Roșiorii de Vede

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Roșiori de Vede
—  Municipiu  —
Primaria orașului
Primaria orașului
Stema Roșiori de Vede
Stemă
Roșiori de Vede se află în România
{{{alt}}}
Roșiori de Vede
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 44°6′41″N 24°59′39″E / 44.11139°N 24.99417°E / 44.11139; 24.9941744°6′41″N 24°59′39″E / 44.11139°N 24.99417°E / 44.11139; 24.99417

Țară  România
Județ Teleorman

SIRUTA 151870
Atestare documentară 1385, sub numele de Russenart

Guvernare
 - Primar Cristian Duică (PSD,02012)

Suprafață
 - Total 152,56  km²
Altitudine 32 m.d.m.

Populație (2011)[1] [2]
 - Total 27.416 locuitori
 - Densitate 158,77 loc./km² 
 - Recensământul anterior, 2002 31.849 locuitori

Cod poștal 145100

Site: Primăria municipiului

Poziția localității Roșiori de Vede

Roșiorii de Vede este un municipiu situat în Câmpia Română, în județul Teleorman, Muntenia, România. Orașul s-a regăsit în documentele vechi sub numele de Russenart.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Există mai multe variante privitoare la originea numelui municipiului Roșiorii de Vede din zilele noastre (cunoscut în trecut mai ales ca Russenart, Ruși sau Rușii de Vede).

Înainte de întemeierea celui de-al doilea țarat vlaho-bulgar, cetatea Cerven (Roșu) – situată pe o stâncă uriașă de pe râul Lomul Negru, la aprox. 30 km. sud de Giurgiu, în actuala Bulgarie - a fost centrul uneia dintre „împărățiile” valahe, aflate în vâltoarea multor prefaceri statale și a migrațiilor; într-o permanentă dispută, inegală însă, cu imperialii bizantinii. Orașul avea, pe la 1200, peste zece mii de locuitori, fiind cea mai mare așezare dintre Dunăre și Balcani. Numele său provine de la conducătorul cetății - Împăratul Roșu (Cerven în slavă). Acesta, pentru a sfida Țarigradul, se purta în mantie roșie, roșul - purpura - fiind însemnul puterii împăratului bizantin. După răscoala Asăneștilor împotriva imperialilor (1186), Ioan Asan I (unul dintre cei trei frați vlahi conducători ai răscoalei) s-a căsătorit cu Măria, fiica ultimului împărat de la Cerven, iar cetatea a intrat în componența noului țarat. Numele Măriei mai este redat în unele scrieri slavone prin Moria. Ioan Asan și toți cei care i-au urmat la domnie, în Tîrnovo, până la sfârșitul împărăției vlaho-bulgare, au purtat nu doar cizme și tunică de culoare roșie, asemenea împăraților romei, ci și mantia roșie a tatălui Măriei, împăratul de la Cerven, după cum se poate vedea și în Evangheliarul țarului Ioan Alexandru, ginerele lui Basarab I.

Într-o scriere apocrifă slavă, din secolul al XI-lea - Povestire despre proorocul Isaia - se spune că această vestită cetate a tracilor ar fi fost rezidită de către împăratul Ghega, poreclit Otdelean (cel cu țară aparte, în traducere), iar Sinodiconul lui Borilă face pomenire de trei mitropoliți ai Cervenului. Din 1965, de când se sapă organizat la cetatea Împăratului Roșu, a început să prindă contur o adevărată capitală valahă uitată: ruinele a două mitropolii, a 15 biserici, a zeci de palate, străzi și fortificații nesfârșite.

În 1388, Cervenul a fost cucerit de către turci, prin incendiere, după cum grăiește cronica lui Mehmed Neșri. Lipsită de apă, cetatea de pe stâncă a ars asemenea unei uriașe torțe, zile și nopți la rând, sub privirile pline de resemnare ale sutelor de călugări din sihăstria ctitorită odinioară de Roșu Împărat în „craterul” de la Ivanovo, din apropiere. Mulți dintre locuitorii orașului însă, de foarte mulți ani, porniseră în bejanie, temându-se de continua amenințare otomană (Cervenul mai fusese incendiat în două rânduri, la scurte intervale). În special negustorii și meșteșugarii au căutat locuri mai sigure. După unele izvoare, o parte dintre aceștia s-au așezat lângă vechea cetate Sexaginta Prista, denumind noua așezare Ruși (sosiți din cetatea lui Roșu), astăzi Ruse; alții au mers mai departe, la nord de Dunăre, stabilindu-se într-un mic târg de pe râul Vedea care, în scurtă vreme, a cunoascut o ascensiune rapidă și a preluat numele lor - Rușii de Vede.

Prima mențiune documentară clară a orașului este făcută însă în anul 1385, când doi cunoscuți călători germani, Peter Sparnau și Urlich von Tennstadt, în drumul de întoarcere de la Ierusalim, au făcut un popas la Russenart și au scris despre acest oraș în jurnalul lor de călătorie. Traducând pluralul de la „Ruși” în limba germană, rezulta cuvântul Russen, la care pelegrinii germani au adăugat sufixul „art”, reprezentând primele litere ale cetătii fortificației Arcinna sau Artina de pe Limes Transalutanus (Valul lui Traian), menită a apăra orașul ce se dezvoltase între dealul de la apus (parte a limesului) și „Apa Vânătă” Vedea.

A doua mențiune documentară este la 1394, odată cu împărțire administrativă a țării, realizată în vremea domniei lui Mircea cel Bătrân, când așezarea devine reședința județului Teleorman, statut de care orașul se va bucura mai bine de 400 de ani. În acest răstimp, Russenartul (sau „Rușii de Vede”, cum i se mai spunea în secolele trecute) este participant activ la toate marile evenimente din istoria frământată a poporului român.

Cronologie[modificare | modificare sursă]

Monumentul din Roșiorii de Vede ridicat în cinstea eroilor din Primul Război Mondial.
  • Orașul se află așezat peste fundațiile unui castru roman care făcea parte din Limes Transalutanus (sec.III.en).
  • Prima atestare scrisă se află în intinerariul pelerinilor germani Peter Spornau și Ulrich von Tennstöndt din 1385 “De la Sistor am mers la Russenart” (Rusii de Vede).
  • Cea dintâi mențiune într-un izvor intern, se găsește în hrisovul dat de Neagoe Basarab mănăstirii Cutlumuz de la Athos (1512-1513). Sunt menționate asezările Sârbii și Rușii.
  • Prima consemnare a numelui complet sub forma “Rușii de Vede” se află în actul emis de Radu de la Afumați la 18 mai 1526.
  • În sec. XVI devine căpitănie pentru corpul călărașilor.

Era deja reședință județului Teleorman. Cezar Bolliac afirmă că Mihai Viteazul a dăruit moșia Rușii de Vede călărașilor săi de acolo.

  • În 1689 este găzduit la Rușii de Vede, Constantin Vodă Brîncoveanu aflat în conflict cu generalul imperial Heissller.
  • În sec. XVIII orașul este consemnat în hărțile europene ca reședintă județeană (Harta d'Hongrie de la Transilvanie de 6 de L'isbe-20 mai 1717). Harta franceză din 1743 intitulată le Royanme de Hangrie, harta lui Rizzi Zanani, Principati de Moldavia e Valachia din 1782 sub forma Rusa.
  • În sec. XVIII a fost închinată mănăstirii Sf. Spiridon Nou din București de către Alexandru Scarlat Ghica, ctitorul acestei mănăstiri.

Au fost emise acte de închinare la 2 iunie 1768 și 15 ianuarie 1769. În urma acestei măsuri abuzive va începe o lungă luptă a roșiorenilor contra egumenilor mănăstirii care va dura până în 1864.

  • Județul Teleorman beneficia încă din sec.XVIII de un oraș Ruși și două târguri: Zimnicea și Mavrodin. Toate trei erau pe moșii închinate sau boerești. Deci nu era nici un centru urban liber.
  • În 1819 județul Teleorman avea 10 (zece) plăși împărțite în trei categorii.
    • plăși “ce se socotiră în mai bună stare”: Vedea, Mijlocul de Sus, Mijlocul de Jos, Târgul și Teleormanul;
    • Cotmeana, Mărginea de Sus și Mărginea de Jos ;
    • “cu totul năpăstuite”: Teleormanul de Sus și Teleormanul de Mijloc
  • În anul 1821 orașul Rușii de Vede era transformat de Tudor Vladimirescu în punct de supraveghere a mișcării turcilor la Dunăre.

Este ocupat definitiv și incendiat de turci.

  • Prin tratatul de pace de la Adrianopol din 1829 s-a îndepărtat monopolul turcesc asupra comerțului și s-au amplificat legăturile pe Dunare.

Ca urmare a crescut rolul orașelor porturi. Pentru curmarea epidemiilor s-au inființat carantine pe Dunare în județul Teleorman la Zimnicea.

  • În 1831 Rușii de Vede era singurul oraș al județului.

Aici se practicau 20 de meserii în care lucrau 193 de persoane.În oraș își desfășurau activitatea 42 bacari,17 cojocari,17 cismari,15 căldărari,14 boiangii, etc.

  • Pe exercițiul financiar 1833-1834, Rușii de Vede înscrie la venituri cifra de 13.298,72 lei, în timp ce Zimnicea asigură 8553 lei, iar Mavrodinul 5584,48 lei.
  • În 1834 iulie 1, înființarea orașului Alexandria pe moșia Bacaeanca
  • În 1835 orașul Rușii de Vede, avea 669 gospodării, fiind al optelea oraș al Tării Romanești.
  • Județul Teleorman avea în 1835 un număr de 230 așezări, cele mai mari fiind Mogoșoaia (224 gospodării), Belitori (215), Gavanesti (178) etc.

Locuitorii din Măgurele fac repetate cereri de Divan pentru a li se permite înființarea unui oraș liber în cadrul județului Olt din care făceau parte.

  • În 1835 este elaborat “Proiectul pentru mutarea orașului Slatina la Turnu în județul Olt”, aprobat de Sfatul Administrativ Extraordinar din 18 decembrie 1835.
  • 1836 iulie, este trimis Domnitorului un protest din partea locuitorilor Slatinei, semnat de peste 120 de persoane.
  • 1837 19 martie, este întocmită “Dela pentru mutarea tahturilor (instituțiilor județene) acârmuirilor Teleorman la Zimnicea și Olt la Turnu”.

Hotărârea este luată prin decizia Departamentului Treburilor din 1454 și respectiv 1455 (cea pentru Teleorman).

  • 1837 aprilie – mutarea provizorie a capitalei județului Teleorman la Zimnicea.
  • 1838 reordonarea localitaților țării prin care județul Teleorman pierde 55 sate și dobândește 12 localități de la Olt, printre care și noul oraș liber Turnu.

Tot în 1838 se elaborează “Proiectul pentru găzduirea reședinței Teleormanului la slobodul oraș Turnu”. Este aprobat de domnitorul Alexandru Ghica la 17 iulie 1838. Locuitorii orașului Turnu proveneau din 13 localități: Magurele 68, Flamînda 19, Odae 13, Caracal 6, București 5, Alexandria 2, Ruși 1, etc.

  • 1840 aprilie 28 “Dela atingătoare da hrisovul domnesc al orașului Alexandria din județul Teleorman” în care se explica modul în care a fost alcătuit începând din 1834, noul oraș liber.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Străvechiul Russenart a luat ființă în inima Câmpiei Române și în centrul Teleormanului istoric, între coline domoale și pâlcuri rămase din vestita Pădure Nebună (a Deleormanului), ce a dat numele acestui ținut. O așezare urbană campestră, dar cu împrejurimi incredibil de pitorești și cu tradiții seculare, ce dau farmec, lumină și o anumită intimitate acestor locuri, de intensă trăire spirituală. Russenartul multicentenar sau municipiul Roșiorii de Vede (așa cum este denumit oficial în zilele noastre) s-a dezvoltat pe malul drept al râului Vedea și este străbătut de pârâul Bratcov în partea sa de sud și de vest. La mai puțin de 50 Km de oraș, întâlnim apele Oltului și Dunării. Municipiul Roșiorii de Vede se află totodată la 1oo km de București, la 100 Km de Craiova și tot la 100 Km de Pitești și Târgoviște, la câte 80 Km de Giurgiu și Slatina, și este singurul centru polarizator de importanță națională al județului Teleorman. Este legat în mod direct, prin șosele moderne și magistrale feroviare, de mai toate marile orașe din jumătatea de sud a țării, dar și din Ardeal și Banat, printre care: București, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Lugoj, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Deva, Cluj, Alba Iulia, Slatina, Giurgiu sau Pitești, dar și de orașe mai mici, cum ar fi Alexandria (actuala reședintă a județului stabilită de regimul comunist), Turnu Măgurele, Zimnicea, Caracal, Dragănești-Olt, Videle sau Costești. Are toate condițiile pentru a deveni unul din cele mai puternice centre urbane,economice și culturale din Muntenia, în eventualitatea ca dezvoltarea viitoare a acestei părti a țării va fi gândită pe criterii de adevăr istoric, cultural, social, dar și de eficiență economică.

Municipiul Roșiori se găsește la întretăierea paralelei de 44*07’ latitudine nordică cu meridianul de 25* longitudine estică și se mărginește la vest cu comuna Măldăieni, la sud cu comunele Peretu și Troianu, la est cu comuna Vedea și comuna Drăgăneștii de Vede, iar la nord cu comuna Scrioaștea, așezări de care este legat economic, cultural, tradițional și social și care, în viitorii ani, ar putea fi incluse în teritoriul municipiului.

Municipiul de azi s-a dezvoltat într-un loc de important trafic comercial datorat trecerii pe aici, încă din cele mai vechi timpuri, a unor importante drumuri, ca “drumul lui Traian” și “drumul oii”. Aceste căi de comunicație legau Ardealul de Dunăre și se intersectau aici cu alte drumuri paralele cu fluvial – drumurile “țintei” și “olacului”, motiv pentru care localitatea a fost cunoscută, încă de la prima sa atestare documentară, sub forma de târg.

Relieful teritoriului pe care îl ocupa municipiul Roșiorii de Vede, după harta hipsometrică a Atlasului geograpfic, este caracteristic parții de vest-centrală a Câmpiei Române despărțită aici, de valea râului Vedea, în două compartimente: Găvanul Burdea – la răsărit și Câmpia Boian – la apus.

În zona Roșiorii de Vede, pe malul drept al râului care completează numele orașului, relieful se încadrează în caracteristicile Câmpiei Boian. Terenul este neted, cu o înclinare generală de la nord-vest spre sud-est, aproape imperceptibilă în oraș, localitatea fiind desfasurată ca o fâșie îngustă, perpendicular pe direcția generală de inclinare a solului.

Câmpia din jurul orașului este fragmentată de văile râurilor Vedea, Bratcov și Urlui. Intravăile sunt înguste, având lățimea de numai 300-1000 m între Vedea și Bratcov, sau 2-2.5 km între Bratcov și Urlui.

Cea mai mare parte a caselor din oraș sunt așezate în lunca înaltă a râului Vedea, la altitudinea absolută de 82.5 m, dar circa 1/7 din locuințe și cea mai mare parte a întreprinderilor industriale s-au ridicat pe vechea terasă vestică a râului, pîna la altitudinea de 99 m atingând nivelul câmpiei care domina orașul.

Din punct de vedere geologic, teritoriul orașului se suprapune pe unitatea din fața Carpaților, denumită Platforma Moesica. La suprafață întâlnim depozite cuaternare formate din aluviuni constituite din maluri, nisipuri și pietrișuri ce corespund holocenului. Urmeaza apoi, spre adâncime, depozite ale unui regim marnos (marne cu intercalații nisipoase, argile, nisipuri și pietrișuri) care s-au depus într-un regim lacustru din pleistocenul mijlociu. Aceste structuri se suprapun stratelor de Fratești – formațiune întâlnită pe întreg teritoriul județului Teleorman. Ele sunt cosntituite în partea superioară din nisipuri fine, iar la bază din piet.

Împrejurimi:La aproximativ 25 km nord de orașul Roșiorii de Vede, în satul Plopi, comuna Beuca, se află cel mai bătrîn stejar din România, mărturie vie a Pădurii Nebune de odinioară.

Demografie[modificare | modificare sursă]



Circle frame.svg

Componența etnică a municipiului Roșiori de Vede

     Români (85.53%)

     Romi (1.61%)

     Necunoscută (12.77%)

     Altă etnie (0.06%)




Circle frame.svg

Componența confesională a municipiului Roșiori de Vede

     Ortodocși (85.97%)

     Necunoscută (12.81%)

     Altă religie (1.2%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Roșiori de Vede se ridică la 27.416 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 31.849 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (85,54%), cu o minoritate de romi (1,62%). Pentru 12,78% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (85,98%). Pentru 12,82% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[3]

Evoluția populației la recensăminte:


Personalități[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  2. ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  3. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Roșiorii de Vede
  1. Произход на името Руси - предположения и становища. Приемственост между Приста, Руси и Червен - IX - XII в. (Originea numelui Ruși - supozitii și certitudini.Întietatea între Prista, Ruși, Cerven - sec.IX -XII), studiu.
  2. Русе в миналото и днес 1929, Сим.Симеонов(Ruse,trecut si prezent)
  3. Втората българска държава (Al doilea țarat bulgar), Palangurski, Sofia, 2004;
  4. Lumea credinței, nr 53, (Cetatea Imparatului Rosu, Gheorghita Ciocioi)-[1]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Toponimicul Rușii de vede: contribuții la Istoria Orașului Roșiorii de Vede, Argentin St Porumbeanu, Editura Tipoalex, 2003