Giurgiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Giurgiu (dezambiguizare).
Giurgiu
—  Municipiu  —
Vedere panoramică spre Giurgiu
Stema Giurgiu
Stemă
Giurgiu se află în România
{{{alt}}}
Giurgiu
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 43°54′3″N 25°58′26″E / 43.90083°N 25.97389°E / 43.90083; 25.9738943°54′3″N 25°58′26″E / 43.90083°N 25.97389°E / 43.90083; 25.97389

Țară  România
Județ Giurgiu

SIRUTA 100521
Atestare documentară 1394

Guvernare
 - Primar Nicolae Barbu (Independent susținut de PP-DD,02012)

Altitudine 25 m.d.m.

Populație (2011)[1][2]
 - Total 61.353 locuitori
 - Recensământul anterior, 2002 69.345 locuitori

Site: Website

Giurgiu (bulgară: Ghiurghevo (Гюргево), turcă: Yergöğü) este reședința și cel mai mare oraș al județului Giurgiu, Muntenia, România. Este un port fluvial important și un punct de frontieră cu Bulgaria.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Giurgiu 1837

Cele mai vechi mărturii ale unei așezări omenești în arealul Giurgiului datează din Mezolitic (mileniile 10-7 î.Hr). După cum atestă cercetările arheologice, zona Giurgiului a fost dens populată în perioada dacă (secolul I î.Hr). Se ipotizează că în apropiere era localizată capitala lui Burebista, la Popești, pe râul Argeș. Împăratul roman Iustinian (483-565) a construit aici orașul Theodorapolis.

Giurgiu 1848

S-a propagat până în zilele noastre, ipoteza că orașul Giurigiu ar fi fost fondat de genovezi și numit după sfântul protector al Genovei (San Giorgio). Această credință apărută în secolul al XIX-lea, deși larg difuzată, a fost respinsa ulterior de specialiși și ea nu mai constituie astăzi o ipoteză de lucru valabilă [3].

Prima mențiune sigură a cetății Giurgiu este în documentul Codex Latinus Parisinus de la începutul secolului al XV-lea, sub forma Zorio. Mențiunea alăturată: "loc pustiu" sugerează distrugerea cetății în timpul campaniei otomane din 1394 împotriva lui Mircea cel Bătrân[4].

În 1420 a fost cucerit de Imperiul Otoman care dorea astfel să dețină controlul traficului pe Dunăre. Otomanii au numit Giurgiul "Yergöğü".

Fiind un oraș fortificat, Giurgiul a jucat un rol important în războaiele frecvente dintre români și turci pentru controlul Dunării, în special în campania antiotomană a lui Mihai Viteazul (vezi Bătălia de la Giurgiu), iar mai apoi în războaiele ruso-turce. În 1659 Giurgiul a fost ars din temelii. În 1829 zidurile și fortificațiile au fost complet distruse, astfel că singura apărare care-i mai rămânea era castelul amplasat pe insula Slobozia, legată de țărm cu un pod.

Ruinele cetăţii Giurgiu

Mărită în 1560, cetatea a deveni un veritabil cap de pod pentru sultani peste Dunăre. Importanța cetății este sporită și de primirea titulaturii de kaza. Existența unui asemenea punct în stânga Dunării și foarte aproape de București a dus la un amestec major a sultanilor în trebuirile interne ale Țării Românești. Astfel se explică raidurile de cucerire ale lui Mihai Viteazul. Voievodul a reușit pentru câțiva ani să păstreze cetatea, după marea victorie de la Giurgiu din 1595. Doi ani mai târziu turcii reveneau în cetate pe care o refac și o măresc. Timp de aproape 150 de ani cetatea nu a mai suferit asedii. Ultimul voievod român care a încercat o recuperare a ei a fost Mihnea al III-lea, dar acest lucru nu a făcut altceva decât să ducă la refacerea edificiului și la fortificarea orașului. Treptat cetatea din insulă își pierde importanța. Ultima oară când e folosită drept bastion de apărare a fost în timpul luptelor ruso-otomane (1768-1774). Deși a fost cucerită de ruși, cetatea revine turcilor care fortifică orașul, devenind magazie de muniții. În toate războiele ruso-austro-otomane ce au urmat cetatea a fost asediată.

Prima cale ferată din Regatul României a fost construită între București și Giurgiu, stația de la Giurgiu fiind inaugurată la 1 noiembrie 1869. Până la instaurarea regimului comunist în România a fost reședința județului Vlașca.

Între 1952-1954, regimul comunist, sprijinit de URSS, a construit Podul Giurgiu-Ruse (sau Podul Prieteniei), primul pod peste Dunăre care leagă România de Bulgaria. Giurgiu a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Giurgiu se situează în extremitatea sudică a României ,pe malul stâng al Dunării, într-o zonă mlăștinoasă, la 65 km sud de capitala București,formand o Euroregiune cu orasul vecin, bulgar, Ruse (Pyce). Orasul se intinde atat in Campia Burnazului cat si in Lunca Dunarii, solul fiind nisipos. Amplasat la intersectia coridorului Pan-European 9 fluvial si coridorul Pan-European 7 auto.

Demografie[modificare | modificare sursă]



Circle frame.svg

Componența etnică a municipiului Giurgiu

     Români (83.86%)

     Romi (4.49%)

     Necunoscută (11.42%)

     Altă etnie (0.21%)




Circle frame.svg

Componența confesională a municipiului Giurgiu

     Ortodocși (86.58%)

     Necunoscută (11.52%)

     Altă religie (1.88%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Giurgiu se ridică la 61.353 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 69.345 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (83,87%), cu o minoritate de tigani (4,5%). Pentru 11,42% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (86,59%). Pentru 11,53% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[5]

Evoluția demografică la recensăminte:


Turism[modificare | modificare sursă]

Mausoleul Eroilor. Mausoleul a fost construit între anii 1926-1934 din inițiativa filialei Societății „Cultul Eroilor“ din orașul Giurgiu, după un plan al arhitectului State Baloșin. El este situat pe locul fostului cimitir al eroilor, aflat în parcul spitalului. În mausoleu sunt înhumate osemintele a 632 de eroi, dintre care 350 eroi români (identificați), 69 eroi germani (identificați) și 213 eroi (necunoscuți) decedați la Giurgiu, Naipu, Prunaru și Bălăria sau în prizonierat în Bulgaria. Mausoleul este înscris la poziția nr. 251, având codul GR-II-m-B-14877.02, în “Lista monumentelor istorice”, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii și Cultelor nr. 2314 / 8 iulie 2004.

Sus:Turnul cu ceas, simbolul orașului
Jos: Turnul cu ceas, pictură de Valeriu Pantazi
Valeriu Pantazi, Turnul cu Ceas din Giurgiu.jpg

Obiective ce merită vizitate:

  • Turnul cu ceas
  • Parcul Alei
  • Parcul Mihai Viteazul
  • Portul Ramadan
  • Ruinele cetății Giurgiului
  • Strada Gării, stradă cu numeroase clădiri istorice
  • Teatrul Valah
  • Ateneul Nicolae Bălănescu

Economie[modificare | modificare sursă]

Primăria oraşului Giurgiu

În economia județului Giurgiu se disting ca activități cu pondere semnificativă, agricultura, industria și comerțul.

În cadrul industriei județului reprezentative sunt: industria alimentară, a băuturilor și tutunului, producția de energie electrică și termică, captarea, tratarea și distribuția apei, extracția petrolului și gazelor naturale, industria textilă și a confecțiilor din textile.

În anul 1996 a luat ființă Regia autonomă “Zona Liberă “ Giurgiu amplasată în partea de sud-est a municipiului Giurgiu, pe o suprafață de 163.54 ha, care s-a transformat începând cu 01.06.2004 în societate comercială pe acțiuni.
Înființarea Zonei Libere Giurgiu a creat posibilități noi pentru dezvoltarea tuturor activităților economice.
Facilitățile oferite de Zona Liberă atrag interesul investitorilor români și străini, care prin concesionarea și închirierea de spații desfășoară activități de producție, comerț și servicii. Important centru de tranzit rutier, feroviar și fluvial.

Orașe înfrățite[modificare | modificare sursă]

Municipiul Giurgiu este înfrățit cu următoarele localități:

Personalități[modificare | modificare sursă]

Ateneul Nicolae Bălănescu

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  2. ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  3. ^ Valentin Sălăgeanu - Arhitectura militară pe teritoriul Țării Românești și al Dobrogei în secolele XIII-XVI. Influențe și iradieri., Editura apARTe, 2007, ISBN 123456789, p. 25
  4. ^ Valentin Sălăgeanu - Arhitectura militară pe teritoriul Țării Românești și al Dobrogei în secolele XIII-XVI. Influențe și iradieri., Editura apARTe, 2007, ISBN 123456789, p. 26
  5. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013. 

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Monografia orasului Giurgiu, Ioan Boldescu, 1912

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Giurgiu
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Giurgiu