Mamifer

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
MamiferAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
Mammal Diversity 2011.png
Diverse ordine de mamifere
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Mammalia

Mamiferele sunt o clasă de animale vertebrate, care nasc pui vii și îi hrănesc cu lapte. Mamiferele sunt cele mai dezvoltate și adaptabile vertebrate, fiind animale homeoterme, care trăiesc în toate mediile de viață. Există peste 5 800 specii de mamifere.

Corpul lor este acoperit cu păr, blană, țepi sau plăci, dau naștere la pui vii și îi hrănesc cu laptele produs de mamele, sunt animale homeoterme, avânt o temperatură medie a corpului de 36-38 de grade Celsius, au glande mamare sub piele, inima este cvadricamerală, cu două atrii și două ventricule, dentiția este alcătuită din dinți specializați (canini, molari, ș. a.) și prezintă 3 osișoare ale urechii medii: ciocănaș, nicovală și scăriță.

Morfologie externă[modificare | modificare sursă]

Marea majoritate a mamiferelor au corpul acoperit de păr/blană, (în afară de cetacee, care însă pot avea urme de pilozitate).

Blana mamiferelor are mai multe funcții vitale. Împiedică răspândirea căldurii corpului în mediul înconjurător. Mamiferele, având o temperatură internă de 36 - 39° Celsius, adică o temperatură mai mare decât cea a mediului extern, cedează căldură, în special în sezonul rece, când temperatura mediului extern devine mult mai mică decât cea a corpului. Când însă în mediul exterior temperatura devine aproape la fel de mare ca cea a corpului, la unele mamifere se manifestă fenomenul invers, de năpârlire, atunci când cade părul, ca cedarea temperaturii să se accelereze; oferă protecție mamiferului contra unor factori externi, precum radiațiile solare, suprafețe dure, plante sau animale ce pot afecta tegumentul mamiferului; părul/blana poate asigura o adaptare mai bună a mamiferului la condițiile externe.

Morfologie internă[modificare | modificare sursă]

Structura internă la toate mamiferele este cam aceeași. Cavitatea toracică este la fel, conținând inima și plămânii, iar cea abdominală conține stomacul, intestinele, ficatul, rinichii, etc.

Tegumentul[modificare | modificare sursă]

Tegumentul mamiferelor (pielea), este un strat exterior protector, care este de cele mai multe ori acoperit de pilozitate, (cazuri excepționale sunt cetaceele, care din cauza mediului marin și-au pierdut pilozitatea). Are o structură complexă, constituită din epidermă, dermă și țesutul subcutanat (hipoderma). Pielea mamiferelor cuprinde multe glande sudoripare și mai cuprinde glandele mamare, precum și vase de sânge.

Scheletul[modificare | modificare sursă]

Toate mamiferele au un endoschelet dur. Au o cutie craniană dezvoltată. Dantura este mai puternică și dinții sunt diferențiați în canini, molari și incisivi.

Regiunea cervicală a coloanei vertebrale este la toate mamiferele alcătuită din 7 vertebre. Coloana vertebrală este mai mobilă decât la celelalte viețuitoare. Cu regiunea toracală a coloanei vertebrale (12-15 vertebre) sunt unite coastele, alcătuind împreună cutia toracică.

Fiind animale terestre, mamiferele dispun de patru membre bine dezvoltate, având fiecare câte cinci degete. La unele specii membrele au suferit pe parcursul evoluției un șir de modificări esențiale care le-au permis să se deplaseze cu ușurință în cele mai diverse medii de viață-subteran, terestru, aerian și acvatic.

Musculatura[modificare | modificare sursă]

Mamiferele au o musculatură bine dezvoltată. Mușchii sunt foarte dezvoltați, în special mușchii membrelor fiind dezvoltați. Mușchii scheletici ai vertebratelor participă la termoreglare, la comunicare și la locomoție. Ei se leagă de oase prin tendoane și sunt acționați voluntar de către creier.

Sistemul nervos[modificare | modificare sursă]

Sistemul nervos îndeplinește mai multe funcții și anume: asigură integrarea sistemelor de organe în cadrul organismului, asigură integrarea organismului în mediu. Aceste funcții se realizează prin primirea, prelucrarea, elaborarea și transmiterea de mesaje, mesaje care au ca scop păstrarea integrității organismului și integrarea sa în mediu său de viață.

Sistemul nervos al organismelor ce se încadrează în încrengătura Mammalia (mamifere) are același plan de organizare cu al organismelor încadrate în încrengăturile: Cyclostomata (ciclostomi), Pisces (pești), Amphibia (amfibieni), Reptilia (reptile), Aves (păsări) și poate fi reprezentat schematic ca în tabelul de mai jos.

Sistemul nervos.png

La majoritatea speciilor, creierul are multe circumvoluții cerebrale. Cu cât mai multe circumvoluții, cu atât este mai complex comportamentul. Astfel, iepurele are o suprafață aproape netedă, fără prea multe circumvoluții, iar pisica, câinele și maimuța, fiind mai dezvoltate, au creierul "brăzdat" de cute.

Organele de simț[modificare | modificare sursă]

Organele de simț ale mamiferelor sunt:

Aparatul digestiv[modificare | modificare sursă]

Aparatul digestiv, la mamifere, este adesea specializat pe tipul de hrană consumat de animal (vegetal sau animal) și procesează treptat mâncarea în următorii pași:

În gură, hrana este mestecată de dinți, umezită și amestecată, până când ajunge destul de omogenă pentru a putea fi înghițită și a ajunge în stomac după ce parcurge esofagul. În stomac, mâncarea este dizolvată până la cele mai simple substanțe, prin intermediul acidului gastric. Din stomac, mâncarea trece în intestinul subțire, unde sunt amestecate cu lichidul biliar și unde sunt extrase substanțele nutritive și transferate în sânge. Resturile nedigerate, împreună cu celule moarte și ajung în intestinul gros, înainte de a fi eliminate prin anus.

Unele mamifere erbivore, ca iepurele, alimentele trec și prin cecum, unde vegetalele sunt digerate de către niște bacterii, înainte de a ajunge în colon.

Aparatul respirator[modificare | modificare sursă]

Este format din căi respiratorii și plămâni. Aerul pătrunde prin cele 2 nări ale nasului, apoi trece prin faringe, laringe, trahee, bronhii și ajunge în plămâni, unde se efectuează schimbul de gaze la nivelul vaselor de sânge.

Aparatul circulator[modificare | modificare sursă]

Sistemul circulator este diferit de cel al păsărilor. Acesta constă dintr-un miocard și o rețea densă de vase sanguine, care transportă sângele. Inima are 4 camere, cei 2 atrii, cel drept care primește sângele dezoxigenat de la vena cava, și cel stâng care primește sângele oxigenat de la plămâni prin vena pulmonară, și cei 2 ventriculi, cel drept pompează sângele dezoxigenat spre plămâni, și cel stâng pompează sângele oxigenat spre artere. Pereții groși ai miocardului asigură circulația rapidă a sângelui, care duce mai repede oxigenul către țesuturi.

Aparatul excretor[modificare | modificare sursă]

Aparatul excretor la mamifere se ocupă cu filtrarea și eliminarea tuturor deșeurilor metabolice, apărute în corpul mamiferelor în urma proceselor metabolice. De asemenea, acesta controlează nivelul de lichide prezent în corp. Cel mai des întâlnit deșeu este acidul uric, sau ureea, care sunt eliminate din corp prin intermediul urinei, prin vezica urinară.

Aparatul reproducător[modificare | modificare sursă]

Masculii au o pereche de testicule care produc spermatozoizi iar femelele au două ovare, care produc ovule. În timpul contactului sexual, un spermatozoid pătrunde într-un ovul, astfel realizându-se fecundația. Ovulul se divide în repetate rânduri, devine un zigot, apoi un embrion, apoi un fetus. Durata de gestație diferă de la specie la specie. Spre exemplu, rozătoarele au durata de gestație de 2-3 săptămâni, pe când la elefanți puiul stă în pântecul mamei circa 24 de luni înainte de a se naște.

Metabolism și termoreglare[modificare | modificare sursă]

Având sistemele de organe mai dezvoltate ca la alte organisme, mamiferele au un metabolism mai ridicat. Datorită acestuia, cât și blănii, ele au tot timpul o temperatură internă ridicată, iar datorită termoreglării (dilatarea sau comprimarea capilarelor, transpirația) temperatura este constantă.

Multe mamifere s-au adaptat la mediile lor de viață, creându-și metode mai ușoare de termoreglare. Iepurele de deșert își folosește urechile pentru a răci sângele, elefanții își fac vânt cu ajutorul urechilor pe când animalele care trăiesc la Poli înmagazinează grăsimea, au extremitățile mai mici și blana mai deasă.

Reproducerea[modificare | modificare sursă]

Majoritatea mamiferelor nasc pui vii, complet dezvoltați. Există însă și excepții, precum ornitorincul și echidna (care se reproduc prin ouă) sau marsupialele (care nasc pui vii, dar slab dezvoltați).

Pentru că mamiferele nu se pot înmulți decât pe cale sexuată, competiția este feroce. [1] Multe mamifere recurg la pețirea partenerului, înainte de împerechere. Această „pețire” poate include lupte între masculi, ritualuri de împerechere (mai mult sau mai puțin violente), demonstrații de forță. [1]

După ce sunt născuți, puii, neajutorați la început, învață tehnicile de hrănire, apărare, vânare de la părinții lor, iar când puii sunt destul de mari pentru a se descurca singuri, ei sunt înțărcați de către părinții lor, adică sunt alungați de la căminul lor și obligați să se descurce singuri.

Comportament[modificare | modificare sursă]

Comportamentul mamiferelor este foarte variat. El poate fi social sau singuratic, activ sau pasiv, blând sau violent, după specie.

Majoritatea speciilor prezintă comportamentul de hrănire încă de la naștere, de altfel primul care apare la puii nou-născuți; printre primele lucruri pe care le fac ei este să caute glandele mamare și să sugă laptele matern, care le va fi o vreme hrana de bază.

Comportamentul de apărare se învață exclusiv de la părinți; puii mamiferelor nu se nasc cu instinctele deja formate, ca peștii, păsările sau ca insectele și au nevoie de ajutorul părinților pentru a-l dobândi. Adesea puii se implică în jocuri inocente dar care le formează instinctele și comportamentul de apărare de care vor avea nevoie mai târziu.

Comportamentul sexual este de cele mai multe ori instinctiv, el declanșându-se de obicei după ce puii sunt înțărcați, la atingerea maturității sexuale. El include pețiri, lupte, alergături, demonstrații de forță, de culoare, pentru a impresiona perechea.

Bioritmurile circadiene ale mamiferelor sunt de obicei diurne, excepție făcând liliecii, care sunt exclusiv nocturni.

Locomoție[modificare | modificare sursă]

Întrucât sunt animale active, locomoția este un proces esențial în viața mamiferelor. Ele s-au adaptat pentru un anumit tip de locomoție.

Pe uscat[modificare | modificare sursă]

Cele mai multe mamifere sunt terestre și se deplasează pe uscat. Toate aceste mamifere se deplasează cu ajutorul picioarelor, cele inferioare fiind mai scurte decât cele posterioare la cele care se deplasează prin salturi.

Cangurul, mamifer inferior, se deplasează prin salturi mari, folosindu-și coada grea ca o contragreutate. [2] Alte animale se deplasează prin mers plantigrad (exp. cârtița) sau mers digitigrad (exp. câinele). Felinele africane, tigrul, leul, ghepardul, cita, etc, au corpul ușor și fără surplusuri de grăsime, atingând rapid viteze de până la 70 km/h atunci când își aleargă prada. [3]

În apă[modificare | modificare sursă]

Delfin

Puținele mamifere exclusiv acvatice (cele mai reprezentante fiind delfinul și balena) se deplasează cu ajutorul cozii musculoase sau a aripilor.

Există și mamifere terestre care pot înota, ca de exemplu ursul polar. Ursul polar are nevoie de această îndeletnicire mai ales pentru a se hrăni, hrana lui de bază fiind peștele, dar și pentru a se deplasa între banchizele de gheață. Ursul polar poate înota pe o distanță de aproape 100 km fără să se odihnească, se scufundă până la 4,5 metri și poate rezista sub apă până la două minute. [4] Straturile groase de blană și grăsime asigură flotabilitatea.[4] Hipopotamul, deși este un mamifer terestru, este bine adaptat vieții acvatice. Urechile, ochii și nările sunt poziționate pe vârful capului, astfel încât poate vedea, respira și mirosi în timp ce se află în apă. [4]

În aer[modificare | modificare sursă]

Liliac

Singurul mamifer care efectiv zboară este liliacul. Liliacul, făcând parte din grupul insectivorelor, are aripile formate din-un pliu tegumentar care leagă membrele anterioare de cele posterioare. Mai există mamifere care se pot deplasa pe calea aerului planând, fără a zbura, însă. Un exemplu este veverița zburătoare.

Comunicarea[modificare | modificare sursă]

Cimpanzeul este cel mai capabil să se facă înţeles cu ajutorul mimicii, după om. [1]

Fie că folosește la apărarea teritoriului, la atragerea partenerului sau la chemarea puilor, comunicarea este crucială în viața mamiferelor, în special a celor care trăiesc în grupuri.

După specie, mamiferele au dezvoltat diferite metode de a comunica, cele mai complexe fiind vocalizările articulate ale primatelor. Alte metode de comunicare includ undele sonore pe frecvență înaltă, diferite mirosuri corporale, mârâituri și chițăituri sau chiar lovituri sau împunsături. [5]

Mamiferele comunică cel mai frecvent prin sunete. Balenele emit un fluierat deosebit de sonor, care poate străbate întreg Oceanul Pacific. [5] Suricatele folosesc o largă gamă de sunete pentru a comunica între ele, fiecare sunet având un anumit înțeles. [5] Primatele își folosesc inteligența pentru a comunica folosind sunete articulate, chiar dacă pot comunica și prin diferite gesticulări și semne simple. [5]

Habitat și răspândirea biogeografică[modificare | modificare sursă]

Mamiferele sunt răspândite pe toată suprafața Pământului, de la Polul Nord la Ecuator și până la Polul Sud și s-au adaptat atât la viața terestră cât și la viața marină sau chiar subterană. [6] O primă explicație pentru această imensă adaptabilitate a mamiferelor este faptul că au sânge cald și își păstrează temperatura corporală constantă indiferent de vreme. [7] Mamiferele s-au adaptat în foarte multe habitate și ecosisteme, incluzând cel de baltă, cel de mlaștină, cel de pădure și chiar oceanul, în cazul delfinului și al balenei.

De departe, concentrația cea mai mare de mamifere este în zona tropicală și subtropicală, pe când cea mai mică este la Poli. [6]

Iată mai jos exemplare din aceeași familie (Ursidae), împreună cu răspândirea lor geografică. Observați adaptările fiziologice ale urșilor și habitatul lor.

Ursus maritimus 4 1996-08-04.jpg Polar bear range map.png
Ursul polar, un exemplu de
adaptare în condiții extreme
Extinderea geografică a ursului polar
Ursus thibetanus 3 (Wroclaw zoo).JPG Leefgebied aziatische zwarte beer.jpg
Ursul tibetan
Răspândirea ursului tibetan
Brown bear (Ursus arctos arctos) running.jpg Ursus arctos distribution.png
Ursul brun eurasian
Răspândirea ursului brun

Importanța pentru oameni[modificare | modificare sursă]

Mamiferele sunt foarte importante pentru oameni, speciile de mamifere fiind printre cele mai ușor de domesticit. Omul consumă de la ele carne, lapte, folosește blana, părul pentru materialele textile, le folosește în viața de zi cu zi pentru diverse activități.

Câinele, „cel mai bun prieten al omului”, pe lângă faptul că este afectuos, își protejează stăpânul și îl ajută în diversele activități cotidiene. Este folosit de poliție, de jandarmerie la căutarea persoanelor dispărute dar și a drogurilor, având un miros foarte rafinat. Câinii sunt folosiți de persoanele cu deficiențe de vedere pentru apărare și pentru orientarea în spațiu.

Pisica se atașează de stăpân și este foarte afectuoasă. Calul a fost (și încă este) folosit la activitățile agricole și la tractarea vehiculelor.

Clasificarea mamiferelor[modificare | modificare sursă]

În legătură cu clasificarea mamiferelor, ca de altfel în toate clasificările, există mai multe păreri, iar unele dintre acestea pot fi asemănătoare sau mai puțin asemănătoare.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b 1000 de miracole ale naturii, editura Reader's Digest (ISBN 973-87828-0-5), p. 135
  2. ^ 1000 de miracole ale naturii, editura Reader's Digest (ISBN 973-87828-0-5), p. 135
  3. ^ 1000 de miracole ale naturii, editura Reader's Digest (ISBN 973-87828-0-5), p. 160-161
  4. ^ a b c 1000 de miracole ale naturii, editura Reader's Digest (ISBN 973-87828-0-5), p. 166
  5. ^ a b c d IMP, Minunata lume a animalelor, grupa 8, cartea nr. 8 Știu animalele să vorbească? ISBN 963-86092-5-7
  6. ^ a b Geographical Distribution of Animals de Louis Agassiz
  7. ^ BBC - Science & Nature - Mammals - Habitat

Legături externe[modificare | modificare sursă]