România Mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru partidul politic cu același nume vedeți Partidul România Mare.
Pentru o publicație cu același nume vedeți România Mare (ziar).

România Mare (România interbelică, România Întregită) - termenul „România Mare” („România Întregită”) a intrat în uz după Tratatul de la Versailles din 1920, nu ca un concept iredentist sau expansionist, ci ca o stare de fapt obiectivă, în comparație cu dimensiunile geo-politice anterioare[1][2][3]. România dintre cele două războaie mondiale a avut extinderea teritorială maximă din istoria sa, 295.641 km2 (în timp ce în prezent extinderea teritorială a României este de 238.391 km2).

România Mare a existat în această formă până în 1940. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 - ultimatumul sovietic de „retrocedare imediată a Basarabiei și a Bucovinei de nord” (26 iunie 1940) și Dictatul de la Viena (30 august 1940) - România a pierdut o treime din țară fără să fi tras un foc de armă [4]. Termenul nu a fost niciodată denumirea oficială a statului român, nefiind înscris în constituție.

Judeţele şi regiunile istorice ale României Mari după 1926

Istoric[modificare | modificare sursă]

Harta administrativă a României interbelice
Harta fizică a României Mari

În 1918, la sfârșitul primului război mondial, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României (vezi: Marea Unire din 1918). Această unire a fost ratificată în 1920 prin Tratatul de la Trianon (în cazul Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului) și prin Tratatul de la Versailles (în cazul Bucovinei și Basarabiei). România anexase de asemenea Cadrilaterul, după înfrangerea Bulgariei in 1913 in cadrul celui de-al doilea război balcanic. Astfel, suprafața și populația României s-au dublat în numai 5 ani, iar cel mai important, întreg poporul român era cuprins pentru prima oară între granițele unui singur stat.

Dictatura carlistă[modificare | modificare sursă]

La 10 februarie 1938 regele Carol al II-lea și-a asumat puteri dictatoriale și a desființat partidele politice, numind prim miniștrii, ceea ce îi asigura puterea supremă.

Ca urmare a protocolului expansionist adițional secret al Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 și prăbușirii aliaților occidentali, considerați ca potențialii protectori ai României, la data de 28 iunie 1940 Uniunea Sovietică transmite un ultimatum în care României i se dau 48 de ore pentru a evacua Basarabia și nordul Bucovinei, în caz contrar URSS va declara război. România cedează și după 40 de ore, Armata Roșie și unități sovietice paramilitare (NKVD) intră în teritoriile cerute și suplimentar în Ținutul Herței care nu era menționat în ultimatum. Retragerea Armatei Române, a Jandarmeriei, a Poliției și a zecilor de mii de civili a fost pripită și haotică, chiar dezastruasă[5][6][7]. Vina suveranului-dictator Carol al II-lea este determinantă, demonstrând o paralizie de conducere în situații de extremă urgență.

Hartă cu principalele localități din România mare

Suplimentar la aceste cedări teritoriale, Ion Gigurtu, președinte al Consiliului de miniștri, între 4 iulie și 4 septembrie 1940, odată cu venirea sa la putere a declarat că va duce o politică nazistă pro-Axa Berlin–Roma, antisemită și fascist-totalitară[8][9][10]. În urma Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, prin acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei (după ce Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa nazistă și aderarea totală a României la Axa Berlin–Roma), România a cedat Ungariei nordul Transilvaniei, inclusiv orașul Cluj.[11][12][13] Vastele teritorii din Transilvania care au fost cedate de Ion Gigurtu în favoarea Ungariei conțineau importante resurse naturale, inclusiv mine de aur.[14] Ion Gigurtu a fost de acord și cu cedarea a 8000 km2 din Dobrogea de sud în favoarea Bulgariei[15].

Războiul contra URSS[modificare | modificare sursă]

În Al Doilea Război Mondial documente militare sovietice au fost, uneori, scrise pe spatele unor formulare oficiale ale administrației române din Transnistria (1944).

Față de nemulțumirea opiniei publice și protestele liderilor politici datorate cedărilor teritoriale și retragereii haotice din Basarabia, regele Carol al II-lea îl numește ca prim-ministru pe generalul Ion Antonescu. Aceasta, sprijinit de Garda de Fier, cere regelui să suspende Constituția României și apoi, să abdice în favoarea fiului său, Mihai. După reușita puciului, Antonescu își asumă puteri dictatoriale și se proclamă Conducătorul statului. În conflictul cu Horia Sima și Mișcarea legionară Antonescu dobândește sprijinul lui Hitler promițându-i participarea României la războiul anti-sovietic. În 1941, ca aliat al Germaniei, România declară război Uniunii Sovietice, sub pretextul de recuperare a teritoriilor pierdute[16][17].

România intră în război de partea Germaniei și invadează URSS-ul, reușind să elibereze Basarabia în vara anului 1941. În pofida poziției liderilor politici Iuliu Maniu, Brătianu și a unora dintre generali, de a se opri la fostele frontiere românești, și fidel promisiunilor față de Hitler, Antonescu continuă acțiunile militare în teritoriile ucrainiene și rusești. În acest sens, România a devenit principalul aliat al Germaniei în Europa de Est, furnizând cantități însemnate de petrol, grâu și alte resurse, și trimițând peste 800,000 de trupe pe frontul de est.

Prin eliminarea regimului lui Antonescu la 23 august 1944 și întoarcerea armelor contra puterilor Axei, România recuperează nordul Transilvaniei, fapt consemnat și definitivat de Tratatul de pace de la Paris la 10 februarie 1947.

Teritoriile fostei Românii Mari care nu mai fac parte din România sunt: Basarabia, jumătatea de nord a Bucovinei, ținutul Herța, Cadrilaterul și Insula Șerpilor.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Stănescu, Eugen; Stănescu, Iulia; Preda, Gavriil (2010). România Mare, Puterea politică. Ploiești: Karta-Graphic. pp. 5, 15. ISBN 973-1959-82-5 
  2. ^ Ioan, Scurtu; Petre Otu (2003). Istoria românilor, Vol. XIII - România Întregită (1918-1940) (ed. Editura enciclopedică). București: Academia Română. ISBN 9734504312 
  3. ^ en Romania in more than 2000 years”. Just Romania. http://www.justromania.org/history.html. Accesat la 8 februarie 2010. 
  4. ^ Djuvara, Neagu -- O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, pagina 245, Editura Humanitas, București, ediția a 11-a, 2010, ISBN 978-973-50-2591-5
  5. ^ Istoria românilor, Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu: p.775;
  6. ^ Constantiniu, Florin: Între Hitler și Stalin; România și pactul Ribbentrop-Molotov, București, Editura Danubius, 1991
  7. ^ Cezar Vasiliu: Unirea Basarabiei cu Patria Mamă
  8. ^ Le Figaro, 6 iulie 1940, p. 2.
  9. ^ Le Figaro, 9 iulie 1940, p. 1.
  10. ^ New York Times, 5 iulie 1940; New York Times, 7 iulie 1940; New York Times, 30 iulie 1940; New York Times, 9 august 1940.
  11. ^ Le Figaro, 9 august 1940; New York Times, 9 august 1940.
  12. ^ Constantiniu, Florin: Între Hitler și Stalin; România și pactul Ribbentrop-Molotov, București, Editura Danubius, 1991.
  13. ^ Constantiniu, Florin: Hitler, Stalin și România - România și geneza Operațiunii „Barbarossa”, București, Editura Univers Enciclopedic, 2002.
  14. ^ Le Figaro, 4 septembrie 1940.
  15. ^ Le Figaro, 23 august 1940
  16. ^ Constantiniu, Florin: Hitler, Stalin și România - România și geneza Operațiunii „Barbarossa”, București, Univers Enciclopedic, 2002
  17. ^ Encarta - History of Romania - Accesat la data de 14.03.2009

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Scurtu, Ioan: Viața cotidiană a românilor în perioada interbelică, Editura Rao, București, 2001.
  • Sebe, Mihai: Ideea de Europa în România interbelică, Institutul European din România, București, 2010.
  • Sebe, Mihai: Perspective românești cu privire la planurile interbelice de creare a unei “Confederații dunărene”. Spre o Strategie europeană a Dunării avant la lettre, Institutul European din România, București, 2011.

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Premisele izolării politice a României: 1919-1940, Viorica Moisuc, Editura Humanitas, 1991
  • România mare: puterea politică, Eugen Stănescu, Iulia Stănescu, Gavriil Preda, Editura Mectis, 1998
  • Istoria României în anii 1918-1940: evoluția regimului politic de la democrație la dictatură, Ioan Scurtu, Editura Didactică și Pedagogică, 1996
  • Istoria României între anii 1918-1944: culegere de documente, Editura Didactică și Pedagogică, Romania, 1982
  • România după Marea Unire: partea 1. 1918-1933. partea 2. Noiembrie 1933, Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988
  • Elita Interbelica: Sociologia romaneasca in context european, Dan Dungaciu, Editura Mica Valahie, București

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Serial în Jurnalul Național despre destrămarea României Mari - [1]