Stilul brâncovenesc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Denumirea de Stil brâncovenesc sau de artă brâncovenească caracterizează in istoriografia română de artă arhitectura și artele plastice în Țara Românească din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Deoarece această epocă a influențat în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea primilor Mavrocordați, până către 1730.

Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, dar exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de Baroc brâncovenesc.

Context istoric și cultural[modificare | modificare sursă]

Mișcarea cărturărească care ia ființă în Moldova secolului al XVII-lea, influențată prin intermediul polonez[1] de umanismul european, este una din premizele apariției stilului brâncovenesc, caracterizat prin recepția barocului apusean și programe artistice unitare. Bazele înfloririi din epoca brâncovenească au fost puse în timpul celor două decenii de domnie a lui Matei Basarab (1632-1654), care asigurase Țării Românești o anumită stabilitate politică și favorizase dezvoltarea artelor[2]. Printre cele mai importante edificii ale epocii lui Matei Basarab se numără biserica Mănăstirii Arnota (1633), biserica Schitului Crasna-Gorj (1636), biserica Schitului Topolnița-Mehedinți (1646), precum și ansamblurile monastice de la Căldărușani (1638) și Brebu (1640-1650), ctitorii care continuă evoluția arhitecturii muntenești prin preluări ale formelor gotice moldovenești[3], fără a depăși însă un orizont provincial[4]. O excepție din punct de vedere calitativ și programatic o constituie casa de piatră a cărturarului Udriște Năsturel de la Herăști (jud. Ilfov), care interpretează în stil oriental elemente ale Renașterii italiene[5].

În perioada care a urmat s-a dezvoltat mai ales arhitectura conacelor boierești. Această evoluție a corespuns acumulării puterii în mâinile marii boierimi[6] în al treilea sfert al secolului al XVII-lea, în detrimentul urmașilor lui Matei Basarab. Conace precum cele de la Dobreni, Mironești din Gostinari (jud. Ilfov)[7], Golești (jud. Argeș), Filipești[8], Măgureni (jud. Prahova) sau de la Băjești, concepute după modelul reședințelor princiare din Constantinopol[9], vor crea o paradigmă a edificiului reprezentativ muntenesc, caracterizată atât printr-o înaltă calitate a materialelor și prelucrării cât și prin situarea pitorească, în mijlocul unor parcuri și în apropierea râurilor și heleșteielor. Cea din urmă caracteristică va influența dezvoltarea ulterioară a arcadelor și pridvoarelor ca elemente ale deschiderii spre natură[10]. Despre restul edificiilor civile ale vremii se știe din păcate prea puțin. Casele de la Măgureni, construite între 1666 și 1667 de Păuna, soția spătarului Drăghici Cantacuzino, relevă faptul că și arhitectura de dimensiuni mai restrânse se orienta după modelul dat de reședințele domnești. Casele erau finisate foarte îngrijit, cu decorații în stuc de tip levantin, și aveau loggii de inspirație italiană. Aceste elemente vestice au pătruns probabil din Transilvania în Țara Românească[11]. Atât recepția elementelor orientale cât și a celor nord-italiene a fost înlesnită de numeroase călătorii, prin care boierimea valahă descoperise pe lângă Orientul Apropiat, Grecia și Peninsula Balcanică mai ales Italia. Exemplul cel mai grăitor pentru această deschidere este cel al marelui cărturar Constantin Cantacuzino, format la școlile din Constantinopol și Padova, care ajunsese să joace un rol central în politica Țării Românești din ultimul sfert al secolului al XVII-lea. Acea perioadă tulbure, caracterizată de ascensiunea Cantacuzinilor și a altor familii boierești, înlesnise răspândirea idealului umanist în cultură, promovat tocmai de acești "oameni noi". Elitele politice își manifestă mai puternic interesul pentru arta apuseană și sunt la rândul lor descoperite de portretiștii italieni și flamanzi. Gravori specializați în portretistică îi consacraseră deja lui Mihai Viteazul ca principe de rang european mai multe portrete[12], începând cu domnia lui Matei Basarab majoritatea domnilor români sunt reprezentați de artiști apuseni în postura tipică monarhilor din epoca barocului timpuriu, cu elemente orientale în vestimentație. Astfel îl reprezintă pe Constantin Brâncoveanu veronezul Alessandro dalla Via, activ la Veneția[13]. În epoca lui Matei Basarab apăruseră în Țara Românească primele teme istorice în pictură, în general se acordă acum și în arta românească mai multă atenție reprezentării figurii umane. În același timp se produce o reevaluare a statutului artistului, meșterii autohtoni ies pentru prima oară din anonimat.

Constantin Brâncoveanu. Desen calchiat de pe aversul unei medalii jubiliare din 1713 (d=48 mm)[14]

După urcarea pe tron a liniei familiei Cantacuzino edificiul reprezentativ a continuat să fie palatul. Domnitorii Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu s-au remarcat însă și prin numeroase ctitorii de biserici și mănăstiri. Inițial arhitectura sacrală s-a orientat după modelul dat de biserica Mănăstirii Dealu, având drept caracteristici planul triconc și sistemul decorării fațadelor cu arcaturi. Deja acel edificiu de la începutul secolului al XVI-lea denotă predilecția pentru siluete elansate care va caracteriza apoi arta brâncovenească. Gustul mai rafinat al epocii a dus la înlocuirea treptată a stâlpilor voluminoși de cărămidă cu elegante colonade de piatră. În timpul domniei lui Brâncoveanu activitatea de construcție s-a intensificat. Patronatul domnitorului nu s-a limitat doar la Țara Românească, daniile sale au fost destinate și Mănăstirii Sf. Ecaterina de pe Muntele Sinai[15], unor biserici din Ierusalim, Liban, Epir și mănăstirilor de pe Muntele Athos[16]. Prima tiparniță cu litere mobile din Caucaz provine din Țara Românească, prin mijlocirea lui Antim Ivireanul[17]. Ilustrul voievod se afla în corespondență cu Ludovic al XIV-lea, Petru cel Mare, papa Clement al XI-lea și cu împărații de la Viena Leopold I, Iosif I și Carol al VI-lea[18]. Din 1695 Brâncoveanu poartă titlui de principe al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană cu armoarii proprii, demnitate confirmată în 1706, și se imortalizează în 1713 în medalioane de aur și argint cu inscripții latine asemenea unui suveran independent, atitudine care va scandaliza Înalta Poartă și va contribui, un an mai târziu, la sfârșitul Brâncovenilor[19]. Inscripția "Dei Gratia Sacri Romani Imperii et Valachiae Transalpinae Princeps" de pe un clopot al Mănăstirii Gura Motrului confirmă mândria domnitorului pentru această poziție de rang european[20].

Arhitectura[modificare | modificare sursă]

Stilul brâncovenesc se distinge prin expresivitatea conferită de volumele arhitectonice ale scărilor exterioare, ale foișoarelor sau loggiilor, care variază în mod pitoresc aspectul fațadelor. Sistemul tradițional al decorării cu arcaturi de ciubuce mai este încă aplicat, dar ornamentica bogată a ancadramentelor, a coloanelor și a balustradelor trădează prin motivele vegetale compuse în vrejuri influența barocă. Proporțiile devin mai zvelte și mai armonioase, ele dovedesc o mai grijulie elaborare a planurilor. Atât decorul cât și spațiile libere, structurate de coloane, neagă masivitatea formelor arhitectonice; pridvorul deschis ajunge de exemplu a fi un element reprezentativ al clădirilor. Boltirea se face de obicei în semicilindru sau cu cupole semisferice. Decorul poate fi sculptat din piatră sau aplicat sub forma unor reliefuri din stuc. În decorația din piatră predomină motivele florale, în stuc sunt des întâlnite ornamente de tip oriental.

Palate[modificare | modificare sursă]

Palatul Mogoşoaia

Palatele au fost ridicate în epoca brâncovenească mai ales în apropierea unor pânze de apă, în cadrul unor incinte rectangulare. Poarta și anexele gospodărești sunt îndeobște situate pe latura opusă reședinței, care este organizată pe două niveluri, deasupra unor pivnițe înalte. Soclul clădirilor include de obicei și parterul. Palatele au pe latura dinspre curte un foișor cu scară, pe latura dinspre lac o loggie. Dotate cu aducții de apă, cu băi și grupuri sanitare, reședințele domnești ofereau un confort nemaiîntâlnit până atunci.

Biserici[modificare | modificare sursă]

Biserica Stavropoleos

Exteriorul lăcașelor de cult corespunde prin decorul bogat iconostaselor din interior, împodobite dens cu reliefuri.

Mănăstiri[modificare | modificare sursă]

Biserica veche "Adormirea Maicii Domnului" a Mănăstirii Sinaia

Mănăstirile Horezu și Văcărești, tipice pentru ansamblurile brâncovenești, sunt orientate pe axa est-vest.

Pictura[modificare | modificare sursă]

Constantin Brâncoveanu și familia, frescă din 1709 de la Mănăstirea Hurezi

În pictura epocii pătrund pentru prima oară subiecte laice, portretul de exemplu, reprezentat în serie în vaste galerii de caracter votiv, sau compoziții istorice precum Călătoria lui Brâncoveanu la Constantinopol din Palatul Mogoșoaia, în timp ce subiectele religioase tradiționale sunt îmbogățite de noi teme iconografice, preluate datorită răspândirii culturii scrise din scrierile apocrife și din literatura patristică. Nouă este și tendința spre un stil narativ, în pofida caracterului monumental-reprezentativ al picturilor. Aceasta se făcuse pentru prima oară simțită în pictura moldovenească, la Sucevița[21]. Elementele decorative care abundă în ornamentica monumentală se întâlnesc și în mediul picturii. Școala principală de pictură brâncovenească este cea de la Mănăstirea Hurezi, reprezentanți de seamă ai stilului sunt Pârvu Mutu și zugravul Constantinos.

Cea mai puternică influență care îmbogățește tradiția post-bizantină a epocii este exercitată de către așa-numita Școală Italo-cretană. Temele iconografice sunt influențate și de pictura apuseană.

Capodopere ale stilului brâncovenesc în pictură sunt:

Sculptura[modificare | modificare sursă]

Sarcofagul Bălaşei Cantacuzino de la Târgovişte (1711), păstrat în Muzeul Național de Istorie a României

Sculptura este precum în perioada medievală subordonată arhitecturii, de care se leagă organic. Sculptura decorativ-monumentală acoperă dens ancadramentele ușilor și ferestrelor, precum și coloanele. Ea este supusă unei puternice influențe baroce, care duce la dominanța motivelor vegetale compuse în vrejuri. Elementele barocului apusean sunt însă integrate organic în arta autohtonă, dinamismul excentric care caracterizează arta contrareformei lipsește bunăoară. În epoca brâncovenească apar primele motive antropomorfe, de exemplu în ornamentica în basorelief a bisericilor bucureștene Fundenii Doamnei (1699), Colțea (1700) și Stavropoleos (1724-1730), sau în cea a bisericii fostei mănăstiri Berca și a bisericii fostei mănăstiri Văcărești. În decursul secolului al XVIII-lea sculptura monumentală de tradiție brâncovenească a parcurs un proces continuu de bastardizare, evident de pildă în decorul bisericilor din Brădești, Dolj, și Baia de Fier, sau în cel al bisericii Schitului Balamuci.

Influența barocă se manifestă și în decorul care se dezvoltă tot mai abundent pe bordurile pietrelor funerare. Acestea sunt adesea evidențiate prin stemele de familie, inscripția fiind de obicei așezată într-un registru central, ca de pildă în cazul pietrelor funerare ale lui Iordache și Matei Cantacuzino, la Cotroceni, ale Bălașei Cantacuzino și patriarhului Dionisie (ambele la Târgoviște).

În sculptura în lemn predomină ornamentul floral, de remarcat la ușile bisericii mănăstirii Horezu și la cele ale Bisericii Stavropoleos din București. În cazul iconostaselor sunt frecvente motivele fitomorfe, uneori cu figuri de animale, dar se întâlnește și reprezentarea lui Ieseu.

Artele decorative[modificare | modificare sursă]

Artele decorative înfloresc în epoca brâncovenească. Deosebite sunt realizările din domeniul argintăriei, din cel al lemnului sculptat și al broderiei.

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Stilul brâncovenesc

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ I.C. Chitimia: La signification contemporaine des relations culturelles roumano-polonaises au XVIIesiécle, în: Revue Roumaine d'Histoire 1, 1974, p. 63-72 - P. P. Panaitescu: Influența polonă în opera și personalitatea cronicarilor Grigore Ureche și Miron Costin, în: Academia Română. Memoriile Secțiunii Istorie (ARMSI) s. III, t. IV, 1925, p. 149-372 - Theodorescu 1987, p. 141.
  2. ^ Vezi capitolul Tradiționalismul muntenesc sub Matei Basarab și deschiderile către viitor la Theodorescu 1992, p. 5-62.
  3. ^ Biserica Stelea din Târgoviște (1645), ctitorită de Vasile Lupu, ilustrează bineînțeles cel mai bine modul de pătrundere al influenței moldovenești, prin formele gotice târzii ale ancadramentelor.
  4. ^ Drăguț 1971, p. 8.
  5. ^ Vastitatea și confortul acestui conac, comparabil doar cu palatele din "țara francilor", sunt menționate de către arhidiaconul sirian Paul de Alep în descrierea călătoriei de la 1657 a patriarhului Macarie al Antiohiei. Citat în Călători străini despre Țările Române, vol. VI, îngrijit de M. M. Alexandrescu–Dersca Bulgaru și Mustafa Ali Mehmed, Editura Științifică și Enciclopedică : București 1976, p. 232.
  6. ^ Un rol important în viața politică a Țării Românești - și implicit în cea culturală - îl joacă în epocă membrii familiei postelnicului Constantin Cantacuzino (m. 1663). Vezi Drăguț 1971, p. 8.
  7. ^ Despre dimensiunile impozante ale palatului postelnicului Constantin Cantacuzino de la Mironești vezi Mihai 2001, p. 123–124.
  8. ^ Construcțiile reședinței postelnicului Constantin Cantacuzino de la Filipeștii de Târg sunt considerate de către Paul de Alep drept "princiare", având un sistem evoluat de aducție a apei și o baie de marmură (ed. Belfour vol. I 1836, p. 160).
  9. ^ Paul de Alep compară de pildă conacul postelnicului Cantacuzino de la Coești-Mironești cu un palat constantinopolitan, în cartea a XVI-a a relatării călătoriei sale (ed. Belfour vol. II 1836, p. 378). În general arhidiaconul se exprimă elogios despre edificiile Țării Românești.
  10. ^ Vasile Drăguț vede în acest aspect, care este atât de caracteristic arhitecturii muntenești de la sfârșitul secolului al XVII-lea, influența formelor de construcție țărănești (1971, p. 8 sq.)
  11. ^ Drăguț 1971, p. 10. Despre recepția formelor renascentiste în Europa răsăriteană înaintea occidentului de la nord de Alpi vezi și Jan Bialostoki: The Art of the Renaissance in Eastern Europe. Hungary. Boehmia. Poland, New York 1976, p. 2. Despre meșterii italieni activi în Ardeal A. Kovács, M. Toca:Arhitecți italieni în Transilvania în cursul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, în: Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Series Historia 2, 1973, p. 19-36, și Theodorescu 1987, p. 14.
  12. ^ Un portret i se datorează lui Giovanni Orlandi, gravor activ la Roma și Neapole, altul lui Giacomo Franco din Veneția, un al treilea lui Aegidius Sadeler. Vezi Andrei Pippidi: Portretele occidentale ale lui Mihai Viteazul într-o nouă perspectivă, în Arta 2-3 1976, p. 26-29.
  13. ^ Mario Ruffini: L'influenza iraliana in Valacchia nell'epoca di Constantino-Voda Brancoveanu (1688- 1714), Milano: Combi, 1933, p. 68-69.
  14. ^ Vezi medalia la Coinarchives.com
  15. ^ În 1682 bunica și mama domnitorului, Elena și Stanca Cantacuzino, întreprinseseră dealtfel un pelerinaj la Muntele Sinai. Vezi Nicolae Iorga: Byzance après Byzance. Continuation de l'"Histoire de la vie Byzantine", București 1935, p. 187 sq. (online).
  16. ^ Drăguț 1971, p. 13.
  17. ^ Vezi capitolul Literatura al articolului despre cultura Georgiei.
  18. ^ Theodorescu 1987, p. 167, nota 14.
  19. ^ Mateiu I. Caragiale: O contribuție heraldică la istoria Brâncovenilor, în: Opere, ed. Perpessicius, București 1936, p. 280-300 - Constantin Moisil: Medaliile lui Constantin-vodă Brâncoveanu, în: Buletinul Societății Numismatice Române XI 1914, p. 9-18 - Drăguț 1971, fig. 5 - Theodorescu 1987, p. 167, nota 14.
  20. ^ Virgil Drăghiceanu: Curțile domnești Brâncovenești III. Potlogii, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (BCMI) III (1910, p. 69.
  21. ^ Vasile Florea: Rumänische Malerei, București 1982, p. 49.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Vasile Drăguț: Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, București 2000.
  • Vasile Drăguț, Nicolae Săndulescu: Arta brâncovenească, București 1971.
  • Cristina Anton Manea: Structura și restructurarea marii boierimi din Țara Românească de la începutul secolului al XVI-lea până la mijlocul secolului al XVII-lea, diss. București 2003, cap. VI: Habitatul: Locuința și îmbrăcămintea marii boierimi, 1. Locuința boierească, p. 151-166 (versiune PDF).
  • Dana Mihai: Metode și contribuții ale cercetării arheologice la studiul monumentelor de arhitectură din Țara Românească. Secolele XVI–XVII, București 2001.
  • Paul de Alep: The Travels of Macarius, Patriarch of Antioch (Safrat al-Batriyark Makaniyus al-Halabi) trad. din limba arabă de F.C. Belfour și A.M. Oxon, 2 vol., Londra 1836 (online).
  • Răzvan Theodorescu: Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800), vol. I, Editura Meridiane: București 1987 (online).
  • Răzvan Theodorescu: Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800), vol. II, Editura Meridiane: București 1992 (online).

Legături externe[modificare | modificare sursă]