Miron Cristea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secţiuni este disputat. Vă rugăm consultaţi părerile exprimate în pagina de discuţii. Vă rugăm nu ştergeţi eticheta până la rezolvarea disputei |
| Miron Cristea | |
 |
|
|
|
|
| În funcţie 1 februarie 1938 – 6 martie 1939 |
|
| Precedat de | Octavian Goga |
|---|---|
| Succedat de | Armand Călinescu |
|
|
|
| Născut(ă) | 20 iulie 1868 Topliţa |
| Profesie | Episcop ortodox |
| Naţionalitate | română |
| Credinţă | ortodox |
Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Topliţa d. 6 martie 1939, Cannes, Franţa) a fost un teolog român, cu rangul de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 - 1939). În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României. A fost membru al Academiei Române.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Patriarhul dr. Miron Cristea s-a născut la 18 iulie 1868, în oraşul Topliţa (astăzi în judeţul Harghita), într-o familie de ţărani români şi a primit la botez prenumele Ilie. După mamă, provenea dintr-o familie greco-catolică.
A făcut studiile la Gimnaziul săsesc din Bistriţa (1879 - 1883), la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1883 - 1887) şi apoi la Institutul Teologic din Sibiu (1887 - 1890). Ca elev la liceul din Năsăud, în anul şcolar 1886 - 1887, Ilie Cristea a fost ales preşedinte al societăţii culturale Virtus Romana Rediviva, pe care o prezidase cu trei ani înainte George Coşbuc.
După finalizarea examenului de bacalaureat şi absolvirea Academiei Teologice din Sibiu în anul 1890, Ilie Cristea a fost numit învăţător-director la Şcoala confesională românească din Orăştie şi a început să colaboreze la Telegraful Român. După un an, Mitropolia din Sibiu l-a trimis cu o bursă să studieze la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta (1891 - 1895), unde a obţinut la 15 mai 1895 titlul de doctor în filologie. Teza de doctorat este întitulată Viaţa şi opera lui Eminescu.
În timpul studenţiei, a colaborat ca jurnalist la ziarele Tribuna, Dreptatea şi Gazeta Transilvaniei şi a fost ales secretar al Societăţii studenţeşti Petru Maior. În 1894, pe parcursul desfăşurării "procesului memorandiştilor", împreună cu alţi 12 colegi, a redactat un manifest prin care ţăranii din Ardeal erau chemaţi să participe în număr cât mai mare la proces. În luna septembrie a aceluiaşi an, a luat parte în cadrul unei delegaţii numeroase de studenţi ardeleni la Congresul studenţesc de la Constanţa. În anii 1898 - 1900 a fost redactor la revista Telegraful Român.
[modifică] Activitatea clericală
Reîntors la Sibiu, Ilie Cristea a devenit funcţionar la Centrul mitropolitan din oraş, întâi ca secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului (1895 - 1902), unde a avut o activitate publicistică asiduă şi meritorie, şi în continuare în funcţia de consilier mitropolitan la Arhiepiscopia Sibiului (1902 - 1909). În această calitate, Cristea s-a distins şi ca bun administrator şi organizator. Între altele, s-a îngrijit de proiectul edificării frumoasei catedrale ortodoxe din Sibiu.
În acest răstimp, Cristea a devenit şi membru al clerului, fiind hirotonit la 30 ianuarie 1900 ca diacon necăsătorit şi apoi ridicat la rangul de arhidiacon la 8 septembrie 1901. Este tuns în monahism la 23 iunie 1902 la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, de lângă Arad, când a primit numele de monah Miron, iar la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit ieromonah. La 1 iunie 1908 a fost ridicat la rangul de protosinghel.
Ieromonahul Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania. A promovat în acest sens:
- înfiinţarea Băncii Culturale Lumina, care îşi propunea să acorde din dobânzi burse elevilor şi studenţilor români şi să ajute financiar familiile doritoare să înveţe meserii;
- participarea la reuniunile "Asociaţiei pentru cultura şi literatura poporului român din Transilvania" (ASTRA), fiind, din 1905, preşedintele Despărţământului Sibiu;
- susţinerea înfiinţării Muzeului etnografic şi de artă din Sibiu, căruia i-a scris statutul asociaţiei;
- înfiinţarea Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român;
- înfiinţarea, tot la Sibiu, a Reuniunii române de muzică, căruia i-a fost preşedinte;
- publicarea unei colecţii de proverbe, strigături şi zicale româneşti;
- sprijinirea intensă a şcolilor confesionale aflate sub îndrumarea Bisericii. Cristea a iniţiat şi prezidat conferinţe învăţătoreşti;
- întreţinerea unei corespondenţe ample cu oameni de cultură contemporani, din toate ţinuturile locuite de români. Împreună, între alţii, cu marele filantrop basarabean, totodată prieten apropiat, Vasile Stroescu, Cristea a ctitorit şi salvat numeroase biserici şi şcoli româneşti din Transilvania.
[modifică] Episcop al Caransebeşului
Prin activitatea sa de sprijinire a emancipării românilor din Austro-Ungaria, Cristea s-a impus încă din tinereţe atenţiei generale şi astfel a fost ales, la 21 noiembrie/3 decembrie 1909, episcop al Caransebeşului. A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910, fiind instalat în scaun la 25 aprilie/8 mai 1910. În această calitate, a apărat şcolile confesionale româneşti din Banat de încercările guvernului ungar din Budapesta de a le desfiinţa.
La sfârşitul primului război mondial, Cristea a participat, ca episcop al Caransebeşului, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, dând actului unirii binecuvântarea Bisericii strămoşeşti.
[modifică] Mitropolit-primat
Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegaţia românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la Bucureşti. Ca recunoaştere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18/31 decembrie 1919, să ocupe scaunul (rămas vacant) de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. Învestitura şi înscăunarea au avut loc a doua zi.
La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, recunoscându-i-se prin aceasta şi activitatea publicistică desfăşurată până atunci. Cristea publicase o serie de lucrări, între care o monografie despre Alexandru Roman (1897) şi o alta dedicată mitropolitului Miron Romanul (1898), apoi mai multe broşuri care conţineau cuvântări pe teme morale şi patriotice, lucrarea Proverbe, maxime, asemănări şi idiotisme colectate din graiul românilor din Transilvania şi Ungaria (1901), iar în anul 1905 tipărise Iconografia şi întocmirile din internul bisericei răsăritene, un valoros tratat de artă creştină, republicat ulterior, pe capitole, în periodicul Telegraful Român.
În calitate de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române din România Mare, Miron Cristea a realizat definitivarea unificării ecleziale prin întocmirea rânduielilor şi aşezămintelor fundamentale ale Bisericii româneşti unificate. Dintre iniţiativele în acest sens:
- unificarea bisericească a tuturor românilor ortodocşi în baza principiilor Statutului şagunian, care a dat laicilor un rol sporit în administrarea chestiunilor bisericeşti;
- înfiinţarea Institutului Biblic, care continuă să fiinţeze şi astăzi, cu editură şi tipografie, această instituţie dovedindu-şi utilitatea şi rosturile misionare.
Cristea a sprijinit de asemenea înfiinţarea unor eparhii noi, între care Episcopia Armatei (cu sediul la Alba Iulia), precum şi în Basarabia (la Bălţi şi Ismail), şi a reînfiinţat vechile centre episcopale de la Tomis (Constanţa), Oradea Mare şi Cluj, alegând pentru ele episcopi.
[modifică] Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales în rangul de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit şi înscăunat la 1 noiembrie 1925, devenit astfel primul patriarh al creştinismului ortodox românesc. În calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, el a desfăşurat o intensă activitate cultural-misionară:
- revigorarea revistei Biserica Ortodoxă Română;
- înfiinţarea la Bucureşti a publicaţiei eparhiale Apostolul, acest exemplu generalizându-se şi la alte eparhii şi chiar în unele parohii, care au scos foi parohiale;
- a stăruit asupra importanţei predicii şi a determinat publicarea unor părţi din Sfânta Scriptură cu explicaţii pentru credincioşi, precum şi tipărirea şi răspândirea unor broşuri cu cuprins religios şi moral;
- a susţinut intensificarea învăţământului religios în şcolile secundare, iar în privinţa pregătirii clerului, încă puţin numeros în raport cu cerinţele timpului, a reînfiinţat seminarii şi a pus bazele altora noi.
- a sprijinit activitatea filantropică prin crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii în străinătate etc.
Prea Fericitul Miron a contribuit la strângerea legăturilor Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, prin măsuri cum ar fi:
- trimiterea de delegaţii la conferinţele interortodoxe de la Constantinopol (1923) şi de la Muntele Athos (1930), ca şi la întrunirile Mişcării Ecumenice;
- călătoriile sale în Orient, până la Locurile Sfinte (1927);
- intervenţia sa la Patriarhia Ecumenică pentru ridicarea aşa-numitei "Schismele bulgare" şi pentru recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Albaneze;
- edificarea a două biserici româneşti la Ierusalim şi la Iordan;
- înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române în Statele Unite şi Canada (1934);
- primirea vizitelor efectuate la Bucureşti de către ierarhi şi reprezentanţi ortodocşi şi neortodocşi.
Importanţa şi prestigiului Bisericii Ortodoxe Române din acei ani au fost ilustrate de faptul că Biserica Ortodoxă Bulgară şi-a luat o vreme Sfântul şi Marele Mir de la Biserica Ortodoxă Română, iar patriarhul Ierusalimului a ţinut să călătorească personal în România pentru a reînnoi vechile legături, uitate într-o vreme.
Fiind un important lider naţional român şi militant pentru unificarea teritorială a României, patriarhul Cristea a răspuns cu abnegaţie la chemarea ţării, fiind numit senator, regent (20 iulie 1927 - 8 iunie 1930) şi, în cei din urmă ani ai vieţii, în împrejurări deosebit de grele, prim-ministru, între 10 februarie 1938 şi 6 martie 1939, dată la care a murit la datorie, în funcţia prim-ministru al României. Decesul a survenit la Cannes (Franţa), unde plecase pentru tratament medical. Trupul neînsufleţit al patriarhului a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
[modifică] Iniţiator al proiectului Catedralei Mântuirii Neamului
Între anii 1926 - 1929, au avut loc dispute în ziarele vremii privind locul pe care urma să fie construită viitoarea catedrală a Patriarhiei în Bucureşti. Patriarhul Miron Cristea a prezidat la 19 februarie 1929 şedinţa de la reşedinţa patriarhală la care a participat o comisie de experţi care a analizat cele douăsprezece locuri propuse pentru amplasarea noii catedrale. În a doua şedinţă din 23 februarie 1929, în final, comisia a reţinut trei propuneri:
- piaţa Bibescu Vodă, la poalele Dealului Mitropoliei şi pe locul Halelor Centrale;
- terenul pe care în prezent se află Hotelul Intercontinental şi clădirea Teatrului Naţional;
- terenul de pe Dealul Mihai Vodă, unde se afla Arsenalul Armatei, ce urma să fie mutat la marginea oraşului.
Despre Dealul Mihai Vodă (Dealul Arsenalului), cei adunaţi dimpreună cu patriarhul au apreciat că locul era înalt şi bun pentru catedrală, aflat şi el în inima oraşului, însă Cristea ceru trasarea de străzi şi bulevarde concomitent cu asanarea împrejurimilor, ceea ce ar fi complicat proiectul şi ar fi fost foarte costisitor. Ridicarea construcţiei pe Dealul Arsenalului sau în locul Teatrului Naţional ar fi presupus un amplu proces de expropriere. În consecinţă, a fost ales locul de la poalele Dealului Mitropoliei, în piaţa Bibescu Vodă.
[modifică] Bibliografie
- Mircea Păcurariu - Dicţionarul Teologilor Români (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996);
- Gheorghe Vasilescu - Patriarhul Miron Cristea - Un luptător pentru unitatea neamului. În Glasul Bisericii, revista oficiala a Sfintei Mitropolii a Munteniei şi Dobrogei, anul LIV, nr. 5-8, mai-august 1998, p. 127-130;
- Antonie Plămădeală - Mitropolitul Ardealului, Patru trepte în cei 60 de ani de patriarhat ortodox român. În vol. "Alte file de calendar de inimă românească", Sibiu 1988, p. 44-69 (cuvântare ţinută în Sala Sinodală din Palatul Patriarhal din Bucureşti în ziua de 29 septembrie 1985);
- Romulus Cândea - Patriarhul Miron Cristea. În Candela, an. XXXVI, 1925, nr 3-7, p. 73-95 (şi extras, 23 p.) ;
- Ion Rusu Abrudeanu - Înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul României Dr. Miron Cristea. Omul şi faptel, I (Bucureşti, 1929);
- Vasile Netea - Înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul României Dr. Miron Cristea. La împlinirea vârstei de 70 de ani (1868-1938) (Târgu Mureş, 1938).
| Predecesor: Octavian Goga |
Prim-ministrul României 1 februarie 1938 – 6 martie 1939 |
Succesor: Armand Călinescu |
| Predecesor: - |
Patriarh al BOR 1925 - 1939 |
Succesor: Nicodim |
| Biserica Ortodoxă Română | ||
|---|---|---|
| Mitropoliţi-Primat | Nifon Rusailă | Calinic Miclescu | Iosif Gheorghian (prima dată) | Ghenadie Petrescu | Iosif Gheorghian (din nou) | Atanasie Mironescu | Conon Arămescu-Donici | Miron Cristea | |
| Patriarhi | Miron Cristea | Nicodim Munteanu | Justinian Marina | Iustin Moisescu | Teoctist Arăpaşu | Daniel Ciobotea | |
