Marea Neagră

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Imagine din satelit a Mării Negre

Marea Neagră este o mare din bazinul atlantic, situată între Europa şi Asia, care se învecinează cu Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia şi Georgia. Prin Strâmtoarea Cherci se ajunge în Marea Azov, prin Bosfor în Marea Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele în Marea Egee şi deci în Mediterană. Ea este un rest al Mării Sarmatice şi prezintă o serie de aspecte unice în lume.

Marea se întinde pe o suprafaţă de 413.000 km². Cel mai adânc punct se află la 2206 m sub nivelul mării în apropierea de Ialta. Mareele sunt în general de mică amploare (cca. 12 cm). Salinitatea apei este în larg de 17-18 la mie, faţă de 24-34 la mie în alte mări şi oceane. În zona litoralului românesc salinitatea scade şi mai mult, în mod obişnuit fiind între 7 şi 12 la mie.

Cuprins

[modifică] Fluvii şi râuri care se varsă în Marea Neagră

Sunt mai multe fluvii şi râuri care se varsă în Marea Neagră. În zona europeană principalele sunt Dunărea, Nistru, Nipru, Bugul de Sud şi Cubanul. În Asia Mică principalele ape care se varsă în Marea Neagră sunt Scaria, Enige, Chizil-Irmac şi Ieşil-Irmac. Alte ape care se varsă în Marea Neagră sunt Coruh în Armenia turcească, Rion în Gruzia, Provadia şi Camcia în Bulgaria etc. Un aport mare de apă este primit de Marea Neagră de la Don, prin intermediul Mării Azov.

Dispunerea circulară a surselor de apă şi existenţa unei singure legături externe - prin Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele - cu Oceanul planetar, alături de încălzirea relativ moderată a apei de către Soare, determină lipsa aproape totală a curenţilor marini verticali şi existenţa doar a curenţilor orizontali pe un imens traseu circular împotriva sensului acelor de ceasornic.

[modifică] Ecosistemul Mării Negre

Face parte din categoria ecosistemelor stătătoare de apă sărată. Din punct de vedere al salinităţii, Marea Neagră se împarte în:

  • zona de suprafaţă;
  • zona de adâncime;

Sub aspect biocenotic găsim trei zone:

  • zona litorală;
  • zona pelagică;
  • zona abisală;

Temperatura apei variază la suprafaţă: vara până la 29 de grade celsius care ajung iarna pana la 0 grade celsius. Lumina pătrunde în largul mării la o adâncime de 150-200 m. Oxigenul este inexistent la adâncime [CO2,H2S]Curenţii au intensitate redusă pe verticală şi mai mare pe orizontală; iarna sau în timpul unor variaţii ale stării vremii, pot apărea valuri care ating 5-10 m. Biocenoza: alge inferioare, alge verzi, brune roşii. Animalele sunt reprezentate prin viermi, moluşte, peşti iar în atmosfera apropiată păsări şi pescăruşi.

[modifică] Biotopul pontic

Biotopul pontic poate fi împărţit în 4 etaje principale:

1. Etajul supralitoral - acesta este format din zonele de ţărm acoperite ori stropite de valuri în mod ocazional. Zona prezintă o umiditate accentuată, inundabilitate, o cantitate în general mare ori măcar semnificativă de materii organice aduse de valuri sau de origine locală. De obicei materiile organice se află în descompunere, formând depozite rău mirositoare. Flora este formată mai ales din anumite forme de alge - rar licheni cu rezistenţă la variaţii de mediu şi hidrofile. Cu o frecvenţă mai redusă se întâlnesc şi angiosperme, mai ales în partea dinspre uscat a etajului supralitoral. Fauna include numeroase crustacee, insecte şi viermi, bacterii aerobe şi - mai puţin - anaerobe. Mare parte din aceste vietăţi se hrănesc din depozitele de materie organică. O parte mai mică este formată din mici prădători. La acestea trebuie adăugate vietăţile pasagere, în special păsările de mare.

2. Etajul mediolitoral - ce cuprinde zona de spargere a valurilor (între cca. 0 şi -0,5 m altitudine). În linii mari, etajul pseudolitoral corespunde cu etajul mediolitoral al lui Băcescu (1971), cu etajul mezolitoral al lui Peres şi Picard (1958,1960) sau cu etajul talantofotic al lui Ercegovic (1957). După substratul solului se împarte în zone pietroase, respectiv nisipoase ori mâloase. Pseudolitoralul ocupă în cadrul zonelor cu substrat dur o fâşie lată de 2-10 m în funcţie de înclinaţia platformei stâncoase. Zonele pseudolitorale pietroase (stâncoase) adăpostesc organisme capabile a rezista perioadelor scurte de deshidratare şi care se pot fixa bine de substrat (de exempu midiile se fixeaza prin firele cu bissus). Aici intră unele specii de alge şi scoici. Li se adaugă vieţuitoare care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral. În anumite condiţii şi în acest mediu apar depozite de materie organică, făcând legătura cu biotopul prezentat mai sus. Cele mai cunoscute vieţuitoare ale etajului mediolitoral pietros sunt bancurile de midii şi stridii. Etajul pseudolitoral nisipos cuprinde în special animale capabile de îngropare rapidă în substrat. Biocenoza caracteristică zonei de spargere a valurilor pentru pseudolitoralul nisipos de granulaţie medie şi grosieră este cea a bivalvei Donacilla cornea şi polichetului Ophelia bicornis, cărora li se mai asociază izopodul Eurydice dollfusi şi polichetele Nerine cirratulus, Pisione remota şi Saccocirrus papillocercus (Mokievski 1949, Băcescu. et al 1967). Pseudolitoralul nisipurilor fine este caracterizat de predominarea populatiilor amfipodului Pontogammarus maeoticus, misidul Gastrosaccus sanctus şi turbelariatul Otoplana subterranea (Surugiu 1999).

3. Etajul sublitoral(infralitoral) - aflat la adâncimi de 0,5 până la 12 (maximum 18) metri. Este zona cea mai favorabilă vieţii, în care se află majoritatea speciilor de plante şi cea mai mare parte a biomasei organismelor multicelulare. Etajul sublitoral cuprinde porţiunea de fund marin permanent imersată, situată între limita inundării permanente şi adâncimea care permite existenţa organismelor fotosintetizante.

4. Etajul elitoral - se situează de la limita inferioară a algelor unicelulare sau pluricelulare (60 m) până la marginea platformei continentale.

În Marea Neagră nu există etajele batial, abisal şi hadal.

[modifică] Fauna

Meduză.

Actinie.

Guvid.

Pisică de mare.

Cele mai diverse si interesante forme de viaţă marine din regiunea Mării Negre sunt gasite in adancurile stancoase ale marii. În apele putin adanci, găsim alge de diferite culori luminoase, creveti, şi anemone de mare.


O junglă maro de alge "Cystoseira barbata" incepe de la ape pana la genunchi şi continuă până la 10-15m. Mai multe specii de alge traiesc intre ramurele, locul unde isi fac cuiburi. Melci marini in miniatura se tarasc de-a lungul tulpinilor de alge, culegand nutrientele de pe ele, si mici crustacee marine şi viermi se hranesc cu resturile de alge. Crabi, şi si cel mai luminos peste din regiunea Mării Negre, se ascund aici.

Scafandrii care se aventureaza in apele mai adânci din bazinul Mării Negre vor vedea peştişori pistruiati şi alti pesti colorati in bancurile din jurul stancilor mari. O mare varietate de organisme acopera suprafeţe de stanca: bureţi de toate culorile, brotozoare, si alte colonii, si multe alte animale marine dintre cele mai interesante. Rocile subacvatice se gasesc pana la o adâncime de 25-45m, şi de aici totul se scufunda in întuneric. Vara termoclimatul din bazinul Mării Negre se localizeazã de la 20 până la 30m.

In Marea Neagra exista aproximativ 150 de specii de pesti, excluzand Ciprinidele (majoritatea pestilor nostri dulcicoli) si Percidele (salau, biban, ghibort) care populeaza partile mai dulci ale bazinului. Din punct de vedere sistematic, ele apartin la 47 de familii.

Biologia si ecologia acestor specii a inceput sa fie studiata de la inceputul secolului XIX in special de catre cercetatorii rusi. Marea Neagra se afla in permanent schimb biologic, atit cu anexele (afluenti, lagune ), cit si cu Marea Mediterana; primii primesc din Marea Neagra cantitati importante de pesti care gasesc aici zone favorabile nutritiei si reproducerii; din Mediterana patrund in Marea Neagra bancuri de pesti in cautare de hrana.


Dupa origine, fauna ihtiologica poate fi divizata in doua grupe distincte :

A.-elemente relicte sau autohtone –aceste forme sunt supravietuitorii faunei vechiului bazin salmastru, a carei salinitate era de 5-10 g ‰ . Numarul lor este mult mai redus decit cel al Marii Caspice, care a pastrat in jumatatea sa nordica o salinitate mai redusa decit a Marii Negre. Elementele faunei salmastre autohtone sunt actual circumscrise in bazinele oligosaline din Marea Neagra – ele constituie grupul paleoendenismelor. Acest grup poate fi divizat in :

-relicte de origine nordica ( Acipenseride, Clupeide )

-relicte aralo-caspo-pontice ( Gobiide )

B-elemente patrunse in Marea Neagra din Marea Mediterana sau alohtone ( imigranti mediteraneeni ) printre care distingem :

-forme mediteraneene care n-au suferit transformari morfologice (Serranidae, Sparidae, Labridae, Bleniidae, Mugilidae, Scombridae )

-forme mediteraneene care au suferit transformari morfologice si fiziologice, asa-numitele neoendemisme : Sardina pilchardus sardina, Sprattus sprattus phalericus, Engraulis enchrasicolus ponticus, Belone belone euxini, Nerophis ophidion teres, Hippocampus hipocampus microcoronatus, Atherina mochon pontica, Odontogadus merlangus euxinus, Pleuronectes flesus luscus, Trachurus trachurus lacerta etc

Imigrantii mediteraneeni detin ponderea in Marea Neagra. Dupa Slastenenco 61 % dintre speciile de pesti sunt mediteraneeni si 39 % sarmatici. Dar din speciile mediteraneene 32 nu patrund decit sporadic in Marea Neagra, pentru hranire fara a se reproduce (Scomber scombrus, Conger conger, Boops boops, Zeus pungio etc.)

Dar in general pestii nu se afla cantonati in acelasi loc, ci executa migratii.


Migratiile-sunt deplasari in masa ale pestilor de la un habitat la altul care se fac cu regularitate si cu periodicitate sub influenta factorilor interni si de mediu si care urmaresc drumuri mai mult sau mai putin stabile intre doua regiuni geografice ce reprezinta biotopurile specifice unor momente din viata pestilor.

Migratiile au un dublu scop, respectiv doua din cele mai importante functii ale vietii pestilor: nutritia=migratia de hranire – si reproducerea =migratiile reproductive .In timpul perioadelor de activitate vitala scazuta, pestii fac deplasari in vederea hibernarii asa-numitele migratii de hibernare. Cele doua functii fundamentale obliga pestii sa execute deplasari in medii mai mult sau mai putin uniforme, intre tarm si largul marii =.migratiile pestilor marini, sau in doua medii in intregime diferite=migratiile pestilor migratori propriu-zisi. Acestia din urma pot trai obisnuit in ape dulci si pornesc pentru reproducere in mare = pesti thalassotoci sau pot migra din mare –unde traiesc in mod obisnuit- in ape dulci = pesti potamotoci

Viaţa marină a Mării Negre, cu siguranţă, este mai puţin diversificată decât cea a unui recif de corali, şi a Mării Negre în sine este relativ mic, cu toate acestea, există avantaje pentru asta. Marea Neagra este mult mai potrivita pentru activităţi de cercetare şi, în mai multe moduri în regiunea Mării Negre ecologie este mai de înţeles pentru oamenii de ştiinţă. Ecosistemului Mării Negre, pentru a răspunde rapid influenţe externe, atât la cele naturale, cum ar fi fluctuaţiile de factorii de mediu, sau de efectele antropice, precum pescuitul, lucrările de construcţie în zona de coastă, precum şi toate tipurile de poluare marină.

[modifică] Alte caracteristici

Marea Neagră este săracă în insule, având un ţărm puţin dantelat. Cele mai importante insule sunt Insula Şerpilor şi cele formate de Dunăre, dincolo de vărsare, ca Insula Sacalinul Mare. Cea mai importantă peninsulă este Peninsula Crimeea, "împărţită" cu Marea Azov. Golfurile Mării Negre sunt fie largi, puţin prielnice adăpostirii vaselor pe furtună (ca Golful Burgas, Golful Varna, Golful Sinop, Golful Samsun şa), fie colmatate la ieşire de curenţii orizontali şi transformaţi în limane (Limanul Nistrului de exemplu).

Etajul mediolitoral al Mării Negre, cuprinzând zona de spargere a valurilor (0-0,5 m adâncime), adăposteşte în porţiunile pietroase organisme - animale şi vegetale - care se fixează puternic şi pot suporta unele perioade de uscare.

Câteva oraşe importante se află la Marea Neagră, cum ar fi Burgas, Varna, Constanţa, Odessa, Ialta, Sevastopol, Soci, Suhumi, Batumi şi Trabzon. Un oraş care nu se află propriu-zis la Marea Neagră, dar este mult legat istoric şi economic de această mare este oraşul Istanbul (mai demult Constantinopol şi capitala Bizanţ-ului).

În vremea romană marea se numea Pontus Euxinus.

Marea Neagră face legătura între Europa şi Asia. Graniţa stabilită de geografi între cele două continente, pe Caucaz şi strâmtoarea Bosfor taie această mare în două părţi inegale, cea mai mare parte fiind europeană.

Ca urmare a poziţiei sale Marea Neagră este singura, principala sau una din mările a numeroase popoare care locuiesc din timpuri mai vechi sau mai noi ţărmurile sale. Cele mai vechi popoare pontice sunt Românii, Armenii, Gruzinii şi Abhazii. Alte popoare pontice sunt Grecii, slavii cunoscuţi sub numele de Bulgari, Turcii şi alte popoare turcice (de exemplu Găgăuzii), Tătarii sau Mongolii (veniţi în regiune în sec. XIII), Rutenii, Ucraineenii, Azerii, Ruşii şi alţii. Toate aceste popoare prezintă astăzi o serie de tradiţii, legende şi alte forme de folclor legate de Marea Neagră.

[modifică] Oraşe

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Neagr%C4%83
Unelte personale