Universitatea Politehnica Timișoara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Universitatea Politehnica Timișoara
LogoUPT2013.png


Motto "Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într’însa."

Regele Ferdinand I, 1923

Fondare 1920
Tip Universitate de stat
Rector Prof.univ.dr.ing. Viorel Șerban[1]
Corp profesoral 700
Localizare Timișoara, România
Campus 16 cămine studențești, cantină, policlinică, 2 baze sportive
Număr_studenți 13000
Website www.upt.ro

Universitatea Politehnica Timișoara[2] (UPT) este o instituție de învățământ superior din Timișoara, înființată în anul 1920 prin eforturile lui Traian Lalescu.

Prezentare[modificare | modificare sursă]

Este una din cele mai mari universități tehnice din Europa Centrală și de Est. Programele de studiu din cadrul Universității Politehnica Timișoara sunt organizate după sistemul Bologna,în trei cicluri: Licență, Masterat, Doctorat. UPT cuprinde 10 facultăți la care sunt înscriși c. 15 000 de studenți. Corpul profesoral este format din c. 800 de cadre didactice care își desfășoară activitatea în cadrul a 25 de departamente, în timp ce personalul administrativ și auxiliar numără în jur de 900 de cadre.[3]

În 2011 a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.[4][5]

De-a lungul timpului Universitatea Politehnica Timișoara a purtat mai multe denumiri:

  • Școala Politehnică din Timișoara (1920 - 1948);
  • Institutul Politehnic Timișoara (1948 - 1970);
  • Institutul Politehnic "Traian Vuia" din Timișoara (1970 - 1991);
  • Universitatea Tehnică din Timișoara (1991 - 1995);
  • Universitatea „Politehnica” Timișoara (1995 - 2013).

În perioda de criză economică dintre 1929 și 1933 conducerea Politehnicii a întâmpinat multe greutăți, care sunt notate în raportele întocmite de rectorii din acea periodă. Tot acolo se pot găsi și informații despre donațiile primite.

Un exemplu de donație primită în acea perioadă este donația făcută de țăranii din comuna Babșa în 08 Ianuarie 1930, care au trimis următoarea notă prin intermediul primăriei: „Avem onoarea de a vă transpune în subvenție din comuna Babșa 500 lei, rugându-vă a ne trimite recepsia cuvenită.”.

Aici nu trebuie să uităm ajutorul dat de către primaria Timișoarei în anul universitar 1929 – 1930, când Politehnica a primit o subvenție de 500.000 lei din partea primăriei și 200.000 lei din partea prefecturii.

Mulți dintre absolvenții Politehnicii din acea periodă au avut o contribuție mare în dezvoltarea universității:

Ștefan Nădășan – inginer electromecanic este invitat să devină cadru didactic de către profesorul C.C Teodorescu și urmează să predea disciplina numită „Rezistența Materialelor”.

Remus Bazilius Răduleț - în 1931 devine conferențiar și suplinitor al directorului, în cadrul Politehnicii din Timișoara. Urmând să predea cursurile de „Centrale Electrice” și „Curenți Slabi”.

Aurel Bărglăzan – în 1928 absolvă cursurile Facultății de Electromecanică, după care rămâne să lucreze în învățământul superior, unde ajunge de la șef de catedră la decan al Facultății de Mecanică. Disciplina predată de acesta a fost „Mașini Hidraulice”.

Cronologie istorică[modificare | modificare sursă]

Sediul rectoratului Politehnicii
Biblioteca UPT
  • 1920 Începe activitatea Școlii Politehnice la Timișoara în baza Decretului Regal nr. 4822 din 11.11.1920
  • 1920 Se înființează „Societatea sportivă a Școlii Politehnice”
  • 1921 Prin Decretul nr. 365/1921 este numit „Consiliul de Perfecționare Profesională a Politehnicii din Timișoara”
  • 1921 Apare primul număr al Anuarului Școlii Politehnice
  • 1921 Se inițiază primul ciclu de conferințe publice științifice și de cultură generală. Este constituită „Societatea Studenților Școlii Politehnice Timișoara”
  • 1921 Se înființează „Revista Matematică din Timișoara” (RMT) sub conducerea profesorului universitar Traian Lalescu, rectorul Școlii Politehnice
  • 1923 Se inaugurează Pavilionul de Mecanică, la 11 noiembrie
  • 1923 Se înființează „Societatea Științifică a Școlii Politehnice din Timișoara” care tipărește în 1925 primul număr al publicației „Bulletin Scientifique de l'Ecole Politehnique de Timișoara”
  • 1923 A fost înființată „Societatea matematică a studenților”. Se dau în folosință 3 vile pentru locuințele corpului didactic, în perimetrul de teren alocat Școlii Politehnice
  • 1924 Se acordă diploma de inginer primei promoții
  • 1927 Se organizează primul Congres al inginerilor, absolvenți ai Școlii Politehnice
  • 1927 Se dă în folosință primul cămin pentru studenți cu 220 locuri
  • 1929 Se înființează prima Societate de Chimie din Romania
  • 1930 Se dă în folosință cantina studențească
  • 1933 Se creeaza două facultăți distincte: Electromecanica și Mine și Metalurgie
  • 1934 Se înființează Asociatia profesorilor de Matematică
  • 1935 Școala Politehnică a primit dreptul de a conferi titlul de doctor inginer, dar reglementarea procedurii a fost aprobată de Consiliul de Perfecționare Profesională în 1937
  • 1937 Se dă în folosință baza sportivă „Politehnica”
  • 1938 „Academia de Înalte Științe Agronomice din Cluj” se transformă în facultate și este subordonată Politehnicii din Timișoara până în anul 1945
  • 1939 Se acordă primul titlu de doctor inginer profesorului Ștefan Nădășan
  • 1941 Se înființează Facultatea de Construcții
  • 1945 Se înființează Facultatea de Agronomie care a funcționat în cadrul Școlii Politehnice până în anul 1948
  • 1948 Școala Politehnică își schimbă denumirea în Institutul Politehnic Timișoara
  • 1948 Facultatea de Mine și Metalurgie se desprinde de Institutul Politehnic din Timișoara
  • 1948 Institutul Politehnic Timișoara cuprindea: 4 facultăți (Facultatea de Mecanică; Facultatea de Electrotehnică; Facultatea de Construcții; Facultatea de Chimie) cu 12 secții de specializare
  • 1948 Se editează „Bulletin de Science et Technique de Politechnique de Timișoara”, denumire schimbată în 1949 în „Buletinul de Știință și Tehnică al Institutului Politehnic din Timișoara”
  • 1952 Au luat ființă, pentru prima dată, cursurile serale cu durata de 6 ani și cursuri la fără frecvență
  • 1953 Se înființează Facultatea de Material Rulant, transformată în secție a Facultății de Mecanica in 1954
  • 1956 Buletinul științific apare cu denumirea „Buletin științific și tehnic al Institutului Politehnic din Timișoara”
  • 1956 Se trece la durata învățământului, la cursurile de zi, la 5 ani
  • 1961 Se înființează „Centrul de calcul”
  • 1962 Este transferată de la Craiova Facultatea de Mecanică Agricolă
  • 1968 S-au înființat secțiile de subingineri de la Fcultatea de Mecanica și Facultatea de Construcții
  • 1969 S-au înființat secțiile de subingineri de la Facultatea de Electrotehnică
  • 1970 A luat ființă secția de Arhitectură în cadrul Facultății de Construcții și secția de Electronică Aplicată la Facultatea de Electrotehnică
  • 1970 Se sărbătorește semicentenarul institutului, ocazie cu care i-a fost acordat dreptul de a purta numele de Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara. Institutul cuprindea 5 facultăți cu 24 de secții de specializare pentru ingineri și subingineri, 537 cadre didactice și 5653 de studenți
  • 1971 Se înființează Institutele de subingineri din Hunedoara și Reșita sub patronajul Institutului timișorean
  • 1973 A intrat în funcțiune Secția de Prototipuri și Microproducție (SPM) cu Profil Electric și Mecanic
  • 1975 A luat ființă „Centrul de calcul electronic” al Institutului
  • 1976 S-a dat în funcțiune noul local al Facultății de Electrotehnică. Facultatea avea nevoie de spații de învățământ, cum ar fi amfiteatre pentru cursuri și săli de seminar pentru proiectare. În urma eforturilor deosebite depuse de către conducerea Institutului (formată din rectorul Ioan Anton și din prorectorii Gheorghe Silaș și Ioan De Sabata) s-a construit edificiul nou al Facultății de Electrotehnică cu trei corpuri de clădiri aflate pe Bulevardul Vasile Pârvan și o hală mare situată între Facultatea de Electrotehnică și Mecanică.[6]
  • 1977 Se finalizează corpurile de clădiri de la Facultatea de Mecanică. Facultatea se dezvoltase foarte mult datorită tradiției și rezultatelor deosebite obținute în cercetarea științifică legată de industria țării. Numărul mare de studenți cerea noi spații de învățământ. Acest aspect a fost rezolvat prin construirea unei noi clădiri, asemănătoare ca stil cu cea ridicată de arhitectul Duiliu Marcu.[6]
  • 1981 Se dau în folosință noul corp de clădire al Facultății de Construcții și Pavilionul de Orologerie de la Facultatea de Mecanică
  • 1982 Se incheie construcția noului corp de clădire de la Facultatea de Chimie
  • 1991 În baza Notei Guvernului din 04.01.1991 și a Ordinului Ministrului Învațământului și Științei, se schimbă denumirea Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara în Universitatea Tehnică din Timișoara
  • 1993 S-a înființat Colegiului de Comunicare Profesională, ca formă scurtă de învățământ universitar, viitorul Departament de Comunicare și Limbi Străine
  • 1995 În baza Hotărârii de Guvern nr. 568 publicată în Monitorul Oficial în data de 16.08.1995, se schimbă denumirea Universitații Tehnice din Timișoara în Universitatea „Politehnica” din Timișoara.
  • 2006 Începe construirea unui nou corp al Universității lângă terenul de sport, care va fi sediul viitoarei biblioteci.
  • 2011 Departamentul de Comunicare și Limbi Străine devine " Facultatea de Științe ale Comunicării ", începând cu luna octombrie
  • 2013 În baza Hotărârii de Guvern nr. 493 publicată în Monitorul Oficial nr. 447 în data de 22.07.2013, se schimbă denumirea Universitații „Politehnica” din Timișoara în Universitatea Politehnica Timișoara.[2]

Începutul Școlii Politehnica Timișoara cu Traian Lalescu[modificare | modificare sursă]

Profesorul universitar Traian Lalescu a fost cel care s-a străduit să îndeplinească visul bănățenilor: școala Politehnică. Prima sa grijă a fost să găsească cadrele corespunzătoare, căci orice școală trăiește prin profesorii săi. La început, cum Școala nu avea un sediu propriu, va funcționa cu un secretariat în cadrul primăriei. Aici au loc primele înscrieri pentru candidați și verificarea lor. În primul an, Școala Politehnică din Timișoara și-a început activitatea cu un număr de 117 studenți: 89 în primul an și 28 în anul pregătitor. Desfășurarea primelor cursuri presupunea și o clădire. Acest lucru a fost posibil la o fostă școala din Timișoara (aflată acum pe strada Bocșei, numărul 6, aparținând Facultății de Tehnologie Chimică). Cantina, de altfel, era situată într-un vechi club nautic numit ,Regata‘, situat pe malul canalului Bega. În ceea ce privește cazarea, din păcate, tot ce a putut oferi orașul Timișoara la acea vreme, a fost o închisoare militară dezafectată, pe actuala stradă Popa Șapcă. Ce le-a oferit Traian Lalescu studenților:

  • în septembrie 1921, timp de un an, cursul de Organe și mașini, a fost predat de profesorul universitar arhitect George Varisse de la Școala Politehnică din Paris
  • a inițiat un ciclu de conferințe publice, care ajuta la formarea intelectuală a studenților
  • a înființat un cerc al studenților după modelul celor existente la marile universități europene
  • încă din primul an a înființat două laboratoare: de chimie și de fizică
  • a organizat o serie de biblioteci școlare

Ca profesor, Traian Lalescu s-a implicat profund, a predat un număr impresionant de cursuri cu un conținut extrem de variat, datorate călătoriilor avute în Franța și Germania, unde și-a aprofundat studiile și tehnicile de predare.[7]

Misiune. Viziune. Obiective. Strategie[modificare | modificare sursă]

Misiunea Universității ,,Politehnica" Timișoara este[8]:

  • "să genereze, respectiv să transfere către societate cunoaștere prin cercetare științifică avansată, cercetare, dezvoltare și inovare, respectiv prin diseminare a rezultatelor prin publicare și / sau implementare;
  • să asigure formare profesională superioară, de nivel universitar -după caz: în paradigma Bologna, pe toate cele trei cicluri ale acesteia — licență, masterat, doctorat – sau în sistem reglementat special — precum și de nivel postuniversitar și în conceptul de învățare pe tot parcursul vieții, în scopul dezvoltării personale și inserției profesionale a individului și în scopul satisfacerii nevoii de competență a mediului societal;
  • să contribuie la stabilirea direcțiilor de dezvoltare a societății, în plan local, regional, național și internațional".
  • să cultive, să promoveze și să apere valorile fundamentale cristalizate pe parcursul evoluției omenirii: libertatea de gândire, de exprimare și de acțiune, dreptatea, adevărul, echitatea, cinstea, corectitudinea, demnitatea, onoarea.

Carta Politehnicii[modificare | modificare sursă]

Carta Universității Politehnica Timișoara cuprinde principiile care stau la baza structurii, organizării și funcționării acesteia. Câteva dintre aceste principii sunt: principiul autonomiei universitare, principiul răspunderii publice, a asigurării calității, principiul respectării drepturilor și libertăților studenților și ale personalului academic, principiul transparenței și altele. Carta a fost elaborată în concordanță cu Magna Charta Universitatum.

După Preambul, Misiune și Dispoziții generale, în cartă urmează capitolele în care sunt definite aspectele vieții universitare: Autonomie universitară, Structura UPT, Structura anului universitar, Organizarea studiilor universitare, Activitatea de cercetare științifică, Promovarea calității în învățământ și în cercetarea științifică, Sprijinirea execelenței individuale, Promovarea principiului de universitate centrată pe student, Conducerea universității, Finanțarea universității, Personalul universității și Asigurarea eticii și deontologiei. Ultimul capitol este cel de Dispoziții finale.

Facultăți[modificare | modificare sursă]

Universitatea Politehnica Timișoara cuprinde 10 facultăți și 25 de departamente,[3] care asigură programe academice moderne, actuale, de un înalt nivel profesional în domeniile studiate.

Facultatea de Arhitectură[modificare | modificare sursă]

Facultatea de Arhitectură este una din cele mai noi facultăți din universitate, fiind înființată acum aproximativ 20 de ani. În acest moment, facultatea cuprinde două specializări: Arhitectură și Mobilier și Amenajări interioare. Studiile se desfășoară pe o durată de 12 semestre (6 ani). Facultatea dispune de ateliere, săli de curs și sală de proiecție. Facultatea de Arhitectură oferă studenților posibilitatea înscrierii la programe de licență și masterat susținute în limba română.

Facultatea de Automatică și Calculatoare[modificare | modificare sursă]

Facultatea de Automatică și Calculatoare este una din facultățile cele mai cunoscute din UPT, bazele acesteia fiind puse încă din anul 1964, când sub conducerea profesorului Alexandru Rogojan, s-a demarat în cadrul Facultății de Electrotehnică, învățământul în specializarea Calculatoare. În 1990 s-a înființat Facultatea de Calculatoare și Automatică, care și-a schimbat numele în 1991, prin alinierea la nivel național, în Facultatea de Automatică și Calculatoare. În prezent, facultatea oferă studii de licență, masterat și doctorat în domeniile Calculatoare, Automatică și Informatică Aplicată, Tehnologia Informației, Informatică, precum și posibilitatea efectuării studiilor în regim de învățământ la distanță(ID). Facultatea are parteneriate încheiate cu diverse universități din străinătate și cu diverse companii din industria de profil.

În cadrul facultății funcționează și Centrul de cercetare științifică în Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timișoara[9], recunoscut ca centru de cercetare de tip C.

Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului[modificare | modificare sursă]

Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului[10][11] face parte din UPT încă din 1948. Este una dintre cele mai cunoscute facultăți tehnice din Europa Centrală și de Est. În cadrul facultății activează 90 de cadre didactice, iar la cursuri sunt înscriși 750 de studenți. Facultatea are încheiate acorduri de colaborare cu universități din străinătate și companii naționale și multinaționale. Oferă programe de studiu de licență, masterat și doctorat, învățământ la zi, în limbile română și engleza. În cadrul acestei facultăți funcționează două departamente:

  • Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului
  • Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Organici și Naturali

Activitatea de cercetare se realizează în cadrul a trei centre de cercetare:

  • Centrul de cercetare pentru Materiale Anorganice și Energii Alternative
  • Centrul de Cercetare în Știința și Ingineria Mediului
  • Centrul de Cercetări în Chimia și Ingineria Compușilor Organici, Macromoleculari și Naturali

Facultatea de Construcții[modificare | modificare sursă]

Facultatea de Construcții a fost înființată prin Decretul Lege nr. 3134/11 noiembrie 1941 al Consiliului de Miniștri cu specializarea de Construcții civile și industriale, alături de care, din anul 1948 funcționează specializarea de Construcții hidrotehnice. În anul 1990 din ea se desprinde Facultatea de Hidrotehnică, care însă se reunește cu ea în 2011. Facultatea de Construcții are în prezent 7 domenii de specializare în ciclul licență și 5 domenii de specializare în ciclul masterat.[12]

Facultatea de Electronică și Telecomunicații[modificare | modificare sursă]

Facultatea de Electronică și Telecomunicații a fost înființată în anul 1990, prezintă 2 specializări de Electronica aplicată (EA) și Tehnologii și sisteme de telecomunicații (TST). Este structurată în 3 departamente de Măsurări și electronică aplicată, Comunicații și Electronică aplicată. Direcțiile de pregătire includ transmisii integrate de date si voce, programare și retele de calculatoare, telefonie mobilă și fixă,electronica sistemelor inteligente și producție audio, video și multimedia. Facultatea de Electronică și Telecomunicații are în prezent cicluri de licență, masterat și doctorat.[13] Ciclul de licenta are o durata de 4 ani. In primii 2 ani toti studentii inscrisi la aceasta facultate urmeaza aceleasi cursuri. Incepand cu anul 3, studentii pot alege sa continue pe ramura EA (Electronică aplicată) sau Tehnologii si sisteme de telecomunicatii (TST). Din anul 4 studentii sunt din nou impartiti pe ramuri de specializari, in functie de optiunile acestora.

Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică[modificare | modificare sursă]

Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică este una din cele mai vechi facultăți din cadrul Universității Politehnica Timișoara, secția de Electromecanică fiind înființată în 1920. În anul 1948 este înființată Facultatea de Electrotehnică cu secțiile de specializare electrotehnică, electrificarea industriei agriculturii și transporturilor, mecano-energetică, electroenergetică. În februarie 1990 Facultatea de Electrotehnică se scindează în trei facultăți distincte: . Facultatea de Electrotehnică, (ET) . Facultatea de Electronică și telecomunicații, (ETc) . Facultatea de Automatizări și Calculatoare, (AC). Are în prezent cicluri de licență, masterat și doctorat.

Facultatea de Management în Producție și Transporturi[modificare | modificare sursă]

Facultatea de Management în Producție și Transporturi a fost creată în anul 1996.

Facultatea de Mecanică[modificare | modificare sursă]

În sens restrâns, Facultatea de Mecanică a luat ființă în anul 1948, prin restructurarea Școalei Politehnice și transformarea în Institutul Politehnic. Facultatea de Electromecanică, înființată în 1920, s-a scindat în Facultatea de Mecanică, care a rămas în sediul tradițional al Politehnicii, și Facultatea de Electrotehnică, care s-a mutat în localul Liceului Piarist. Are in jur de 2400 studenti, o bază materială corespunzătoare acestui număr, și o tradiție bogată, disciplinele studiate fiind predate din momentul înființării în 1920 a „Școalei Politehnice”.

Facultatea de Inginerie din Hunedoara[modificare | modificare sursă]

Facultatea de Inginerie din Hunedoara a fost creată în 1990 prin transformarea Institutului de Subingineri Hunedoara.

Facultatea de Științe ale Comunicării[modificare | modificare sursă]

Facultatea de Științe ale Comunicării a fost înființată în data de 1 octombrie 2011. Această facultate oferă pentru ciclul de licență programele de studii „Comunicare și relații publice” și „Limbi moderne aplicate”; pentru masterat programele de studiu oferite sunt „Comunicare, relații publice și media digitală”. Activitatea Facultății de Științe ale Comunicării se bazează pe formarea de specialiști în comunicare și relații publice, în traducere,interpretare și contribuie la formarea viitorilor ingineri prin predarea limbilor străine (engleză, franceză și germană) în cadrul facultățiilor Universității Politehnica Timișoara.[14]

Departamente[modificare | modificare sursă]

  • Arhitectură
  • Automatică și Informatică Aplicată
  • Bazele Fizice ale Ingineriei
  • Calculatoare
  • Căi de Comunicație Terestre, Fundații și Cadastru
  • Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului
  • Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Organici și Naturali
  • Comunicații
  • Construcții Civile și Instalații
  • Construcții Metalice și Mecanica Construcțiilor
  • Educație Fizică și Sport
  • Electroenergetică
  • Electronică Aplicată
  • Hidrotehnică
  • Ingineria Materialelor și Fabricației
  • Inginerie Electrică
  • Inginerie Electrică și Informatică Industrială din Hunedoara
  • Inginerie și Management din Hunedoara
  • Management
  • Mașini Mecanice, Utilaje și Transporturi
  • Matematică
  • Măsurări și Electronică Optică
  • Mecanică și Rezistența Materialelor
  • Mecatronică

Admitere[modificare | modificare sursă]

Admiterea în cadrul Universității Politehnica Timișoara se face pentru fiecare facultate în parte.

Facultatea de Arhitectură organizează concurs de admitere cu probe de evaluare a cunoștințelor în următoarele domenii: matematică, desen tehnic și desen liber.[15]

Facultatea de Automatică și Calculatoare organizează concurs pentru domeniul „Ingineria Sistemelor, Calculatoare și Tehnologia Informației” (ciclul de 4 ani), cu proba de verificare la matematică, iar pentru domeniul „Informatică” (ciclul de 3 ani), pe baza mediei de la examenul de bacalaureat.[16]

Facultatea de Electronică și Telecomunicații organizează, pentru admiterea la ciclul de licență, cu o durată de școlarizare de 4 ani, o probă de verificare a cunoștințelor la matematică și oferă ulterior posibilitatea alegerii uneia dintre următoarele specializări: Electronică Aplicată și Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații.[17] Pentru ciclul de master, admiterea se realizează pe bază de interviu, luându-se în considerare și media de la examenul de licență, precum și domeniul de licență absolvit.[18] În cadrul Universității mai sunt și alte facultăți, la care admiterea se face pe baza unui concurs de dosare, unde media de admitere se bazează, în principal, pe media examenului de bacalaureat.

Campus Universitar[modificare | modificare sursă]

Campus-ul Universitații Politehnica Timișoara are in componență 16 cămine studențești care oferă aproximativ 6500 locuri de cazare, nu doar pentru studentii UPT, o cantină studențească, o policlinică studențească și două baze sportive.

Mobilități și cooperări internaționale[modificare | modificare sursă]

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) este implicată în mai multe programe internaționale:

  • Erasmus
  • Tempus
  • CEEPUS
  • Leonardo da Vinci
  • Grundtvig

Personalități[modificare | modificare sursă]

Coleta de Sabata, fost rector al politehnicii, a omagiat într-un volum (în acestă ordine) pe Traian Lalescu, Victor Vlad, Victor Vâlcovici, Marin Bănărescu, Pompiliu Nicolau, Valeriu Alaci, Ștefan Nădășan, Plautius Andronescu, Corneliu Micloși, Koloman Bakony, Remus Răduleț, Aurel Bărglăzan, Nicolae Maior, Ioan Vlădea, Coriolan Drăgulescu, Alexandru Cișman, Constantin Avram și Ștefan Căproiu, foști profesori la politehnică.[19]

Membrii Academiei Române care au funcționat în calitate de cadre didactice la Politehnica Timișoara sunt:

  • Prof. emerit dr. Victor Vâlcovici (1885-1970) membru corespondent al Academiei din 28 mai 1936, membru titular al Academiei din 23 martie 1965[20]
  • Prof. dr. Eugen Macovschi (1906-1985) membru corespondent al Academiei din iunie 1948, membru titular al Academiei din august 1948[21]
  • Prof. emerit dr. Caius Iacob (1912-1992) membru corespondent al Academiei din 1948, membru titular al Academiei din 1963[22]
  • Prof. emerit dr. Ilie Murgulescu (1902-1991) membru corespondent al Academiei din 1948, membru titular al Academiei din 1952,[21] Președinte al Academiei (1963-1966)[23]
  • Prof. dr. Coriolan Drăgulescu (1907-1977) membru corespondent al Academiei din 1955, membru titular al Academiei din 21 martie 1963[24]
  • Prof. emerit Constantin Dinculescu (1898-1990) membru corespondent al Academiei din 23 martie 1952, membru titular al Academiei din 1990.[24]
  • Prof. dr. ing. Corneliu Micloși (1887-1963) membru titular al Academiei[21] din 2 iulie 1955
  • Prof. dr. ing. Ștefan Nădășan (1901-1967) membru corespondent al Academiei din 1955, membru titular al Academiei din 21 martie 1963,[25] vicepreședinte al Academiei (1963-1966)
  • Prof. dr. ing. Remus Răduleț (1904-1984) membru corespondent al Academiei din 1955, membru titular al Academiei din 21 martie 1963,[26] vicepreședinte al Academiei (1996-1974)
  • Prof. dr. ing. Aurel Bărglăzan (1905-1960) membru corespondent al Academiei din 1955[27][28]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Viorel Șerban este noul rector al Politehnicii, renasterea.ro, 23 februarie 2012, accesat 2012-03-29
  2. ^ a b Nume cf. HG 493/2013, Monitorul Oficial nr. 447/22.07.2013 (accesibil doar din rețeaua UPT), accesat 2013-12-02
  3. ^ a b Prezentare Universitatea Politehnica Timișoara, secretariat.upt.ro (accesibil doar din rețeaua UPT), accesat 2013-10-18
  4. ^ Clasificarea universităților din România: Care sunt cele mai bune instituții de învățământ superior, mediafax.ro, accesat 2011-09-12
  5. ^ Cele mai bune și cele mai slabe universități din România, realitatea.net, accesat 2011-09-12
  6. ^ a b de Sabata, 1997, pp. 150-151 (cuprins)
  7. ^ de Sabata, 1997, p. 19
  8. ^ http://www.upt.ro/administrare/dgac2/file/2011-2012/Carta/Carta_UPT_adoptata_in_21-07-2011.pdf]
  9. ^ Centrul de cercetare științifică în Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timișoara
  10. ^ Prezentare Facultate de Chimie Industrială și Ingineria Mediului 2013, chim.upt.ro, accesat 2013-10-18>
  11. ^ Facultate de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, chim.upt.ro, accesat 2013-10-18>
  12. ^ Facultatea de Construcții din Timișoara, ct.upt.ro accesat 2013-10-18>
  13. ^ Facultatea de Electronică și Telecomunicații, etc.upt.ro, accesat 2013-10-18>
  14. ^ Facultatea de-Științe ale Comunicării, sc.upt.ro, accesat 2013-10-18>
  15. ^ Admitere Arhitectură
  16. ^ Admitere Automatică și Calculatoare
  17. ^ Admitere Licenta Electronică și Telecomunicații
  18. ^ Admitere Master Electronică și Telecomunicații
  19. ^ de Sabata, 1993, p. 325 (cuprins)
  20. ^ Membrii Academiei Române, „V”, acad.ro, accesat 2014-04-25
  21. ^ a b c Membrii Academiei Române, „M”, acad.ro, accesat 2014-04-25
  22. ^ Membrii Academiei Române, „I”, acad.ro, accesat 2014-04-25
  23. ^ Președinți ai Academiei Române, acad.ro, accesat 2014-04-25
  24. ^ a b Membrii Academiei Române, „D”, acad.ro, accesat 2014-04-25
  25. ^ Membrii Academiei Române, „N”, acad.ro, accesat 2014-04-25
  26. ^ Membrii Academiei Române, „R”, acad.ro, accesat 2014-04-25
  27. ^ Membrii Academiei Române, „B”, acad.ro, accesat 2014-04-25
  28. ^ de Sabata, 1997, p. 241

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Coleta de Sabata, Ioan Munteanu - Remember: Profesori ai Școlii Politehnice timișorene, Timișoara: Ed. Helicon, 1993, ISBN 973-9133-44-4
  • Coleta de Sabata - Universitatea Politehnica Timișoara - oameni, idei, fapte, Timișoara: Ed. Excelsior, 1997, ISBN 973-9015-76-X

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]