Societatea Română de Televiziune

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Societatea Românǎ de Televiziune
Fondată 31 decembrie 1956
Sediu Calea Dorobanților, nr. 191, București, România
Zona deservită România, Republica Moldova
Industrie Televiziune
Venit 580,5 milioane RON (2012) [1]
Angajați 3.252 total
432 studiorile locale
Website http://www.tvr.ro

Societatea Română de Televiziune (SRTv) sau mai simplu Televiziunea Română (TVR) este instituția publică de televiziune din România, care își difuzează programele pe cinci canale centrale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internațional și TVR News. O versiune de înaltă definiție a programelor TVR se difuzează prin satelit și terestru, prin DVB-T, sub denumirea de TVR HD.

Pe lângă acestea, mai funcționează și șase studiouri regionale la București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Craiova, care, împreună, realizează și programul canalului TVR 3.

TVR 1 și TVR 2 sunt singurele canale cu acoperire națională terestră din România, spre deosebire de canalele particulare de televiziune care acoperă, prin cablu, doar zone dens populate.

TVR oferă, de asemenea, și servicii de webcast/internet, teletext precum și transmisii "în clar", prin satelit și DVB-Terestru.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Sediul TVR

Radio-viziune, radio-tele-viziune sau mai simplu televiziune ? Această dilemă preocupa intens inginerii români în anii ’20 ai secolului al XX-lea.

În anul 1925, Laboratorul de Optică și Acustică al Universitatii din București reușea în premieră să transmită (pe distanțe scurte ce-i drept), mici desene artistice.

În 1928, inginerul George Cristescu pune la punct un sistem mecanic de televiziune, reușind de asemenea să difuzeze imagini la distanță.

Pe 30 octombrie 1937, inginerul Cristian Musceleanu prezintă publicului românesc un post de televiziune cu disc Nipkow, la Politehnica din București. În luna noiembrie a aceluiași an acesta face o demonstrație la Atheneul Român, cu ajutorul unei camere de luat vederi cu o rezoluție de 45 de linii, pe lungimea de undă de 80 de metri. Receptorul avea diagonala ecranului de 7 cm iar emițătorul o putere de 200 de wați.

Anul următor firma Philips aducea in România o stație de emisie integral electronică, cu o cameră cu o rezoluție de 405 linii. Receptorul era prevăzut cu un tub catodic. În 1939 Telefunken iși prezintă la București noul său sistem de televiziune prin cablu. Războiul și apoi venirea comuniștilor la putere curmă pentru câțiva ani evoluția televiziunii în România.

Pe 21 august 1955 la ora 20.00, începeau transmisiunile experimentale regulate de filme și cronici de actualități făcute de o echipa condusă de inginerul Alexandru Spătaru. Astfel de la Poșta Vitan din București, pleacă primele imagini grație unui emițător de numai 400 W și unei instalații de telecinema, construite prin forțe proprii de către inginerii români. Emisiunile se derulau la început doar sâmbăta ca mai apoi să fie extinse și în cursul săptămânii concomitent mărindu-se și puterea emițătorului.

Oficial însă, prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea de 31 decembrie 1956 - 1 ianuarie 1957, din primul sediu al Televiziunii, din Floreasca, strada Molière, Nr. 2. Montajul regiei de emisie, a antenei și a emițătorului de 20 KW de pe Casa Scânteii se încheie pe 14 decembrie 1956. .[2]

Amenajarea studiourilor nu era gata, încăperile nu erau încă tencuite, ferestrele nu erau montate, dar cum trebuia respectat planul cincinal care prevedea ca televiziunea să funcționeze în anul 1956, emisia a fost pornită pentru o noapte.

Transmisia era recepționată pe atunci numai în București, pe câteva sute de televizoare, importate din URSS pentru personalitățile momentului.

Aproape întreg programul era înregistrat pe film de 35 de milimetri. După un reportaj realizat de Alexandru Stark a urmat filmul „O noapte furtunoasă” și salutul lui Petru Groza, pe atunci președintele Marii Adunări Naționale, cu prilejul Anului Nou.

După emisiunea inaugurală, programul televiziunii a fost suspendat pentru două luni, pentru ca să se termine amenajarea studioului de crainic și primele instalații. Până prin octombrie 1957 transmisiunile erau sporadice, întreg programul fiind mai degrabă unul experimental. Tehnicienii nu erau încă familiarizați cu aparatura, defecțiunile fiind destul de dese. De altfel nici telespectatorii nu erau prea numeroși la vremea aceea.

Întreaga aparatură folosită la început în Televiziunea Română era rusească. Fusese produsă de Institutul de Inginerie din Leningrad. O echipă rusească venise, în august 1956, la București pentru a participa la montarea echipamentelor și la instruirea personalului tehnic.

Tot echipamentul funcționa cu lămpi. Rușii susțineau, la vremea respectivă, că tranzistoarele, nou apărute, erau folosite doar la instalațiile militare.

Televiziunea a funcționat în Floreasca până în anul 1968, când s-a mutat în actualul sediu din Calea Dorobanților.

Un al doilea canal a apărut în 1968. Emisia sa a fost suspendată în 1985 și repornită după căderea regimului comunist.

Programul care fusese pregătit de TVR pentru 25 decembrie 1989, neştiindu-se că va urma căderea lui Ceauşescu. Litera C în pătrat negru înseamnă că emisiunea respectivă era transmisă color. Unde lipseşte această literă înseamnă că emisiunea era transmisă alb-negru.

În 1985, programul TVR a fost limitat la doar 2 ore pe zi, emisiunile fiind în cea mai mare parte dedicate cultului personalității lui Nicolae și Elenei Ceaușescu. Ulterior programul s-a mai mărit cu o oră.

Decembrie 1989 a fost un punct important în istoria neagră a TVR. Evenimentele au fost transmise în direct. Demonstranții au ocupat clădirea TVR la miezul zilei de 22 decembrie și au anunțat fuga lui Ceaușescu. TVR și-a schimbat imediat numele în "Televiziunea Română Liberă" (TVRL). Instituția a căzut însă în mâna unor "manipulatori profesioniști" care, în mod deliberat, au creat panică, difuzând informații false, ce au dus la moartea a sute de persoane nevinovate.

După aceasta, instituția a rămas un instrument de propagandă în mâinile nou-născutului Front al Salvării Naționale (FSN), format în principal din comuniști reformați. FSN a folosit TVRL, de departe cea mai penetrantă sursă de informații de la acel moment în România, pentru a discredita protestatarii care cereau un guvern fără comuniști, denumindu-i "fasciști". Protestul societății civile a culminat prin evenimentele din iunie 1990 din centrul municipiului București, înăbușite de minerii din Valea Jiului, chemați de președintele Ion Iliescu.

După încheierea protestelor, Iliescu a apărut la televizor împreună cu minerii pe care îi felicita pentru "restaurarea legii și ordinii". La scurt timp după protestele societății civile, TVRL a renunțat la adjectivul "liberă" în numele său și a revenit la vechea denumire, TVR.

Dacă ar fi să rezumăm activitatea TVR până în 1989, câteva perioade ar fi de luat în seamă:

  • pionieratul, între anii 1955 - 1963
  • perioada de relativă libertate editorială, între anii 1964 - 1970
  • dezvoltarea în noul sediu, premergătoare cultului personalității ceaușiste 1971 - 1977
  • perioada post-cutremur, cea a constrângerilor bugetare: 1978 - 1981
  • decadența și perioada neagră dintre anii 1982 - 1989

Cronologie[modificare | modificare sursă]

  • 1937: Pe 30 octombrie, are loc prima demonstrație de televiziune din România, în cadru particular.
  • 1953: Inginerul Alexandru Spătaru construiește primul emițător de televiziune din România.
  • 1955: După numeroase teste, pe 21 august la ora 20.00 încep emisiunile experimentale regulate ale Ministerului Poștelor și Telecomunicațiilor, sub sigla "Studioul Experimental de Televiziune - București".
  • 1956: Pe 14 decembrie, e terminat montajul antenei și emițătorului de 20 KW (canalul 2 FIF/VHF), pe Casa Scânteii. Regia de emisie e și ea gata.
  • 1956: Pe 31 decembrie, este inaugurată, oficial, Televiziunea Română, în strada Moliere - nr. 2
  • 1957: În februarie, este adus din URSS primul car de reportaj al TVR, cu trei camere, instalat pe două autobuze. Este realizată astfel prima transmisiune exterioară în direct, cu ocazia recitalului dat de Yves Montand la Sala Sporturilor din Floreasca.
  • 1957: La 5 mai, are loc prima transmisie sportivă în direct, cu meciul de rugby Anglia-România
  • 1957: La 1 iunie, a fost transmisă prima emisiune pentru copii, de la Teatrul Țăndărică
  • 1957: Începând cu 1 iulie, Televiziunea emite patru zile pe săptămână, iar din octombrie, cinci: luni, marți, joi, sâmbătă și duminică.
  • 1958: Principalele evenimente interne și internaționale sunt prezentate într-o emisiune intitulată „Informațiile după-amiezii”, devenită la 20 martie „Jurnalul Televiziunii”
  • 1958: În septembrie, sunt transmise toate manifestările din cadrul Festivalului George Enescu. Brașovul este al doilea oraș acoperit de semnalul TV din București. Crearea unui laborator de developare film de 16 mm creează condițiile producției de actualități televizate.
  • 1959: În martie, debutează "Emisiunea pentru Sate" - actuala "Viața Satului", cea mai longevivă emisiune de la TVR. Iașiul devine al treilea oraș deservit cu semnal TV.
  • 1959: La 3 mai, se achiziționează prima mașină de copiat peliculă negativ-pozitiv.
  • 1959: La 23 mai, are loc prima transmisie a unei piese de teatru
  • 1960: Se achiziționează un al doilea car de reportaj; apare în 24 martie emisiunea „Actualitatea internațională”
  • 1961: Programele TVR sunt difuzate șase zile din șapte și au o durată de circa 3 - 4 ore, cu excepția duminicii când durata e dublă, existând un program matinal.
  • 1961: Se înființează primul studio de sincronizare și montaj, ceea ce duce la diversificarea producției proprii (documentare, divertisment). Emisiunile filmate sunt însă arhivate și depozitate la întâmplare, în diferite încăperi, în condiții improprii de păstrare.
  • 1962: Se achiziționează încă două care de reportaj.
  • 1962: Este inaugurată la Topolog, în Munții Măcinului, o puternică stație de 10 KW pentru Dobrogea, pe canalul 11.
  • 1963: Televiziunea este conectată la rețeaua Euroviziunii și Interviziunii. Încep astfel schimburile de programe.
  • 1963: Pe dealul Feleacului la Cluj este instalată o stație TV de 4 KW pe canalul 11.
  • 1964: Oradea se dotează și ea cu un puternic emițător de 10 KW pe canalul 3.
  • 1965: Televiziunea acoperă 40% din teritoriu și are 500 de mii de abonați. Apare Teleenciclopedia, cea mai longevivă emisiune culturală a TVR, prima ediție fiind difuzată pe 22 mai, la ora 20. Emițătorul rusesc de pe "Casa Scânteii" trece în rezervă și este înlocuit cu unul modern, elvețian.
  • 1966: Din 6 februarie, "Jurnalul" Televiziunii se cheamă „Telejurnal” și e transmis într-o ediție de seară și una de noapte.
  • 1966: Începând cu 1 iulie, emisiunile, difuzate de șase ori pe săptămână, încep la ora 18.00 și se termină spre orele 23.00 - 23:30. Duminica se difuzează, în plus, un program matinal.
  • 1967: Miercuri 8 noiembrie este difuzat primul film sub genericul "Telecinemateca". La finele acestui an, se pun în funcțiune puternicele emițătoare de pe Coștila, pe canalul 6, și de pe vârful Cerbu, pentru Oltenia, pe canalul 8. Ambele de câte 20 KW fiecare.
  • 1968: Televiziunea se mută în noul centru din Calea Dorobanților. Construit de arhitectul Tiberiu Ricci, era unul dintre cele mai moderne din Europa la acea vreme: trei studiouri mari (unul de 790 și două de 550 m2), un studio mediu pentru știri (110 m2), două studiouri mici pentru crainici (de 40 m2 fiecare) și un studio muzical (175 m2).
  • 1968: Este făcută prima înregistrare video pe bandă magnetică de doi țoli. Apar primele lecții de limbi străine.
  • 1968: Din 29 aprilie se emite și lunea.
  • 1968: Se inaugurează, pe 2 mai, Programul 2, pe fosta stație a Programului 1 - canalul 2 FIF/VHF. La început, acesta emitea doar o zi pe săptămână, joia, pentru ca de la 16 iunie, sa difuzeze și duminica, iar din 20 iulie, și sâmbăta.
  • 1968: Teste de televiziune în culori. România încearcă să adapteze unul dintre standardele deja existente. Lipsa de bani face însă ca proiectul să fie pus în așteptare.
Placă comemorativă amintind de evenimentele din 1989
  • 1968: Televiziunea organizează "Cerbul de Aur". Festivalul e întrerupt după ediția din 1971 pâna în 1992.
  • 1969: Se lansează, în noiembrie, emisiunile în limba maghiară (2 ore și 30 min. săptămânal) și în limba germană (1 ora și 45 de min. săptămânal)
  • 1970: Pe 25 mai, la ora 19.20, se difuzează prima emisiune pentru cei mici: "1001 de seri".
  • 1971: Pe 26 decembrie, intră în funcțiune emițătorul de pe canalul 4, pentru zona București, cel care a difuzat, aproape 35 de ani, programul 1 de televiziune.
  • 1972: Programul 2 ajunge la un program zilnic; aria de acoperire era, însă, de numai 15 - 20 % din teritoriu.
  • 1972: Se amenajează, la Cluj și Timișoara, primele studiouri teritoriale, dotate cu câte un car de reportaj.
  • 1973: Programele 1 și 2 ajung la un volum de emisie de peste 100 de ore săptămânal.
  • 1975: E testată cu succes emisia color PAL/SECAM prin emițătoarele de la "Casa Scânteii". Se concepe imediat un plan de trecere la televiziunea color. Erau prevăzute două noi studiouri de 450 mp fiecare, un studio pentru știri de 180 mp și două regii de emisie independente, pentru a da posibilitatea colorizării celorlalte studiouri și regii. Cererea e respinsă, însă, de puterea politică.
  • 1978: La finele acestui an, se simt primele efecte ale politicii "economiei de energie": programele televiziunii se reduc în medie cu o oră și jumătate pe săptămână.
  • 1979: TVR se dotează prin forțe proprii cu un prim car mobil color, după care urmează alte 6 din import. Se începe astfel producția de programe color. Emisia continuă, însă, să fie alb/negru.
  • 1980: Controlul Tehnic General și regia de Euroviziune sunt colorizate. Producția cu carele mobile se face majoritar color.
  • 1981: Pe 19 iulie, e făcută prima transmisiune color pentru străinătate cu ocazia Universiadei de la București. Cultul personalității dictatorilor e prezent din ce în ce mai mult pe micile ecrane.
  • 1982: Începând cu 1 februarie, se fac simțite primele efecte ale "economiei de energie": de luni până sâmbătă emisia se întrerupe de la ora 18 la ora 20. Urmează și alte amputări ale programului, timp de trei ani.
  • 1982: Au loc numeroase transmisiuni color neanunțate. Se face colorizarea studiourilor de emisie și actualități. TVR optează tacit pentru sistemul PAL. Este dezafectat primul emițător rusesc al televiziunii, aflat în rezervă pe "Casa Scânteii".
  • 1983: La 23 august, e făcută oficial prima transmisiune color internă din Piața Aviatorilor. Durata programului se diminuează însă drastic.[3]
  • 1985: În 20 ianuarie, Programul 2 își întrerupea emisia în totalitate – iar Programul 1 avea să-și continue transmisiunile doar două ore, de luni până vineri între orele 20.00 și 22.00. Pe 1 noiembrie 1988, se mai adaugă o oră.
  • 1988: S-au achiziționat primele camcordere Betacam SP.
  • 1989: După evenimentele din decembrie, instituția e proclamată Liberă și trece la un program normal. "Telejurnalul" își schimbă numele în "Actualități".
Siglele canalelor TVR
  • 1990: Pe 3 ianuarie, TVR Cluj își începe emisia, independent de studiourile centrale din București.
  • 1990: Pe 19 februarie, Programul 2 își reia emisia din studioul 6, color, între orele 18:00 - 22:00.
  • 1990: În luna octombrie, TVR 1 începe să emită la Chișinău.
  • 1991: Pe 3 noiembrie, începe să emită TVR Iași.
  • 1992: Pe 1 februarie, TVR 1 începe să emită pe întreg teritoriul Basarabiei.
  • 1993: A fost introdus, pe TVR 1, Teletextul, sistem B.
  • 1994: La 17 octombrie, începe să emită TVR Timișoara
  • 1995: Au fost achiziționate primul car de reportaj digital și primul sistem de postproducție digitală
  • 1995: La 1 decembrie, își începe emisia TVR Internațional
  • 1996: Emisiunea de "Actualități" devine "Jurnalul TVR"
  • 1997: E dat în exploatare primul studio de producție digitală
  • 1998: Pe 1 decembrie, intră în emisie TVR Craiova. Este lansat primul site de internet al TVR, la adresa www.tvr.ro.
  • 2001: TVR 2 este primul care trece la emisia 24/24. Urmează TVR 1 și TVR Internațional.
  • 2002: Pe 26 aprilie, a fost lansat canalul TVR Cultural. Toate canalele TVR sunt difuzate prin satelit.
  • 2003: A fost inaugurat Studioul Pangratti, cu o suprafață de cca 2200 m² platouri și 4000 m² birouri, "turnul" redacțional, cu 13 etaje, având nevoie de renovări.
  • 2006: Se dau în folosință studiourile din Centrul de Știri și Sport – fostul Corp Film. "Jurnalul TVR" părăsește studioul 4 al "Telejurnalului", mutându-se in studioul 11, de 160 m2. Mai exista studioul 12, de 65 m2, pentru publicistică și, la etaj, studioul 10, de 75 m2, destinat TVR Info.
  • 2007: În ianuarie, canalele regionale ale TVR obțin licență individuală de emisie prin satelit. Ia ființă noul canal TVR București pentru regiunea Muntenia, pe infrastructura TVR 2.
  • 2007: Autoritățile comuniste de la Chișinău anulează dreptul TVR de a emite în Basarabia.
  • 2008: În aprilie, TVR începe o serie de teste pe satelit, în vederea difuzării emisiunilor de înaltă definiție (HD). Câteva luni mai târziu, încep emisiunile terestre în București și Sibiu.
  • 2008: La 6 mai, s-a deschis la Târgu Mureș încă un studio regional al TVR.
  • 2008: Este pusă în funcțiune noua regie multicanal de pe care sunt difuzate acum toate canalele TVR. Vechile studiouri 5 și 6 revin astfel exclusiv producției.
  • 2008: Pe 10 octombrie, și-a început emisia TVR 3, un canal de satelit realizat integral de studiourile regionale ale televiziunii publice.
  • 2008: Pe 31 decembrie, este lansat, efemer, canalul de informație "TVR Info". Ulterior, formatul programului este schimbat într-unul de știri, intrând, astfel, în concurență cu canalele particulare din domeniu, mult contestate din punct de vedere deontologic și în materie de obiectivitate.
  • 2009: Sperând să câștige audiență, în 29 martie, programul informativ "Jurnalul TVR" redevine "Telejurnal". Denumirea este, apoi, abandonată, însă, ulterior, readoptată.
  • 2009: Managementul catastrofal al Televiziunii Publice face ca aceasta să-și piardă dramatic audiența, pe toate canalele. Pierderile financiare se acumulează vertiginos. Numeroase voci cer reducerea numărului canalelor TVR.
  • 2011: În septembrie, carul de reportaj 6 este transformat, cu forțe proprii, în car HD, capabil să transmită în direct și să înregistreze programe cu ajutorul a 10 - 15 camere video.
  • 2012: În mai, TVR își reface site-ul de internet și lansează platforma TVR+, un portal de tip replay cu cele mai importante emisiuni și înregistrări din arhiva TVR.
  • 2012: Pierderile financiare uriașe declanșează schimbări majore: TVR Info își încetează emisia pe 15 august, la miezul nopții. Serviciul de știri continuă, însă, în varianta online, pe internet. TVR Cultural își încheie și el emisia, pe 15 septembrie, la ora 24.

Președinții Comitetului de Stat pentru Radio și Televiziune[modificare | modificare sursă]

  • Radu Vasiliu (1956 - 1958)
  • Ion Pas (1958 - 1966)
  • Virgil Cazacu (1966 - 1968)

Președinții Radioteleviziunii Române[modificare | modificare sursă]

  • Octavian Paler (1968 - 1970)
  • Vasile Musat
  • Teodor Marinescu
  • Mihail Bujor Sion
  • Gheorghe Nastase
  • Valeriu Pop
  • Alexandru Ionescu
  • Ilie Radulescu
  • Petre Constantin (1984 - decembrie 1989)[4][5]

Președinții Radioteleviziunii Române după 1989[modificare | modificare sursă]

Directorii Televiziunii Române[modificare | modificare sursă]

Societatea Română de Televiziune în prezent[modificare | modificare sursă]

Obiect de activitate[7][modificare | modificare sursă]

  • Realizarea programelor de televiziune în limba română, în limbile minorităților naționale sau în alte limbi, cu scop informativ, de divertisment, cultural, educativ.
Vedere din curtea sediului TVR
  • Difuzarea programelor prin stații de emisie și linii pentru transmiterea programelor, aflate în proprietate, sau prin închirierea rețelelor de telecomunicații audiovizuale, radioelectrice, inclusiv prin satelit, cablu sau alte mijloace tehnice.
  • Organizarea și realizarea, în studiourile proprii sau în colaborare cu alți parteneri interni sau externi, de programe de televiziune, înregistrări pe discuri, pe suport magnetic, filme artistice de televiziune, seriale de televiziune, filme documentar-științifice, necesare programelor proprii și pentru schimb cu organizații similare din țară și din străinătate sau pentru valorificare.
  • Desfașurarea activității de impresariat pentru propriile formații artistice, organizarea de concerte, festivaluri și spectacole cu public, precum și concursuri cu formații artistice proprii sau în colaborare cu alți artiști, inclusiv concursuri și jocuri de inteligență sau de noroc, încheierea de contracte cu artiști și impresari români sau străini, pentru emisiunile, concertele și spectacolele pe care le organizează, plătind onorarii și efectuand încasări în condițiile legii.
  • Realizarea de activități publicitare prin emisiunile și publicațiile proprii, pentru beneficiari din țară și din străinătate.
  • Organizarea activității de documentare în problemele specifice, editarea și transmiterea spre difuzare a programelor, materialelor publicitare și a altor publicații legate de activitatea de televiziune.
  • Realizarea de emisiuni în sprijinul procesului de formare a tineretului sub aspect instructiv-educativ, moral-religios și patriotic, în colaborare cu persoane juridice de drept public, persoane juridice de drept privat și persoane fizice.
  • Efectuarea activității de cercetare și proiectare, precum și de lucrări specifice tehnicii audio si video, pentru nevoile proprii sau ale altor beneficiari din țară sau din străinătate, urmărirea rezultatelor cercetării științifice și valorificarea acestora în conditiile legii, promovarea progresului tehnic și știintific în activitatea societății.
  • Efectuarea direct, în condițiile legii, în domeniul de activitate, de operațiuni de comerț exterior și de plăți în lei si în valută.
  • Organizarea coproducțiilor cu parteneri externi în domeniul unor programe radiofonice și de televiziune, și realizarea producției, prelucrării, schimbului, exportului și importului de filme ori programe pentru programele de televiziune.
  • Reprezentarea în relațiile cu organismele internaționale de profil la care România este parte, încheierea convențiilor și stabilirea relațiilor de colaborare cu organizațiile de radiodifuziune și de televiziune din alte țări.
  • Realizarea și trimiterea în străinătate, în vederea difuzării, potrivit acordurilor încheiate cu organizații similare, a programelor de televiziune și film.
  • Organizarea de schimburi de realizatori de emisiuni și de corespondenți cu organizații de televiziune din alte țări, oferind posibilitatea unei informări reciproce directe asupra realităților din România și din țările respective.
  • Păstrarea și arhivarea înregistrărilor audiovizuale și a documentelor care prezintă interes pentru patrimoniul național; perioadele de păstrare și condițiile de arhivare și de acces la înregistrările și documentele arhivate se vor stabili prin regulamentul de organizare și funcționare a SRTV, în condițiile legii.
  • Elaborarea și transmiterea spre difuzare de programe în limba română și în alte limbi, adresate telespectatorilor din întreaga lume, pentru a promova imaginea României și politica sa internă și externă. În acest scop, în cadrul SRTV funcționează departamente de emisiuni pentru străinătate.
  • Orice alte activități stabilite potrivit legii.

Surse de finanțare[modificare | modificare sursă]

Finanțarea activității SRTV este reglementată prin lege. Conform legii nr. 41/1994, republicată în 1999, activitatea financiară a Societății Române de Televiziune se desfășoară pe baza bugetelor proprii. Utilizarea fondurilor SRTV este supusă controlului organelor abilitate prin lege, potrivit provenienței fondurilor respective.

Resursele financiare ale SRTV provin din:

  • taxa tv
  • publicitate
  • alocații de la bugetul de stat
  • alte surse.

Alocațiile de la bugetul de stat[modificare | modificare sursă]

Fondurile de la buget se aprobă prin legea bugetară anuală și sunt destinate pentru:

  • acoperirea unor cheltuieli de dezvoltare
  • achiziționarea de echipamente, piese de schimb și materiale consumabile
  • acoperirea integrală a cheltuielilor de utilizare a stațiilor de emisie, radioreleelor și circuitelor tv
  • asigurarea pazei, ca obiectiv de interes public
  • achitarea cotizațiilor organismelor internaționale din care TVR face parte
  • finanțarea canalului TVR Internațional

Celelalte cheltuieli se acoperă din taxa tv și alte veniturile proprii. Din veniturile provenite din alte surse, CA al TVR poate hotărî utilizarea unor sume pentru dotări și retehnologizare.

Veniturile proprii[modificare | modificare sursă]

Veniturile proprii ale SRTV provin din:

  • taxa audiovizualului public
  • vânzări de programe, servicii asigurate terților
  • donații sau sponsorizări

Posesorii de receptoare TV din România sunt obligați să plătească o taxă către serviciile publice de radio și televiziune. Taxa constituie titlu obligatoriu și se plătește după aceeași procedură ca și în cazul sumelor datorate fiscului.

Nivelul taxei de abonament, pe categorii de plătitori și modalitatea de încasare se stabilesc prin hotărâre de Guvern.

Nemulțumiri și acuzații[modificare | modificare sursă]

Excesul de publicitate[modificare | modificare sursă]

Faptul că SRTV, finanțată în mare parte de la bugetul de stat și din taxele obligatorii de abonament, transmitea și foarte multă publicitate în timpul programelor a atras nemulțumiri și acuzații atât din partea televiziunilor comerciale (finanțate exclusiv din resurse proprii, în cea mai mare parte din publicitate), cât și din partea populației. Ca urmare, difuzarea reclamelor de către serviciul public de televiziune a fost limitată prin normele obligatorii elaborate de Consiliul Național al Audiovizualului, publicate în Monitorul Oficial (s-a decis ca TVR să poată difuza limitat publicitate, doar între programe). Nerespectarea normelor CNA referitor la publicitatea în cadrul programelor de televiziune se sancționează potrivit Legii audiovizualului nr. 48/1992.

În anul 2007, vânzările totale nete din publicitate au fost cu 6% mai mici față de anul precedent, atingând suma de 18,2 milioane de Euro.[8]

Suspiciunea de control politic[modificare | modificare sursă]

În istoria post-comunistă, autonomia și independența editorială a serviciului public de televiziune, precum și obiectivitatea și imparțialitatea sa în transmiterea știrilor, au fost deseori[judecată de valoare] puse la îndoială,[necesită citare] TVR fiind acuzată de nenumărate ori de control guvernamental și de cenzură. [necesită citare]

Prin legea actuală,[Când?] SRTV își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului. Consiliul de administrație al SRTV este compus din 13 membri, desemnați prin votul Parlamentului. Dintre aceștia 11 sunt aleși dintre candidații propuși de Parlament, Președintele României și Guvern, și 2 sunt aleși dintre candidații propuși de personalul angajat al SRTV. Președintele Consiliului de administrație este numit de Parlament, dintre membrii titulari ai consiliului. Președintele TVR este în același timp și Director General. Deciziile interne ale TVR pot fi blocate politic prin invalidarea de către Parlament a raportului de activitate anual, care duce automat la demiterea directorului general[9].

Într-un raport al Institutului pentru o Societate Deschisă și al Centrului pentru Jurnalism Independent se spune că „după 20 de ani de la căderea comunismului, serviciul public de televiziune din România suferă în continuare o lipsa cronică de independență”.[necesită citare]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cum a terminat TVR anul 2012: deficit brut de 146,8 milioane de lei, datorii de 619 milioane de lei (17 aprilie 2013). HotNews. Accesat la 15 iunie 2013.
  2. ^ 50 de ani de la fabricarea primului televizor în România
  3. ^ Adevărata istorie a introducerii televiziunii în culori în țara noastră
  4. ^ Spor de Revoluție la Televiziunea Română liberă, 7 aprilie 2010, Florin Mihai, Jurnalul Național, accesat la 9 mai 2012
  5. ^ Răzvan Theodorescu îl sorcovise pe Iliescu să ajungă președinte, 4 august 2010, Lavinia Betea, Jurnalul Național, accesat la 9 mai 2012
  6. ^ a b UPDATE: Conducerea TVR a fost demisă. Vezi cine e director interimar, 12 iunie 2012, Andreea Pandelea, Capital, accesat la 13 iunie 2012
  7. ^ MO nr. 636 / 27 decembrie 1999: LEGEA Nr. 41 din 17 iunie 1994, republicată, cap. II, art. 15
  8. ^ Televiziunea Română agită lumea publicității, adevarul.ro, accesat la 12 ianuarie 2009
  9. ^ Rodica Culcer, adio, dar rămân cu tine. Află cum s-a mai salvat o dată șefa știrilor de la TVR, 18 Ianuarie 2012, Evenimentul zilei, wall-stret.ro, accesat la 19 ianuarie 2011

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]