Ioan de Hunedoara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ioan de Hunedoara
Iancu Hunedoara.jpg
Ban al Severinului
În funcție
1438 - ?
Voievod al Transilvaniei
În funcție
1441 - 1446
Voievod al Transilvaniei împreună cu Emeric Bebek al II-lea
1448
Predecesor Ladislau al V-lea Jakcs
Nicolae de Ujlak
Succesor Emeric Bebek I
Ioan de Rozgony
Regent al Regatului Ungariei
În funcție
1446 - 1452
Date personale
Data nașterii ~ 1407
Data decesului 1456, (49 de ani)
Locul decesului Zemun, Regatul Ungariei (acum Serbia)
Părinți Vajk
Elisabeta de Margina
Căsătorit/ă Erzsébet Szilágyi
Copii Matia Corvin,
Ladislau Huniade
Activitate
A luptat pentru Regatul Ungariei
Bătălii / Războaie Cruciada de la Varna
Asediul Belgradului
Decorații și distincții
Semnătură Signature of János Hunyadi.jpg

Ioan de Hunedoara, mult mai cunoscut ca Iancu de Hunedoara, alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin (n. ca. 1407 - d. 1456) (în latină Ioannes Corvinus, în germană Johann Hunyadi, în maghiară Hunyadi János, în sîrbă, Janko Sibinjanin, în slovacă Ján Huňadi) a fost Ban al Severinului din 1438, Voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și Regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.

Origini[modificare | modificare sursă]

Iancu s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei. Tatăl lui Iancu a fost un român [1], sau cuman[2][3] Voicu/Voik/Vajk, iar bunicul se numea Șerb/Csorba [4]. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina).

Blazonul

După obiceiul epocii, Voicu a luat numele Hunyadi (de Hunedoara), când a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg domeniul și castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.

Conform unei legende lansate în secolul XVI de cătreGáspár Heltai, Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg cu nobila Erzsébet Morzsinai, având un frate tot cu numele (Ioan) — duplicarea numelui era un obicei când unul dintre copii avea tatăl diferit.[5].

Domnia și luptele duse de Ioan de Hunedoara[modificare | modificare sursă]

Ioan de Hunedoara în luptă cu husiţii; ilustrație din Cronica lui János Thuróczy

Ioan Huniade a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care își avea domeniul feudal la Hunedoara. A devenit ulterior Ban al Severinului, Comite de Timișoara, Voievod al Transilvaniei și Regent al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.

Moartea prematură a regelui Albert de Habsburg a deschis o perioadă de frământări în Ungaria legate de succesiunea la tron. Marea majoritate a magnaților ungari, printre care familiile Cillei, Gara, Ujlaki și Szécsi, o sprijineau pe regina văduvă Elisabeta, care aștepta un copil, viitorul Ladislau V Postumul, în speranța că o vor putea domina cu ușurință și, pe această cale, își vor subordona puterea de stat.

Iancu de Hunedoara în Chronica Hungarorum, Brno 1488

. Iancu a susținut candidatura regelui polon Vladislav al III-lea (Jagello) la tronul Ungariei.

Nobilimea mică și mijlocie, în frunte cu Ioan Huniade, cu palatinul Lőrinc Héderváry și cu episcopul Simon Rozgonyi, dorea în fruntea țării un rege capabil să o conducă în împrejurările dificile generate de expansiunea otomană. Alegerea acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea Jagello, rege al Poloniei din 1434.

Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, devenit astfel Vladislav I al Ungariei, la 6 martie 1440, venirea acestuia în regat, la 21 mai, și încoronarea sa la 17 iulie la Alba Iulia, au dus la declanșarea unui sângeros război civil, în provinciile de sud și nord ale Regatului ungar (astăzi Slovacia), care a durat până în 1441.

Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Ioan de Hunedoara a fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost încredințată în 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reușit să imprime Ungariei o linie politică predominant antiotomană, conflictele din Europa Centrală cu Frederic III de Habsburg (1440-1493) și cu Jan Jiskra, aliatul acestuia și adevăratul stăpân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.

Iancu de Hunedoara

Liniștea internă a fost obținută prin încheierea în vara anului 1443 a unui armistițiu pe doi ani cu Frederic III de Habsburg, tutorele, după moartea reginei Elisabeta, al viitorului rege al Ungariei, Ladislau V Postumul (1453-1457). După moartea prematură în 1444 a regelui Vladislav I, Ioan de Hunedoara se impune politic și este numit regent al Ungariei în 1446, devenind astfel tutorele minorului Ladislau Postumul. Din punct de vedere militar regele Vladislav I la începutul domniei s-a sprijinit și pe serbi, și astfel în "Campania cea Lungă" (1443-1444) produce importante pierderi Semilunei otomane; această campanie se încheie printr-o pace favorabilă semnată pe 10 ani. Efectiv, pacea nu a fost una de durată -coroana ungară, la insistențele papalității, organizeaza o nouă cruciadă antiotomană, Cruciada de la Varna, care se încheie cu un dezastru pentru creștini, regele Ungariei pierzându-și acolo viața.

Cruciada de la Varna din 1444, așa cum apare în ediția din 1564 a lui 'Martin Bielski' - Cronici Poloneze

În Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci Căpitani generali, Ioan de Hunedoara primind în guvernare Transilvania, Banatul și Crișana. Deoarece anarhia rezultată ca urmare a acestei diviziuni a scăpat de sub control, Iancu a fost ales regent al Ungariei (Regni Gubernator) la data de 5 iunie 1446 în numele regelui Ladislau V. Prima sa acțiune ca regent, a fost să-l atace pe împăratul romano-german Frederic al III-lea pentru refuzul acestuia de a-l elibera pe Ladislau. După ce a înfrânt ducatele Stiria, Carintia și Carniola și a amenințat chiar Viena, datorită dificultăților din alte zone, Ioan de Hunedoara a fost nevoit să semneze un armistițiu cu Frederic, care a durat doi ani.

Dupa înfrângerea de la Kossovopolje, Iancu intră în Moldova și îl inscăuneaza pe vărul său Bogdan al II-lea, (tatăl lui Ștefan cel Mare).

În 1448 Iancu de Hunedoara a primit titlul de Prinț (Princeps) de la Papa Nicolae al V-lea, și continuat luptele împotriva otomanilor. A fost învins în bătălia de la Kosovo (1448) din octombrie 1448 din cauza superiorității numerice a turcilor și a trădării lui Dan al II-lea, pretendent la tronul Valahiei, și a vechiului său rival Gheorghe Branković, care i-a interceptat ajutoarele sosite din Albania și conduse de Skanderbeg, împiedicându-le să ajungă la locul bătăliei. Gheorghe Brancovici|Branković l-a luat prizonier pe Ioan de Hunedoara, aruncându-l, pentru o perioadă, în temnițele fortăreței Smederevo, de unde a fost răscumpărat de aliații săi. După rezolvarea diferendelor cu numeroșii săi oponenți din Ungaria, Ioan de Hunedoara a condus o expediție punitivă împotriva prințului serb, care a fost nevoit să accepte condiții de pace foarte aspre.

În 1450, în orașul liber regesc Pozsony, (citește Pojoni; astăzi Bratislava), Ioan de Hunedoara a negociat cu Frederic al III-lea termenii predării lui Ladislau al V-lea, dar nu au ajuns la un acord. Mai mulți dușmani ai săi l-au acuzat de o conspirație politică împotriva regelui. Pentru a reduce tensiunile crescânde pe plan intern, Ioan de Hunedoara a renunțat la titlul și funcția de regent al Ungariei. Reîntors în Ungaria la începutul anului 1453, Ioan de Hunedoara a fost numit de Ladislau conte de Bistrița-Năsăud și Căpitan general al regatului. Totodată, regele a inclus în blazonul familiei „Leii de Bistrița”.

Asediul Belgradului. Moartea[modificare | modificare sursă]

Turcii au rupt armistițiul în 1454 și au asediat Semendria, dar Iancu a repurtat o nouă victorie împotriva lor la Krusevac (se pronunță Crușevaț), unde i-a zdrobit cu desăvârșire. Miza cea mai mare era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mahomed al II-lea se pregătea intens să o cucerească. La rândul lui Iancu a luat măsuri pentru întărirea ei și a chemat oameni de la orașe și sate să ia parte la război. Pentru a avea un aliat în Țara Românească, l-a ajutat pe Vlad Țepeș să-și recapete tronul și a reușit să adune din Transilvania 20.000 de soldați și mici nobili. De această dată a beneficiat și de un sprijin mai consistent din Apus. De asemenea a reușit să adune o armată de oameni simpli cu arme proprii, coase, furci, prăștii de circa 27-28.000 de țărani cu toată opoziția nobililor și a orășenilor.

Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456, și a fost deosebit de puternic. Însă, flota cruciată a câștigat bătălia pe apă distrugînd, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea orașului. Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creștinii atacau tabăra turcilor. Concepția strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forțe defavorabil creștinilor și să obțină cea mai mare victorie de pînă atunci a creștinătății împotriva turcilor. Ca omagiu papa Calixt al III-lea elogiază victoria obținută de Iancu de Hunedoara ca fiind "cel mai fericit moment al vieții sale" și a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa, de atunci încoace, să fie trase în fiecare amiază, ca o chemare zilnică a credincioșilor la rugă pentru apărarea orașului. Această practică, a trasului clopotelor de amiază, este atribuită în mod tradițional sărbătoririi internaționale a victoriei în bătălia de la Belgrad, contra oștirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul Constantinopolelui. Tot Papa Callixt al III-lea, l-a numit pe Iancu de Hunedoara:"atletul cel mai puternic, unic al lui Christos".

Iancu de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, in tabara de la Zemun. S-a instaurat, după victoria creștinilor de la Belgrad, o perioadă de 70 de ani de liniște relativă la granița de sud est a regatului maghiar.

Iancu de Hunedoara, este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris "s-a stins lumina lumii". Pînă și sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său: "Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om."

Arborele genealogic al familiei Huniade[6][modificare | modificare sursă]

                                                        Mengu-TimurThocomeriusBasarab I
                                                             │
                                      Cneaz cuman    ∞    ... Basarab
                                            │                │ 
                                            |─────────┐──────|
                                                      │
                                                    Both
                                                      │
                                          ┌───────────┴──────────┐
                                       Csorba/Sorb(∞Édua)        Rados
                                          │                     
      ┌──────────────┬────────────────────|─────────────────────────────────---------------------┐                       
    Rados          Magos                Vajk/Voicu(∞Erzsébet Morzsinai/Elisabeta de Margina)  Candachia   
                                          │
                              ┌───────────|--------─────——────────────────┐─────────┐──────——──┐─────——──┐─────——──┐
                            János  Ioan de Hunedoara/János(∞Erzsébet Szilágyi) Iván     Vajk     Erzsébet   Klára     Mária
                          1395-1400    1407-1456
                              ┌───────────┴─────────┐
                            László               Matia Corvin (Matei Corvin) (o-o Borbála Edelpeck)
                          1431-1457             1443-1490
                             ++                     │
                                              Ion Corvin (Corvin János) (∞Frangepán Beatrix)
                                                1473-1504
                                                    │
                                        ┌───────────┴─────────┐
                                Elisabeta Corvin        Kristóf Corvin
                                   1496-1508              1499-1504
                                      ++                     ++
Pecetea lui Ioan de Hunedoara
Mormântul lui Ioan de Hunedoara în nava de sud a Catedralei Catolice din Alba Iulia

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ioan Aurel Pop, Din mainile valahilor schismatici, Editura Litera,2011,p. 347
  2. ^ Mór Bán, Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi, Editura Gold Book, 2010. ISBN 978 963 426 182 7. p. 394
  3. ^ Acta Orientalia Academiae Scientiarum Hungaricae, p. 425, 427
  4. ^ Bán Mór: Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi. pag. 394. Editura Gold Book, 2o1o ISBN 978 963 426 182 7
  5. ^ Heltai Gáspár: Krónika az magyaroknak dolgairól (în limba maghiară)
  6. ^ Mór Bán, Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi, Editura Gold Book, 2010. ISBN 978 963 426 182 7.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Manole Neagoe, Pagini legendare din istoria poporului român, Editura Ion Creangă, București, 1981
  • Adrian Andrei Rusu, Întregiri și interpretări privitoare la itinerariile lui Iancu de Hunedoara, în AIIX, XXVII, 1990

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Iancu de Hunedoara: monografie, Camil Mureșan, Editura Știinifică, 1968
  • Ioan de Hunedoara și Românii din vremea sa: studii, Adrian Andrei Rusu, Editura Presa Universitară, 1999
  • John Hunyadi: Defender of Christendom, Camil Mureșanu, Editura Center for Romanian Studies, 2001

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Ladislau al V-lea Jakcs
Voievod al Transilvaniei
1441-1446

Succesor:
Emeric Bebek I


Predecesor:
Nicolae de Ujlak
Voievod al Transilvaniei împreună cu Emeric Bebek al II-lea
1448

Succesor:
Ioan de Rozgony