MECIPT

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Calculatorul MECIPT-1 în laboratorul Facultății de Electrotehnică, 1961

MECIPT este acronimul pentru „Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara". Acronimul s-a referit la trei calculatoare, numerotate 1, 2, respectiv 3.

MECIPT-1, pus în funcțiune în 1961, a fost un calculator de generația întâi, cu tuburi electronice, primul calculator electronic construit într-o universitate din România și al doilea din țară după CIFA-1 de la Institutul de Fizică Atomică-Măgurele.

MECIPT-2, pus în funcțiune în 1965 a fost un calculator de generația a doua, cu tranzistoare și memorie cu ferite (en).

MECIPT-3 a fost un proiect care n-a mai fost finalizat.

MECIPT-1[modificare | modificare sursă]

Proiectarea calculatorului MECIPT-1 (Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara[1]) a fost începută în anul 1956 de Iosif Kaufmann și Wilhelm Löwenfeld,[2][3] Kaufmann fiind principalul proiectant.[2][4] Construcția propriu-zisă s-a făcut la Liceul Piarist din Timișoara sediul din acea perioadă a Facultății de Electrotehnică.[5][6] Calculatorul a fost pus în funcțiune în 1961. Pentru exploatarea sa, și având în vedere că alt colectiv lucra sub conducerea prof. Alexandru Rogojan la calculatorul CETA, în cadrul facultății s-a înființat Centrul de Calcul (cu statut de centru de cercetare[5]), având ca președinte pe prorectorul Gheorghe Silaș.[7] La colectiv s-au adăugat în 1961 Vasile Baltac, în acel moment student în anul IV la IPT,[8][9] angajat propriu-zis la 29 august 1962[10] și, în septembrie 1962, matematicianul Dan Farcaș.[6]

Construcție[modificare | modificare sursă]

Bistabil cu triode

MECIPT-1 a fost un calculator de prima generație, conceput ca o mașină de tip paralel în virgulă fixă. Era alcătuit din 2000 de tuburi electronice (triode), peste 20000 de condensatoare și rezistoare, 30 km de fire și 100 000 de lipituri. Puterea consumată era de c. 10 kW.[4][11]

În epocă exista puțină documentație, datorită aplicațiilor militatre ale calculatoarelor. Documentația de care se dispunea era în majoritate de proveniență sovietică, pentru calculatorul M-3. Exista un protocol („conceptul Sofia”) între țările ce făceau parte din CAER, care prevedea punerea în comun a rezultatelor organizațiilor științifice. M-3 era un proiect științific, astfel că documentația pentru el era gratuită pentru aceste țări. Löwenfeld a obținut o parte din documentație, precum și multe componente (triode, rezistoare, condensatoare) de producție sovietică în urma unei deplasări la Moscova.[12]

Componente pentru calculatoare, cum ar fi memoria, erau produse în serie la Minsk, însă diseminarea lor în afara URSS era limitată. Totuși, în afară de Estonia și Armenia, componente și documentație au fost livrate și Chinei, precum și Ungariei, în acesta din urmă asimilându-se și fabricarea memoriilor pe tambur magnetic (en). Ca urmare, acest tip de calculator era în construcție în mai multe locuri, dar fiecare își construia o variantă proprie. Între colectivele respective nu existau schimburi de experiență, ci, practic, concurență. Programele nu erau portabile, deoarece la început compatibilitatea n-a fost recunoscută ca fiind importantă.[13][14]

Tamburul memoriei MECIPT-1
Instalația de memorie cu tambur magnetic a MECIPT-1

Capacitățile și performanțele acestor calculatoare erau dictate de memorie, care era pe un tambur magnetic. Aceasta a fost procurată din Ungaria, în urma „colaborării” — de fapt a solicitării de a primi fără plată[15][16] — cu prof. Győző Kovács (hu) un pionier al informaticii maghiare,[17] șeful Grupului de Cercetare pentru Cibernetică (maghiară Kibernetikai Kutató Csoport – KKCs) al Academiei Maghiare de Științe (hu/en) (MTA).[18] Tamburul primit nu era nou, dar era perfect funcțional, cu o capacitate de memorare destul de mare în epocă, de 1024 de adrese, fiecare adresă având 31 de biți — în termeni actuali aproape 4 KiB. Tamburul se rotea cu viteza de 50 rot/s, ceea ce determina și cadența de acces a memoriei, adică numărul de instrucțiuni pe secundă al calculatorului.[5] Ulterior această cadență a fost mărită (70–80 instrucțiuni pe secundă) prin forțarea numărătorului de adrese de a număra din 2 în 2, întâi cele 512 de adrese pare, apoi cele 512 de adrese impare,[19] operație considerată în epocă ca fiind o inovație.[5] Interfața, cunoscută în epocă sub denumirea de cuplor, a fost realizată pe baza schemelor primite odată cu tamburul magnetic,[17] necesitând și ea c. 200 tuburi electronice.[20] Memoria pe tambur era, în principiu, nevolatilă, astfel că informația din ea nu era pierdută la oprirea calculatorului. Asta permitea oprirea calculatorului seara și reluarea lucrului dimineața, mai ales că, datorită vitezei mici, rularea unor programe dura chiar mai multe zile. Totuși, uneori apăreau și incidente, care la oprire ștergeau conținutul.[20]

Circuitele logice și registrele de lucru erau formate din bistabili realizați cu triode. Tensiunea pentru valoarea logică „0” era de 65 V, iar cea pentru valoarea logică „1” de 185 V.[21] Formatul instrucțiunilor era pe 15 biți, 5 biți pentru partea de comandă (codul instrucțiunii, care permitea deci un set de 32 de instrucțiuni cablate) și o singură adresă, pe 10 biți.[16]

Acumulatorul avea 31 de biți. El putea stoca fie un număr binar de 30 de biți plus semnul pe un bit, fie două instrucțiuni de 15 biți (intercalate, întâi cele două părți de comandă, apoi cele două adrese, v. pupitrul de comandă), fie 6 caractere, fiecare pe 5 biți[16] (adică setul de 32 de caractere obișnuit al teleimprimatoarelor). Calculatorul putea efectua în mod cablat doar operația de adunare. Operațiile de scădere, înmulțire și împărțire erau microprogramate (en), procedeu inspirat din lucrările lui Maurice Wilkes de la Universitatea Cambridge și aplicat la calculatorul EDSAC.[22]

Pupitrul de comandă (reataurat)

Pupitrul de comandă avea trei părți. Partea din stânga permitea efectuarea programelor pas cu pas, inclusiv pașii microprogramați, în vederea depanării. Partea centrală conținea instrumente de măsură a tensiunii de alimentare. Partea din dreapta afișa conținutul registrelor (acumulator, numărător de adrese) și indicatorilor, cu ajutorul unor beculețe dublate de comutatoare. Beculețul aprins semnifica valoarea „1”, iar stins valoarea „0”.[22]

Bandă perforată și cititor de bandă asemănătoare cu cele folosite la MECIPT-1 (dar nu exista întregul teleimprimator)

Introducerea programelor (instrucțiunilor) și a datelor se făcea cu bandă perforată (en) cu 5 coloane, citită cu un cititor de bandă provenit de la un teleimprimator.[16][23] Lățimea benzii fiind de 11/16" (17,46 mm), rola încăpea perfect în cutiile pentru bomboane „CIP”.[24] Cititorul de bandă era mecanic, ceea ce uza repede benzile de hârtie, astfel că ele trebuiau recopiate frecvent, înainte de a se deteriora. Problema a fost rezolvată mai bine prin obținerea de la Fabrica de bere a unor benzi cu inserție de plastic, folosite de unele utilaje ale fabricii, în cadrul unei colaborări privind asistența tehnică pentru acestea.[16]

Extragerea rezultatelor se făcea cu o mașină de scris obișnuită pe post de imprimantă, având montate deasupra tastelor niște relee sub forma unor bastonașe, care acționau fiecare tastă. La nevoie mașina de scris putea fi înlocuită cu una similară. Schimbarea hârtiei se făcea manual.[16]

Toate aceste echipamente consumau mult curent, care încălzea camera, în zilele călduroase temperatura putând depăși 40 °C. Pentru limitatrea temperaturii exista un ventilator puternic care evacua aerul cald (dar care consuma și el 10 kW), iar vara se opera noaptea.[4]

Programare[modificare | modificare sursă]

Instrucțiuni[modificare | modificare sursă]

Inițial programarea era în cod mașină.[5] Încă de la început se folosea un pseudocod cu mnemonici pentru instrucțiuni.[25]

Deoarece zona de comandă a instrucțiunii era pe 5 biți, cea de adresă pe 10 biți, iar banda perforată era cu 5 coloane, prof. de matematică A. Geier preconiza folosirea sistemului de numerație cu baza 32, numerele fiind scrise cu cifre zecimale, în plaja 0 ÷ 31. Astfel, comanda era reprezentată printr-o cifră, iar adresa prin două. Notația propusă pentru adrese era cu cifrele separate de caracterul punct și virgulă. De exemplu adresa 945 era notată cu:

94510 = 29 x 32 + 17 = 29;1732

astfel adresele erau numerotate între 0;0 ÷ 31;31. Se propunea întocmirea programelor direct în baza 32, evitându-se sistemul zecimal. Argumentul era că astfel se folosesc toate cele cinci coloane ale benzii perforate, două instrucțiuni de 15 biți (capacitatea unei adrese de pe tambur) putând fi introduse prin doar șase caractere citite, în timp ce folosirea sistemului octal ar fi necesitat 12 caractere citite (2+2 pentru cele două comenzi și 4+4 pentru cele două adrese).[25] În pseudocod aspectul instrucțiunilor era în acest caz:[25]

adresa   cmd1   cmd2     adr1     adr2
  0:3       CIT       DS       0;1       0;5

Această abordare optimiza operațiile de perforare, dar era incomodă pentru introducerea informației de la comutatoare (o activitate curentă), motiv pentru care operatorii (care erau de fapt și programatorii) preferau sistemul octal,[16][26] în care cifrele binare erau grupate pe câte trei biți, grupe simbolizate de cifrele 0 – 7. Cifrele octale se introduceau la comutatoare cu trei degete, activitate care aducea cu cântatul la pian.[16] Sistemul octal a fost preferat chiar și la listarea programelor, motivul fiind depanarea de la comutatoare, aspectul instrucțiunilor devenind:[27] (nu sunt aceleași două instrucțiuni de mai sus):

adresa   cmd1   adr1     cmd2     adr2
  0007     05     0170       16       0006

Rezolvarea unei probleme presupunea existența în memoria calculatorului a mai multor secvențe de program, numite în epocă chiar programe. În afară de programul principal, care trata problema propriu-zisă, era nevoie de programe care introduceau sau extrăgeau date, calculau funcții matematice etc. Aceste programe lucrau ca subprograme și erau încărcate în memorie la diferite adrese, conform unui plan de ocupare a memoriei, plan care era și el încărcat în memorie și conținea adresele de amplasare ale programelor. Programarea se făcea cu adrese relative la începutul secvenței, urmând ca la introducere aceste adrese să fie relocate printr-un proces asemănător cu acțiunea editorului de legături (en) actual. Ca urmare, câmpul de adresă al instrucțiunii putea conține fie o adresă absolută, fie una relativă, fie un parametru („pseudoadresă”). La încărcare, adresele absolute și parametrii rămâneau cum erau, dar la adresele relative trebuia adunată adresa de amplasare în memorie. Pentru a-i semnala programului încărcător că o instrucțiune conținea o adresă relativă, acestă instrucțiune era marcată. Marcajul era un caracter pe banda perforată plasat înaintea fiecărei instrucțiuni, având valoarea „0” pentru instrucțiunile care conțin adrese relative și „1” pentru celelalte.[25] Faptul că memoria pe tambur nu era volatilă permitea reacoperirea (en) unor programe executate succcesiv.

Numere în virgulă fixă[modificare | modificare sursă]

Reprezentarea numerelor în virgulă fixă era inițial pe 30 de biți, cu virgula imediat după bitul semn.[16] Acesta avea valoarea „0” pentru numere pozitive și „1” pentru numere negative. Cei 30 de biți ai mantisei corespundeau unui număr de 30 \lg 2 = 9,03 \approx 9 \, cifre zecimale, de aceea numerele erau introduse cu 10 cifre zecimale, prima fiind semnul, iar celelalte nouă mantisa.[25]

Ulterior s-a folosit și stocarea numerelor întregi din domeniul –10000 ÷ 10000 pe câte 15 biți, câte două la o adresă. Asta a mărit capacitatea calculatorului pentru probleme care nu necesitau precizie ridicată.[28])

Numere în virgulă mobilă[modificare | modificare sursă]

Reprezentarea numerelor în virgulă mobilă se făcea pe două adrese consecutive, în prima era plasată mantisa în formă normalizată, iar în a doua exponentul, care era aliniat la dreapta și putea fi numai pozitiv. Exponentul era introdus printr-o singură cifră zecimală, plasată după număr. Exemple de astfel de numere:[25]

\sqrt{2} = 1,414213562 = 10^{1} \cdot 0,141421356 \to \mathbf{0}_{(,)}141421356\mathbf{1} \,
-0,07321 = -10^{0} \cdot 0,073210000 \to \mathbf{1}_{(,)}073210000\mathbf{0} \,
- \frac{3 \pi}{4} = -2,356193284 = -10^{1} \cdot 0,235619328 \to \mathbf{1}_{(,)}235619328\mathbf{1} \,[29]

Întrucât exponentul era o singură cifră zecimală, se puteau introduce numere între 10–9 ÷ 109 [25] (de fapt, mașina trata doar cifrele din intervalul 10–8 ÷ 108 [28]), cele subunitare fiind afectate de erori similare celor reprezentate în virgulă fixă. Ulterior s-a folosit un format de virgulă mobilă „lungă”, care permitea reprezentarea numerelor din gama 10–512 ÷ 10512.[28] Evident, tratarea acestor numere nu era simplă, Gavril Gavrilescu elaborând un program de conversie.[30]

Software[modificare | modificare sursă]

Programe de test
Tabelă de sinusuri – rezultate

Unul dintre primele programe cu numere în virgulă fixă a fost unul de test a bunei funcționări, program care tabela funcția sinus în intervalul 1° ÷ 45° din grad în grad. Precizia de calcul era de 8 cifre zecimale.[31]

Supervizor I/O

Era un rudiment de sistem de operare care trata introducerea/extragerea programelor prin intermediul benzii perforate, introducerea numerelor întregi reprezentate pe 15 biți și a numerelor în virgulă mobilă „scurtă” și „lungă” și extragerea rezultatelor la mașina de scris în formă naturală.[32]

Compilatoare

În 1967 Dan Farcaș a scris un translator pentru limbajul de asamblare („Autocod”). De asemenea, s-a lucrat la programe care compilau structuri standard ale limbajului FORTRAN, cum ar fi tratarea expresiilor matematice, variabile simple și tablouri, structura IF–THEN, ciclul d forma FOR 1 TO n DO, subrutine cu sau fără parametri.[33]

Bibliotecă matematică

Pentru rezolvarea problemelor științifice, s-au scris subprograme care calculau:

Utilizări[modificare | modificare sursă]

Calcul numeric

În practică MECIPT-1 a fost utilizat încă de la început în diverse proiecte industriale. Au fost făcute calculele pentru turnarea betonului la barajul Vidraru, pe Argeș. Manual aceste calcule ar fi necesitat circa 9 luni iar cu ajutorul lui MECIPT-1 au fost terminate în doar 18 zile, inclusiv cu transcrierea finală a tabelelor ce puteau fi trimise direct pe șantier. Un alt proiect la care i s-a găsit o întrebuințare practică a fost reproiectarea cupolei de la RomExpo, căzută la începutul anilor 1960. De asemenea a fost automatizat procesul de fabricație la Fabrica de Bere Timișoara, diverse clădiri din Timișoara au fost proiectate pe MECIPT, s-au făcut studii de consolidare pentru numeroase clădiri, simulări pentru o posibilă hidrocentrală pe Dunăre și s-a redimensionat rețeaua de apă a Aradului.

Traduceri

În 1962 a realizat prima traducere din limba engleză în limba română făcută de o mașină. Prima frază pe care a tradus-o corect a fost „Dvs. explicați dezvoltarea științei și noi ajutăm la descrierea exemplelor”.

Calculatorul a funcționat cam zece ani. În prezent este o piesă de muzeu ce poate fi văzută la secția de tehnică de calcul din cadrul Muzeului Banatului.[24] Nu mai este funcțional.

Pe baza MECIPT-1, în 1962 s-a construit calculatorul CENA-1S (staționar) al MApN.[35]

MECIPT-2[modificare | modificare sursă]

MECIPT-2 la Muzeul Banatului

MECIPT-1 era din generația întâi și se știa din momentul punerii în funcțiune că tehnologia avansase, așa că colectivul de la MECIPT și-a propus realizarea unui calculator din generația a doua, tranzistorizat și având memoria cu ferite.[7] Tema de proiectare a fost discutată între Löwenfeld, Kaufmann și Baltac în 1962.[5] În 1963 s-a cerut finanțarea de către IPT pentru construirea MECIPT-2, dar aceasta n-a fost acordată, deoarece banii au fost alocați colectivului care lucra la realizarea calculatorului CETA. Ca urmare, colectivul de la MECIPT s-a orientat spre Direcția de Sistematizare, Arhitectură și Proiectare a Construcțiilor (DSAPC) Banat, beneficiarul calculelor din construcții și alimentare cu apă efectuate pe MECIPT-1, care era dispusă să finanțeze construcția unui calculator pentru uz propriu. Proiectul a devenit public la 25 martie 1964, urmând ca modulele electronice și memoriile să fie produse în cadrul Centrului de Calcul al IPT, iar montarea să se facă la sediul DSAPC.[36][37] Construcția calculatorului a fost finalizată la sfârșitul anului 1965, calculatorul intrând în exploatare în primăvara anului următor.[36]

Construcție[modificare | modificare sursă]

A fost conceput ca un calculator electronic binar paralel cu virgulă fixă cablată și virgulă mobilă programată, cu o frecvența a generatorului de 1 MHz. Memoria principală era inițial pe un tambur magnetic și avea 4096 adrese, ulterior tamburul fiind înlocuit cu o memorie cu ferite. Viteza de calcul era mult mai mare față de cea a predecesorul său, de până la 10 000 de operații/secundă.

Acumulatorul avea 37 de biți. El putea stoca fie un număr binar de 36 de biți plus semnul pe un bit, fie 6 caractere pe 6 biți, fie o instrucțiune pe 36 de biți. Zona pentru instrucțiuni era de 21 de biți, deci, teoretic, setul de instrucțiuni putea fi format din peste 2 milioane de tipuri.[36] Zona de adresă, de 15 biți, putea accesa, 32 Ki adrese de memorie.

Utilizări[modificare | modificare sursă]

A fost utilizat cu succes în diferite lucrări de topometrie, inginerie termică și a apelor, construcții, algebră și geometrie vectorială.

În prezent calculatorul poate fi văzut la Muzeul Banatului. MECIPT-2 încă mai este funcțional.

Pe baza MECIPT-2 a fost construit calculatorul CENA-2M („mobil”), care a fost realizat în 10 exemplare la Electronica București. Acestea au intrat în dotarea Direcțiilor Centrale ale celor patru corpuri de armată.[35]

MECIPT-3[modificare | modificare sursă]

MECIPT-3

În 1965 este realizat MECIPT-3, din generația a treia, complet tranzistorizat. Acesta include o serie de concepte avansate atât din punctul de vedere al concepției hardware cât mai ales din punctul de vedere al inovațiilor software pe care le aduce.

Conține cca. 10.000 de tranzistori. Memoria, pe ferite, are o capacitate de 4 k cuvinte × 38 biți. Ca echipamente periferice, era dotat cu lector de bandă perforată, mașină de scris și imprimantă. Prezenta un monitor pentru conversie de date (INEX) și putea lucra în limbaj de asamblare. Cuvintele erau prelucrate în paralel sau microprogramat. Puterea consumată de MECIPT-3 este de 2 kW.

Colectivul de cercetare[modificare | modificare sursă]

Wilhelm Löwenfeld[modificare | modificare sursă]

Wilhelm (Vili) Löwenfeld (n. 19 august 1922, Caransebeș – d. 2004, Cleveland), fiind evreu, în timpul celui de al Doilea Război Mondial (19411944) este internat într-un lagăr de muncă. Inginer, este profesor la liceul electrotehnic din Timișoara (19501952), apoi asistent și șef de lucrări la IPT (19521973). Între 19681973 este și directorul Centrului Teritorial de Calcul Electronic Timișoara. În 1974 emigrează în SUA, continuându-și cariera la Case Western Reserve University (en) (CWRU) din Cleveland.[15] Decorat în 2003 cu Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler.[1][38]

Iosif Kaufmann[modificare | modificare sursă]

Iosif (Sepi) Kaufmann (n. 21 decembrie 1921, Arad) văr de al doilea cu Wilhelm Löwenfeld, fiind evreu, în timpul celui de al Doilea Război Mondial (19411944) este internat și el într-un lagăr de muncă. Licențiat (1946), apoi doctor în matematici (1948) la Universitatea din Cluj, între 19461954 este profesor la un liceu din Cluj, apoi asistent și lector universitar. Între 19541983 este șef de lucrări și conferențiar la IPT, predând limbaje de programare. Între anii 19561964 își pierde postul didactic, rămânând încadrat ca simplu muncitor, ca urmare a unei cereri de emigrare în Israel. În 1983 emigrează în Israel, apoi în Germania, unde până la pensionare (în 1987) își continuă cariera didactică în cadrul Universității din Münster.[15][39] Decorat în 2003 cu Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler.[1][38]

Ulterior, din colectivul MECIPT au mai făcut parte Ioan Weber, Herbert Hartmann, Gavril Gavrilescu, Ștefan Mărușter, Alexandru Cicorta, Tiberiu Ilin, Viorel Vițan, Victor Megheșan, Sergiu Budu,[15] I. Munteanu, M. Fildan.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Baltac, p. 2
  2. ^ a b Farcaș, p. 4
  3. ^ Holban, p. 4
  4. ^ a b c Farcaș, p. 7
  5. ^ a b c d e f Baltac, p. 7
  6. ^ a b Farcaș, p. 1
  7. ^ a b Farcaș, p. 2
  8. ^ Vasile Baltac, Gânduri la o aniversare: MECIPT 50 ani, Orizont, nr. 3(1542) din 29 martie 2011
  9. ^ Vasile Baltac, MECIPT - Primii ani, Evocări Vasile Baltac, accesat 2015-04-15
  10. ^ Baltac, p. 25
  11. ^ Holban, p. 2
  12. ^ Victor Megheșan, Victor Megheșan, memorii pe calculator, Market Watch nr. 111/18 decembrie 2008
  13. ^ en Győző Kovács, 50 Years Ago We Constructed the First Hungarian Tube Computer, the M-3: Short Stories from the History of the first Hungarian Computer (1957-1960), Proceedings of IFIP WG 9.7 International Conference, HC 2010, Held as Part of WCC 2010, Brisbane, Australia: Springer, 2010, pp. 68–80
  14. ^ en Győző Kovács, The short history of M-3, the first Hungarian Electronic Digital Tube Computer, itf.njszt.hu, accesat 2014-04-17
  15. ^ a b c d Vasile Baltac, Pionieratul calculatoarelor în România si nașterea unei industrii de profil, Simpozionul Pionierii informaticii românești, Universitatea Agora Oradea, 8 decembrie 2007
  16. ^ a b c d e f g h i Farcaș, p. 8
  17. ^ a b Baltac, p. 3
  18. ^ hu Az M-3 utóélete: Szeged, 1965-68, njszt.hu, accesat 2015-04-20
  19. ^ Baltac, p. 17
  20. ^ a b Farcaș, p. 9
  21. ^ Baltac, p. 21
  22. ^ a b Farcaș, pp. 7–8
  23. ^ a b c d Farcaș, p. 10
  24. ^ a b Calculatorul MECIPT-1, Market Watch nr. 104/aprilie 2008
  25. ^ a b c d e f g A. Geier, Un sistem pentru introducerea informațiilor în memoria calculatorului electronic cifric MECIPT-1, comunicare prezentată în mai 1961 și publicată în Buletinul științific și tehnic al IPT, tom 8(22), fasc. 2, iulie–decembrie 1963
  26. ^ Baltac, p. 11
  27. ^ Farcaș, Mărușter, p. 11
  28. ^ a b c Farcaș, Mărușter, p. 10
  29. ^ De fapt, valoarea expresiei este –2,356194490
  30. ^ Baltac, p. 19
  31. ^ Baltac, p. 13
  32. ^ Farcaș, Mărușter, pp. 10–13
  33. ^ Farcaș, Mărușter, p. 14
  34. ^ a b c d e f Farcaș, Mărușter, p. 15
  35. ^ a b Gabriel Vasile, Istoria informaticii românești: de la CENA la Independent 100, Market Watch nr. 105/mai 2008, care-l citează pe Dinu Buznea, profesor la Academia Tehnică Militară și, mai târziu, director la ICI și ITC
  36. ^ a b c Farcaș, p. 13
  37. ^ Vasile Baltac, 1964 – MECIPT 2, sites.google.com, accesat 2015-04-25
  38. ^ a b Ștefan Both, Cum arăta și funcționa primul calculator din România, adevarul.ro, 6 februarie 2011, accesat 2015-04-19
  39. ^ Farcaș, p. 26

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • hu Győző Kovács, Válogatott kalandozásaim Informatikában, Budapesta: Masszi Kiadó, 2002, ISBN 963-9454-22-2, pp. 257–318

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]