Germania

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Republica Federală Germania (în germană Bundesrepublik Deutschland), denumită colocvial Germania (Deutschland, sens literal: "ţara germană"), este un stat în Europa Centrală. Face parte din organizaţii internaţionale importante precum Consiliul Europei (1951), OCDE, Uniunea Vest-Europeană (1954), NATO (1955), Uniunea Europeană (1957), ONU (1973), OSCE şi din zona euro.

Cuprins 1 Geografia 2 Istorie 2.1 Triburi germanice 2.2 Sfântul Imperiu Roman (962-1806) 2.3 Restauraţie şi revoluţie (1814-1871) 2.4 Istoria modernă 2.5 Papi germani 3 Guvernul şi politica de stat 4 Organizarea politico-administrativă 5 Economia 6 Cultura şi ştiinţa 7 Vecini 8 Vezi şi 9 Note 10 Legături externe

[modifică] Geografia

Suprafaţa totală a teritoriului ţării este de 357.021 km², relieful fiind preponderent muntos.

Germania are o climă temperată, cu o temperatură medie anuală de 9°C. Temperatura medie în ianuarie variază de la -6 °C până la +1 °C (în funcţie de localitate şi altitudinea ei), în timp ce temperatura medie a lunii iulie variază între 16 şi 20 °C. Precipitaţiile sunt mai mari în sud, unde se înregistrează 1.980 mm pe an, majoritatea sub formă de zăpadă.

Capitala Germaniei este Berlin.

[modifică] Istorie

[modifică] Triburi germanice

Se consideră că etnogeneza triburilor germanice a avut loc pe durata Epocii Nordice a Bronzului, sau cel mai târziu pe durata Epocii de fier Pre-Romane. Pornind din sudul Scandinaviei şi nordul Germaniei, triburile şi-au extins teritoriul spre sud, est şi vest în secolul I î.Hr., ajungând în contact cu triburile celtice din Galia, precum şi cu triburi iraniene, baltice şi slave, în Europa de Est. Nu se cunosc prea multe despre începuturile istoriei germanicilor, avem la dispoziţie doar scrieri ale autorilor romani, cercetări etimologice şi descoperiri arheologice.

Pe timpul domniei lui Cezar August, generalul roman Publius Quinctilius Varus a început invazia Germaniei (Germania era numele dat de romani teritoriului de la Rin până la munţii Ural), şi în această perioadă triburile germanice au început să se familiarizeze cu tacticile de război romane, menţinându-şi însă apartenenţa tribală. În anul 9 d.Hr., trei legiuni romane, conduse de Varus, au fost înfrânte de Arminius în cadrul Bătăliei de la Pădurea Teutoburg. Germania de astăzi, până la Rin şi Dunăre, a rămas astfel în afara Imperiului Roman. Spre 100 d.Hr., pe când Tacitus scria lucrarea sa Germania, triburile germanice s-au stabilit de-a lungul Rinului şi Dunării (Limes Germanicus), ocupând mare parte din aria Germaniei moderne. În secolul III s-au afirmat mai multe triburi vest germanice : alamanii, francii, chatii, saxonii, frizonii, sicambrii şi turingii. În jurul anului 260, popoarele germanice au trecut de Limes şi de frontiera pe Dunăre, ajungând în teritorii controlate pe atunci de romani.^[1]

[modifică] Sfântul Imperiu Roman (962-1806)

Pe 25 decembrie 800, Carol cel Mare a fondat Imperiul Carolingian, care avea să fie divizat în 843. Imperiul medieval a rezultat din partea estică a acestei diviziuni, şi a continuat să existe, sub diverse forme, din anul 962 până în 1806. Teritoriul său se întindea de la râul Eider la nord, până la coasta mediteraneană la sud. Numit deseori Sfântul Imperiu Roman (sau Vechiul Imperiu), a fost denumit oficial Sacrum Romanum Imperium Nationis Germanicæ (Sfântul Imperiu Roman al Naţiunii Germane) începând cu 1448, pentru ca titulatura să corespundă cu teritoriul ocupat, mai restrâns pe atunci.

Pe timpul dinastiei începute de Otto I, între anii 919 şi 1024, s-au consolidat ducatele Lorenei, Saxoniei, Franconiei, Şvabiei, Turingiei şi Bavariei, iar regele german a fost numit Împărat Roman al acestor regiuni în 962. Pe timpul domniei împăraţilor salici (1024-1125), Sfântul Imperiu Roman a cucerit nordul Italiei şi Burgundia, dar împăraţii şi-au pierdut din putere în urma unei controverse privind investitura. Pe timpul împăraţilor Hohenstaufen (1138-1254), prinţii germani şi-au extins influenţa spre sud şi est, ajungând să controleze teritorii locuite de slavi, înainte ca germanii să trimită colonişti în aceste pământuri, şi chiar mai la est (ceea ce s-a numit Ostsiedlung). Oraşele din nordul Germaniei au înflorit, făcând parte din Liga Hanseatică. Cu toate acestea, în urma Marii Foamete din 1315, şi Morţii Negre din 1348-50, populaţia Germaniei a scăzut considerabil.^[2]

Edictul Bulei de Aur din 1356 a conferit imperiului o Constituţie a căror principii de bază aveau să dureze până la destrămarea imperiului. Aceasta codifica alegerea împăratului de către şapte prinţi-electori, care controlau unele din cele mai puternice principate şi arhiepiscopii. Începând cu secolul al XV-lea, împăraţii au fost aleşi aproape fără excepţie din cadrul dinastiei austriece de Habsburg.

Călugărul Martin Luther şi-a publicat cele 95 de Teze în 1517, prin care ataca unele practici ale Bisericii Catolice, începând astfel Reforma Protestantă. O religie distinctă, luterană, a devenit religie oficială în mai multe teritorii germane, după 1530. Conflictul religios a dus la Războiul de treizeci de ani (1618-1648), care a devastat ţinuturile germane, populaţia fiind redusă cu 30%^[3][4]. Pacea Westfalică din 1648 a pus capăt războaielor religioase dintre statele germane, dar imperiul a fost împărţit de facto în numeroase principate independente. Din 1740, monarhia austriacă de Habsburg şi Regatul Prusiei au dominat istoria germanilor. În 1806, Imperiul a fost dizolvat ca urmare a Războaielor Napoleoniene.^[5]

[modifică] Restauraţie şi revoluţie (1814-1871)

În urma căderii lui Napoleon Bonaparte, a fost organizat Congresul de la Viena în 1814, şi a fost fondată Confederaţia Germană (Deutscher Bund), o ligă formată din 39 de state. Dezacordul cu ideile politice ale restauraţiei au dus la întărirea mişcărilor liberale, care cereau unitate şi libertate. Aceste cereri, însă, au fost urmate de noi măsuri de represiune din partea omului de stat austriac Metternich. Zollverein, o uniune tarifară, a contribuit la unificarea economică a statelor germane. În această perioadă, mulţi germani erau influenţaţi de principiile Revoluţiei Franceze, iar naţionalismul era o forţă în creştere, în special printre tinerii intelectuali. Pentru prima dată, culorile negru-roşu-galben au fost alese pentru a reprezenta mişcarea, aceste culori devenind mai târziu culorile drapelului german.^[6]

În contextul unei serii de mişcări revoluţionare în Europa, care au avut ca rezultat înfiinţarea republicii în Franţa, intelectualii şi oamenii de rând au adus revoluţia de la 1848 şi în pământuri germane. Monarhii au acceptat, în primă instanţă, cererile revoluţionarilor. Regelui Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei i s-a oferit titlul de împărat, dar trebuia să renunţe la o parte din puterea politică; acesta a refuzat coroana şi a respins constituţia propusă, ceea ce pe atunci a fost un pas înapoi pentru mişcare. Conflictul dintre regele Wilhelm I al Prusiei şi Parlament, care era din ce în ce mai influenţat de ideile liberale, a izbucnit pe fondul discuţiilor privind reformele militare din 1862, iar regele l-a numit pe Otto von Bismarck nou prim-ministru al Prusiei. Bismarck a purtat un război împotriva Danemarcei în 1864, ieşind victorios. Victoria prusacă în cadrul războiului austro-prusac din 1866 i-a permis să creeze o Federaţie Nord-Germană (Norddeutscher Bund) şi să împiedice Austria, care înainte era cel mai puternic stat german, să se mai amestece în politica celorlalte state germane.

[modifică] Istoria modernă

Comunitatea şi limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă ca stat Germania a apărut abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck s-a format Imperiul German, înglobînd partea de nord a Germaniei actuale - Confederaţia Germană de Nord (dominată de Prusia, în germană: Preußen), apoi Bavaria (în germană: Bayern) precum şi diferite alte regiuni, excluzând însă părţile vorbitoare de germană din Austria. Acesta a fost cel de al doilea Reich german, tradus de obicei ca „imperiu”. Primul Reich — cunoscut timp de multe secole sub denumirea Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană — provenea din divizarea Imperiului Franc în 843, existând sub diverse forme până în anul 1806. Cel de-al Treilea Reich (şi ultimul) a fost cel al naziştilor; el a durat doar 12 ani, din 1933 până în 1945.

Germania, devenită una dintre marile puteri europene, s-a implicat în Primul Război Mondial prin aliatul ei Austro-Ungaria (1914). Germania a invadat de câteva ori Franţa. Războiul s-a încheiat în 1918, şi, ca una din urmări, împăratul Germaniei a fost forţat să abdice. În Tratatul de la Versailles, de după război, Germania a fost considerată responsabilă pentru război.

v • d • m  Istoria Germaniei
Antichitatea
Triburile germanice
Perioada migraţiilor
Imperiul Francilor
Evul mediu
Sfântul Imperiu Roman
Colonizarea răsăritului
Apariţia naţiunii germane
Confederaţia Rinului
Confederaţia Germană
Confederaţia Germană de Nord
Imperiul German
Imperiul German
Primul război mondial
Republica de la Weimar
Republica de la Weimar
Germania Nazistă
Germania nazistă
Al doilea război mondial
Germania postbelică
Germania între 1945-1990
Ocupaţia şi împărţirea
Expulzarea germanilor
RDG
RFG
Reunificarea Germaniei
Germania în zilele noastre
Germania
Alte subiecte germane
Istoria militară
Tabel cronologic
Istoria germanei
[Editează acest format]

Unii politicieni consideră că condiţiile grele impuse Germaniei prin Tratatul de la Versailles din 1919 şi problemele economice ale crizei economice mondiale începând cu 1929 i-au permis partidului nazist al lui Hitler, NSDAP, să obţină un procentaj mare din sufragii şi în cele din urmă să formeze un nou guvern în 1933, cu Hitler în funcţia de cancelar. Anul următor Hitler a preluat tot controlul, devenind şeful statului şi scăpând de opoziţie prin violenţă. În 1935, antisemitismul a devenit o politică oficială de stat în Germania, justificată formal prin Legile de la Nürnberg (Nürnberger Gesetze). Un moment important în istoria Germaniei îl reprezintă unirea cu Austria. Evenimentul, cunoscut sub numele de Anschluss („alipire”), s-a petrecut la 12 martie 1938 şi reprezintă unul din paşii importanţi ai regimului nazist din Germania spre război. Germania făcut o alianţă cu Italia şi Japonia numită Axa Berlin-Roma-Tokio. Politica lui Hitler de a anexa ţările vecine a culminat la 1 septembrie 1939 cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

În prima parte a războiului Germania a avut succese militare, câştigând controlul asupra principalelor teritorii din Europa, unei mari părţi a URSS şi nordului Africii. În 1941, naziştii au pus în aplicare Holocaustul ca politică de stat, bazată pe argumente şi pretexte rasiste, de exterminare în masă a milioane de evrei şi alte naţionalităţi. Între 1942-1943 balanţa în război s-a schimbat, succesele trecând de partea Aliaţilor împotriva Germaniei, printre care URSS, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. La finele lunii aprilie 1945, Hitler şi-a recunoscut eşecul total şi s-a sinucis. La 8 mai 1945 Germania a capitulat necondiţionat.

În urma cererilor făcute de Stalin la conferinţele de la Ialta şi Potsdam, provinciile germane situate la est de râurile Odra (Oder) şi Neisse (Neiße) — Pomerania, Silezia, oraşul hanseatic Danzig (astăzi Gdansk în Polonia) şi Prusia Răsăriteană — au fost anexate de Polonia şi URSS. Cei mai mulţi locuitori germani ai acesor regiuni, aproximativ 10 milioane înainte de război, au fost expulzaţi. În jur de 2 milioane dintre aceştia şi-au pierdut viaţa în război şi în cadrul procesului de expulzare („Vertreibung”).

În urma războiului, Germania a fost împărţită în patru „zonede ocupaţie”, controlate de puterile aliate Franţa, URSS, Regatul Unit şi Statele Unite. Berlinul a fost de asemeni divizat în patru sectoare controlate de aceste puteri. Scindarea a culminat prin constituirea în 1949 pe teritoriul Germaniei a două state germane: partea de apus s-a numit Republica Federală Germania (RFG, Germania de Vest sau Bundesrepublik Deutschland), iar partea de răsărit, orientată spre URSS, s-a numit Republica Democrată Germană (RDG, DDR, Germania de Est sau de Răsărit).

Germania de vest şi-a recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere economică importantă a Europei. În 1990, după căderea comunismului în Europa, cele două state germane s-au reunificat, prin aceea că landurile fostei RDG au aderat oficial la RFG, adoptând şi constituţia RFG. Tratatul care a definit această reunificare se numeşte „Doi plus patru” (a fost încheiat de cele două state germane şi cele patru puteri care deţineau suveranitatea asupra întregii Germanii: SUA, Marea Britanie, Franţa şi URSS).

Statul unit este acum una dintre cele mai importante ţări din Uniunea Europeană şi din lume.

[modifică] Papi germani

În total au existat opt papi germani:

• Grigore al V-lea (996-999) (numele laic: Bruno von Kärnten).
• Clement al II-lea (1046-1047) (Suidger, Graf von Morsleben und Hornburg). Este îngropat în Domul din Bamberg.
• Damasus al II-lea (1048) (Poppo von Brixen).
• Leon al IX-lea (1049-1054) (Bruno Graf von Egisheim-Dagsburg). A contribuit la declanşarea Marei Schisme din 1054.
• Victor al II-lea (1055-1057) (Gebhard Graf von Dollnstein-Hirschberg).
• Ştefan al IX-lea (1057-1058) (Friedrich Herzog von Lothringen).
• Adrian al VI-lea (1522-1523) (Adriaan Florisz Boeyens).
• Benedict al XVI-lea (2005-) (Joseph Alois Ratzinger).

[modifică] Guvernul şi politica de stat

Din punct de vedere constituţional Germania este o democraţie republicană federală. Forma de guvernământ este parlamentară, în care şeful guvernului = cancelarul este ales de către parlament (mai exact de către Bundestag) şi confirmat de către preşedintele statului. Deşi cancelarul deţine cele mai puternice competenţe politice, în ierarhia protocolară el se află abia pe locul 3, după preşedintele statului şi preşedintele Bundestag-ului.

Cancelarul este ales cu majoritate absolută de către Bundestag (prima cameră a parlamentului german, în traducere aproximativă "parlamentul federal") pe o perioada de 4 ani; el are dreptul de a numi şi elibera din funcţie pe miniştri, precum şi dreptul numit Richtlinienkompetenz, prin care formulează în linii mari sarcinile fiecărui ministru din cabinet. La rândul lor, membrii Bundestag-ului sunt aleşi de către cetăţeni la fiecare patru ani printr-un vot proporţional personalizat. La acest sistem de vot alegătorii dispun de 2 voturi, care pot fi date şi la partide diferite. Cu primul vot se hotărăşte după un sistem majoritar care anume candidat să reprezinte circumscripţia electorală respectivă în Bundestag (candidat ales direct); cu al doilea vot se alege, după un sistem proporţional, partidul dorit în Bundestag. Un candidat ales direct capătă în orice caz un loc în Bundestag, chiar şi atunci când aceasta duce la depăşirea numărului de locuri câştigate de partidul său.

A doua cameră a parlamentului german se numeşte Bundesrat (în traducere "sfatul federal") şi este formată din reprezentanţi ai celor 16 landuri federale.

Puterea judiciară are ca organ superior Bundesverfassungsgericht, care poate să dea ultima decizie peste toate actele legislative sau de administraţie.

Din 1998 şi pâna în iulie 2005 a fost la putere la nivelul Germaniei o coaliţie parlamentară aşa-numită Roşu-Verde, adică între Social-Democraţi (SPD) şi Verzi-Ecologişti (B90 / Die Grünen).

La 21 iulie 2005 preşedintele Horst Köhler a dizolvat parlamentul, ca urmare a votului de neîncredere pe care l-a primit cancelarul de atunci Gerhard Schröder (SPD) la 1 iulie în parlament.

Ca urmare, la 18 septembrie 2005 au avut loc alegeri federale anticipate, în urma cărora a venit la putere coaliţia guvernamentală "negru-roşu" dintre fracţiunile parlamentare CDU/CSU (creştini-democraţii) şi SPD.

La 23 mai 2009 preşedintele Horst Köhler a fost reales preşedinte pentru o perioadă de încă 5 ani.

Următoarele alegeri federale pentru Bundestag şi cancelar vor avea loc la 27 septembrie 2009.

[modifică] Organizarea politico-administrativă

În legea fundamentală germană numită Grundgesetz Germania (Deutschland) este definită ca fiind o republică federală (Bundesrepublik) formată din următoarele landuri federale:

• Landul şi capitala sa

Land		Locuitori	Portal (Germană)	Capitală
(1)	Baden-Württemberg	10.694.215	(Portal)	Stuttgart
(2)	Bavaria	12.423.000	(Portal)	München
(3)	Berlin	3.386.929	(Portal)	Berlin
(4)	Brandenburg	2.567.220	(Portal)	Potsdam
(5)	Brema	663.642	(Portal)	Bremen
(6)	Hamburg	1.737.000	(Portal)	Hamburg
(7)	Hessa	6.089.000	(Portal)	Wiesbaden
(8)	Mecklenburg-Pomerania Inferioară	1.726.000	(Portal)	Schwerin
(9)	Saxonia Inferioară	8.002.916	(Portal)	Hanovra
(10)	Renania de Nord-Westfalia	18.079.686	(Portal)	Düsseldorf
(11)	Renania-Palatinat	4.059.000	(Portal)	Mainz
(12)	Saarland	1.057.502	(Portal)	Saarbrücken
(13)	Saxonia	4.301.267	(Portal)	Dresda
(14)	Saxonia-Anhalt	2.523.000	(Portal)	Magdeburg
(15)	Schleswig-Holstein	2.823.000	(Portal)	Kiel
(16)	Turingia	2.373.000	(Portal)	Erfurt

[modifică] Economia

Germania are cea mai mare economie naţională din Europa, a patra din lume ca PIB nominal, şi a cincea din lume în funcţie de paritatea puterii de cumpărare, conform datelor din 2008^[7]. De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider, inovator şi beneficiar al unei economii din ce în ce mai globalizate. Germania este lider mondial în exporturi, exportând bunuri în valoare de 1,133 trilioane de dolari în 2006 (incluzând ţările din zona Euro), şi generează un surplus comercial de 165 de miliarde^[8]. Sectorul servicii contribuie cu aproximativ 70% la PIBul total, sectorul industrie cu 29,1%, şi sectorul agricultură cu 0,9%. Majoritatea produselor sunt din domeniul ingineriei, în special automobile, instalaţii mecanice, metalurgie şi bunuri chimicale^[9]. Germania este cel mai mare producător de turbine de vânt şi tehnologia puterii solare din lume. Cele mai mari târguri şi congrese internaţionale de comerţ din fiecare an au loc în oraşe germane, cum ar fi Hanovra, Frankfurt şi Berlin^[10].

În topul celor mai mari 500 de companii listate la bursă, top organizat în funcţie de veniturile companiilor, există 37 de companii cu sediul în Germania. În 2007, cele mai mari dintre acestea erau Daimler, Volkswagen, Allianz (compania cea mai profitabilă), Siemens, Deutsche Bank (a doua companie ca rentabilitate), E.ON., Deutsche Post, Deutsche Telekom, Metro, şi BASF^[11]. Printre companiile cu cei mai mulţi angajaţi se numără Deutsche Post, Robert Bosch GmbH, şi Edeka^[12]. Branduri renumite la scară mondială sunt Mercedes Benz, SAP, BMW, Adidas, Audi, Porsche, Volkswagen şi Nivea.^[13]

Germania este o susţinătoare a integrării economice şi politice europene, iar politicile ei comerciale sunt din ce în ce mai mult determinate de acordurile dintre membrii Uniunii Europene şi de legislaţia europeană privind piaţa comună. Germania a adoptat moneda unică euro, iar politica ei monetară este stabilită de Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt. Chiar şi după reunificarea Germaniei, din 1990, nivelul de trai şi veniturile anuale au rămas sensibil mai mari în fosta Germanie de Vest^[14]. Modernizarea şi integrarea economiei din estul Germaniei continuă să fie un proces de lungă durată, şi se prevede că acesta va dura până în 2019, transferurile anuale de la vest la est fiind de aproximativ 80 de miliarde de dolari. Rata şomajului a scăzut începând cu 2005, ajungând la cea mai scăzută cotă din ultimii 15 ani, 7,5%, în iunie 2008^[15]. Acest procentaj variază de la 6,2% în fosta Germanie de Vest, la 12,7% în fosta Germanie de Est. Fostul guvern, al cancelarului Gerhard Schröder, a iniţiat o serie de reforme privind piaţa de muncă şi instituţiile legate de bunăstarea publică, în timp ce actualul guvern a adoptat o politică fiscală restrictivă, şi a redus numărul de locuri de muncă din sectorul public.

Date economice
Indicator economic	Valoare
Creştere PIB	1,7%
Compoziţie PIB pe ramuri	agricultură: 1%, industrie: 31%, servicii: 68%
Rata inflaţiei	1,6% pe an
Forţa de muncă	42,63 milioane
Forţa de muncă distribuită pe sectoare	agricultură: 2,8%, industrie: 33,4%, servicii: 63,8%
Rata şomajului	8,4%
Şomaj	peste 3 milioane de cetăţeni
Buget de stat	1.200 miliarde euro
Cheltuieli de stat	1.300 miliarde euro
Deficit bugetar	80 miliarde euro
Datorie publică	65,8% din PIB

[modifică] Cultura şi ştiinţa

Contribuţiile germane la cultura mondială sunt numeroase. Germania a fost locul de naştere al unor renumiţi compozitori precum Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian Bach, Johannes Brahms şi Richard Wagner; poeţi precum Johann Wolfgang von Goethe şi Friedrich Schiller; filosofi ca Immanuel Kant, Georg Hegel, Karl Marx sau Friedrich Nietzsche; de asemenea, oameni de ştiinţă de calibrul lui Albert Einstein sau Max Planck.

O mică selecţie de aspecte culturale specifice:

• Muzica Germaniei
• Bundesliga
• Oktoberfest

Sărbători publice
Dată	Nume în română	Nume local	Note
1 ianuarie	Anul Nou	Neujahr
6 ianuarie	Cei Trei Crai de la Răsărit (Boboteaza)	Heilige Drei Könige	în Bavaria, Baden-Württemberg, Saxonia-Anhalt
variabil	Vinerea Mare	Karfreitag
variabil	Lunea Paştilor	Ostermontag
1 mai	Ziua Muncii	Tag der Arbeit
variabil	Ridicarea la Cer	Christi Himmelfahrt
50 zile de la Paşti	Rusalii	Pfingsten
variabil	Corpus Christi	Fronleichnam	în Bavaria, Baden-Württemberg, Hessa, Renania de Nord-Westfalia, Renania-Palatinat, Saarland şi în unele comunităţi din Saxonia şi Turingia.
15 august	Ridicarea la cer a Mariei	Mariä Himmelfahrt	în Saarland şi în comunităţiile din Bavaria cu populaţie majoritar catolică
3 octombrie	Ziua naţională a Germaniei	Tag der Deutschen Einheit	sărbătoarea reunificării Germaniei, din 1990
31 octombrie	Ziua Reformaţiei	Reformationstag	în Mecklenburg-Vorpommern şi în Brandenburg
1 noiembrie	Toţi Sfinţii (Ziua Morţilor)	Allerheiligen	în Bavaria, Baden-Württemberg, NRW, Rheinland Pfalz şi Saarland
24 decembrie	Ajun de Crăciun	Heiligabend	(De fapt, 24 decembrie nu este zi de sărbătoare oficială)
25 decembrie	Prima zi de Crăciun	Erster Weihnachtstag
26 decembrie	A doua zi de Crăciun	Zweiter Weihnachtstag
31 decembrie	Ultima zi a anului (Revelion)	Silvester	(De fapt, 31 decembrie nu este zi de sărbătoare oficială)

[modifică] Vecini

Germania se învecinează cu nouă ţări europene: Danemarca, Olanda, Belgia, Franţa, Luxemburg, Elveţia, Austria, Republica Cehă şi Polonia. De asemenea Germania are ieşire directă la Marea Baltică şi la Marea Nordului.

[modifică] Vezi şi

• Locuri din patrimoniul mondial UNESCO

[modifică] Note

[modifică] Legături externe

• de en fr es Deutschland.de (portalul oficial al Germaniei)
• de Informaţii despre Germania (de la Ministerul de Afaceri Externe al Germaniei)
• en Informaţii turistice referitoare la Germania (de la Oficiul Naţional German de Turism)
• en de Portaluri turistice (imagini şi informaţii)
• de ro Ambasada Germaniei la Bucureşti

v • d • m Germania — Germani — Limba germană Apărare • Aşezări • Capitala • Climă • Conducători • Cultură • Demografie • Drapel • Economie • Educaţie • Faună • Floră • Geografie • Hidrografie • Împărţire administrativă • Istorie • Oraşe • Politică • Sănătate • Sport • Stemă • Turism Atlas • Cioturi • Formate • Imagini • Portal

v • d • m Uniunea Europeană şi ţări candidate la extindere Ţări membre Austria · Belgia · Bulgaria · Cipru · Danemarca · Estonia · Finlanda · Franţa · Germania · Grecia · Irlanda · Italia · Letonia · Lituania · Luxemburg · Malta · Olanda · Polonia · Portugalia · Regatul Unit · Republica Cehă · România · Slovacia · Slovenia · Spania · Suedia · Ungaria Ţări candidate Croaţia · Republica Macedonia · Turcia

v • d • m Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO / OTAN) Ţări membre Belgia · Bulgaria · Canada · Danemarca · Estonia · Franţa · Germania · Grecia · Islanda · Italia · Letonia · Lituania · Luxemburg · Norvegia · Olanda · Polonia · Portugalia · Regatul Unit · Republica Cehă · România · Slovacia · Slovenia · Spania · Statele Unite · Turcia · Ungaria · Albania · Croaţia Ţări candidate Republica Macedonia

v • d • m Ţări dezvoltate Andorra · Australia · Austria · Belgia · Canada · Coreea de Sud · Danemarca · Elveţia · Finlanda · Franţa · Germania · Grecia · Irlanda · Islanda · Israel · Italia · Japonia · Liechtenstein · Luxemburg · Monaco · Norvegia · Noua Zeelandă · Portugalia · Regatul Unit · San Marino · Singapore · Spania · Statele Unite ale Americii · Suedia · Taiwan · Ţările de Jos · Vatican

v • d • m Ţări europene State suverane Albania · Andorra · Armenia2 · Austria · Azerbaidjan1 · Belarus · Belgia · Bosnia şi Herţegovina · Bulgaria · Cipru2 · Croaţia · Danemarca1 · Elveţia · Estonia · Finlanda · Franţa1 · Georgia1 · Germania · Grecia · Irlanda · Islanda · Italia · Kazahstan1 · Letonia · Liechtenstein · Lituania · Luxemburg · Malta · Monaco · Muntenegru · Norvegia1 · Olanda1 · Polonia · Portugalia1 · Regatul Unit · Republica Cehă · Republica Macedonia · Republica Moldova · România · Rusia · San Marino · Serbia · Slovacia · Slovenia · Spania1 · Suedia · Turcia1 · Ucraina · Ungaria · Vatican Teritorii dependente şi autonome Adjaria (Georgia) · Adîgheia (Rusia) · Akrotiri şi Dhekelia (Regatul Unit) · Åland (Finlanda) · Azore (Portugalia) · Başchiria (Rusia) · Cabardino-Balcaria (Rusia) · Calmîchia (Rusia) · Canare1 (Spania) · Carelia (Rusia) · Catalonia (Spania) · Cecenia (Rusia) · Ceuta1 (Spania) · Ciuvaşia (Rusia) · Corsica (Franţa) · Crimeea (Ucraina) · Daghestan (Rusia) · Feroe (Danemarca) · Friuli-Veneţia Giulia (Italia) · Găgăuzia (Republica Moldova) · Gibraltar (Regatul Unit) · Groenlanda1 (Danemarca) · Guernsey (Regatul Unit) · Inguşetia (Rusia) · Jersey (Regatul Unit) · Karaciai-Cerkessia (Rusia) · Komi (Rusia) · Madeira1 (Portugalia) · Man (Regatul Unit) · Mari El (Rusia) · Melilla1 (Spania) · Mordovia (Rusia) · Muntele Athos (Grecia) · Nahicevan1 (Azerbaidjan) · Neneţia (Rusia) · Osetia de Nord (Rusia) · Sardinia (Italia) · Sicilia (Italia) · Tatarstan (Rusia) · Trentino-Tirolul de Sud (Italia) · Ţara Bascilor (Spania) · Udmurtia (Rusia) · Valle d'Aosta State nerecunoscute Abhazia3  · Cipru de Nord1 3  · Kosovo3 · Nagorno-Karabah · Osetia de Sud3  · Transnistria 1 Stat cu o parte a teritoriului său (sau teritorii dependente) aflată în afara Europei. 2 Stat ce se află în întregime în alt continent, dar are legături geopolitice mai puternice cu Europa. 3 Stat recunoscut parţial.