Hermann Kövess von Kövessháza

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Hermann Kövess von Kövessháza

Hermann Kövess von Kövessháza (n. 30 martie 1854, Timișoara - d. 22 septembrie 1924, Viena) a fost un militar austro-ungar, feldmareșal, născut în Banat într-o familie maghiaro-germană. În 1914 urma să se pensioneze, când izbucnirea Primului război mondial l-a făcut să rămână în posturi de comandă, în 1918 fiind ultimul comandant suprem al armatei austro-ungare.

Familia și anii de tinerețe[modificare | modificare sursă]

Hermann Kövess von Kövessháza s-a născut în anul 1854 la Timișoara, în Banat, în vremea aceea parte a Imperiului Austro-Ungar, ca fiu al lui Albin Kövess, căpitan de origine maghiară, (care, ulterior, a avansat până la gradul de general maior), originar din regiunea Zala din sud-vestul Ungariei. Mama sa, Johanna Regina Sterzing, era germană, fiică a unei familii de sași. [1] Tatăl a fost înnobilat în anul 1873 și atunci, a adăugat la numele familiei titlul de baron „von Kövessháza”.

Hermann Kövess a urmat mai întâi o școală de cadeți la Hainburg, apoi Academia militară de geniu de la Klosterbruck, lângă Znaim, astăzi Znojmo în Moravia de sud, și după aceea, la secția de geniu a Academiei tehnico-militare din Viena. Fiind un elev bun, după cursurile așa numitei Școli de război - "Kriegschule", (1876-1878), a fost promovat destul de repede, în anul 1879 la gradul de căpitan. În cursul studiilor s-a împrietenit cu viitorii generali Ernst von Leithner și Oskar Potiorek. În 1882 a comandat prima sa operație militară în reprimarea unei răscoale a locuitorilor de religie pravoslavă din zona platoului Krivoșie (Кривошье) din sudul Herțegovinei, care refuzaseră să fie înrolați cu forța în armata austro-ungară și a fost, în consecință, decorat în 1890 de împăratul Franz Josef I cu Medalia de merit (Signum laudis) (de bronz) "cu panglică de război". În 1882 a obținut și Crucea Cavalerilor a Ordinului Coroanei italiene,(ulterior va fi decorat și de Marele Ducat de Baden, iar în anul 1900 chiar și cu Ordinul Crucii Takovo clasa a doua din partea Serbiei, care era condusă pe atunci de dinastia Obrenović). În 1882 Kovess a participat la misiuni de recunoaștere în Galiția de est și pe teritoriul Rusiei, fiind apoi postat în regimentul maghiar nr 38 din Kecskemét și apoi la comandamentul Corpului de armată I la Cracovia. În urma eșecului în anul 1888 la examenul pentru ofițeri de stat major, Kövess a fost, în cele din urmă, transferat de la artilerie la infanterie, unde a urcat rapid în ierarhia ofițerească - maior în anul 1892, locotenent-colonel în 1894 și curând după aceea - colonel. In anii 1887-1898 a servit în Galiția, și, în cea mai mare parte a timpului, în Ungaria, la comanda unor unități ungare și cehe. S-a numărat printre cei mai tineri colonei din armata austro-ungară la vremea sa și a ieșit în evidență ca unul din cei mai însemnați ofițeri de religie protestantă într-o instituție, în general,dominată de catolici.

General, apoi feldmareșal protestant între catolici[modificare | modificare sursă]

Începând din martie 1898, Kövess a devenit comandantul regimentului maghiar de infanterie 23 care sub comanda sa s-a evidențiat ca unul din cele mai bune din cadrul garnizoanei vieneze, fiind adesea la dispoziția împăratului. În continuare, în 1902 a fost promovat general-maior, iar între anii 1902-1906 a comandat brigada 15 de infanterie, iar între 1906-1910 divizia a 8-a de infanterie la Innsbruck și apoi, la Bolzano. În această ultimă poziție a fost avansat la gradul de feldmareșal-locotenent (1907) și decorat cu crucea de cavaler a ordinului Leopold (1908). Între 1911 - 1914 a devenit comandant al Corpului al 12 -lea al armatei austro-ungare, staționat la Sibiu, unde el mai servise în cavalerie în tinerețe. În această calitate, a avut necazuri în urma unui incident din anul 1912 în care 400 germani catolici din oraș revoltați împotriva capului bisericii romano-catolice din Sibiu, prințul Egon von Hohenlohe, au hotărât să se convertească la luteranism. Prințul Egon von Hohenlohe s-a plâns la curtea imperială, învinuindu-l pe Kövess, că nu încercat să împiedice aceste fapte. Rivali ai lui Kövess au căutat, după câte se pare, să profite de aceste învinuiri fără temei, pentru a-l înlătura de la comandă și a grăbi scoaterea sa la pensie. Pâna la urmă, probabil, datorită stimei de care se bucura din partea împăratului Franz Josef, Kövess a rămas în post, în schimb decorarea sa cu Ordinul Crucii de Fier clasa I a suferit o anumită întârziere până la data de 7 martie 1914. [2] Din anul 1892, Hermann Kövess von Kövessháza a fost căsătorit cu baroneasa Eugenie Hye von Glunek, fiica, din a doua căsătorie, a renumitului jurist și fost ministru austriac al justiției si învățământului, dr.Anton Josef Hye von Glunek (1807-1894). Cuplul a avut trei fii, care și ei au ales cariera militară: Adalbert, care a căzut în luptă în 1914,și Géza și Jenő (Eugen), care au fost ofițeri de artilerie.

A murit in 1924 la Viena, la vârsta de 70 ani, în urma unui accident vascular cerebral.

Surse și legături exterioare[modificare | modificare sursă]

articol despre feldmareșalii austro-ungari, având drept surse: două articole ale lui Nikolaus von Preradovich în „Deutsche Soldatenjahrbuch” 1998 și 1999, articolul „Der Militär Maria -Theresien- Orden 1914-1918" de generalul Karl Freiherr von Bardolff, și articolul „Schematismus der Generale und Obersten de K.u.K Armee, Stand 31 Dezember 1918”

Vezi și[modificare | modificare sursă]

  • Horváth, J.: Posledná vojna monarchie. Banská Bystrica, 2008

(Ultima monarhie militară - în slovacă)


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ E.Fitz - 2009
  2. ^ articol despre feldmareșalii armatei austro/ungare pe internet,