Europa de Est
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Situată la est de o linie imaginară ce ar uni Marea Baltică cu Marea Neagră, Europa de Est reprezintă cea mai întinsă subdiviziune a continentului. Limita de est a Europei este trasată de Munţii Ural, dar eceastă limită se referă la continentul nostru ca unitate naturală, fizico-geografică deoarece din punct de vedere politic Rusia continuă la est până la Oceanul Pacific.
Cuprins |
[modifică] Istorie
Originile termenului Europa de Est sunt destul de recente. Pentru foarte mulţi ani, Europa a fost împărţită după o axă nord-sud, statele sud-mediteraneene având multe în comun, o altă regiune cu caracteristici comune fiind zona nord-atlantică şi baltică. În timpul Renaşterii, opoziţia conceptuală fundamentală era între nord şi sud. Gânditorul care a deschis calea filosofilor iluminişti spre ideea de Europa de Est a fost Voltaire, cel care şi-a elaborat propria perspectivă asupra continentului, privind de la vest la est şi nu de la sud spre nord. Europa de Vest a fost cea care a inventat Europa de Est ca pe jumătatea ei complementară în secolul XVIII, în Epoca Luminilor.
Călătorii au fost un element esenţial în acest proces de reorientare. Ţările Europei de Est erau relativ puţin cunoscute în secolul XVIII, astfel încât fiecare autor aducea cu sine o imagine vagă, peste care avea să se suprapună o hartă mentală, o cartografiere adesea fantasmagorică deoarece aducea cu sine un bagaj mental diferit de realităţile pe care le întâlnea aici. Multe ţări din Europa de Est au legături strânse atât cu Vestul cât şi cu Răsăritul. Multe ţări au fost influenţate, în mai mare sau mai mică măsură, de creştinismul romano-catolic sau protestant şi au avut multe legături istorice sau culturale cu Germania, Italia, Franţa sau Scandinavia, (de exemplu: vikingii în Rusia, Liga Hanseatică în ţările baltice). Multe ţări au avut legături cu Estul îndepărtat. Rusia a fost sub controlul mongolilor pentru două secole şi a moştenit unele convenţii sociale şi politice de la aceşti cotropitori. Mai la sud, Imperiul Otoman şi islamul au avut o foarte puternică influenţă. Ţările Balcanice, chiar şi Ungaria şi România, au fost controlate de turci.
Termenul a fost folosit în zilele noastre în ţările occidentale pentru a denumi generic ţările continentului care s-au aflat sub regimuri comuniste, aşa numitul "Blocul Estic". Conceptul de Europă de Est a fost întărit de dominaţia comunismului şi în special a Uniunii Sovietice în zonă, după cel de-Al Doilea Război Mondial. Ideea unei "cortine de fier", care ar fi separat estul de vestul continentului, a fost dominantă pe tot parcursul Războiului rece. Această împărţire simplistă poate cauza probleme de înţelegere a complexităţii relităţilor din zonă. Spre exemplu, ţarile comuniste precum Republica Socialistă Federală Iugoslavia şi Albania au refuzat să fie controlate de Kremlin, (dar aceasta nu poate fi asemănat cu anticomunismul din Vest, cel puţin atâta vreme cât Albania era o ţară condusă de un guvern stalinist).
În plus, o imagine a unei Europe împărţită strict între vest şi est este consideraţâ ofensatoare de popoarele ţărilor numite "estice", în special după căderea comunismului în toată Europa şi a Zidului Berlinului. Europenii din fostele ţări comuniste nu se consideră ca fiind "est europeni", preferând să se autodefinească prin asociere cu alte grupuri: Europa Centrală, Europa de Nord, Europa de Sud. Popoarele din zonă pot considera ofensator să fie incluse într-o zonă diferită de a celor din vestul geografic, în ciuda localizării în estul continentului şi a apartenenţei istorice la ortodoxia răsăriteană (ca în cazul Greciei), sau la fostul Imperiu Rus (ca în cazul Finlandei).
[modifică] Specificul geografic
Relieful are altitudini reduse (sub 400 m.), este relativ orizontal, estompat şi caracteristica principală este aceea a unei câmpii întinse şi netede. Relieful de câmpie este doar apartnt, deoarece, analizând structura lui geologică se observă că în realitate este un podiş străvechi, erodat. Placa pe care este aşezată eceastă parte a continentului are o grosime mare, este foare rigidă şi aproape imobilă aflându-se pe cel mai vechi nucleu continental.
Clima. Europa de Est are, în cea mai mare parte, un climat temperat continental, care devine excesiv spre est şi se transformă într-un climat rece spre Oceanul Arctic.
Vegataţia şi solurile. Întinderea şi omogenitatea uscatului (continentului) favorizează crearea unor fâşii paralele de vegetaţie şi soluri. În Rusia se află cea mai întinsă pădure din lume, Taigaua Siberiană.
Reţeaua hidrografică este formată din râuri care au lungimi corespunzătoare cu întinderea acestei zone. Cele mai mari râuri sunt Volga (cel mai mare fluviu din Europa), Bug, Nipru, Obi.
Resursele naturale care se întâlnescîn subsolul Europei Estice sunt diversificate şi abundente cantitativ (petrol, gaze naturale, minereuri feroase şi neferoase, cărbuni superiori şi energetici, sare, fosforite, mangan, etc.). Aceste resurse sunt mult mai bogate şi mai diversificate decât în restul Europei ceea ce permite utilizarea lor de către ţări interesate într-un regim de cooperare reală.
[modifică] Turismul şi transporturile
Principalele atracţii turistice sunt oraşele feudale (Kiev, Lvov, Odessa, Sankt Petersburg) şi staţiunile balneo-climaterice din Crimeea.
Transporturile sunt dezvoltate şi diversificate mai bine dezvolate fiind transporturile rutiere, feroviare şi maritime. În Rusia există cel mai lung traseu feroviar din lume denumit "Transiberianul", între Moscova şi Vladivostok.
[modifică] Ţările Europei de Est
| Numele regiunii şi al ţării cu drapel |
Suprafaţă (km²) |
Populaţie (est. din 1 iulie 2002) |
Densitatea populaţiei (pe km²) |
Capitală |
|---|---|---|---|---|
 Belarus |
207.600 | 10.335.382 | 49,8 | Minsk |
 Rusia |
3.960.000 | 106.037.143 | 26,8 | Moscova |
 Ucraina |
603.700 | 48.396.470 | 80,2 | Kiev |
[modifică] Vezi de asemenea
|
||||||||||||||||||||||||||||||
