Șah
|
De la stânga la dreapta: un rege alb, un turn negru, o regină neagră, un pion alb, un cal negru și un nebun alb
|
| Ani activi |
din jurul secolului al X-lea până în prezent |
| Jucători |
2 |
| Timpul de pregătire al jocului |
aprox. 1 minut |
| Durata jocului |
10-60 minute |
| Abilități necesare pentru practicarea jocului |
tactică, strategie |
modifică  |
Șahul (de la cuvântul persan shah, „rege”) este un joc de strategie între doi jucători.
Forma curentă a jocului a apărut în sudul Europei, în a doua jumătate a secolului al 15-lea, după ce a evoluat de la un joc similar mult mai vechi din India. În ziua de azi șahul este cel mai popular joc ce se poate juca acasă, în cluburi, pe internet, prin corespondență sau în turnee.
Poziția de start Pe primul rând: turn, cal, nebun, regină, rege, nebun, cal, turn; pe rândul doi: pionii
Regulile oficiale ale jocului sunt întreținute de Federația Internațională de Șah sau FIDE[1]. Jocul se desfășoară pe tabla de șah. Aceasta are o formă pătrată și este împărțită în 8 linii și 8 coloane ce formează 64 de pătrate cu suprafețe egale, numite câmpuri colorate alternativ în alb și negru. La început fiecare jucător are 16 piese: 8 pioni, 2 turnuri (ture), 2 cai, 2 nebuni, un rege și o regină. Unul dintre jucători controlează piesele albe iar celălalt piesele negre. Jucătorii mută pe rând, respectând anumite reguli; prima mutare (începutul partidei) revine jucătorului cu piese albe. Scopul jocului este obținerea matului. Acesta survine atunci când un rege este atacat și nu poate evita capturarea.
În șah, figură (sau piesă majoră) reprezintă orice piesă cu excepția pionului. Piesele majore se împart în două grupe: piese grele (turnul și regina) și piese ușoare (nebunul și calul). Pentru analiza cantitativă a unei poziții, există o convenție care atribuie fiecărei piese câte un punctaj. Astfel regina primește 7-12 puncte, fiecare turn câte 4-6, fiecare nebun câte 3-4, fiecare cal câte 3-4 și fiecare pion câte 1.
Fiecare piesă de șah are propriul mod de a fi mutată. Căsuțele marcate în diagramele de mai jos cu X reprezintă mișcările posibile ale piesei prezentate, doar dacă între poziția inițială și cea finală nu există alte piese (inclusiv piese proprii); calul nu este restricționat de această cerință - de altfel, pentru acesta pozițiile inițială și finală nu sunt de-a lungul unei direcții specifice. Dacă o piesă a adversarului se găsește pe poziția finală a mutării, atunci acea piesa este capturată. Singura excepție o face pionul care poate captura numai deplasându-se pe diagonală, în față.
Mișcările
regelui
Regele poate muta doar în căsuțele imediat adiacente, în cele 8 direcții.
Mișcările
turnului
Turnul poate muta doar orizontal sau vertical.
Mișcările
nebunului
Nebunul poate muta doar diagonal, astfel că nu poate schimba culoarea căsuțelor accesibile.
Mișcările
reginei
Regina poate muta pe orice distanță, în toate cele 8 direcții.
Mișcările
calului
Calul poate muta doar în "formă de L".
Mișcările
pionului*
* Pionul poate captura numai pe cercurile albe
Rocada mică
Pentru rocada mică regele trebuie să mute pe pătrățelul marcat cu x, iar turnul pe câmpul alb.
Rocada mare
Pentru rocada mare regele trebuie să mute pe pătrățelul marcat cu x, iar turnul pe câmpul alb.
O singură dată în decursul unei partide, fiecărui rege i se permite o mutare specială numită rocadă. Rocada constă în mutarea regelui două câmpuri spre tură, apoi mutarea turei de partea opusă regelui. Rocada poate fi mică, când mutarea se face cu tura mai apropiată regelui, sau mare când mutarea este făcută cu tura mai îndepărtată. Această mutare specială este permisă doar când se îndeplinesc anumite condiții:[2]
- Niciuna din piesele implicate nu au fost mutate în prealabil;
- Nu trebuie să existe nici o altă piesă între cele două;
- Regele nu trebuie să fie în șah și nici să treacă peste câmpuri atacate de adversar. Ca și orice altă mutare, regele nu are voie să intre în șah după rocadă.
En passant
Această mutare se poate efectua doar imediat după ce un pion advers a încercat să evite captura avansând două pătrățele.
En passant este mișcarea specială în care un pion este capturat de un alt pion oponent, imediat după ce acesta s-a deplasat două pătrate din poziția de start (până în dreptul pionului oponent) și care ar fi fost oricum capturat dacă s-ar fi deplasat doar un pătrat. Poziția rezultată după această mutare e similară cu poziția mutării și capturii normale a pionului. Mutarea en passant trebuie făcută imediat după mutarea pionului, în caz contrar se pierde dreptul de a o mai face.
Promovarea se realizează în momentul în care un pion avansează până la ultima linie accesibilă (a opta pentru alb, prima pentru negru). În acea poziție, jucătorul are obligația de a schimba imediat pionul cu o piesă la alegere dintre regină, tură, cal sau nebun de aceeași culoare. În majoritatea cazurilor pionul este schimbat cu regina si cu tura.
Teoria deschiderilor în șah [modificare]
Tradiția competițiilor organizate de șah a început în secolul al 19-lea. Astăzi șahul este un sport recunoscut de Comitetul Internațional Olimpic.
Lista campionilor mondiali [modificare]
„Neoficiali”, dar larg acceptați și recunoscuți [modificare]
Declarați oficial campioni [modificare]
Campionii mondiali în versiunea FIDE (1993-2006) [modificare]
Campionii mondiali în versiunea clasică [modificare]
Campionii mondiali în versiunea unificată [modificare]
Jucătorii de șah pot avea diferite grade șahiste. Acestea se împart în grade naționale și internaționale.
|
Titlurile naționale sunt:
- nelegitimați ( FC )
- neclasificați ( NC )
- Categoria a III-a ( III )
- Categoria a II-a ( II )
- Categoria I ( I )
- Maestru ( M )
|
Gradele internaționale sunt:[3]
- Maestru candidat ( MC )
- Maestru FIDE ( MF )
- Maestru internațional ( MI )
- Mare maestru [internațional] ( MM, MMI )
|
Literatură generală [modificare]
- José Raúl Capablanca: Grundzüge der Schachstrategie. Beyer-Verlag, Hollfeld 72002, ISBN 3-88805-292-0.
- Jean Dufresne, Jacques Mieses: Lehrbuch des Schachspiels. Bearb. von Rudolf Teschner. Reclam, Stuttgart 312004, ISBN 3-15-021407-6.
- Max Euwe: Schach von A – Z. Vollständige Anleitung zum Schachspiel. Beyer-Verlag, Hollfeld 41994, ISBN 3-88805-181-9.
- Werner Lauterbach: Das unsterbliche Spiel. Einführung in die Schachkunst. De Gruyter, Berlin 51987, ISBN 3-11-010918-2.
- Aaron Nimzowitsch: Mein System. Verlag das Schacharchiv, 2006, ISBN 3-88086-117-X.
- Joachim Petzold: Das königliche Spiel. Die Kulturgeschichte des Schach. Kohlhammer, Stuttgart 1987, ISBN 3-17-009405-X.
- Helmut Pfleger, Eugen Kurz, Gerd Treppner: Schach Zug um Zug. Bauerndiplom. Turmdiplom. Königsdiplom. Orbis, München 2003, ISBN 3-572-01414-X.
- Wolfram Runkel: Schach. Geschichte und Geschichten. Wunderlich, Reinbek 1995, ISBN 3-8052-0578-3.
- Siegbert Tarrasch: Das Schachspiel. Systematisches Lehrbuch für Anfänger und Geübte. Edition Olms, Zürich 1995, ISBN 3-283-00253-3.
- Otto Borik, Joachim Petzold (Ed.): Meyers Schachlexikon. Meyers Lexikonverlag, Mannheim 1993, ISBN 3-411-08811-7.
- David Hooper, Ken Whyld: The Oxford Companion to Chess. University Press, Oxford 1992, ISBN 0-19-866164-9.
- Isaak și Wladimir Linder: Schach, das Lexikon. Sportverlag, Berlin 1996, ISBN 3-328-00665-6.
- Klaus Lindörfer: Großes Schach-Lexikon. Geschichte, Theorie und Spielpraxis von A-Z. Orbis, München 1991, ISBN 3-572-02734-9.
