Oradea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Oradea
—  Municipiu  —
Maghiară
- Nume oficial	Nagyvárad
- Nume popular	Várad
Germană
- Nume oficial	Großwardein
- Nume popular	Wardein
Primăria Municipiului Oradea
Drapel Stemă
Oradea
Coordonate: 47°3′5″N 21°56′25″E / 47.05139, 21.94028
Ţară	România
Judeţ	Bihor
Regiune Istorică	Crişana
Statut	Reşedinţă de judeţ
Prima atestare	1113
Guvernare
- Primar	Ilie Bolojan (PNL, ales 2008)
Suprafaţă
- Municipiu	115,56  km²
- Metropolitană	791,91 km²
Altitudine maximă	249 metri n.m.
Altitudine minimă	102 metri n.m.
Populaţie (2002)
- Municipiu	206,614 locuitori
- Densitate	1.858 loc./km²
- Metropolitană	245,800
Fus orar	EET (UTC+2)
- Ora de vară (DST)	EEST (UTC+3)
Cod poştal	41 0xxx
Prefix telefonic	+40 (0)x59
Plăcuţe de înmatriculare	BH
Site: Site Oficial al Oraşului (ro hu en)

Oradea, mai demult Oradea Mare (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în idiş אורדאה, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel'ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino) este reşedinţa şi cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniţei cu Ungaria. Totodată este şi cel mai important oraş din regiunea istorică Crişana. La recensământul din 2002 municipiul avea 206.614 de locuitori.^[1] Zona metropolitană, care include şi nouă comune învecinate, avea în anul 2007 populaţia de 245.800 de locuitori, dintre care 70% români, 27% maghiari ş.a.^[2] În perioada interbelică 20,6% din populaţia oraşului era alcătuită din evrei, fiind consemnate de asemenea comunităţi de germani, slovaci, ucraineni etc.^[3] (vezi judeţul Bihor interbelic).

Staţiunile balneare Băile Felix şi Băile 1 Mai se află la o distanţă de 8 km, respectiv 4 km de oraş. Pe lângă apele termale recunoscute pe plan internaţional pentru efectele sale terapeutice, în această zonă se găseşte o formaţiune carstică spectaculoasă, mai exact, un aven cu o adâncime de 86 de metri, denumit în zonă "Craterul de la Betfia", precum şi lacul termal Peţa, cu o vegetaţie tropicală unică în Europa.^[4]

De secole, municipiul Oradea a reprezentat un punct important de referinţă pentru zonă, fiind cel mai important centru cultural şi comercial. În Evul Mediu, în Cetatea Oradiei exista un observator astronomic, primul în Europa. Drept urmare, meridianul de 0⁰ trecea prin Oradea^[5]

Cuprins 1 Istorie 2 Numele şi stema 2.1 Etimologia toponimului Oradea 2.2 Stema şi steagul municipiului 3 Geografie 3.1 Localizare 3.2 Ape 3.3 Flora şi fauna 3.4 Climă şi precipitaţii 4 Demografie 4.1 Populaţia istorică 4.2 Structura pe etnii 4.3 Structura confesională 4.4 Comunităţi minoritare 4.4.1 Comunitatea germană 4.4.2 Comunitatea evreiască 4.4.3 Comunitatea maghiară 5 Administraţie 5.1 Împărţirea administrativă 5.1.1 Cartiere 5.1.2 Zona Metropolitană Oradea 5.2 Politică 5.2.1 Primăria şi Consiliul Local 5.2.2 Prefectura şi Consiliul Judeţean Bihor 6 Relaţii internaţionale 6.1 Oraşe înfrăţite 7 Economie 8 Transport 8.1 Transporturi externe 8.2 Transporturi interne 8.2.1 Tramvaie 8.2.2 Autobuze 9 Cultură şi educaţie 9.1 Instituţii teatrale şi de muzică 9.1.1 Teatrul de Stat 9.1.2 Teatrul pentru Copii şi Tineret Arcadia 9.1.3 Filarmonica de Stat 9.2 Muzee şi case memoriale 9.2.1 Muzeul Ţării Crişurilor 9.2.2 Muzeul Militar Naţional 9.2.3 Muzeul Memorial "Iosif Vulcan" 9.2.4 Muzeul Memorial "Ady Endre" 9.2.5 Casa Memorială "Dr. Aurel Lazăr" 9.3 Alte instituţii de cultură 9.4 Edituri şi tipografii 9.5 Educaţie 9.6 Festivaluri 9.6.1 Toamna Orădeană 9.6.2 Serbările Cetăţii 10 Presă 11 Sănătate 12 Sport 13 Arhitectură şi turism 13.1 Monumente şi clădiri 13.2 Viaţă de noapte 13.3 În împrejurimi 13.4 Hoteluri şi pensiuni 13.5 Parcuri 14 Personalităţi marcante 14.1 Regi înmormântaţi 15 Galerie 16 Note şi referinţe 17 Bibliografie 18 Vezi şi 19 Legături externe 19.1 Site-uri oficiale 19.2 Despre Oradea 19.3 Cultura orădeană 19.4 Învăţământul orădean 19.5 Presa orădeană 19.6 Turismul orădean 19.7 Hărţi 19.8 Altele

[modifică] Istorie

Oradea (în latină Varadinum) este menţionată pentru prima dată la 1113, într-o diplomă a abaţiei benedictine din Zobor^[6], în care apare numele episcopului Sixtus Varadiensis şi al comitelui Saul de Bychar, însă rădăcinile sale sunt de origine romano-dacică, descoperirile arheologice atestând că în zona Salca din oraş şi zona Băilor Felix erau stabiliţi romani şi daci. De-a lungul Evului Mediu, cetatea a devenit loc de convieţuire pentru un mozaic etnic care a contribuit la chipul de astăzi al Oradiei: români, maghiari, austrieci, slovaci, evrei, ucrainieni şi turci. ^[7][8]

Cetatea Oradiei, ale cărei vestigii se pot vedea şi astăzi, este menţionată întâia oară în 1241, cu ocazia efectuării unor reparaţii grabnice pentru a face faţă unui iminent atac tătaro-mongol.^[9] Construirea cetăţii este atribuită regelui Ladislau I (1077-1095). Conform Cronicii Pictate de la Viena (Chronicon pictum Vindobonense), tot regele Ladislau I a fost cel care a hotărât să ridice "în locul numit Várad", adică la Oradea, o mănăstire în cinstea Fecioarei Maria. Această mănăstire a constituit leagănul episcopiei romano-catolice de Oradea, al cărei întemeietor şi patron spiritual a fost regele Ladislau I.^[10]

Invazia mongolă din 1241 a fost descrisă în "Carmen miserabile" de Rogerius, călugăr italian din Spalato (Split), stabilit la Oradea, contemporan cu evenimentele.^[11]

În timpul regelui Carol Robert de Anjou (1308-1342)şi a fiului său Ludovic I al Ungariei (1342-1382) care au adus din patria lor italiană gustul pentru rafinament al acestei culturi, Oradea cunoaşte ca oraş şi sediu episcopal catolic o perioadă de înflorire. Episcopul italian Andrea a fost considerat ca o perfectă încarnare a spiritului renascentist, zidind capele, ridicând altare, împodobindu-le cu cele mai luxoase decoraţii. Se pare că el este primul care a construit la Oradea un spaţiu anume pentru bibliotecă. Cea mai impresionantă personalitate a Renaşterii din Europa Centrală a acestei vremi a fost episcopul maghiar de origine croată Ioan Viteaz de Sredna(în maghiară Vitéz János). Oradea se consacră în anii lui Ioan Viteaz ca un centru de mare importanţă al culturii renascentiste.^[12] Aici şi-a înălţat observatorul astronomic vestitul fizician al Universităţii Vieneze, Georg von Peuerbach, folosind locaţia Oradiei drept meridianul de 0⁰ în lucrarea sa Tabula Varadiensis, publicată în 1464. Toate hărţile terestre şi maritime ale lumii din acea vreme menţionau acest fapt. În prezent numai unele hărţi maritime mai păstrează acest reper.^[13][8]

În 1514 are loc în Transilvania răscoala condusă de nobilul covăsnean Gheorghe Doja (Dózsa György), care a cuprins şi Bihorul^[14]. În 1541 s-a constituit paşalâcul de la Buda, care cuprindea Ungaria Centrală. Transilvania a devenit principat autonom în cadrul căruia era înglobat şi Bihorul. În 1660 turcii ocupă Oradea şi întreg ţinutul pe care-l vor stăpâni până în anul 1692.^[13][8]

În anul 1703 izbucneşte o mişcare anti-habsburgică condusă de Francisc Rákóczi al II-lea. Târgurile din jurul cetăţii au devenit câmpuri de bătălie între garnizoana imperială din interiorul fortificaţiei şi răsculaţii lui Rákóczi^[15]. Meritele orădenilor în sprijinirea garnizoanei imperiale din timpul mişcării rakocziene au fost recunoscute oficial la 27 noiembrie 1712 chiar de Împăratul Carol al VI-lea. Viaţa economică orădeană a fost caracterizată de înflorirea ramurilor neagricole: meşteşugurile şi comerţul, negustorii constituind cea mai activă categorie socială din oraş.^[7][8]

Papa Pius al VI-lea a înfiinţat în anul 1777 Episcopia Greco-Catolică de Oradea Mare^[16]. Unul din corifeii Şcolii Ardelene a fost episcopul greco-catolic orădean Ignaţie Dărăbanţ. Promotor al emancipării spirituale a românilor bihoreni a fost şi urmaşul său, episcopul Samuil Vulcan, întemeietorul liceului românesc din Beiuş, care astăzi îi poartă numele.^[7][8]

Anul revoluţionar 1848-1849 şi-a făcut simţită prezenţa şi la Oradea. La 21 mai 1848, la Pesta, s-au întrunit sub preşedinţia lui Emanuil Gojdu, circa 40 de deputaţi români din Crişana şi Banat, printre reprezentanţii orădeni numărându-se Nicolae Jiga, Ioan Dragoş, Gheorghe Fonai şi Ioan Gozman^[17]. Chiar dacă revoluţia a fost înfrântă, tradiţia revoluţionară a anilor 1848-1849 a marcat decisiv conştiinţa publică orădeană, efectele ei pe termen lung simţindu-se, mai ales după 1867, când participanţii la revoluţie care au scăpat cu viaţă au putut să se manifeste în viaţa politică locală. A urmat o înăsprire a ocupaţiei austriece, caracteristică întregului Imperiu.

Războiul pentru cucerirea independenţei (1877-1878) îi adună pe toţi românii - inclusiv pe cei din Bihor - în lupta împotriva turcilor.^[7][8]

La 12 octombrie 1918, în casa dr. Aurel Lazăr se redactează cunoscuta Declaraţie de la Oradea, document care proclamă dreptul românilor transilvăneni la autodeterminare.^[18] La 3 noiembrie s-a constituit Comitetul Naţional Român, compus din Dr. Aurel Lazăr (preşedinte), Roman Ciorogariu, Coriolan Pop, Iacob Radu, etc. Tot acum a luat fiinţă Consiliul Militar Român. La 1 decembrie 1918, un număr mare de delegaţi ai judeţului Bihor participă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, într-o dorinţă unanimă de a consfinţi Marea Unire cu Regatul României. A doua zi, Dr. Aurel Lazăr a fost numit şeful resortului Justiţie în Consiliul Dirigent, instituit pentru a conduce treburile Transilvaniei până la preluarea administraţiei de către statul român.^[7][8]

În perioada dintre cele două războaie mondiale, Oradea s-a menţinut ca un puternic centru industrial şi comercial. La fel ca şi în cazul altor oraşe mari din Vestul Transilvaniei, eforturile s-au îndreptat spre transformarea Oradiei întru-un puternic centru cultural românesc. În contextul celui de-al doilea război mondial în vara anului 1940 acţiunile militare şi revizioniste ale Ungariei horthyste, sprijinită de statele fasciste - Germania nazistă şi Italia - au fost completate de activităţi de tip terorist pe teritoriul românesc, activităţi menite a pregăti o eventuală intervenţie armată. În perioada desfăşurării tratativelor dintre guvernul român şi cel maghiar, pe teritoriul României au fost organizate numeroase grupuri teroriste. Centrul lor coordonator se afla la Oradea, dar întrucât organele româneşti de resort au procedat, la mijlocul lunii august, la arestarea principalilor organizatori şi participanţi, misiunea lor n-a putut fi dusă la îndeplinire. În anul 1944 populaţia evreiască a fost supusă unor legiuiri rasiste înjositoare. În cursul lunii mai, a avut loc operaţiunea întreprinsă de Gestapo, de deportare a populaţiei evreieşti în lagărele de exterminare hitleriste. Circa 90% din evreii din Oradea au pierit în aceste lagăre, în special în cele de la Auschwitz şi Dachau. La 12 octombrie 1944 a avut loc atacul decisiv asupra Oradiei; trupele ungare şi germane s-au retras din oraş, lăsând în urmă doar grupuri mici, cu misiunea de a distruge clădirile mai importante^[19]. Eliberarea oraşului s-a făcut de către trupele sovietice şi române. O dată cu reinstaurarea administraţiei civile româneşti, la 9 martie 1945, conducerea administrativă şi politică a Oradiei a fost preluată de elemente comuniste locale, a căror ascensiune la putere a fost facilitată de administraţia militară sovietică. Regimul comunist a determinat schimbări esenţiale în ansamblul vieţii publice orădene, pervertind şi încetinind funcţiile organismului social. Istoria Oradiei în anii dictaturii comuniste poartă amprenta specifică fiecăreia dintre etapele evoluţiei acestui regim la scară naţională. Anii 1944-1947 au corespuns etapei cuceririi puterii politice de către forţele comuniste.^[8]

Modelul stalinist a dominat întreaga viaţă politică, social-economică şi culturală între anii 1948-1965. Regimul Ceauşescu (1965-1989), practicând o oarecare destindere şi liberalizare în primii ani, a readus în prim-plan modelul stalinist şi mai mult chiar, a instaurat socialismul dinastic. Paralel cu lupta pentru cucerirea puterii politice, autorităţile comuniste au declanşat acţiunea de reprimare a tuturor elementelor necolaboraţioniste, a unui număr impresionant de persoane prezente în campania de rezistenţă împotriva comunismului şi a luptei pentru victoria partidelor democratice. La momentul oportun aceştia trebuiau înlăturati de pe scena vieţii politice. În cursul anilor '50, arestările si condamnările politice au atins culmi nebănuite. Deosebit de violentă a fost represiunea asupra diferitelor biserici şi culte, episcopii şi preoţii constituind una dintre cele mai numeroase categorii de deţinuti politici^[20][8]

În ciuda vicisitudinilor de ordin politic şi ideologic, viaţa economică a Oradiei a cunoscut, în anii dictaturii comuniste, o incontestabilă dezvoltare. Începând din 1949-1950, după naţionalizare, întreprinderile şi-au desfăşurat activitatea în conformitate cu planurile cincinale, caracteristice vremii. Accentul dezvoltării industriale a fost pus pe ramurile constructoare de maşini, energetică, siderurgică şi chimică, dar industria uşoară şi alimentară a fost, de asemenea, reprezentativă. Urmare a acestor evoluţii economice, populaţia Oradiei a crescut semnificativ, sporului natural adăugându-i-se şi o importantă componentă de mişcare a populaţiei către zonele mai dezvoltate. S-au înregistrat progrese şi în domeniul serviciilor publice, transport, sănătate. De asemenea, turismul a constituit o preocupare pentru autorităţile vremii, în acest sens Băile Felix şi Băile 1 Mai, ale căror resurse de apă termală cu efecte curative aveau o reputaţie constituită încă din Antichitate, dar mai ales din secolul XVI, au fost aduse la standardele vremii.^[20]

Începând cu anii '70, efectele negative ale politicii de industrializare forţată s-au făcut simţite şi în Oradea, ca şi la nivelul întregii ţări. Concentrarea aproape a întregii producţii industriale şi agricole pentru export, în vederea obţinerii resurselor financiare necesare pentru a plăti toată datoria externă a României, a adus populaţia în situaţia de a se confrunta cu numeroase lipsuri ţi greutăţi. Nivelul de trai al orădenilor, a fost, însă, relativ suportabil comparativ cu situaţia locuitorilor din alte centre urbane româneşti, având în vedere poziţia privilegiată, de oraş de frontieră. Evenimentele revoluţionare din decembrie 1989 au determinat mutaţii profunde în structurile politice, sociale şi economice româneşti, fiind percepute imediat şi în Oradea. De remarcat, pentru perioada post-decembristă, la nivelul Oradiei, este întoarcerea acesteia la vechea sa traditie universitară. Începând cu 2 mai 1990, prin hotărâre de guvern, ia fiinţă Universitatea Tehnică din Oradea, care devine, un an mai târziu Universitatea din Oradea. În anii care au urmat, instituţia a cunoscut o continuă dezvoltare, fiind actualmente unul dintre cele mai însemnate centre universitare din zona de vest a ţării.^[8]

[modifică] Numele şi stema

[modifică] Etimologia toponimului Oradea

Etimologia toponimului Oradea nu este cunoscută cu exactitate. În 1658 a fost pentru prima dată consemnată forma denumirii româneşti Oradea, de către cărturarul Miron Costin în Letopiseţul Ţării Moldovei şi redescoperită de Nicolae Iorga. Se presupune că această denumire provine din combinarea cuvintelor turceşti 'orada/oraya'(în acel loc) cu denumirea maghiară a oraşului, Várad. "Orad" seamănă foarte mult cu "Várad", denumirea ungurească veche. După expediţia turco-tătaro-moldo-valahă din 1658, soldaţii turci i-au auzit pe localnici că rostesc "Varad" şi au preluat sunetul ca familiarul "orad", prin ceea ce se numeşte "etimologie populară". Numele unguresc Varad împreună cu "orad", "orada" şi "oraya" a dat forma "Oradia", pătrunsă apoi şi în limba română ca urmare a cooperării româno-turce din acea perioadă, trupele auxiliare moldo-valahe însoţindu-i pe turci cel puţin în expediţia din 1658.^[21]

Acesta ar fi momentul istoric de referinţă consemnat de cronicarul Miron Costin, în dreptul anului 1658, în Letopiseţul Ţării Moldovei, fiind prima atestare a formei româneşti a numelui oraşului, Oradia, la pagina 211, şi de două ori la paginile 212 şi 227. El a trecut prin oraş însoţind trupele moldo-valahe, stând probabil de vorbă cu românii de aici, scriind mai apoi şi o relatare a asediului cuceritor din 1660 asupra cetăţii.^[21]

Denumirea originală "Oradia" s-a pierdut apoi în negura timpului, stăpânirea turcilor asupra Oradiei durând doar trei decenii. Turcii au fost alungaţi de către austrieci - care numeau oraşul Wardein - după ce au distrus tot oraşul. În secolul al XIX-lea, de exemplu, denumirea "Oradia" nu mai exista. Prima carte tipărita la Oradea în limba română - cert atestată - figurează ca fiind tipărită în 'Urbea Mare'.^[21]

E vorba de volumul "Biografiile celor vestiţi români şi române" de preotul Ioan Munteanu, din 1859. Cea mai veche hartă în care oraşele transilvane au nume româneşti consemnează Varadia Mare, nu Oradea Mare, Varadia fiind un nume de localitate mai comun, existent şi în alte regiuni. Atât Urbea Mare cât şi Varadia Mare sunt etimologii populare după Nagy-Varad, adică după denumirea maghiară, pe atunci dominantă.^[21]

Alte exemple de etimologie populară ar fi "Szatmár" ajuns "Satu Mare" în româneşte (transcriere ce nu are nicio legătură cu originalul unguresc decât fonetica), cuvântul "autobahn" ("autostradă" în germană) ajuns "autobandă" in vorbirea românilor stabiliţi în Germania.^[21]

Cel mai probabil, marele istoric Nicolae Iorga redescoperă vechea formă "Oradia" în opera lui Costin şi aşa se face că, după Primul Război Mondial, în 1919, când Regatul României preia oraşul - majoritar de limbă maghiară pe atunci - forma Oradia Mare redevine denumire oficială românească. Aşa apare şi pe primele cărţi poştale din 1921. În câţiva ani devine Oradea Mare şi apoi doar Oradea.^[21]

[modifică] Stema şi steagul municipiului

Stemele orăşeneşti sunt printre însemnele heraldice româneşti cu cea mai mare vechime. Ele au apărut în primul rând datorită necesităţii autentificării unor acte emise de sfatul orăşenesc. Primul sigiliu cunoscut al oraşului Oradea datează din anul 1470 şi era format dintr-un cap încoronat.^[22]

Stema actuală a Oradiei conţine un scut, deasupra căreia se află coroana argintie în formă de cetate cu 7 turnuri (reprezentând Transilvania - ţara celor şapte cetăţi). Scutul este despărţit în două parţiuni: parţiunea superioară ocupă două treimi, este de culoare albastră şi prezintă două figuri heraldice: Sfântul Arhanghel Mihail în stânga şi un leu încoronat în dreapta, ce susţin o cruce creştină albă; parţiunea inferioară ocupă o treime din scut, este de culoare roşie şi conţine o figură heraldică reprezentând Cetatea Oradiei, cu o carte deschisă în mijloc. Stema a fost aprobată de către Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie, din cadrul Academiei Române.^[22]

Steagul Oradiei, adoptat de Primărie, este realizat din mătase, partea superioară ocupă trei sferturi şi este de culoare roşie, iar partea inferioară este de culoare albastră. În mijlocul lui se află, pe ambele feţe, stema municipiului.^[22]

Stemele istorice şi steagul Oradiei:

Stema din perioada Austro-Ungariei	Stema din perioada interbelică	Stema din perioada comunistă	Stema din perioada post-decembristă	Drapelul oficial al orasului Oradea

[modifică] Geografie

[modifică] Localizare

Situat la numai 13 km de graniţa de vest a României, municipiul Oradea, reşedinţa administrativă a judeţului Bihor, ocupă o poziţie central-europeană privilegiată, constituind un important nod de comunicaţii, aflat la o distanţă sensibil egală de capitalele regiunii: Bucureşti (651km), Viena (518km), Budapesta (248km), Praga (676km).^[23]

Latitudinea nordică de 47 03' şi longitudinea estică de 21 55' plasează Oradea pe cursul Crişului Repede într-o zonă deluroasă aflată în prelungirea Munţilor Apuseni. La altitudinea medie de 126 m deasupra nivelului mării, Oradea se găseşte la deschiderea Văii Crişului Repede spre câmpie, într-o zonă de contact între prelungirile Munţilor Apuseni şi Câmpia Banato-Crişană, arie de trecere de la relieful deluros (Dealurile Vestice, Dealurile Oradiei, Dealurile Gepişului) către cel de câmpie.^[23]

Este accesibil cu automobilul/autobuzul, trenul sau avionul. În apropierea sa se găsesc localităţile-staţiuni Băile Felix şi Băile 1 Mai. În procesul de dezvoltare, Oradea a înglobat în structura sa satele Episcopia Bihor şi Seleuş, în prezent urmărindu-se înglobarea comunelor din jurul oraşului, prin crearea Zonei Metropolitane Oradea.^[23]

[modifică] Ape

Prin municipiul Oradea trec râul Crişul Repede, pârâul termal Peţa, precum şi pârâurile Paris, Sălbatic, Adona, toţi afluenţi ai Crişului Repede. Acesta străbate oraşul chiar prin centru, creând o luncă în centrul istoric. În anii 1980, în dreptul satului Tileagd s-a construit primul hidrobaraj pe Crişul Repede. ^[24]

[modifică] Flora şi fauna

Flora municipiului nu diferă de cea a judeţului. În numeroase zone ale oraşului cresc arbori de magnolii, iar în apropiere de Oradea există o pădure relativ întinsă de foioase. Râul Crişul Repede a creat în mai multe zone o luncă, unde vegetaţia este tipică acestui relief. ^[25]

Animalele sălbatice lipsesc aproape în totalitate, existând totuşi grupuri de rozătoare şi mamifere mici, precum şi căprioare, în pădurea Felix de lângă oraş. ^[26]

[modifică] Climă şi precipitaţii

Clima oraşului este determinată de Vânturile de Vest, fiind aşadar o climă temperat continentală, cu o temperatură medie anuală de 10,3°C, pentru luna iulie media nedepăşind 21°C, în timp ce în ianuarie se înregistrează o medie de -1,7 °C. Precipitaţiile înregistrează o medie anuală de 585,4 mm, destul de ridicată pentru o zonă de câmpie similară.^[27]

Temperatura medie anuală

Temperatura medie a aerului (media lunară şi anuală)*
Perioada	Ian	Feb	Mar	Apr	Mai	Iun	Iul	Aug	Sep	Oct	Nov	Dec	Anuală
1961-2003	-1,7°	0,5°	5,2°	10,8°	16,2°	19,1°	20,8°	20,4°	15,9°	10,7°	5,3°	0,2°	10,3°

Temperaturi extreme

Temperatura minimă absolută înregistrată este -29,20°C, pe 24 ianuarie 1942, valoare mai ridicată cu 10,30°C faţă de minima absolută la nivelul României.^[27] Temperatura maximă absolută înregistrată este 40,00°C, în 21 august 2000, valoare mai coborâtă cu 4,50°C faţă de maxima absolută la nivelul României.^[27]

[modifică] Demografie

[modifică] Populaţia istorică

Date oficiale cu privire la populaţia oraşului există doar începând cu secolul XVIII. Înainte de această perioadă există doar estimări vagi. Din punct de vedere demografic, Oradea s-a dezvoltat cel mai mult în secolul XX, populaţia oraşului crescând de peste patru ori, în decursul a cca. 100 ani.^[1]

Evoluţia populaţiei la recensăminte:

[modifică] Structura pe etnii

Conform ultimului recensământ, în 2002 Oradea a avut 206.614 locuitori, din care 54% e populaţie activă.^[28]Etnic, orădenii se impart în:

Români: 145284 (70,31%) Maghiari: 56985 (27,58%) Rromi: 2449 (1,18%) Germani: 563 (0,27%) Slovaci: 474 (0,22%)

Evrei: 166 (0,08%) Italieni: 109 (0,05%) Ucrainieni: 93 (0,04%) Greci: 64 (0,03%) Ruşi: 26 (0,01%)

Bulgari: 25 (0,01%) Sârbi: 20 Polonezi: 10 Chinezi: 10 Cehi: 9

Turci: 8 Armeni: 5 Tătari: 2 Alte etnii: 271 (0,12%) Etnie nedeclarată: 51

[modifică] Structura confesională

După religia declarată la recensământul din 2002, orădenii sunt^[29]:

Ortodocşi: 120 049 (59,07%) Reformaţi: 33 800 (16,35%) Romano-catolici: 23 206 (11,23%) Penticostali: 9 563 (4,62%) Baptişti: 7 428 (3,59%) Greco catolici: 6 860 (3,32%)

Adventişti de ziua a Şaptea: 658 (0,31%) Evanghelici lutherani sinodo-presbiterieni: 304 (0,14%) Atei: 236 (0,11%) Unitarieni: 231 (0,11%) Creştini după Evangelie: 183 (0,08%) Israeliţi: 172 (0,08%)

Musulmani: 146 (0,07%) Evanghelici: 112 (0,05%) Evanghelici de confesiune augustană: 63 (0,03%) Creştini de rit vechi: 29 (0,01%) Altă religie: 922 (0,44%) Fără religie/Religie nedeclarată: 652 (0,31%)

[modifică] Comunităţi minoritare

[modifică] Comunitatea germană

Comunitatea germană din Oradea datează din secolul XVIII, fiind compusă în mare parte din şvabi şi saşi, dar şi austrieci. La sfârşitul secolului XIX aici trăiau circa 1400 de germani, însă numărul acestora s-a diminuat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, când în teritoriile aflate sub influenţă sovietică etnicii germani au fost deportaţi în regiunea Uralilor, din Uniunea Sovietică.^[30]

La Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi Gimnaziul Dacia există secţii cu predare în limba germană^[31], iar la nivel politic germanii de aici sunt reprezentaţi prin filiala locală a Forumului Democrat German.^[32] Lângă Oradea, în satul Palota, se află Biserica Sfântul Anton de Padova, unică în lume, ridicată de Contele Johann Maria Frimont, generalul austriac de renume european. Contele practic a construit această localitate de şvabi, investindu-şi întreaga avere aici. Acesta a fost înmormantat în lăcaşul de cult, într-o criptă în formă de cruce.^[33]

[modifică] Comunitatea evreiască

Această secţiune include texte din Enciclopedia Evreiască 1901-1906, publicaţie ce azi aparţine domeniului public.

Chevra Kadisha (Societatea Sfântă) a fost fondată în 1735, prima sinagogă în 1803, iar o şcoală în 1839. De-abia la începutul secolului al XIX-lea evreilor li s-au permis să-şi deschidă afaceri în orice parte a oraşului, şi chiar şi atunci erau obligaţi să se retragă la lăsarea întunericului în propriul cartier. Din 1835 li s-au permis să trăiască oriunde în oraş.^[30]

Comunitatea evreiască din Oradea s-a divizat în Congregaţia Ortodoxă şi cea Reformată. Deşi membrii Congregaţiei Reformate şi-au păstrat locul în Chevra Kadisha, începând cu 1899 au început să folosească propriul cimitir.^[34] La începutul secolului XX evreii au urcat în ierarhia socială; existau industriaşi evrei, negustori, fizicieni, agricultori; şeful Poliţiei din 1902 era evreu. Astfel şi în Consiliul Local evreii erau reprezentaţi proporţionat. Comunitatea a ajuns să mai deţină un spital, o Asociaţie a Femeilor Evrei, o şcoală de gramatică, o şcoală industrială, yeshiva, o cantină socială, etc. ^[30]

Potrivit Centrului de Artă Evreiască din Ierusalim:

Comunitatea evreiască orădeană a fost cea mai activă, atât din punct de vedere comercial cât şi cultural, în tot Imperiul Austro-Ungar. În 1944 25.000 evrei orădeni au fost deportaţi în lagăre de concentrare, decimând astfel această comunitate vitală. Astăzi mai trăiesc 300 de evrei în Oradea. În centrul oraşului, dominând celelalte clădiri din zonă, se găseşte Templul-Sinagogă Neologă, clădită în 1878. Sinagoga cu neobişnuita formă cubică, cu o cupolă centrală mare, este una din cele mai mari sinagogi din România. Înăuntrul găzduieşte o grandioasă orgă şi decoraţii din stuc. În 1891 Comunitatea Ortodoxă a mai construit un complex de clădiri, inclusiv două sinagogi şi un centru comunitar. ^[35]

În anul 1944, evreii din Oradea aflată sub ocupaţia Ungariei naziste au fost deportaţi în lagărele de concentrare naziste, în special Auschwitz şi Dachau, unde marea majoritatea au pierit. În 2009 în Oradea mai trăiesc mai puţin de 300 de evrei.^[30]

[modifică] Comunitatea maghiară

În Oradea trăiesc aproximativ 56.000 de maghiari, fiind astfel a treia comunitate minoritară maghiară urbană ca număr din România, după Târgu-Mureş şi Cluj-Napoca.^[1] Aici funcţionează Universitatea Creştină Partium, prima universitate privată din România, cu predare în limba maghiară.^[36] De asemenea există 3 licee de prestigiu cu predare în limba maghiară: Liceul Teologic Romano-Catolic "Szent Laszlo", Liceul Teoretic Reformat "Lorantffy Zsuzsanna", Liceul Teoretic "Ady Endre".^[37]

Una dintre cele mai proeminente personalităţi a comunităţii maghiare orădene a fost poetul şi gazetarul Ady Endre, care a trăit şi a scris operele cel mai semnificative la Oradea.^[38] Viaţa culturală a maghiarilor este una din cele mai active din ţară. În acest sens Teatrul de Stat, Teatrul Arcadia şi Filarmonica de Stat au secţii maghiare. După religie, maghiarii orădeni sunt în mare parte fie romano-catolici, fie reformaţi. Printre cele mai importante edificii religioase sunt Bazilica Romano-Catolică, Biserica "Sfântul Ladislau" şi Biserica Reformată "Olosig".^[3]

În ceea ce priveşte mass-media, există mai multe ziare în limba maghiară, precum Reggeli Ujsag şi Bihari Naplo.^[39] Totodată postul de radio Partium emite în limba maghiară^[40], iar postul de televiziune local TVS are câteva emisiuni dedicate acestei comunităţi.

[modifică] Administraţie

[modifică] Împărţirea administrativă

Înainte de 1848, Oradea era formată din patru târguri separate: Oradea Nouă (Villa Nova, Várad-Újváros, mai demult Vicus Zombathely), Olosig (Villa Latinorum Varadiensium, Várad-Olaszi), Velenţa (Vicus Venetia, Várad-Velence), Subcetate (Civitas Waradiensis,Várad-Váralja). Numele de Vicus Venetia, Villa Latinorum, Vicus Bolognia, Vicus Padua şi altele se referă la locuitorii francezi, valonezi şi italieni care s-au stabilit aici în secolul al XIII-lea.^[41]

[modifică] Cartiere

Astăzi Oradea este împărţită în 11 cartiere, dispuse circular în jurul Centrului Civic, vechiul centru al oraşului. Acestea sunt:

Cantemir Episcopia Bihor Iorga Ioşia Ioşia-Nord Nufărul

Olosig Oncea Oraşul Nou Podgoria (Dealul Viilor) Rogerius Salca

Seleuş Subcetate Velenţa Tokai

De asemenea, în urma boomului economic prin care România a trecut începând cu primul deceniu al acestui secol, au fost sau sunt în curs de finalizare mai multe cartiere/ansambluri rezidenţiale:^[42]

Europa Grigorescu Impact Lotus

Luceafarul Orizont Prima

Primăverii Soarelui Universitate

[modifică] Zona Metropolitană Oradea

Zona Metropolitană Oradea include Municipiul Oradea şi nouă comune înconjurătoare: Biharia, Borş, Cetariu, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Sânmartin, Sântandrei, şi Girişu de Criş. Populaţia totală a zonei metropolitane era în 2007 de 245.800 locuitori (estimare).^[43]

Asociaţia urmăreşte prin aplicarea strategiei de dezvoltare durabilă, ca teritoriul Zonei Metropolitane Oradea să devină în perspectivă un spaţiu urbanistic comun integrat. Zona Metropolitană Oradea este membră a reţelei europene a regiunilor şi zonelor metropolitane METREX.^[44]

[modifică] Politică

[modifică] Primăria şi Consiliul Local

Primăria municipiului Oradea, ca autoritate publică locală, a luat fiinţă în anul 1870. Primăria municipiului este instituţia publică cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire, efectiv, hotărârile Consiliului Local şi soluţionează problemele curente ale colectivităţii locale.^[45]

Actualul primar al Oradiei este Ilie Bolojan (PNL), care a câştigat alegerile din 1 iunie 2008 cu 50,3% din voturi. Alegerea primarului Oradiei din primul tur de scrutin a reprezentat o premieră pentru municipiul Oradea, după revoluţia română din 1989. În funcţia de viceprimar au fost investiţi prin votul majoritar al Consiliului Local al Municipiului Oradea doamna Rozalia Biro (UDMR) şi domnul Gheorghe Carp (PNL).^[46][47]

Consiliul Local al municipiului Oradea este compus din 27 consilieri.^[48]

După alegerile locale din iunie 2008, componenţa Consiliului Local al municipiului este următoarea: ^[46]

	Partid	Consilieri	Componenţa Consiliului
	Partidul Naţional Liberal	10
	Uniunea Democrată a Maghiarilor din România	7
	Partidul Democrat Liberal	7
	Partidul Social Democrat	3

[modifică] Prefectura şi Consiliul Judeţean Bihor

În România, guvernul desemnează o persoană cu titlul de prefect, pentru a fi reprezentantul său în teritoriu. Instituţia pe care o conduce acesta este Prefectura. În urma alegerilor legislative din noiembrie 2008, guvernul nou format condus de Emil Boc este reprezentat în judeţul Bihor prin:^[49]

• Prefectul Judeţului Bihor: Gavrilă Ghilea (PDL)
• Subprefectul Claudiu Adrin Pop
• Subprefectul Nicu Silviu Odobasianu

Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul judeţean este compus din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Conducerea Consiliului Judeţean Bihor este formată din:^[50]

• Preşedinte: Radu Ţârle (PNL)
• Vice-Preşedinte: Dumitru Voloşeniuc (PNL)
• Vice-Preşedinte: Alexandru Kiss (UDMR)

[modifică] Relaţii internaţionale

[modifică] Oraşe înfrăţite

Situat de-a lungul istoriei la contactul dintre două lumi, într-un punct important de trecere dinspre Occident spre Orient, oraşul Oradea a menţinut relaţii de diverse facturi cu statele ambelor lumi. În contemporaneitate Oradea şi-a asumat aceste legături privilegiate prin semnarea următoarelor documente:^[51]

- Acorduri de Înfrăţire:

• Debrecen, Ungaria, 1992
• Linköping, Suedia, 1996
• Coslada, Spania, 2005
• Givatayim, Israel, 2005
• Mantova, Italia, 2005
• Ceyrat, Franţa, 2008

- un "Memorandum de Prietenie" în anul 2003 cu:

• Ivano-Frankivsk, Ucraina

- un "Pact de Prietenie" în anul 2003 cu:

• Reims, Franţa,

- un "Pact de Colaborare" în anul 2006 cu:

• Montbéliard, Franţa

În viitorul apropiat urmează a fi încheiate acorduri similare cu oraşele:

• Waregem, Belgia
• Trento, Italia

De asemenea, Oradea întreţine contacte pe diverse paliere de interes cu următoarele muncipalităţi sau forme de guvernământ local:

• Provincia Perugia, Italia
• Kosice, Slovacia
• Hiroshima, Japonia

[modifică] Economie

Oradea a fost dintotdeauna una din cele mai prospere oraşe ale României şi unul dintre cele mai semnificative centre economice, în mare parte datorită proximităţii faţă de frontiera cu Ungaria, devenind astfel o poartă înspre Occident. PIB-ul per cap de locuitor este cu aproximativ 150% din media din România. După 1989, datorită numărului mare de consumatori, Oradea a cunoscut o revigorare economică, nu atât în sectorul industrial cât în cel de servicii^[52].

Rata şomajului din Oradea este de 6.0 %, ceva mai mică decât media pe ţară, dar mult mai mare decât media pe judeţul Bihor, de aprox 2%. Municipiul Oradea are o economie a cărei structură cuprinde majoritatea domeniilor şi realizează 63% din producţia industrială a judeţului: construcţii de maşini, prelucrarea lemnului şi mobilier, pielărie, blănărie şi încălţăminte, confecţii, tricotaje şi lohn, chimie, industrie alimentară, materiale de construcţii, confecţii metalice şi plastice, piese de schimb, electronică, etc. ^[53]

Municipiul Oradea dispune de o reţea de instituţii şi servicii de interes public general: transport, proiectare, construcţii, instalaţii, turism, activitate hotelieră, import-export. Toate activităţile economice sunt sprijinite de asistenţa indispensabilă a peste 26 de bănci cu filiale în oraş şi judeţ.^[54]

Piaţa imobiliară orădeană a cunoscut în ultimii ani o creştere accelerată ajungând la cote relativ identice cu pieţele imobiliare din Bucureşti, Braşov şi Timişoara. Trendul ascendent s-a accelerat odată cu invitaţia primită de România de a adera la structurile euro-atlantice.^[54]

[modifică] Transport

[modifică] Transporturi externe

Oradea dispune de Aeroportul Internaţional Oradea, ce deserveşte companii aeriene interne şi externe, fiind principala poartă de intrare în ţară din zona nord-vestică. În prezent de pe Aeroportul Internaţional Oradea compania Tarom efectuează zboruri interne zilnic, iar companiile Carpatair şi Club Air efectuează curse regulate spre diferite destinaţii din Germania, Italia, Franţa, Grecia (Milano, Torino, Munchen, Dusseldorf, Paris, Atena, etc.). De asemenea compania Ţiriac Travel efectuează ocazional zboruri particulare.^[55]

Traficul aerian de pasageri derulat pe aeroportul orădean a depăşit 36000 de pasageri în anul 2005 . Traficul aeroportului este în continuă creştere înregistrându-se o rată constantă de 11% total pasageri. Ponderea pasagerilor externi a crescut constant în ultimii doi ani cu o rată de 17% în pofida scăderii traficului intern.^[55]

Până în anul 2010 aeroportul va fi modernizat pentru a fi adus la standardele internaţionale de funcţionare. Lucrările de modernizare a aeroportului vor presupune extinderea şi lărgirea pistei actuale pentru facilitarea aterizării avioanelor mari, precum şi construirea unui terminal nou. Aeroportul orădean este considerat a fi unul de interes european. ^[56][55]

Oradea reprezintă cel mai important nod feroviar din nord-vestul ţării. Este tranzitat de Magistrala Principală 300 Bucureşti-Oradea.^[57]

Încă de la sfârşitul veacului al XIX-lea, Oradea a avut alte două gări în afară de cea centrală, anume Gara Velenţa, care a servit tot mai mult ca triaj pentru traficul de marfă, şi Gara Ioşia.^[58]

Astăzi municipiul dispune de 4 gări:^[59]

• Oradea Est - Velenţa (staţie de triaj şi transport călători-navetişti)
• Gara de Nord - Gara Mare (trafic intern şi internaţional de călători)
• Oradea Vest - Ioşia Nord (staţie de triaj şi transport călători-navetişti)
• Episcopia Bihor (punct de trecere a frontierei)

Legături zilnice cu Intercity se fac către destinaţiile^[60]:

Timişoara Nord Cluj Napoca Bucureşti Nord Braşov Arad

Satu Mare Baia Mare Suceava Iaşi

Ploieşti Vest Sfântu Gheorghe Miercurea Ciuc Constanţa

Legături zilnice internaţionale se fac către destinaţiile:^[60]

• Acc. Int. Corona - Braşov - Budapesta Est (şi retur)
• IC Ady Endre - Cluj Napoca - Budapesta Est (şi retur)

Datorită situări oraşului langă graniţa de vest a României, şi având legături rutiere cu Ungaria prin vama Borş, Oradea dispune de mai multe proiecte de infrastructură. În 2012 este preconizat ca tronsonul Cluj-Napoca – Oradea al autostrăzii Transilvania să fie terminat. Astfel cu continuarea acesteia în Ungaria, respectiv autostrada M3, va exista o legătură rutieră pană la Viena. De asemenea există planuri ca autostrada M4 să fie prelungită de la Budapesta până la Oradea. În acelaşi timp este în plan construirea Coridorului 4 Pan-European care va trece pe la Seghedin, Arad, Timişoara, Lugoj, Deva şi Sibiu. Sunt în faza de proiect două drumuri expres care să facă legătura cu Satu Mare, Baia Mare şi Arad. Centura de ocolire a municipiului este şi ea reabilitată şi lăţită la 4 benzi.^[61]

Drumurile naţionale si europene care trec prin Oradea sunt: DN1, DN76, DN79, E60, E79, şi E671^[62].

Distanţa în km faţă de câteva oraşe[63]
în judeţ	în ţară	în Uniunea Europeană	în restul lumii
Băile Felix — 8 km	Alba Iulia — 278 km	Atena — 1236 km	Istanbul — 1126 km
Băile 1 Mai — 4 km	Bucureşti — 574 km	Viena — 483 km	Moscova — 1780 km
Salonta — 37 km	Constanţa — 792km	Paris — 1657 km	Chişinău — 705 km
Beiuş — 87 km	Cluj Napoca — 147 km	Roma — 1247 km	New York City — 7205 km
Marghita — 56 km	Iaşi — 538 km	Madrid — 2618 km	Tokio — 8733 km

[modifică] Transporturi interne

Reţeaua de transport public este condusă de Regia Autonomă OTL. Este formată din 5 linii de tramvai (1N, 1R, 2, 3N, 3R) şi 13 linii de autobuz, plus o linie de tramvai ce deserveşte Zona Industrială de Vest (Linia Pod CFR - Sinteza). Flota regiei este în prezent formată din: 31 tramvaie Tatra tip KT4D, 88 tramvaie Tatra T4, 10 tramvaie Siemens ULF, 15 autobuze Mercedes Conecto, 9 autobuze Liaz, 6 autobuze Ikarus, 4 autobuze Rocar de Simon, 2 autobuze DAC, 1 autobuz Rocar şi 2 microbuze Rocar. ^[64] Tramvaiele orădene sunt una dintre cele mai longevive lucrări comunitare din România. Această utilitate publică a fost dată în folosinţă pentru orădeni la 25 aprilie 1906, fiind în continuare un serviciu public de care beneficiază locuitorii din Oradea. La 25 aprilie 2006, Regia Autonomă de Transport Oradea O.T.L. a celebrat centenarul tramvaiului orădean prin lansarea ediţiei a doua a cărţii „De la o staţie la alta”, scrisă de Liviu Borcea, Mihai Apan şi Gabriel Moisa.^[65] În prezent Oradea este singurul oraş în care circulă cele mai moderne tramvaie existente în Europa, respectiv Siemens ULF^[66].

[modifică] Tramvaie

Traseele tramvaielor din Oradea, cu punctele de reper cele mai importante:^[67]

Linia 1R Podul Rutier CFR Bd. Dacia str. Corneliu Coposu Bd. Decebal Piaţa Unirii Parcul 1 Decembrie Bd. Gen. Magheru Str. Republicii Piaţa Bucureşti - Gara de Nord Str. Olimpiadei Str. C. Coposu Bd. Dacia Podul Rutier CFR

Linia 3R Nufărul Str. D. Cantemir Piaţa Cetate Parcul 1 Decembrie Bd. Gen. Magheru Str. Republicii Piaţa Bucureşti - Gara de Nord Str. Olimpiadei Bd. Decebal Piaţa Unirii Parcul 1 Decembrie Str. D. Cantemir Nufărul

Linia 2 Nufărul Str. D. Cantemir Piaţa Cetate Parcul 1 Decembrie Piaţa Unirii Calea Aradului Str. Aviatorilor Str. Lipovei Str. Lipovei II Str. Aviatorilor Calea Aradului Piaţa Unirii Nufărul

Linia 1N Podul Rutier CFR Bd. Dacia str. Corneliu Coposu Str. Olimpiadei Piaţa Bucureşti Str. Republicii Bd. Gen. Magheru Parcul 1 Decembrie Piaţa Unirii Bd. Decebal Str. C. Coposu Bd. Dacia Podul Rutier CFR

Linia 3N Nufărul Str. D. Cantemir Piaţa Cetate Parc 1 Decembrie Piaţa Unirii Bd. Decebal Str. Olimpiadei Piaţa Bucureşti - Gara de Nord Str. Republicii Bd. Gen. Magheru Parc 1 Decembrie Piaţa Cetate Nufărul

[modifică] Autobuze

Traseele autobuzelor din Oradea, cu punctele de reper cele mai importante:^[67]

• Linia 10: Gara Velenţa - Piaţa Unirii - Str. Lăpuşului - Piaţa Devei - Carrefour Era si Retur

• Linia 11: Gara de Nord - Bd. Ştefan cel Mare - Str. Matei Corvin - Gara Episcopia Bihor şi Retur

• Linia 12: Nufărul - Str. Seleuşului - Str. Războieni - Piaţa Cetate - Piaţa Unirii şi Retur

• Linia 13: Parc 1 Decembrie - Str. Louis Pasteur - Spitalul Judeţean - Str. Gheorghe Doja şi Retur

• Linia 14: Universitate - Mioriţa - Piaţa Unirii - Piaţa Ioşia - Podul Ovid. Densuşianu - Str. Uzinelor şi Retur

• Linia 15: Parc 1 Decembrie - Ştrand Municipal - Str. Făcliei - Podgoria (Dealul Viilor) şi Retur

• Linia 15S: Aleea E. Gojdu - Strand Municipal (circula numai pana la 31 august 2009)

• Linia 16: Parc 1 Decembrie - Cal. Clujului - Str. Dragoş Vodă - Calea Clujului - Electrometal şi Retur

• Linia 16M: Parc 1 Decembrie - Calea Clujului - Str. Dragos Voda - Calea Clujului - Metro si Retur

• Linia 17: Parc 1 Decembrie - Magazinul Crişul - Bd. Dacia - Str. Uzinelor şi Retur

• Linia 18: Gara de Nord - Bd. Ştefan cel Mare - Str. Ion Bogdan - Str. Bihorului şi Retur

• Linia 19: Carrefour Era - Calea Aradului - Str. Meşteşugarilor - Cal. Cazaban - Pod Ovid. Densuşianu - Bd. Dacia - Bd. Decebal - Cal. Aradului - Carrefour Era

• Linia N: Nufarului - D. Cantemir - Gen. Magheru - Mag. Crisul - Gara Centrala - Bd. Stefan cel Mare - Str. Transilvaniei - Bd. Dacia - Bd. Decebal - Str. Iuliu Maniu - Parcul 1 Decembrie - D. Cantemir - Nufarului (circula numai intre orele 0:00 si 3:00)

[modifică] Cultură şi educaţie

Oradea este un important centru istoric-cultural, primul centru al umanismului din Transilvania. Zidurile vechii cetăţi sunt dovada istoriei îndelungate, viaţa culturală a oraşului în prezent fiind reprezentată de spectacole, concerte, expoziţii şi târguri. Oradea găzduieşte de asemenea şi cea mai dinamică universitate din ţară. Baza materială în domeniul educaţiei, atât în sectorul public cât şi în cel privat, este asigurată de 45 de şcoli elementare, gimnazii, licee şi 5 universităţi.^[45]

Alături de clădiri reprezentative, oraşul trăieşte şi prin evenimentele de cultură şi de divertisment pe care spaţiile dintre acestea le adăpostesc de-a lungul anului, începând din primăvară, când în luna mai se desfăşoară "Festum Varadinum", continuând în toiul verii cu Târgul Meşterilor Populari şi Serbările Cetăţii, în luna iulie, şi încheind cu toamna, când au loc "Festivalul Toamna Orădeană" şi "Săptămâna Teatrului Scurt", în lunile septembrie-octombrie.^[45]

[modifică] Instituţii teatrale şi de muzică

[modifică] Teatrul de Stat

Printre cele mai importante instituţii de cultură din Oradea este Teatrul de Stat. Clădirea Teatrului de Stat este una dintre cele mai însemnate edificii de patrimoniu din Oradea. Proiectul a fost întocmit de renumita firmă de arhitecţi Fellner şi Helmer din Viena, iar realizarea lui, care a durat doar 15 luni, din 10 iulie 1899 până în 15 octombrie 1900, s-a derulat sub asistenţa arhitecţilor orădeni Rimanoczy Kalman, Guttmann Jozsef şi Rendes Vilmos.^[68]

În 9 şi 10 octombrie 1927 se inaugurează prima stagiune românească la teatrul denumit atunci Regina Maria, cu reprezentaţiile Teatrului Naţional din Cluj, al cărui director era poetul şi dramaturgul Victor Eftimiu. În 29 ianuarie 1928 se constituie Asociaţia „Vestul Românesc” cu scopul predilect de a întemeia un teatru stabil şi un cotidian românesc. Sub direcţia Comitetului Central al Asociaţiei pe 18 septembrie 1928 ia fiinţă Teatrul Asociaţiei Vestul Românesc, primul teatru românesc stabil din Oradea.^[68]

[modifică] Teatrul pentru Copii şi Tineret Arcadia

Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret Arcadia, (fostul Teatru de Păpuşi) a luat fiinţă în anul 1950 la iniţiativa unui grup format din entuziaşti iubitori ai genului.^[69]

În decursul anilor, Teatrul Arcadia s-a afirmat datorită producţiilor sale ca fiind una dintre cele mai de seamă instituţii de profil din România, aici desfăşurându-şi activitatea mari creatori şi artişti de talie internaţională: regizorul artistic Kovacs Ildiko, Paul Fux (care a revoluţionat scenografia spectacolelor destinate celor mai mici), Francisca Simionescu (creatoarea unor spectacole de respiraţie europeană), actorii Isabela Bombora, Mioara şi Petru Diaconu, Ioan Moldovan, Magda Thalmainer, Seres Ludovic, etc.^[69]

Clădirea în care funcţionează teatrul datează din anul 1760 când aici era înaugurat cu mare pompă hanul „Arborele verde” în proprietatea Capitului Romano-catolic. În secolul XVIII hanul nu a avut decât două camere, o cafenea şi o cârciumă. În această clădire au locuit funcţionarii Capitului, dar a funcţionat şi o temniţă. În timpul marelui incendiu din 1836 s-a distrus şi acest han, după care a fost reconstruit păstrând zidurile existente.^[69]

În anul 1877 era o clădire cu două etaje acoperită cu ţiglă având 87 camere de oaspeţi, cafenea, berărie, cârciumă, o sală mare şi una mai mică. După 20 de ani hanul a fost modernizat şi transformat într-un hotel de categoria I-a cu 40 de camere, o sală de bal luxoasă, restaurant, cafenea. Nu se ştie cu exactitate când a trecut din proprietatea Capitului în proprietatea municipiulul, însă în 1908 Adorjan Emil şi Kurländer Ede, arhitecţii care au construit complexul Vulturul Negru au cumpărat clădirea hotelului Arborele Verde, tot în acel an transformând-o în forma actuală.^[69]

Hotelul a fost desfiinţat, camerele de la etaj au fost transformate în locuinţe şi birouri, iar restaurantul în magazie, proiectantul şi executantul fiind Szteril Ferencz. Pentru a asigura o ieşire a pasajului Vulturul Negru şi spre strada Vasile Alecsandri s-a demolat casa scării exterioare a fostului hotel şi s-a construit o nouă scară în interiorul clădirii, actuala intrare la Teatrul Arcadia. Fosta sală mare a fost transformată în localul Cabaretului "Bonbonniere", astăzi sala de spectacole a instituţiei. La parter s-au amenajat o serie de magazine şi cinematograful „Urania”. Având în vedere vechimea, istoria architectura sa, care intersectează trei stiluri: baroc târziu, eclectic şi secession, este o clădire de patrimoniu, protejată de UNESCO.^[69]

[modifică] Filarmonica de Stat

Viaţă muzicală orădeană a devenit intensă începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când un tânăr muzician, Johann Michael Haydn (1737-1806), fratele mai mic al lui Joseph Haydn, a fost numit organist şi dirijor în curtea episcopului Patachich Ádám între anii 1760-1762. El a fost urmat între 1764-1769 de Karl Ditters von Dittersdorf (1739-1799). Cei doi muzicieni sunt consideraţi ca fondatori ai vieţii muzicale orădene. Trebuie însă remarcat încă un important muzician de rang european, Wenzel Pichl (1741-1805), care de asemenea a activat şi a compus în acest oraş, fiind pentru o perioadă concertmaistrul orchestrei episcopale. În timpul lui Dittersdorf orchestra era formată din 34 de instrumentişti, veniţi din Viena şi Praga, orchestra de la Oradea fiind în perioada respectivă una dintre cele mai însemnate din Europa.^[70]

La 5 ianuarie 1888 are loc primul „concert filarmonic” din Oradea, sub conducerea dirijorului Schnitzl J., orchestra interpreta Uvertura la opera Tancred de Rossini, Serenada nr. 3 de Wolkmann, Variaţiuni pentru corn de Ekhard şi Simfonia nr. 40 în sol minor de Mozart. În 1890 se constituie Asociaţia Prietenilor Muzicii din Oradea Mare, printre scopurile ei fiind înscrise educaţia în domeniul muzicii culte, organizarea de concerte şi spectacole şi înfiinţarea unei şcoli de muzică. Sub patronajul acestei instituţii se inaugurează pe lângă Teatru, o secţie de operă.^[70] În 1949 Societatea Filarmonică devine instituţie de stat, desfăşurând o bogată activitate muzicală in ţară şi peste hotare.^[70]

[modifică] Muzee şi case memoriale

[modifică] Muzeul Ţării Crişurilor

Anul 1872 a însemnat începutul activităţii Societăţii de Arheologie şi Istorie a Comitatului Bihor, care şi-a propus inclusiv crearea unui muzeu al Bihorului. Sprijinirea acestui demers de către autorităţile orădene şi nu numai a avut drept consecinţă inaugurarea, în iunie 1896, a primului muzeu în Oradea, adăpostit într-o clădire eclectică, special construită în acest scop, finalizată în 1895 de către arhitectul Rimanoczy Kálman senior. În cele nouă încăperi destinate expoziţiei de bază, s-au etalat obiecte de arheologie, istorie şi etnografie. Totodată, acest cadru instituţionalizat a făcut posibilă dezvoltarea colecţiilor, precum şi impunerea unor măsuri de conservare şi depozitare a obiectelor de arheologie, de artă şi de etnografie. La 1918 muzeul a ajuns să aibă un patrimoniu de 17.640 de piese muzeale, din care 1377 aparţineau Colecţiei episcopului romano-catolic Ipolyi Arnold.^[71]

Statul român a acordat o atenţie specială aşezămintelor de acest tip după înfăptuirea României Mari. Pe lângă o susţinere financiară firească s-a trecut, inclusiv pentru Oradea, la o revizuire a inventarelor rămase după război, ştiut fiind că între 1916 şi 1918 colecţia episcopului romano-catolic Ipolyi şi alte obiecte de patrimoniu au fost transportate la muzeele din Budapesta şi Strigoniu. În funcţie de noua realitate a fost gândită dezvoltarea colecţiilor, respectiv îmbogăţirea lor mai cu seamă cu piese reprezentative pentru arta populară românească, şi reorganizarea muzeului, care s-a redeschis publicului din anul 1921. Cu acest prilej s-a tipărit şi primul ghid, în română şi maghiară, al muzeului orădean.^[71]

După restaurarea Palatului Baroc, construit între 1762-1776 de arhitectul Franz Anton Hillebrandt pentru a fi reşedinţă a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, s-a inaugurat la Oradea Muzeul Ţării Crişurilor, în ziua de 17 ianuarie 1971.^[71]

Astăzi muzeul, după 110 ani de existenţă continuă, se află în curs de mutare în Palatul fostei Garnizoane de la Oradea, în urma retrocedării Palatului Baroc Episcopiei Romano-Catolice.^[71]

[modifică] Muzeul Militar Naţional

Muzeul Militar Naţional joacă un rol important în cunoaşterea tradiţiilor istorice ale Oştirii române. Înfiinţat în 1923 printr-un decret semnat de Regele Ferdinand I al României, această instituţie s-a bucurat de-a lungul timpului atât de atenţia binevoitoare a Casei Regale, care a făcut numeroase donaţii, cât şi de sprijinul unor personalităţi importante ca Radu Rosetti, Vasile Pârvan, Alexandru Tzigara-Samurcaş, Nicolae Iorga, etc.^[72]

Muzeul Militar Naţional din Oradea se află într-o clădire în stilul secesiunii vieneze de pe strada Armatei Române. Edificiul a fost construit în 1895 pentru armata ungară.^[73]

Festivitatea de deschidere a punctul muzeistic militar Oradea a avut loc la 26 decembrie 1971, deşi aceasta trebuia să aibă loc cu doua luni înainte, la 25 octombrie.^[73]

Patrimoniul muzeului este alcătuit din documentele şi obiecte donate de veterani ai Diviziei 11 Infanterie (fosta Divizie 11 Mecanizată din Oradea) şi de familiile acestora, precum şi din exponate aduse de la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" din Bucureşti).^[73]

[modifică] Muzeul Memorial "Iosif Vulcan"

Iosif Vulcan a fost un publicist şi scriitor român, animator cultural, membru al Academiei Române, fondatorul revistei culturale "Familia". El este considerat a fi "naşul literar" al poetului naţional Mihai Eminescu. Tatăl său, Nicolae Vulcan, a fost nepotul de unchi al reputatului episcop-cărturar Samuil Vulcan, întemeietorul şcolii româneşti de la Beiuş, care azi îi poartă numele.^[74]

Muzeul Memorial dedicat cărturarului bihorean este înfiinţat în anul 1965, cu prilejul organizării festivităţilor de aniversare a unui secol de la apariţia revistei "Familia" în Oradea. Muzeul este situat în centrul oraşului, pe strada "Iosif Vulcan", foarte aproape de parcul în care se află şi statuia acestuia. Clădirea care adăposteşte muzeul este o casă familială, nu foarte mare, cu trei camere mari la faţadă, situată la capătul actualei străzi losif Vulcan nr.16, la intersecţia cu strada Libertăţii, cu vedere atât în lungul străzii, către Piaţa Teatrului cât şi spre malul Crişului. A fost construită pe la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a fost sediul revistei culturale. Arhitectonic nu prezintă elemente deosebite, fiind una cum au fost multe ale protipendadei orădene din perioada ce a premers primului război mondial.^[74]

[modifică] Muzeul Memorial "Ady Endre"

Clădirea muzeului – fosta Café Müller - situată în Parcul Traian, a fost menită sa fie un loc de destindere între trei instituţii sobre: Prefectura, Tribunalul şi Penitenciarul. Cafeneaua cu terasă a fost construită în anul 1868 de către Müller Samuel. Clădirea în sine nu prezintă o valoare arhitectonică deosebită, ea este importantă însă prin rolul pe care l-a jucat in viaţa social-culturală a oraşului.^[75]

În această cafenea, vara pe terasă şi iarna în sala cochetă, îşi petrecea timpul gazetarul şi poetul Ady Endre, compunându-şi poeziile şi scriindu-şi reportajele. Poetul s-a stabilit în Oradea în anul 1900, fiind iniţial colaborator al ziarului Szabadság, apoi la Nagyváradi Napló.^[75] Muzeul memorial a fost înfiinţat în anul 1957. În faţa muzeului se află statuia lui Ady Endre. Pe acest postament înainte se afla statuia de bronz "Ridicarea în ceruri a Mariei" care, la ora actuală se află în grădina bisericii romano-catolice din Olosig.^[75]

[modifică] Casa Memorială "Dr. Aurel Lazăr"

Ziua de 12 octombrie 1918 reprezintă pentru casa dr. Aurel Lazăr intrarea în istoria românilor ardeleni, încă din ziua precedentă au început să sosească aici persoane necunoscute orădenilor care erau însă de mare prestanţă politică între români. Comitetul Naţional Român a ţinut o şedinţă aici, la care au participat: Teodor Mihali, Alexandru Vaida, Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, loan Suciu, Gheorghe Popovici, Gheorghe Crişan, Nicolae Ivan, loan Ciordaş, Nicolae Comşa, loan Nedelcu, Gheorghe Dobrin, Petru Corneanu. În urma şedinţei s-a semnat "Declaraţia de la Oradea".^[76]

Această clădire se pare că a fost ridicată la sfârşitul veacului al XIX-lea pe strada care se numea atunci Ursula, actualmente strada dr. Aurel Lazăr. Casa de la numărul 13, nu reprezintă din punct de vedere arhitectonic o realizare deosebită. Cu un singur nivel, ridicat pe un demisol înalt, spaţioasă, cu nenumărate încăperi ce dau cu ferestrele spre stradă şi spre curte, este tipul de clădire orădeană zidită de oameni cu stare. A fost restaurată în repetate rânduri, ultima oară între cele două războaie mondiale.^[76]

[modifică] Alte instituţii de cultură

Teatrul Studio Muzeul Memorial "Maria Haiduc" Casa Memorială "Emanuil Gojdu" Casa Memorială "Lucian Blaga" Casa Memorială "Nicolae Jiga" Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" - [2] Galeria Artiştilor Plastici Revista Culturală "Familia" - [3]

Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea - [4] Casa de Cultură a Municipiului Casa de Cultură a Tineretului Clubul de Dans Sportiv "Constructorul" Clubul Copiilor Asociaţia "Logic Club" Şcoala de Artă "Francisc Hubic" Clubul Filatelic "Tempo"[77]

[modifică] Edituri şi tipografii

Editura Aion Editura Treira Editura Universitatea din Oradea Editura Scriptum Editura Cartea Creştină

Editura CCD Oradea Editura Arca Imprimeria de Vest Editura Aquila '93 Editura Polirom[78]

[modifică] Educaţie

Oradea este unul din principalele centre educaţionale din România. Aici se află Universitatea din Oradea, unul din cele mai mari şi moderne universităţi din ţară. De asemenea există şi universităţi private, precum Universitatea Agora, o institutie academică modernă fondată în anul 2000, şi Universitatea Emanuel, o şcoală academică baptistă, fondată în anul 2002. Tot la Oradea se găseşte una din cele mai vechi universităţi private din România, Universitatea Creştină Partium (fostul Colegiu Reformat Sulyok Istvan), fondată în 1990. Este totodată singura instituţie educaţională superioară cu predare în limba maghiară din Oradea. ^[79]

Învăţământul preuniversitar este reprezentat prin 45 de şcoli şi licee.^[79]

Universităţi în Oradea:^[79]

Universitatea din Oradea - [5] Universitatea Creştină Partium - [6] Universitatea Emanuel - [7]

Universitatea AGORA - [8] Universitatea Spiru Haret - [9]

[modifică] Festivaluri

[modifică] Toamna Orădeană

"Toamna Orădeană" este un festival de divertisment şi cultură, organizat în fiecare an între jumătatea lunii Septembrie şi 12 octombrie, ziua oraşului. Prima ediţie a festivalului a fost în anul 1991. Pe parcursul celor 3-4 săptămâni au loc diverse manifestări culturale, artistice, sportive şi de divertisment, în mai multe locaţii: Cetatea Oradiei, Parcul Nicolae Bălcescu, Piaţa Unirii, Teatrul de Stat, Arena Antonio Alexe, Casa de Cultură a Sindicatelor, Galeria de Arte Vizuale, etc. ^[80]

Tradiţional, festivalul începe cu "Alaiul Toamnei", o defilare tematică. Tot în prima zi a festivalului se ţin teatre de stradă, expoziţii fotografice şi concerte în aer liber.^[80]

Alte manifestări importante: Festivalul Berii, Festivalul Vinului, Târgul Pălincarilor, Expo Varadinum, diverse întreceri sportive dotate cu Cupa "Toamna Orădeană".^[80]

Ziua oraşului, 12 octombrie, marchează ultima zi a festivalului. Această zi are o dublă semnificaţie istorică: redactarea Declaraţiei de la Oradea din 1918, document ce proclama dreptul la independenţă şi autodeterminare a românilor din Transilvania, şi eliberarea oficială a Oradiei de sub regimul hortyst în 1944, o dată cu intrarea în oraş a trupelor sovieto-române. În această zi are loc Defilarea cu Torţe şi se ţin concerte de anvergură în aer liber.^[80]

[modifică] Serbările Cetăţii

În fiecare vară, începând cu anul 2000, se organizează "Serbările Cetăţii", o manifestare cultural-artistică menită să readucă în centrul atenţiei leagănul istoric al urbei. Toate evenimentele se ţin în incinta şi în curtea Cetăţii Medievale a Oradiei.^[81]

În cele două zile de desfăşurare au loc concerte de muzică clasică, populară, ecumenică şi medievală, spectacole de teatru medieval, expoziţii de artă plastică, concursuri sportive medievale şi concerte de muzică uşoară.^[81]

[modifică] Presă

Primul ziar profesionist din Oradea, Bihar, a apărut în anul 1862, sub patronajul lui Hügel Ottó şi redactorul Gyõrffy Gyula. Între 1868 şi 1870 acelaşi Hügel Ottó a înfiinţat alte două ziare, respectiv Nagyváradi Lapok şi Nagyvárad, punând astfel bazele presei scrise orădene. ^[82]

La 17 iunie 1874 Laszky Ármin înfiinţează ziarul Szabadság, la care din anul 1900 va scrie poetul Ady Endre.^[82]

Anul 1880 marchează începutul presei în limba română din Oradea, o dată cu tipărirea revistei culturale Familia, a lui Iosif Vulcan, revistă ce există şi astăzi. Până în perioada interbelică se înfiinţează alte peste 20 de ziare locale, atât româneşti cât mai ales maghiare. Cele mai importante ar fi Nagyváradi Napló (1898), Tavasz (1919), Cele Trei Crişuri (revistă de cultură din perioada interbelică a colonelului Bacaloglu).^{[82] [83][84]}

În cei 45 de ani ai comunismului, presa orădeană a fost o unealtă propagandistică a PCR, puţine articole şi ziare fiind cu adevărat profesioniste şi libere. Imediat după căderea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu presa românească a început din nou să înflorească. Vechile reviste literare şi cotidiene precum Familia sau Jurnal Bihorean s-au reînfiinţat. Astăzi presa orădeană este reprezentată prin peste 13 cotidiene şi reviste locale, două agenţii de presă, 5 posturi locale de televiziune şi 8 posturi de radio.^[85]

[modifică] Sănătate

Fiind centrul Crişanei şi al Bihorului, Oradea dispune de aproape toate serviciile medicale. La dispoziţia populaţiei stau 6 spitale de stat, printre care cele mai importante sunt Spitalul Clinic Judeţean, Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" cu cea mai mare secţie de pediatrie din judeţ, Spitalul Militar, Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie, primele două dispunând şi de servicii de urgenţă. Pe lângă spitalele de stat sunt autorizate multe dispensare şi cabinete medicale, un centru de recoltare şi conservare a sângelui, Serviciul de Ambulanţă, Spitalul şi Centrul de Diagnostic şi Tratament "Pelican", Spitalul "Arsmed", etc. Policlinicile şi farmaciile întregesc sistemul sanitar local, iar multe dintre ele au programe permanente. Un loc deosebit de important ocupă staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai, care au o reputaţie internaţională în tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor, respirator, ale sistemului nervos central şi periferic, precum şi al unor boli asociate, prin utilizarea resurselor de apă termală, folosite în scopuri curative.^[86]

[modifică] Sport

Oradea s-a remarcat mai ales prin calitatea echipelor de polo, municipiul fiind reprezentat în Campionatul Naţional de Crişul Oradea, şi de deţinătoarea titlului pe anul 2008, C.S. Leonardo. De asemenea C.S. Shogunul Oradea deţine multe cupe la competiţiile de kata şi kumite printre care Cupa Naţională de Karate „Shogunul”, Cupa Naţională de Karate a ”Palatului Oradea”.^[87]

În Oradea îşi are sediul şi una din puţinele federaţii din afara Bucureştiului: Federaţia Română de Karate Kyokushin. În Oradea, acest sport este reprezentat de CS Gym Oradea, club care a dat mai mulţi campioni europeni la karate kyokushin. ^[88]

Însă nici fotbalul nu a fost neglijat în urbea de pe Criş, în acest sens Oradea având o tradiţie de peste 100 de ani de fotbal, reprezentată azi de echipa-fanion a oraşului, FC Bihor fondată în anul 1958, urmaşa mult mai titratei echipe C.A. Oradea, fondată în 1902 - campioana Ungariei horthyste în 1944 şi a României în 1949, câştigătoarea Cupei României în 1956.^[89]

[modifică] Arhitectură şi turism

Până în 1918, Oradea a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar, din partea imperiului guvernată de către Budapesta. Dezvoltarea oraşului, activităţile economice, arhitectura şi locuinţa, trebuie privite aşadar în acest context. Oradea a fost un oraş cosmopolit, cu o populaţie eterogenă, cu o mare varietate culturală şi religioasă. La sfârşitul anului 1914, Oradea avea 69.949 de locuitori. Structura confesională a populaţiei oraşului a fost dominată de trei mari confesiuni – romano-catolică, luterană, izraelită. Dacă în Comitatul Bihor românii erau clar majoritari, în Oradea erau minoritari.^[90]

Concepţia administraţiei municipale privind rolul ei în dezvoltarea oraşului şi construirea de imobile s-a schimbat în timp. În perioada 1860-1890, dezvoltarea urbană a Oradiei a fost lentă, lipsind adevăratele elemente ale unei vieţi urbane. În timpul mandatului primarilor Bulyovszky Jószef (1897-1901) şi Rimler Károly (1901-1919), concepţia despre dezvoltarea urbană şi rolul primăriei s-a schimbat. Administraţia oraşului a promovat o politică de dezvoltare urbană accelerată, realizându-se mari clădiri publice şi infrastructura. În perioada 1900-1914, oraşul a fost dotat cu toate elementele urbane moderne. ^[90]

În Oradea, la începutul secolului al XX-lea, au activat câţiva dintre cei mai importanţi arhitecţi budapestani. Curentul de inspiraţie lechneriană este reprezentat prin Komor Marcell şi Jakab Dezső, Bálint Zoltán şi Jámbor Lajos. Din cadrul generaţiei de tineri arhitecţi, a grupării Tinerii, a activat la Oradea, Mende Valér. Spiegel Frigyes, aflat iniţial sub înrâurirea Art Nouveau-ului occidental, a realizat importante clădiri de locuit în Oradea. Arhitectura premodernă, cu influenţe vieneze, este prezentă prin lucrările fraţilor Vágó László şi József. Amprenta arhitecturii vieneze se poate constata şi la Palatul Ullmann, construit de către Löbl Franc.^[90]

[modifică] Monumente şi clădiri

Clădiri istorice

Una dintre cele mai importante atracţii ale acestui oraş transilvan o constituie arhitectura centrului urbei, reprezentată de diferite stiluri: baroc, clasic, eclectic, secession.Cea mai densă concentrare a acestora se află, evident, în centrul istoric al oraşului:^[45]

• Primăria, clădire monumentală, construită de arhitectul Rimanoczy Kalman Jr. pe malul stâng al Crişului Repede, între anii 1902-1903
• Palatul Vulturul Negru cu pasajul pietonal, construit în stil secession între anii 1907-1908
• Biserica Ortodoxă cu Lună, construită în 1790. Arată cu exactitate fazele lunii.
• Teatrul de Stat, dominând cu stilul său eclectic Piaţa Ferdinand din anul 1900
• Palatul Episcopiei Greco-Catolice, finalizat în 1905 ca mostră a stilului eclectic cu influenţe neogotice
• Palatul Rimanoczy Senior, pe strada Republicii colţ cu Parcul Traian, reproducând palatul veneţian Ca d'Oro
• Palatul Rimanoczy Junior, pe strada Roman Ciorogariu, adăposteşte sediul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei şi Sălajului
• La capătul dinspre est al Oradiei se află Cetatea, construită în secolul XI şi devenită o adevărată emblemă a oraşului, individualizându-se printr-o formă pentagonală unică în Estul Europei.
• Palatul Baroc (secolul XVIII), fost şi actual sediu episcopal, adăpostind în trecut Muzeul Ţării Crişurilor, a cincea instituţie muzeală ca valoare şi mărime din România şi, împreună cu Bazilica Romano-Catolică şi cu Şirul Canonicilor, formează Complexul Baroc - cel mai mare complex de clădiri construite în acest stil arhitectural în România.^[45]

La începutul secolului XX în arhitectura orădeană se impune curentul Art Nouveau, curent declanşat în Franţa, dar integrat şi în Imperiul Austriac (Secession). Elementele ornamentale de faţadă prin care seccesionul poate fi sesizat sunt liniile sinuoase, ondulatorii din ornamentica biomorfă; liniile geometrice care subliniază elementul constructiv al decoraţiei; de asemenea se observă prezenţa mozaicului, vitraliilor, feroneriei, stucaturi etc. Aceste elemente pot fi regăsite la Palatul Poinar, Palatul Vulturul Negru, Palatul Episcopal Greco - Catolic etc. ^[45]

Lăcaşuri de cult

În Piaţa Unirii se află nu mai puţin de trei biserici, din care una greco-catolică, "Sfântul Nicolae", una ortodoxă, Biserica cu Lună, iar una este romano-catolică, purtând hramul Sfântului Ladislau.^[45] Două biserici din Oradea deţin recorduri europene, fiind cele mai mari după categoriile de care aparţin: Biserica "Emanuel", cea mai mare biserică baptistă şi Bazilica Romano-Catolică din Complexul Baroc (cea mai mare biserică în stil baroc).^[91]

[modifică] Viaţă de noapte

Viaţa de noapte în Oradea este cât se poate de activă. Centrul istoric al oraşului abundă în terase, cafenele, restaurante şi cluburi. Majoritatea acestora se află în clădiri-monument, atmosfera dată de acestea făcând experienţa unică. ^[45]

Terasele, cluburile şi cafenelele sunt deschise până între orele 03-05 a.m., dar majoritatea restaurantelor sunt închise înainte de miezul nopţii. Însă multe pizzerii şi restaurante tip fast-food sunt deschise non-stop. ^[92]

Printre localurile cele mai renumite, se pot aminti: Club Escape, Club Heat, Club Bali, Cafe Columbus, Cafe Segafredo, Cafe Paris, Cafe Semiramis, Restaurantul Cyrano, Restaurantul Medieval Leonesse, Restaurant-Pizzerie Bridge, Terasa Oradea, Terasa-Club Downtown, etc.^[93][94][95]

[modifică] În împrejurimi

La doar câţiva kilometri de Oradea se găsesc renumitele staţiuni balneare Felix şi 1 Mai. Printre obiectivele turistice de aici se pot menţiona:^[96][97]

• Lacul cu nuferi din Băile 1 Mai, rezervaţie naturală care ocroteşte 3 specii naturale protejate: Nymphaea Lotus Thermalis (varietate unică în Europa, relicvă a erei terţiare), peştele „Roşioara lui Racoviţă” (specie endemică, denumită după naturalistul român Emil Racoviţă) şi melcul Melanopsis Parreyssi (supravieţuitor al ultimei ere glaciare).
• Fenomenul carstic de pe Dealul Şomleului, Avenul de la Betfia sau Avenul “Hudra Bradii” (impropriu numit de localnici “Craterul de la Betfia”). Acesta are o adâncime de 86 de metri, puţul său având o cădere aproape verticală de 54 metri).
• Ştrandul Venus din Băile 1 Mai.
• Rezervaţia de nuferi din Băile Felix
• Ştrandul cu valuri din Băile 1 Mai (cel mai vechi din România- aprox. 107 ani)
• Ştrandul cu apă termală "Apolo"

În prezent în ambele staţiuni sunt multe pensiuni si vile, precum şi hoteluri de 3 şi 4 stele, care au un confort deosebit şi se situează la nivelul turismului internaţional.^[98][99]

[modifică] Hoteluri şi pensiuni

În prezent, în Oradea există peste 20 de hoteluri, din care 6 sunt de 4 stele, 8 de 3 stele şi 3 hoteluri de două stele. Momentan nu mai există hoteluri funcţionale de o stea în Oradea.^[100]

Marea majoritatea pensiunilor din regiune se găsesc în Băile Felix şi Băile 1 Mai, însă nici Oradea nu duce lipsă de asemenea unităţi de cazare. Există 20 pensiuni, majoritatea de două şi trei stele, precum şi 3 moteluri de 3 stele şi vile turistice.^[100]

[modifică] Parcuri

În secolul XIX, cu toate că industria era incomparabil mai mică decât cea din zilele noastre, poluarea era mult mai mare decât în prezent, datorită folosirii cărbunelui pentru producerea energiei. Astfel necesitatea existenţei unor vaste spaţii verzi s-a făcut simţită tot mai mult, ca mijloc de a contrabalansa efectele negative ale unei industrializări puternice.^[101]

Primele parcuri se leagă de vastele spaţii lipsite de clădiri din jurul Cetăţii, terenuri ce în Evul Mediu au fost folosite în strategia de apărare. Astfel a apărut Piaţa 1 Decembrie sau Piaţa Mare, unde odată pe săptămână se ţinea târgul de vite şi care, prin anii ’50, a fost transformată într-un vast parc, sub denumirea de Parcul 23 August.^[101]

În secolul XIX, cu destinaţia specială de spaţiu verde şi de recreere, s-au construit numai două parcuri, Grădina Rhedei şi actualul Parc Petofi, care a făcut parte din marele spaţiu verde din jurul Complexului Baroc.^[101]

La începutul secolului XX, pe un teren mlăştinos de pe malul drept al Crişului Repede până sub dealuri, s-a construit Parcul Orăşenesc, cel care mai târziu s-a numit Parcul Muncitoresc, iar în prezent Parcul Ion C. Brătianu. Este cel mai mare parc al oraşului, sub care există câteva izvoare de apă termală ce alimentează Ştrandul Municipal din apropiere. Pe acelaşi mal, pe lângă strada Libertăţii s-a amenajat un parc, ce a purtat în perioada interbelică numele lui Mihai Eminescu.^[101]

După cel de-al doilea război mondial, s-au creat numeroase parcuri precum: Parcul Nicolae Bălcescu, Parcul Dendrologic din şanţurile Cetăţii şi numeroase alte parcuri mai mici în noile cartiere ale oraşului.^[101]

În prezent Oradea este unul din puţinele oraşe din România cu multe spaţii verzi. Pe lângă micile şi marile parcuri şi zone verzi din cartierele rezidenţiale ale oraşului, există şi câteva zone de promenadă în cartierele vechi şi centrale.^[101]

[modifică] Personalităţi marcante

(Următoarele personalităţi s-au născut în Oradea. Sunt afişate cronologic după data naşterii.)

• Péter Váradi, arhiepiscop de Kalocsa, (cca. 1450)
• Péter Pázmány,cardinal primat al Ungariei, cu sediul la Nagyszombat, (1570-1637)
• Sigismund Báthory, principe de Transilvania, (1572-1613)
• Gabriel Báthory (în maghiară: Báthory Gábor), principe de Transilvania, (1589-1613)
• Grof Francisc Rhédei, principe de Transilvania, (1610-1667)
• Mihály Teleki, cancelar al Transilvania, (1634-1690)
• Emanuil Gojdu, avocat şi patriot român de origine aromână (1802-1870), a lăsat moştenire întreaga sa avere Fundaţiei Gojdu
• József Nagysándor, general, (1804-1849)
• Dezső Szilágyi, avocat, ministru al justiţiei, (* 1840)
• Freiherr Arthur von Hübl, mareşal locotenent austriac, chimist şi cartograf (1853-1932)
• Iosif Vulcan născut la 31 martie 1841, Holod, decedat în 8 septembrie 1907 la Oradea, academician, animator cultural, publicist şi scriitor român.
• Cardinalul Monsignior dr.Schlauh Laurenţiu membru al academiei de la Budapesta, cardinalul episcopiei Romano-Catolice din Oradea(1880-1903)
• Georges Politzer, filozof francez şi teoretician marxist (1903-1942)
• Stefanus Dascăl, Ordinarius ad nutum sanctis sedis (1919-2003)
• Brunó Straub F., şef de stat al Ungariei între 1988-89, (* 5 ianuarie 1914)
• Aurel Pop, pictor (3 septembrie 1921 - 2003)
• Ovidiu Cotruş, pseudonim Ovidiu Sabin, poet şi critic literar (24 februarie 1924 - 12 septembrie 1977)
• Mircea Maliţa (n. 1927), matematician, eseist, academician, diplomat (ambasador în SUA şi director al Bibliotecii române din New York), ministru de externe, profesor universitar
• Ioan Pop de Popa (n. 6 octombrie 1927), profesor doctor docent, medic cardiolog, specialist în chirurgie cardio-vasculară, a efectuat prima operaţie pe cord deschis din România
• Romulus Vulpescu, poet, scriitor, traducător (* 5 aprilie 1933)
• Julia Varady, cântăreaţă germană de operă (* 1941)
• Iosif Demian, regizor (* 26 mai 1941)
• Gheorghe Gorun, istoric şi muzeolog (* 14 iunie 1949)
• Daniel Lascău, multiplu campion la Judoka (* 1969)
• Cosmin Bărcăuan, fotbalist, multiplu campion cu FC Dinamo Bucureşti şi FC Şahtior Doneţk(* 5 august 1978)

[modifică] Regi înmormântaţi

• 1096 - Ladislau I al Ungariei
• 1131 - Ştefan I al Ungariei
• 1235 - Andrei al II-lea al Ungariei
• 1295 - Fenenna, soţia lui Andrei al III-lea al Ungariei
• 1319 - Beatrix de Luxemburg, soţia lui Carol Robert de Anjou
• 1367 - Elisabeta, fiica lui Basarab I al Valahiei
• 1395 - Maria de Ungaria
• 1437 - Sigismund de Luxemburg

[modifică] Galerie

Palatul Vulturul Negru

Basilica Romano Catolică, cea mai mare construcţie barocă din Romania

[modifică] Note şi referinţe

[modifică] Bibliografie

• Gheorghe Gorun, Gabrile Moisa,Tereza Mozes şi Liviu Borcea, Istoria oraşului Oradea, editura Arca, 2008
• Aurelia Florina Dumiter, Gheorghe Măhăra, Clima şi topoclimatele oraşului Oradea, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2007
• Borcea Liviu, Mihai Apan şi Moisa Gabriel, De la o staţie la alta, Editura Arca, Oradea, 2006
• Dezso Schon, The City of Yesterday - Oradea Yizkor Book, Grosswardein Society in Israel, Tel-Aviv, 1981
• Tereza Mozes, Evreii din Oradea, Editura Hasefer, Bucureşti, 1997
• Mircea Paşca, Habitatul orădean la începutul secolului al XX-lea, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2008
• Ioan Aurel Pop, Istoria Transilvaniei Medievale, Center for Tranylvanian Studies, Cluj-Napoca, 2005
• Mihai Manea, Bogdan Teodorescu, Istoria Românilor de la 1821 până în 1989, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996

[modifică] Vezi şi

Lista primarilor Oradiei Listă de cartiere din Oradea Lista locurilor în Oradea Lista şcolilor din Oradea Lista spitalelor din Oradea Lista cluburilor sportive din Oradea Lista fabricilor din Oradea Listă de directori ai R.A. O.T.L.

Lista episcopilor de Oradea Mare Unităţi de cazare în Oradea Parcuri din Oradea Presa din Oradea Populaţia istorică a Oradiei Personalităţi marcante ale oraşului Oradea Judeţul Bihor (interbelic) Judeţul Bihor

Imagini din Oradea Crişana Crişul Repede Aeroportul Internaţional Oradea Zona Metropolitană Oradea Istoria fondării tramvaielor orădene Gara Centrală din Oradea

[modifică] Legături externe

[modifică] Site-uri oficiale

• Site oficial
• Zona metropolitană Oradea
• Consiliul Judeţean Bihor
• Prefectura Judeţului Bihor
• Recensământul 2002

[modifică] Despre Oradea

• de World Gazetteer (Oradea)
• Portal de informaţii

[modifică] Cultura orădeană

• Teatrul de Stat
• Teatrul Arcadia
• Filarmonica de Stat
• Muzeul Ţării Crişurilor
• Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai
• Revista Culturală Familia
• Casa de Cultură a Sindicatelor

[modifică] Învăţământul orădean

• Universitatea din Oradea
• Universitatea Creştină Partium
• Universitatea Spiru Haret
• Universitatea Agora
• Universitatea Emanuel
• Liceul Teoretic Onisifor Ghibu
• Colegiul Tehnic Constantin Brâncuşi
• Colegiul Naţional Emanuil Gojdu
• Colegiul Naţional Mihai Eminescu

[modifică] Presa orădeană

• Cotidianul Jurnal Bihorean
• Cotidianul Crişana
• Săptămânalul Bihoreanul
• Postul de televiziune TVS Oradea
• Postul de televiziune TTV

[modifică] Turismul orădean

• Locuri de vizitat în Oradea
• Informatii turistice Poze si Oferte din Oradea

[modifică] Hărţi

• Harta Zonei Metropolitane Oradea
• Harta digitală a Oradiei şi a zonei metropolitane
• Harta obiectivelor turistice din Oradea
• Tur virtual a Cetăţii Oradea
• Harta rutieră a Oradiei

[modifică] Altele

Regia autonomă de transport Oradea

v • d • m Obiective turistice în Oradea Edifici religioase Bazilica Romano-Catolică • Biserica Baptistă Emanuel • Biserica cu Lună • Biserica Ordinului Capucin • Biserica Ordinului Mizericordian • Biserica Ordinului Premonstratens • Biserica Reformată Oraşul Nou • Biserica Romano-Catolică Olosig • Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” • Biserica Sf. Brigita • Biserica Sf. Ladislau • Catedrala Sf. Nicolae • Biserica Ortodoxă Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din Oradea • Clădiri Baroul de Avocaţi • Bazarul • Casa de Economii a Judeţului Bihor • Casa Darvas-La Roche • Casa Deutsch • Casa Füchsl • Casa Goldstein • Casa Markovits-Mathézer • Casa Roth • Casa Vágó • Cetatea Oradea • Complexul Ursulinelor • Facultatea de medicină • Gara Mare • Hotelul Astoria • Hotel Crişul Repede • Hotelul Parc • Hotelul Transilvania • Palatul Apolo • Palatul Baroc • Palatul Copiilor • Palatul Episcopiei Greco-Catolice • Palatul Episcopiei Ortodoxe • Palatul Finanţelor (Policlinica 2) • Palatul Moskovits • Palatul Poinar • Palatul primăriei • Palatul Rimanoczy Junior • Palatul Rimanóczy Sr. • Palatul Stern • Palatul Ullman • Palatul Vulturul Negru • Sinagoga Neologă Zion • Sinagoga Ortodoxă • Spitalul de Neuropsihiatrie • Şcoala de Jandarmi Şirul Canonicilor • Şcoala Reală Superioară de Stat • Teatrul de Stat • Tribunalul Oradea • Vila Okányi-Schwartz Statui şi monumente Monumentul Holocaustului din Oradea • Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazu Muzee Muzeul Ţării Crişurilor • Muzeul Ady Endre • Muzeul Militar Naţional • Muzeul Memorial Iosif Vulcan Alte locuri Dealul Ciuperca •Grădina Zoologică Oradea • Stadionul Iuliu Bodola

v • d • m Municipii şi oraşe ale judeţului Bihor Municipii Beiuş • Marghita • Oradea • Salonta Oraşe Aleşd • Nucet • Săcueni • Ştei • Valea lui Mihai • Vaşcău

v • d • m Reşedinţele judeţelor României Alba Iulia  • Alexandria  • Arad  • Bacău  • Baia Mare  • Bistriţa  • Botoşani  • Braşov  • Brăila  • Buftea  • Buzău  • Călăraşi  • Constanţa  • Cluj-Napoca  • Craiova  • Deva  • Drobeta-Turnu Severin  • Focşani  • Galaţi  • Giurgiu  • Iaşi  • Miercurea Ciuc  • Oradea  • Piatra Neamţ  • Piteşti  • Ploieşti  • Râmnicu Vâlcea  • Reşiţa  • Satu Mare  • Sfântu Gheorghe  • Sibiu  • Slatina  • Slobozia  • Suceava  • Târgovişte  • Târgu Jiu  • Târgu Mureş  • Timişoara  • Tulcea  • Vaslui  • Zalău

v • d • m Cele mai populate oraşe ale României Oraşele cu mai mult de 100 000 de locuitori conform recensământului din 2002 Peste 1 000 000 de locuitori Bucureşti Peste 300 000 de locuitori Iaşi • Cluj-Napoca • Timişoara • Constanţa • Craiova Peste 200 000 de locuitori Galaţi • Braşov • Ploieşti • Brăila • Oradea Peste 100 000 de locuitori Bacău • Arad • Piteşti • Sibiu • Târgu Mureş • Baia Mare • Buzău • Satu Mare • Botoşani • Râmnicu Vâlcea • Suceava • Piatra Neamţ • Drobeta-Turnu Severin • Focşani