Limba maghiară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

maghiară magyar
Vorbită în	Ungaria şi 10 alte ţări
Număr de vorbitori	13,5 milioane (locul 66)
Sistem de scriere	latin cu diacritice
Tipologie lingvistică	SOV
Clasificare
limbi uralice fino-ugrice ugrice maghiară maghiară
Statut oficial şi codificare
Limba oficială în	Ungaria, Slovenia, Voivodina (Serbia), Uniunea Europeană
ISO 639-1	hu
ISO 639-2	hun
SIL	HNG
Extras
Minden emberi lény szabadon születik és egyenlő méltósága és joga van. Az emberek, ésszel és lelkiismerettel bírván, egymással szemben testvéri szellemben kell hogy viseltessenek.
Vizitaţi Wikipedia în maghiară!
Această pagină poate conţine caractere Unicode.

Limba maghiară

Distribuţie geografică şi statut

Istorie

Variante regionale

Fonologie

Gramatică

Morfologie

Verbul

Substantivul, adjectivul şi numeralul

Adverbul

Pronumele

Cuvintele funcţionale

Cuvintele propoziţii

Sintaxă

Propoziţia

Fraza

Lexic

Lista Swadesh a limbii maghiare

Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică structural asemănătoare cu finlandeza şi estoniana. Este vorbită de aproximativ 13,5 milioane de persoane^[1], două treimi din acestea locuind în Ungaria. Există comunităţi maghiarofone în toate ţările vecine cu Ungaria (România, Slovacia, Serbia, Ucraina, Austria, Croaţia şi Slovenia), şi de asemenea importante comunităţi apărute prin emigrare în Statele Unite, Canada, Israel etc.

Cuprins 1 Distribuţie geografică şi statut 2 Istorie 3 Variante regionale 4 Fonologie 5 Caracterul aglutinant al limbii maghiare 6 Gramatică 6.1 Morfologie 6.1.1 Clasificarea cuvintelor din punct de vedere morfologic 6.1.2 Verbul 6.1.3 Substantivul, adjectivul şi numeralul 6.1.4 Adverbul 6.1.5 Pronumele 6.1.6 Cuvintele funcţionale 6.1.7 Cuvintele propoziţii 6.2 Sintaxă 6.2.1 Propoziţia 6.2.2 Fraza 7 Lexic 7.1 Elemente comune limbilor maghiară şi română 8 Note 9 Bibliografie 10 Dicţionare on-line 11 Materiale pentru învăţarea limbii maghiare 12 Vezi şi

[modifică] Distribuţie geografică şi statut

Din cele aproximativ 13,5 milioane de vorbitori ai limbii maghiare, 9,5 milioane trăiesc în Ungaria^[2], unde maghiara este limba oficială. Ca importanţă numerică, a doua cea mai mare grupare de vorbitori se află în România (1.450.000).^[3] Aici maghiara poate fi folosită şi în administraţia locală, în localităţile unde populaţia de naţionalitate maghiară are o pondere de peste 20%. În Serbia (286.000 de vorbitori)^[4], maghiara este limbă de folosinţă oficială în localităţile cu populaţie majoritar maghiară. Acelaşi statut îl are limba maghiară şi în trei localităţi din Slovenia (6.000 de vorbitori)^[5]. În Slovacia (573.000 de vorbitori)^[6], în regiunea Transcarpatia din Ucraina (150.000 de vorbitori)^[7], în regiunea Burgenland din Austria (40.000 de vorbitori)^[8] şi în Croaţia (12.000 de vorbitori)^[9], maghiara are statut de limbă minoritară sau regională.

În afară de ţările vecine cu Ungaria, în care maghiarii au statut de minoritate naţională, mai trăiesc mulţi vorbitori de limba maghiară şi în emigraţie. Cele mai mari comunităţi sunt în S.U.A. (118.000)^[10], Canada (90.000)^[11] şi Israel (70.000)^[12].

[modifică] Istorie

Istoria limbii maghiare începe acum aproximativ 3000 de ani, la est de munţii Urali, în regiunea fluviului Obi. Încă din această perioadă şi în continuare, în cursul migraţiei ungurilor spre sud-vest, limba lor este influenţată de limbile turcice. După stabilirea lor în bazinul Carpaţilor, adoptarea creştinismului şi formarea regatului Ungariei, limba maghiară este influenţată de limbile slave şi de limba latină, în care începe cultura scrisă în Ungaria.

Prima atestare scrisă a limbii maghiare datează din secolul al XI-lea: câteva propoziţii şi cuvinte în scrisoarea de ctitorire a abaţiei din Tihany.

În secolul al XII-lea apare primul text complet în limba maghiară, Halotti beszéd és könyörgés (Discurs funebru şi rugăciune), iar în secolul al XIV-lea, prima operă literară, poemul Ómagyar Mária-siralom (Tânguirile Fecioarei Maria în maghiara veche).

În secolul al XVI-lea, limba se dezvoltă datorită literaturii laice, dar mai ales primelor tipărituri în maghiară, traduceri ale textelor biblice de către catolici şi de către protestanţi. În acelaşi secol apar şi primele lucrări lingvistice referitoare la limba maghiară.

În perioada dintre secolul al XVI-lea şi secolul al XVIII-lea, în Principatului Transilvaniei, limba maghiară devine pentru prima dată limbă de stat. Codurile de legi Compillatae Constitutiones Regni Transylvaniae (1671) şi Approbatae Constitutiones Regni Transylvaniae (1677) sunt redactate în maghiară.^[13]

În secolul al XIX-lea se formează limba naţională unitară şi se fixează normele limbii standard, prin activitatea cărturarilor numită de „înnoire a limbii”, care tinde să elimine influenţele latine şi germane, şi a Societăţii Ştiinţifice Maghiare, prin lucrările sale normative. Mai întâi în perioada 1844-1849, apoi definitiv în 1867, maghiara devine limbă oficială.

[modifică] Variante regionale

Limba maghiară are nouă grupuri de graiuri:

• grupul graiurilor de la Tisa;
• grupul de graiuri sudic;
• grupul de graiuri vestic;
• grupul de graiuri de la vest de Dunăre;
• grupul de graiuri de nord-vest;
• grupul de graiuri de nord-est;
• grupul de graiuri ardelene;
• grupul de graiuri secuieşti;
• grupul de graiuri ale ceangăilor.

[modifică] Fonologie

Sistemul fonologic al limbii maghiare standard este format din nouă foneme vocalice şi 25 de foneme consonantice. Fiecare dintre foneme are o variantă scurtă şi una lungă, această opoziţie având valoare funcţională, adică sensul cuvintelor poate fi diferenţiat prin cantitatea unei vocale sau a unei consoane.

Limba maghiară se caracterizează şi prin armonie vocalică, adică, de regulă, un cuvânt conţine numai vocale de un anumit timbru: acute sau grave.

Scrierea limbii maghiare este fonemică, aproximativ în aceeaşi măsură în care este şi cea a limbii române.

În limba maghiară, accentul este tonic (numit şi de intensitate), ca în română. Cuvintele relativ lungi pot avea mai multe accente, dintre care unul principal. Accentul unic sau cel principal cade totdeauna pe prima silabă a cuvintelor cu sens lexical deplin.

[modifică] Caracterul aglutinant al limbii maghiare

Maghiara este o limbă aglutinantă, ceea ce constituie principala trăsătură care o deosebeşte de limbile indo-europene, dar o apropie de limbile din familia ei şi de limbi din alte familii, precum turca şi japoneza. Caracterul aglutinant constă în faptul că morfemele sunt afixe (prefixe şi sufixe) care se alipesc la cuvintele rădăcini (deseori mai multe sufixe unul după altul) astfel, încât limitele dintre ele rămân nete, fiecare corespunzând unei singure trăsături semantice sau funcţionale.

Lingviştii care se ocupă de limba maghiară deosebesc în terminologie tipurile de sufixe. Sufixul lexical se numeşte képző, iar sufixele gramaticale sunt de două feluri. Cel care se adaugă la rădăcină sau după un sufix lexical, şi mai admite alt sufix după el, se numeşte jel ’marcă, semn’. Asfel de sufixe sunt cele care indică pluralul şi cele posesive. Sufixele care exprimă cazurile şi cele care indică persoana verbului se numesc ragok (singular rag). Se deosebesc de mărci prin faptul că nu mai admit alt sufix după ele.

Exemplu de cuvânt cu sufixe: házaimban ’în casele mele’, format din rădăcina ház ’casă’, vocala de legătură -a-, sufixul -i (care indică pluralul în cazul obiectelor posedate), sufixul -m (care indică persoana I singular a posesorului) şi sufixul -ban (corespunzător prepoziţiei româneşti ’în’).

[modifică] Gramatică

[modifică] Morfologie

[modifică] Clasificarea cuvintelor din punct de vedere morfologic

Conform celui mai recent manual universitar de gramatică^[14], din punct de vedere morfologic, cuvintele se clasează în felul următor:

• Părţi de vorbire:
  • Părţi de vorbire fundamentale:
    • Părţi de vorbire fundamentale propriu-zise:
      • Verb
      • Părţi de vorbire nominale:
        • Substantiv
        • Adjectiv
        • Numeral
      • Adverb
    • Părţi de vorbire substitute de părţi de vorbire fundamentale (pronume):
      • Pronume personal
      • Pronume demonstrativ
      • Pronume interogativ
      • Pronume relativ
      • Pronume general
      • Pronume nehotărât
  • Părţi de vorbire intermediare – forme nominale ale verbului:
    • Infinitiv
    • Participiu
    • Gerunziu
• Cuvinte funcţionale:
  • În structuri de natură morfologică:
    • Verb auxiliar
    • Formă nominală a verbului auxiliară
    • Postpoziţie
    • Adjectiv derivat din postpoziţie
    • mint formator de complement
    • Prefix verbal
  • În structuri de natură nemorfologică:
    • Conjuncţie
    • Particulă
    • Articol
    • Cuvânt de negaţie
• Cuvinte propoziţii:
  • Interjecţie
  • Cuvânt propoziţie de interacţiune
  • Cuvânt modalizator
  • Onomatopee

[modifică] Verbul

Gramaticile limbii maghiare iau în seamă următoarele categorii gramaticale ale verbului: diateza, modul, timpul, numărul (singular şi plural) şi persoana. Faţă de limba română, lipseşte categoria genului, la fel ca la celelalte părţi de vorbire.

• Unii lingvişti care se ocupă de limba maghiară nu folosesc termenul „diateză” (igenem),^[15] dar alţii^[16] îl folosesc. În general sunt luate în seamă cinci diateze: activă, pasivă, medie, reflexivă şi factitivă. Pe lângă acestea mai este tratată şi categoria verbului potenţial.
• Moduri verbale sunt considerate în gramaticile limbii maghiare numai cele numite predicative sau personale în gramaticile limbii române. În maghiară acestea sunt indicativul, condiţionalul şi imperativul.
  • Modul indicativ are trei timpuri: prezentul, trecutul şi viitorul. În secolul al XIX-lea existau încă mai multe timpuri trecute, dar a supravieţuit unul singur. Diferenţele exprimate în română de imperfect, perfect compus şi mai mult ca perfect sunt redate în maghiară prin prefixe verbale şi prin context. Viitorul are de asemenea o singură formă.
  • Modul condiţional are timpurile prezent şi trecut. Poate avea şi valoare de optativ, ca în română.
  • Modul imperativ are numai timpul prezent. În gramaticile limbii maghiare se consideră că are toate persoanele, având şi valorile conjunctivului din română.

În gramaticile limbii maghiare, infinitivul, participiul şi gerunziul nu sunt considerate moduri verbale, ci forme nominale ale verbului.

O caracteristică importantă a sistemului verbal maghiar este existenţa a două serii de conjugare în cazul verbelor tranzitive: conjugarea obiectivă (sau determinată) şi conjugarea subiectivă (sau nedeterminată).

[modifică] Substantivul, adjectivul şi numeralul

Substantivul. Genul gramatical nefiind exprimat în limba maghiară, substantivul poate exprima numai genul natural, nici acesta totdeauna.

Categoria numărului este caracteristică substantivului, dar pluralul nu este exprimat totdeauna prin sufixul care îl indică de obicei.

Dat fiind caracterul aglutinant al limbii maghiare, în care raporturile gramaticale în cadrul propoziţiei se exprimă mai ales cu sufixe, nu toţi lingviştii sunt de acord cu noţiunile de caz gramatical şi, prin urmare, de declinare aplicate acestei limbi.^[17] Dacă se iau în considerare toate sufixele formatoare de părţi de propoziţie din substantive, se ajunge la un număr de 34 de cazuri. Autorii mai recenţi^[18] admit noţiunea de sufix cazual, dar nu sunt toţi de acord asupra numărului de cazuri. În general se admit 17 asemenea sufixe (deci 18 cazuri împreună cu nominativul, fără sufix). Sistemul cazual al limbii maghiare este foarte bogat în ceea ce priveşte exprimarea raporturilor spaţiale, deosebind prin trei cazuri diferite locul în care are loc acţiunea, cel spre care se face o deplasare şi cel de la care se face o deplasare. Exemplu: a házban van ’este în casă’ – bemegy a házba ’intră în casă’ – kimegy a házból ’iese din casă’.

Limba maghiară neavând adjectiv posesiv, posesia se exprimă cu ajutorul unor sufixe, unele care se adaugă la obiectul posedat şi unul care se adaugă posesorului. Construcţiile prin care se exprimă posesia sunt următoarele:

Exemplu	Structură	Traducere literală
az ember háza ’casa omului’	posesorul fără sufix + obiectul posedat cu sufixul posesiv	’omul casa sa’
Az embernek van háza. ’Omul are casă.’	posesorul cu sufixul -nak/-nek + verbul van ’a fi’ + obiectul posedat cu sufixul posesiv	’omului este casa sa’
A ház az emberé. ’Casa este a omului.’	obiectul posedat fără sufix + posesorul cu sufixul -é (se omite verbul van)	’casa a omului’

Adjectivul calificativ prezintă particularitatea că nu se acordă în număr atunci când are funcţia de atribut, ci numai în funcţia de nume predicativ.

Numeralul cardinal are în general două forme, de exemplu három şi hármas ’trei’. Prima formă se foloseşte când se numără, ca atribut pe lângă un substantiv sau atunci când substantivul este subînţeles, precum şi pentru a desemna o cifră într-un număr. A doua formă este denumirea cifrei sau a numărului respectiv. Gramaticile maghiare includ în categoria numeralului şi aşa-numitele „numerale nehotărâte”, cum sunt sok ’mult(ă)’, kevés ’puţin(ă)’, számos ’numeros(oasă)’ etc. Numeralul poate lua şi forme adverbiale dacă i se adaugă anumite sufixe: öten ’cinci’ (numărul de persoane participante la o acţiune), kettesben ’în doi’ (intimitatea unor persoane limitată la numărul respectiv).

[modifică] Adverbul

Ca trăsătură specifică a adverbului maghiar faţă de cel din română, este de menţionat caracterizarea adverbelor de loc printr-un sistem triplu de exprimare a locului, ca în cazul unor sufixe cazuale: locul spre care se efectuează o deplasare, locul unde se efectuează o acţiune şi locul din care se efectuează o deplasare. Exemplu: be ’înăuntru’ (pe lângă verbe ce exprimă deplasarea către interior) – bent sau benn ’înăuntru’ (pe lângă verbe ce nu exprimă deplasarea) – bentről ’dinăuntru’ (pe lângă verbe ce exprimă deplasarea dinspre interior).

[modifică] Pronumele

Gramaticile limbii maghiare iau în seamă nouă specii de pronume: personale, reflexive, de reciprocitate, posesive, demonstrative, interogative, relative, nehotărâte şi generale.

În funcţie de părţile de vorbire pe care le pot înlocui, pronumele se împart în substantivale, adjectivale şi numerale.

Se consideră tot pronume şi ceea ce gramaticile româneşti consideră adjective pronominale.

Pronumele personale prezintă particularitatea că formele cazuale în afară de acuzativ nu se formează de la nominativ + un sufix cazual, ci se folosesc sufixele cazuale, la care se adaugă sufixele posesive pentru obiectul posedat. Exemplu: én ’eu’, nálam ’la mine’, velem ’cu mine’ etc.

Spre deosebire de limba română, în maghiară există numai pronume posesive, nu şi adjective pronominale posesive. Funcţia acestora este îndeplinită de sufixe care se adaugă la obiectul posedat.

[modifică] Cuvintele funcţionale

Verbe auxiliare sunt considerate a fi nu numai cele care formează timpuri verbale compuse, ci şi cele aspectuale, modale şi paradigmatice. Tot în această categorie sunt incluse şi verbele copulative. Mai există şi verbe numite „cvasiauxiliare”, la care predomină sensul gramatical, dar au mai mult sau mai puţin şi conţinut noţional. Acestea pot fi, pe de o parte, verbe de modalitate şi aspect, pe de altă parte, verbe numite „funcţionale”, folosite în asociaţie cu părţi de vorbire nominale care formal sunt complementele lor.

Formele nominale ale verbelor copulative sunt considerate părţi de vorbire aparte în gramaticile limbii maghiare, de aceea sunt tratate la fel şi când au funcţia de element copulativ.

Postpoziţiile sunt cuvinte funcţionale care constituie unul din mijloacele de exprimare a părţilor de propoziţie care în gramatica română se numesc complemente indirecte şi complemente circumstanţiale. Ele corespund în general prepoziţiilor şi locuţiunilor prepoziţionale din limba română (exemplu: a fa alatt ’sub copac’).

Adjectivele derivate din postpoziţii sunt numai formal adjective, adică nu au sens lexical deplin, ci joacă rolul postpoziţiilor din care provin, formând atribute din substantivul după care stau (exemplu: a fa alatti pad ’banca de sub copac’).

Singura prepoziţie din limba maghiară este mint ’ca, în calitate de’, de exemlu în Mint mérnök dolgozik. ’Lucrează ca inginer.’

Verbele maghiare sunt deseori prevăzute cu prefixe având o natură deosebită de cea pe care o au în română. Pe de o parte au şi rol gramatical, şi rol lexical, pe de altă parte ajung după verb în unele cazuri, fiind scrise separat de acesta.

Conjuncţiile din limba maghiară au aceeaşi funcţie ca cele din română.

În gramaticile limbii maghiare, particula este considerată cu totul diferit de accepţiunea ei din gramaticile româneşti. Este „un cuvânt gramatical care nu poate primi afixe, nu alcătuieşte raporturi nici morfologice, nici sintactice cu alte cuvinte, nu poate fi parte de propoziţie […]. Are funcţia de a efectua operaţii asupra afirmaţiei din propoziţie […]; exprimă un raport modal, atitudinea vorbitorului (raportarea sa afectivă, volitivă, axiologică), sau marchează reacţia vorbitorului la situaţia de comunicare, respectiv la una din componentele acesteia […].”^[19]

Articolele luate în seamă de gramaticile maghiare sunt cel hotărât şi cel nehotărât, având aceleaşi funcţii ca cele din română.

Spre deosebire de gramaticile limbii române, în gramaticile limbii maghiare cuvintele de negaţie nu sunt incluse în clasa adverbelor, ci sunt considerate o parte de vorbire aparte din categoria cuvintelor funcţionale.

[modifică] Cuvintele propoziţii

Aceste cuvinte, printre care nu se includ verbele, se caracterizează prin faptul că pot constitui singure propoziţii neanalizabile.

În afară de interjecţii şi onomatopee, prezente şi în gramaticile limbii române, în cele maghiare se iau în seamă şi alte două categorii de cuvinte.

Cuvântul propoziţie de interacţiune este folosit pentru a interacţiona cu destinatarul comunicării. În această categorie intră formule de salut (szervusz ’salut, bună’), cuvinte afirmative (igen ’da’), cuvinte negative (nem ’nu’) şi cuvinte injonctive (rajta! ’hai!’).

Cuvântul modalizator nu se află în raport sintactic cu nicio parte de propoziţie, ci caracterizează atitudinea vorbitorului faţă de conţinutul întregului enunţ în care este folosit. Asemenea cuvinte sunt: talán ’poate’, valószínőleg ’probabil’, esetleg ’eventual’, állítólag ’zice-se’ etc.

[modifică] Sintaxă

[modifică] Propoziţia

Prezentăm sintaxa limbii maghiare cu ajutorul terminologiei maghiare traduse în română. Termenii de specialitate care nu sunt folosiţi în gramatica limbii române sunt următorii:

Termen maghiar	Traducerea termenului maghiar	Definiţie	Termen românesc corespunzător	Exemple
tárgy	obiect	denumeşte asupra cui sau asupra a ce se exercită acţiunea, sau denumeşte rezultatul acţiunii	complement direct	Láttam Máriát. ’Am văzut-o pe Mária.’, Cikket írók. ’Scriu un articol.’
számhatározó	complement numeric	se referă la frecvenţa sau la repetarea în timp a acţiunii	complement circumstanţial de mod	Már kétszer szóltam neki. ’I-am vorbit de două ori.’
állapothatározó	complement de stare	exprimă starea în care se află persoana sau lucrul denumit de subiect, de obiect sau de altă parte de propoziţie, în timpul acţiunii	element predicativ suplimentar	Mérgesen ment ki. ’A ieşit furios(oasă).’, Sírni láttam. ’L-am văzut/Am văzut-o plângând.’
eredethatározó	complement de origine	exprimă starea, persoana sau lucrul care se află la originea persoanei sau lucrului denumit de subiect	complement indirect	Kitől van ez az idézet? ’Din cine este citatul acesta?’
eredményhatározó	complement de rezultat	exprimă ce sau cum devine o persoană sau un lucru denumite de subiect, de obiect etc., ca rezultat al acţiunii	complement indirect	Az ételt adagokra osztják. ’Mâncarea se împarte în porţii.’
fok-mérték határozó	complement de grad/măsură	exprimă intensitatea, gradul, măsura acţiunii	complement circumstanţial de mod de măsură	Ez a fiú kissé félénk. ’Băiatul ăsta e cam timid.’
			complement circumstanţial consecutiv	Kimerülésig dolgozik. ’Munceşte până la epuizare.’
részeshatározó	complement de atribuire	exprimă în folosul sau în detrimentul cui sau a ce are loc acţiunea	complement indirect	Ír a feleségének. ’Îi scrie soţiei sale.’, A dohányzás veszélyes az egészségre. ’Fumatul este periculos pentru sănătate.’
hasonlító határozó	complement comparativ	exprimă persoana, lucrul, calitatea sau cantitatea cu care se face o comparaţie	complement circumstanţial de mod comparativ	A fiú magasabb az apjánál. ’Fiul e mai înalt decât tatăl.’
állandó határozó[20] sau aszemantikus határozó [21]	complement permanent, respectiv complement asemantic	asociat unor anumite verbe sau părţi nominale de vorbire, totdeauna cu acelaşi sufix sau cu aceeaşi postpoziţie (caracteristice altor tipuri de complemente), al cărui sens nu poate fi delimitat exact, astfel încât nu poate fi inclus în niciun alt tip de complement	complement indirect	Bízom a jövőben. ’Am încredere în viitor.’, Jó vagyok fizikából. ’Sunt bun(ă) la fizică.’

Tipurile de propoziţii sunt tratate de gramaticile maghiare aproximativ în acelaşi fel ca în gramaticile româneşti. În ceea ce priveşte părţile de propoziţie, există asemănări şi deosebiri. Sunt luate în seamă predicatul, subiectul, obiectul, diferite complemente şi atributul.

În privinţa atributului exprimat prin adjectiv este de menţionat că acesta nu se acordă în număr şi caz cu termenul determinat.

În ceea ce priveşte topica în sintagmele formate din doi termeni, predomină ordinea determinant + determinat. La nivelul propoziţiei, topica este foarte variată, în funcţie de partea din propoziţie care se doreşte a fi scoasă în evidenţă.

[modifică] Fraza

Dacă în privinţa propoziţiilor coordonate nu sunt practic diferenţe de viziune între gramaticile maghiare şi cele româneşti, în tratarea propoziţiilor subordonate există deosebiri.

Subordonatele luate în seamă şi de gramaticile maghiare, şi de cele româneşti sunt: propoziţia subiectivă, propoziţia predicativă, propoziţia completivă de loc, propoziţia completivă de timp, propoziţia completivă sociativă, propoziţia completivă de mod, propoziţia completivă de cauză, propoziţia completivă de scop, propoziţia completivă de relaţie, propoziţia completivă instrumentală, propoziţia consecutivă, propoziţia condiţională, propoziţia concesivă şi propoziţia atributivă.

Există şi alte subordonate luate în seamă de gramaticile maghiare sau care sunt denumite altfel. Acestea sunt următoarele:

Termen maghiar	Traducerea termenului maghiar	Definiţie	Termen românesc corespunzător	Exemple
tárgyi mellékmondat	propoziţie obiectivă	întregeşte un antecedent exprimat sau subînţeles, care are în principală funcţia de obiect	propoziţie completivă directă	Nem szeretem (azt), ha munka közben zavarnak. ’Nu-mi place dacă sunt deranjat în timpul lucrului.’
számhatározói mellékmondat	propoziţie completivă numerică	exprimă dependenţa frecvenţei repetării acţiunii din principală de frecvenţa repetării acţiunii din subordonată	propoziţie circumstanţială de mod comparativă	Annyiszor hallgattam a szemrehányásait, ahányszor találkoztunk. ’Îi ascultam reproşurile de câte ori ne întâlneam.’
állapothatározói mellékmondat	propoziţie completivă de stare	conţine o acţiune care exprimă sau influenţează starea lucrului sau persoanei denumite de subiectul sau obiectul principalei	propoziţie predicativă suplimentară	Úgy hagytam a fridzsidert, ahogy találtam. ’Am lăsat frigiderul cum l-am găsit.’
			propoziţie circumstanţială de mod	Anélkül ment el, hogy átöltözött volna. ’A plecat fără să se schimbe.’
eredethatározói mellékmondat	propoziţie completivă de origine	întregeşte un antecedent care are în principală funcţia de complement de origine	propoziţie completivă indirectă	A gyűrűm is abból van, amiből a nyakláncom. ’Şi inelul meu este din ce este colierul.’
eredményhatározói mellékmondat	propoziţie completivă de rezultat	întregeşte un antecedent care are în principală funcţia de complement de rezultat	propoziţie completivă indirectă	Alakítsa át ezt az üzletet azzá, amivé akarja! ’Transformaţi magazinul acesta în ce vreţi!’
fok-mérték határozói mellékmondat	propoziţie completivă de grad/măsură	întregeşte un antecedent care are în principală funcţia de complement de grad/măsură	propoziţie circumstanţială consecutivă	Gabi úgy fél ettől a kutyától, hogy nem mer bemenni az udvarra. ’Gabi se teme atât de tare de câinele ăsta, încât nu îndrăzneşte să intre în curte.’
			completivă circumstanţială de mod comparativă	Úgy szeretem, mintha a testvérem lenne. ’Îl iubesc ca şi cum ar fi fratele meu.’
részeshatározói mellékmondat	propoziţie completivă de atribuire	întregeşte un antecedent care are în principală funcţia de complement de atribuire	propoziţie completivă indirectă	Annak írok, akiről tegnap meséltem. ’Aceluia/Aceleia îi scriu, despre care am povestit ieri.’
hasonlító határozói mellékmondat	propoziţie completivă comparativă	întregeşte antecedentul complement comparativ al unui adjectiv sau adverb la gradul comparativ din principală	propoziţie circumstanţială de mod comparativă	Nincs jobb annál, mint a tóparton pihenni. ’Nu e nimic mai bun, decât să te odihneşti pe malul lacului.’
hasonlító mellékmondat	propoziţie comparativă	completează conţinutul principalei comparându-l cu ceva	propoziţie circumstanţială de mod comparativă	Olyan meleg van, mintha nyár lenne. ’Este aşa de cald, ca şi cum ar fi vară.’
állandó határozói mellékmondat	propoziţie completivă permanentă	întregeşte un antecedent care are în principală funcţia de complement permanent	propoziţie completivă indirectă	Attól félek, hogy nem lesz elég időnk. ’Mă tem că n-o să avem destul timp.’

Subordonatele sunt grupate astfel:^[22]

• propoziţia subiectivă
• propoziţia predicativă
• propoziţia obiectivă
• propoziţii completive:
  • de loc
  • de timp
  • numerică
  • de stare
  • de origine
  • de rezultat
  • sociativă
  • de mod
  • de cauză
  • de scop
  • de relaţie
  • de grad/măsură
  • instrumentală
  • de atribuire
  • comparativă
  • permanentă
• propoziţii subordonate cu conţinut semantic specific:
  • propoziţia consecutivă
  • propoziţia condiţională
  • propoziţia concesivă
  • propoziţia comparativă
• propoziţia atributivă

O parte din propoziţiile completive corespund unor circumstanţiale din gramatica română, dar nu le cuprind pe toate. Pe de altă parte, unele completive din gramatica maghiară corespund cu diferite tipuri de completive indirecte din gramatica românească. Propoziţia completivă de stare include şi corespondenta completivei elementare suplimentare din gramatica românească, iar completiva instrumentală include şi corespondenta completivei de agent. O specificitate este că propoziţiile subordonate cu conţinut semantic specific nu au corespondente în sintaxa propoziţiei. Dintre aceste subordonate, cea comparativă se deosebeşte de propoziţia completivă comparativă.

O caracteristică a subordonatelor în maghiară este că de cele mai multe ori ele au în principală un antecedent exprimat printr-un pronume, iar subordonata întregeşte antecedentul.

[modifică] Lexic

Lexicul limbii maghiare este format în proporţie de 8% din cuvinte moştenite, 7% cuvinte împrumutate, 80% cuvinte formate pe teren propriu şi 5% cuvinte de origine necunoscută.

Cele mai multe împrumuturi sunt de origine slavă (27%), urmate de cele de origine latină (25%), germană (17%) şi turcică (16%), dar mai sunt şi din limbi iraniene, din limbi romanice (italiană, franceză, română) şi din limba engleză. Şi calcurile sunt un mijloc important de îmbogăţire a lexicului.

Mijloacele interne de îmbogăţire sunt cele mai importante. Dintre acestea cele mai productive sunt crearea spontană de cuvinte (interjecţii, cuvinte onomatopeice, creaţii expresive), formarea spontană de cuvinte prin derivare şi compunere, precum şi crearea conştientă de cuvinte prin derivare şi compunere. Comparativ cu limba română, compunerea spontană şi crearea conştientă de cuvinte au o pondere mult mai mare.

[modifică] Elemente comune limbilor maghiară şi română

Limbile maghiară şi română sunt foarte diferite una de alta. Şi totuşi, în lexicul celor două există numeroase elemente comune. Unele se datorează vecinătăţii. În limba română există multe cuvinte maghiare, şi nu numai în graiurile ardelean, maramureşean şi bănăţean, ci şi în limba literară: város > ’oraş’ alkotni > ’a alcătui’, költeni > ’a cheltui’, lakatos > ’lăcătuş’, tok > ’toc (de uşă)’, nem > ’neam’, mester > ’meşter’, beteg > ’beteag’, hitlen > ’viclean’ etc. A fost preluat şi sufixe, de exemplu -ság/-ség > ’-şug’, în ’meşteşug’, ’beteşug’ şi ’vicleşug’.

Şi limba maghiară a preluat unele cuvinte din română, nu numai în graiurile maghiare din Transilvania, ci şi în limba literară: ’afină’ > áfonya, ’fluier’ > furulya, ’plăcintă’ > palacsinta ’clătită’, ’fecior’ > ficsúr ’tânăr spilcuit’.

Alte cuvinte sunt comune pentru că au fost preluate din aceeaşi limbă, odinioară din slavă (barázda ’brazdă’, borona ’boroană’, galuska ’găluşcă’, lapát ’lopată’), din turcă (kávé ’cafea’, papucs ’papuc’), mai recent din franceză (rúzs ’ruj’, sofőr ’şofer’), italiană (bárka ’barcă’) şi engleză (lift ’lift’).

Sunt numeroase aşa-numitele cuvinte internaţionale, comune multor limbi: autóbusz, beton, cigaretta, film, gáz, kakaó, konzerv, pisztoly, rádió, taxi, telefon. Folosirea celor care formează dublete cu cuvinte propriu-zis maghiare este combătută de lingviştii care se ocupă de cultivarea limbii. Astfel sunt abszurd, agrár, konstrukció, organikus, privilégium şi multe altele.

[modifică] Note

[modifică] Bibliografie

• hu Erdős József (sub redacţia), Küszöbszint. Magyar mint idegen nyelv (Nivel-prag. Maghiara ca limbă străină)
• hu Keszler Borbála (sub redacţia), Magyar grammatika (Gramatica limbii maghiare), Budapesta, Nemzeti Tankönyvkiadó, 2000, ISBN 963-19-2499-8
• hu Kiefer Ferenc (sub redacţia), Magyar nyelv (Limba maghiară), Budapesta, Akadémiai Kiadó, 2006, ISBN 9630583240
• fr Lelkes István, Manuel de hongrois (Manual de limba maghiară), Budapesta, Tankönykiadó, 1979, ISBN 963-17-4426-4
• hu Nagy Kálmán, Kis magyar nyelvtankönyv (Mică gramatică a limbii maghiare), Bucureşti, Kriterion, 1980
• hu P. Lakatos Ilona (sub redacţia) Grammatikai gyakorlókönyv (mintaelemzésekkel és segédanyagokkal) (Exerciţii de gramatică (cu analize model şi materiale ajutătoare)], Bölcsész Konzorcium, 2006
• Sala, Marius; Vintilă-Rădulescu, Ioana, Limbile lumii. Mică enciclopedie, Bucureşti, E.Ş.E., 1981
• fr Szende, Thomas; Kassai, Georges, Grammaire fondamentale du hongrois (Gramatica fundamentală a limbii maghiare), Paris, Langues & Mondes – L'Asiathèque, 2001, ISBN 2-911053-61-3

[modifică] Dicţionare on-line

• Dicţionar român < > maghiar Transylvania.info
• Dicţionar englez < > maghiar
• Dicţionar englez < > maghiar şi francez < > maghiar
• Dicţionar englez < > maghiar, francez < > maghiar, spaniol < > maghiar, italian < > maghiar
• Szász Lőrincz, Dicţionar român < > maghiar Transindex

[modifică] Materiale pentru învăţarea limbii maghiare

On-line

• Ghid de conversaţie maghiar Wikitravel
• fr Guide français-hongrois de la communication Babel (Ghid francez-maghiar al comunicării Babel)
• en 101 languages – Hungarian
• en eulanguages.net Stella
• webforditas.hu – Program de citire de texte

Manuale

• Gancz, Andrei; Gancz, Margareta, Limba maghiară pentru tine. Manual de conversaţie, Iaşi, Polirom, 2004, ISBN 973-681-524-2
• fr Kassai, Georges; Szende, Thomas, Le hongrois sans peine (Limba maghiară fără dificultate), Chennevières-sur-Marne (Franţa), Assimil, 2001, ISBN 2-7005-0144-6
• ro Kassai, Georges; Szende, Thomas, Tanuljunk magyarul! (Să învăţăm ungureşte!), Teora, ISBN 973-20-0410-X

Ghiduri

• Gancz, Andrei; Gancz, Margareta, Ghid al comunicării român-maghiar, Cluj-Napoca, Dacia, 2001, ISBN 973-35-1149-8
• Kiraly, Francisc; Kiraly, Maria, Ghid de conversaţie român-maghiar, Timişoara, Helicon, 1993
• Turcu, Eva, Ghid de conversaţie român-maghiar, Bucureşti, EST, 1983

[modifică] Vezi şi

• Listă de nume româneşti originare din maghiară
• Ungaria
• Unguri

v • d • m Limbile oficiale ale Uniunii Europene bulgară • cehă • daneză • engleză • estonă • finlandeză • franceză • germană • greacă • irlandeză • italiană • letonă • lituaniană • maghiară • malteză • olandeză • poloneză • portugheză • română • slovacă • slovenă • spaniolă • suedeză