Utilitate
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea susținerii bibliografice pentru afirmațiile conținute. |
UTILITATE
Utilitatea este un concept generic caracterizând posibilitatea de a satisface o necesitate umană. Necesitatea este o condiționare a individului, o dependență metabolică, fizică, informațională, sau afectivă, iar 'utilitatea' este obiectul, procesul, proprietatea, serviciul sau funcția, care rezolvă o necesitate, care oferă corpului, minții sau afectivității subiectului acel ceva absolut necesar, sau dorit, la un moment dat.
Omul este caracterizat prin multiple dependențe funcționale și interactive, raportate la natură sau societate, dependențe mai numite și 'necesități sau nevoi'. Nevoile umane fundamentale sunt hrana, adăpostul, deplasarea-transportul, comunicarea, securitatea fizică și mentală.
Orice metodă de a satisface o nevoie umană generează o utilitate, așadar utilitatea este cauza decondiționării temporare a individului, a stingerii unei nevoi pe un interval de timp bine determinat.
Zeci de milenii omul a avut sistematic un excedent al nevoilor față de potențialul mediu de satisfacere, datorită lipsei uneltelor sau accesului la unelte rudimentare, manipulabile prin forța și abilitatea corpului, unelte cu un randament productiv scăzut și o calitate medie sau inferioară a utilităților produse.
Evoluția științifică și tehnologică începută acum aproximativ trei secole a creat o gamă imensă de utilități și am putea spune de utilități generatoare de alte utilități. Utilitățile care creează utilități sunt tehnologiile moderne capabile să realizeze prin intermediul unor unelte automatizate, forme, funcții sau servicii, extrem de complicate, ample și performante. Odată cu explozia tehnologiilor automatizate și informatizate conceptul de utilitate a căpătat o conotație semnificativă în spațiul economic, în domeniul producerii, ofertei, vânzării și consumului de utilități.
Dar omul antic, clasic și modern a avut, are și cu siguranță va mai avea și nevoi spirituale rezolvate prin satisfacții spirituale nu numai senzoriale. Omul actual intens socializat trebuie să interacționeze continuu și pe diferite căi cu semenii, pentru a își păstra echilibrul fizic, psihic și emotiv.
Cultura cu toate compartimentele ei este acel spațiu al relațiilor, interacțiilor sociale și serviciilor de nivel superior, care oferă individului spiritual utilități subtile, utilități efectiv umanizante, care conservă, amplifică sau chiar modifică personalitatea și calitatea acțiunii sociale a indivizilor.
Nu trebuie să argumentăm necesitatea utilităților culturale ștințifice și tehnice, sau a celor artistice, exprimate prin creații literare, muzicale, picturale, sau spectacole de diferite feluri, toate au un rol inevaluabil de important în întreținerea și extensia dimensiunii umane a omului superior.
Se poate spune că evoluția umanului este dată de evoluția potențialului său de a concepe, realiza, oferi, prelua și metaboliza utilități, orice utilitate formă sau serviciu, făcând viața mai ușoară, mai plăcută, mai sigură, dar uneori și mai dificilă, încărcată de tensiune și complexitate comportamentală.
Enorma inventivitate ștințifică și tehnologică actuală produce un volum uriaș de utilități la prețuri scăzute, astfel ca viteza de schimbare și degradare fizică sau morală a unei utilități a crescut foarte mult, iar durata de viață a unei utilități a scăzut proporțional. Efectul consumului excesiv este o acumulare sufocantă de obiecte care nu mai plac sau nu mai sunt funcționale, și cu care omul nu știe ce sa mai facă.
Natura sursei tuturor utilităților începe să fie depășită structural și dinamic de utilitățile umane devenite deșeuri sau noxe, utilități care adunate în cantități foarte mari poluează atmosfera, solul, marea și subsolul, distrug alte viețuitoare, și pun individului și societății grave întrebări asupra direcției în care se va îndrepta în viitor producția la scară globală a utilităților.
Utilitatea actuală începe să arate caracterul ei dual, pozitiv și negativ, ea poate și întreține viața, dar o poate și distruge, atunci când rupe echilibrul fragil dintre om și natură, dar mai rupe și echilibrul încă mai fragil al omului cu mintea și cu sufletul propriu, sau pune în primejdie echilibrul delicat al relațiilor interumane, sociale.
Probabil cea mai complicată și greu de rezolvat problemă, cu care se confruntă omul actual este la ce fel de utilități să renunțe, sau le diminuează rolul în viața sa, pentru a reuși să se împace cu natura, cu sine și cu semenii. Este timpul ca societatea în totalitate să facă eforturi responsabile, intense și sistematice, pentru a căuta o redirecționare a producției de utilități, pentru a căuta, proiecta și realiza acele utilități realmente superioare, care să nu aibă o față prietenească, dar un caracter ascuns și agresiv, distugător de personalitate și până la urmă de umanitate.