobilele , deschid aparatele electrice, inclusiv televizoarele etc )
Curente religioase reformiste - reformat si conservativ - au apărut în sec. XIX pe teritoriul Ungariei (spre exemplu, până astazi o mare parte din evreii din Ungaria,Slovacia , Serbia şi Transilvania aparţin ritului numit neolog) şi Germaniei (Frankfurt,Berlin, Breslau ) dar predomină în ţările vestului, mai ales în America de Nord. În Israel, congregaţiile reformată (iudaism progresist) yahadut mitkademet şi conservativă (iudaism aşa numit "tradiţional" yahadut massortit) are un număr foarte redus de membri şi nu este recunoscută de instituţiile rabinice oficiale. Aceste instituţii rabinice aparţin - ca şi majoritatea absolută a evreilor israelieni practicanţi - curentului ortodox
Chiar daca după tradiţia familiei mulţi evrei se consideră aparţinând la ritul ortodox, conservativ sau reformat , majoritatea acestora sunt "nepracticanţi" sau laici, asemănător cu majoritatea publicului din multe ţări occidentale. Unii din ei pot fi atei sau agnostici.
In lume au existat sau există încă şi unele grupuri mai mari sau mai mici de evrei care s-au convertit în diverse circumstanţe la alte religii: aşa au fost maranii sau aşa numiţii "conversos" în Peninsula Iberică, care pentru a nu fi expulzaţi au consimţit să treacă la creştinismul catolic , unii din ei doar în mod formal. Evrei adepţi ai falsului Mesia Shavtay Ţzvi în Imperiul Otoman au trecut la islamism si au creat aşa numita comunitate 'dönme'. Cunoscute sunt şi cazurile evreilor convertiţi la islam (Jadid al Islam - Noii musulmani) din Mashhad în Iran şi ale aşa numiţilor falashmura - convertiţi la creştinismul monofizit în Etiopia. De asemenea există în Israel mici grupuri de evrei "mesianici" , aparţinând unor religii creştine protestante al caror cult îl practică în limba ebraică şi păstrând unele simboluri şi sărbători din iudaism.
Din punct de vedere rasial şi etnic, în ciuda tendinţei relativ restrânse la misionarism şi prozelitism, evreii sunt, ca şi multe alte popoare, heterogeni. În cursul istoriei lor , fiind şi dispersaţi în regiuni foarte diferite , au cunoscut in mod evident -mai ales înainte de difuzarea creştinismului şi a islamului - perioade de amestec prin prozelitism - atât in Europa, cât şi în Africa ,Caucaz si Asia ( vezi exemplul hazarilor, al unor triburi berbere şi arabe etc)
De asemenea, după emancipare ,în societatea modernă evreii au cunoscut procentaje crescânde de asimilare în diverse grade şi creşterea ponderii familiilor mixte.
[modifică] Legături externe
[modifică] Bibliografie
- he Titus Flavius Josephus (Iosef Ben Matatihau),Bellum Judaicum (Războaiele evreilor), Messada, 1968.
[modifică] Vezi şi
- Romanioţi
- Evreii aşkenazi
- Evreii sefarzi
- Mesianici
- Sărbători evreieşti
- Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România
- Sionismul în România
- Istoria evreilor în România
- Antisemitism
[modifică] Note
- ^ Titus Flavius Josephus (Iosef Ben Matatihau),Bellum Judaicum (Războaiele evreilor), Messada, 1968, pag. 37
