Inteligență artificială

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
ArtificialFictionBrain.png

Inteligența artificială este un termen tehnic provenit din limba engleză: Artificial Intelligence, prescurtat AI, care desemnează un domeniu de cercetare în cadrul informaticii. În vorbirea curentă este un produs rezultat în urma desfășurării acestei activități.

Definiția cea mai acceptată a inteligenței artificiale a fost dată de John McCarthy în 1955: “o mașină care se comportă într-un mod care ar putea fi considerat inteligent, dacă ar fi vorba de un om”.

O trăsătură des întâlnită a inteligenței artificiale este că sistemul respectiv este capabil să învețe, cu sau chiar fără ajutoare externe, cu scopul de a se îmbunătăți permanent.

Clasificare[modificare | modificare sursă]

Inteligență artificială
GOFAI
Cercetare state space
Planificare automatizată
Căutare combinatorială
Sistem expert
Reprezentarea cunoașterii
Sistem bazat pe cunoaștere
Conecționism
Rețele neuronale
Viață artificială
IA distribuită
Programare genetică
Algoritm genetic
Inteligență "roi"
Ființă artificială
Metoda empirică Bayes
Rețea bayesiană
Învățare la mașini
Recunoașterea tiparelor
Sisteme Fuzzy
Logică fuzzy
Electronică fuzzy
Filozofie
IA Puternică
Conștiință artificială
Test Turing
Etică

În informatică, în general, inteligența artificială e împărțită în două categorii:

  • inteligență artificială puternică (strong AI): prin aceasta se înțelege o inteligență artificială, de obicei bazată pe un computer, care chiar poate "gândi" și este "conștientă de sine".
  • inteligență artificială slabă (weak AI): o inteligență artificială care nu pretinde că poate gândi, putând însă rezolva o anumită clasă de probleme într-un mod mai mult sau mai puțin "inteligent", de exemplu cu ajutorul unui set de reguli.

Progresul în crearea unei inteligențe artificiale puternice este mic. Aproape toate simulările inteligenței se bazează pe reguli și algoritmi obișnuiți, existând un progres doar în domeniul celei slabe (de exemplu la recunoașterea verbală și a scrisului, la traducerea automată dintr-o limbă în alta sau și la jocul de șah).

Istoric[modificare | modificare sursă]

La început, crearea și cercetarea inteligenței artificiale s-a desfășurat pe domeniul psihologiei, punându-se accent pe inteligența lingvistică, ca de exemplu la testul Turing. Acest test constă într-o conversație în limbaj uman natural cu o mașină (computer) care a fost programată special pentru acest test. Există un juriu uman care conversează cu acest computer, dar și cu un om, prin câte un canal pur text (fără ca ei să se vadă sau să se audă). În cazul în care juriul nu poate să-și dea seama care este computerul și care omul, atunci inteligența artificială (programul calculatorului) a trecut testul.

Turing a prezis în 1950 că până în anul 2000 vor exista mașini (calculatoare) cu 109 bytes (1 GB) de memorie care vor putea "păcăli" 30% din juriile umane într-un test de 5 minute. Însă, în timp ce pe de-o parte tehnologia chiar a depășit previziunile lui Turing, inteligența artificială este încă departe de a fi realizată.

Noile previziuni ale experților se bazează pe așa-numita legea lui Moore ("numărul de tranzistori pe un circuit integrat se va dubla la fiecare 18 luni, prin urmare și puterea de calcul"), "lege" care s-a îndeplinit pentru ultimii 30 de ani destul de bine, și poate că va mai fi valabilă încă 5-10 ani. Pentru viitor se speră că noile tehnologii (cuantice, optice, holografice, nanotehnologiile ș.a.) vor permite menținerea creșterii exponențiale, astfel că în maximum 20 de ani computerele să depășească puterea de procesare a creierului uman (vezi: Singularitate tehnologică). Unul dintre principalii susținători ai acestei ipoteze, pe lângă Vernor Vinge, este cunoscutul expert Ray Kurzweil cu a sa celebră lege a întoarcerilor accelerate. Însă aceste considerații sunt în general de natură cantitativă, neglijând din păcate nenumăratele fațete calitative ale inteligenței umane naturale.

O altă latură a inteligenței artificiale studiază animalele, și aici în special insectele, care sunt mai ușor de emulat de roboți. Totuși încă nu au putut fi create modele computaționale satisfăcătoare pentru simularea inteligenței animalelor.

În 1961, John Lucas a argumentat în lucrarea sa “Minți, mașini și Gödel” că mintea unui matematician nu poate fi reprezentată printr-un algoritm, bazându-se pe teorema incompletitudinii a lui Gödel ("Nu există sisteme formale care să fie și consistente (= ne-contradictorii), și complete.").

Domenii de cercetare[modificare | modificare sursă]

Cercetarea asupra inteligenței artificiale a început încă din anii 1950, fiind împărțită în:

  • cea clasică (sau simbolică); aceasta se ocupă cu manipularea simbolică a conceptelor abstracte, folosită azi în sistemele expert, și
  • cea conecționistă, exemplul cel mai cunoscut fiind “rețelele neuronale”.

În anii 1980 s-a ajuns la concluzia că ambele abordări au limitări severe, cercetarea în acest domeniu fiind parțial abandonată din lipsa de finanțare.

Principalele aplicații ale inteligenței artificiale sunt:

Exemple practice[modificare | modificare sursă]

  • Pentru cercetarea în domeniu și chiar crearea unui aparat/program cu inteligență artificială au fost create câteva limbaje de programare speciale precum LISP și Prolog, dar acum ele sunt folosite și pentru alte scopuri.
  • Deep Blue, un computer de la firma IBM care joacă șah, l-a învins pe campionul mondial la șah Gari Kasparov în celebrul meci din 1997.
  • Logica fuzzy și sistemele expert sunt folosite pentru a controla sisteme industriale
  • Sistemele de traducere automată precum SYSTRAN sunt folosite pe anumite domenii restrânse, deoarece rezultatele sunt mult mai slabe decât traducerea umană.
  • Optical Character Recognition (OCR) - recunoașterea automată a scrisului de tipar sau de mână
  • Voice recognition - recunoașterea acustică a vorbirii naturale (recunoașterea verbală)
  • Rețelele neuronale, folosite mai mult în jocuri pe calculator

și multe altele.

Perspective[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ioan Georgescu, Elemente de inteligență artificială, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1985
  • Hubert B. Keller, Maschinelle Intelligenz - Grundlagen, Lernverfahren, Bausteine intelligenter Systeme, Editura Vieweg, Braunschweig/Wiesbaden, 2000, ISBN 3-528-05489-1

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]