Iosif Ivanovici
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Iosif Ivanovici | ||
|---|---|---|
 Iosif Ivanovici.
|
||
| Informaţii generale | ||
| Nume naştere | Jovan Ivanović | |
| Alte nume | Ion, Ivan Ivanovici | |
| Data şi locul naşterii | 1845 Imperiul Austriac, Timişoara |
|
| Data şi locul decesului | 28 septembrie 1902 România, Bucureşti |
|
| Gen muzical | muzică militară, muzică uşoară | |
| Ocupaţie | compozitor, dirijor | |
| Instrument(e) | flaut, clarinet | |
Iosif Ivanovici, cunoscut şi ca Ion sau Ivan Ivanovici (n. Jovan Ivanović în 1845, Timişoara – d. 28 septembrie 1902, Bucureşti) a fost un clarinetist, dirijor şi compozitor român de muzici militare şi muzică uşoară. Creaţia lui cuprinde majoritar dansuri (vals, cadril, polcă) şi marşuri. Cea mai cunoscută compoziţie a sa este valsul „Valurile Dunării”.
Cuprins |
[modifică] Activitate
Anul naşterii nu se cunoaşte cu exactitate, dar cele mai multe surse indică anul 1845. În copilărie, a primit în dar un flaut pe care a învăţat să îl mânuiască de unul singur. Mai târziu, a intrat copil de trupă în fanfara Regimentului 6 Infanterie din Galaţi. Aici ia lecţii de clarinet sub îndrumarea lui Alois Riedl. Se dovedeşte a fi unul dintre cei mai talentaţi interpreţi din regimentul său şi este încurajat să studieze muzica la Iaşi, unde se va afla sub îndrumarea pedagogului Emil Lehr. Ulterior, va fi numit dirijor al mai multor formaţii de muzică militară.
Ivanovici rămâne aproape întreaga viaţă în Galaţi, ajungând în gradul de ofiţer. Interesul pe care îl manifestă pentru muzicile militare culminează cu numirea lui în funcţia de inspector general al muzicilor militare din România, în anul 1900.
Cariera desfăşurată de timpuriu în jurul ansamblurilor militare i-a sădit interesul pentru compoziţie, genul abordat pendulând între muzica uşoară (dansurile) şi scriitura în caracter marţial (piese pentru fanfară, marşuri). Este integrat generaţiei de compozitori de vals vienez, al cărei exponent de prim rang este Johann Strauss-fiul; de altfel, discografia sa îl surprinde în această ipostază cel mai adesea, numele său fiind regăsit pe compilaţii de gen mai curând decât pe discuri proprii (una dintre puţinele astfel de apariţii a fost realizată de către Orchestra Filarmonică „Banatul” sub conducerea lui Ion Iancu, editată de către Electrecord şi Discovery Records[1]).
Ivanovici se stabileşte în 1901 la Bucureşti şi moare aici un an mai târziu.
[modifică] Lucrări
A compus peste 350 de piese. Este însă cunoscut pe plan mondial prin valsul „Valurile Dunării”, piesă care s-a bucurat de un succes atât de mare, încât a fost uneori atribuită altor compozitori, între care şi Johann Strauss-fiul. A fost interpretată prima dată la Expoziţia Universală de la Paris din 1889, în aranjamentul semnat de Emile Waldteufel, bucurându-se de un succes fulminant.
Între compoziţiile lui Ivanovici se înscriu nenumărate mazurci, polci, cadriluri, serenade, romanţe, piese în stil popular (de pildă, „Sârba moţilor”, care a fost creată pentru a pune în lumină originea ardelenească a compozitorului). Piese de Ivanovici precum „Porumbeii albi” sau „Hora micilor dorobanţi” fac parte din repertoriul fanfarelor militare şi astăzi.
[modifică] Referinţe
- Biografia lui Iosif Ivanovici pe site-ul casei de discuri Naxos Records
- Biografia lui Iosif Ivanovici pe site-ul The Johann Strauss Society of Great Britain
[modifică] Legături externe
- Înregistrare cu Valurile Dunării
- Valurile Dunării (în finlandeză: Tonavan aallot) formaţia Sointu-orkesteri [2]
- Valurile Dunării (în finlandeză: Tonavan aallot) aranjament pentru armonică. Interpret Eddie Jahrl, înregistrare 2.9.1926, New York. [3]
- Valurile Dunării (în finlandeză: Tonavan aallot) formaţia Rytmi-Pojat, dirijor Eugen Malmsténin, înregistrare 1936 [4]
- Trandafirii Orientului (1935) (în finlandeză: Itämaan ruusuja) formaţia Rytmi-Pojat, dirijor Eugen Malmsténin, înregistrare (1935) [5]
- Partituri de Ivanovici pe site-ul Icking Music Archive
- Iosif Ivanovici - Donauwellen - Waves of the Danube - Valurile Dunării - CD Electrecord [6]
- Viennese Music Library [7] [8]
