Aur

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Aur (dezambiguizare).
Platină- Aur - Mercur
Ag
|
Au
|

  
 
 

Au-TableImage.png
Proprietăți generale
Nume, Simbol, Număr atomic Aur, Au, 79
Serie chimică Metal tranzițional
Grupă, Perioada, Bloc

1, 6, d

Aspect galben auriu
Native gold nuggets.jpg
Masă atomică 196,966569 uam
Configurație electronică [Xe] 4f14 5d10 6s1
e- pe nivel de energie 2, 8, 18, 32, 18, 1
Proprietăți fizice
Stare de agregare Solid
Densitate 19,3 g/cm³
Punct de topire 1337,33 K
Punct de fierbere 3129 K
Energie de combinare 12,55 KJ/mol
Energie de vaporizare 324 KJ/mol
Capacitate calorică 25418 J/(mol*K)
Prima energie de ionizare 890 KJ/mol
A 2-a energie de ionizare 1980 KJ/mol
Proprietăți atomice
Structură cristalină Cubică cu
fețe centrate
Număr de oxidare 3, 1 (oxid amfoter)
Electronegativitate 2,54
Rază atomică 135 pm
Rază covalentă 144 pm
Rază van der Waals 166 pm
Diverse
Rezistivitate electrică 22,14 nOhm*m
Conductibilitate termică 318 W/(m*K)
Viteza sunetului 2030 m/s
Modul de
elasticitate Young
78 GPa
Coeficient Poisson 0,44
Duritate Mohs 2,5
Duritate Brinell 2450 MPa
Duritate Vickers 216 MPa
Cei mai stabili izotopi
Vezi și: Izotopii aurului
izo SN MD ED PD
195Au sin 186,10 d e 0,227 MeV 195Pt
196Au sin 6,183 d e 1,506 MeV 196Pt
197Au 100% Au este stabil
cu 118 neutroni
198Au sin 2,695 d b- 1,372 MeV 198Hg
199Au sin 3,169 d b- 0,453 Mev 199Hg

Aurul este elementul chimic din tabelul periodic care are simbolul Au și numărul atomic 79.

Generalități[modificare | modificare sursă]

Aurul este elementul cunoscut din cele mai vechi timpuri. Fiind răspândit în stare nativă în natură, el se putea obține ușor în cantități mici. Se crede că aurul a fost descoperit înaintea cuprului. Cules sub forma unor bucăți strălucitoare din nisipurile râurilor și din depunerile aluvionare, aurul a fost dintotdeauna un metal de ornament, apreciat pentru luciul său galben, dar mai ales pentru stabilitatea sa față de agenții corozivi. Ușor de prelucrat, prin ciocănire, el lua forma diverselor obiecte de podoabă sau de cult cunoscute în antichitate. Aurul pur (care este întotdeauna galben) este prea moale pentru folosirea sa ca bijuterie. Metalele care se folosesc în amestec cu aurul, pentru a-l întări, pot modifica culoarea acestuia, rezultând astfel un aur de diferite nuanțe de galben, alb și roșu. Acest amestec determină numărul de carate al aurului. Este unul din cele mai dense metale.

Mineralogie[modificare | modificare sursă]

Minereurile de aur pur, în afară de aurul nativ, sunt foarte rare. Aurul se găsește majoritar în doar câteva minerale rare și într-o proporție mai mică în alte câteva. Uneori acesta e întâlnit și sub forma de aliaj cu alte metale, în special argint.

Puținele minerale care acceptă în formula lor existența aurului fac parte dintr-o subclasă a sulfurilor și sunt numite telururi. Foarte rar se găsesc telururi care să nu conțină aur. Aceasta se explică prin faptul că telurul este singurul element de care aurul se atașează foarte ușor. Printre telurile cele mai bogate în aur, și așa puține, se numără : nagyagit, calaverit, silvanit și krennerit. De regulă acestea se prezintă sub formă de minereuri de aur. Uneori se găsesc și în asociație cu aurul nativ.

Tot în grupa sulfurilor există și o sumă de minerale numite ‘Aurul Prostului‘, (cel mai cunoscut fiind pirita), care și-au căpătat această denumire de la asemănarea cu aurului în culoare și strălucire. Ce diferențiază totuși aurul de aceste minerale este tocmai ductibilitatea acestuia, maleabilitatea și densitatea.

Minerale asociate: cuarț, nagyagit (săcărâmbit), calaverit, silvanit, krennerit, pirita și alte sulfuri.

Indicatori de calitate: culoare, densitate, duritate, maleabilitate, ductibilitate.

Prelucrarea în trecut a minereurilor aurifere în România[modificare | modificare sursă]

Omul preistoric a folosit foițele și firicelele de aur la confecționarea unor rudimentare podoabe (brățări, idoli etc) pe care le modela după placul lui, supunându-le la bătaia cu ciocanul.

Minereul bogat în aur, așa cum provenea din vână [1] era mărunțit cu multă răbdare în pive (râșnițe, mojare) [2], realizate la început din piatră, apoi din fier. Tulbureala produsă din măciniș era trecută la șaitroc [3] pentru selecționarea firișoarelor de aur (aurul, mai greu, rămânea la fund).

Prelucrarea în șteampuri primitive era cunoscută din timpuri vechi [4]. O roată de moară obișnuită mișca câteva baterii de lemn, alcătuite fiecare din câte trei pisăloage. Minereul fărămițat manual (“părăclit”) cu ciocanul era așezat în blocuri de fag întărite cu cremene [5], puse în dreptul fiecărui pisălog, prevăzut la capătul de jos cu saboți de cremene sau de fier. Șuvoiul de apă, ce era indeobște abătut dintr-un pârâu apropiat, mișca roata, iar fusul acesteia, cu ajutorul unor zimți, ridica și lăsa în voie pisăloagele să cadă în blocul de fag cu minereu. Măcinatul și spălatul minereului erau ajutate de o șuviță de apă, care trecea necontenit prin piua de lemn. Cam jumătate din aur rămânea în pive, iar restul era purtat de firul de apă, sub forma unei tulbureli, printr-o sită și apoi depusă într-un mic bazin numit “melegar”. Ceea ce nu trecea prin sită se numea “țaglă”, ce se lua și se spăla pe un “vălău” [6]. “Hapul” [7] rămânea pe “vălău”, iar resturile (“roamele”) într-un alt bazin, aflat la capătul “vălăului”. “Hapul” se strângea apoi și se alegea din el, în șaitroc, aurul liber. Tulbureala scursă în “melegar” se prelucra prin spălare, fie pe “vălău”, fie pe un plan înclinat acoperit cu o țesătură din lână scămoșată [8] care avea menirea de a prinde fluturașii și granulele de aur [9].

Tulbureala se putea spăla și cu ajutorul “hurcei”, ce era o ladă simplă de lemn, acoperită cu un ciur. Măcinișul, udat fără întrerupere și mișcat prin greblare, lăsa să treacă prin ochii ciurului materialul fin purtător de aur. Aici, scândura de brad sau firele de lână țesută, barau și opreau fluturașii de aur.

Aurul se topea apoi intr-un mojar, până se obținea o “galcă” de aur.

Extracție modernă prin metode tradiționale în România[modificare | modificare sursă]

Ioan Cătălina (n. 1935) este singurul căutator de aur autorizat din Romania[10], născut în satul Stănija, comuna Buceș, Județul Hunedoara. Zona din care provine Cătălina este una bogată în resurse aurifere, dovadă stând numeroasele mine din zonă.[11] În anii '50, în aceasta comună în jur de jumătate dintre familii dețineau o astfel de amenajare. La fel și familia sa. Odată cu nationalizarea, exploatarea aurului de către săteni a fost interzisă, iar extracția aurului a fost continuată de săteni clandestin, în mare secret. În aceea perioadă Securitatea a suspectat tot timpul multe familii că ascund cantități ilegale de aur, din cauza relelor tratamente și abuzuri mulți fugind în Muntii Apuseni, de teama altor persecuții.

Pe vremea comunismului, Ioan Cătălina a lucrat mulți ani ca tehnician în uzine de preparare a aurului. În anul 1999 s-a decis să muncească pentru el. După ani întregi de drumuri pe la autorități, în urma cererii și luându-se în considerare experiența sa, în 2005 săteanul a primit autorizația de extracție și prelucrare de minereuri neferoase și rare. A devenit astfel primul căutător de aur cu autorizație din România. Batrânul spune că această activitate e mai mult o pasiune moștenită din tată în fiu decât o muncă. El a concesionat toate râurile din împrejurimi pentru a-și putea desfășura activitatea. El extrage minereul aurifer, îmbinând tehnologia veche, din bătrâni, cu tehnologii industriale la scară redusă.

Romania are un zăcâmânt de aur unic in lume, format din cel puțin 8 zăcăminte de talie mare, evaluat la 54 de miliarde de dolari. România a pierdut dreptul de a ștanța lingouri de aur în 2002. Oficialii români au spus că minele de aur sunt nerentabile și le-au închis în perioada 2004-2006.[12] România ar putea deveni între principalele producătoare de aur din Europa, după Finlanda și Suedia.[13]Săcărâmb era o zonă unde se exploata aur de multă vreme. Exploatarea de aur a încetat în 2006, în pofida faptului că un studiu efectuat în 2008 arata că la Certej există un zăcământ de 63,5 tone de aur și 375 tone de argint. Valoarea aurului era estimată la 1,3-1,9 miliarde de dolari. [14]

Tehnica obținerii aurului[modificare | modificare sursă]

Tehnica a învățat-o de la bunicul său, dar a putut să o pună în practică abia după căderea comunismului. Minereul aurifer adus de aluviuni sau bucațile de rocă desprinse din maluri sunt spălate, la fața locului, în saitroc. După câteva repetări ale operației de spălare, pe fundul saitrocului, în bucățile de minereu, strălucesc câteva firicele de aur. Faza a doua se petrece la mica fabrică a meșterului. Aici, bucățile de rocă sunt supuse unei măcinari preliminare pe un concentrator, care are drept scop separarea minereului de steril. Urmează apoi măcinarea minereului într-o moară cu bile de unde rezultă un concentrat în formă de pulbere. Moara stănijanului are o capacitate de măcinare de 40 de kilograme de minereu pe oră. În moară, alături de minereu, este adaugată cărămidă, var, sodă calcinată și mercur. Concentratul obținut este amestecat cu apă și lăsat să se matureze timp de o oră. În final, separarea aurului din concentratul obținut se face prin amalgamare cu mercur într-un amalgamator tip coloană. Randamentul acestuia este de peste 90%, ceea ce înseamna că, practic, aproape tot aurul existent în concentrator este recuperat. Particulele fine de aur sunt atrase de mercur, după care, prin sifonare, sunt separate de acesta.[15]

Producția[modificare | modificare sursă]

La nivel global, în anul 1900 producția mondială se ridica la 386 de tone, cantitatea extrasă în anul 2000 ajungând la 2.590 de tone[16] În anul 2001 au fost produse 2.600 de tone de aur.[16] De atunci, cantitatea de aur produsă anual a înregistrat o scădere treptată, în 2009 fiind produse 2.450 de tone.[16]

Producția mondială de aur se află într-o fază terminală în ciuda prețului record și a eforturilor pe care companiile miniere le depun pentru a găsi zăcăminte noi în zone îndepărtate.[17] Dacă în 1950 se obțineau 12 grame de aur pur dintr-o tonă de minereu, în prezent (noiembrie 2009) concentrația este de numai 3 grame în Statele Unite, Canada și Australia.[17]

În aprilie 2011, rezervele de aur erau estimate la aproximativ 167.000 de tone, adică de 60 de ori peste nivelul producției anuale la nivel mondial.[18]

Cererea de aur[modificare | modificare sursă]

Dacă în 1980 Europa și SUA reprezentau încă 70% din cererea globala de aur, în anul 2012, aceasta abia ajunge la 20%.[19]

Informație utilă[modificare | modificare sursă]

Muzeul Aurului, unicul din Europa se găsește in orașul Brad, județul Hunedoara. Muzeul înfățișează un istoric al mineritului în România, prezentând totodată minerale provenite din zonă, din Maramureș și de la Ocna de Fier, precum și eșantioane de aur nativ găsite în Munții Apuseni.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Filon
  2. ^ Asemenea pive (râșnițe, mojare) pot fi văzute la „Muzeul Aurului” din Brad, județul Hunedoara.
  3. ^ Vas de lemn, cu fundul curbat, folosit la separarea aurului din minereul sfărâmat.
  4. ^ Șteamp: instalație folosită în trecut pentru sfărâmarea minereurilor aurifere
  5. ^ Varietate de rocă sedimentară silicioasă, alcătuită din calcedonie, opal și cuarț, care are proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu obiecte de oțel.
  6. ^ Plan înclinat.
  7. ^ Concentratul.
  8. ^ Numită hârlostea.
  9. ^ Legenda Lânii de Aur iși are probabil originea tocmai în această populară „hârlostea“, care la început se zice că ar fi fost chiar o blană întreagă de oaie.
  10. ^ Articol în click.ro, „El e singurul căutător de aur din România!”Articol din click.ro via WayBack Machine, „El e singurul căutător de aur din România!
  11. ^ Reportaj în jurnalul Replica: „Mineritul motilor traieste haiduceste
  12. ^ http://observator.a1.ro/social/Romania-sta-pe-un-zacamant-de-aur-evaluat-la-54-de_31886.html
  13. ^ http://www.financiarul.ro/2009/08/06/romania-poate-deveni-primul-producator-de-aur-din-europa/
  14. ^ http://www.evz.ro/detalii/stiri/muntele-de-aur-al-romaniei-se-vinde-piatra-cu-piatra-918898.html
  15. ^ Articol în Ziarul Financiar, „Primul căutător de aur autorizat din România
  16. ^ a b c Cei mai mari producători de aur din lume, 2 noiembrie 2011, Descoperă, accesat la 16 mai 2012
  17. ^ a b Rezervele de aur din lume sunt aproape terminate, 12 noiembrie 2009, Ziare.com, accesat la 19 mai 2012
  18. ^ De ce se majoreaza pretul aurului?, 27 aprilie 2011, Teodora Bodeanu, Ziare.com, accesat la 19 mai 2012
  19. ^ De ce este atât de apreciat AURUL, 12 iulie 2012, Gabriela ȚInteanu, Capital, accesat la 12 iulie 2012

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]