Tătari

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Steagurile Tatarstanului, al Tătarilor din Rusia, Bielorusia și Polonia, al Tătarilor din Crimea și al celor din Dobrogea.
Tătari.

Tătarii sunt un grup de popoare de origine mongolo-turco-turanică dispersați pe arii întinse ale Asiei dar prezenți pe arii restrânse și în anumite regiuni ale Europei de est.

Tătari sau mongoli?[modificare | modificare sursă]

Popoare migratoare pe teritoriul României

Etnogeneza tătarilor de astăzi suscită controverse vii și puncte de vedere uneori contradictorii: prima teorie, mai veche, ai cărei partizani sunt îndeosebi autorii ruși, îi consideră pe vechii tătari ca fiind de origine mongolă. Al doilea punct de vedere, care capătă o pondere din ce în ce mai mare printre istorici, îi apreciază pe tătari, de la bun început, ca element component al lumii proto-turce. Cunoscuți deja de cronicarii chinezi sub numele de „Da-da” sau „Ta-ta” și de cronicarii persani sub numele de „Tatar”, ei înșiși se numeau „Tatar”, în cronica autohtonă Istoria secretă a Mongolilor, epopee contemporană intrării lor pe scena istoriei universale la începutul secolului al XIII-lea.

Tătarii, care în secolul al V-lea trăiau în deșertul Gobi, după subjugarea lor în secolul al IX-lea de către dinastia Liao au migrat spre sud și au participat la fondarea Imperiului Mongol al lui Genghis Han.

O diferență fundamentală dintre mongoli și tătari constă azi în religiile diferite pe care aceștia le-au îmbrățișat: în timp ce mongolii practică budismul de orientare lamaistă, tatarii sunt musulmani suniți.

De la hanatele tătărești la Republica Tatarstan[modificare | modificare sursă]

În Evul Mediu, tătarii au ocupat arii întinse ale Rusiei de azi, în special cele din vecinătatea fluviului Volga. Unele din aceste teritorii au constituit hanate tătărești independente care au fost treptat cucerite de ruși, în special de trupele de cazaci creștini ortodocși ale ascestora, special constituite pentru a lupta împotriva tătarilor respectiv împotriva semințiilor turce musulmane. Două din aceste hanate tătaresti au fost în mod deosebit remarcabile pentru longevitatea și însemnatatea lor politico-militara: la nord, cel din Kazan de pe cursul superior al Volgii, și cel din Astrahan la confluența fluviului cu Marea Caspică. Ambele au devenit cu timpul parte a Rusiei țariste. După preluarea puterii de către sovietici, fostul hanat de la Kazan a devenit o Republică Sovietică Autonomă Tatareasca transformată după 1991 în Republica semi-indepententă denumită Tatarstan.

"Hoarda de Aur" și tătarii din Crimeea[modificare | modificare sursă]

O altă regiune a fostei Rusii țariste și timp de mai multe secole otomană, unde tătarii și-au creat un stat și structuri politice, cuprindea Crimeea de azi și regiunile învecinate acesteia riverane Mării Negre care a inclus pentru un timp și așa-zisul Bugeac, sau sudul istoric al Basarabiei. Acest hanat s-a denumit Hoarda de Aur, iar adesea trupe provenind de aici au invadat in evul mediu, sau chiar mai târziu, în raiduri cu caracter punitiv, Moldova sau Transilvania. Unul din motivele pentru care Maria Tereza a infiintat regimentele grăniceresti din estul Transilvaniei l-au constituit invaziile tătărești in această provincie. Hoarda de Aur a căzut cu timpul sub dominația Sultanului otoman de la Istanbul si a fost cucerita de ruși in timpul domniei țarinei Caterinei a II-a si a Generalului Potemkin. Cu toate acestea Crimeea a continuat sa adaposteasca o importanta populatie tătăreasca. In timpul Rusiei Sovietice din perioada interbelica, acești tătari, aidoma celor din Kazan, au obtinut un statut formal de autonomie regională si culturală. In timpul ocupatiei naziste a Crimeei, acești tătari au fost acuzați de colaborationism cu germanii iar ei au fost deportați din Crimeea in Asia Centrala. Aceste deportări au fost descrise mai târziu drept "etno-genocid" iar mai recent unii din acești tătari au început sa se reîntoarcă în Crimeea, azi parte a Ucrainei.


Tătarii din Dobrogea[modificare | modificare sursă]

Tătarii din Romania (2002)

Tătarii din Dobrogea numără aproximativ 20.000-25.000 de persoane și sunt urmașii tătarilor din hanatul Hoardei de Aur din Bugeacul si Crimeea învecinate colonizați aici. În România, ei sunt aliați politic cu coreligionarii lor turci și trimit în Parlamentul României câte un deputat. Dintre asezările dobrogene, orasul Medgidia, renumit pentru geamia sa “ Abdul Medgid “ are o concentrație însemnată de tătari autohtoni. În multe localități din județele Constanța și Tulcea se găsesc multe geamii. Unele dintre acestea au fost construite cu mulți ani in urmă, având valoare istorică (geamia din Mangalia), altele fiind construite mai recent, îndeosebi după Revoluția din '89.Geamia Esmahan Sultan din Mangalia este cea mai veche geamie din Dobrogea, datînd din anul 1456. În prezent aceasta face parte din patrimoniul cultural al statului si este in restaurare.

Tătarii în alte părți[modificare | modificare sursă]

Comunități autonome de de tătari se găsesc în diverse țări: Bulgaria, Ucraina, Polonia.

În Polonia tătarii trăiesc ca autohtoni în câteva sate din apropierea așezării Białystok. Acești tătari au fost colonizați aici în Evul Mediu și în prezent ei au adoptat în mare parte limba și obiceiurile polonilor majoritari. Ei reprezintă o curiozitate printre tătari ca fiind singurii din această seminție care sunt creștini respectiv de religie romano-catolică. Tătarii musulmani locuiesc în doar două sate în voievodatul Podlasia: Bohoniki și Kruszyniany. De asemenea, comunități ale tătarilor se mai pot întâlni și în zona urbană Gdańsk, Varșovia și Gorzów. Numǎrul total se cifrează la 3.000 persoane.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Originea Tătarilor, Tahsin Gemil, Editura Kriterion, 1997
  • Din istoria tătarilor de la Ginghis Han la Gorbaciov, Mehmet Ablay, Nicolae Ciachir, Editura Kriterion, 1997
  • Tătarii în istoria românilor, Vol. 2, Marian Cojoc, Editura Muntenia, Constanța, 2005
  • Dicționarul personalităților turco-tătare din România, Agi-Amet Gemal, Editura Metafora, Constanța, 1999

Legături externe[modificare | modificare sursă]