MECIPT

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Calculatorul MECIPT-1 în laboratorul Facultății de Electrotehnică, 1961

MECIPT este acronimul pentru „Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara". Acronimul s-a referit la trei calculatoare, numerotate 1, 2, respectiv 3.

MECIPT-1, pus în funcțiune în 1961, a fost un calculator de generația întâi, cu tuburi electronice, primul calculator electronic construit într-o universitate din România și al doilea din țară după CIFA-1 de la Institutul de Fizică Atomică-Măgurele. Calculatorul a fost folosit atât în procesul didactic, cât și pentru calculele necesare unor obiective cum au fost barajul Vidraru și pavilionul RomExpo.

MECIPT-2, pus în funcțiune în 1965, a fost un calculator de generația a doua, cu tranzistoare și memorie cu ferite (en). Calculatorul a fost construit pentru DSAPCB și folosit de acesta pentru proiectări.

MECIPT-3 a fost un proiect care n-a mai fost finalizat. El urma să fie un calculator de generația a treia, însă odată cu lansarea proiectului România a achiziționat de la Compagnie internationale pour l'informatique (fr) licența calculatorului IRIS 50 (fr), care a fost produs industrial sub denumirea de Felix C.

MECIPT-1[modificare | modificare sursă]

Documentarea pentru realizarea calculatorului MECIPT-1 (Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara[1]) a fost începută în anul 1955 de Iosif Kaufmann și Wilhelm Löwenfeld,[2] iar proiectarea în 1956,[3][4] Kaufmann fiind principalul proiectant.[3][5] Construcția propriu-zisă s-a făcut la Liceul Piarist din Timișoara sediul din acea perioadă a Facultății de Electrotehnică.[6][7][8] Calculatorul a fost pus în funcțiune în 1961. Pentru exploatarea sa, și având în vedere că alt colectiv lucra sub conducerea prof. Alexandru Rogojan la calculatorul CETA, în cadrul facultății s-a înființat Centrul de Calcul (cu statut de centru de cercetare[6]), având ca președinte pe prorectorul Gheorghe Silaș.[9] La colectiv s-au alăturat în 1961 Vasile Baltac, în acel moment student în anul IV la IPT,[10][11] angajat propriu-zis la 29 august 1962[12] și, în septembrie 1962, matematicianul Dan Farcaș.[7]

Construcție[modificare | modificare sursă]

Bistabil cu triode

MECIPT-1 a fost un calculator de prima generație, conceput ca o mașină de tip paralel în virgulă fixă. Era alcătuit din 2000 de tuburi electronice (triode), peste 20000 de condensatoare și rezistoare, 30 km de fire și 100 000 de lipituri. Puterea consumată era de c. 10 kW.[5][13]

În epocă exista puțină documentație, datorită aplicațiilor militatre ale calculatoarelor. Documentația de care se dispunea era în majoritate de proveniență sovietică, pentru calculatorul M-3. Exista un protocol („conceptul Sofia”) între țările ce făceau parte din CAER, care prevedea punerea în comun a rezultatelor organizațiilor științifice. M-3 era un proiect științific, astfel că documentația pentru el era gratuită pentru aceste țări. Löwenfeld a obținut o parte din documentație, precum și multe componente (triode, rezistoare, condensatoare) de producție sovietică în urma unei deplasări la Moscova.[14]

Componente pentru calculatoare, cum ar fi memoria, erau produse în serie la Minsk, însă diseminarea lor în afara URSS era limitată. Totuși, în afară de Estonia și Armenia, componente și documentație au fost livrate și Chinei, precum și Ungariei, în acesta din urmă asimilându-se și fabricarea memoriilor pe tambur magnetic (en). Ca urmare, acest tip de calculator era în construcție în mai multe locuri, dar fiecare își construia o variantă proprie. Între colectivele respective nu existau schimburi de experiență, ci, practic, concurență. Programele nu erau portabile, deoarece la început compatibilitatea n-a fost recunoscută ca fiind importantă.[15][16]

Memoria[modificare | modificare sursă]

Tamburul memoriei MECIPT-1
Instalația de memorie cu tambur magnetic a MECIPT-1

Performanțele acestor calculatoare erau dictate de memorie, care era pe un tambur magnetic. Aceasta a fost procurată din Ungaria, în urma „colaborării” — de fapt a solicitării de a primi fără plată[17][18] — cu prof. Győző Kovács (hu) un pionier al informaticii maghiare,[19] șeful Grupului de Cercetare pentru Cibernetică (maghiară Kibernetikai Kutató Csoport – KKCs) al Academiei Maghiare de Științe (hu/en) (MTA).[20] Tamburul primit nu era nou, dar era perfect funcțional, cu o capacitate de memorare destul de mare în epocă, de 1024 de adrese, fiecare adresă având 31 de biți — în termeni actuali aproape 4 KiB.[21] Tamburul era divizat în 33 de piste, care erau citite de 33 de capete fixe, grupate în 8 grupuri distribuite în jurul tamburului, Dintre acestea, 31 de piste corespundeau celor 31 de biți ai unei celule de memorie, iar celelalte două piste serveau la sincronizare și numărarea adreselor (pista de tact), respectiv la identificarea începutului pistelor (pista de inițializare). Pe fiecare pistă se puteau înregistra 1024 de biți, corespunzători numărului de adrese. Accesul la informația de la o adresă era simultan pentru toți cei 31 de biți ai adresei.[22]

Tamburul se rotea cu viteza de 50 rot/s, ceea ce determina și cadența de acces a memoriei, adică numărul de instrucțiuni pe secundă al calculatorului.[6] Ulterior această cadență a fost mărită (70–80 instrucțiuni pe secundă) prin forțarea numărătorului de adrese de a număra din 2 în 2, întâi cele 512 de adrese pare, apoi cele 512 de adrese impare,[8][23][24] operație considerată în epocă ca fiind o inovație.[6] Interfața, cunoscută în epocă sub denumirea de cuplor, a fost realizată pe baza schemelor primite odată cu tamburul magnetic,[19] necesitând și ea c. 200 tuburi electronice.[21] Memoria pe tambur era, în principiu, nevolatilă, astfel că informația din ea nu era pierdută la oprirea calculatorului. Asta permitea oprirea calculatorului seara și reluarea lucrului dimineața, mai ales că, datorită vitezei mici, rularea unor programe dura chiar mai multe zile. Totuși, uneori apăreau și incidente, care la oprire ștergeau conținutul.[21]

Unitatea aritmetică și logică[modificare | modificare sursă]

Circuitele logice și registrele de lucru erau formate din porți și bistabili realizați cu triode.[25] Tensiunea pentru valoarea logică „0” era de 65 V, iar cea pentru valoarea logică „1” de 185 V.[26] Formatul instrucțiunilor era pe 15 biți, 5 biți pentru partea de comandă (codul instrucțiunii, care permitea deci un set de 32 de instrucțiuni cablate) și o singură adresă, pe 10 biți.[18]

Unitatea aritmetică și logică, (dispozitivul aritmetic) dispunea de registrul acumulator (sumator, S), care avea 31 de biți. El putea stoca fie un număr binar subunitar de 30 de biți precedat de semnul pe un bit, fie două instrucțiuni de 15 biți (intercalate, întâi cele două părți de comandă, apoi cele două adrese[27]), fie 6 caractere, fiecare pe 5 biți[18] Pentru operațiile de înmulțire și împărțire era nevoie ca acesta să fie extins (&) cu încă un registru, I, de 30 de biți. Al doilea operand al operațiilor aritmetice și logice era stocat în registrul M (memorie), de 31 de biți. Tot M conținea și valoarea citită din memorie, sau care urma să fie scrisă în memorie conform adresei din instrucțiune.[28]

Calculatorul putea efectua în mod cablat doar operația de adunare. Operațiile de scădere, înmulțire și împărțire erau microprogramate (en), procedeu inspirat din lucrările lui Maurice Wilkes de la Universitatea Cambridge și aplicat la calculatorul EDSAC.[8][29]

Reprezentarea numerelor se făcea în complement față de unu (en) (cod invers). La adunarea operanzilor cu același semn se verifica semnul rezultatului, iar dacă acesta nu corespundea cu semnul operanzilor se semnaliza depășirea capacității registrului S prin aprinderea indicatorului DCR, după care mașina se oprea. Depășirea capacității registrului nu putea avea loc dacă semnele celor doi operanzi erau diferite. Scăderea se reducea la adunare prin schimbarea semnului celui de al doilea operand.[28]

La înmulțire și împărțire se opera cu modulele operanzilor, iar la rezultate se atașau semnele corespunzătoare. Deînmulțitul se plasa în registrul I, înmulțitorul în registrul M, iar registrul S era inițializat cu 0. Dacă ultimul bit din registrul I era 1, conținutul registrului M se aduna la S, iar dacă era 0, nu se aduna. Apoi registrele S & I erau deplasate la dreapta cu o poziție. După 30 de pași în registrele S & I se obținea produsul. La operația de înmulțire nu putea apărea depășirea capacității registrului.[28]

La împărțire deîmpărțitul se afla în registrele S & I (ultimul inițializat de obicei cu 0), iar împărțitorul în M. Împărțitorul era scăzut din S & I. Inversul semnului rezultatului era adăugat la registrul I, iar dacă rezultatul era negativ împărțitorul era readunat la S. Apoi S & I erau deplasate la stânga cu o poziție. După 30 de pași registrul I conținea câtul, iar registrul S restul. La operația de împărțire, dacă deîmpărțitul era mai mare decât împărțitorul apărea depășirea capacității registrului, fapt semnalat încă de la prima cifră a câtului.[28]

Pupitrul de comandă[modificare | modificare sursă]

Pupitrul de comandă (restaurat)

Pupitrul de comandă avea trei părți. Partea din stânga permitea efectuarea programelor pas cu pas, inclusiv pașii microprogramați, în vederea depanării. Partea centrală conținea instrumente de măsură a tensiunii de alimentare. Partea din dreapta afișa conținutul registrelor (memorie – M, instrucțiuni – RI, adresa instrucțiunii curente – RAI) și indicatorilor, cu ajutorul unor beculețe dublate de comutatoare. Beculețul aprins semnifica valoarea „1”, iar stins valoarea „0”.[29]

Periferice[modificare | modificare sursă]

Bandă perforată și cititor de bandă asemănătoare cu cele folosite la MECIPT-1 (dar nu exista întregul teleimprimator)

Introducerea programelor (instrucțiunilor) și a datelor se făcea cu bandă perforată (en) cu 5 coloane, citită cu un cititor de bandă provenit de la un teleimprimator.[18][30] Pentru a evita conversiile, perforarea benzii nu se făcea în codul teleimprimatoarelor, ci direct în binar, o perforație corespunzând valorii „0”, iar lipsa ei valorii „1”.[31] Lățimea benzii fiind de 11/16" (17,46 mm),[31] rola încăpea perfect în cutiile pentru bomboane „CIP”.[32] Cititorul de bandă era mecanic, ceea ce uza repede benzile de hârtie, astfel că ele trebuiau recopiate frecvent, înainte de a se deteriora. Problema a fost rezolvată mai bine prin obținerea de la Fabrica de bere a unor benzi cu inserție de plastic, folosite de unele utilaje ale fabricii, în cadrul unei colaborări privind asistența tehnică pentru acestea.[18] În caz de agățare a benzii perforate în timpul citirii exista o protecție și situația era indicată la pupitrul de comandă.[31][27]

Extragerea rezultatelor se făcea cu o mașină de scris obișnuită pe post de imprimantă, având montate deasupra tastelor niște relee sub forma unor bastonașe, care acționau fiecare tastă. La nevoie mașina de scris putea fi înlocuită cu una similară. Schimbarea hârtiei se făcea manual.[18] Se putea comanda fie imprimarea dintr-un set de 16 caractere format din cifre, spațiu, minus, punct, virgulă și întoarcerea carului (combinația CR+LF), fie dintr-un set de 30 de caractere (codurile 0 și 31 nu erau folosite) format din cele 26 de litere ale alfabetului englez, la care se adăugau literele cu diacritice „ă”, „î”, „ș” și „ț”. Selectarea releului care acționa tasta se făcea cu o matrice decodificatoare cu diode.[31]

Toate aceste echipamente consumau mult curent, care încălzea camera, în zilele călduroase temperatura putând depăși 40 °C. Pentru limitatrea temperaturii exista un ventilator puternic care evacua aerul cald (dar care consuma și el 10 kW), iar vara se opera noaptea.[5]

Programare[modificare | modificare sursă]

Instrucțiuni[modificare | modificare sursă]

Setul de instrucțiuni al MECIPT-1[33]
Cod Mnemo-
nică
Adresă Efect
0 O Y Oprire. La repornire reluare de la y
1 U Y S ← y
2 UN Y S ← –y
3 UM Y S ← |y|
4 UMN Y S ← –|y|
5 A Y S ← s + y
6 SC Y S ← sy
7 AM Y S ← s + |y|
8 SCM Y S ← s– |y|
9 IN Y S & I ← s × y
10 INR Y S ← s × y , rotunjit
11 D Y I ← s : y , S ← rest
12 MS Y Y ← s + y
13 T Y salt (transfer) la y
14 TPO Y salt la y dacă s ≥ 0
15 TN Y salt la y dacă s < 0
16 TO Y salt la y dacă s ≠ 0
17 DLS 32-n deplasare logică stânga
S & I cu „n” poziții
18 DLD 32-n deplasare logică dreapta
S & I cu „n” poziții
19 DS 32-n deplasare logică stânga
S cu „n” poziții
20 DD 32-n deplasare logică dreapta
S cu „n” poziții
21 ME Y memorare s la y
22 ISME Y memorare i la y
23 UI Y I ← y
24 CU   comanda următoare (NOP)
25 IL Y S ← sy (produs logic)
26 AC 0073 pornește automatul ICR[34]
0091 imprimă litere conform s0s1s2s3s4
0092 oprește automatul ICR
0094 imprimă cifre conform s0s1s2s3
0105 S ← i
27 CIT Y citește un caracter de pe bandă
și memorează aliniat la dreapta la y
28 TICR Y transfer y la ICR

Inițial programarea era în cod mașină.[6] Setul de instrucțiuni conținea instrucțiuni de transfer a numerelor cu semnul lor sau cu semn schimbat, respectiv a modulelor lor între diverse registre, deplasarea registrelor S și S & I la stânga și la dreapta, operații aritmetice, produs logic,[28] o instrucțiune de citire a cititorului de bandă,[31][35] o instrucțiune de tipărire la mașina de scris.[31][33] Încă de la început se folosea un pseudocod cu mnemonici pentru instrucțiuni.[35]

Deoarece zona de comandă a instrucțiunii era pe 5 biți, cea de adresă pe 10 biți, iar banda perforată era cu 5 coloane, prof. de matematică A. Geier preconiza folosirea sistemului de numerație cu baza 32, numerele fiind scrise cu cifre zecimale, în plaja 0 ÷ 31. Astfel, comanda era reprezentată printr-o cifră, iar adresa prin două. Notația propusă pentru adrese era cu cifrele separate de caracterul punct și virgulă. De exemplu adresa 945 era notată cu:

94510 = 29 x 32 + 17 = 29;1732

astfel adresele erau numerotate între 0;0 ÷ 31;31. Se propunea întocmirea programelor direct în baza 32, evitându-se sistemul zecimal. Argumentul era că astfel se folosesc toate cele cinci coloane ale benzii perforate, două instrucțiuni de 15 biți (capacitatea unei adrese de pe tambur) putând fi introduse prin doar șase caractere citite, în timp ce folosirea sistemului octal ar fi necesitat 12 caractere citite (2+2 pentru cele două comenzi și 4+4 pentru cele două adrese).[35] În pseudocod aspectul instrucțiunilor era în acest caz:[35]

adresa   cmd1   cmd2     adr1     adr2
  0:3       CIT       DS       0;1       0;5

Această abordare optimiza operațiile de perforare, dar era incomodă pentru introducerea informației de la comutatoare (o activitate curentă), motiv pentru care operatorii (care erau de fapt și programatorii) preferau sistemul octal,[18][36] în care cifrele binare erau grupate pe câte trei biți, grupe simbolizate de cifrele 0 – 7. Cifrele octale se introduceau la comutatoare cu trei degete, activitate care aducea cu cântatul la pian.[18] Sistemul octal a fost preferat chiar și la listarea programelor, motivul fiind depanarea de la comutatoare, aspectul instrucțiunilor de mai sus devenind:[37]

adresa   cmd1   adr1     cmd2     adr2
  0003     33      0001       23       0033

Rezolvarea unei probleme presupunea existența în memoria calculatorului a mai multor secvențe de program, numite în epocă chiar programe. În afară de programul principal, care trata problema propriu-zisă, era nevoie de programe care introduceau sau extrăgeau date, calculau funcții matematice etc. Aceste programe lucrau ca subprograme și erau încărcate în memorie la diferite adrese, conform unui plan de ocupare a memoriei, plan care era și el încărcat în memorie și conținea adresele de amplasare ale programelor. Programarea se făcea cu adrese relative la începutul secvenței, urmând ca la introducere aceste adrese să fie relocate printr-un proces asemănător cu acțiunea editorului de legături (en) actual. Ca urmare, câmpul de adresă al instrucțiunii putea conține fie o adresă absolută, fie una relativă, fie un parametru („pseudoadresă”). La încărcare, adresele absolute și parametrii rămâneau cum erau, dar la adresele relative trebuia adunată adresa de amplasare în memorie. Pentru a-i semnala programului încărcător că o instrucțiune conținea o adresă relativă, acestă instrucțiune era marcată. Marcajul era un caracter pe banda perforată plasat înaintea fiecărei instrucțiuni, având valoarea „0” pentru instrucțiunile care conțin adrese relative și „1” pentru celelalte.[35] Faptul că memoria pe tambur nu era volatilă permitea reacoperirea (en) unor programe executate succcesiv.

Numere în virgulă fixă[modificare | modificare sursă]

Reprezentarea numerelor în virgulă fixă era inițial pe 30 de biți, cu virgula imediat după bitul semn.[18] Acesta avea valoarea „0” pentru numere pozitive și „1” pentru numere negative. Cei 30 de biți ai mantisei corespundeau unui număr de 30 \lg 2 = 9,03 \approx 9 \, cifre zecimale, de aceea numerele erau introduse cu 10 cifre zecimale, prima fiind semnul, iar celelalte nouă mantisa.[35]

Ulterior s-a folosit și stocarea numerelor întregi din domeniul –10000 ÷ 10000 pe câte 15 biți, câte două la o adresă. Asta a mărit capacitatea calculatorului pentru probleme care nu necesitau precizie ridicată.[38]

Numere în virgulă mobilă[modificare | modificare sursă]

Reprezentarea numerelor în virgulă mobilă se făcea pe două adrese consecutive, în prima era plasată mantisa în formă normalizată, iar în a doua exponentul, care era aliniat la dreapta și putea fi numai pozitiv. Exponentul era introdus printr-o singură cifră zecimală, plasată după număr. Exemple de astfel de numere:[35]

\sqrt{2} = 1,414213562 = 10^{1} \cdot 0,141421356 \to \mathbf{0}_{(,)}141421356\mathbf{1} \,
-0,07321 = -10^{0} \cdot 0,073210000 \to \mathbf{1}_{(,)}073210000\mathbf{0} \,
- \frac{3 \pi}{4} = -2,356193284 = -10^{1} \cdot 0,235619328 \to \mathbf{1}_{(,)}235619328\mathbf{1} \,[39]

Întrucât exponentul era o singură cifră zecimală, se puteau introduce numere între 10–9 ÷ 109 [35] (de fapt, mașina trata doar cifrele din intervalul 10–8 ÷ 108 [38]), cele subunitare fiind afectate de erori similare celor reprezentate în virgulă fixă. Ulterior s-a folosit un format de virgulă mobilă „lungă”, care permitea reprezentarea numerelor din gama 10–512 ÷ 10512.[38] Evident, tratarea acestor numere nu era simplă, Gavril Gavrilescu elaborând un program de conversie.[40]

Software[modificare | modificare sursă]

Programe de testare[modificare | modificare sursă]

Tabelă de sinusuri – rezultate

Unul dintre primele programe cu numere în virgulă fixă a fost unul de test a bunei funcționări, program care tabela funcția sinus în intervalul 1° ÷ 45° din grad în grad. Precizia de calcul era de 8 cifre zecimale.[41] Altă metodă de testare a bunei funcționări se baza pe programe care foloseau coduri detectoare și corectoare de erori (en).[42]

Supervizor I/O[modificare | modificare sursă]

Era un rudiment de sistem de operare rezident în memorie care trata introducerea/extragerea programelor prin intermediul benzii perforate, introducerea numerelor întregi reprezentate pe 15 biți și a numerelor în virgulă mobilă „scurtă” și „lungă” și extragerea rezultatelor la mașina de scris în formă naturală. Evident că și el trebuia încărcat în memorie, încărcare care se făcea cu un program preîncărcător de c. 15 instrucțiuni, care trebuia introdus manual de la comutatoare.[43][44][45]

Compilatoare[modificare | modificare sursă]

În 1967 Dan Farcaș a scris un translator pentru limbajul de asamblare („Autocod”). De asemenea, s-a lucrat la programe care compilau structuri standard ale limbajului FORTRAN, cum ar fi tratarea expresiilor matematice, variabile simple și tablouri, structura IF–THEN, ciclul d forma FOR 1 TO n DO, subrutine cu sau fără parametri.[44][46][47]

Bibliotecă matematică[modificare | modificare sursă]

Pentru rezolvarea problemelor științifice, s-au scris subprograme care calculau:

Utilizări[modificare | modificare sursă]

Calcul numeric[modificare | modificare sursă]

În practică MECIPT-1 a fost utilizat încă de la început în diverse proiecte industriale. Au fost făcute calculele pentru turnarea betonului la barajul Vidraru, pe Argeș, lucrare efectuată sub coordonarea acad. Dan Mateescu pentru Catedra de Construcții Metalice a IPT. Manual aceste calcule ar fi necesitat circa 9 luni iar cu ajutorul lui MECIPT-1 au fost terminate în doar 18 zile, inclusiv cu transcrierea finală a tabelelor ce puteau fi trimise direct pe șantier. Un alt proiect la care i s-a găsit o întrebuințare practică a fost reproiectarea cupolei de la RomExpo, căzută la începutul anilor 1960.[49] De asemenea a fost automatizat procesul de fabricație la Fabrica de Bere Timișoara, diverse clădiri din Timișoara au fost proiectate pe MECIPT, s-au făcut studii de consolidare pentru numeroase clădiri, simulări pentru o posibilă hidrocentrală pe Dunăre și s-a redimensionat rețeaua de apă a Aradului.[49][50][50][51]

Principalii beneficiari au fost Institutul de Studii și Proiectări Hidroenergetice (ISPH), Electromotor, Direcția de Sistematizare, Arhitectură și Proiectare a Construcțiilor Banat (DSAPCB), Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE).[52]

Rețele neuronale[modificare | modificare sursă]

În 1964 Dan Farcaș a început să se ocupe de simularea rețelelor neuronale, beneficiind de colaborarea cu prof. Iurii Nikolaevici Kușeliov de la Moscova. Principalul scop al acestor cercetări erau automatele autoinstruibile. În principiu se căuta modelarea fenomenelor de excitație și inhibiție a neuronilor la apariția, respectiv dispariția stimulilor. În final s-a obținut un model a unei rețele neuronale cu șase straturi, asemănătoare cu cea a creierului.[49][53][54]

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Erika Domokos a scris un program de traducere automată din limba engleză în limba română. Datorită memoriei foarte mici a MECIPT-1 dicționarul cuprindea doar 60-70 de cuvinte și foarte puține reguli sintactice. La 17 mai 1962 s-a realizat prima traducere făcută de o mașină a unei fraze cerute pe loc. Dintre cele propuse, prima frază tradusă corect a fost „Dvs. explicați dezvoltarea științei și noi ajutăm la descrierea exemplelor”.[55] Rezultatul a creat publicului impresia că se vor putea traduce repede și ieftin cărți întregi.[56][57]

Didactic[modificare | modificare sursă]

Între anii 1963–1966 pe MECIPT-1 au făcut practică studenți de la institutele polithnice din Timișoara, București, Cluj și Iași.[58]

Calculatorul a funcționat cam zece ani. În prezent este o piesă de muzeu ce poate fi văzută la secția de tehnică de calcul din cadrul Muzeului Banatului.[32] Nu mai este funcțional.

Pe baza MECIPT-1, în 1962 s-a construit calculatorul CENA-1S (staționar) al MApN.[59]

MECIPT-2[modificare | modificare sursă]

MECIPT-2 la Muzeul Banatului

MECIPT-1 era din generația întâi și se știa din momentul punerii în funcțiune că tehnologia avansase, așa că colectivul de la MECIPT și-a propus realizarea unui calculator din generația a doua, tranzistorizat și având memoria cu ferite.[9] Tema de proiectare a fost discutată între Löwenfeld, Kaufmann și Baltac în 1962.[6] În 1963 s-a cerut finanțarea de către IPT pentru construirea MECIPT-2, dar aceasta n-a fost acordată, deoarece banii au fost alocați colectivului care lucra la realizarea calculatorului CETA. Ca urmare, colectivul de la MECIPT s-a orientat spre Direcția de Sistematizare, Arhitectură și Proiectare a Construcțiilor (DSAPC) Banat, beneficiarul calculelor din construcții și alimentare cu apă efectuate pe MECIPT-1, care era dispusă să finanțeze construcția unui calculator pentru uz propriu. Proiectul a devenit public la 25 martie 1964, urmând ca modulele electronice și memoriile să fie produse în cadrul Centrului de Calcul al IPT, iar montarea să se facă la sediul DSAPC.[50][60][61] Construcția calculatorului a fost finalizată la sfârșitul anului 1965, calculatorul intrând în exploatare în primăvara anului următor.[50][62]

Construcție[modificare | modificare sursă]

A fost conceput ca un calculator electronic binar paralel cu virgulă fixă cablată și virgulă mobilă programată, cu o frecvența a generatorului de 1 MHz. Memoria principală era inițial pe un tambur magnetic și avea 4096 adrese, ulterior tamburul fiind înlocuit cu o memorie cu ferite. Viteza de calcul era mult mai mare față de cea a predecesorul său, de până la 10 000 de operații/secundă.

Acumulatorul avea 37 de biți. El putea stoca fie un număr binar de 36 de biți plus semnul pe un bit, fie 6 caractere pe 6 biți, fie o instrucțiune pe 36 de biți. Zona de adresă, de 12 biți, putea accesa 4096 de adrese de memorie. Instrucțiunile erau cu două adrese.[63]

Utilizări[modificare | modificare sursă]

A fost utilizat cu succes în diferite lucrări de topometrie, inginerie termică și a apelor, construcții, algebră și geometrie vectorială.

Calculatorul a fost în serviciu timp de 22 de ani.[64] În prezent calculatorul poate fi văzut la Muzeul Banatului. MECIPT-2 încă mai este funcțional.[65]

Pe baza MECIPT-2 a fost construit calculatorul CENA-2M („mobil”), care a fost realizat în 10 exemplare la Electronica București. Acestea au intrat în dotarea Direcțiilor Centrale ale celor patru corpuri de armată.[59] Unii au considerat calculatorul CENA ca fiind MECIPT-3, dar prin acest nume colectivul de la Timișoara se referea la alt proiect.[10]

MECIPT-3[modificare | modificare sursă]

Componentă a MECIPT-3 în fază de testare

A existat un proiect pentru MECIPT-3 care urma sa fie realizat în colaborare cu Institutul pentru Tehnică de Calcul (ITC) Timișoara. Tema de proiectare a fost avizata de Vasile Baltac, Wilhelm Löwenfeld, Iosif Kaufmann și Mircea Fildan[36] după revenirea lui Baltac din Anglia (1967).[10]

MECIPT-3 urma să fie un calculator din generația a treia, complet tranzistorizat. Includea o serie de concepte avansate, atât din punctul de vedere al concepției hardware cât și din punctul de vedere al inovațiilor software pe care le aducea. Era preconizat de a avea c. 10 000 de tranzistoare, o memorie cu ferite de 4 Ki cuvinte de 37+1 biți, lector de bandă perforată, mașină de scris și imprimantă. Urma să dispună de un monitor pentru conversie de date (INEX) și putea lucra în limbaj de asamblare. Cuvintele erau prelucrate în paralel sau microprogramat. Puterea consumată de MECIPT-3 era de 2 kW. Deși construcția lui a început,[66] proiectul n-a mai fost finalizat,[36][50] deoarece România producea deja industrial calculatoare din aceeași generație. A fost abandonat definitiv în 1974 deoarece deja din 1973 politehnica avea acces la calculatorul Centrului Teritorial de Calcul Timișoara. În 1976 Centrul de Calcul al politehnicii se dota cu propriul său calculator Felix C-256.[67]

Colectivul de cercetare[modificare | modificare sursă]

Wilhelm Löwenfeld[modificare | modificare sursă]

Wilhelm (Vili) Löwenfeld (n. 19 august 1922, Caransebeș – d. 2004, Pittsburgh), fiind evreu, în timpul celui de al Doilea Război Mondial (19411944) este internat într-un lagăr de muncă. Inginer, este profesor la liceul electrotehnic din Timișoara (19501952), apoi asistent și șef de lucrări la IPT (19521973). Între 19681973 este și directorul Centrului Teritorial de Calcul Electronic Timișoara. În 1974 emigrează în SUA, continuându-și cariera între 19751993 la Case Western Reserve University (en) (CWRU) din Cleveland.[17][68] Decorat în 2003 cu Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler.[1][69]

Iosif Kaufmann[modificare | modificare sursă]

Iosif (Sepi) Kaufmann (n. 21 decembrie 1921, Arad), al cărui tată era văr primar cu Wilhelm Löwenfeld,[70] fiind evreu, în timpul celui de al Doilea Război Mondial (19411944) este internat și el într-un lagăr de muncă.[71] Licențiat (1946), apoi doctor în matematici (1948) la Universitatea din Cluj, între 19461954 este profesor la un liceu din Cluj, apoi asistent și lector universitar. Între 19541983 este șef de lucrări și conferențiar la IPT, predând limbaje de programare. Între anii 19561964 își pierde postul didactic, rămânând încadrat ca simplu muncitor, ca urmare a unei cereri de emigrare în Israel. În 1983 emigrează în Israel, apoi în Germania, unde până la pensionare (în 1987) își continuă cariera didactică în cadrul Universității din Münster.[17][72] Decorat în 2003 cu Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler.[1][69][73]

Vasile Baltac[modificare | modificare sursă]

Vasile Baltac (n. 8 noiembrie, Ploiești), student eminent, este invitat de Kaufmann să se alăture lui și lui Löwenfeld la realizarea MECIPT-1. Realizează împreună și MECIPT-2. În 1968 trece la ITC. Între 19811994 este director, secretar de stat și ministru în domeniile electrotehnică, electronică și tehnică de calcul. În 1994 este cofondator al grupului SoftNet. Profesor universitar din 1996.[74]

Dan Farcaș[modificare | modificare sursă]

Dan Farcaș (n. 1 aprilie 1940, Reșița) a absolvit Facultatea de Matematică–Fizică a Universității de Vest din Timișoara (1960), doctor în matematici la Universitatea din București (1979). Profesor de matematică la Gătaia și Deta (1960–1962), matematician și cercetător științific la Centrul de Calcul al IPT (1962–1967). Apoi trece la CEPECA București. Între 19832010 se ocupă de informatica medicală, devenind membru al Academiei de Științe Medicale. Autor de lucrări de literatură științifico-fantastică.[75][76][77]

Gavril Gavrilescu[modificare | modificare sursă]

Gavril Gavrilescu (n. 23 august 1931, Botești) s-a pregătit pentru o carieră în aviație la Școala de Ofițeri de aviație, pe atunci la Tecuci. În 1960 a absolvit Facultatea de Matematică–Fizică a Universității de Vest din Timișoara. După un stagiu ca profesor, în 1964 se angajează la IPT ca matematician. Programator foarte talentat, realizează asamblorul pentru MECIPT-2 și multe programe pentru DSAPCB. Între 1968–1990 lucrează la ITC Timișoara, realizând asambloare și editoare de legături pentru calculatoarele românești.[78]

Ștefan Mărușter[modificare | modificare sursă]

Ștefan Mărușter (n. 1938), a absolvit Facultatea de Matematică–Fizică a Universității de Vest din Timișoara (1960), devenind doctor în matematici la Universitatea Babeș-Bolyai (1974). A fost profesor de matematică la Baia Mare (1960–1965), matematician și cercetător științific la Centrul de Calcul al IPT (1965–1972), unde a realizat programe ale bibliotecii matematice, și, împreună cu Gavril Gavrilescu, supervizorul I/O pentru MECIPT-1, lector, conferențiar și profesor emerit la Catedra de Matematică–Informatică a Universității de Vest (1972–2003). Conducător de doctorat din 1994. Director al Oficiului de Calcul și șeful Catedrei de Informatică. Decan al Facultății de Informatică (1990–1992).[79][80]


Din colectivul MECIPT au mai făcut parte inginerii Walter Bernath, Sergiu Budu, Viorel Vițan, Ioan Weber, matematicianul Tiberiu Ilin (ulterior director al ITC Timișoara[81]), transferați în 1968 la ITC Timișoara,[82] Alexandru Cicortaș (prof. univ. la Universitatea de Vest[83]) și tehnicienii Herbert Hartmann, Iosif Skolek, Nicolae Negruț,[84] Maria Moldovan[81] și încă câțiva.[84]

La DSAPCB, pe MECIPT-2 au lucrat și Ioan Mihăescu, Andrei Weisz și Ladislau Kelemen.[1][11][50]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Baltac, p. 2
  2. ^ Gligor, Ionel, p 187, citând o scrisoare a lui Iosif Kaufmann din 26 august 2011
  3. ^ a b Farcaș, p. 4
  4. ^ Holban, p. 4
  5. ^ a b c Farcaș, p. 7
  6. ^ a b c d e f Baltac, p. 7
  7. ^ a b Farcaș, p. 1
  8. ^ a b c en Anonymous, History of Computer Developments in Romania, IEEE Anals of the History of Computing, Vol. 21, No. 3, 1999
  9. ^ a b Farcaș, p. 2
  10. ^ a b c Vasile Baltac, Gânduri la o aniversare: MECIPT 50 ani, Orizont, nr. 3(1542) din 29 martie 2011
  11. ^ a b Vasile Baltac, MECIPT - Primii ani, Evocări Vasile Baltac, accesat 2015-04-15
  12. ^ Baltac, p. 25
  13. ^ Holban, p. 2
  14. ^ Victor Megheșan, Victor Megheșan, memorii pe calculator, Market Watch nr. 111/18 decembrie 2008
  15. ^ en Győző Kovács, 50 Years Ago We Constructed the First Hungarian Tube Computer, the M-3: Short Stories from the History of the first Hungarian Computer (1957-1960), Proceedings of IFIP WG 9.7 International Conference, HC 2010, Held as Part of WCC 2010, Brisbane, Australia: Springer, 2010, pp. 68–80
  16. ^ en Győző Kovács, The short history of M-3, the first Hungarian Electronic Digital Tube Computer, itf.njszt.hu, accesat 2014-04-17
  17. ^ a b c Vasile Baltac, Pionieratul calculatoarelor în România si nașterea unei industrii de profil, Simpozionul Pionierii informaticii românești, Universitatea Agora Oradea, 8 decembrie 2007
  18. ^ a b c d e f g h i Farcaș, p. 8
  19. ^ a b Baltac, p. 3
  20. ^ hu Az M-3 utóélete: Szeged, 1965-68, njszt.hu, accesat 2015-04-20
  21. ^ a b c Farcaș, p. 9
  22. ^ Baltac, Lucrări de laborator, L4
  23. ^ Baltac, p. 17
  24. ^ Documentar TVR, 20' 53"
  25. ^ Baltac, Lucrări de laborator, L3
  26. ^ Baltac, p. 21
  27. ^ a b Baltac, Lucrări de laborator, L7
  28. ^ a b c d e Baltac, Lucrări de laborator, L2
  29. ^ a b Farcaș, pp. 7–8
  30. ^ a b c d Farcaș, p. 10
  31. ^ a b c d e f Baltac, Lucrări de laborator, L5
  32. ^ a b Calculatorul MECIPT-1, Market Watch nr. 104/aprilie 2008
  33. ^ a b A. Geier, Programarea calculatorului electronic cifric MECIPT I în regimul virgulă mobilă, Buletinul Științific și Tehnic al IPT, tom 6(20), fasc. 2, Timișoara: Litografia IPT, iulie–decembrie 1961, pp. 9–20
  34. ^ ICR = Imprimare și Citire Repetată
  35. ^ a b c d e f g h A. Geier, Un sistem pentru introducerea informațiilor în memoria calculatorului electronic cifric MECIPT-1, comunicare prezentată în mai 1961 și publicată în Buletinul științific și tehnic al IPT, tom 8(22), fasc. 2, Timișoara: Litografia IPT, iulie–decembrie 1963, pp. 241-250
  36. ^ a b c Baltac, p. 11
  37. ^ Farcaș, Mărușter, p. 11
  38. ^ a b c Farcaș, Mărușter, p. 10
  39. ^ De fapt, valoarea expresiei este –2,356194490
  40. ^ Baltac, p. 19
  41. ^ Baltac, p. 13
  42. ^ Baltac, Lucrări de laborator, L8
  43. ^ Farcaș, Mărușter, pp. 10–13
  44. ^ a b c d e f Ștefan Mărușter, Povestea unei lucrări, atic.org.ro, accesat 2015-04-30
  45. ^ Gligor, Ionel, p. 163
  46. ^ Farcaș, Mărușter, p. 14
  47. ^ Gligor, Ionel, p. 165
  48. ^ a b c d e f Farcaș, Mărușter, p. 15
  49. ^ a b c Baltac, p. 8
  50. ^ a b c d e f Farcaș, p. 13
  51. ^ Documentar TVR, 29' 38" – 31' 30"
  52. ^ Baltac, p. 18
  53. ^ Baltac, p. 24
  54. ^ Farcaș, pp. 16–18, 23–24
  55. ^ Farcaș, p. 22
  56. ^ Farcaș, p. 23
  57. ^ Gligor, Ionel, p. 179
  58. ^ Farcaș, p. 14
  59. ^ a b Gabriel Vasile, Istoria informaticii românești: de la CENA la Independent 100, Market Watch nr. 105/mai 2008, care-l citează pe Dinu Buznea, profesor la Academia Tehnică Militară și, mai târziu, director la ICI și ITC
  60. ^ Vasile Baltac, 1964 – MECIPT 2, sites.google.com, accesat 2015-04-25
  61. ^ Documentar TVR, 41' 50"
  62. ^ Documentar TVR, 41' 32"
  63. ^ Documentar TVR, 40' 30"
  64. ^ Documentar TVR, 41' 40"
  65. ^ Documentar TVR, 41' 03"
  66. ^ Documentar TVR, 13' 27" – 14' 07", trailer sec 4–8
  67. ^ Istoricul specializării calculatoare, upt.ro, accesat 2015-05-02
  68. ^ Gligor, Ionel, p. 201
  69. ^ a b Ștefan Both, Cum arăta și funcționa primul calculator din România, adevarul.ro, 6 februarie 2011, accesat 2015-04-19
  70. ^ Gligor, Ionel, p. 188
  71. ^ Documentar TVR, 10' 54"
  72. ^ Farcaș, p. 26
  73. ^ Gligor, Ionel, p. 189
  74. ^ Gligor, Ionel, p. 95
  75. ^ Dan Farcaș doctor in matematici, Magazin, 1 noiembrie 2000, accesat 2015-04-28
  76. ^ Farcaș, Dan D. – biografie, banaterra.eu, accesat 2015-04-30
  77. ^ Dan D. Farcaș, asfan.ro, accesat 2015-04-30
  78. ^ Gligor, Ionel, p. 172
  79. ^ Gligor, Ionel, p. 161
  80. ^ en Laudatio, Analele Universitatii de Vest din Timișoara, Seria Matematică-Informatică, vol. 46, no. 2 (2008)
  81. ^ a b Farcaș, p. 6
  82. ^ Baltac, p. 31
  83. ^ Alexandru Cicortaș – CV, uvt.ro, accesat 2015-05-02
  84. ^ a b Baltac, p. 29

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • hu Győző Kovács, Válogatott kalandozásaim Informatikában, Budapesta: Masszi Kiadó, 2002, ISBN 963-9454-22-2, pp. 257–318

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]