Balcani
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Balcani este o denumire istorică şi geografică folosită pentru a descrie Europa de Sud-Est. Regiunea are aproximativ 550.000 km² şi o populaţie de circa 53 de milioane de oameni.
Numele regiunii provine de la Munţii Balcani, care încep din răsăritul Serbiei şi travesează centrul Bulgariei.
Cuprins |
[modifică] Definiţii şi delimitare
[modifică] Peninsula
Balcanii sunt uneori numiţi şi Peninsula Balcanică pentru că sunt înconjuraţi de la sud-vest, prin sud către sud-est de Marea Adriatică, Marea Ionică, Marea Egee, Marea Marmara şi Marea Neagră.
Pentru că nu este o peninsulă tipică, nefiind legată de un istm de continentul european, delimitarea ei este supusă interpretărilor geografice mai mult sau mai puţin subiective.
[modifică] Balcanii
Caracteristica specială a Balcanilor ţine de istoria zbuciumată şi adeseori violentă a zonei precum şi de relieful muntos. Regiunea a fost de-a lungul timpurilor la frontiera marilor imperii, fiind teatrul a numeroase războaie, invazii, cuceriri, revolte, confruntări între imperii, din timpul Imperiului Roman şi până la ultimele Războaie din Iugoslavia.
Tendinţele manifestate în zonă pentru împărţirea în entităţi politice şi militare rivale au dus la consacrarea termenului de "balcanizare", care sugerează violenţa, rivalitatea religioasă, confruntările etnice şi sentimentul de hinterland.
[modifică] Europa de Sud-Est
Date fiind conotaţiile de mai sus ale termenului "Balcani", mulţi oamenui preferă să folosească în locul său termenul Europa de Sud-est. Acesta din urmă este din ce în ce mai des folsit. Astfel, o iniţiativă a Uniunii Europene din 1999 este denumită Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-est, iar în 2003 ediţia on-line a ziarului Balkan Times se redenumeşte Southeast European Times. Fiind de natură pur geografică, termenul "Europa de Sud-est" include, teoretic, şi România, Republica Moldova şi Ucraina.
[modifică] Ambiguităţi şi controverse
Limitele exacte ale regiunii Balcani sunt foarte dificil de stabilit, deoarece unele state (în special Slovenia, Croaţia şi România), popoare sau comunităţi din zonă nu doresc să fie considerate "balcanice". Această particularitate a locuitorilor regiunii este uneori atât de pronunţată, încât a condus la sugestia că dorinţa de a depăşi balcanismul ar fi tocmai una dintre caracteristicile distinctive ale civilizaţiei balcanice[1].
Limita nordică a peninsulei Balcanice este considerată în general a fi linia formată de Dunăre, râurile Sava şi Kupa şi un segment care uneşte izvoarele râului Kupa cu Golful Kvarner.
Mai există însă şi alte definiţii ale limitei nordice a Balcanilor:
- linia râurilor Krka – Vipava – margina nordică a golfului Trieste;
- linia Nistru – Timişoara – Zagreb – munţii Triglav;
- linia râului Sava – Ljubljansko polje – râul Idrijca – râul Soča.
Cea mai utilizată graniţă a peninsulei este aceea a liniei Dunăre-Sava-Kupa. Ea este hotărâtă în mod arbitrar, dar poate fi uşor recunoscută pe hartă. Această limită este justificată din punct de vedere istoric: regiunea astfel definită (plus România, dar excluzând Muntenegru, Dalmaţia şi Insulele Ionice) a aparţinut, sau s-a aflat sub influenţa Imperiului Otoman, începând cu sfârşitul secolului al XV-lea şi până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Râul Kupa formează o graniţă naturală între Slovenia de sud-est şi Croaţia, Sava împarte în două Croaţia şi Serbia, iar Dunărea, care este al doilea fluviu ca lungime din Europa (după Volga), formează o graniţă naturală între Bulgaria, Serbia şi România. La nord de această linie se află regiunile geografice Câmpia Panonică şi Munţii Carpaţi.
Deşi România, cu excepţia Dobrogei, nu face parte din zona astfel delimitată, ea este inclusă în mod tradiţional printre succesorii Imperiului Otoman. Cultura română conţine multe elemente balcanice.
Conform acestei delimitări, Slovenia se află la nordul Balcanilor şi este considerată mai curând parte a Europei Centrale. Şi din punct de vedere istoric şi cultural, Slovenia este mai mult înrudită cu Europa Centrală, deşi cultura slovenă încorporează numeroase elemente balcanice.
În sfârşit, limita nordică a Peninsulei Balcanice poate fi trasată şi astfel ca o parte a Sloveniei şi o mică parte a Italiei (Provincia Trieste) să fie şi ele incluse în Balcani.
Slovenia este, uneori, considerată ţară balcanică datorită asocierii sale cu fosta Iugoslavie. Iar atunci când Balcanii sunt descrişi ca o regiune geopolitică a secolului al XX-lea, este inclusă întreaga fostă Iugoslavie (adică şi Slovenia, Istria, insulele Dalmaţiei, Croaţia şi Voivodina).
Justificarea istorică menţionată mai sus pentru limita de nord Sava-Kupa împiedică includerea Croaţiei în Balcani, ţară ale cărei teritorii au fost în mare parte ale Austro-Ungariei sau ale Republicii Veneţiene pe timpul cuceririlor Imperiului Otoman. Alţi factori culturali şi istorici leagă Croaţia mai degrabă de Europa Centrală decât de Balcani.
[modifică] Definiţii comune
În ţările anglofone şi în general în publicaţiile occidentale, se consideră că ţările care fac parte din Balcani sunt:
- Albania
- Bosnia şi Herţegovina
- Bulgaria
- Grecia
- kosovo
- Muntenegru
- Republica Macedonia
- Croaţia
- Serbia
- Turcia, dar numai partea europeană din jurul Istambulului, numită uneori Rumelia sau Tracia Răsăriteană)
România şi Slovenia sunt uneori incluse în această listă.
[modifică] Natura şi bogăţiile naturale
Cea mai mare parte a zonei este acoperită de munţi, care se întind de la sud-vest la nord-est. Cei mai importanţi sunt: Alpii Dinarici în Slovenia, Croaţia şi Bosnia, masivul Šar care se întinde din Albania până în Macedonia şi munţii Pindului, care se întind din sudul Albaniei până în centrul Greciei. În Bulgaria, lanţurile muntoase se întind de la est la vest: Munţii Balcani şi Munţii Rodopi. Cel mai înalt este vârful Musala (2925 m) din Munţii Rila în sud-vestul Bulgariei.
În zona litorală, climatul este mediteranean, mai spre interior continentală moderată. În nordul peninsulei şi în zona muntoasă, iernile sunt reci şi cu multă zăpadă, în vreme ce verile sunt calde şi secetoase. În partea sudică, iernile sunt blânde.
De-a lungul secolelor, numeroase păduri au fost tăiate, fiind înlocuite de tufişuri şi arbuşti. În partea litoralului sudic există vegetaţie verde tot timpul anului. Mai există păduri tipice pentru Europa Centrală (stejari, fagi, iar în munţi, molizi, brazi şi pini). Limita climaterică a pădurilor urcă până al 1.800 – 2.300 m.
Solurile sunt în general de slabă calitate, existând doar câteva câmpii cu vegetaţie bogată, soluri fertile, veri calde, bune pentru agricultură. În cea mai mare parte însă, cultivarea pământului nu aduce beneficii, datorită barierei munţilor, a verilor călduroase şi a solurilor sărace, deşi există livezi de măslini şi plantaţii de viţa-de-vie care prosperă.
Resursele de minereuri sunt sărace. Există câteva zăcăminte de cărbune, în special în Bulgaria, Serbia şi Bosnia. Zăcămintele de lignit sunt ceva mai bogate. Petrolul este întâlnit în câteva zăcăminte mici în Serbia, Croaţia şi Albania. De asemenea, zăcămintele de gaze naturale sunt rare. Pentru obţinerea energiei electrice se folosesc pe scară largă hidrocentralele.
În zonă, zăcămintele de fier sunt rare, dar, în unele ţări, se găsesc cantităţi mari de cupru, zinc, cositor, crom, mangan, magneziu şi bauxită, suficiente pentru export.
[modifică] Istorie şi însemnătate geopolitică
- Articol principal: Istoria Balcanilor
Regiunea balcanică a fost prima zonă a Europei în care a început să se cultive pământul în neolitic. Practicile cultivării grânelor şi a creşterii turmelor de animale au fost aduse în Balcani din Orientul Mijlociu prin Anatolia şi s-au întins către vest şi nord, în Panonia şi Europa Centrală.
În atichitatea pre-clasică şi antichitatea clasică, regiunea a fost locuită de greci, iliri, paioni, traci şi alte grupuri antice. Regiunea a fost cucerită mai târziu de Imperiul Roman, cultura romană şi limba latină impunându-se în zonă, în condiţiile în care o bună parte a rămas sub influenţa elină. În timpul evului mediu, Balcanii au devenit teatrul de luptă dintre bizantini, bulgari şi sârbi, fiecare încercând să obţină controlul asupra acestei regiuni cheie.
Până la sfârşitul secolului al XVI-lea, Imperiul Otoman a devenit forţa stăpânitoare în zonă, deşi leagănul puterii turceşti se afla în Anatolia. În ultimii 550 de ani, datorită frecventelor războaie otomane în Europa duse în această zonă, ca şi datorită izolării Imperiului Otoman faţă de curentul principal al dezvoltării economice, (reflectată prin schimbarea centrului de greutate politic şi economic din Levant către Oceanul Atlantic), Balcanii au devenit partea cea mai slab dezvoltată a Europei.
Naţiunile balcanice au început să-şi recâştige independenţa în secolul al XIX-lea, iar în perioada 1912 – 1913, o alianţa zonală, Liga Balcanică, a învins Turcia în războaiele balcanice, reducându-i teritoriul european la ceea ce este azi. Primul Război Mondial a izbucnit în 1914 datorită asasinării Arhiducelui Franz Ferdinand de Austria în Saraievo, capitala Bosniei.
După Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică şi comunismul au jucat un rol foarte important în Balcani. Pe timpul Războiului rece, cele mai multe ţări ale regiunii au fost conduse de guverne pro-sovietice.
În ciuda faptului că aveau guverne comuniste, Republica Socialistă Federală Iugoslavia (în 1948) şi Albania (în 1961) au ieşit din sfera de influenţă sovietică. Iugoslavia, condusă de Mareşalul Josip Broz Tito (1892–1980), după ce, la început, a propus, ca mai apoi să respingă unirea într-o federaţie a slavilor de sud cu Bulgaria, a căutat să strângă relaţiile cu ţările capitaliste vestice, ajungând, în cele din urmă, să se alăture mai multor ţări din lumea a treia în Mişcarea de Nealiniere. Pe de altă parte, Albania s-a apropiat de Republica Populară Chineză, apoi, în cele din urmă a adoptat o poziţie izolaţionistă.
Singurele ţări necomuniste din zonă erau Grecia şi Turcia, care erau (şi sunt şi în ziua de azi) membre ale NATO.
La sfârşitul secolului trecut, regiunea a fost afectată de conflictul armat din republicele fostei Iugoslavii, care au avut ca rezultat intervenţia forţelor NATO în Bosnia şi Herţegovina, Kosovo şi Republica Macedonia. Statutul regiunii Kosovo şi a etnicilor albanezi au rămas probleme nerezolvate până în ziua de azi.
Ţările balcanice controlează direct culoarul european terestru dintre Europa Occidentală şi Asia de sud-vest (Asia Mică şi Orientul Mijlociu). În zilele noastre, ţările balcanice au atitudini prietenoase faţă de UE şi SUA.
Grecia este membru al UE din 1981, Slovenia şi Cipru sunt din 2004, iar România şi Bulgaria au devenit membre ale UE în 2007. Croaţia este aşteptată să devină membră a acestei organizaţii în curând, dar datorită lipsei de cooperare cu Tribunalul Internaţional pentru Crimnele de Război din Fosta Iugoslvie pentru prinderea generalului Ante Gotovina, admiterea ei a fost amânată. Turcia a cerut să fie admisă in 1963, dar nici până azi negocierile nu au început, deşi s-au semnat unele înţelegeri. Bulgaria, Slovenia şi România au devenit membre NATO din 2004.
Toate celelalte ţări şi-au exprimat dorinţa să intre, în viitor, în UE .
[modifică] Populaţia şi compoziţia după criterii naţionale şi religioase
Principalele etnii ale regiunii sunt greci (10,8 milioane), turcii (9,2 milioane în partea europeană a Turciei), sârbii (8,5 milioane), bulgarii (7 milioane), albanezii (6 milioane, din care 3,5 milioane în Albania), croaţii (4,5 milioane), bosniacii (2,4 milioane), macedonenii (1,4 milioane), muntenegrenii (0,265 milioane), maghiarii din fosta Iugoslavie 313.045. Dacă sunt incluse în regiune şi România şi Slovenia, mai pot fi număraţi şi românii (20 milioane), slovenii (2 milioane) şi maghiarii din România (1,4 milioane). În toate ţările balcanice trăiesc comunităţi mai mari sau mai mici de rromi . Alte minorităţi naţionale lipsite de un stat propriu mai sunt: găgăuzii, sărăcăcianii, şi vlahii.
Principala religie a zonei este creştinismul ortodox, catolicismul şi islamul. Sunt practicate diferite tradiţii locale pentru fiecare credinţă, fiecare ţară ortodoxă având propria biserică naţională autocefală.
Ortodoxia este religia majoritară în următoarele ţări:
- Bulgaria,
- Grecia,
- România,
- Serbia,
- Republica Macedonia,
- Muntenegru.
Catolicismul este religia principală în următoarele ţări:
- Croaţia,
- Slovenia.
Islamul este religia principală în următoarele ţări:
- Albania (astăzi doar o majoritate relativă)
- Bosnia şi Herţegovina (majoritate relativă)
- Kosovo
- Turcia.
În următoarele ţări sunt practicate mai multe religii:
- Albania: islam, ortodoxie (în sud), catolicism (în nord şi vest);
- Bosnia şi Herţegovina: islam, ortodoxie, catolicism;
- Kosovo: albanezii sunt predominant musulmani (dar şi catolici), sârbii-ortodocşi;
- Republica Macedonia: populaţia slavă este în cea mai mare parte ortodoxă, albanezii sunt, în principal, musulmani;
- Serbia: predomină sârbii ortodocşi; în regiunea "Sangeac" (Sandzak) predomină sârbii musulmani, în Voivodina trăiesc minorităţi de catolici (unguri, slovaci, croaţi).
[modifică] Vezi, de asemenea
- Balcanii de Vest
- Istoria Balcanilor
- Limbile balcanice
- Balcanizare
- Orient Express
- Muzica Europei de sud-est
[modifică] Legături externe
- Balkanalysis.com
- Balkan History by Steven W. Sowards
- Civilitas Research
- Radio Free Europe/Radio Liberty Balkan Weekly Report
- SEEurope.net - news coverage on Southeastern Europe
- Southeast European Times
- The Centre for South East European Studies
- Balkans region: Oil and Gas Fact Sheet - United States Department of Energy Analysis Brief
- Balkans urged to curb trafficking - BBC
- Noutati despre ce se mai intampla prin Balcani
