Electricitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Electricitatea este o ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice. Are doua părţi principale : electrostatica şi electrocinetica.Deşi anumite fenomene electrice erau cunoscute încă din antichitate (exemplu: electrizarea chihlimbarul, orientarea acului magnetic în câmpul magnetic al Terrei etc.), studiul ştiinţific al acestora a început abia în secolul al XVII-lea. Odată cu revoluţia industrială, au fost făcute o serie de noi descoperiri care au dus la inventarea a numeroase maşini şi aparate pentru folosirea practică a fenomenelor electrice. Au urmat numeroase studii asupra electricităţii.

[modifică] Istoric

Din vremurile cele mai vechi era cunoscut că, multe materiale, fiind supuse frecării manifestau o anumită atracţie pentru alte materiale. Acest lucru l-a făcut pe fizicianul Wiliam Gilbert (1544-1603) să presupună că electricitatea nu este o proprietate intrisecă a materiei însăşi, ci mai degrabă un fel de fluid, care e produs sau transferat când corpurile se freacă între ele. Sthephen Gray (1667-1736) relata în 1729 printr-o scrisoare câtorva membri ai Societăţii Regale că "forţa electrică" a unui tub de sticlă frecat poate fi transmisă altor corpuri astfel încât să le confere aceeaşi propietate de a atrge sau a respinge mici corpuri pe care o avea şi tubul. Devenise clar că, electricitatea, orice era ea, putea fi separată de corpul în care a fost produsă. Printre primii care au observat respingerea electrică au fost Nicolo Cabeo (1586-1650) şi Francis Hauksbee (1666-1713). Charles-François de Cisternay Du Fay (1698-1739) şi Stephen Gray au fost primii care au descoperit sarcina electrică negativă şi pozitivă şi le-au numit răşinoasă respectiv virtuoasă (de la vitreus din latină, care înseamnă sticlos) datorită faptului că se obţineau frecând răşini respectiv sticlă. Abatele Jean-Antoine Nollet (1700-1770) a fost cel care a pus acest lucru în concordanţă cu teoria fluidelor electrice.

[modifică] Electrostatica

Încarcarea electrică a unui corp se prezintă, convenţional sub două forme: pozitivă şi negativă şi este de determinată de faptul că în corpul respectiv este fie o lipsă de electroni, fie un exces de electroni, adică de particule mici de materie ce poartă cea mai mică sarcină electrică negativă: e= 1,602*10^-19C. Există şi alte particule elementare care posedă sarcină electrică negativă (de exemplu pozitronul), dar acestea spre deosebire de electron nu influenţează comportarea electrică a corpurilor la scară macrocosmică.

Electrostatica se referă la interacţiunile dintre sarcinile electrice în repaus şi poate fi studiată separat de magnetostatică care se referă, la curenţi staţionari; în ambele cazuri, toate mărimile fizice nu depind de timp.