Nicolae Grigorescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Nicolae Grigorescu
Nicolae Grigorescu - Autoportret.jpg
Nicolae Grigorescu, autoportret
Nume la naștere Nicolae Grigorescu
Născut 15 mai 1838
Pitaru, Dâmbovița
Decedat 21 iulie 1907 (69 de ani)
Câmpina
Naționalitate Flag of Romania.svg român
Domeniu artistic pictură
Pregătire Școala de Belle-Arte din Paris
Mișcare artistică Școala de la Barbizon, impresionism
Opere importante Țărancă din Muscel, Car cu boi, Atacul de la Smârdan, Fata cu basmaua galbena.

Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, județul Dâmbovița, d. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Nicolae Grigorescu se naște în satul Pitaru (județul Dâmbovița), fiind al șaselea copil al lui Ion și al Ruxandrei[necesită citare] Grigorescu. În 1845, când îi moare tatăl, familia se mută la București, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătușe. După o timpurie ucenicie (1848-1850), în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, lucreaza icoane pentru bisericile din Băicoi și mănăstirea Căldărușani. În 1856 realizează compoziția istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă domnitorului Barbu Știrbei, împreună cu o petiție prin care solicită ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira (județul Prahova), apoi, până în anul 1859 biserica mănăstirii Agapia, iar între 1859-1861 biserica parohială din Puchenii Mari, Prahova (cu excepția tamburului turlei mari, pe care nu apucă să îl mai picteze datorită plecării la Paris). La intervenția lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primește o bursă pentru a studia la Paris.

În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris unde intră la Școala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Conștient de propriile-i lacune în formația artistică, va studia în primul rând desenul și compoziția.

Părăsește însă curând acest atelier și, atras de concepțiile artistice ale Școlii de la Barbizon, se stabilește în această localitate, desăvârșindu-și educația pictorală prin asimilarea experienței unor artiști ca Millet, Corot, Gustave Courbet și Théodore Rousseau. Influențat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însușirea unor modalități artistice novatoare de expresie în atmosfera cultului pentru pictura "en plein-air", ce pregătește apropiata afirmare a impresioniștilor. În cadrul "Expoziției Universale" de la Paris (1867), participă cu șapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Tânără țigancă, revine de câteva ori în țară și, începând din 1870, participă la Expozițiile artiștilor în viață și la cele organizate de "Societatea Amicilor Bellelor-Arte". În anii 1873-1874 face călătorii de studii în Italia (Roma, Napoli, Pompei), Grecia și la Viena. În 1877 este convocat să însoțească armata română în calitate de "pictor de front", realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, ce vor sta la baza unor compoziții.

Din 1879 până în 1890, lucrează îndeosebi în Franța, fie în Bretania la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, deschide mai multe expoziții personale la Ateneul Român între anii 1891 și 1904. Din 1890 se stabilește la Câmpina și se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârșită variație a motivului, pictează potrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară și numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române.

Nicolae Grigorescu se stinge din viață la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe șevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.

Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii României moderne — în poezie se afirma geniul lui Eminescu — Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic.

Cu o formație în care se recunoaște filonul tradițiilor picturii murale, de care se apropie în anii tinereții și deopotrivă, experiențele impresioniștilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate mare. Influența covârșitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat și evoluția generației ce i-a urmat.Creația sa a inaugurînd astfel o tradiție picturală de amplă rezonanță.

Călătoria spre Vitré[modificare | modificare sursă]

Dovedind o afinitate specială pentru peisaj, Grigorescu abordează o largă diversitate de teme ale genului, codificând în compozițiile sale nota specifică a colțului de lume surprins pe pânză. Un astfel de loc specific al creției sale este Vitré, un mic orășel din Bretania în care artistul poposește în timpul călătoriilor sale de documentare și studiu. Vitré-ul apare în tablourile lui Grigorescu ca o gingașă jucărie de porțelan[necesită citare]. Grigorescu va închina multe pânze acestui minunat orășel, în care sufletul său întristat de dezamăgirile din țară își va găsi alinarea, iar ochiul lui de pictor, o bogată sursă de inspirație. Atmosfera medievală, oamenii civilizați și generoși, precum și măreția naturii îl îndeamnă la lucru și începe astfel pentru artist o perioadă importantă, în care pictează cu o repeziciune uimitoare, fară reveniri, în dorința de a nu pierde nimic din ceea ce natura îi revelează în momentele sale privilegiate.

Pictează la Vitré nu doar vaste priveliști, ci și interioare încăperi modeste și umbroase, mobilate cu rafturi pe care sunt așezate frumos farfurii de făianță, în care țărănci cu bonete albe brodează sau curăță legume în fața geamurilor sau a ușilor larg deschise spre însorita grădiniță cu flori.

Totul transmite liniște, simplitate, puritate sufletească, valori pe care Grigorescu le va prețui de-a lungul întregii sale vieți și pe care va dori să le ocrotească de vitregiile timpului.

Tabloul „Case la Vitré” surprinde o zi de vară într-un orășel care încă păstrează note medievale în casele masive din piatră, în zidurile vechi și în străzile înguste, umbrite de acoperișurile ascuțite.

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

Pictorul Nicolae Grigorescu.

Alexandru Vlahuță[modificare | modificare sursă]

Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui, acolo iubirea de bine, de adevăr și de frumos...[1]


Henri Focillon[modificare | modificare sursă]

Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul și în toată opera sa... Prietenia cu artiști francezi nu a reușit să-l smulgă meditației românești, amintirii doinelor, imaginii întinsei câmpii dunărene, argintate de pulbere, acestei dulci țări de coline, cu vii și căsuțe acoperite cu șindrilă. ...El rămâne poet, iar arta sa este un cântec de pasăre. El este român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune în pictură, în alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o intimitate visătoare, prin ceea ce are tandru și spiritual în maniera sa.[2]


Camil Ressu[modificare | modificare sursă]

Grigorescu picta cu plăcere vădită, surâzător, comunicativ, cum îi era chemarea. A pictat într-un stil al epocii lui, în apostrofe mișcătoare, monotone ca și în ritmul doinei, grația spiritului și fanteziei. Opera lui ține un loc nemărginit în admirația publicului, pentru că nici un alt artist, de la dânsul, nu a reprezentat mai bine sufletul poporului nostru.[3]

Filatelie[modificare | modificare sursă]

Nicolae Grigorescu - Autoportret, marcă poștală din 2013.

În 2013, la 175 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu, Poșta Română a emis o marcă poștală, cu valoarea nominală de 9,10 lei, pe care este reprodus un autoportret din tinerețe al artistului.

Numismatică[modificare | modificare sursă]

Luni, 29 aprilie 2013, la 175 de ani de la nașterea pictorului, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă comemorativă, cu valoarea nominală de 10 lei, în scop numismatic. Moneda este din argint, cu titlul de 999‰, este rotundă, cu diametrul de 37 mm, iar greutatea de 31,103 g. Întregul tiraj al monedei, de 500 de exemplare, este emis de calitate proof[4], iar cantul monedei este zimțat.[5]

Moștenirea artistică[modificare | modificare sursă]

În anul 1939, Gheorghe Grigorescu, singurul moștenitor al lui Nicolae Grigorescu, a vândut primăriei Câmpina 200 de tablouri și schițe în peniță, creion și laviu, semnate de pictorul Nicolae Grigorescu. În prezent, acestea se află în Muzeul Național de Artă din București iar primăria din Câmpina a câștigat în 2005 în instanță dreptul de a reintra în posesia lor.[6]

Picturi[modificare | modificare sursă]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Grigorescu, capitolul Cronologie și concordanțe, Editura Meridiane, București, 1978, p.7.
  2. ^ Grigorescu, capitolul Nicolae Grigorescu un classique de la peinture roumaine, Editura Meridiane, București, 1978, p.45.
  3. ^ Grigorescu, Editura Meridiane, București, 1978, p.25.
  4. ^ Aspectul deosebit estetic al pieselor proof este dat de contrastul dintre desenul mat și fondul lucios.
  5. ^ Emisiune numismatică - monedă din argint dedicată aniversării a 175 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu
  6. ^ Primaria Campina a castigat la instanta suprema averea lui Nicolae Grigorescu

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • ***, Maeștrii Picturii Românești în Muzeul de Artă al Republicii Populare Române, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1953.
  • George Oprescu și Remus Niculescu: Nicolae Grigorescu, anii de ucenicie. București, 1956
  • George Oprescu: Nicolae Grigorescu, 2 vol. București, 1961-1962
  • Barbu Brezianu: Nicolae Grigorescu. București, 1959
  • Vasile Varga: Nicolae Grigorescu. București, 1973
  • Grigorescu, Argument introductiv, cronologie, antologie de texte și de reproduceri: George Sorin Movileanu, Editura Meridiane, București, 1978.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Nicolae Grigorescu

Vezi și[modificare | modificare sursă]



Pictură Artă Sculptură
Pictori celebriPicturi celebrePictori români Muzee Sculptori celebriSculpturi celebreSculptori români
PicturăPictoriPicturiCurenteTehnici Curente SculpturăSculpturiSculptoriTehnici