Reșița

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Reșița
—  Municipiu  —
Vedere de ansamblu a zonelor Centrul Civic în prim plan partea stângă, iar de la stânga la dreapta în fundal Moroasa Lunca Pomostului și Gara Reșița Sud, în depărtare în dreapta sus între dealuri se vede Reșița Nord
Vedere de ansamblu a zonelor Centrul Civic în prim plan partea stângă, iar de la stânga la dreapta în fundal Moroasa Lunca Pomostului și Gara Reșița Sud, în depărtare în dreapta sus între dealuri se vede Reșița Nord
Stema Reșița
Stemă
Reșița se află în România
{{{alt}}}
Reșița
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 45°18′0″N 21°53′25″E / 45.30000°N 21.89028°E / 45.30000; 21.8902845°18′0″N 21°53′25″E / 45.30000°N 21.89028°E / 45.30000; 21.89028

Țară  România
Județ Caraș-Severin

SIRUTA 50790
Atestare documentară 1673

Localități componente

Guvernare
 - Primar Mihai Stepanescu (Ind.,02008, reales 2012 USL)

Altitudine 208 m.d.m.

Populație (2011)[1][2]
 - Total 73.282 locuitori
 - Recensământul anterior, 2002 84.026 locuitori

Site: Situl oficial al primăriei

Reșița (în maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în cehă Rešice, in croată Ričica[3][4]), este municipiul reședință de județ al județului Caraș-Severin, Banat, România.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Numele de Reșița poate proveni din Latinescul recitia, care inseamnă "izvor rece", așa cum Nicolae Iorga sugera odată, presupunând Romanii au dat numele orașului, de la un izvor de pe valea Domanului. O variantă mai credibilă, susținută de Iorgu Iordan, ar fi aceea că vine de la un cuvânt Slavic: al oamenilor care au trăit în zona Carașovei la 15 km distanță, care referindu-se la acest loc, ce în acele vremuri nu era decât un sat ca și al lor, ca fiind „u rečice” (la pârâu). Se poate observa că mai toate popoarele slave au orașe cu numele de Rečice (pronunțat Recițe în limba română).[5]

Așezare geografică[modificare | modificare sursă]

Aflat în sud-vestul României, Județul Caraș-Severin are o suprafață de 8.520 km2, care reprezintă 3,6% din suprafața totală a țării. Județul Caraș-Severin este al 3-lea județ ca și mărime din România. Județul se învecineaza cu Județul Timiș, Județul Hunedoara, Județul Gorj, Județul Mehedinți iar în sud vest se învecinează cu Serbia. Organizarea administrativă a județului se compune din: 8 orașe, 69 comune și 287 sate. Municipiul Reșița, reședința județului Caraș-Severin, este amplasat în sud-vestul României, în partea de nord-vest a județului, pe cursul mijlociu al râului Bârzava, într-o zonă geografică de un pitoresc deosebit și cu obiective turistice atrăgătoare. Reșița este cel mai vechi centru siderurgic al României și una din cele mai importante cetăți industriale din sud-estul Europei.

Orașul are formă simplă fiind așezat în mare parte pe dealuri și văile acestora, urmărind traseul străbătut de râul Bârzava, care provine dinspre Văliug, din estul orașului din Munții Semenic. Astfel că drumul principale urmărește și el traseul format râul Bârzava între văi.

Orașul[modificare | modificare sursă]

Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 16901700, izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei.

Conscripția din 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Inițial, au existat doua sate apropiate - Reșița Romana (Reschiza Kamerală sau Olah Resitza) și Reșița Montana (Eisenwerk Reschitza, Nemet Reschitza sau Resiczbanya). Uzinele au fost amplasate în Reșița Montana, locuită la început de cărbunari români. Mai târziu, în 1776, au fost colonizate 70 de familii germane originare din Stiria, Carinthia și Austria de Sus, iar intre 17821787 cu familii germane din regiunea Rinului. Între anii 19101925 , Reșița a avut statutul unei comune rurale, iar din 1925 a fost declarată oraș, consecință a recunoașterii dimensiunii sale de puternic centru al marii industrii siderurgice și constructoare de mașini din România modernă. Din 1968, prin Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului i s-a oferit gradul de municipiu, reședință a județului Caraș-Severin.

Orașul este considerat ca fiind împărțit în două zone distincte, el fiind format din unirea a doua sate distincte numite Reșița și Reșița Română, dar pentru o reprezentare mai clară orașul se împarte în trei zone, de la Nord-Vest (ieșirea spre Bocșa, Timișoara și Caransebeș) la Sud-Est (ieșirea spre munți: Văliug, Gărâna, etc.)

În Reșița se vorbesc multe limbi. Dintre care cea mai vorbită este româna, desigur. Se mai vorbește si croată, maghiară, sârbă, germană și multe altele.

Cartierele Reșiței
Numele
cartierului
Nume oficial Fostul nume Nume ocazional Nume adițional
Orașul Nou Govândari Reșița Nouă Reșița Nord Lunca Bârzavei
construit după 1965, conține 4 zone:
  • Micro(raion) I
  • Micro(raion) II
  • Micro(raion) III
  • Micro(raion) IV
Centrul orașului[6] Centru' Reșița Română Reșița Sud
construit după instalarea socialismului în România în 1947, conține următoarele zone:
  • Centru
  • Valea Domanului
  • Lunca Pomostului
  • Moroasa I și II
  • Reșița Română
  • Colonia Poiana Golului
  • Mociur
Orașul Vechi Muncitoresc Orașul vechi Reșița veche
conține următoarele zone:
  • Driglovățul Nou
  • Driglovăț Vechi
  • Stavila
  • Minda
  • Bașovăț
  • Lend sau Marginea Lend
Auxiliare
Sate alăturate ce sunt considerate cartiere ale orașului :
  • Moniom
  • Câlnic
  • Doman
  • Cuptoare

Sub aspect urbanistic, Reșița a cunoscut de asemenea, importante realizări: cartiere întregi de locuințe în lunca Pomostului, pe Moroasa și lunca Bârzavei. La Reșița funcționează un teatru, numit "George Augustin Petculescu" în Casa de Cultură a Sindicatelor un cinematograf Dacia, situat în orașul nou, cinematograful "Cultural" fiind desființat, clădirea a fost trecută din patrimoniul Consiliului Local în patrimoniu privat, ea fiind retrocedată proprietarilor. Fiind monument istoric, imobilul este restaurat în perioada (2007-2010) și a devenit sediul Teatrului „G. A. Petculescu”. În trecut a existat și un al treilea cinematograf "Casa Muncitorească", clădire în care a funcționat clubul muncitoresc înainte de perioada comunistă, dar după 1989 autoritățile au închiriat o parte a clădiri (holul de acces) unei societăți comerciale care a organizat discotecă. Din cauze necunoscute, în anul 2002 (14/15 august) clădirea a ars, în prezent ea fiind demolată.

Orașul administrează șase sate: Câlnic (Kölnök), Cuptoare (Kuptore), Doman (Domány), Moniom (Monyó), Secu (Székul; Sekul) și Țerova (Krassócser).

La oraș localitățiile componente, sunt considerate cartiere: Câlnic, Țerova, Secu și Cuptoare, iar Moniom este sat aparținător Municipiului Reșița. Localitățiile care aparțin municipiului Reșița sunt menționate în izvoare după cum urmează : Țerova – 1433 (Cherova), 1597 (duc Czerova), 1717 (Zerob), 1716-1723 (Zarnova), 1779 (Zerchova); Doman – 1370 ; Câlnic – 1597 (Kalnic); Moniom – 1587 (Manihom); • Secu – Cuptoare – 1673, 1690 – 1700 (Kuptora), 1851 (Kuptore).

Industrie[modificare | modificare sursă]

Vedere a uzinelor din Reșița's la începutul secolului 20
Vedere a uzinelor din Reșița astăzi
Centrul oraşului.
Primăria
Primăria
Muzeul Banatului Montan
Muzeul Banatului Montan
Casa de Cultură
Casa de Cultură

Reșița a fost considerat mult timp ca fiind unul din marile centre industriale ale României, având influențe în industria siderurgică (fontă, oțel, laminate), a construcțiilor de mașini (electrice și diesel, utilaj petrolier, siderurgic și chimic, material rulant), chimică (chimizarea lemnului, cocs). Are o populație de 83.985 locuitori (la nivelul anului 2004). Este un important centru industrial în prelucrarea oțelului și construcția de mașini. C.S.R. (Combinatul Siderurgic Reșița)-în prezent TMK-Reșița și U.C.M.R. (Uzina Constructoare de Mașini Reșița) sunt uzinele care au susținut orașul și l-au ținut în viață mai bine de 300 de ani. Primele uzine au fost fondate în 1771, în timpul domniei împărătesei Maria Terezia. La 3 iulie 1771 au fost inaugurate primele furnale înalte de pe actuala vatra a furnalelor din cadrul SC TMK Reșița SA. În trecut au fost cunoscute sub denumirea de Uzinele și Domeniile Reșița sau UDR, așa cum se poate citi pe unele locomotive cu aburi fabricate aici, și mai înainte se chemau St.E.G.

Istoric[modificare | modificare sursă]

În anul 1872 uzinele "St. E. G." de la Reșița produc pentru căile ferate europene: 16 macarale, 18 rezervoare pentru castelele de apă, 110 plăci pentru întoarcerea locomotivelor, 514 inimi de încrucișare pentru macaze, 793 de tampoane. În 1872, uzina produce prima locomotivă, denumită ,,Reșița 2 cu ecartament de 948 mm, proiectată de John Haswell - directorul fabricii de locomotive "St. E. G." din Viena, locomotivă destinată transporturilor interne uzinale.

Începând cu anul 1920, la "Uzinele Domeniilor" din Reșița și la "Uzinele Nicolae Malaxa" din București începe proiectarea și construcția următoarelor tipuri de locomotive:

  • seria 230 pentru trenuri de călători (1932-1936)
  • seria 142 pentru trenuri grele de călători (1937-1940)
  • seria 50 pentru trenuri de marfă (1926-1936)
  • seria 150 pentru trenuri grele de marfă (1947-1960)
  • seria 131 pentru trenuri de călători pe linii secundare (1939-1942)
  • seria 151 prototipuri pentru trenuri grele (1938-1939).

În anul 1926 se produce la Reșița locomotiva cu abur 50.243 "Regele Ferdinand", prima locomotivă construită în România în perioada interbelică. Datorită succesului în construcția de locomotive la Reșița și Malaxa, începând cu anul 1930, în România nu s-a mai importat nici o locomotivă.

Între anii 1926-1960, in România s-au construit 1207 locomotive cu abur, reprezentând 10 tipuri pentru cale normală și trei tipuri pentru cale îngustă. Din acestea s-au fabricat 797 la "Uzinele Reșița" și 410 la "Uzinele Malaxa" din București. În anul 1960, producția de locomotive cu abur s-a sistat, industria românească profilându-se pe producția de locomotive diesel și electrice. Locomotivele cu abur au funcționat în exploatarea C.F.R. până în anul 1980. În perioada 1980-1998, locomotivele cu abur au fost casate in proporție de 98%.

Educație[modificare | modificare sursă]

  • Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița
  • Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița
  • Colegiul Tehnic Reșița
  • Colegiul Economic al Banatului Montan
  • Liceul de Artă „Sabin Păuța” Reșița
  • Liceul Teoretic „Diaconovici-Tietz” Reșița
  • Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița
  • Colegiul National „Mircea Eliade” Reșița (incepand cu 15.09.2013)
  • Liceul Teologic Baptist
  • 12 școli generale

Politică[modificare | modificare sursă]

Consiliul Local al municipiului este compus din 21 de consilieri împărțiți astfel:

    Partid Consilieri Componența Consiliului
  Partidul Democrat-Liberal 9                  
  Partidul Social Democrat 7                  
  Partidul Național Liberal 3                  
  Partidul Noua Generație - Creștin Democrat 2                  

Dupa alegerile locale din iunie 2012 componenta Consiliului Local s-a modificat astfel:

  • 13 consilieri din partea Uniunii Social Democrate (USL);
  • 5 consiliseri din partea Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD);
  • 2 consilieri din partea Partidului Democrat-Liberal (PDL);
  • 1 consilier din partea Partidului Verde.

Obiective turistice și patrimoniu cultural[modificare | modificare sursă]

  • "Muzeul de Istorie al Banatului Montan" înființat în 1959.[7]
  • "Muzeul de Locomotive cu Aburi" care înfățișează 16 modele de locomotive produse la Reșița în decursul a peste 100 de ani (1872-1959), printre care și prima locomotivă din România datând din 1872 dar care a purtat de la data fabricației și până la data puneri ei pe soclu în muzeu, numărul 2. Este amenajat în aer liber și este singurul muzeu de acest gen din România. Este monument istoric și datează din anul 1972.[7]
  • Grădina Zoologică „Ion Crișan”
  • Casa de Cultură a Sindicatelor
  • Teatrul G.A. Petculescu
  • Palatul Cultural (Cinematograful Cultural) 1928
  • Biblioteca Județeană Paul Iorgovici, Biblioteca Engleză, Biblioteca Franceză, Biblioteca Germană
  • Cazinoul Român, (Cazina), 1/4 sec. XX
  • Biserica Evanghelică, sec. XIX /1901
  • Casa Neff I cu baia publică, 4/4 sec. XIX
  • Sinagoga, sec. XIX
  • Uzina hidroelectrică Grebla și Castelul de apă din amonte, 1903-1909
  • Catedrala Ortodoxă Română Reșița Montană,” Adormirea Maicii Domnului”,1936
  • Gara Reșița Sud, 1932/1914
  • Podul de la vamă, 1931, primul pod nituit și sudat din țară
  • Ansamblu de clădiri muncitorești și de raport din secolul XIX
  • Biserica tip sală și necropolă medievală, sec. XIV – XV
  • Atracții botanice - printre acestea se numără unele specii de arbori foarte rari în Europa:

Demografie[modificare | modificare sursă]


Circle frame.svg

Componența etnică a municipiului Reșița

     Români (81.64%)

     Maghiari (2.11%)

     Romi (1.42%)

     Germani (1.71%)

     Necunoscută (11.56%)

     Altă etnie (1.53%)


Circle frame.svg

Componența confesională a municipiului Reșița

     Ortodocși (76.42%)

     Romano-catolici (5.41%)

     Penticostali (2.01%)

     Baptiști (1.65%)

     Necunoscută (11.69%)

     Altă religie (2.79%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Reșița se ridică la 73.282 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 84.026 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (81,65%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (2,12%), germani (1,71%) și romi (1,42%). Pentru 11,57% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (76,43%), dar există și minorități de romano-catolici (5,41%), penticostali (2,02%) și baptiști (1,65%). Pentru 11,69% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[8]

Evoluție istorică[modificare | modificare sursă]

În anul 1930 Reșița avea o populație de 19.868 de locuitori, dintre care 10.637 germani (53,5%), 5.851 români (29,4%), 2.127 maghiari (10,7%), 381 cehi și slovaci, 300 evrei, 257 țigani ș.a. Din punct de vedere confesional, populația orașului era alcătuită din 12.352 romano-catolici (62,1%), 5.439 ortodocși (27,3%), 633 greco-catolici (3,1%), 531 reformați (2,6%), 431 lutherani, 348 mozaici, atei ș.a.

Structură etnică[modificare | modificare sursă]

Recensământul[9][10] Structura etnică
Anul Populația Români Germani Maghiari Sârbi Croați Slovaci Cehi Ucrainieni Romani Alte etnii
1930 19.868 5.851 10.637 2.127 36 36 191 191  ?  ? 797
1935 20.085  ?  ?  ?  ?  ?  ?  ?  ?  ?  ?
1966 55.752 39.760 9.846 4.008 289 289 239 712  ?  ? 610
1992 95.216 79.518 5.045 4.009 936 296 167 205  ?  ? 2.340
2002 84.026 74.584 2.696 3.034 580 535 102 140  ?  ? 2.355
2011 65.509 60.947 1.096 1.541  ?  ?  ?  ? 714 228 698
Evoluția populației la recensăminte:


Împrejurimi[modificare | modificare sursă]

Vedere din staţiunea Munţiilor Semenic
  • Secu - lacul de acumulare cel mai apropiat de Reșița, care alimentează Reșița cu apă potabilă.[7]
  • Văliug - așezare creată după 1780 de oamenii care pregăteau cărbune de lemn pentru uzinele din Reșița. În 1908 - 1909 a fost construit aici un lac de acumulare (Lacul Vechi) de circa 12 ha, pentru necesitățile uzinelor siderurgice; după înființarea unor noi furnale și oțelării s-a realizat un al doilea lac (56 ha), lung de peste 3 km și având un debit de 10 milioane mc apă.[7]
  • Crivaia - de la Văliug încă 5 km, la extremitatea sudică a acestuia, într-o frumoasă poiană străbătută de apa Bârzavei.[7]
  • Semenic - 10 km de la Văliug, stațiune turistică cu pârtii de schi pentru începători.[7]
  • Gărâna, Wolfsberg denumirea în germană - sat cu folclor interesant, deși în momentul de față populația de origine germană a emigrat aproape în totalitate, satul s-a transformat într-o zonă turistică și începând cu 1993, anual, aici are loc la mijlocul lunii iulie Festivalul de Jazz de la Gărâna (Gărâna Jazz Festival, titlul original în limba engleză) în Poiana Lupului.[7]
  • Trei Ape - Stațiune turistică cu lac de acumulare situat la sud le satul Brebu Nou. De la baza acestui lac îzvorăște râul Timiș. Adună apele pâraielor Brebu, Grădiște și Semenic, iar apa de deversare din lac împreună cu izvorul de la baza acestuia formează râul ce a fost amintit mai devreme.[7]
  • Peștera Comarnic - cea mai lungă peșteră din Banat.[7]
  • Cheile Carșului - Chei lungi de circa 15 km ce ajung până aproapre de Carașova.[7]
  • Peștera Popovăț - galerii de 1 120 m, dispuse pe două etaje.[7]
  • Dognecea - așezare cu trecut bogat; mine de aur și argint exploatate de romani. În nordul localității există două lacuri de acumulare - Lacul Mic, numit și Lacul nuferilor, declarat rezervație botanică, și Lacul Mare, numit și La Zid, din cauza barajului construit pe pârâul Dognecea.[7]
  • Ramna - în apropiere, urmele unei așezări romane din secolul II e.n..[7]
  • Biniș - vechi și vestit centru bănățean de ceramică nesmălțuită unde se mai practică încă olăritul.[7]
  • Berzovia - localitate menționată în singurul fragment rămas din cronica războiului purtat de Traian împotriva dacilor.[7]
  • Ezeriș - important punct fosilifer, cu exemplare de faună terțiară (gasteropode, lamelibranchiate)
  • Brebu Nou, situat lângă Lacul Trei Ape
  • Lindenfeld - sat de pemi izolat în care nu mai locuiește nimeni.

Personalități[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  2. ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  3. ^ Slobodan Ghera: Hrvatski športski klub Starigrad Karaševo 1299 organizira vlastito nogometno prvenstvo, Hrvatska grančica, 19. travnja 2012.
  4. ^ Daniel Lucacela: Super „Vointa Lupac“ i njezini super rezultati , Hrvatska grančica, 5. rujna 2012.
  5. ^ Începuturile Reșiței”. istoriabanatului. 17 iunie 2009. http://istoriabanatului.wordpress.com/page/10/?archives-list=1. Accesat la 24 iunie 2011. 
  6. ^ Historamic view over Resita downtown”. History Pin. 18 iunie 2010. http://www.historypin.com/attach/uid42613/tours/take/id/1734/title/Historamic%20view%20over%20Resita%20downtown/#1. Accesat la 23 decembrie 2013. 
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o Dragomirescu, Șerban (1983). ROMANIA - Ghid Turistic. Editura Sport-Turism. pp. 396-399 
  8. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  9. ^ Țiglă, Erwin Joseph (2004) [2001]. „Resita Montana”. in Konig, Waldermar (în română). Biserici Romano-Catolice din Arhidiaconatul Montan (ed. a doua). Reșita: ColorPrint Reșita. p. 110. ISBN 973-97258-5-6 
  10. ^ http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2012/08/TS6.pdf

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Reșița

Instituții