Adevărul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Adevăr.
Adevărul
Până la reforma ortografică: „Adevĕrul”
Logo-ul ziarului Adevărul
Logo-ul ziarului Adevărul
Informații generale
Proprietar Adevărul Holding
Editor Editura Adevărul Holding
Redactor Dan Marinescu- Redactor-Șef
Data fondării 15 august 1888
Limbă română
Sediu Șos. Fabrica de Glucoză, nr.21, sectorul 2
București,
Tiraj 19177
ISSN 1016-7587
Site web www.adevarul.ro

Adevărul este un cotidian central înființat în 1888 de Alexandru Beldiman care a apărut la București la 15 august 1888 până la 21 noiembrie 1916 și, după Primul Război Mondial, de la 3 ianuarie 1919 până la 30 decembrie 1937.

Începuturile ca săptămânal la Iași[modificare | modificare sursă]

Prima serie, cu titlul „Adeverulu” a fost un săptămânal care a apărut la Iași, în intervalul 15 decembrie 1871 - 15 aprilie 1872. „Adeverulu” a luat naștere deoarece Alexandru Beldiman, care era un mare susținător al lui Alexandru Ioan Cuza, care îl numise prefect de poliție al Bucureștilor, a puternic afectat de abdicarea forțată a acestuia, din februarie 1866. Regretul lui Beldiman de a nu fi putut stopa complotul din 1866, s-a transformat în indignare după aducerea în țară a lui Carol de Hohenzollern.[1]

Publicația, ce apărea în fiecare miercuri, a avut o istorie scurtă și zbuciumată, deoarece fondatorul ei, Alexandru Beldiman, a fost dat în judecată pentru conținutul antidinastic al gazetei. Publicația a fost un eșec editorial și financiar, care s-a lăsat cu procese și amenzi, astfel că apariția sa iar s-a oprit la numărul 13.[1]

Adevĕrul, cotidian la București[modificare | modificare sursă]

Cu sprijinul financiar al fiului lui Alexandru Ioan Cuza, pe 15 august 1888 Alexandru Beldiman a scos din nou publicația, da această dată sub formă de cotidian, cu titlul „Adevĕrul”. Acel „ĕ”, provenit de la latinescul veritas, a fost păstrat de toți proprietarii ulteriori ai ziarului, chiar și după introducerea noilor reguli ortografice.[1]

Ziarul Adevărul la 1899

Alex. V. Beldimanu ocupa funcția de „director politic“, „prim redactor“ al cotidianului, tipărit în format mic („No 6“) și în condiții tipografice slabe, fiind Grigore Ventura și principal colaborator-fiul acestuia, Constantin Ventura. Ziarul a apărut fără niciun capital, pe baza unui credit de câteva zile oferit de tipograful Grigore Luis, „cu o redacție alcătuită din oameni de inimă și buni scriitori, dar lipsiți ei înșiși de rutina și îndemânarea gazetărească“. După patru luni de la fondare, „Adevĕrul“ a început să apară pe un format mărit: „No 10“. În 11 decembrie 1889, prin articolul „Pentru republica română“, „Adevĕrul“ anunță că părăsește ideea Domniei pământene și că va promova ideea republicană. La începutul anului 1892, „Adevĕrul“ a suferit o mare lovitură: administratorul ziarului, Toma Basilescu, s-a declarat proprietar și a plecat luând cu sine registrele de abonați, de anunțuri publicitare precum și toți banii din seif, după care a început să scoată alt ziar, cu același titlu, cu același format și cu același număr de ordine. După un timp în care au apărut paralel, iar „Adevĕrul“ lui Beldiman se tipărea în 32.000 de exemplare, cei doi au ajuns în fața unui „juriu arbitral“, care i-a recunoscut dreptatea lui Beldiman și l-a obligat pe Basilescu să iasă de pe piață. Ziarul apărea în două ediții, una dimineața și alta seara, iar duminica se publica „Adevĕrul literar“.[2]

Caricatură de presă din ziarul Adevărul, 1899

Ziarul „Adevĕrul” a fost primul ziar românesc care a introdus caricatura de presă; primul ziar care a publicat o telegramă directă din străinătate; primul ziar cu palat redacțional; prima instituție de presă care a introdus mașina de cules, adică linotipul; prima publicație cu editură, cantină, secție de desen și pictură, bibliotecă și arhivă; cu tiraje imense pentru vremurile acelea și cu salarii mari și sigure pentru ziariștii angajați.[1]

Beldiman fiind un antimonarhist convins, ziarul său „Adevĕrul” prezenta ziua de 10 mai (ziua monarhiei române, la care a fost încoronat în 1881 regele Carol I al României) drept „zi de doliu național”. În primii ani de apariție ai gazetei, în ziua de 10 mai tirajul creștea considerabil, de la 5.000 la 25-30.000 de exemplare. Și mai târziu, după ce Principele Carol a devenit Regele Carol I al României, Beldiman obișnuia să scrie în articolele sale „m.s. regele”, și nu „M.S. Regele”, cum o cereau uzanțele.[1]

Ziarul Adevărul în perioada interbelică

Din 1914, gazeta a participat activ la campania pentru intrarea României în război alături de Franța și Anglia. Drept urmare, în octombrie 1916, Adevărul a fost suspendat de comandamentul german de ocupație, iar clădirile redacției și tipografia i-au fost rechiziționate.[3]

După Primul Război Mondial, „Adevărul” a reapărut la 3 ianuarie 1919.[4]

La 30 decembrie 1937, la doar o zi de la instalare, Guvernul Goga-Cuza a decis suprimarea ziarelor „Adevărul”, „Dimineața” și „Lupta”, considerate antinaționale, cosmopolite, „servind interese contrare năzuințelor românești” și, în aceeași optică, dăunând „sănătății morale a presei.” Măsura, vădit antidemocratică, a fost luată prin jurnal al Consiliului de Miniștri, și nu prin decret, fapt care nu angaja semnătura regelui. Gazetarul A.P. Samson, martor la eveniment, descria astfel atmosfera apăsătoare din redacția unuia dintre cele mai citite ziare: redactorii „Adevărului”, adunați în holul mare al redacției, lângă portretele lui Al. Beldiman și C. Mille, discutau îngrijorați pe seama evenimentului, nimănui nevenindu-i să creadă că „o instituție cu trecutul și dimensiunile Adevărului poate dispărea într-o clipă.”[5]

Reluarea apariției după al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

La 12 aprilie 1946 ziarul a reapărut sub titlul „Adevărul vremii”. Printre colaboratorii din această perioadă s-au numărat Demostene Botez, Cezar Petrescu, Filip Brunea-Fox, Gala Galaction. Între anii 1947 și 1948, Tudor Arghezi a publicat pe prima pagină a ziarului seria de articole intitulată Tablete.[6] Ziarul „Adevĕrul” a dispărut în martie 1951, interzis de autoritățile comuniste. În articolul de fond de pe 31 martie 1951 se preciza: „Misiunea ziarului «Adevĕrul» e terminată”. Echipa redacțională nu se aștepta, totuși, la un sfârșit atât de brusc, fapt dovedit de lipsa oricărei înștiințări a publicului său, precum și anunțul publicat în acest ultim număr: „Anunțăm pe abonații noștri că în zilele următoare vor primi prin mandat poștal contravaloarea abonamentelor neefectuate”. „Adevĕrul” se oprește, astfel, la numărul 18.039.[4]

Directorii „Adevĕrului”[modificare | modificare sursă]

De-a lungul timpului, ziarul a avut următorii directori:[4]

  • Alexandru Beldiman 1871 - 1872, 1888 – 1898
  • Constantin Mille 1898 – 1920
  • Constantin Graur 1921 – 1936
  • Mihail Sadoveanu 1937
  • B. Brănișteanu 1946 – 1947
  • H. Soreanu 1947 - 1951

Reapariția în decembrie 1989[modificare | modificare sursă]

În primele zile de după Revoluția din 1989 ziarul Scînteia, oficios al Partidului Comunist Român, și-a schimbat denumirea mai întâi în „Scînteia Poporului” (sub care au apărut 2 numere), iar apoi în „Adevărul”, comitetul redacțional rămânând inițial același.

Politica editorială din anii imediat următori revoluției, a continuat principial linia Scînteii, ziarul adoptând puncte de vedere critice în raport cu opoziția anticomunistă din România. Are și un supliment cultural, „Adevărul Literar și Artistic”.

În anul 2006, „Adevărul” a fost cumpărat de omul de afaceri Dinu Patriciu, care a înființat cu acea ocazie trustul Adevărul Holding, în care și-a reunit operațiunile media[7].

Din 6 decembrie 2010 cotidianul „Adevărul” a fost lansat și în Republica Moldova. Ziarul apare de luni până vineri, într-un tiraj de 7.000 de exemplare distribuite în toate localitățile din Republica Moldova. „Adevărul”, ediția de Moldova, tratează subiecte locale, sociale, politice, economice și de actualitate, distribuite în paginile ziarului după o structură similară cu cea a publicației din România. „Adevărul” este primul ziar din Republica Moldova scris atât de jurnaliști moldo-basarabeni, cât și de jurnaliști din România[8].

Suplimente, colecții[modificare | modificare sursă]

Ziarul „Adevărul” a avut cel mai mare număr de suplimente gratuite: „Adevărul Sănătate”, „Adevărul magazin de duminică”, „Școală & educație”, „Adevărul jocuri”, „TV Adevărul”, „Adevărul sporturi supliment antifotbal” și „Adevărul Cultural & artistic”[9].

Din noiembrie 2008, „Adevărul” a demarat colecția Adevărul: 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă, din care fac parte: Colecția „Disney Clasic”, „Prima mea enciclopedie cu Winnie Ursulețul și prietenii săi”, „Pictori de geniu”, „Jules Verne”, „National Geographic Traveler”[9], Colecția Adevărul (Carte de lux), Biblioteca Adevărul pentru copii, Marile Muzee ale Lumii și Rahan.

Suplimentul „Adevărul Magazin de Duminică” și-a încetat apariția din 14 iunie 2010[10].

Adevărul literar și artistic[modificare | modificare sursă]

„Adevărul literar și artistic” a fost un suplimentul cultural al ziarului Adevărul. A fost săptămânal și se distribuia miercurea, împreună cu ziarul. Era considerat continuatorul altor două suplimente culturale publicate în timp de ziarul „Adevărul”.

„Adevărul ilustrat” a fost un săptămânal publicat la București între 6 martie 1895 și 26 mai 1897, la început ca supliment literar al ziarului „Adevărul”. A fost fondat de Alexandru V. Beldiman și Constantin Mille. De la 26 mai 1897 până la 13 martie 1899 a apărut sub diverse titluri: „Adevărul de duminica”, „Adevărul de joi”.[11]

„Adevărul literar și artistic” a apărut, săptămânal, între 28 noiembrie 1920 (21 noiembrie după MDE[11]) și 28 mai 1939[12]. A fost fondat de Constantin Mille[11] și a avut în acești 19 ani trei directori: Emil Fagure, A. de Hertz și Mihail Sevastos[12].

În „Adevărul literar și artistic” interbelic se publicau fragmente de roman, nuvele, povestiri, schițe, versuri, texte dramatice, cronici plastice, cronici muzicale și cinematografice, interviuri privind viața literară și artistică din țară și din străi­nătate, amintiri, scrisori inedite, reportaje, folclor, traduceri din literatura universală, articole de filosofie etc[12].

Înainte de publicarea în volum, în „Adevărul literar și artistic” au apărut fragmente din „Enigma Otiliei” de George Călinescu, din „Rusoaica” de Gib Mihăescu sau din „Baltagul” de Mihail Sadoveanu[12]. Semnătura lui George Călinescu era întâlnită frecvent în paginile publicației, la sfârșitul unor cronici literare, iar în 12 februarie 1933 criticul inaugura rubrica „Cronica mizantropului”[12]. Foarte apreciate de public erau și tabletele lui Tudor Arghezi[12].

Vânzări[modificare | modificare sursă]

Vânzările ziarului se situau la 185.565 de exemplare pe ediție în anul 2000, din care circa 77% erau abonamente, fiind în acea perioadă cel mai bine vândut ziar din România[13]. În anul 2007, ziarul a avut cele mai mici vânzări, de 26.309 exemplare pe ediție[13]. În noiembrie 2008, ziarul „Adevărul” devenea liderul publicațiilor de calitate cu 56.140 de exemplare vândute, în medie, pe apariție[9]. În anul 2009, ziarul se situa pe locul al treilea, după Click! și Libertatea, cu un o medie de 101.984 exemplare pe ediție[13]. În perioada ianuarie - martie 2010, publicația a fost vândută, în medie, în 125.122 de exemplare pe apariție[9]. În aceeași perioadă, Jurnalul Național a înregistrat 55.078 de copii, România liberă - 43.885, Evenimentul zilei - 27.985, iar Gândul - 13.384[9].

În 2011-2012, ziarul Adevărul a devenit cel mai citit ziar de limbă română din Rep. Moldova, conform unor estimări.[14]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e „Adevărul”, la aniversară
  2. ^ Povestea lui Beldiman, fondatorul „Adeverului“
  3. ^ Istoria gazetei “Adevărul”
  4. ^ a b c „Adevĕrul”, interzis de comuniști
  5. ^ Lucian Ienășescu: Guvernarea Octavian Goga văzută de contemporani (28 decembrie 1937-10 februarie 1938)
  6. ^ Dicționarul general al literaturii române, vol. I, (A-B), 2004, Editura Univers Enciclopedic, pag. 44-46
  7. ^ Cutremurul din trustul lui Patriciu devine oficial: Schimbări la Adevarul Holding, 2 Aprilie 2010, wall-stret.ro, accesat la 31 august 2010
  8. ^ "Adevărul” s-a lansat astăzi în Republica Moldova”. Adevărul. http://www.adevarul.ro/moldova/actualitate/Adevarul-lanseaza-maine-Republica-Moldova_0_384561709.html. Accesat la 08 decembrie 2010. 
  9. ^ a b c d e „Adevărul”, lider absolut al ziarelor de calitate, 7 iun 2010, adevarul.ro, accesat la 29 septembrie 2010
  10. ^ Ziarul Adevărul a renunțat la suplimentul de duminică, 14 Iunie 2010, evz.ro, accesat la 10 decembrie 2010
  11. ^ a b c *** - Mic dicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică Română, București, 1972, p. 1020
  12. ^ a b c d e f „Adevărul literar și artistic“, la numărul 1.000, 18 noiembrie 2009, adevarul.ro, accesat la 17 mai 2011
  13. ^ a b c Cum s-au schimbat ierarhiile ziarelor în ultimii zece ani, standard.ro, accesat la 17 decembrie 2009
  14. ^ „Adevărul“, cel mai citit ziar de limba română din Republica Moldova, 26 aprilie 2012, Valentina Basiul, Adevărul, accesat la 15 iunie 2013

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Adevărul