Inovație

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Inovația este considerată, în general, ca motorul principal al creșterii economice în economia globală de astăzi. Prin introducerea în practică a inovațiilor se pot obține produse cu caracteristici de calitate îmbunătățite, servicii de calitate superioară, procese de producție noi, mai eficiente și mai curate (ecologice), modele îmbunătățite ale sistemului de management al afacerilor, metode moderne de management al forței de muncă etc. Există multiple motivații ale întreprinderilor și organizațiilor pentru a inova, între care: creșterea cotei de piață, cucerirea de noi piețe, ameliorarea calității produselor, lărgirea gamei de produse, înlocuirea produselor învechite, reducerea impactului asupra mediului etc. Inovația este indisolubil legată de creativitate (categorie din care face parte acest articol). Inovarea și creativitatea sunt procese care se intercondiționează, deoarece găsirea soluției la problemele ce apar într-un proces de inovare necesită creativitate. Inovația vizează o aplicare comercializabilă în practică a unei invenții; totuși, inovația este posibilă și fără o prealabilă invenție.In cuprinsul articolului se prezintă definițiile cele mai curente ale inovației, tipurile de inovații,inovațiile incrementale și inovațiile radicale (breakthrough innovation-l. engl.), activitățile de inovare.

Definițiile inovației[modificare | modificare sursă]

Inovația a fost definită în multe moduri diferite de către diferiți specialiști, fără să existe o definiție general acceptată. În DEX online [1][2] se menționează că inovația este: "1) o noutate, schimbare, prefacere, sau 2) rezolvarea unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice sau raționalizării soluțiilor aplicate". Dicționarul Merriam-Webster Online[2][3]prezintă o definiție cu sens larg a inovației: "1) introducerea a ceva nou, sau 2) o idee nouă, o metodă nouă sau un dispozitiv nou". Inovarea este un proces (acțiunea de a inova), iar inovația este rezultatul unui proces de inovare. Există și opinia că "inovarea" este atât un proces cât și rezultatul acestui proces (deci ar fi atât formă activă cât și rezultativă), adică există o polisemie a termenului.[3]

Inovația nu se limitează la știință și tehnologie.In sens larg,inovația poate fi și socială (în sisteme sociale), artistică,în domeniul administrativ,în afaceri,în îngrijirea medicală etc. În sociologie, inovația este definită ca un proces de influență care conduce la o schimbare socială și al cărei efect este respingerea normelor sociale existente și adoptarea unor norme noi.[4]

Tipuri de inovații[modificare | modificare sursă]

Tipul de inovație este un diferențiator obișnuit utilizat în literatură. Manualul OSLO versiunea 3 din 2005[5][4] a propus clasificarea inovațiilor în patru categorii: 1) inovația de produs; 2) inovația de proces; 3) inovația de marketing; 4) inovația organizațională. Manualul OSLO recomandă următoarea definiție conceptuală a inovației (tehnice): "O inovație este implementarea unui produs nou sau îmbunătățit semnificativ (un bun sau serviciu), sau a unui proces, a unei metode noi de marketing, sau a unei metode de organizare noi în practica afacerilor, în organizarea locurilor de muncă sau în relațiile externe". Cerința minimă pentru o inovație este aceea că produsul, procesul, metoda de marketing sau metoda de organizare trebuie să fie noi (sau semnificativ îmbunătățite) pentru firmă. O inovație de produs este "introducerea unui bun sau serviciu care sunt noi sau îmbunătățite semnificativ în ceea ce privește caracteristicile lor sau utilizările intenționate". Acestea includ îmbunătățiri semnificative ale specificațiilor tehnice,componentelor și materialelor, ale software-ului încorporat, ale atitudinii prietenoase față de utilizatori sau ale altor caracteristici funcționale. Inovațiile de produs pot utiliza noi cunoștințe sau tehnologii, sau se pot baza pe noi utilizări sau combinații ale cunoștințelor și tehnologiilor existente. Termenul produs se folosește pentru a acoperi atât bunuri cât și servicii. Inovația de proces este implementarea unei metode noi sau îmbunătățite semnificativ de producție (de exemplu noi procedee de fabricație sau fluxuri tehnologice) sau unei metode noi de livrare. Aceasta include schimbări semnificative în tehnici, echipamente tehnologice și/sau ale software-ului. Rezultatul inovării de proces trebuie să fie semnificativ în ceea ce privește: nivelul producției, calitatea produselor sau reducerea costurilor de producție și distribuție. Inovația de marketing este implementarea unei noi metode de marketing care implică schimbări semnificative ale designului produsului sau ale ambalajului, noi metode de vânzare, de plasare a produsului, de promovare a produsului sau în privința politicii de prețuri. Inovațiile de marketing au scopul de a satisface mai bine necesitățile clienților, urmăresc deschiderea de noi piețe sau o poziționare nouă a produselor firmei pe piață, cu obiectivul de a crește vânzările firmei. Inovația organizațională este implementarea unei noi metode de organizare în practicile de afaceri ale firmei, în organizarea locurilor de muncă sau în relațiile externe ale firmei. O astfel de inovație urmărește creșterea performanțelor firmei prin reducerea costurilor administrative sau ale tranzacțiilor, îmbunătățirea satisfacției la locurile de muncă (și astfel a productivității forței de muncă) sau reducerea costurilor de aprovizionare. Acest tip de inovare pare acum să ofere soluții pentru o dezvoltare organizațională mai durabilă și mai greu de imitat de către competitori. În plus, poate chiar caracterul oarecum nedefinit al noțiunii de inovare organzațională (managerială) îi conferă o atractivitate sporită în ochii celor ce nu se mulțumesc cu soluțiile facile.[6] În SUA multe inovații organizaționale au avut loc în distribuție. Exemple de inovații organizaționale includ introducerea sistemelor de management al lanțului de aprovizionare, a sistemului de management al calității etc. În sens general, termenul "inovație organizațională" se referă la crearea sau adoptarea unor idei sau comportamente noi pentru organizație, prin schimbări și adaptări interne ale organizației care inovează (Lam,Alice(2004)[7][5].Pot fi introduse schimbări în strategie, structură, competențe în procese, sisteme de stimulare sau cultura în inovare a organizației,reorganizarea întregii organizații. Între inițiatorii inovației organizaționale (manageriale) se numără în principal managerii organizațiilor, consultanții în management și reprezentanții mediului academic. [8] O definiție cuprinzătoare a inovației, care încorporează atât produse (și servicii) cât și procese (în marketing, în sisteme și operaționale) a fost formulată de G. Pinchot și R. Pellman (1999)[9]: "inovația este atât crearea cât și aducerea în utilizare profitabilă a unor noi tehnologii, noi produse, noi servicii, noi idei de marketing, noi sisteme și noi căi de operare". Una dintre clasificările timpurii ale tipurilor de inovații a fost elaborată de economistul austriac Joseph Alois Schumpeter (1883-1950) care deosebește cinci tipuri (Schumpeter,J.A.(1934)[10]:a) crearea unor produse noi sau îmbunătățirea calității unui produs; b) noi metode de producție care se bazează pe descoperiri științifice noi; c) noi surse de aprovizionare cu materii prime sau semifabricate; d)crearea unor noi piețe; e) apariția unei noi forme de organizare industrială care să conducă la crearea unei poziții de monopol. Damanpour,F.(1991)[11]definește inovația ca "adoptare a unui dispozitiv, sistem, program, proces, produs, serviciu sau a unei politici care sunt noi pentru organizația care le adoptă". Compania de consiliere generală în management din SUA Boston Consulting Group (BCG)apreciază că "inovația este procesul de realizare a unor îmbunătățiri prin introducerea a ceva nou. Acesta poate fi un nou produs inventat,o nouă lege emisă de guvern sau pur și simplu o nouă idee care încurajează gândirea nouă". O ediție recentă a Business Dictionary(Dictionar de afaceri)[6][12] definește inovația ca "procesul prin care o idee sau o invenție este transformată într-un bun sau un serviciu,pentru care oamenii vor plăti. Pentru a fi denumită inovație, o idee trebuie să fie reproductibilă la costuri economice și trebuie să satisfacă o necesitate specifică. Inovația implică aplicarea deliberată a informațiilor, imaginației și inițiativei pentru obținerea unei valori diferite sau mai mari din resurse și cuprinde toate procesele prin care ideile noi sunt generate si convertite în produse utile". Abernathy și Clark (1985)[13] au evaluat inovația din perspectiva avantajelor pe care le aduce unei organizații în raport cu concurenții săi, rezultând patru tipuri de inovații: a)inovații"arhitecturale" (de fond) care recombină anumite componente ale unui produs sau proces astfel încât să rezulte o nouă "arhitectură". Un exemplu de inovație arhitecturală poate fi înlocuirea oțelului cu materiale plastice, în unele aplicații; b) inovații de "nișă comercială" care permit crearea de noi piețe prin utilizarea tehnologiei existente; c) inovații "regulate" (curente) care sunt schimbări incrementale, continue ce au efecte cumulative semnificative asupra costului și performanțelor produselor. Inovații curente de perfecționare continuă au loc în industria automobilelor, a calculatoarelor etc.; d) inovații "revoluționare" (de ruptură) care produc tehnologii sau produse complet noi,implicând schimbări radicale ("de ruptură") ale unor industrii sau crearea de industrii noi.Apariția compact-discurilor audio (CD) este, în raport cu banda magnetică, o inovație revoluționară. Francis,D.și Bessant,J.(2005)[14]propun patru categorii de inovații (cei '4P" ai inovației): -P1, inovația de produs; -P2, inovația de proces; -P3, inovația de poziționare a firmelor sau produselor; -P4, inovația de paradigmă. Aceste patru categorii de inovații nu sunt strict distincte, ci au granițe fuzzy (vagi).Cei "4P" ai inovației permit examinarea spațiului de oportunități pentru inovare. Inovația de poziționare este o schimbare a contextului în care sunt livrate produsele și nu afectează semnificativ compoziția sau funcționalitatea produsului.De exemplu, introducerea unui produs bine definit într-o nouă piață reprezintă o inovație de poziționare. Trăsătura principală a strategiei de poziționare inovativă a produselor este managementul identităților, prin publicitate, marketing, media și ambalaje.Inovația de poziționare poate schimba caracteristicile unei piețe existente sau poate crea o piață complet nouă,care nu exista anterior. Inovația de paradigmă. Termenul de paradigmă și-a găsit locul în vocabularul managementului organizațiilor în expresii ca "schimbare de paradigmă" sau "ruptură de paradigmă". Expresiile sunt înțelese, în general, pentru a implica faptul că un sistem tradițional de convingeri-vechea paradigmă- a fost înlocuit cu un nou mod de înțelegere, o nouă paradigmă. Inovația de paradigmă este o schimbare a modelelor mentale de acțiune pentru rezolvarea problemelor asociate cu inovarea unui produs sau serviciu particular. Exemple de inovații de paradigmă care redefinesc în mod radical natura organizației și politicile de management pot fi: schimbarea practicii de management, înlăturarea stilului autoritar, introducerea stilului participativ, abordări bazate pe echipe.Un exemplu de inovație de paradigmă este dezvoltarea soluțiilor prin Internet pentru multe domenii, cum sunt activitățile bancare, asigurări, voiaj etc. Există, totuși, o anumită neclaritate în definirea inovației de paradigmă, termenul fiind întrucâtva litigios.

Inovații incrementale și inovații radicale[modificare | modificare sursă]

Termenii inovații incrementale și inovații radicale sunt diferențiați frecvent în funcție de gradul de schimbare necesar pentru implementarea inovației,de nivelul de intensitate tehnologică. Inovațiile radicale (de ruptură, breakthrough innovation (l.engl.)) produc soluții cu totul noi pentru sisteme,procese,produse sau servicii,care se dezvoltă într-o nouă afacere, pot cauza schimbări majore într-o întreagă ramură industrială sau pot pune bazele unei noi industrii, însoțită de crearea unor noi piețe. Inovațiile radicale asigură o valoare pentru clienți substanțial mai mare, aceasta din urmă fiind o dimensiune a noutății. Exemple de inovații radicale sunt: laserul, fibrele optice, industria computerelor, radarul etc. Inovațiile radicale de produs descriu un produs a cărui utilizare intenționată,caracteristici de performanță,atribute,proprietăți ale construcției sau utilizare a materialelor și componentelor se deosebesc semnificativ în comparație cu produsele executate anterior.Astfel de inovații pot implica tehnologii radical noi sau se pot baza pe combinarea tehnologiilor existente în noi utilizări. Inovațiile radicale se caracterizează prin următoarele: a) performanța produsului se îmbunătățește de 5...10 ori față de produsele similare existente; b) se creează premize pentru reducerea cu 30...50% și peste a costurilor; c) produsele au caracteristici de performanță noi pe plan mondial.[15].Actualmente,cercetătorii sunt departe de un consens referitor la definiția formală a inovațiilor radicale.[16]

Inovațiile incrementale implică "adaptarea,rafinarea,simplificarea și îmbunătățirea produselor existente și/sau a sistemelor de producție și de distribuție existente.[17].Inovațiile incrementale au fost definite de Banbury și Mitchell (1995)[18] ca" rafinări și extinderi ale proiectelor stabilite care conduc la beneficii substanțiale de preț sau funcționale la utilizatori". Inovațiile incrementale sunt,de regulă,îmbunătățiri minore ale produselor și proceselor existente [19][7]Inovația incrementală a unui produs sau serviciu se referă la un produs/serviciu existent, ale cărui performanțe au fost intensificate sau îmbunătățite în ciclul de viață, de la o versiune la alta. Un produs simplu poate fi îmbunătățit prin utilizarea unor componente sau materiale cu performanțe mai înalte, în timp ce un produs complex, format din mai multe subsisteme tehnice integrate, poate fi îmbunătățit prin schimbări parțiale aduse unuia dintre subsistemele sale. Inovațiile incrementale pot consta și din extinderea liniilor de producție existente, crearea de familii de produse sau extinderea funcțiunilor produselor existente prin adăugarea de funcțiuni complementare. Inovațiile incrementale au caracter continuu (spre deosebire de cele radicale care sunt discontinue) și o frecvență relativ mare, în vederea satisfacerii necesităților percepute pe piață, însă asigură firmelor câștiguri mai mici în comparație cu inovațiile radicale. Categoria inovațiilor incrementale include și inovații "imitate", similare cu cele ale concurenților,care sunt noi pentru firmă,însă nu sunt noi pentru piață. Inovațiile imitate au de obicei o inovativitate tehnologică scăzută și o inovativitate de piață mai redusă.[20]

Deosebiri dintre invenție și inovație[modificare | modificare sursă]

Invenție și "inovație" sunt concepte care nu trebuie confundate. Invenția constă în crearea unei noi configurații, compoziții sau materii, dispozitiv sau proces.[8]Invenția este prima apariție a unei noi idei (concept) pentru un nou produs sau proces, în timp ce inovația este prima comercializare a ideii noi.[21] Această idee nouă poate fi o recombinare a unor idei vechi, o schemă care constituie o provocare pentru ordinea prezentă, o formulă sau o abordare unică ce este percepută ca nouă de către persoanele implicate. Inovația vizează o aplicare comercializabilă în practică a unei invenții, o integrare a invenției în practica economico-socială. Dacă invenția este definită ca acțiunea de a imagina, a inventa, a crea ceva nou, sau facultatea de a descoperi ceva, de a crea prin imaginație, inovația se definește (în special în economie) ca întregul proces care continuă de la emergența unei idei pînă la materializarea sa (lansarea noului produs), prin cercetare de piață,dezvoltarea prototipului și primele faze de producție. O invenție nu devine o inovație până ce nu a fost procesată prin activități de producție și marketing și a fost comercializată pe piață. Se consideră că:

Inovația = Idee (invenție) + Comercializare

Fără comercializarea noilor produse inovative, ideea inovativă nu aduce avantaje pentru întreprindere, nu are valoare economică pentru aceasta. Inovația se caracterizează prin abilitatea de a captura valoare economică din invenție.Inovația trebuie să fie utilă prin contribuția sa la performanțele firmei sau la satisfacerea necesităților clienților,în timp ce invenția poate să nu fie aplicată în practică.

O abordare nuanțată a conceptelor de inovație și invenție aparține lui Edward B.Roberts (2007)[22] care consideră că procesul de inovare este compus din două părți: 1) generarea unei idei sau invenții și 2) transformarea acelei idei într-o afacere (business) sau altă aplicație utilă. Această abordare este tradusă în schematizarea:

Inovația = Invenție + Exploatare

Procesul de invenție implică toate eforturile pentru a crea noi idei și a obține ca acestea "să funcționeze", iar procesul de exploatare se referă la eforturile de dezvoltare comercială a ideii sau invenției, aplicarea și transferul acestora, inclusiv focalizarea ideilor sau invențiilor spre obiective specifice, evaluarea acestor obiective, eventual utilizarea pe bază largă, diseminarea și difuzarea rezultatelor bazate pe tehnologie.


Activități de inovare[modificare | modificare sursă]

Activitățile de inovare sunt acțiunile cu caracter științific, tehnologic, organizațional, financiar și comercial care participă toate la materializarea inovațiilor și implementarea acestora[5]. Activitățile de inovare includ, deasemenea, și cercetarea-dezvoltarea care nu este legată direct de elaborarea unei inovații specifice, dar care urmărește acumularea unor noi cunoștințe în mecanică, cinematică, electromagnetism sau termodinamică, ce vor fi necesare în proiectarea unor sisteme tehnice inovative moderne.Procesul de inovare include o serie de activități care nu au caracter de cercetare-dezvoltare, cum sunt fazele ulterioare de producție și distribuție a noilor produse,instruirea personalului în privința noilor procese, activități de implementare a inovațiilor, de exemplu noi metode de marketing sau noi metode organizaționale.

Surse pentru inovare[modificare | modificare sursă]

Inovarea sistematică începe cu analiza surselor de noi oportunități de inovare. Drucker,Peter (1985)[23][9] susține că există o serie de surse de inovare,interne și externe firmei.Ca surse interne de inovare ale firmei sau industriei pot fi considerate:

  • Evenimentul neașteptat. Orice succes comercial neașteptat trebuie exploatat de firmă într-o oportunitate de inovare, prin elaborarea unei noi variante de produs sau a unui nou produs care va fi lansat ca viitoare generație.
  • Neconcordanțe între așteptări și rezultate sau între presupuneri și realități pot crea oportunități pentru inovare.
  • Necesitățile proceselor: îmbunătățirile proceselor pot crea noi oportunități.De exemplu,inventarea linotipului a permis să se tipărească mari cantități de ziare, cu eficiență ridicată în mass media.
  • Schimbări în industrie și în piață: creșterea cererii pe piață sau creșterea industriei deschid noi oportunități de lansare a unor procese de inovare.

Dintre sursele externe ale firmei (în mediul social și intelectual) fac parte:

  • Schimbările demografice în populație, de exemplu în distribuția pe grupe de vârstă, în educație, în ocupații etc. sunt oportunități pentru preocupările inovative ale antreprenorilor.

٭Schimbări în percepție. Înțelegerea percepțiilor clienților asupra produselor firmelor constituie cheia pentru exploatarea oportunităților.

٭Noi cunoștințe din categoriile invențiilor,brevetelor,know-how etc.vor aduce oportunități de noi produse sau piețe. Managerii trebuie să analizeze toate aceste surse de noi oportunități.

Joẽl Broustail și Frédéric Fréry (1993)[24] au propus alte surse importante pentru inovare,cum sunt furnizorii și clienții, transferul tehnologic de la un sector industrial la altul sau între ramuri industriale diferite, cererile pieței. Nu trebuie să fie ignorate alte surse și metode de colectare a informațiilor și ideilor inovative, ca de exemplu, concurenții, personalul curent al firmei,partenerii de afaceri informații obținute de departamentul Marketing etc.[25]

Măsurarea inovatiei[modificare | modificare sursă]

Inovarea este o activitate complexă,cu multe componente care interacționează,iar procesul de inovare nu este ușor de cuantificat.Metoda cea mai obișnuită de măsurare a inovației se bazează pe utilizarea unor indicatori indirecți: a) date asupra cercetării-dezvoltării;b) date asupra brevetelor de invenție.

Cheltuielile de cercetare-dezvoltare reprezintă un indicator care măsoară o parte a intrărilor (inputuri) în procesul de inovare,indică resurse cheltuite.Acest indicator are dezavantaje majore :cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare (C-D) nu echivalează totdeauna cu inovații de succes, nu conduc în mod necesar la produse și/sau procese îmbunătățite.Acest indicator este o măsură supraestimată a inovării,deoarece poate include și eforturi de C-D eșuate.

Brevetele de invenție reprezintă un indicator obișnuit pentru inovare,care are avantaje remarcabile:

٭brevetele sunt acordate pentru tehnologii inventive,cu perspective de comercializare;

٭sistemul brevetelor de invenție înregistrează sistematic informații importante asupra invențiilor.Totuși,numărul brevetelor de invenție are și dezavantaje ca indicator al inovațiilor: nu toate inovațiile sunt brevetate ca invenții,iar pe de altă parte, un inventator nu este în mod necesar și inovator,dacă invenția nu este comercializată sau introdusă în producție. Au fost dezvoltați noi indicatori care permit măsurarea directă a inovațiilor:a) numărul de inovații; b) analiza activităților inovative în firme.

Numărul de inovații este o măsură directă a inovațiilor și constituie o abordare "pe obiect", deoarece se concentrează pe inovațiile înseși.Dezavantajul acestui indicator este că tinde să favorizeze inovațiile radicale,față de cele incrementale și exclude inovațiile nereușite. Analiza activităților inovative la nivelul firmelor colectează informații asupra inovațiilor direct de la firme prin analize și interviuri, și constituie o abordare "pe subiect".Această abordare a devenit în prezent metoda standard de colectare a informațiilor asupra inovațiilor din industrie.Dezavantajul major al acestui indicator constă în faptul că reprezentativitatea rezultatelor depinde de rata de răspuns a firmelor la interviuri.[26]

Tabloul de bord european al inovării[modificare | modificare sursă]

Pentru a evalua performanțele de inovare realizate de statele europene,la inițiativa Comisiei Europene a fost dezvoltat instrumentul denumit Tablou de bord european al inovării ("European Innovation Scoreboard (EIS)"- în l.engl.),care permite analiza comparativă a performanțelor activităților de inovare ale Statelor Membre ale UE, precum și ale altor națiuni inovative.[27] O versiune pilot a EIS a fost publicată în anul 2000,iar începând din 2001 au fost publicate versiuni complete în fiecare an.Conform metodologiei EIS,performanțele în inovare sunt caracterizate de 29 indicatori de inovare, repartizați în trei blocuri principale: a) Factori motori pentru inovare; b) Activitățile firmelor; c) Rezultate. Pentru o prezentare rezumativă a performanțelor de inovare naționale,a fost elaborat un Indice de sinteză pentru inovare (Summary Inovation Index, SII- în l.engl), care este un indice compus din cei 29 indicatori de măsură; valoarea sa poate varia de la 0 (cea mai slabă performanță),până la 1(performanța cea mai mare).Cu ajutorul acestui indice sunt sintetizate performanțele de inovare prin agregarea diferiților indicatori pentru fiecare țară într-o singură cifră.Studiul și cuantificarea performanțelor activităților inovative în unele țări europene au fost realizate de Francesco Bogliacino și Mario Pianta (2009)[28][10]

Alte metrici pentru inovare[modificare | modificare sursă]

La nivelul Uniunii Europene au fost introduse și alte instrumente de benchmarking și indicatori pentru evaluarea diferitelor dimensiuni ale inovării în Europa. Intre aceste metrici pentru inovare se includ: Schița Tendințelor de Inovare în Europa ( Trend Chart on Innovation in Europe - în l.engl.), Analiza Inovării Comunitare (Community Innovation Survey (CIS) -în l.engl.), Ino-Barometrul (Inno-Barometer - în l.engl.), Tabloul de Bord European al Inovării în Sectorul Serviciilor (SSIS)."Schița Tendințelor de Inovare în Europa" este un instrument practic,introdus de Comisia Europeană în 1998 pentru a monitoriza schimbările în politicile de inovare din Statele Membre. CIS este o analiză statistică coordonată de oficiul statistic al Comisiei Europene, EUROSTAT.Baza metodologică a CIS este oferită de Manualul Oslo. Ino-Barometrul este o colecție de opinii obținute sub auspiciile Comisiei Europene, care explorează opiniile managerilor din Europa asupra necesităților companiilor, investițiilor în inovare și rezultatelor obținute.[29][11]

A fost elaborat mai recent (în 2009) un indice al capacității de inovare (Innovation Capacity Index - ICI)[30][12], acest indice (indicator) fiind construit pe 5 piloni, compuși dintr-un total de 61 de variabile. Indicele ICI ierarhizează țările conform cu performanța lor generală și oferă scoruri pe baza unor piloni și subindici care dau o idee generală a performanțelor în domeniile respective. Ierarhizarea ICI pentru perioada 2009-2010 este : Suedia, Finlanda, Statele Unite, Elveția, Olanda etc. România este situată pe locul 47 din 131 țări.

Inovația în servicii[modificare | modificare sursă]

Serviciile constituie un domeniu important al economiilor moderne,reprezentând 60-75 % din activitățile economice în Europa și un procent similar al angajaților din sectorul privat. Inovațiile produse în sectorul serviciilor au un caracter diferit față de cele din industriile primare (de exemplu,industrii extractive) cât și din industriile secundare (fabricație,construcții, utilități), de exemplu prin utilizarea mai amplă a inovațiilor de marketing și a inovațiilor organizaționale.Mai mult, inovațiile în servicii sunt deseori non-tehnologice, adică sunt posibile și fără utilizarea de noi tehnologii.

Definiții. O definiție cuprinzătoare a inovației în sectorul serviciilor a fost propusă de van Ark et al(2003)[31][13] :Inovația în servicii este "un concept de serviciu nou sau considerabil îmbunătățit, un nou canal de interacțiune cu clienții, un nou sistem de furnizare a serviciilor sau concept tehnologic care în mod individual sau în combinație conduce la una sau mai multe funcțiuni noi (reînnoite) ale serviciului, care sunt noi pentru firmă și schimbă serviciul/bunul oferit pe piață și necesită noi capabilități tehnologice,umane sau organizaționale ale firmei de servicii". Această definiție acoperă noțiunile de inovație tehnologică și non-tehnologică în servicii. O definiție utilă a fost propusă de Finnish Funding Agency for Technology and Innovation [14] :"Inovația în servicii este un concept nou sau semnificativ îmbunătățit de serviciu care este adoptat în practică.Acesta poate fi, de exemplu, un nou canal de interacțiune cu clienții,un nou sistem de distribuție sau un nou concept tehnologic ori o combinație a acestora.O inovație în servicii include totdeauna elemente reproductibile care pot fi identificate și reproduse sistematic în alte cazuri sau medii....".

Pentru sectorul serviciilor pot fi acceptate următoarele definiții ale inovației de produs,respectiv de proces:

Inovațiile de produs sunt servicii a căror utilizare intenționată sau ale căror caracteristici de performanțe diferă semnificativ de cele deja existente. Introducerea unor servicii complet noi reprezintă inovații de produs.

Inovațiile de proces sunt reprezentate de utilizarea de metode,proceduri,echipamente și/sau competențe noi sau semnificativ îmbunătățite pentru furnizarea serviciilor.De exemplu, introducerea sistemului de navigație GPS (Global Positioning System) în servicii de transport reprezintă o inovație de proces.

Din cauza finalității comune (simultaneității) dintre producerea serviciului și consumarea acestuia,distincția dintre inovațiile de produs și cele de proces este mai puțin precisă decât în fabricație; de obicei, inovațiile de produs și de proces coincid în servicii.

Modelul den Hertog al inovațiilor. Inovațiile în servicii pot implica noi canale de distribuție a produselor, noi forme de interacțiuni cu clienții, noi tehnologii etc. Pim den Hertog et al (1999)[32] [15] a identificat patru "dimensiuni" ale modelului de inovații în servicii:

٭ conceptul de serviciu;

٭ interfața cu clienții;

٭ sistemul de furnizare a serviciilor;

٭ noi opțiuni tehnologice.

Dimensiunea "nou concept de serviciu" se referă la o nouă idee sau concept de serviciu care sunt noi pe piață,în realitate un nou gen de serviciu.Exemple din această categorie de inovații pot fi :linii aeriene "low-cost" (cu costuri mici) sau noi servicii de tehnologia informației și comunicațiilor.

Dimensiunea "nouă interfață cu clienții".Modul în care furnizorul de servicii interacționează cu clientul poate fi o sursă de inovație.Clienții sunt deseori foarte implicați în producerea serviciului.Exemple pot include activitățile bancare electronice (introducerea de ATM-uri pentru retragerea de bani cash), livrarea de baze de date prin Internet etc.Pentru a evidenția interacțiunea dintre furnizorul serviciului și clienții beneficiari, cercetătorii francezi P.Eigler și E.Langeard (1987)[33] [16] au creat neologismul "servuction" (tradus în l.română prin "servucție"),obținut prin contractarea termenilor "SERVice" și "prodUCTION". Termenul "servuction" trebuie considerat ca proces de producție (creare) a unui serviciu în care sunt direct implicați clienții.

Dimensiunea"nou sistem de funizare a serviciilor". Această dimensiune se referă la ajustări/schimbări ale sistemului de furnizare a serviciilor, de exemplu prin noi rutine de lucru. Noile sisteme de servicii pot necesita,de exemplu, noi structuri organizaționale sau noi competențe ale echipelor. Un exemplu de inovație care a condus la schimbări în sistemul de furnizare este E-comerțul : acesta poate necesita un "re-engineering" al procesului de afaceri.

Dimensiunea "noi opțiuni tehnologice" se referă la dezvoltarea și implementarea unor noi forme de tehnologii în producerea serviciului. Tehnologia informației nu este singura tehnologie relevantă în inovarea din servicii, totuși constituie o sursă tehnologică importantă în multe servicii inovative.Dimensiunea tehnologică a inovației se poate referi ,de exemplu, la un nou calculator sau noi pachete software individualizate. De asemenea, în unele cazuri firmele acordă produse fizice care însoțesc serviciile, de exemplu carduri de fidelitate pentru clienți. Totuși, inovațiile în servicii sunt posibile și fără inovare tehnologică sau pot încorpora un conținut tehnologic limitat.

In practică, noile servicii inovative sunt un amestec al celor patru tipuri de "dimensiuni" ale inovațiilor.

Pentru a măsura inovația în servicii s-a introdus indicatorul Tablou de bord european al inovării în sectorul serviciilor (în l.engl.-European Service sector Innovation Scoreboard (SSIS)).Acest indicator este un răspuns la importanța din ce în ce mai mare a serviciilor în general și la inovația în servicii,în particular.



Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ DEX online-Dicționarul explicativ al limbii române
  2. ^ Merriam-Webster Online
  3. ^ Azgaldov, G.G., Kostin, A.B. (2009). K voprosu o termine "inovația" (Asupra problemei despre termenul "inovație")[1]
  4. ^ Corsi, Patrick et al.(editors),(2006).Innovation Engineering.The power of intangible networks. Published by ISTE Ltd 2006- London
  5. ^ a b OSLO Manual.Guidelines for collecting and interpreting innovation data.3rd ed.OECD/European Communities, 2005
  6. ^ Ciumara, T. (2013) Explorarea funcțiilor economice ale consultanței în practicile inovative de management în condițiile dezvoltării economice durabile, Institutul Național de Cercetări Economice, ISBN 978-973-618-325-6
  7. ^ Lam,Alice(2004),Organizational Innovation,Working Paper,No.1
  8. ^ Ciumara, T. (2011) Brief Analysis Of Some Sources Of Managerial Innovation, Financial Studies, vol. 15, nr. 3
  9. ^ G. Pinchot,R. Pellman (1999): Intrapreneuring in Action: A handbook for business innovation, Berret-Koehler Publishers Inc,San Francisco CA,1999
  10. ^ Schumpeter,J.A.(1934) The Theory of Economic Development,Cambridge,Mass:Harvard University Press
  11. ^ Damanpour,F.(1991) Organisational Innovation:A Meta-Analysis of Effects of Determinants and Moderators, Academy of management Journal,34,No.3,1991,p.555-590
  12. ^ Business Dictionary.com,2007-2009
  13. ^ Abernathy,William J.and Clark,Kim B. (1985):Innovation:Mapping the Winds of Creative Destruction,Research Policy,14,3
  14. ^ Francis,D.,Bessant,J.(2005):Targeting innovation and implications for capability development, Technovation,25(3),p.171-183
  15. ^ Leifer,R.et al(2000):Radical Innovation-How Mature Companies Can Outsmart Up starts,Harvard Business School Press,Boston Mass.,2000
  16. ^ McDermott,C.M.,O'Connor,G.C.(2002),Managing Radical Innovation:An Overview of Emergent Strategy Issues,Journal of Product Innovation Management,19,p.424-438.
  17. ^ Song,M.X., Montoya-Weiss,M.M.(1998), Critical development activities for really new versus incremental products.Journal of Product Innovation Management,1998; 15(2),p.124-135.
  18. ^ Banbury,C. and Mitchell,W. (1995), The effect of introducing important incremental innovations on market share and business survival,Strategic Management Journal,Vol. 16,pp.161-182
  19. ^ Piana,V.(2003),Innovation-a key concept in Economics and Management
  20. ^ Garcia,R.,Calantone,R.(2002) A critical look at technological innovation typology and innovativeness terminology: a literature review.Journal of Product Innovation Management,19(2002),p.110-132.
  21. ^ Fagerberg, Jan (2004): Innovation: A guide to the Literature, in The Oxford Handbook of Innovation Oxford University Press, 2004, pp.1-26
  22. ^ Roberts, Edward, B. (2007). Managing Invention and Innovation. In: Research-Technology Management, January 2007, 50 (1), p.35-54
  23. ^ Drucker, Peter (1985), The Discipline of Innovation, in Harvard Business Review (HBR), May-June, 1985 și Reprint în HBR,august,2002
  24. ^ Broustail,J.,Fréry,F.(1993),Le management strategique de l'innovation,Paris,Dalloz,230 p.
  25. ^ Verworn,B.ș.a.(2000),Innovationsmanagement in kleinen und mittleren Unternehmen,Arbeitspapier Nr.7,TU Hamburg-Harburg,2000.
  26. ^ Becheikh,N.et al (2006),Lessons from innovation empirical studies in the manufacturing sector: A systematic review of the literature from 1993-2003, Technovation 26 (2006),p.644-664.
  27. ^ European Commission: European Innovation Scoreboard.Comparative analysis of innovation performance, January,2009
  28. ^ Bogliacino,F.,Pianta,M.(2009),Innovation Performances in Europe:a long term perspective,March,2009
  29. ^ Celikel-Esser,F.et al.(2008). The Lisbon strategy and development of metrics to measure innovation in Europe.In: Yearbook on Productivity 2007,Statistics Sweden 2008,pp.7-33
  30. ^ Lopez, Claros, A., Mata, Yasmina N. (2009) The Innovation Capacity Index: Factors, Policies, and Institutions Driving Country Innovation
  31. ^ van Ark,Bart et al (2003),Services Innovation,Performance and Policy: A Review,June,2003,Research Series No.6,The Hague (with Dialogic)
  32. ^ den Hertog,P. et al (1999),Conceptualising Service Innovation and Service Innovation Patterns,March,1999
  33. ^ Eigler,P.,Langeard E.:La servuction:le marketing des services,McGraw Hill,1987

Legături externe[modificare | modificare sursă]

The Boston Consulting Group[17]

Zamfir,Cătălin (2009) Inovația socială:context și tematică, Revista Inovația Socială,nr.1/2009:ian-iun 2009,p.1-11,[18]

Von Hippel,Eric (1988), The Sources of Innovation, Oxford University Press,New York,Oxford,1988[19]

European Innovation Scoreboard[20]