Viena
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Viena Wien |
|||
| — Capitala Austriei — | |||
 |
|||
|
|||
  Viena
|
|||
| Coordonate: Coordonate: | |||
|---|---|---|---|
| Ţară |  Austria |
||
| Subdiviziuni | 1 oraş + 23 cartiere | ||
| Guvernare | |||
| - Primar | Michael Häupl (SPÖ, ales 1994) | ||
| Suprafaţă | |||
| - Oraş | 414,90 km² | ||
| - Pământ | 395,51 km² | ||
| - Apă | 19,39 km² | ||
| Altitudine | 190 metri n.m. | ||
| Altitudine maximă | 543 metri n.m. | ||
| Altitudine minimă | 151 metri n.m. | ||
| Populaţie (2009) | |||
| - Oraş | 1.680.266 locuitori | ||
| - Densitate | 4.011 loc./km² | ||
| - Metropolitană | 2.268.656 | ||
| Fus orar | CET (UTC+1) | ||
| - Ora de vară (DST) | CEST (UTC+2) | ||
| Cod poştal | 1010 - 1239, 1300, 1400, 1450 | ||
| Prefix telefonic | 01 (apelare rapidă) respectiv 0222 | ||
| Site: Site oficial (de) | |||
Viena (în germană Wien, în maghiară Bécs) este capitala Austriei. Oraşul este situat în extremitatea răsăriteană a acestei republici federale, în landul (regiunea autonomă) Viena, şi este traversată de Dunăre. Regiunea autonomă Viena este, cu cei aproape două milioane de locuitori ai săi, ce reprezintă un sfert din populaţia totală a Austriei, al zecelea oraş ca mărime din cadrul Uniunii Europene.
Populat de 1,68 milioane de locuitori, Viena este un important centru politic internaţional (datorită neutralităţii postbelice a Austriei şi situării în partea centrală a Europei), unde îşi au sediul organizaţii de primă mărime, ca: Organizaţia Naţiunilor Unite(ONU), Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi alte diverse agenţii, între care: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Această agenţie îşi are sediul, alături de cel al ONU, într-unul dintre complexele aşa-numitului centru UNO-city, aproape de Dunăre.
Oraşul a fost secole de-a rândul capitală imperială şi reşedinţă a familiei regale de Habsburg, ceea ce a dus la dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai importante centre culturale şi politice ale Europei. Cotat fiind drept al patrulea oraş pe plan mondial, cu o populaţie pe atunci de două milioane de locuitori, Viena era depăşită doar de Londra, New York şi Paris. La sfârşitul primului război mondial capitala Austriei a pierdut un sfert din populaţia sa. La propunerea Republicii Austria, centrul vechi al oraşului Viena precum şi castelul Schönbrunn, mărturii vii ale domniei familiei imperiale de Habsburg, au fost trecute de UNESCO pe lista monumentelor patrimoniului mondial.
Pe parcursul istoriei, Viena a fost capitala Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană şi între 1867-1918 a Imperiului Austro-Ungar. Aici s-a desfăşurat, în anul 1815, mult mediatizatul Congres de la Viena.
[modifică] Geografie
Viena este datorită suprafeţei sale de numai 414,65 km² cel mai mic land al Austriei şi totodată singurul land care nu se învecinează pe nici una din graniţele sale cu un o altă ţară. Întrucât este regiune autonomă, cu statut special, în cadrul republicii federale din care face parte, Viena dispune de suprafeţe construite şi de o infrastructură mult extinse în raport cu suprafaţa sa. 11,3% din suprafaţă este alocată construcţiilor, 11,1% reprezintă suprafaţa ocupată de reţelele de circulaţie, altele decât cele pe şine, care acoperă la rândul lor 2,2% din suprafaţa totală a landului. Viena este considerată a fi regiunea cu cea mai mare suprafaţă destinată parcurilor şi grădinilor, care se bucură de un procent semnificativ de 28,4%, reprezentând 117,76 km². Apele reprezintă 4,6%, adică o suprafaţă de numai 19,1 km², fiind prezente pe o mai mare întindere în Burgenland.
Viena se numără printre cele patru regiuni cultivatoare de viţă de vie. 1,7% din suprafaţă a fost atribuită viticulturii, în timp ce suprafaţa împădurită acoperă 16,6%, iar agricultura se realizează pe 15,8% din totalul suprafeţei acestei regiuni.
[modifică] Localizare
Dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai mari şi importante oraşe ale Europei Centrale, Viena o datorează, între altele, poziţiei sale geografice favorabile. Oraşul se află între culmile nord-vestice ale Alpilor, în zona bazinelor vieneze. Oraşul istoric a fost ridicat numai în partea de sud a Dunării, astăzi însă el se întinde pe ambele maluri. Viena a luat naştere la intersecţia dintre direcţia vest-est (Dunărea) cu cea din nord-sud. Dunărea formează aici mai multe braţe, care cuprind numeroase insule fluviale.
După căderea Cortinei de fier în 1989 s-au reluat relaţiile economice şi de tranzit dintre ţările din nordul şi cele din estul Austriei. Apropierea geografică de „blocul de est” de odinioară s-a făcut din nou remarcată. Viena se află la o distanţă de doar 60 km de capitala Slovaciei, Bratislava, ceea ce este un caz unic în Europa (făcând abstracţie de cazul Vatican-Roma). Începând cu 21 decembrie 2007, odată cu extinderea spaţiului Schengen ce a vizat printre altele şi ţările învecinate Austriei Cehia, Slovacia şi Ungaria, graniţele Austriei au devenit libere, permiţând pentru prima dată din 1918 să fie trecute oricând şi pe oriunde fără control.
[modifică] Peisaj
Teritoriul Vienei are o suprafaţă construită relativ mică. Aproximativ jumătate din suprafaţă este destinată spaţiului verde, întinderi semnificative fiind de asemeni atribuite agriculturii.
Viena cuprinde un teritoriu ce coboară până la 151 m deasupra nivelului mării în Lobau şi urcă în Pădurea Vieneză până la înălţimea de 542 m Hermannskogel. Aici, în nord-vestul, ca şi în vestul şi sud-vestul Vienei, se află Pădurea vieneză, cu înălţimile Leopoldsberg, Kahlenberg, şi extensiile sale ce pătrund până în interiorul oraşului. Pădurea vieneză este străbătută de râuri ce trec prin teritoriul capitalei austriece. Cel mai cunoscut poartă numele oraşului, Viena. Munţii din vest sunt continuaţi în sud de terasele din perioada glaciară, Wienerberg şi Laaer Berg. Întregul ţinut este pentru viticultură, el formând regiunea viticolă Viena.
Estul este o regiune joasă (Marchfelds) ce serveşte actualmente drept teren agricol, dar care este acaparată, în ritm accelerat, de construcţii. În sud-est, de-a lungul Dunării, se întind câmpiile de pe malurile fluviului, declarate parc naţional.
Din cauza actualelor condiţii atmosferice (ca şi în cazul altor state europene), cartierele de locuinţe se află predominant spre graniţa de vest a Vienei, unde poluarea nu s-a făcut încă remarcată, în timp ce zona industrială ocupă partea de est a oraşului.
[modifică] Clima
Clima Vienei este temperat continentală cu influenţe oceanice dinspre vest. Precipitaţiile sunt în Viena relativ mici în comparaţie cu celelalte regiuni ale Austriei, perioadele de secetă fiind lungi. Iernile sunt însă blânde faţă de restul ţării. Temperatura medie se ridică la 11,4º C în centrul Vienei, coborând la 10,2º C spre periferie. Precipitaţiile sunt în medie de 600 mm, vienezii bucurându-se de numai 60 de zile de vară, faţă de cele 70 de zile de iarnă pe an. În Viena se află Institutul Central de Meteorologie şi Geodinamică (ZAMG).
[modifică] Istorie
Prima lucrare de istorie referitoare la istoria oraşului Viena datează din secolul al XIII-lea. Este o cronică a oraşului scrisă de Jans der Enikel.
[modifică] Perioada antică, perioada romană, perioada medievală
Descoperirile arheologice au demonstrat că bazinul Vienei a început să fie locuit din epoca pietrei. În epoca bronzului, teritoriul a continuat să fie locuit, fapt atestat şi de mormintele de incinerare descoperite aici. Epoca fierului - Cultura Hallstatt - s-a bucurat de o şi mai bună reprezentare arheologică în această zonă, dovezile locuirii în perioada respectivă fiind de necontestat (necropole şi alte urme). Din perioada celtică provin datele despre Oppidum-ul aflat pe Leopoldsberg şi o cetate celtică denumită Vedunia („râuleţ de pădure”).
În secolul I d.Chr., romanii au ridicat pe locul unde astăzi se află centrul istoric al Vienei, în apropierea Dunării, un castru şi un oraş civil cu numele Vindobona (localizat în sectorul/cartierul 3 al oraşului de astăzi). Iniţiativa romană a avut drept scop asigurarea graniţei provinciei romane Pannonia. Se pot încă vedea pe străzilele sectorului 1 (în centru) zidul şi străzile castrului roman. Prezenţa romană a durat până în secolul al V-lea. Poziţionarea castrului în partea de est a imperiului l-a transformat într-o pradă uşoară pentru popoarele migratoare germanice, cărora le-a căzut curând victimă.
Drept centru al evului mediu timpuriu în Viena a fost considerat Berghof, care s-a transformat într-un centru comercial pentru regiunea viticolă înconjurătoare. Cea dintâi atestare, medievală, este cea din 881 în Analele Salzburgului. Referirea a fost făcută în contextul unor lupte cu ungurii. Anul 955 a avut un rol hotărâtor asupra dezvoltării ulterioare a Vienei după ce în acest an regele francilor de est Otto I i-a învins pe unguri în bătălia de la Lechfeld (de lângă Augsburg).
În 976 s-a organizat comitatul Ostarrîchi (sau Marchia orientalis, ulterior Marcha Austriae şi Osterland), pe al cărui teritoriu, la graniţa cu Ungaria, se află Viena de astăzi. Începând cu secolul al XI-lea, Viena a devenit un centru comercial important, în 1155 oraşul fiind ridicat de Heinrich Jasomirgott la rangul de capitală. După numai un an, Viena a primit statutul de ducat autonom.
[modifică] Domnia familiei regale de Habsburg
În 1278 ducatul a fost cucerit de regele german Rudolf I de Habsburg. Astfel a început domnia Habsburgilor în Austriei care continuat până la sfârşitul primului război mondial în 1918. Viena se afla în acea epocă în umbra oraşului Praga, care fusese desemnată reşedinţă imperială pentru Familia regală de Luxemburg. Dinastia de Habsburg a încercat să dezvolte oraşul pentru a ţine pasul. O contribuţie remarcabilă a avut Rudolf IV, care, printr-o politică economică inteligentă, a ridicat nivelul de trai al populaţiei. Două decizii importante i-au adus acestuia titlul de fondator: construirea universităţii din Viena în 1365 (după modelul celei din Praga) şi a monumentului arhitectonic în stil gotic „Sfântul Ştefan”. Etapele următoare au fost marcate de conflicte între moştenitori, care au stârnit tulburări şi au condus la declinul economic al ţării.
În 1438 Viena a ajuns oraş de reşedinţă al Sfântului Imperiu Roman, din dispoziţia ducelui Albrecht V, devenit rege romano-german. Numele ducelui este însă legat şi de marea acţiune de deportare şi omorâre a evreilor vienezi, în 1421-1422. În 1469, Viena a devenit reşedinţă arhiepiscopală, ceea ce a determinat ridicarea bazilicii Sfântul Ştefan la rang de catedrală. În perioada de domnie a lui Frierich III, un monarh slab din dinastia de Habsburg, Viena se afla mereu la dispoziţia potrivnicilor săi, deoarece acesta nu putea asigura pacea ţinutului împotriva bandelor de mercenari ce bântuiau nestingheriţi locurile.
În 1556, Viena a devenit reşedinţă imperială, după intrarea Ungariei şi Boemiei sub dominaţia casei de Habsburg.
Din 1551 a început recatolicizarea oraşului, care căzuse repede sub influenţa protestantismului lutheran. Regele Ferdinand I i-a adus la Viena pe iezuiţi, care au exercitat o influenţă majoră asupra poporului. Iezuiţii au pus bazele unui colegiu, li s-a transferat conducerea universităţii din Viena, au practicat cenzura editorială, au implementat prin acţiunile lor la aşa-zisa „contrareformă” a Sfântului Imperiu Roman. Reprezentantul iezuit cel mai de seamă a fost Melchior Khlesl, arhiepiscop de Viena în jurul anului 1600. Acest război religios (Glaubenskrieg) a dus la exproprieri şi expulzări brutale, încât în 1640 în Austria au rămas foarte puţini protestanţi.
[modifică] Asediul otoman al Vienei
În 1529 a avut loc primul asediu otoman al Vienei, însă turcii nu au reuşit să cucerească oraşul. Graniţa dintre Viena şi regiunea ungară devenită provincie otomană a rămas timp de 200 de ani la o distanţă de doar 150 km, ceea ce a creat o atmosferă de nesiguranţă, împiedicând dezvoltarea Vienei. Totuşi nu au încetat să apară construcţii noi nici în această perioadă, care însă erau destinate sistemului de apărare a oraşului. Fortificaţiile, ce au constituit până în secolul al XVII-lea obiectivul principal al constructorilor epocii, şi-au dovedit din eficacitatea cu ocazia celui de-al doilea asediu otoman al Vienei, când cetatea a rezistat timp de două luni, până la intervenţia armatei regelui polonez Jan Sobieski, care a despresurat Viena, în 1683. Acest moment crucial a decis definitiv retragerea armatelor Imperiului Otoman din partea centrală a Europei.
[modifică] Strălucirea barocului şi clasicismului la Viena
[modifică] Oraşul imperial între conservatorism şi avangardă
[modifică] Primul război mondial şi „prima republică”
[modifică] Viena în timpul naţionalismului şi celui de-al doilea război mondial
[modifică] Ocupaţia, cea de-„a doua republică”, reconstrucţia
[modifică] De la revoluţia ungară până în prezent
[modifică] Populaţia
[modifică] Cultură
Pentru multe secole, Viena a fost centrul muzicii clasice şi al operei. Christoph Willibald Gluck, Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johannes Brahms şi Anton Bruckner şi alţii, au lucrat la Viena, iar Antonio Vivaldi a murit aici. Johann Strauss-fiul şi familia sa şi-au creat valsurile în Viena, iar oraşul a devenit casa aşa-zisei „A Doua Şcoală Vieneză”, cu Arnold Schönberg, Alban Berg şi Anton Webern toţi fiind născuţi aici. Este şi sediul Orchestrei Filarmonice Vieneze.
Viena este notabilă şi pentru arhitectura sa. Există numeroase clădiri în stil baroc, dar sunt reprezentate toate celelalte stiluri. Palatul de vară al împăraţilor, Palatul Schönbrunn, a fost conceput ca rival al celui de la Versailles, dar, deşi imens şi ornat, nu a devenit la fel de mare. Grădina Zoologică Schönbrunn se află în incinta palatului. Catedrala Sfântul Ştefan (Stephansdom), construită în secolul al XII-lea este de asemenea de o mare valoare. Arhitectul modern Friedensreich Hundertwasser a construit câteva clădiri în oraş în stilul său idiosincratic.
Centrul istoric al oraşului Viena face parte din patrimoniul mondial al UNESCO din anul 2001.
[modifică] Ştiinţă
[modifică] Obiceiuri cotidiene
[modifică] Administraţie
Există 23 de cartiere vieneze .
[modifică] Infrastructură
[modifică] Economie
[modifică] Politică
[modifică] Turism
Viena nu este numai cel mai populat oraş al Austriei, ci şi capitala acesteia şi una dintre cele nouă regiuni autonome ale ei. Oraşul este împărţit astăzi în 23 de cartiere:
■ Centrul propriu-zis (Innere Stadt) ■ Leopoldstadt ■ Landstraße ■ Wieden ■ Margareten ■ Mariahilf ■ Neubau ■ Josefstadt ■ Alsergrund ■ Favoriten ■ Simmering ■ Meidling ■ Hietzing ■ Penzing ■ Rudolfsheim-Fünfhaus ■ Ottakring ■ Hernals ■ Währing ■ Döbling ■ Brigittenau ■ Floridsdorf ■ Donaustadt ■ Liesing
[modifică] Turul Vienei
„Der Steffl”, cum este numit de vienezi, este unul din obiectivele emblematice ale oraşului. Construcţia sa începuse deja în secolul al XII-lea, dar catedrala a fost terminată abia în anul 1433. Ea este unul dintre monumentele gotice de primă importanţă ale Austriei. Domul măsoară 34 metri în lăţime şi 107 metri în lungime şi are patru turnuri. Acoperişul său se constituie din 230.000 ţigle colorate. Ambele turnuri ce străjuiesc intrarea principală (Heidentürme) au o înălţime de 65 de metri şi adăpostesc clopotul care la rândul său are o înălţime de trei metri şi cântăreşte 22 de tone. Cel mai înalt turn al domului este cel din partea de sud care măsoară 137 de metri. O scară permite vizitatorului pătrunderea în turn oferindu-i o minunată privelişte de la o înălţime de 70 metri. Turnul din partea de nord nu a fost finalizat, este deservit însă de un lift ce te poartă la o înălţime de 60 de metri de unde poţi admira împrejurimile clădirii sacre. Poarta principală şi partea de vest a domului aparţin stilului romanic. Poarta episcopală realizată în stil gotic revelează vizitatorului aspecte din viaţa pământească a Sfintei Maria în vreme poarta corului ne relatează momente importante din viaţa Sfântului Paul. Interiorul catedralei adăposteşte la răndul său o serie de alte obiecte şi elemente kulturale sau monumente istorice relevante: tronul în stil gotic târziu al lui Anton Pilgram, altarul realizat în stil baroc timpuriu de către Tobias Pock, monumentul funerar al lui Frederic al III-lea ce se află în partea de sud şi catacombele, etc. În timpul celui de-al doilea război mondial bazilica Sfântul Ştefan a fost puternic afectată de un incendiu, dar în anii ce au urmat monumentul a fost reconstruit. De altfel imaginea acestei minunate catedrale poate fi admirată şi pe moneda de 10 cenţi.
Program: lunea şi sâmbăta 6ºº-22ºº; duminica 7ºº-22ºº. Plimbări: de lunea până sâmbăta la 10³º şi la 15ºº; duminica la 15ºº.
Biserica şi Colegiul Sfânta Barbara, aici au studiat elitele greco-catolice din Transilvania în sec. al XVIII-lea şi prima jumătate a sec. al XIX-lea. Iconostasul a fost pictat de Efrem Micu, vărul lui Samuil Micu.
Palatul Schönbrunn a servit din secolul al XVIII-lea până în 1918 drept reşedinţă de vară a familiei regale de Habsburg. 45 din cele 141 de camere ale castelului sunt deschise publicului larg spre vizitare. Printre acestea se numără şi camera lui Napoleon Bonaparte (Împăratul francez şi-a avut reşedinţa aici din 1805 până în 1809), cabinetul chinezesc, marea galerie, etc. Amenajările interioare sunt realizate în stil rokoko. Merită să fie admirate de asemeni cele 60 de automobile imperiale ce formează parcul auto al castelului, capela şi teatrul castelului. Palatul aurit este înconjurat de un parc impresionant cu grădini artistic amenajate ce fascinează prin arhitectura lor barocă ce se remarcă prin aleile dispuse geometric, înaltele garduri vii, împodobitele fântâni arteziene şi statuile de marmură în stil clasic. Aşa numita „Palmenhaus” este începând din 1883 cea de-a treia ca mărime clădire din sticlă din lume. Ea adăposteşte astăzi un număr de 4500 de specii de plante. Parcul dispune şi de un loc de joacă pentru copii. Ruinele romane existente aici au fost realizate în 1778 după proiectul lui Hohenberg care a realizat şi renumita Gloriette, un fel de intrare pe o colină din spatele castelului. De aici vizitatorul poate să savureze o minunată privelişte asupra castelului şi a grădinilor sale, a bazilicei Sfântul Ştefan (Stephansdom)şi a centrului Vienei.
Hofburg este reşedinţa imperială de altă dată. Complexul arhitectural s-a extins de-a lungul timpului continuu. La ora actuală edificiul cuprinde 18 corpuri şi 19 spaţii exterioare. El este sediul preşedintelui republicii federative austriece, adăposteşte mai multe muzee (Muzeul de Artă Populară, colecţii de instrumente muzicale, Camera Armelor, colecţii ale Muzeului de Istorie a Artei, Muzeul „Sissi”),precum şi Biblioteca Naţională a Austriei. Kapela curţii şi kapela muzicală se regăsesc în aripa veche a palatului (Schweizerhof) ce datează din 1277. Grajdurile imperiale din secolul al XVI-lea au fost amplasate pe locul destinat iniţial reşedinţei principelui Maximilian al II-lea. Astăzi se găsesc aici Şcoala de călărie spaniolă şi muzeul „Lipizzaner”. În „Camera Comorilor” vizitatorul poate admira printre altele coroana imperială aparţinând Sfântului Imperiu Roman (datând de prin 962), coroana imperială austriacă (1602), comoara Burgunzilor din secolul al XV-lea şi comoara Ordinului Lânii de Aur. Tot aici se mai pot vizita apartamentele imperiale, spaţiul privat ce a aparţinut Majestăţii sale Împăratul Franz Josef, saloanele de mese, de bal, etc.
Program: din septembrie până în iunie - 9ºº-17³º; din iulie până în august - 9ºº-18ºº.
Taxă de intrare: 9,50 €; cu „Silberkammer” sau muzeul „Sissi” şi apartamentele imperiale inclus - 12,40€.
Prater este un parc de distracţii uriaş, ce este utilizat de vienezi drept principal loc de relaxare. Cea mai cunoscută parte a acestui spaţiu de agrement este Wurstlprater. Această amenajare datează din secolul al XIX-lea. Cea mai apreciată atracţie a parcului o constituie Roata Uriaşă (Riesenrad), ce are o înălţime de 65 metri şi a fost inaugurată în 1896/1897 cu ocazia sărbătoririi jubileului înscăunării Majestăţii Sale Împăratul Austriei Franz Josef. Ea a fost aproape complet distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial dar reconstruită după aceea.
În apropiere se găseşte gara principală pentru trenuleţul liliputanilor. Trenuleţul parcului datează din anul 1928 şi efectuează o cursă de 3,9 km. Un alt punct culminant ăl reprezintă „Republica Kugelmugel” a lui Edwin Lipburger. Acesta şi-a construit în anii ‘70 o casă sub forma de bilă şi şi-a proclamat aici propria republică, sub pretextul că construcţia sa „miraculoasă” necesită un spaţiu infim.
Emblematic pentru acest parc de distracţii este şi „Calafati”, reprezentarea unui chinez de 9 m.
Pe lângă trenul fantomelor şi autoscutere vizitatorul Praterului se mai poate bucura şi de alte distracţii ce au la bază diferite şi specifice mijloace de locomoţie.
[modifică] Viena pe mapamond
[modifică] Literatură
[modifică] Vezi şi
- Palatul Schönbrunn
- Palatul Belvedere
- Domul Sfântul Ştefan din Viena
- Hofburg
- Orchestra Filarmonică din Viena
- Metroul Vienez
- Prater
- Locuri din patrimoniul mondial
[modifică] Note
[modifică] Legături externe
[modifică] Imagini
 Hundertwasserhaus |
 Cartierul muzeelor |
 Muzeul de istoria artelor |
 Burgtheater |
 Opera |
 Vedere generala |
|
|||||||
|
|||||
|
|||||
