Sârbii din România
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sârbii din România sunt o membrii unei minorităţi etnice, care numără, în conformitate cu rezultatele recensământului din 2002, 22.518 de persoane, adică 0,1% din populaţia ţării. Recensământul din 1992 înregistra 29.408 de sârbi. [1] Sârbii locuiesc în principal în regiunile din sud-vestul României, unde constituie majoritatea absolută în două localităţi: Pojejena, judeţul Caraş-Severin, (52.09%) [2] Sviniţa, judeţul Mehedinţi, (87.27%) [3], şi majoritatea relativă într-o a treia, Socol, judeţul Caraş-Severin, (49.54%) [4]. Regiunea în care se află cele trei localităţi este cunoscută cu numele de Clisura Dunării (în limba sârbă: Банатска Клисура (Banaţka Klisura).
Cuprins |
[modifică] Religia
Cei mai mulţi sârbi din România sunt creştini ortodocşi ţinând de Eparhia ortodoxă sârbă a Timişoarei, în timp ce sârbii din Sviniţa sunt Old Believers. [5]
[modifică] Istoric
[modifică] Banat, Pomorišje şi Transilvania
Populaţia sârbească din România a fost mai numeroasă în trecut. Deşi cei mai mulţi sârbi locuiau în regiunea Banatului, mai existau comunităţi sârbeşti şi în regiunea judeţului Arad, cunoscută în limba sârbă ca Pomorišje, dar şi în alte localităţi ale Principatului Transilvaniei, bărbaţii servind ca soldaţi ai principilor Transilvaniei.
La începutul secolului al XVIII-lea, oraşul Timişoara avea 600-700 de locuitori, din care 446 erau sârbi, 144 evrei şi 35 armeni.
În 1720, populaţia oraşului Arad cuprindea 177 familii româneşti, 162 sârbeşti şi 35 maghiare. După ce secţiunea frontierei militare Tisa – Mureş a fost desfiinţată, foarte mulţi sârbi din Pomorišje au părăsit regiunea şi au emigrat în Imperiul Rus (în principal în Nova Serbia şi Slavo-Serbia) în 1752.
După semnarea Tratatului de la Versailles (1919), care a definitivat graniţa dintre Regatul României şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, cam 65.000 de sârbi au rămas de partea românească a frontierei.
La începtul deceniului al şaselea al secolului trecut, regimul comunist din România, luând partea sovieticilor în criza Informbiroului, a intrat în conflict cu Republica Socialistă Federală Iugoslavia şi a trecut la deportarea a numeroşi sârbi din Banat în Bărăgan. (Vedeţi şi: Deportările din Bărăgan). Deportaţilor li s-a permis reîntoarcerea la casele lor după anul 1956.
[modifică] Muntenia
Stăpânirea otomană la sud de Dunăre a făcut ca numeroase comunităţi ale slavilor sudici să caute refugiu în Valahia care, deşi aflată sub suzeranitatea formală a turcilor, se bucura de o mare autonomie internă.
Aceste grupuri sunt trecute în sursele timpurii muntene ca "sârbe", un termen aplicat tuturor slavilor sudici, indiferent de naţionalitatea lor sau de ţara de origine. Această situaţie s-a schimbat doar în secolul al XIX-lea, în 1830 fiind evidenţiat într-o statistică oficială care numără "câţi sârbi locuiesc aici în oraşul Ploieşti, toţi dintre ei fiind bulgari" (Giurescu, p.269).
Se presupune că sârbii au sonstituit marea majoritate a trupelor de mercenari cunoscute ca seimeni, dat fiind faptul că nucleele lor au fost atestate documetar ca fiind formate din "seimeni sârbi" în timpul unei revolte a lor din 1655, iar din timpul domniei lui Matei Basarab există mărturii ale sosirii în ţară a unui mare grup de refugiaţi sârbi.
[modifică] Mânăstirile sârbeşti din România
Listă a mânăstirilor sârbeşti din România:
- Mânăstirea Sveti Đorđe (Манастир светог Ђорђа / Manastir svetog Đorđa). Legenda spune că a fost fondată în 1485 de despotul Jovan Branković. A fost reconstruită .
- Mânăstirea Šemljug (Манастир Шемљуг / Manastir Šemljug). A fost fondată în secolul al XV-lea.
- Mânăstirea Sveti Simeon (Манастир светог Симеона / Manastir svetog Simeona).
- Mânăstirea Bazjaš (Манастир Базјаш / Manastir Bazjaš).
- Mânăstirea Bezdin (Манастир Бездин / Manastir Bezdin).
- Mânăstirea Zlatica (Манастир Златица / Manastir Zlatica).
- Mânăstirea Kusić (Манастир Кусић / Manastir Kusić).
- Mânăstirea Sveti Đurađ (Манастир свети Ђурађ / Manastir sveti Đurađ).
[modifică] Personalităţi sârbe
[modifică] Sârbi născuţi pe teritoriul României de azi
- Jovan Nenad (?-1527), autoproclamat "împărat", conducător din Bačka, parte a Sremului, născut în Lipova (nordul Banatului).
- Dositej Obradović (1742-1811), scriitor şi traducător, născut în Ciacova (Banat).
- Sava Tekelija (1761-1842), politician, născut în Arad.
- Ivan Tabaković (1898-1977), pictor, născut în Arad.
- Milan Tabaković, arhitect, născut în Arad.
[modifică] Cetăţeni români de etnie sârbă
- Miodrag Belodedić (născut în1964), fotbalist, jucător al echipelor Steaua Bucureşti, Steaua Roşie Belgrad şi al echipei naţionale a României, născut în Socol.
- Miodrag Milin, istoric, cunoscut mai ales pentru lucrările sale consacrate revoluţiei din 1989 de la Timişoara.
[modifică] Caraşovenii
Caraşovenii reprezintă o populaţie vorbitoare a dialectul torlakian al limbii sârbe, locuitori ai judeţului Caraş-Severin, unde constituie majoritatea populaţie din localităţile Caraşova (84,60%) şi Lupac (93,38%).
Originile caraşovenilor sunt considerate a fi cursul superior al râului Timoc din estul Serbiei, de unde au emigrat în Banat în secolul al XIV-lea. Dat fiind faptul că ei sunt de religie catolică, ei nu se consideră în ultima vreme ca fiind sârbi, cei mai mulţi caraşoveni declarându-se de etnie croată în ultimele recensăminte.
[modifică] Bibliografie
- Milojko Brusin, Naša razgraničenja sa susedima 1919-1920, Novi Sad, 1998.
- Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Bucureşti, 1966, pag.73, 268-270.
- Dr. Aleksa Ivić, Istorija Srba u Vojvodini, Novi Sad, 1929.
- Miodrag Milin, Vekovima zajedno, Temišvar (Timişoara), 1995.
- Victor Neumann, Istoria evreilor din Banat, Bucureşti, 1999.
- Dr. Dušan J. Popović, Srbi u Vojvodini, knjige 1-3, Novi Sad, 1990.
- Milan Tutorov, Mala Raška a u Banatu, Zrenjanin, 1991.
