Limba franceză
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| franceză français |
|
| Pronunţie de nume (AFI) | /fʀɑ̃'sɛ/ |
|---|---|
| Vorbită în | Franţa, Africa francofonă, Belgia (Regiunea Capitalei Bruxelles, Valonia şi câteva oraşe ale Flandrei), Canada (majoritar în Québec şi Acadia), Elveţia (Romandia), Italia (Valle d'Aosta), Haiti şi alte, în total 51 de ţări din întreaga lume |
| Regiuni | Europa Occidentală, Asia, Africa, America, Oceania |
| Număr de vorbitori | 265 de milioane (locul 9) |
| Limbă-mamă | latină |
| Sistem de scriere | alfabetul latin (variantă franceză) |
| Tipologie lingvistică | SVO limbă flexionară |
| Clasificare | |
| limbi indo-europene | |
| Statut oficial şi codificare | |
| Limba oficială în | 29 de ţări
35 de organizaţii |
| Organ de reglamentare | Academia Franceză DGLFLFOficiul Limbii Franceze din Québec Serviciul Limbii Franceze (Belgia) |
| ISO 639-1 | fr |
| ISO 639-2 | fra (T) fre (B) |
| ISO 639-3 (pentru cel mai răspândit dialect) | fra |
| SIL | FRA |
| Extras | |
| Cântecul lui Roland — stanţa VII Marsile fit amener dix mules blanches, que lui avait envoyées le roi de Suatille. Leurs freins sont d’or ; les selles serties d’argent. Les messagers montent ; en leurs mains ils portent des branches d’olivier. Ils s’en vinrent vers Charles, qui tient France en sa baillie. Charles ne peut s’en garder : ils le tromperont. |
|
| Răspândire în lume | |
 Răspândirea limbii franceze în lume |
|
| Vizitaţi Wikipedia în franceză! | |
| Această pagină poate conţine caractere Unicode. | |
modifică  |
|
Franceza (français) este o limbă romanică vorbită de 80 de milioane de oameni ca limbă maternă, 190 de milioane ca limbă secundară şi de încă aproximativ 200 de milioane ca limbă străină, cu un număr semnificant de vorbitori în 57 de ţări. Cei mai mulţi vorbitori nativi locuiesc în Franţa, unde limba a originat. Restul trăiesc în mare parte în Camerun Canada (în special Quebec, şi mai puţin în Ontario şi New Brunswick), Belgia, Elveţia, Africa, Luxemburg şi Monaco. Cei mai mulţi oameni care vorbesc franceza ca limbă secundară trăiesc în Africa francofonică, posibil depăşind numărul de vorbitori nativi.[1] Republica Democrată Congo este ţara francofonă cu cea mai numeroasă populaţie.
Limba franceză este descendentă a limbii latine, cum sunt şi limbile naţionale: italiana,spaniola, româna şi portugheza, şi minoritare: catalana, occitana, neopolitana şi multe altele. Dezvoltarea limbii a fost influenţată de asemenea şi de limbile celtice a Galiei romane şi limbile germanice ale invadatorilor franci.
Este o limbă oficială în 29 de ţări, majoritatea formând cea ce se numeşte, în franceză, La Francophonie, comunitatea ţărilor vorbitoare de limba franceză. Este o limbă oficială în toate agenţiile ONU şi un număr mare de organizaţii internaţionale. Potrivit Uniunii Europene, 129 de milioane (26% din cei 497,198,740) de oameni în cele 27 state membre vorbesc franceza, dintre care 65 milioane(12%) sunt vorbitori nativi şi 69 milioane (14%) fie o vorbesc ca limbă secundară sau limbă străină, ceea ce o face a 3-a cea mai vorbită limbă secundară din Uniune, după germană şi engleză. Înainte de mijlocul sec. XX, franceza servea ca limbă principală în relaţiile dintre puterile europene şi coloniale şi de asemenea ca lingua franca printre clasesele educate din Europa.
Ca rezultat al ambiţiilor coloniale ale Franţei între sec. al XVII şi sec. XX, Franceza a fost introdusă în America, Africa, Polinezia şi Caraibe. Ca urmare, multe limbi creole s-au format prin combinarea limbii franceze cu limbile native.
Cuprins |
[modifică] Clasificare
Limba franceză aparţine familiei de limbi galo-romanice. Chiar dacă în Franţa sunt vorbite o multitudine de limbi (numite în general „dialecte”, împărţite în două mari familii, limbi nordice (langues d'Oïl) şi limbi sudice (langue d'oc, cele care aparţin familiei occitano-catalană), franceza, limba de la curte, este o sinteză după literatura tuturor, în principal a celor nordice. Franceza nu este în orice caz rezultatul promovării unui singur dialect, după cum spune numele francien, care arată că se vorbeşte despre Île-de-France, acesta este doar un mit[necesită citare]. Ca şi dialect, pierdut însă în vremuri din trecut, nu putem să nu amintim franceza veche nordică denumiă «le ch’ti» şi vorbită, în principiu, în regiunea Nord-Pas-de-Calais de către «le ch’timi», adică populaţia acestei regiuni. Oamenii care locuiesc în acel departament preferă însă denumirea de «patois», adică «limbaj ţărănesc», mai degrabă decât «ch’ti». Un exemplu al diferenţei de nuanţă şi pronunţie poate fi:
- Ch'ti qui est nin contint i'a qu'à v'nir ém vir
- Celui qui n'est pas content n'a qu'à venir me voir
Codul limbii este fr respectiv fra sau fre (după ISO 639); pentru Franceza Veche (842 până la 1400), codul este fro şi pentru Franceza Medie (ca. 1400 până la 1600) codul este frm.
[modifică] Origini
Se estimează la modul general că primul text scris în protofranceză (sau romana lingua, sau chiar roman) este atestat prin „Jurămintele de la Strasbourg” din 842, chiar dacă prima menţiune a existenţei unei limbi romanice nu data decât din 813, de la Sinodul Turnurilor. Primul text literar, Séquence de sainte Eulalie a apărut între 880 şi 881. În 1539 Dictatul de la Villers-Cotterêts a impus franceza ca limbă în administraţie şi în tribunale.
Printre primele opere principale:
- Cântecul lui Roland (personaje: Roland, Charlemagne, Olivier, Ganelon)
- Le roman de Renart (personaje: Goupil, Ysengrin)
- Romanii lui Chrétien de Troyes
- Gargantua a lui François Rabelais
- Défense et illustration de la langue française (Apărarea şi ilustrarea Limbii franceze)
[modifică] Fonologie
[modifică] Ortografie
[modifică] Gramatică
[modifică] Răspândire
Astăzi, franceza este singura limbă oficială a unui număr mare de ţări şi folosită în mod larg în alte câteva. O parte din naţiunile care utilizează această limbă s-au regrupat în Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Pe lângă ţările care vorbesc limba franceză ca şi limbă oficială a statului cum este cazul Franţei sau Canadei, există ţări în care franceza reprezintă o limbă utilizată uzual, chiar dacă nu este legiferată în legile fundamentale. Este cazul spre exemplu a fostelor colinii franceze din nordul Africii: Algeria, Tunisia şi Maroc. Este cunoscut faptul că universităţile de prestigiu din aceste state au o abordare academică de o puternică influenţă occidentală, adoptând limba franceză ca limbă de studiu. Mai mult decât atât, în mediul familial al arabilor este uzual melanjul celor două limbi: araba şi franceza, aşa cum bine ştim că se întâmplă şi în India cu limba engleză şi indiană.
[modifică] Ţări cu franceza ca singură limbă oficială
[modifică] Ţări în care limba franceză este una dintre limbile oficiale
[modifică] Ţări în care limba franceză este folosită în mod curent
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
| Wikipedia în limba franceză |
- fr Organizaţia Internaţională a Francofoniei
- fr Alliance française
- fr Dictionnaire de l'Académie, neuvième édition
- fr Dicţionare vechi ale limbii franceze
- fr Noile reguli ortografice din 1990
- fr Ghid de conversaţie francez Wikitravel
[modifică] Referinţe
- ^ fr La Francophonie dans le monde 2006–2007 publicat de Organisation internationale de la Francophonie. Nathan, Paris, 2007.
|
|||||||||||
|
|||||||
