Pestă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
„Doctor mascat din timpul pestei (1656)“ tablou în cupru Paulus Fürst
Răspândirea pestei între 1970 şi 1998

Ciuma sau pesta (lat. pestis = epidemie) este o boală infecțioasă deosebit de contagioasă, produsă de bacteria Yersinia pestis. În trecut, boala a luat forme de pandemie întinzându-se pe mai multe continente. În prezent, între 1.000 și 2.000 de cazuri apar la nivel mondial, în fiecare an, în rândul oamenilor.[1]

Pe continentul european, au existat mai multe pandemii de ciumă, cea numită Ciuma lui Iustinian (541-542), cea numită Moartea neagră, în secolul XIV și o a treia pandemie, datată 1855. Se știe faptul că a treia pandemie a fost cauzată de Yersinia pestis, dar afirmația că aceeași bacterie se face vinovată și de Ciuma lui Iustinian și de Moartea Neagră este astăzi pusă la îndoială de istorici și medici.[2]

Forme de manifestare[modificare | modificare sursă]

Într-o pandemie sunt prezente toate formele de pestă, mai frecvente fiind forma bubonică și pulmonară. Dintr-o formă bubonică care fără un tratament adecvat se transformă de regulă într-o formă septicemică care duce la forma pulmonară.

  1. Formă carbunculoasă sau Bubonenpest (gr. bubo = bubă , umflătură).
    În forma bubonică (lat.Naike) infectarea este produsă de pișcătura puricelui de șobolan. Vectorul bolii, ca gazdă intermediară, transmite agentul patogen de la șobolan mai departe la om. Această schimbare de gazdă a puricelui se întâmplă numai după moartea rozătorului, de aceea s-a observat o mortalitate în masă la șobololani, înaintea izbucnirii unei epidemii de pestă la om.
    Perioada de incubație durează de la câteva ore până la șapte zile.
    Simptomele includ febră, dureri de cap și articulații, stare de abatere, slăbiciune până la pierderea cunoștinței.
    Forma carbunculoasă provine de la umflăturile dureroase ganglionilor limfatici din regiunea gâtului, zonelor axilare, aceste tumefieri pot atinge 10 cm mărime și datorită hemoragiilor din țesut devin de culoare albastru închis până la negru, care ulcerează având un conținut purulent. Această formă de pestă se poate agrava sau cu șanse de 50% duce la vindecare spontană. Deschiderea chirurgicală a abceselor datorită pericolulului de răspândire a bacteriilor în sânge și organe este contraindicat.
    Forma buboasă se transmite mai lent iarna decât vara, deoarece mobilitatea puricelui sub 12 °C este nulă.
  2. Forma septicemică frecvent fiind o formă secundară când agentul patogen ajunge și se multiplică în sânge, această formă se manifestă cu o febră ridicată, frisoane, dureri de cap, stare gravă de abatere, cu regiuni hemoragice întinse, boala are o evoluție supra acută (de la câteva ore, la 36 de ore) având procentul de mortalitate 90-100% la bolnavii netratați.
    Azi acest procent de mortalitate este mult mai redus prin folosirea de antibiotice de tipul cloramfenicolului, tetraciclinei, streptomicinei, doxiciclinei sau a gentamicinei.
  3. Forma pulmonară cu procentul de mortalitate 90-100% la bolnavii netratați.
  4. Forma abortivă este varianta cea mai ușoară de pestă manifestată numai printr-o febră ușoară, inflamația ganglionilor limfatici, urmată de vindecare, bolnavul fiind dotat cu o imunitate solidă și față de formele grave de pestă.

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ SUA a aprobat un medicament împotriva ciumei. Câte persoane suferă anual de această boală, 30 aprilie 2012, Gândul, accesat la 30 aprilie 2012
  2. ^ Cohn, Samuel K. (2003). The Black Death Transformed: Disease and Culture in Early Renaissance Europe. A Hodder Arnold. pp. 336. ISBN 0-340-70646-5 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Din epidemiologia trecutului Românesc: ciuma, Pompei Gh Samarian, Editura Marvan, 1932

Legături externe[modificare | modificare sursă]