Internet
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Termenul Internet, sau şi internet, are mai multe sensuri strâns înrudite, în funcţie de context:
- Numele propriu Internet (scris cu majusculă) se referă la World Wide Web, reţeaua mondială unică de computere interconectate prin protocoalele (regulile) de comunicare Transmission Control Protocol şi Internet Protocol, numite pe scurt TCP/IP. Precursorul Internetului datează din 1965, când Defence Advanced Research Projects Agency (en:DARPA) (Agenţia pentru Proiecte de Cercetare Înaintate de Apărare - a Ministerului Apărării, Department of Defense sau DoD din SUA) a creat prima reţea de computere interconectate sub numele ARPAnet. Super-reţeaua din zilele noastre a rezultat din extinderea reţelei Arpanet.
- Substantivul comun internet (scris cu minusculă) desemnează in marea majoritate a cazurilor aceeaşi reţea, însă văzută ca un mediu de comunicare de mase, împreună cu informaţia şi serviciile care sunt oferite utilizatorilor prin intermediul acestui mediu.
- Tehnic, termenul mai poate desemna şi o reţea ce interconectează 2 sau mai multe reţele autonome aflate la mare depărtare unele faţă de altele. Exemple de reţele mari, pentru care folosinţa acestui nume este justificată, sunt SIPRNet si FidoNet.
Cuvântul "Internet" provine din împreunarea artificială şi parţială a două cuvinte englezeşti: interconnected = interconectat şi network = reţea.
Cuprins |
[modifică] Accesul fizic la Internet
Există un şir întreg de metode de cuplare fizică a unui calculator sau aparat inteligent (smart) la Internet:
- printr-un modem şi o linie de telefon şi legătură telefonică fixă, prin formarea unui anumit număr de telefon,
- linie de telefon dedicată / închiriată unui singur utilizator sau unei singure firme,
- legătură prin radio la un aşa-numit Hotspot sau Active Point, utilizând tehnicile WLAN sau Wi-Fi,
- legătură prin radio, de la un telefon mobil sau de la un calculator portabil (de ex. notebook sau netbook) la antena celulară terestră, utilizând tehnicile GSM sau UMTS.
[modifică] Utilizare
Aproximativ 83% din populaţia globală nu foloseşte Internetul, potrivit unui comunicat de presă al fundaţiei European Computer Driving Licence[1].
Potrivit unui studiu întocmit de firma de cercetare on-line InternetWorldStats, în noiembrie 2007, rata de penetrare a internetului în România a atins nivelul de 31,4% din totalul populaţiei, estimată la 22,27 milioane de locuitori[2], iar numărul de conexiuni broadband era de 1.769.300[3].
[modifică] Caracteristici tehnice
În ziua de astăzi, Internetul este susţinut şi întreţinut de o mulţime de firme comerciale. El se bazează pe specificaţii tehnice foarte detaliate, ca de exemplu pe aşa-numitele "protocoale de comunicaţie", care descriu toate regulile de transmitere a datelor în reţea. Vezi şi articolul despre Modelul de Referinţă OSI.
Protocoalele fundamentale ale Internetului, care asigură interoperabilitatea între orice două calculatoare sau aparate inteligente care le implementează, sunt Internet Protocol (IP), Transmission Control Protocol (TCP) şi User Datagram Protocol (UDP).
Aceste trei protocoale reprezintă însă doar o parte din nivelul de bază al sistemului de protocoale Internet, care mai include şi protocoale de control si aplicative, cum ar fi: DNS, PPP, SLIP, ICMP, POP3, IMAP, SMTP, HTTP, HTTPS, SSH, Telnet, FTP, LDAP, SSL, WAP şi SIP.
Din cauza multelor fuziuni dintre companiile de telefonie şi cele de Internet (Internet Service Providers, prescurtat ISP) au apărut o serie de probleme în sensul că nu erau clar delimitate sarcinile fiecăreia. Să presupunem că un client sună la ISP-ul său pe o linie telefonică normală. Modem-ul este o placă din calculatorul clientului care converteşte semnalele digitale în semnale analoage, care pot circula în reţeaua telefonică. Aceste semnale sunt transferate la punctul de livrare (Point Of Presence, POP) al ISP-ului, unde sunt preluate din sistemul telefonic şi transferate în reţeaua regională de web a ISP-ului. Din acest punct sistemul este în întregime digital şi se bazează pe transmiterea de pachete (packet switching; în acest sistem de transmisie, informaţia care trebuie transmisă este "mărunţită" în multe pachete mici, care sunt apoi transmise în mod independent unele de altele; sigur că la destinaţie pachetele trebuiesc reasamblate în ordinea corectă).
Reţeaua regională a ISP -ului este formată prin interconectarea routerelor din diverse oraşe pe care le deserveşte compania. Dacă pachetul este destinat unui calculator-gazdă deservit direct de către reţeaua ISP, pachetul va fi livrat direct lui. Altfel, el este dat mai departe operatorului (firmei) care furnizează companiei ISP servicii de comunicare prin backbone-ul reţelei. (In engleza backbone înseamnă in general şira spinării, iar în informatică înseamnă reţeaua de bază pentru interconectarea reţelelor). În partea superioară a acestei ierarhii se găsesc operatorii principali de la nivelul backbone-ului reţelei, companii cum ar fi AT&T sau SPRINT. Aceştia răspund de backbone-uri mari cu mii de routere conectate prin fibră optică cu bandă largă de transfer.
Corporaţiile şi firmele de hosting utilizează aşa-numitele ferme de servere rapide (= multe servere, situate eventual în aceeaşi sală sau clădire), conectate direct la backbone. Operatorii încurajază pe clienţii lor să folosească această conectare directă prin închirierea de spaţiu în rack-uri = dulapuri speciale pentru echipamentul clientului, care se află în aceeaşi cameră cu router-ul, conducând la conexiuni scurte şi rapide între fermele de servere şi backbone-ul reţelei.
Dacă un pachet trimis în backbone este destinat unui ISP sau unei companii deservite de aceeaşi coloană, el este transmis celui mai apropiat router. Pentru a permite pachetelor să treacă dintr-un backbone în altul, acestea sunt conectate în NAP-uri (Network Access Point). În principiu un NAP este o cameră plină cu routere, cel puţin unul pentru fiecare backbone conectat. O reţea locală conectează toate aceste routere astfel încât pachetele să poată fi retransmise din orice coloană în orice alta. În afară de conectarea în NAP-uri, backbone-urile de dimensiuni mari au numeroase conexiuni directe între routerele lor, tehnică numită conectare privată (private peering).
Unul dintre paradoxurile Internet-ului este acela că ISP-urile, care se află în competiţie între ele pentru câştigarea de clienţi, cooperează în realizarea de conectări private şi întreţinerea Internetului.
Câţiva termeni înrudiţi cu "Internet":
- intranet: o reţea particulară cu aceleaşi principii de funcţionare ca şi Internetul, dar cu acces restrâns - de exemplu intranetul sau intraneturile unei firme particulare.
- extranet: un intranet particular al unei firme, la care însă au acces (măcar parţial) şi anumite persoane sau grupe externe, din alte firme, ca de exemplu de la firme furnizoare sau firme-cliente.
[modifică] Istoric
Punctul de pornire în dezvoltarea Internetului a fost rivalitatea între cele două mari puteri ale secolului al XX-lea: Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică. În 1957, URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) lansează în spaţiul cosmic primul satelit artificial al Pământului denumit Sputnik. Acest fapt a declanşat o îngrijorare deosebită în Statele Unite ale Americii, astfel preşedintele Eisenhower înfiinţează o agenţie specială subordonată Pentagonului: Advanced Research Projects Agency (www.darpa.mil). Această agenţie a Ministerului de Apărare (Department of Defense, prescurtat DOD) este condusă de oameni de ştiinţă, are o birocraţie redusă, şi are ca misiune: „Menţinerea superiorităţii tehnologice a armatei Statelor Unite şi prevenirea surprizei tehnologice în domeniul securităţii naţionale prin sponsorizarea celor mai noi şi revoluţionare descoperiri ştiinţifice şi prin investirea de fonduri teoretic nelimitate pentru realizarea unei legături între cercetarea ştiinţifică şi implementarea tehnologică militară a acesteia.”[necesită citare]
În 1959 John McCarthy, profesor la Universitatea Stanford, al cărui nume va fi asociat cu inteligenţa artificială, găseşte soluţia de a conecta mai multe terminale la un singur calculator central: time-sharing (partajarea timpului). Aceasta este o modalitate de lucru în care mai multe aplicaţii (programe de calculator) solicită acces concurenţial la o resursă (fizică sau logică), prin care fiecărei aplicaţii i se alocă un anumit timp pentru folosirea resursei solicitate. Apărând apoi primele calculatoare în marile universităţi se pune problema interconectării acestora. Cercetătorul Lawrence Roberts susţine o soluţie de interconectare prin comutare de pachete (packet switching) în modelul numit "client-server".
Astfel, pentru a transmite informaţia, aceasta este mărunţită în porţiuni mici, denumite pachete. Ca şi la poşta clasică, fiecare pachet conţine informaţii referitore la destinatar, astfel încât el să poată fi corect dirijat pe reţea. La destinaţie întreaga informaţie este reasamblată. Deşi această metodă întâmpină rezistenţă din partea specialiştilor, în 1969 începe să funcţioneze reţeaua "ARPANET" între 4 noduri: University of California din Los Angeles (UCLA), University of California din Santa Ana, University of Utah şi Stanford Research Institute (SRI). Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol), creat de Vint Cerf şi Robert Kahn în 1970 şi care este şi acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu cele compatibile cu IBM sau şi Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se "înţeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul urma să devină cu adevărat independent de platforma harware utilizată. Ca program al Ministerului Apărării al SUA, ARPANET s-a dezvoltat uluitor de repede, la el conectându-se din ce în ce mai multe calculatoare. În 1979 ARPA decide să separe reţeaua în două, una pentru lumea comercială şi universitară, şi una militară. Cele două reţele puteau comunica în continuare, construindu-se practic o inter-reţea (internet) denumită iniţial DARPA Internet şi consacrată ulterior sub denumirea Internet. Numeroşi cercetători din domeniul academic şi militar si-au concentrat eforturile în scopul dezvoltării unor programe de comunicare în reţea. Astfel în 1980 o serie de programe de comunicare (bazate pe protocoale binedefinite), care sunt utilizate şi astăzi, erau deja finalizate. În 1983, TCP/IP devine unicul protocol oficial al Internetului, şi ca urmare, tot mai multe calculatoare din întreaga lume au fost conectate la ARPANET. Creşterea numărului de calculatoare conectate la Internet a devenit exponenţială, astfel încât în 1990 Internetul cuprindea 3.000 de reţele şi 300.000 de calculatoare. În 1992 era deja conectat calculatorul cu numărul 1.000.000. Apoi mărimea Internetului s-a dublat cam la fiecare an.
Dezvoltarea rapidă a Internetului s-a datorat faptului că accesul la documentaţia protocoalelor obligatorii a fost şi este liber şi gratuit. În 1969 S. Crocker a iniţiat o serie de „note de cercetare” denumite RFC (Request for Comments), numerotate cronologic şi devenite cu timpul accesibile gratuit on-line (în Internet). Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la Centrul European pentru Fizica Nucleară din Geneva (CERN) a pus bazele dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau web).
O altă schimbare radicală s-a produs când, în 1993, National Center for Supercomputing Applications (NCSA) din SUA a pus la dispoziţie browserul "Mosaic", care era bazat pe o interfaţă grafică (Windows). Enorma creştere a webului a început aproape dintr-o dată: în iunie 1993 erau înregistrate 130 servere web, iar în 1994 erau deja peste 11.500 de servere.[necesită citare]
[modifică] Aplicaţii Internet
Aplicaţiile Internetului sunt numeroase: în primul rând afişarea de informaţii mai mult sau mai puţin statice cu formă de text, imagini şi sunete (aşa-numitele pagini web), apoi poşta electronică e-mail, transferul de fişiere de date şi informaţii, chat, video şi video on demand, telefonie şi telefonie cu imagine prin Internet, televiziune prin Internet, e-commerce, sondări de opinie, mediu pentru răspândirea ştirilor, mediu pentru toate genurile de grafică şi muzică, deschiderea unei sesiuni de lucru de la distanţă, grupuri de discuţii pe teme prestabilite, jocuri interactive prin reţea, operaţii bancare (Internet banking), transmitere de fişiere şi multe, multe altele. Printre ele, World Wide Web, prescurtat WWW, deseori numit numai "web", este la loc de vârf, deoarece este o aplicaţie multimedială şi integrativă, cu o interfaţă de utilizator (Graphic User Interface, GUI) foarte atrăgătoare din punct de vedere grafic, practică şi simplu de folosit. WWW a fost inventat de către Tim Berners-Lee în anul 1993.
Pentru folosirea tuturor acestor aplicaţii din web este nevoie în general doar de un singur program multi-funcţional numit browser (cuvânt englez care se pronunţă aproximativ 'brau-ză). Exemple de browsere: MS Internet Explorer, Mozilla Firefox (provenit din Netscape Navigator), Opera, Apple Safari ş.a.
[modifică] Divertisment în Internet
În Internet se află un număr imens de informaţii de cele mai diverse naturi, precum ar fi filme, videoclipuri, cărţi, aşa-numite audiobooks, muzică şi multe altele. De exemplu, o adresă web (adresă Internet) foarte cunoscută este www.youtube.com, aici putându-se găsi practic orice tip de videoclipuri. Această adresă este în acelaşi timp şi un sit web de exprimare liberă.
[modifică] Marketing şi afaceri prin Internet
Odata cu dezvoltarea industriei Internetului au apărut şi activităţi conexe care oferă o alternativă sau chiar posibilitatea de a avea acces la informaţie: e-learning, audio-learning cu ajutorul audiobooks ş.a. [1]. Mai mult decât atât, ca aplicaţie a Internetului a apărut întreaga branşă numită e-commerce - comerţul electronic, prin care ofertanţii de mărfuri şi servicii dispun de o piaţă de desfacere enormă: Internetul.
Practic internetul a oferit acces la o piaţă globală multor afacerimici şi mijlocii, care, fără aportul internetului nu ar fi avut niciodată posibilitatea de a se adresa unor clienţi la scară planetară. Astfel internetul a devenit şi un important mediu de afaceri.
[modifică] Aspecte sociale
Gradul de răspândire a Internetului pe glob este uriaş: în luna iunie 2007 aveau acces la Internet circa 1,1 miliarde de locuitori ai globului pământesc.
[modifică] Pericolele Internetului
Accesul simplu şi ieftin la Internet are şi o consecinţă negativă, anume nimeni nu poate garanta corectitudinea utilizatorilor. Astfel există deja o gamă largă de programe dăunătoare, creeate de rău-voitori, care încep cu spionarea (invizibilă) a activităţii unui utilizator şi se termină cu furtul din contul bancar al persoanelor care nu se pricep cum să se apere.
[modifică] Cenzura în Internet
Anumite state de pe glob interzic, cenzurează sau restricţionează populaţiei lor accesul la Internet în diverse domenii: politică, religie, pornografie ş.a., de exemplu Coreea de Nord, China ş.a.
[modifică] Găzduire web
În Internet există o mulţime de furnizori de servicii de găzduire web (web hosting) ce pot găzdui situri web şi proiecte online. Printre cei mai cunoscuţi la nivel internaţional se numără: GoDaddy HostGator DreamHost MyHostingFree UniteHosting
Şi în România există numeroase firme care oferă servicii de găzduire web. De asemenea există şi o comunitate activă, Gazduire.info, formată preponderent din reprezentanţi ai acestor firme, comunitate ce are ca scop promovarea acestor servicii pe plan local.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
- ro http://www.1si1.ro - 1si1 Professional Web Hosting
- ro www.audiobooks.ro
- en A Little History of the World Wide Web
- ro http://www.racai.ro/manual/coperta.html - Note ale cursului "Introducere în INTERNET" al Academiei Române, 1997
- ro http://www.unitehosting.ro - Unite Hosting
