Regatul României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Regatul României

Flag of the United Principalities of Romania (1862 - 1866).svg
 
Flag of the Moldavian Democratic Republic.svg
 
Flag of Bukowina.svg
 
Flag of Transylvania before 1918.svg

1881 – 1947 Flag of Romania (1948-1952).svg
 
Flag of Moldavian SSR.svg
 
Flag of Ukrainian SSR.svg
 
Flag of Bulgaria.svg
Drapel Stemă
Steag Stema regatului României
Imn național

Imnul Regal
Localizarea Regatului României
România între 1918 și 1940
Capitală București (1881-1916)
Iași (1916-1918)
Limbă/limbi limba română
Formă de guvernare monarhie constituțională
Rege
 - 1881 - 1914 Carol I
 - 1914 - 1927 Ferdinand I
 - 1927 - 1930 Mihai I (prima domnie)
 - 1930 - 1940 Carol al II-lea
 - 1940 - 1947 Mihai I (a doua domnie)
Istorie
 - Fondare 1881
 - abolirea monarhiei 30 decembrie 1947
Monedă leu românesc
Actul proclamării Regatului

Regatul României a fost recunoscut ca stat independent în urma Războiului de Independență din 1877-1878. În anul 1878 domnitorul Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”, iar în 1881 a fost modificată Constituția din 1866, pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege. Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881.

Prin tratatele de pace din 1878 de la San-Stefano și Berlin, România a obținut a patra sa provincie, Dobrogea de Nord, cu județele Tulcea și Constanța. În 1913 Carol I a implicat România în al II-lea război balcanic, care se va termina prin înfrângerea Bulgariei. Tratatul de la București din 1913 consfințește statutul regatului României ca putere regional-balcanică și, totodată, aduce României o nouă provincie, Dobrogea de Sud, cunoscută sub numele de Cadrilater, cu județele Durostor și Caliacra. În 1914 regele Carol I moare și rege al României devine Ferdinand I (1914-1927).

Banatul, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României după Primul Război Mondial. După cel de-al Doilea Război Mondial și ocuparea României de către trupele sovietice, ultimul rege al țării, Mihai I, a fost silit să abdice în data de 30 decembrie 1947.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Vechiul Regat[modificare | modificare sursă]

România 1878-1913

Ascendența din 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza în funcția de Domn al Moldovei și al Țării Românești sub suzeranitatea nominală a Imperiului Otoman a unit o parte a națiunii române în jurul unui singur conducător. În 1862 cele două principate s-au unit formal sub numele de România, cu capitala la București. Pe 23 februarie 1866 o așa-numită Monstruoasă coaliție, compusă din conservatori și radicalii liberali, l-a forțat pe Cuza să abdice. Prințul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost desemnat Prinț al României, în speranța asigurării sprijinului german pentru o viitoare unire și independență. Descendenții săi au devenit regii României, până la venirea la putere a comuniștilor în 1947. În 1877, după un război ruso-româno-turc, România a devenit independentă, dar sudul Basarabiei este reanexat la Rusia. La data de 14 martie 1881, România a fost proclamată regat, iar Carol a fost încoronat ca prim rege al României[1]. Noul stat, situat geografic între imperiile Otoman, Austro-Ungaria și Rusia și Regatul Serbiei, privea cu speranță înspre vest, în special spre Franța, pentru modelele sale culturale, educaționale și administrative. În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. Deși forțele române nu s-au descurcat bine din punct de vedere militar, până la sfârșitul războiului, imperiile austro-ungar și rus s-au dezintegrat; Adunarea Naäională în Transilvania și Sfatul Țării în Basarabia și Bucovina și-au proclamat Unirea cu România, iar regele Ferdinand s-a incoronat Rege al Romaniei la Alba Iulia in 1922.

Vechiul Regat este un termen colocvial utilizat pentru a nominaliza teritoriile acoperite de primul stat românesc independent: Principatele Unite - Moldova și Țara Românească. Locuitorii acestor ținuturi sunt numiți regățeni. Termenul a apărut după primul război mondial, când Vechiul Regat s-a unit cu Banatul, Basarabia, Bucovina și Transilvania.

Primul război mondial[modificare | modificare sursă]

Campania militară a Regatului României din timpul primului război modial s-a terminat cu un dezastru; la începutul anului 1918 forțele românești mai controlau doar teritoriul Moldovei din 1859, după ce s-a reușit stoparea ofensivei Puterilor Centrale în bătaliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz. Când bolșevicii au cucerit puterea în urma Revoluției din Octombrie și au semnat cu germanii Tratatul de la Brest-Litovsk, România a fost lăsată complet izolată și încercuită de forțele ostile, neavând altă opțiune decât să iasă la rândul ei din război și să accepte condițiile umilitoare ale Păcii de la București . După ofensiva încununată cu succes de la Salonic care a avut ca rezultat scoaterea din război a Bulgariei, România a reintrat în război pe 10 noiembrie 1918, cu doar o zi mai înainte ca războiul să se încheie în vest.

După dezintegrarea Imperiului austro-ungar și a Imperiului Rus, Regatului României i-au fost recunoscute noile granițe prin Tratatul de la Versailles. Armata română a pierdut aproximativ 400.000 de soldați: morți, răniți, dispăruți sau prizonieri iar pierderile cumulate ale germanilor, austriecilor, bulgarilor și otomanilor au fost estimate la aproximativ 60.000 de oameni.

Marea Unire[modificare | modificare sursă]

Vezi și Marea Unire.

Animație cu schimbările granițelor României între 1859-2010

Realizarea Marii Uniri, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat, a fost rezultatul acțiunii românilor în conjunctura favorabilă de la sfârșitul primului război mondial. Unirea acestor teritorii a fost posibilă în contextul afirmării internaționale a principiului autodeterminării naționalităților, exprimat în cele 14 puncte ale lui Woodrow Wilson.

Regatul României 1939
Basarabia

În frunte cu Partidul Național Moldovenesc, creat în martie 1917, Basarabia a rezistat tendințelor Ucrainei de a o anexa, în contextul haosului total din Rusia revoluționară. În octombrie 1917, la Chișinău are loc Congresul Ostașilor Moldoveni care proclamă "autonomia teritorială și politică a Basarabiei" și decide crearea Sfatului Țării ca organ reprezentativ. Conducerea sa executivă este încredințată Consiliului Directorilor Generali, în frunte cu Ion Inculeț. La 2 decembrie 1917 se proclamă Republica Democratică Moldovenească, membră a Republicii Federative Ruse.

Pentru a opri anarhia militară din Basarabia, Consiliul Directorilor Generali apelează la guvernul român, care trimite trupe, restabilind ordinea. Ca răspuns, la 13 ianuarie 1918, guvernul Rusiei Sovietice întrerupe relațiile diplomatice cu România, sechestrându-i tezaurul. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării proclamă independența Republicii Democratice Moldovenești, care se alipește României la 27 martie 1918.

Bucovina

După semnarea păcii de la Brest-Litovsk (18 februarie 1918), Ucraina ridică pretenții asupra Bucovinei. Ca răspuns la manifestul "Către popoarele mele credincioase" al Împăratului austro-ungar Carol I, deputații români din parlamentul de la Viena constituie Consiliul Național Român (CNR). La inițiativa lui Sextil Pușcariu, la 14 octombrie 1918, se convoacă la Cernăuți o adunare națională, numită "Adunare Constituantă", care proclamă "unirea Bucovinei integrale" la celelalte provincii românești. Ca organe centrale s-au creat Consiliul Național și un Birou Executiv condus de Iancu Flondor. Consiliul Național cere guvernului român intervenția militară, care este aprobată la 23 octombrie 1918, pentru a contracara presiunile Ucrainei. La 12 noiembrie 1918, CNR a votat "Legea fundamentală provizorie asupra puterilor Țării Bucovinei". La 15 noiembrie se convoacă Congresul General al Bucovinei, care a votat în unanimitate, cu sprijinul locuitorilor germani și polonezi, unirea cu România.

Transilvania

În Transilvania, principalele forțe politice românești erau concentrate în jurul Partidului Național Român (PNR) și al Secțiunii Române a Partidului Social Democrat din Ungaria (PSD-R). La 29 septembrie 1918, prin Declarația de la Oradea, ele anunță hotărârea de autodeterminare și separarea politică de Ungaria. La 18 octombrie 1918 se constituie Consiliul Național Român Central (CNRC) ca organ politic unic al românilor din Transilvania, alcătuit din 6 membri ai PNR și 6 ai PSD-R. În noiembrie, în întregul teritoriu se formează consilii și gărzi naționale, după modelul CNRC. Acestea preiau de îndată controlul politic și administrativ, asigurând ordinea într-o perioadă tulbure. După nota ultimativă a CNRC adresată guvernului ungar, se desfșoară tratative româno-ungare la Arad în 13-14 noiembrie 1918, care însă nu dau rezultate.

În acest context, la 5 noiembrie 1918, prin manifestul "Către popoarele lumii", se face cunoscută dorința națiunii române din Transilvania de a se uni cu Vechiul Regat. CNRC mai decide convocarea unei mari adunări plebiscitare care să adopte această hotărâre. La 7 noiembrie se publică textul convocării, Marea Adunarea Națională a Românilor întrunindu-se la 18 noiembrie 1918 la Alba Iulia. La 1 Decembrie 1918 ea decide în unanimitate unirea cu România.

România interbelică[modificare | modificare sursă]

Judeţele, orașele și plasele Regatului României, 1938

Regatul Romaniei a progresat în perioada interbelică, o nouă Constituție fiind adoptată în 1923. Majoritatea guvernelor românești din această perioadă a păstrat forma dar nu și substanța unei monarhii constituționale liberale. La 15 octombrie 1922 are loc la Alba-Iulia încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. Partidul Național Liberal, în frunte cu Ion I. C. Brătianu, sfătuitorul Regelui Ferdinand, a fost forța politică dominantă după Primul Război Mondial și până la moartea aproape concomitentă a Regelui Ferdinand și a lui I.I.C. Brătianu.

Criza dinastică din 1925 a fost provocată de prințul Carol, moștenitorul tronului, care, trimis în 1925 să reprezinte familia regală română la funeraliile Reginei Alexandra a Marii Britanii, nu s-a mai întors în țară, întâlnindu-se cu iubita sa, Elena Lupescu. La 12 decembrie, printr-o scrisoare, renunță la drepturile sale la tron, în favoarea fiului său Mihai. La 4 ianuarie 1926, Parlamentul îl proclamă moștenitor pe prințul Mihai. După moartea regelui Ferdinand la 24 noiembrie 1927, Mihai I este proclamat Rege, domnind sub o regență formată din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și primul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Gheorghe Buzdugan. Neînțelegerile dintre cei trei subminează monarhia constituțională, încurajând agitațiile care susțineau revenirea lui Carol II la tron, ca "salvator" al țării. Datorită morții, la 24 noiembrie 1927, a lui I.I.C. Brătianu, P.N.Ț. obține la alegerile din 1927 o majoritate zdrobitoare. La 6 iunie 1930, Carol al II-lea vine în țară, fiind proclamat Rege la 8 iunie 1930.

Structura etnică a populaţiei pe judeţe conform recensământului din 1930

Domnia lui Carol al II-lea a reprezentat sfârșitul monarhiei constituționale și instaurarea unui regim de autoritate monarhică. Carol al II-lea a sprijinit cultura și modernizarea societății românești, însă nu a avut nici un respect pentru sistemul democratic al țării. În anii 1930 s-a înregistrat o creștere a numărului partidelor ultra-naționaliste, mai ales a mișcării fasciste Garda de Fier, ce exploata naționalismul, frica de comunism și resentimentul față de dominația străină și în special față de dominația evreiască asupra economiei. Alegerile din 1937 au reprezentat un moment dificil pentru democrație. Datorită confuziei alegătorilor, nici unul dintre partide nu a obținut 40% din voturi, necesare pentru prima electorală; pe locul III, cu 15,58% s-au plasat legionarii. La 28 decembrie 1938, regele îl numește pe Octavian Goga prim ministru, deși acesta conducea un partid minor, Partidul Național-Creștin.

La 10 februarie 1938, pentru a preveni formarea unui guvern ce avea să includă miniștrii din Garda de Fier, și în directă opoziție cu sprijinul lui Adolf Hitler pentru Garda de Fier, regele Carol al-II-lea a dizolvat guvernul și a instituit o dictatură regală. Instituind starea de asediu și cenzura, el numește un guvern consultativ, în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, având în componența sa pe generalul Ion Antonescu, ministru al apărării. În februarie 1938, Carol al-II-lea publică noua Constituție, care asigura baza juridică a regimului autoritar. Pentru a-și consolida puterea, el desemnează Consiliul de Coroană ca organ permanent și dizolvă partidele politice. Apreciindu-l pe Mussolini, Carol al II-lea creează breslele de lucrători, în scopul organizării corporatiste a statului român. De asemenea, el creează ținuturile, conduse de rezidenți regali, pentru a avea un control mai puternic asupra administrației locale. În decembrie 1938, el creează "Straja Țării", după modelul tineretului hitlerist. Pentru a înlocui partidele politice, în decembrie 1938 se constituie Frontul Renașterii Naționale, primul organism politic de masă din istoria României.

Carol al II-lea a luat măsuri dure împotriva Gărzii de Fier, ordonând asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu în noiembrie 1938. La 21 septembrie 1939, ca o reacție la asasinat, un grup de legionari condus de Miți Dumitrescu îl asasinează pe Armand Călinescu. În contextul situației politice internaționale grave din 1939, Carol al II-lea este silit să abdice la 6 septembrie 1940, lăsând puterea efectivă generalului Ion Antonescu, care va forma, la 15 septembrie, un guvern alături de legionari, proclamând Statul Național-Legionar.

Al doilea război mondial[modificare | modificare sursă]

Romania1941.png

România a fost nevoită în iunie 1940 să evacueze și cedeze Basarabia , Bucovina de Nord și Ținutul Herța ca urmare a ultimatumului dat de Uniunea Sovietică, dar țara va rămâne neutră mai bine de un an (în decursul căruia Regatul României a permis evacuarea guvernului, tezaurului și forțelor poloneze spre Egiptul britanic. Regatul își schimbă alianțele odată cu sosirea la putere a lui Ion Antonescu. Se aliază cu Puterile Axei în octombrie 1940 și intră în război de partea acestora în iunie 1941, în scopul de a recupera măcar teritoriile răpite de URSS: Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței. După trei ani și două luni de campanii militare împotriva URSS, care duc armata română până în stepa din nordul Caucazului și înapoi, la data de 23 august 1944 (armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie), Regele Mihai își dă acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Națiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit și l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaților. Participarea României la cel de-al doilea război mondial s-a caracterizat așadar prin două campanii: cea din est pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei, pierdută, și cea din vest pentru eliberarea Transilvaniei, câștigată. La încheierea războiului, pe planul diplomatic doar participarea de partea Axei a fost luată în cont, și România a semnat Tratatul de pace de la Paris (1946) ca stat dușman învins. Pierderile Regatului României s-au cifrat la aproximativ 300.000 în luptele cu U.R.S.S și 169.822 în luptele cu Germania Nazistă.

De la Regatul României la R.P.România[modificare | modificare sursă]

La mai puțin de 3 ani de la Ocupația sovietică a României, la data de 30 decembrie 1947 regele Mihai I este forțat să abdice și e proclamată Republica Populară Română, stat comunist.

Economie[modificare | modificare sursă]

Progresul economic de pe vremea lui Carol I[modificare | modificare sursă]

După ridicarea la regat, economia României a progresat foarte mult. Odată cu încoronarea lui Carol I s-au creat industriile moderne de care țara avea nevoie pentru a progresa în stilul european.

Transportul modern a progresat în această perioadă. S-au adus primele căi ferate, ce au fost extinse prin toată România de atunci. Din întinsa rețea feroviară s-a constituit Căile Ferate Române (abreviat C.F.R). S-au construit pentru C.F.R trenuri, care transportau mărfurile române prin Europa întreagă. Datorită dezvoltatrii industriale și lărgirii pieței interne, extinderea transporturilor și modernizarea telecomunicatiilor a devenit necesară , astfel a dus la inaugurarea multor linii noi de cale ferată, ca cea de la Arad- Alba Iulia, Bucuresti – Giurgiu și apoi linia Roman - Tecuci.

Industria, care până atunci era inferioară marilor puteri, a cunoscut o deosebită evoluție. Datorită descoperii petrolului, s-au construit primele rafinării, creânduse astfel domeniul industrial petrolier. Fabricile din domeniul textil, forestier și alimentar s-au dublat ca număr și au ajutat economia noii țări. Totuși, influența capitalului străin în industrie, ce a dus la concentrarea ei în anumite zone, a lăsat regiuni întregi ale României să rămână în urmă cu dezvoltarea industrială.

Agricultura română a primit din tarile de est, mașini agricole, care au ajutat mult producția de culturi. Bărăganul, care era o întinsă stepă, a fost colonizat și cultivat, devenind cel mai însemnat grânar al României. Grâul românesc era vândut în Europa întreagă, împreună cu alte culturi ca porumbul, sfecla de zahăr, cartofii, etc... Tratatul comercial cu Austro – Ungaria , semnat în 1875 pe o perioada de 10 ani, stipula că Romania putea exporta pe uriașa piață austro-ungară produse agricole.

Criza economică din anii 1929-1933[modificare | modificare sursă]

Refacerea economiei[modificare | modificare sursă]

Demografia[modificare | modificare sursă]

Urbanizarea[modificare | modificare sursă]

Conform recensământului din 1930, cele mai populate orașe erau: București - 570.881 locuitori (639.040 - incluzând 12 comune suburbane), Chișinău - 114.896 locuitori, Cernăuți - 112.427 locuitori, Iași - 102.872 locuitori, Cluj - 100.844 locuitori, Galați - 100.611 și Timișoara - 91.580 locuitori.

Componența etnică[modificare | modificare sursă]

Cronologie[modificare | modificare sursă]

Istoria României
Stema României
Acest articol este parte a unei serii
Preistoria pe teritoriul României
Epoca pietrei
Epoca bronzului
Epoca fierului
Dacia
Cultura și civilizația dacică
Războaiele daco-romane
Dacia romană
Originile românilor
Formarea statelor medievale
Țările Române în Evul Mediu
Țara Românească
Principatul Moldovei
Dominația otomană
Țările Române la începutul epocii moderne
Epoca fanariotă
Modernizarea țărilor române
Regulamentul Organic
Revoluția Română de la 1848
Principatele Unite
Războiul de Independență
Regatul României
Primul Război Mondial
Unirea Basarabiei cu România
Unirea Bucovinei cu România
Unirea Banatului cu România
Unirea Transilvaniei cu România
Al Doilea Război Mondial
Comunismul
R.P. Română/R.P. Romînă
R.S. România
Revoluția Română din 1989
România Contemporană
Vezi și
Istoria românilor
Istoria militară a României
Istoriografia română

Portal România
 v  d  m 


1859 Alexandru Ioan Cuza unește Moldova și Țara Românească sub conducerea sa.
1862 Unirea formală a Moldovei cu Țara Românească, formându-se principatul României.
1866 Cuza este forțat să abdice în favoarea lui Carol I.
1877 (10 mai) Este declarată independența României.
1878 Sub Tratatul de la Berlin, Imperiul Otoman recunoște independența română, dar sudul Basarabiei e reanexat la Rusia.
1881 Carol I este încoronat Rege al României.
1907 Proteste ale țărănimii izbucnesc în întreaga Românie, 421 țărani sunt uciși conform autorităților.
1914 Moartea regelui Carol I, urmat la tron de nepotul său Ferdinand.
1916 (August) România intră în Primul Război Mondial, de partea Antantei.
1918 "România Mare"
1919 Conflict între România și Ungaria aflată sub regimul comunist al lui Bella Kun. Armata română ocupă Budapesta la 4 aug. 1919 care se va afla sub administrație militară până pe 16 nov. 1919.
1920 Tratatul de la Trianon consfințește unirea Românei.
1921 Reforma agrară
1923 Constituție adoptată pe baza proiectului Partidului Național Liberal care garanta cetățenia evreilor și altor minorități lipsite de drepturi.

Liga Apărării Național Creștine (LANC) este fondată.

1924 Membrul LANC (mai târziu fondator al Gărzii de Fier) C.Z. Codreanu îl asasinează pe șeful poliției Iași, dar este achitat.
1926 Este adoptată Legea Electorală Liberală.

"Mica Antantă" cu Cehoslovacia și Iugoslavia
Tratatul Franco-Român.

1927 Partidul Național Țărănesc

Corneliu Zelea Codreanu se desprinde de LANC, formând Legiunea Arhanghelul Mihail, mai târziu numită și Garda de Fier.
Regele Mihai urcă pe tron, la numai 5 ani.

1929 Începutul Marii Crize
1930 Carol al II-lea este încoronat rege.
1931 Prima înterzicere a Gărzii de Fier
1933 (16 februarie) Atelierele de mașini de la Grivița protestează violent, dar sunt suprimați de poliție.

(10 decembrie) Prim-ministrul Ion Duca "dizolvă" Garda de Fier, arestând mii de membri ai acesteia; 19 zile mai târziu este asasinat de o echipă legionară (Nicadorii).

1935 LANC și Partidul Național Agrar se contopesc, formând Partidul Național Creștin (PNC), cu o doctrină fascistă. Partidul se declară încă de la început o formațiune naționalistă, antisemită și anticomunistă, iar sloganul este "România a românilor!"
1937 "Pactul de non-agresiune electorală" între Partidul Național Țărănesc și Garda de Fier, mai târziu incluzând Partidul Național Liberal georgist, Uniunea Agrară și Partidul Evreiesc. Partidul Comunist Român denunță pactul, dar în practică, îi susține pe țărăniști.

PNC formează un guvern, dar intră repede în conflict cu Carol al II-lea asupra minorității evreiești.

1938 (10 februarie) Dictatura regală este declarată. Noua constituție este adoptată la 27 februarie.

(29-30 noiembrie) Liderul Gărzii de Fier, Codreanu și alți legionari sunt asasinați din ordinele regelui.

1939 (7 martie) Armand Călinescu formează un guvern.

Pactul Molotov-Ribbentrop stipulează "interesele sovietice" în Basarabia.
(1 septembrie) Germania invadează Polonia. Începutul celui de Al Doilea Război Mondial.
(21 septembrie) Călinescu este asasinat de către un grup de legionari condus de Miți Dumitrescu.

1941 România intră în război de partea Germaniei și elibereaza teritoriile anexate de către URSS in urma ultimatumului din seara zilei de 26 iunie 1940.
1944-1945 23 august regele Mihai I a organizat arestarea mareșalui Ion Antonescu

România luptă contra Germaniei.

1947 Abolirea monarhie la 30 decembrie.

Cei patru regi ai României[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Florin Constantiniu, O Istorie sinceră a poporului român, editura Univers Enciclopedic, București 2002
  • Nicolae C. Nicolescu, Șefii de stat și de guvern ai României (1859-2003), editura Meronia, București 2003
  • Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), Editura Enciclopedică, 2010

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Manifestatie la proclamarea regatului, 18 apr 2008, Emanuel Bădescu, Ziarul de Duminică, accesat la 13 decembrie 2011

Legături externe[modificare | modificare sursă]