Italia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Republica Italiană
Repubblica Italiana
Drapelul Italiei Stema Italiei
Drapel
ImnIl Canto degli italiani
Amplasarea Italiei
Capitală
(și cel mai mare oraș)
Roma
Limbi oficiale Italiana[ib 1]
Etnonim Italian, Italiancă, Italieni
Sistem politic Republică
 -  Președinte Sergio Mattarella
 -  Prim-ministru Matteo Renzi
Unificarea Italiei
Suprafață
 -  Total 301,340 km² (locul 71)
 -  Apă (%) 2,4%
Populație
 -  Estimare 2011 60.776.531 (locul 22)
 -  Densitate 201,7 loc/km² 
PIB (PPC) estimări 
 -  Total $2150 miliarde 
 -  Pe cap de locuitor $32,700 
Monedă Euro (EUR) din 1999 (€)[ib 2]
Prefix telefonic +39[ib 3]
Domeniu Internet .it, .eu[ib 4]
Fus orar UTC+1/+2
  1. ^ Mai multe limbi sunt oficiale alături de italiană în diverse regiuni: germana și ladina în Tirolul de Sud, slovena în provinciile Gorizia și Trieste; franceza în Valea Aostei
  2. ^ înainte de Euro, Lira Italiană; în Campione d'Italia, Euro este acceptat la plată, deși acolo moneda oficială este francul elvețian.
  3. ^ Pentru Campione d'Italia se folosește prefixul pentru Elveția (+41)
  4. ^ Codul .eu aparține Uniunii Europene, din care Italia face parte

Italia (scris și pronunțat la fel și în limba italiană: iˈtaːlja), oficial Republica Italiană (în italiană Repubblica italiana),[1][2][3][4] este un stat unitar, republică parlamentară, aflat în Europa de sud. Ea acoperă o arie de 301.338 km² și are o climă temperată; datorită formei părții sale continentale, este denumită pe plan intern lo Stivale („Cizma”).[5][6] Cu 61 de milioane de locuitori, este a cincea cea mai populată țară a Europei. Italia este o țară foarte dezvoltată[7] și are a treia cea mai mare economie din zona Euro și a opta din lume după PIB nominal.[8]

Din vremurile antice, culturile etruscă, Magna Graecia și altele au înflorit pe teritoriul actual al Italiei, până când au fost în cele din urmă absorbite de Roma, care timp de secole a rămas centrul politic și religios al civilizației Occidentale, capitala Imperiului Roman și apoi centrul creștinismului. În Evul Mediu Întunecat, Peninsula Italică s-a confruntat cu dezastruoase invazii ale triburilor barbare, dar începând cu secolul al XI-lea, numeroase orașe-stat italiene⁠(en) au început să înflorească practicând navigație, comerț și întreținând instituții bancare (capitalismul modern își are originile în Italia medievală).[9] Mai ales în timpul Renașterii, cultura italiană a înflorit, producând cărturari, artiști și polimați ca Leonardo da Vinci, Galileo, Michelangelo și Machiavelli. Exploratorii italieni ca Marco Polo, Columb, Vespucci și Verrazzano au descoperit noi rute către Orientul Îndepărtat și către Lumea Nouă, contribuind la Epoca Marilor Descoperiri pentru europeni. Totuși, Italia a rămas fragmentată în numeroase state aflate în război unele cu celelalte de-a lungul întregii Epoci Medievale, ceea ce le-a făcut să cadă ușor pradă marilor puteri europene, ca Spania, Franța, și apoi Austria. Italia va intra astfel într-o lungă perioadă de declin până la jumătatea secolului al XIX-lea.

După diferite tentative nereușite, războaiele al doilea⁠(en) și al treilea⁠(en) pentru independența Italiei s-au soldat cu unificarea a mare parte din Italia actuală între 1859–1866.[10] Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea și până la începutul secolului al XX-lea, noul Regat al Italiei s-a industrializat rapid și și-a format un imperiu colonial, devenind Mare Putere.[11][12] Italia sudică și rurală au rămas în mare parte însă excluse de la industrializare, alimentând o diaspora⁠(en) mare și influentă. În ciuda victoriei din Primul Război Mondial, Italia a intrat într-o perioadă de criză economică și agitație socială, care a favorizat apariția unei dictaturi fasciste⁠(en) în 1922. Participarea ulterioară la al Doilea Război Mondial de partea Axei s-a sfârșit cu o înfrângere militară, distrugere economică și un război civil. În anii care au urmat, Italia a abolit monarhia, a restaurat democrația și s-a bucurat de explozie economică⁠(en), devenind astfel una dintre cele mai dezvoltate țări[13][14][15][16] și a cincea economie a lumii până în 1990.[17]

Italia joacă un rol de frunte în afacerile militare, culturale și diplomatice mondiale[18] și este astfel considerată a fi o putere regională majoră.[19][20][21] Italia este unul dintre membrii fondatori și unul dintre membrii de frunte ai Uniunii Europene, fiind membră și a mai multor instituții internaționale, între care ONU, NATO, OCDE, OSCE, DAC⁠(en), OMC, G4⁠(en), G6⁠(en), G7, G8, G10⁠(en), G20, a Uniunii Mediteranei⁠(en), a Uniunii Latine, a Consiliului Europei, a Inițiativei Central-Europene⁠(en), ASEM⁠(en) și a Uniting for Consensus⁠(en).

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Prezumpțiile privind etimologia numelui de „Italia” sunt numeroase și foarte variate.[22] Conform unuia dintre cele mai comune explicații, termenul latinesc Italia⁠(en)[23] a fost împrumutat prin greaca antică din oscanul Víteliú, care înseamnă „țara vițeilor” (cf. Lat vitulus „vițel”, Umb vitlo „vițel”).[24] Taurul era un simbol al triburilor din sudul peninsulei și apărea adesea în luptă cu lupoaica romană ca simbol al sfidării Italiei libere în timpul Războiului Social. Istoricul grec Dionis din Halicarnas afirmă aceasta odată cu legenda că Italia ar fi fost denumită astfel după Italus⁠(en),[25] amintită și de Aristotel[26] și Tucidide.[27]

Numele de Italia s-a aplicat doar la o parte din ceea ce este astăzi Italia de Sud – conform lui Antioh din Syracusa⁠(en), porțiunea sudică a peninsulei Bruttium (Calabria de astăzi: provincia Reggio, și parte din provinciile Catanzaro și Vibo Valentia). Dar până la vremea sa Oenotria⁠(en) și Italia deveniseră sinonime, și numele s-a aplicat și asupra a mare parte din Lucania. Grecii au ajuns și ei să folosească denumirea de „Italia” pentru o regiune mai extinsă, dar abia în timpul domniei lui Cezar August (sfârșitul secolului I e.n.) termenul s-a extins asupra întregii peninsule până la Alpi.[28]

Istorie[modificare | modificare sursă]

O scurtă cronologie[modificare | modificare sursă]

1821: Revolta din Piemont. Liderul mișcării revoluționare a fost Santorre di Santarosa, care a vrut să elimine austriecii și să unifice Italia sub Casa de Savoya

1821: Sentimentul revoluționar în favoarea unei Italii unificate a început să renască și o serie de insurecții au așezat fundalul pentru un singur stat de-a lungul Peninsulei Italice.

1831:  Revolta din Modena- înăbușită de trupele austriece

            Revoltă în Statele Papale - înăbușită de trupele austriece și de cele ale Papei

1832   Giuseppe Mazzini a fondat " Tânăra Italie”

1846 : Pius al IX-lea a fost numit Papă

1848: 12 ianauarie - Revoluția  din Palermo;

10 februarie: Ferdinand  al II-lea a acordat o constituție Neapolelui

4 martie: Carol Albert a acordat Piemontului o constituție

14 martie: Pius IX  a acordat o constituție Statelor Papale, rezervându-și dreptul de veto în Colegiul Cardinalilor 

22 martie: Veneția s-a proclamat republică 

1849: Carol Albert a abdicat în favoarea lui Victor Emmanuel al II-lea; 

          Austriecii au preluat Florența

          Veneția s-a predat Austriei

1850-1854: Giuseppe Garibladi a fost exilat,

1852: Cavour a fost numit prim-ministru al Piemontului

            Napoleon al III-lea a devenit Împărat al Franței

1854: Piemontul a trimis trupe pentru a ajuta Franța și Marea Britanie în Războiul Crimeii

1856: Congresul de la Paris

           Întâlnirea dintre Cavour și Napoleon al III-lea  de la Plombières

1859:. Războiul Franței și Piemontului împotriva Austriei 

 4 iunie: Succes al armatelor Franței și Piemontului în fața celei austriece 

10 noiembrie: Tratatul de la Zurich  a încheiat pentru o vreme conflictul din nordul Italiei

Toscana, Parma și Modena doreau anexarea la Piemont

1860: 20 Martie: Piemontul a anexat statele din centrul Italiei cedând Nisa și Savoya francezilor. Insurecția din Sicilia. Victoria de la Calafitimi-Garibaldi a preluat controlul insulei pentru trei luni

Septembrie 1860 Trupele piemonteze au invadat Statele Papale -Victoria de la Casteldifardo

Octombrie - Întâlnirea dintre Garibaldi și Victor Emanuel al II-lea de la Teano. Garibaldi a predat regelui cuceririle sale.

1861:   Camilo Cavour a murit.

Sicilia si Napoli au votat pentru alipirea la Regatul Italiei. Proclamarea Regatului Italiei

1862:   Garibaldi a condus expediția pentru cucerirea Romei– ‘ Roma o morte’. Expediția a fost un eșec

1866:  Razboiul prusaco-austriac.

24 iunie: trupele italiene au fost infrante la Custoza

26 iulie: armistitiu austro-prusac

12 august: Italia a incheiat razboiul cu Austria dupa armistitiul din 26 iulie

12 octombrie: Împăratul Franz Joseph a cedat Veneția lui Napoleon al III-lea ca răsplată pentru că nu a intervenit în război. Napoleon al III-lea a cedat, la rândul său, Veneția Italiei. 

1867:  A doua încercare a lui Garibaldi de a cuceri Roma oprită de către francezi.

1870:  Trupele italiene au ocupat Roma în urma abandonării acesteia de către francezi.

1871 : Roma a devenit capitala Regatului.

1872: 10 martie: moartea lui Mazzini 

Istoria Italiei este probabil cea mai importantă în privința dezvoltării culturale și a dezvoltării sociale din mediterană. Țara a fost o gazdă pentru importante activități în timpurile preistorice, și de aceea săpături arheologice pot fi găsite în multe regiuni: Lazio și Toscana, Umbria și Basilicata. După Magna Grecia, Civilizația etruscă și Imperiul Roman care a venit să domine acestă parte a lumii, au urmat Evul Mediu Umanismul și Renașterea, care au ajutat mai apoi la formarea filozofiei și artei europene. Orașul Roma conține unele dintre cele mai importante exemple de Baroc.

Italia în era modernă a devenit un stat-națiune efectiv - pe 17 martie, 1861 - când statele peninsulei și Cele două Sicilii au fost unite de către regele Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia. Arhitectul unificației italiene, oricum, a fost Contele Camillo Benso di Cavour, primul ministru al lui Victor Emmanuel. Roma însăși a râmas un deceniu sub Papalitate, devenind parte a Regatului Italiei doar pe 20 septembrie, 1870, data finală a unificării italiene. Vaticanul este acum o enclavă independentă înconjurată de Italia, ca și San Marino.

Italia participă alături de Antantă în [[Primul Război Mondial)).

Dictatura fascistă a lui Benito Mussolini care a început în 1922 a condus la o alianță dezastroasă cu Germania și cu Japonia numită Axa Berlin-Roma-Tokio (Puterile Axei) și la înfrângerea ultimativă a Italiei în cel de-al doilea război mondial. Pe 2 iunie, 1946 un referendum asupra monarhiei a rezultat în stabilirea Republicii Italiene, care a dus la adoptarea unei noi constituții pe 1 ianuarie, 1948. Membrii familiei regale au fost trimiși în exil datorită asocierii lor cu regimul fascist.

Italia a fost membră fondatoare a NATO și a Uniunii Europene, și s-a alăturat grupului de creștere a unificării politice și monetare din Europa de Vest, incluzând introducerea Euro în 1999.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Italia constă în principal dintr-o peninsulă (poreclă Stivale-cizma) care se extinde în Marea Mediterană, unde împreună cu două mari insule, Sicilia și Sardinia (Sardegna), creează diferite compartimente ale mărilor: Marea Adriatică la nord-est, Marea Ionică la sud-est, Marea Tireniană la sud-vest și în final Marea Ligurică la nord-vest. Munții Apenini (Monti Appennini) din centrul peninsulei, merg spre est, unindu-se cu Alpii, care apoi formează un arc, închizând Italia în nord. Aici se află și o lagună aluvionară mare, Laguna Pad-Veneția, străbătută de Râul Pad și de mulți afluenți ai săi, care curg dinspre Alpi, Apenini și Dolomiți. Alte râuri cunoscute sunt Tibrul (Tevere), Adige și Arno. Cel mai înalt vârf al Italiei este Mont Blanc (Monte Bianco) cu 4,807 m, dar Italia este mai ales asociată cu doi faimoși vulcani: acum adormitul Vezuviu (Vesuvio) în apropriere de Napoli și activul Etna în Sicilia. Teritorial Italia este impartita in: -Italia continentala(muntii Alpi si Campia Padului) -Italia peninsulara (muntii Apenini si campiile litorale) -Italia insulara - Sardinia, Sicilia, Elba si alte mici insule.

Floră și faună[modificare | modificare sursă]

Climă[modificare | modificare sursă]

Mulțumită extinderii longitudinale mare a peninsulei și a conformației internă in cea mai mare parte muntoasă, climatul Italiei este foarte diversificat.

În cele mai multe dintre regiunile nordice și centrale interioare, clima variază din subtropical umed la umed continental și oceanic.În general, clima din regiunea geografică Valea Padului este în cea mai mare parte continentală, cu ierni aspre și veri calde.

Zonele de coastă din Liguria, Toscana și cea mai mare parte din regiunea sudică au un climat mediteranean. Condițiile privind zonele de coastă peninsulara pot fi foarte diferite de la zonele cu altitudine mare la văi, mai ales în lunile de iarnă, când la altitudini mai mari tinde sa fie rece, umed și cu condiții de ninsoare. Zonele de coastă au ierni blânde, iar verile sunt în general calde și uscate. Temperaturile medii iarna variază de la 0°C în Alpi la 12°C în Sicilia, în timp ce temperaturile medii pe timp de vară varieză de la 20°C până la 30°C.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Evoluția demograficǎ a Italiei
(1861-2011)

Italia este în general o omogenitate lingvistică și religoasă, totuși, cultura sa, economia sa și politica sa sunt diverse. Italia are a cincea densitate a populației europene ca mărime, atingând 196 de oameni pe km². Grupurile minoritare sunt mici, cele mai mari fiind cel vorbitor de limba germană în Tirolul de Sud (1991: 287.503 germani și 116.914 italieni) și cel de limba slovenă lângă Trieste.

Alte grupuri minoritare cu limbi oficiale parțiale sunt cele franceze în Valle d'Aosta; cele sarde în Sardinia; cele ladine în Dolomiți; și cele friuliene în regiunea Friuli-Veneția Giulia, toate patru limbi romanice. În plus există alte câteva minorități locale mici, ca și cele vorbitoare de Limba occitană în sudul văii Piemontului; Limba catalană în orașele Alghero și Sardinia; Limba albaneză în anumite sate din Calabria și Sicilia; și de dialecte grecești vechi în satele din Calabria.

Religie[modificare | modificare sursă]

Romano-catolicismul este de departe cea mai mare religie din țară, deși Biserica Catolică nu mai este oficial religie de stat. Proporția de italieni care se identifica ca romano-catolici este de 87,8%, , deși doar aproximativ o treime din aceste s-au descris ca fiind membri activi (36,8%). Cei mai mulți italieni cred în Dumnezeu, sau o formă de o forță de viață spirituală. Conform sondajului Eurobarometru cele mai recente pentru 2005: 74% dintre cetățenii italieni au răspuns că "ei cred că există un Dumnezeu", 16% au răspuns că "ei cred că există un fel de spirit sau de forță de viață" și 6% au răspuns că "ei nu cred că există nici un fel de spirit, Dumnezeu, sau forță vitală".

Biserica Catolică Italiană este parte a Bisericii Romano-Catolice la nivel mondial, sub conducerea spirituală a Papei, Curia Romană și a Conferința Episcopilor italieni. În plus față de Italia, două națiuni alte suverane sunt incluse în ierarhia italiană, San Marino și Vatican. Chiar dacă prin lege Vatican nu face parte din Italia, este în Roma, și împreună cu latina, italiana, este limba cea mai vorbită și a doua a Curiei Romane.

Credința non-creștină cea mai stabiliă în Italia este iudaismul, evreii fiind prezenți l Roma antică înainte de nașterea lui Hristos. Italia a văzut multi evrei italieni la conducere, cum ar fi Luigi Luzzatti, care a preluat mandatul în 1910, Ernesto Nathan a servit ca primar al Romei 1907 - 1913 și Shabbethai Donnolo (a murit 1982). În timpul Holocaustului, Italia a avut mulți refugiați evrei din Germania nazistă. Cu toate acestea, cu crearea statului marionetă nazist Republica Socială Italiană, aproximativ 15% din evreii din Italia au fost uciși, în ciuda refuzului guvernului fascist de a deporta evreii în lagărele de exterminare naziste. Acest lucru, împreună cu emigrarea care au precedat și au urmat al doilea război mondial, a lasat doar o mică comunitate de aproximativ 45.000 de evrei în Italia de astăzi. Datorită imigrației în creștere, a existat o creștere în credințele non-creștine. În 2009, au venit 1.0 milioane de musulmani în Italia care fac 1,6 la sută din populație, deși, numai 50.000 dețin cetățenia italiană. Previziuni independente pun populația islamica din Italia oriunde de la 0,8 milioane, la 1,5 milioane [149]. Există mai mult de 200.000 de adepți ai credinței originare din subcontinentul indian: 70000 hinduși, budiști.

Limbă[modificare | modificare sursă]

Educație[modificare | modificare sursă]

Educația publică din Italia este gratuită și obligatorie de la 6 până la 15 ani, și are o etapă de cinci ani de clase primare și într-un stadiu de opt ani de clase secundare, împărțit în prima clasa de liceu (gimnaziu) și a doua școală de grad secundar (sau liceu). Italia are un standard ridicat de educație publică, depășind de alte țări comparabile dezvoltate, cum ar fi Regatul Unit și Germania. Țara are atât sisteme publice, cât și private de învățământ.

Potrivit indicatorilor naționali pentru știintă (1981-2002), o bază de date produsă de Grupul de Servicii de cercetare care conțin liste de ieșire și statisticile citare pentru mai mult de 90 de țări, Italia are o putere de peste medie de lucrări științifice (în ceea ce privește numărul de lucrări scrise cu cel puțin un autor fiind din Italia), în domeniul științei spațiale (9,75% din lucrări din lume fiind din Italia), matematică (5.51% din lucrari in lume), informatică, neurostiinte, și fizica, de ieșire în ceea ce privește numărul de documente de produse se înregistrează în domeniul științelor sociale, psihologie și psihiatrie, și de economie și afaceri.

Aglomerări urbane[modificare | modificare sursă]

Cele mai mari orașe din Italia

Roma
Roma
Milano
Milano
Napoli
Napoli
Torino
Torino

# Oraș (Regiune) Populație urbană (2011)

Palermo
Palermo
Genova
Genova
Bologna
Bologna
Florenţa
Florența

1 Roma (Lazio) 2 781 692
2 Milano (Lombardia) 1 343 230
3 Napoli (Campania) 956 739
4 Torino (Piemont) 905 780
5 Palermo (Sicilia) 654 121
6 Genova (Liguria) 606 978
7 Bologna (Emilia-Romagna) 382 784
8 Florența (Toscana) 372 869
9 Bari (Apulia) 319 355
10 Catania (Sicilia) 291 274
11 Veneția (Veneto) 270 589
12 Verona (Veneto) 264 161
13 Messina (Sicilia) 241 310
14 Padova (Veneto) 214 099
15 Triest (Friuli-Veneția Giulia) 205 194
16 Brescia (Lombardia) 194 308
17 Taranto (Apulia) 190 416
18 Parma (Emilia-Romagna) 188 695
19 Prato (Toscana) 188 579
20 Reggio Calabria (Calabria) 186 447

Politică[modificare | modificare sursă]

Constituția Republicii Italiene din 1948 a stabilit un parlament bicameral, (Parlamento), constând din Camera Deputaților (Camera dei Deputati) și Senat (Senato della Repubblica), o putere judiciară și una executivă (condusă de un prim ministru) (Presidente del Consiglio dei Ministri). Președintele republicii este ales pe 7 ani de către parlamentul reunit cu un contingent mic de delegați regionali. Președintele nominalizeză prim ministrul, care propune ceilalți miniștri (care înainte erau aleși de președinte). Consiliul de Miniștri (în mod general, dar nu necesar) este compus din membri ai parlamentului) și trebuie să obțină votul de încredere al ambelor camere (Fiducia).

Camerele parlamentului sunt populare și sunt alese în mod direct printr-un sistem mixt majoritar și proporțional. Camera Deputaților are 630 de membri. În plus față de cei 315 mebri aleși, Senatul îi include și pe foștii președinți și alte diverse persoane, conform prevederilor constituționale. Ambele camere sunt alese pentru maxim 5 ani, dar pot fi dizolvate înainte de expirarea termenului normal.

Sistemul judiciar italian este bazat pe dreptul roman modificat prin Codul Napoleonian și prin ultimele schimbări. O curte constituțională, Corte Costituzionale, care poate trece peste constituționalitatea legilor, este o inovație post-Al Doilea Război Mondial.

Relațiile externe[modificare | modificare sursă]

Organizare administrativ-teritorială[modificare | modificare sursă]

Harta administrativǎ a Italiei

Italia este divizată în 20 de regiuni (regioni, singular regione), dintre care cinci se bucură de o stare autonomă specială, marcată de *:

O regiune se subdivizează în provincii iar provinciile la rândul lor în comune. Centrele comunale fiind de regulă localitățile cu același nume (numele comunei respective).

Armată[modificare | modificare sursă]

Economie[modificare | modificare sursă]

Membră a grupului G8, Italia reprezenta a șasea economie în 2004, după Statele Unite, Japonia, Germania, Regatul unit al Marii Britanii și Franța. Italia are o economie industrială diversificată, cu un venit pe cap de locuitor apropiat unor țări ca Franța și Regatul Unit. Economia capitalistă rămâne divizată într-un nord industrial bine dezvoltat, dominat de companii private și un sud agricultural, cu o rată a șomajului de 20%.

Majoritatea materiilor prime necesare industriei și mai mult decât 75% din necesarul de energie este acoperit prin importuri. În decada trecută, Italia a urmărit o politică fiscală strânsă pentru a îndeplinii criteriile Uniuniilor economice și monetare, beneficiind de o rată a inflației scăzută care i-a permis alăturarea la Euro de la conceperea sa în 1999.

Performanța economică italiană a rămas în urma parteneriilor săi europeni, guvernul actual inițiind o serie de reforme pe termen scurt destinate îmbunătățirii competivității și a creșterii pe termen lung. S-a mișcat încet, totuși, în implementarea reformelor.

În anul 2010, piața auto italiană a fost de 1,96 milioane de unități, în scădere cu 9% față de anul precedent[29].

Investițiile străine directe (ISD) în Italia au fost de 30,5 miliarde de dolari în 2009, față de 17 miliarde de dolari în 2008[30].

Agricultură[modificare | modificare sursă]

Industrie[modificare | modificare sursă]

Servicii[modificare | modificare sursă]

Transport[modificare | modificare sursă]

Turism[modificare | modificare sursă]

Cultură[modificare | modificare sursă]

Italia este bine cunoscută pentru arta și cultura sa, precum și datorită nenumeratelor ei monumente, printre care se numără Turnul din Pisa și Colosseumul roman, dar și pentru mâncarea sa (pizza, pasta, s.a.m.d.), vin, stilul de viață, eleganță, design, cinema, teatru, literatură, poezie, arte vizuale, muzică (mai ales de operă), sărbători, și în general pentru gust.

Mișcările artistice ale Renașterii și barocului a apărut în Italia între secolele al 14-lea și al 15-lea, respectiv la sfârșitul secolului al 16-lea, determinând o adevărată revoluție artistică în Italia, mai întâi, în Europa ulterior și apoi în întreaga lume.

Arhitectură[modificare | modificare sursă]

Arte[modificare | modificare sursă]

Genurile literare care au înflorit în Italia, așa cum sunt poezia lui Petrarca, Tasso și a lui Ariosto, respectiv proza lui Dante, Boccaccio, Machiavelli și a lui Castiglione, au exercitat o influență durabilă în dezvoltarea culturii vestice, la fel ca și pictura, sculptura și arhitectura, la care au contribuit artiști extraordinari ca Leonardo da Vinci, Raffaello, Botticelli, Fra Angelico și Michelangelo.

Știință[modificare | modificare sursă]

Cinematografie și televiziune[modificare | modificare sursă]

Muzică[modificare | modificare sursă]

Influența muzicală a compozitorilor italiani ai epocii baroce, precum Monteverdi, Palestrina și Vivaldi s-a dovedit a fi remarcabilă. Mai târziu, în secolul al 19-lea, opera romantică italiană (gen muzical "inventat" de asemenea de italieni) a excelat datorită compozitorilor Gioacchino Rossini, Giuseppe Verdi și Giacomo Puccini.

Artiștii, scriitorii, regizorii, arhitecții, compozitorii și designerii contemporani italieni contribuie semnificativ la cultura vestică.

Sport[modificare | modificare sursă]

Fotbalul este principalul sport național. Italia a câștigat Cupa Mondială de Fotbal de patru ori: în 1934, 1938, 1982 și 2006. Seria A a campionatului italian de fotbal a dat unii dintre cei mai buni jucători de fotbal la nivel mondial. Cele mai cunoscute echipe sunt A.C. Milan și Inter Milano FC din Milano, A.S. Roma și S.S. Lazio din Roma, Juventus din Torino și Fiorentina din Florența.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Search the agreements database Council of the European Union (retrieved 13 October 2013).
  2. ^ Italy: The World Factbook Central Intelligence Agency (retrieved 13 October 2013).
  3. ^ Country names. http://www.pcgn.org.uk/country_names.htm. 
  4. ^ BBC News - Italy profile - Facts”. BBC News. http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-17433143. 
  5. ^ Maltempo, è emergenza su tutto lo Stivale. Si cercano due dispersi”. RomagnaOggi. http://www.romagnaoggi.it/cronaca/maltempo-e-emergenza-su-tutto-lo-stivale-si-cercano-due-dispersi.html. 
  6. ^ L'Italia vista dallo spazio: lo stivale illuminato di notte è uno spettacolo”. Tgcom24. 4 august 2014. http://www.tgcom24.mediaset.it/magazine/2014/notizia/l-italia-vista-dallo-spazio-lo-stivale-illuminato-di-notte-e-uno-spettacolo_2061127.shtml. 
  7. ^ Human Development Report 2014 – "Sustaining Human Progress: Reducing Vulnerabilities and Building Resilience"”. HDRO (Human Development Report Office) United Nations Development Programme. http://hdr.undp.org/en/content/human-development-report-2014. Accesat la 25 iulie 2014. 
  8. ^ International Monetary Fund (IMF), World Economic Outlook (WEO) Database- GDP Nominal 2010 to 2019, imf.org, Ediția octombrie 2014
  9. ^ Sée, Henri. „Modern Capitalism Its Origin and Evolution”. University of Rennes. Batoche Books. http://www.efm.bris.ac.uk/het/see/ModernCapitalism.pdf. Accesat la 29 august 2013. 
  10. ^ Unification of Italy”. Library.thinkquest.org. 4 aprilie 2003. http://library.thinkquest.org/TQ0312582/unification.html. Accesat la 19 noiembrie 2009. 
  11. ^ The Italian Colonial Empire”. All Empires. http://www.allempires.com/article/index.php?q=italian_colonial. Accesat la 17 iunie 2012. „At its peak, just before WWII, the Italian Empire comprehended the territories of present time Italy, Albania, Rhodes, Dodecaneses, Libya, Ethiopia, Eritrea, 2/3 of Somalia and the little concession of Tientsin in China” 
  12. ^ http://globalmakeover.com/sites/economicreconstruction.com/static/JonRynn/FirstChapterDissertation.pdf
  13. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite HDI
  14. ^ The Economist Intelligence Unit’s quality-of-life index, Economist, 2005
  15. ^ Report for Selected Countries and Subjects”. Imf.org. 16 aprilie 2013. http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2013/01/weodata/weorept.aspx?sy=2008&ey=2013&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c=512%2C941%2C914%2C446%2C612%2C666%2C614%2C668%2C311%2C672%2C213%2C946%2C911%2C137%2C193%2C962%2C122%2C674%2C912%2C676%2C313%2C548%2C419%2C556%2C513%2C678%2C316%2C181%2C913%2C682%2C124%2C684%2C339%2C273%2C638%2C921%2C514%2C948%2C218%2C943%2C963%2C686%2C616%2C688%2C223%2C518%2C516%2C728%2C918%2C558%2C748%2C138%2C618%2C196%2C522%2C278%2C622%2C692%2C156%2C694%2C624%2C142%2C626%2C449%2C628%2C564%2C228%2C283%2C924%2C853%2C233%2C288%2C632%2C293%2C636%2C566%2C634%2C964%2C238%2C182%2C662%2C453%2C960%2C968%2C423%2C922%2C935%2C714%2C128%2C862%2C611%2C716%2C321%2C456%2C243%2C722%2C248%2C942%2C469%2C718%2C253%2C724%2C642%2C576%2C643%2C936%2C939%2C961%2C644%2C813%2C819%2C199%2C172%2C184%2C132%2C524%2C646%2C361%2C648%2C362%2C915%2C364%2C134%2C732%2C652%2C366%2C174%2C734%2C328%2C144%2C258%2C146%2C656%2C463%2C654%2C528%2C336%2C923%2C263%2C738%2C268%2C578%2C532%2C537%2C944%2C742%2C176%2C866%2C534%2C369%2C536%2C744%2C429%2C186%2C433%2C925%2C178%2C746%2C436%2C926%2C136%2C466%2C343%2C112%2C158%2C111%2C439%2C298%2C916%2C927%2C664%2C846%2C826%2C299%2C542%2C582%2C443%2C474%2C917%2C754%2C544%2C698&s=PPPGDP&grp=0&a=&pr.x=9&pr.y=12. Accesat la 17 aprilie 2013. 
  16. ^ CIA World Factbook, Budget”. Cia.gov. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/fields/2056.html. Accesat la 26 ianuarie 2011. 
  17. ^ The world's largest economies: 1990 vs. 2011”. Business Insider. http://www.businessinsider.com/the-worlds-largest-economies-1990-vs-2011-2012-3. Accesat la 30 noiembrie 2014. 
  18. ^ "Italy plays a prominent role in European and global military, cultural and diplomatic affairs. The country's European political, social and economic influence make it a major regional power." Vezi Italy: Justice System and National Police Handbook, Vol. 1 (Washington, D.C.: International Business Publications, 2009), p. 9.
  19. ^ Verbeek, Bertjan; Giacomello, Giampiero (2011). Italy's foreign policy in the twenty-first century : the new assertiveness of an aspiring middle power. Lanham, Md.: Lexington Books. ISBN 9780739148686 
  20. ^ Beretta, Silvio; Berkofsky, Axel; Rugge, Fabio (2012). Italy and Japan - how similar are they? : a comparative analysis of politics, economics, and international relations. Berlin: Springer. pp. 329–346. ISBN 8847025672 
  21. ^ "Operation Alba may be considered one of the most important instances in which Italy has acted as a regional power, taking the lead in executing a technically and politically coherent and determined strategy." See Federiga Bindi, Italy and the European Union (Washington, D.C.: Brookings Institution Press, 2011), p. 171.
  22. ^ Alberto Manco, Italia. Disegno storico-linguistico, 2009, Napoli, L'Orientale, ISBN 978-88-95044-62-0
  23. ^ OLD, p. 974: "prima silabă natural scurtă (cf. Quint.Inst.1.5.18), și astfel citită în Lucil.825, dar în versuri lungită metri gratia."
  24. ^ J.P. Mallory și D.Q. Adams, Encyclopedia of Indo-European Culture (Londra: Fitzroy and Dearborn, 1997), 24.
  25. ^ Dionis din Halicarnas, Roman Antiquities, 1.35, on LacusCurtius
  26. ^ Aristotel, Politica, 7.1329b, la Perseus
  27. ^ Tucidide, Războiul Peloponeziac, 6.2.4, la Perseus
  28. ^ Pallottino, M., History of Earliest Italy, trans. Ryle, M & Soper, K. in Jerome Lectures, Seventeenth Series, p. 50
  29. ^ Prognoze negre pentru piata auto vest-europeana in 2011, 12 ianuarie 2011, wall-stret.ro, accesat la 13 martie 2011
  30. ^ Top 10 tari din UE care au atras cele mai mari investitii. Romania, locul 14, 26 iulie 2010, wall-stret.ro, accesat la 23 august 2010

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Italia

Vezi și[modificare | modificare sursă]