Penticostalism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol este parte a seriei despre
Creștinism.
StJohnsAshfield StainedGlass GoodShepherd Portrait.jpg
Isus din Nazaret

Biblia

Biserici creștine


Mărturisiri de credință (crezuri)

Simboluri


Ritualuri creștine


Arta creștină


Sfinții

Biserica Penticostală (numită și “Biserica lui Dumnezeu Apostolică”) este o biserică neoprotestantă. Printre mișcările de redeșteptare a credinței care au avut loc în secolul al XIX-lea apar, către anul 1900, și penticostalii.

Charles Fox Parham[modificare | modificare sursă]

Cu rolul de fondator al penticostalismului modern este creditat îndeobște Charles Fox Parham, născut pe 4 iunie 1873, al treilea dintre cei cinci fii ai familiei Parham. În copilărie și în tinerețea sa, Parham a fost adesea bolnav, suferind infecții virale și febră reumatică. Suferințele fizice de care a avut parte l-au făcut să devină interesat de subiectul vindecării supranaturale. Dorința sa de a deveni predicator s-a manifestat din copilărie, iar convertirea sa religioasă avut loc la 13 ani. La scurtă vreme organiza întâlniri evanghelistice, iar la 17 ani a început să studieze pentru a deveni pastor metodist. În 1891, când febra reumatică a revenit, producându-i chinuri puternice, Parham s-a rugat să fie vindecat și a avut parte de o însănătoșire, ajungând la convingerea că Dumnezeu lucrează nu doar la nivel spiritual, ci și la nivel fizic. În anii 1893–1900 a desfășurat o activitate predicatoricească intensă și s-a apropiat treptat de teologia mișcărilor „Holiness”. În 1898 a început să pună un accent deosebit pe vindecarea divină, propovăduind acest mesaj cu mult zel. Înainte de a-și pune problema teologică a botezului cu Duhul Sfânt și a vorbirii în limbi, Parham avea deja o teologie tipic penticostală, cu privire la boală, însă la vremea aceea n-ar fi caracterizat-o în acești termeni.

Pe baza mai multor versete din Noul Testament, Parham a început să susțină că asupra celor credincioși se coboară Duhul Sfânt. Aceștia dobândesc astfel darul vorbirii în limbi, numit glosolalie - făcând trimitere la evenimentul petrecut de Rusalii (a cincizecea zi de la Învierea lui Isus Hristos, de aici și denumirea de "penticostali", luată de adepții noii mișcări - Fapte cap. 2).

Evenimentele de la școala lui Parham sunt considerate începutul penticostalismului clasic, iar el este considerat fondator. În ciuda acestui rol, scrierile lui nu sunt considerate normative de către penticostali. Lui Parham i se recunoaște și influența teologică directă asupra predicatorului de culoare Joseph Seymour, fondatorul mișcării de pe Strada Azusa nr. 312, din Los Angeles, a cărei apariție, în aprilie 1906, a propulsat penticostalismul pe prima pagină a ziarelor locale și apoi în lumea întreagă.

William J. Seymour și întâlnirile de pe strada Azusa[modificare | modificare sursă]

Întâlnirile organizate de William J. Seymour într-o clădire de pe strada Azusa au fost descrise de Los Angeles Daily Times (18 aprilie 1906) ca „stranie babilonie de limbi” („a weird babel of tongues”)[1]. În ciuda imaginii negative, sau poate tocmai de aceea, mișcarea a cunoscut două perioade de maximă intensitate: 1906–1909 și 1911–1912, cu servicii divine care începeau la 10 dimineața și continuau pe tot parcursul zilei, până aproape de miezul nopții. Între zecile de mii de curioși, simpatizanți sau sceptici, care au vizitat modesta clădire de pe Azusa (demolată la sfârșitul anilor ’30) au fost și mulți lideri ai unor denominațiuni deja existente. Aceștia au preluat mesajul penticostal și l-au dus în comunitățile lor, în America sau în Europa. Cel puțin câteva denominațiuni „Holiness” au adoptat imediat teologia propovăduită de Joseph Seymour, devenind penticostale: „Church of God in Christ” și „Church of God” din Cleveland, Tennessee.

Gheorghe Bradin și începuturile penticostalismului românesc[modificare | modificare sursă]

În primăvara anului 1922 Gheorghe și soția sa Persida s-au mutat în Cuvin, satul natal al lui Gheorghe Bradin. În vara acelui an Persida Bradin a fost vindecată, în urma unei rugăciuni personale, fapt care a avut consecințe serioase asupra teologiei celor doi, care au ajuns convinși că Dumnezeu face minuni și botează cu Duhul Sfânt conform evenimentelor descrise în Faptele Apostolilor. Legătura cu alți penticostali din America, în special cu Pavel Budeanu, a consolidat credința soților Bradin, astfel că la 10 septembrie 1922 Bradin a deschis prima casă de rugăciune penticostală din România, la Păuliș, renunțând să mai frecventeze biserica baptistă. La scurtă vreme li s-au alăturat alți credincioși baptiști, încât pe la sfârșitul anului 1922 adunarea penticostală din Păuliș număra circa 30 de persoane. Pe 3 iunie 1923 au avut loc primele experiențe tipic penticostale ale acestui grup: 8 persoane au fost botezate cu Duhul Sfânt.[2]

În anul 2012, în lume existau aproximativ 250 de milioane de penticostali, adică 10% din întreaga mișcare creștină.[3]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.revival-library.org/pensketches/am_pentecostals/seymourazusa.html
  2. ^ C. Bădiliță, O. Vereș (editori), Biserici, secte, erezii? Dialoguri fără prejudecăți despre marile tradiții creștine, București, Editura Vremea, 2011, p. 268
  3. ^ 1.000 de țigani urlând din toți bojocii: „Glorie, osana, mărire!”. Cum s-au făcut mielușei sectanți cei mai fioroși oameni din văgăunile Moldovei, 5 iunie 2012, Radu Țuțuianu, Evenimentul zilei, accesat la 6 iunie 2012

Surse[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]