Biserica Romano-Catolică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Reprezentarea apuseană a botezului lui Isus Hristos.
Acest articol este parte a
seriei Creștinism.


Isus din Nazaret

Biblia

Biserici creștine


Mărturisiri de credință (crezuri)

Simboluri


Ritualuri creștine


Arta creștină


Sfinții

Biserica Romano-Catolică este Biserica Catolică de rit latin , și biserica catolică propriu-zisă .

Conducătorul Bisericii Romano-Catolice este episcopul Romei, Papa, care este urmașul Sfântului Petru, căruia Mântuitorul i-a spus: "Pasce agnos meos", "pasce oves meas" ("Paște mielușeii mei"; "paște oile mele." Ioan 21:15, 21:17) și "Tu es Petrus et super hanc petram aedificabo Ecclesiam Meam" (Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile Locuinței morților nu o vor birui." Matei 16:18).

Biserica Romano-Catolică este nu numai denominația creștină, ci și confesiunea cu cei mai mulți aderenti din lume. Este cea mai timpurie Biserică Creștină si se consideră urmașa de drept a Bisericii Apostolice, formată din Isus Cristos și apostolii săi.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Termenul „biserică” provine din latinul „basilica” și, ca nume propriu, desemnează societatea religioasă fondată pe baza învățăturilor lui Iisus Hristos.

Termenul „catolic” provine din grecescul „καθολικός”, care înseamnă „universal”.

Ignațiu de Antiohia, discipol al Apostolului Ioan, dă în anul 110 cea mai veche mărturisire în care apare acest nume. În primele trei secole ale Bisericii, creștinii spuneau: „creștin este numele meu, catolic este prenumele meu”. Ulterior s-a folosit termenul „catolic”, pentru a face diferența față de unele grupuri creștine ale căror doctrine diferă de dogmatica crestină (cum ar fi gnosticii).

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Isus Hristos dândui Sfântului Petru cheile raiului , conform tradiției catolice acesta fiind momentul când Petru devine primul papă al Romei.

Biserica se consideră și se proclamă ca fiind însărcinată de Isus Cristos pentru a ajuta credinciosul creștin să străbată drumul spiritual către Dumnezeu, trăind dragostea reciprocă prin sacramente (botez, mir, euharistie, pocăință, maslul, preoție și căsătorie), prin intermediul cărora credinciosul se va mântui.

Biserica Catolică consideră că are misiunea de a elabora și propaga învățătura creștină, precum și aceea de a veghea asupra unității credincioșilor. Biserica Catolică este formată într-o o structură piramidală, destinată să mențină unitatea tuturor creștinilor și respectarea dogmei oficiale a Papei de la Roma și a Vaticanului.

Doctrina esențială[modificare | modificare sursă]

Asunción de la Virgen, Tiţian, Santa Maria gloriosa dei Frari (Veneția).

Papa se bucură în Biserica catolică de un statut ierarhic suprem, posedând primatul și plenitudinea, de care poate dispune în mod universal, imediat și suprem asupra tuturor preoților și credincioșilor catolici. Autoritatea Papei de la Roma este recunoscută numai de catolici.

Frângerea Pâinii sau Momentul Prefacerii

Atitudinea celorlalte ramuri ale creștinismului față de instituția papalității diferă în mod substanțial de la o ramură la alta. În decursul primului mileniu al erei creștine, unele biserici ortodoxe orientale au recunoscut papalitatea sub diverse forme și în diverse contexte politice. Anglicanismul și protestantismul resping supremația papalității.

Conducerea și ierarhie bisericii[modificare | modificare sursă]

În plan ierarhic clerul este clar definit de popor și se divizează conform nivelelor de sanctitate:

  • episcop;
  • preot;
  • diacon.

Ierarhia clerului presupune și un număr mare de gradații și posturi bisericești, ca exemplu:

  • cardinal;
  • arhiepiscop;
  • mitropolit;
  • prelat;
  • abate;

Istoria[modificare | modificare sursă]

Conform doctrinei catolice, Isus a fondat o comunitate creștină organizată ierarhic și cu autoritate, condusă de apostoli (primul a fost Petru. După aceea, apostolii și primii adepți ai lui Iisus au format o biserică organizată.

O scrisoare scrisă în jurul anului 100 de Ignațiu de Antiohia este cel mai vechi text conservat azi în care se folosește termenul ἡ καθολική ἐκκλησία (Biserica catolică).

Episcopul Romei a avut primat universal încă de la inceput, acesta venind însuși de la Petru care a primit misiunea Divină de a întări pe frații săi în credință, ulterior primatul Episcopului Romei s-a văzut în primul secol din scrisoarea lui Clement I care a trimis o epistolă Corintenilor spre a stinge un conflict local (deși Sf. Apostol Ioan era în viață și era mult mai aproape de Corint decât Clement, totuși corintenii au apelat la Papa Romei pentru a le rezolva neînțelegerile). După unii, Primatul Roman se datorează unor motive politice: Roma a fost capitala Imperiului Roman până la data de 11 mai 330, însă ideea de primat politic apare mai târziu la Biserica din Constantinopol, care dorea primatul.

Primul Conciliu de la Niceea (325) a condamnat Arianismul excluzându-i din Biserică pe cei ce urmau această opinie teologică. Alte Concilii au definit mai precis credința catolică și au exclus alte grupuri.

Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

Inițial, Biserica Creștină ocupa tot teritoriul Imperiului Roman (din Spania până în Siria). După Marea Schismă dintre Est și Vest din anul 1054 datorată rivalităților dintre Patriarhul Romei și cel al Constantinopolului , au apărut două biserici separate , Biserica Romano-catolică în vest condusă de Patriarhul Romei (Papa) și Biserica Ortodoxă Răsăriteană în est condusă de Patriarhul Constantinopolului (Patriarhul Ecumenic) .

În sec. al XVI-lea au apărut în vest Bisericiile Protestante care vroia să reformeze catolicismul și se opunea dogmelor bisericii romano-catolice . Primul reformator protestant a fost călugărul augustinian Martin Luther, care a atras în noua sa biserică o mare parte din populația din Imperiul Romano-German . Acesta a fost urmat de Jean Calvin și Ulrich Zwingli în Elveția . În Marea Britanie reforma a fost impusă de regele Angliei, Henry al VIII-lea, iar în Scoția de predicatorul John Knox.

Contrareforma[modificare | modificare sursă]

Un altar dintr-o biserică romano-catolică.
Preoți romano-catolici în Franța.

Ca replică la Reforma Protestantă propagată de Martin Luther și alții, Biserica Catolică a realizat o serie de reforme în interior, reforme ce primesc colectiv numele de Contrareformă. Conciliul care a salvat o mare parte din Biserică a fost Conciliul Tridentin inițiat la apelul Papei Paul al III-lea și care a impus măsuri severe împotriva răspândiri protestantismului .

Contemporaneitate[modificare | modificare sursă]

Cronologie

1869, Conciliul Vatican I.

1870; Destrămarea Statului Pontifical.

1907, lupta contra modernismului.

1962, Conciliul Vatican II.

1973, Teologia eliberării.

1978, Începe pontificatul lui Ioan Paul al II-lea. Orientat în mod special către ecumenism și înțelegerea tuturor religiilor. Activ în recuperarea doctrinei tradiționale catolice despre sexualitate.

2005, Începe pontificatul lui Benedict al XVI-lea. Și acesta este deschis către alte religii.

2013, Începe pontificatul papei Francisc.

Distribuția în lume[modificare | modificare sursă]

Hartă ce arată procentajul catolicilor în lume.

Numărul total teoretic al catolicilor, dacă se consideră a fi catolici toți cei botezați în această credință, în lume este mai mare de un miliard, concentrându-se în special în Europa și America. [1].

În Europa, cei botezați catolici sunt majoritari în următoarele țări: Andorra, Austria, Belgia, Croația, Franța, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Monaco, Polonia, Portugalia, San Marino, Slovacia, Slovenia și Spania. În Germania, Republica Cehă, Țările de Jos, Elveția și Irlanda de Nord, sunt, la număr, similari cu protestanții.

Potrivit datelor recensământului oficial din 2002 numărul romano-catolicilor din România era de 1.028.401 de persoane. Potrivit recensământului intern al Bisericii Catolice, numărul romano-catolicilor ar fi mai mare cu aprox. 100.000 de persoane.

În țările anglofone și, în general, în statele din Commonwealth, catolicismul nu a fost foarte popular datorită puternicei tradiții anglicane și protestante a Imperiului Britanic. Cu toate acestea, în unele din aceste state există puternice comunități catolice, de origine irlandeză sau latino-americană.

Cea mai mare parte a populației din America Latină se consideră catolică mai mult sau mai puțin, cu excepția Cubei, unde catolicismul este religia a mai puțin de jumătate din populație.

În Asia statele catolice sunt înconjurate de state musulmane: Filipine (influențat de faptul că este o fostă colonie spaniolă) și Timorul Oriental (fostă colonie portugheză); în alte țări, cum ar fi Liban, reprezintă doar jumătate din populație și în Israel, Siria, Coreea, India și Vietnam sunt mici comunități catolice.

În Africa populația catolică este de circa a 100 milioane, fiind majoritară în Ruanda și Burundi.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]