Timișoara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Timisoara)
Salt la: Navigare, căutare
Timișoara
—  Municipiu  —
Colaj cu imagini din Timișoara. De la stânga la dreapta, în sensul acelor de ceasornic: statuia Sf. Maria și Sf. Ioan Nepomuk din Piața Libertății, Opera Națională Română, Piața Unirii, Bastionul Theresia și Catedrala Mitropolitană
Colaj cu imagini din Timișoara. De la stânga la dreapta, în sensul acelor de ceasornic: statuia Sf. Maria și Sf. Ioan Nepomuk din Piața Libertății, Opera Națională Română, Piața Unirii, Bastionul Theresia și Catedrala Mitropolitană
Stemă
Stemă
Poreclă: Mica Vienă[1]
„Orașul trandafirilor”[1]
„Orașul parcurilor”[1]
Coordonate: Coordonate: 45°47′58″N 21°17′38″E / 45.79944°N 21.29389°E / 45.79944; 21.2938945°47′58″N 21°17′38″E / 45.79944°N 21.29389°E / 45.79944; 21.29389

Țara România
Regiune de dezvoltare Vest
Județ Timiș

SIRUTA 155243
Atestare documentară 1212/1266[3]
Numit după Râul Timiș

Reședință Timișoara[*]
Componență Timișoara[*]

Guvernare
 - Primar Nicolae Robu[6] (PNL)
 - Viceprimari Dan Diaconu (PNL, 2012)[2]
Farkas Imre (UDMR, 2016)[2]

Suprafață
 - Total 130,5 km²
Altitudine 89 m.d.m.

Populație (2011)[4]
 - Total 319.279 locuitori
 - Densitate 2,556 loc./km²
 - Densitate metropolitană 192 loc,/km²
 - Urbană 357.513[5] locuitori
 - Metropolitană 468.162 locuitori

Fus orar EET (+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (+3)
Cod poștal 300001–300789
Prefix telefonic +40 256/356

Localități înfrățite
 - 20 orașe înfrățite listă
Plăcuțe de înmatriculare TM

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
GeoNames Modificați la Wikidata
OpenStreetMap Modificați la Wikidata
Facebook Modificați la Wikidata

Localizarea Timișoarei în județul Timiș
Localizarea Timișoarei în județul Timiș
Localizarea Timișoarei în Europa
Localizarea Timișoarei în Europa

Timișoara (în latină Timisvaria; în maghiară Temesvár; în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar; în sârbă Темишвар, cu alfabet latin Temišvar) este municipiul de reședință al județului Timiș, aflat în vestul României, aproape de frontierele cu Ungaria și Serbia.

În anul 2011 Timișoara avea 319.279 de locuitori[4] și era al treilea oraș ca populație din România. Este un centru industrial, comercial, medical, financiar și universitar important pentru România. Numele localității provine de la cel al râului Timiș, combinat cu substantivul maghiar vár, „cetate”, adică Cetatea Timișului. Situat pe râul Bega, orașul este considerat capitala oficială sau inima regiunii istorice Banat. Din 1848 și până în 1860 a fost capitala oficială a Voivodinei sârbești și a Banatului timișan. Timișoara a fost ulterior reședința Comitatului Timiș, a Ținutului Timiș, apoi a regiunii Timișoara. În perioada interbelică, Timișoara a fost reședința plășii Centrale, capitală a județului Timiș-Torontal. În 1968, în cadrul reorganizării administrativ-teritoriale a României, orașul a devenit reședință de județ. Timișoara este astăzi capitala regiunii de dezvoltare Vest.

Cucerită în 1716 de către austrieci de la turci, Timișoara s-a dezvoltat în următoarele secole îndărătul fortificațiilor și în nuclee urbane situate în jurul lor. După ce fortificațiile și-au pierdut utilitatea în lumina avansurilor tehnologice din domeniul militar, cetatea a fost în mare parte dezmembrată și zonele astfel recuperate au fost valorificate. După Primul Război Modial Timișoara a intrat în componența României. În 1989 orașul a fost focarul Revoluției Române, care a îndepărtat regimul comunist.

Clădiri emblematice ale orașului sunt Catedrala Mitropolitană și Opera Națională din Piața Victoriei, dar și Catedrala Ortodoxă Sârbă din Piața Unirii. Printre obiectivele turistice se numără Castelul Huniade, Palatul Baroc, Muzeul Satului Bănățean și Grădina Zoologică.

În septembrie 2016 Timișoara a fost desemnată Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021.[7]

Cuprins

Istorie

Istoria apartenenței statale Modificați la Wikidata

Timișoara are o istorie îndelungată care începe cu antice așezări umane pe actuala vatră a orașului și mai apoi cu apariția primei cetăți fortificate, în jurul secolului al XII-lea. Cetatea a trecut prin diferite stăpâniri care i-au marcat profund cursul dezvoltării. A început să se dezvolte sub stăpânirea ungară a lui Carol Robert de Anjou, în secolul al XIV-lea, devenind pentru scurt timp și capitală a regatului ungar. Cetatea a fost apoi cucerită de otomani, în 1552 și pentru aproape două secole a devenit un important bastion militar turcesc. În 1716 istoria Timișoarei ia o puternică întorsătură, când cetatea e cucerită de Imperiul Habsburgic și începe reconstrucția și dezvoltarea orașului drept capitală a Banatului. Colonizarea Banatului face din Timișoara un adevărat centru multicultural și multiconfesional. Construcția canalului navigabil Bega dă un avânt puternic dezvoltării economice și a comerțului. Orașul cunoaște o perioadă de înflorire fără precedent, ajungând să primească numele de „Mica Vienă” ca recunoaștere a importanței și frumuseții lui. În 1919, Banatul se unește cu România și în Timișoara se instaurează pentru prima dată administrația română. Ocupația sovietică postbelică marchează începutul perioadei comuniste, perioadă care ia sfârșit în 1989 odată cu revoluția anticomunistă: revoluție pornită tocmai din orașul de pe Bega.

Timișoara timpurie

Primele urme umane existente pe teritoriul de astăzi al Timișoarei datează din neolitic, mai bine de 10.000 de ani în urmă. Poziția geografică a vetrei pe care s-a dezvoltat orașul Timișoara, în centrul unei zone delimitate de trei artere importante de circulație (MureșTisaDunărea), fertilitatea câmpiei bănățene, luncile și mlaștinile întinse din preajmă au oferit încă din vechime condiții favorabile de hrană și viețuire a oamenilor.

În cartierul Fratelia au fost descoperite vase ceramice aparținând culturii Vinca, iar în altă locație, un complex de locuințe și ceramică. De asemenea, au fost descoperite obiecte aparținând acestei perioade (anul 4000 î. Hr.) în cartierele CetateMehala și la Pădurea Verde.

Referitor la perioada bronzului, cea mai relevantă descoperire este o necropolă de incinerație în cartierul Fratelia, unde arheologii au scos la lumină 300 de morminte și 600 de vase. Această necropolă susține ipoteza că aici exista o așezare stabilă. Au mai fost descoperite urme din epoca bronzului și în siturile din cartierele Fabric și Mehala.

Epoca fierului, legată de înflorirea civilizației geto-dace, este și ea reprezentată. Au fost descoperite ceramică, monede romane din aur și bronz, precum și un cuțit la Pădurea Verde. Din perioada romană au fost descoperite monede, fibule și un vârf de lance în cartierele 1 Mai și Mehala. În vatra orașului este atestată o continuitate și după retragerea aureliană. În cartierul Freidorf au fost găsite fragmente de râșniță, semințe carbonizate, gropi de aprovizionare, toate datând din secolele III–IV și care atestă practicarea agriculturii și creșterea animalelor, iar resturile de vânat indică practicarea vânătorii. De asemenea, în situl de la Cioreni s-a descoperit ceramică autohtonă, dar și romană aparținând secolelor II–IV, iar locuirea așezării se prelungește până în secolele VIII–IX. Tot în acestă așezare a fost identificată o necropolă aparținând feudalismului timpuriu din care s-au cercetat 50 de morminte. Este vorba de același lucru și în cazul cercetărilor de la Dumbrăvița, unde materialul ceramic și celelalte obiecte descoperite au dus la concluzia existenței unei așezări daco-romane datând din secolele II–III.

Atestarea documentară a castrului Tymes

Se presupune că în secolul al IX-lea, cneazul Glad domnea peste aceste locuri. El a acceptat suveranitatea ungară. Totuși, până acum nu a fost descoperit niciun document care să dateze din acea perioadă. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști fie în 1212, fie în 1266. În această perioadă, cetatea ocupa o suprafață dreptunghiulară, iar fortificația consta dintr-un val de pământ cu palisadă care era apărată din trei părți de brațe de apă, iar pe a patra latură de un canal. Așezarea care a evoluat în această zonă nu dobândise până atunci o importanță politică, economică, socială sau religioasă, pentru că rolul dominant în zonă, în plan politic și spiritual, îl avea Cenadul. În 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. În momentul atestării sale, acesta făcea parte din comitatul Timiș, o unitate administrativ-teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat, cu centrul administrativ în Urbs Morisena (apoi Cenad) fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 și încorporat regatului ungar.

Timișoara medievală, în Regatul maghiar (până în 1554)

Iancu de Hunedoara în Chronica Hungarorum

Fiind așezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timișoara cât și funcția de comite de Timiș devin din ce în ce mai importante. Timișoara primește un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou care în urma vizitei sale din 1307 ordonă construirea unui palat regal, pe locul unde este acum Castelul Huniade, construit de Iancu de Hunedoara, iar în timpul anarhiei feudale, acesta chiar își va muta capitala la Timișoara. Stabilirea curții regale în acest loc a determinat o creștere demografică a așezării, dar importanța ei devine și comercială și politică. Timișoara devine capitala regatului ungar pentru o perioadă de opt ani, între 1316 și 1323. Carol Robert de Anjou va mai reveni la Timișoara în 1330 când pornește de aici împotriva lui Basarab I, domnul Țării Românești. Palatul regal a fost ridicat cu meșteri italieni și era organizat în jurul unei curți dreptunghiulare având un corp principal care era prevăzut și cu un donjon sau un turn.

Timișoara va juca un rol important și în lupta cu noua amenințare de la sud: turcii otomani. În 1394, turcii conduși de Baiazid trec pe lângă Becicherecu Mare și Timișoara în drumul lor spre Țara Românească, unde vor fi înfrânți de către voievodul muntean Mircea cel Bătrân în bătălia de la Rovine. Timișoara va servi din nou ca punct de concentrare a forțelor armate creștine, de data aceasta în vederea confruntării de la Nicopole. După înfrângerea creștinilor, turcii vor devasta Banatul până la Timișoara, de unde vor fi alungați de către comitele de Timiș, Ștefan de Lossoncz (Lossonczy István).

Numirea lui Iancu de Hunedoara în 1440 în funcția de comite de Timiș marchează un capitol aparte din istoria Timișoarei. Iancu va fi cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creștinătății. El va transforma orașul într-o tabără militară permanentă și în domiciliul său, pentru că se mută împreună cu familia. Astfel, cetatea va rămâne în posesia Corvineștilor până în 1490. Iancu de Hunedoara se ocupă și de refacerea vechiului castel, cu ajutorul unui arhitect italian. După moartea lui Ladislau al V-lea, regele Ungariei, Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, este ales suveran al Ungariei (1458). Acesta este considerat de către istoriografia maghiară drept unul dintre cei mai mari regi din istoria Ungariei. Odată cu extinderea teritorială a Imperiului Otoman în această parte a Europei, Timișoara, prin poziția sa și prin forța garnizoanei sale, devine cheia unui întreg sistem defensiv ce asigura partea sud-estică a Ungariei. Din această cauză încercările de cucerire ale turcilor devin din ce în ce mai insistente. Astfel, tentative de cucerire a cetății au loc în anii 1462 și 1467, dar toate aceste expediții au eșuat. În anul 1478, Matei Corvin numește în funcția de comite de Timiș pe Paul Chinezu.

Răscoala lui Gheorghe Doja (1514)

Execuția lui Gheorghe Doja

Un episod deosebit din istoria Timișoarei îl reprezintă asediul cetății de către oastea țăranilor răsculați condusă de Gheorghe Doja. Războiul țărănesc a pornit din Transilvania, după ce Gheorghe Doja a fost numit comandant al cruciadei antiotomane, inițiate de Papa Leon al X-lea. Acesta promisese iobagilor participanți la cruciadă eliberarea, însă cum războiul nu a mai avut loc, nemulțumirea maselor oprimate a dus la transformarea revoltei într-o răscoală. Armatele răsculate, formate din iobagi români și unguri au înfrânt mai întâi nobilimea condusă de comitele Ștefan Báthory și episcopul Nicolae Csáki, dar au fost înfrânte lângă Timișoara de comitele Ioan Zapolya. Gheorghe Doja a încercat să schimbe albia Begăi pentru a se putea apropia mai ușor de cetate, dar nu a reușit și a fost înfrânt. Se spune că locul unde Doja a suferit o cumplită moarte, fiind pus pe un scaun din fier înroșit și ars de viu, este marcat de statuia Sfintei Marii din piața cu același nume a cartierului Iosefin. Totuși, ultimele ipoteze susțin că torturarea lui Doja a avut loc chiar lângă castel, de unde nobilii au putut urmări macabrul spectacol. Deci este mult mai probabil ca locul execuției să fie undeva în fața Hotelului Central de lângă Muzeul Banatului.

Atacul otoman (1552)

Asediul Timișoarei (1552), miniatură turcă din Palatul Topkapı

După moartea lui Ioan Zapolya, Transilvania și Banatul, împreună cu Timișoara, vor ajunge în mâinile habsburgilor. După un asediu eșuat în anul 1551, turcii se regrupează și se întorc cu o nouă strategie. La 22 aprilie 1552, o armată de 160.000 de oameni sub comanda lui Ahmed Pașa pleacă de la Adrianopol, iar peste două luni ajunge în fața Timișoarei, înconjurând-o în două zile. Se construiesc poduri peste râu, iar mlaștinile sunt acoperite cu lemn și scânduri. Luptele au continuat 25 de zile, iar cei 160.000 de turci atacau cetatea apărată de numai câteva mii de creștini. Lovitura de grație este distrugerea Turnului de apă care făcea legătura între oraș și castel, iar cei din cetate rămân fără apă pe o căldură dogoritoare. Așadar, comitele Ștefan de Losoncz nu mai are altă soluție decât să negocieze predarea cetății și reușește să obțină promisiunea că trupele creștine decimate și civilii din oraș vor putea trece cu tot avutul lor, lăsând cetatea în mâna turcilor. Astfel, la 30 iulie 1552, soldații, civilii și răniții ies din cetate încrezători în vorbele pașei, însă acesta își încalcă jurământul și toți supraviețuitorii sunt măcelăriți cu cruzime de către ieniceri. Rănit grav, Ștefan de Losoncz, comandantul garnizoanei, este adus în fața lui Ahmed Pașa și decapitat. Orașul este apoi prădat, devastat, bisericile creștine sunt transformate în geamii musulmane, iar clopotele, aruncate din turnuri.

Timișoara otomană, vilaietul (1552–1716)

Desen al Timișoarei otomane, 1663

Transformarea Timișoarei în capitală de vilaiet otoman, sub conducerea unui vali (guvernator) sau beilerbei (uneori cu rang de pașă sau chiar de vizir), schimbă mult orașul, în primul rând în ceea ce privește compoziția etnică. Musulmanii privilegiați (și odată cu ei și primii evrei, de rit sefard) vin aici și, pe lângă agricultură s-a dezvoltat mult și comerțul. În această perioadă, o parte din Banat este organizată de către turci în vilaiet. Aceasta cuprinde șase sangeacuri: Timișoara, CenadLipova, JulaMoldova Veche și Orșova, dar reședința vilaietului rămâne la Timișoara, care avea atunci același statut cu Buda și Belgrad, unde conducea un supus direct al sultanului, un beilerbei. Orașul va fi împărțit în patru districte, iar suburbiile în 10 mahalale. Casele au fost construite din lut și acoperite cu țigle din lemn, străzile fiind pavate cu lemn. Apa folosită pentru spălat și băut provenea din râul Bega (numit din greșeală Timiș), dar tot aici se aruncau și gunoaiele. Orașul avea un caracter policentrat, din cauza condițiilor geografice (foarte multe canale și mlaștini). Din necesități de ordin militar a fost nevoie ca fiecare cartier să fie fortificat. Fortificațiile, în afară de castel, sunt realizate din lemn și pământ.

Cu excepția unei perioade de la sfârșitul secolului al XVI-lea, orașul nu va mai suferi asedii până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Dar rolul său militar și strategic rămâne foarte important prin implicarea garnizoanei turcești în acțiunile desfășurate în alte zone de interes pentru Poarta Otomană. Puternica garnizoană va fi mereu prezentă în confruntările dintre partidele nobiliare ardelene, dintre pretendenții la tronurile Țărilor Române. Vreme de peste o sută de ani cetatea și orașul cunosc un permanent du-te–vino de oști, căpetenii (inclusiv sultanul), de suite militare sau nobiliare, solii străine. La Timișoara s-au refugiat și au căutat să obțină sprijin militar diferite căpetenii nobiliare turcofile, care râvneau la tronul Transilvaniei. Tot de aici încercau să primească ajutor și unii pretendenți la tronul Țării Românești și chiar al Moldovei. Ca reședință de vilaiet, Timișoara va fi unul dintre cele mai importante centre ale stăpânirii otomane și un punct-cheie în această parte a Europei.

Răscoala antiotomană (1594)

În 1594, Banul de Lugoj-Caransebeș, Gheorghe Pantelici declanșează o răscoală antiotomană în Banat, având centrul la Becicherecu Mare. După patru eșecuri consecutive, beilerbeiul de Timișoara, Hassan cel Mic, va reuși să o înfrângă doar după ce adună o armată de 30.000 de oameni și o puternică artilerie. În urma unei puternice ofensive transilvănene conduse de Georg Borbely, armata creștină cucerește cetățile Bocșa, Șoimoș, Cenad, Nădlac, Pâncota, Arad, Făget, Lipova și Vârșeț, dar Timișoara rămâne neatinsă.

Tentative de recucerire

O primă încercare de recucerire a orașului are loc în 1596 când o oaste a lui Sigismund Báthory, împreună cu 4.000 de soldați trimiși de Mihai Viteazul și 4.000 de creștini din Banat, încep asediul cetății, iar mai târziu în sprijinul asediaților vin și 10.000 de tătari. După 40 de zile de eforturi zadarnice asediatorii se retrag. O nouă oaste transilvăneană revine anul următor, dar și de această dată încercarea se soldează cu un eșec. Din timpul revoltei antiotomane a țărilor românești mai este de menționat un raid al soldaților lui Mihai Viteazul, care devastează mahalalele în 23 februarie 1600, iar apoi încercarea lui Gheorghe Basta și a lui Radu Șerban de eliberare a cetății în anul 1603, ale căror armate însă nu ajung nici măcar sub zidurile orașului.

Nici imperialii nu subestimau importanța Timișoarei, din moment ce principele elector Friedrich August von Saxen intenționează în repetate rânduri să asedieze cetatea (1695 și 1696). Pe de altă parte, zădărnicirea acestor planuri prin intervenția trupelor otomane conduse de însuși sultanul Mustafa al II-lea, fuga acestuia la Timișoara în urma înfrângerii suferite la Zenta (1697), dar și reconstruirea fortificațiilor din porunca noului sultan Ahmed al III-lea (1703), demonstrează importanța cetății în planurile otomanilor.

Cucerirea Timișoarei de către habsburgi

Portretul ecvestru al lui Eugen de Savoia, circa 1700–1710

După 17 ani de relativă liniște izbucnește un nou război austro-turc. După victoria de la Petrovaradin (5 august 1716) asupra oștilor otomane, prințul Eugen de Savoia decide cucerirea cetății Timișoara, pentru a pune stăpânire pe această importantă poziție strategică. În urma unui asediu de 48 de zile, însoțit de bombardamente repetate, care au distrus în mare parte clădirile din interiorul cetății, la 12 octombrie 1716, Mehmed Pașa, ultimul comandant otoman al Timișoarei, acceptă capitularea, iar garnizoana turcă părăsește definitiv orașul. La 18 octombrie 1716, prințul Eugen de Savoia își face intrarea triumfală într-o cetate grav răvășită de violentul asediu. Garnizoana otomană se retrage în sudul Dunării, iar după 164 de ani cetatea intră din nou sub stăpânirea europenilor.

Timișoara în Imperiul Habsburgic

În 21 octombrie 1716, prințul Eugen de Savoia adresează împăratului Carol al VI-lea propunerea ca Banatul să fie organizat și guvernat astfel încât să aducă folos Casei Imperiale. În 12 iulie 1717 generalul-conte Mercy înaintează Camerei Aulice de la Viena „Proiectul modest de organizare a Banatului Timișoarei”. După aprobarea proiectului s-a întocmit „Comisia de organizare a Țării Banatului”, care va funcționa sub conducerea contelui Mercy. În sfârșit, la 28 iunie 1719, Împăratul a semnat Decretul care numea Administrația Banatului și stabilea sediul acesteia la Timișoara, care devenea astfel capitala unei provincii importante a Monarhiei Habsburgice și reședința principalelor structuri administrative. S-a creat însă un aparat administrativ stufos, care impunea treptat o nouă mentalitate în viața orașului. Până în anul 1751 Banatul a fost guvernat militar. Începând cu anul 1751 și până în anul 1778, când Banatul a fost reîncorporat la regatul maghiar, administrația a fost una civilă. O schimbare, de ordin administrativ, survine în anul 1778, când Banatul, cu excepția graniței militare, este reîncorporat regatului maghiar, fiind acum divizat în trei comitate. Timișoara pierde statutul de reședință a unei provincii imperiale, devenind un oraș provincial în regatul maghiar. În administrație a fost introdusă limba maghiară.

Timișoara, oraș liber regesc

Un moment important în existența Timișoarei intervine în anul 1781. Prin Diploma din 21 decembrie 1781, emisă de împăratul Iosif al II-lea, Timișoara dobândea statutul privilegiat de „oraș liber regesc”. Va fi reînnoit în anul 1790 de împăratul Leopold al II-lea. Beneficia de acum de o serie de avantaje importante care vor îngădui o dezvoltare mai accelerată a activităților urbane. Era scos de sub jurisdicția comitatului (reînființat în 1780); trimitea reprezentanți proprii în Dietă; își alegea proprii dregători și jurați; percepea vamă la intrarea și ieșirea mărfurilor; avea dreptul de a organiza târguri anuale și săptămânale, de a-și stabili bugetul propriu de venituri și cheltuieli anuale; era scutit de anumite obligații fiscale; avea dreptul la o stemă proprie etc.

Colonizarea germană

După cucerirea Banatului, autoritățile imperiale de la Viena au început un amplu proces de colonizare, folosind în special germani catolici (șvabi) din Württemberg, Suabia, Nassau etc. Clima neprimitoare a dus la o rată crescută a mortalității, mulți dintre imigranți murind de malarie la 2–3 luni de la sosire. De aceea, pentru o vreme, creșterea populației a fost asigurată doar din procesul de imigrare. Ca rezultat, ponderea germanilor catolici a ajuns la un moment dat la 50% din totalul populației.

Fiind buni meșteșugari, germanii au dezvoltat industria și comerțul. În Timișoara, șvabii s-au stabilit mai ales în Fabric, unde au dezvoltat puternic meșteșugăritul. Datorită nevoii de a asigura condiții bune de viață populației colonizatoare autoritățile austro-ungare au început o reorganizare a tuturor satelor din Banat, clădind în același timp altele noi. Astfel, regiunea a devenit o rețea organizată, ordonată și cu o structură compactă. În cetate nu au fost acceptați decât catolici. Populația sârbă și românească locuia în suburbii.

Comandanții cetății Timișoara

  • Franz Paul, conte de Wallis (1677–1737) – comandant între 1716–1729
  • Johann Friedrich Edler von Spring (d. 1732) – comandant între 1730–1732
  • Franz Anton Leopold von Engelshofen (1692–1761) – comandant între 1732–1740
  • Don Joan, conte de Escotti/Scotti (d. 1747) – comandant între 1740–1747
  • Emanuel Lorenz, baron de Vogtern/Voghtern (d. 1770) – comandant între 1747–1751
  • Franz Leopold Ludwig, conte de Thierheimb/Thürheim (1710–1782) – comandant între 1751–1752
  • Johann Sebastian, conte de Soro (d. 1761) – comandant între 1752–1761
  • Alexander, conte de Villars (d. 1767) – comandant între 1761–1767
  • Johann, conte de Soro (1730–1809) – comandant între 1767–1791

Canalul Bega

Dacă inițial apa a jucat un rol important în apariția așezării, dimpotrivă, în secolul al XVIII-lea, mlaștinile erau considerate principala sursă a molimelor. Cele mai importante realizări teritoriale au ținut de hidrotehnică: regularizarea debitelor râurilor și asanarea mlaștinilor. Între 1728 și 1732 cursul râului Bega a fost regularizat, creându-se un canal navigabil între Timișoara și cursul inferior. Astfel, orașul a fost conectat, prin intermediul râului Tisa și al Dunării, la rețeaua fluvială central-europeană, devenind apt să facă față transporturilor masive înainte de apariția căii ferate. Prin urmare, lucrările de regularizare a cursului Begăi și Timișului și desecarea mlaștinilor au schimbat radical imaginea orașului.

Epidemiile de ciumă și holeră

Orașul este lovit în martie 1738 de o cumplită epidemie de ciumă, care face un mare număr de victime (aproximativ 1.000 din totalul de 6.000 de locuitori). Un incendiu devastator distruge aproape tot vechiul cartier Palanca Mare, cel mai grav afectat de epidemie. Epidemiile de holeră și ciumă s-au repetat la diferite intervale. Cimitirul înființat în 1723 ajunge neîncăpător și în anul 1749 este sfințit un nou cimitir, pe locul actualului Parc Central. Și acesta se umple până în anul 1771, când este închis. În 1831 și 1836 o nouă epidemie de holeră se abate asupra Timișoarei, împuținând ulterior numărul locuitorilor.

Revoluția de la 1848

Armata ungară condusă de József Bem este înfrântă de trupele imperiale aflate sub conducerea mareșalului Julius Jacob von Haynau în bătălia de la Timișoara, 9 august 1849.

În 1848 izbucnește revoluția în Europa. În Imperiul Habsburgic aceasta a avut un caracter preponderent național, maghiarii vedeau momentul oportun pentru a ieși de sub autoritatea Casei Imperiale, în timp ce minoritățile din regatul maghiar doreau să folosească momentul să se desprindă de regatul maghiar. În acest an, trupele revoluționare maghiare înfrâng trupele imperiale austriece din Transilvania și Banat, asediind timp de 114 zile cetatea Timișoarei, fără a o cuceri. Totuși pierderile de vieți umane și pagubele materiale au fost semnificative. Revoluția a fost înnăbușită în Banat și Transilvania prin intervenția trupelor imperiale. Ca o urmare directă a revoluției, Ungaria a fost pusă sub o administrație militară, unele provincii intrând, ca domenii ale coroanei, sub jurisdicția nemijlocită a Casei de Habsburg, printre acestea numărându-se și nou-înființata provincie „Voivodina sârbească și Banatul timișan” cu reședința în Timișoara.

Capitală a Voivodinei sârbești și a Banatului timișan 

Anii 1849–1850 au însemnat pentru românii bănățeni și ardeleni anii protestelor. În această perioadă a fost elaborată „Petiția generală din 13 februarie 1849”, semnată de șapte reprezentanți ai Transilvaniei și trei reprezentanți ai Banatului, prin care se cerea unificarea tuturor românilor din Imperiul Habsburgic, cu o administrație proprie. Însă, prin Constituția din 4 martie 1849, bănățenii au fost scindați în Voivodina sârbească și Banatul timișan care aparțineau de Austria. Noua provincie imperială, a cărei existență fusese consfințită și prin decretul imperial din 18 noiembrie 1849, era condusă atât militar, cât și civil, iar limba oficială era cea germană. Timișoara a fost desemnată drept reședință a guvernatorului, iar orașul își menținea privilegiile obținute ca oraș liber regesc. Prin desființarea vămilor interne, dar și prin vămile protecționiste impuse țărilor vestice dezvoltate s-a creat un cadru favorabil dezvoltării economice din Imperiu, dezvoltând puternic zona și favorizând un impuls economic ce va ajuta la reconstrucția suferită după revoluția de la 1848.

Timișoara avea acum diverse manufacturi (fabrica de bere, mori, fabrica de țesut mătase, săpun, covoare) și era bine aprovizionată cu produse agricole din zona de câmpie a Banatului. Ca și consecință imediată, este introdusă o linie de telegraf, iluminatul stradal cu gaz și orașul este legat prin cale ferată de rețeaua din Imperiu și de portul de la Baziaș. În numai câțiva ani, aici se deschid bănci, se înființează Camera de Comerț.

La 15 noiembrie 1857 a fost deschisă calea ferată Timișoara–Seghedin. Călătoria de la Timișoara la Budapesta dura 26 de ore, iar de la Timișoara la Viena 36 de ore.

Timișoara în Regatul maghiar (1860–1918)

Piața Domului, actuala Piață a Unirii, în 1860
Gara Timișoara-Iosefin, una din cele mai frumoase gări din perioada Belle Époque

În anul 1859 se întâmplă două evenimente importante, Unirea Principatelor Române și războiul austro-franco-piemontez soldat cu înfrângerea Austriei, fapt care a determinat o apropiere a împăratului de aristocrația maghiară. Fruntașii români au aflat despre tratativele dintre austrieci și unguri în privința Banatului, ca regiunea să fie trecută sub administrare maghiară. Andrei Mocioni a cerut o audiență la împărat, a arătat că în Banat nu este motivată o administrație maghiară unde populația este predominant de naționalitate română, apoi sârbă și maghiară. Între 18 și 19 noiembrie 1860, la Timișoara a avut loc o întâlnire tot pe această temă, dar încorporarea Banatului la Ungaria fusese deja decisă la Viena și era una din condițiile pentru o mai strânsă apropiere de Ungaria, respectiv de aristocrația maghiară, de care împăratul avea atâta nevoie pentru succesul politicii sale. Astfel, nici memoriul din decembrie 1860, semnat de peste 12.000 de intelectuali, negustori și meseriași din Banat, nici jalbele și doleanțele sârbilor nu și-au gasit ecou. Prin patenta din 27 decembrie 1860, împăratul Franz Joseph I a decis anexarea Banatului la Ungaria.

Pe data de 16 februarie 1868, se dau noi legi prin care se dispune ca limba țării și a regiunii să se folosească în scris la toate dezbaterile judecătorești și comunale, în școlile primare, medii și superioare. Comunele puteau să dispună liber asupra pășunilor comunale. Orașele în care nu erau comunitați militare urmau să se organizeze ca și comunele grănicerești cu primari și consilieri comunali. Ca primă măsură a fost evident o politică de maghiarizare, dar, totuși, pentru Timișoara această epocă a reprezentat o perioadă de înflorire, sub aspect economic și demografic. Instituțiile de credit investesc sume importante în dezvoltarea industriei locale, la trecerea în secolul al XX-lea aici există numeroase întreprinderi: două fabrici de spirt, o turnătorie de fier, o fabrică de chibrituri, o fabrică de cărămizi, o fabrică de gaz, o fabrică de lanțuri, o fabrică de pălării, o fabrică de ciocolată. Prin intermediul canalului Bega Timișoara era legată, prin Tisa și Dunăre, la sistemul fluvial al Europei Centrale.

În data de 6 aprilie 1871 a fost dată în folosință calea ferată Timișoara–Arad. Durata călătoriei spre Budapesta se reducea simțitor, față de ruta Timișoara–Jimbolia–Seghedin (inaugurată în 1857). Odată cu inaugurarea căii ferate Timișoara–Caransebeș la 23 octombrie 1876 Timișoara devine nod de cale ferată.

Tot în această perioadă a fost introdus tramvaiul cu cai, telefonul, iluminatul public electric, s-au asfaltat arterele mari de circulație. În 1899 s-a introdus la Timișoara tramvaiul electric. În timpul primarului Carol Telbisz s-au dezvoltat inclusiv suburbiile cetății, unde existau manufacturi și meșteșugari pricepuți. Pentru că Timișoara și-a pierdut importanța militară și deoarece era nevoie de o lărgire a spațiului, a avut loc defortificarea cetății. Au fost demolate rând pe rând vechile porți ale cetății, au fost construite bulevarde de legătură cu suburbiile, iar acestea au fost înghițite rând pe rând de marele oraș.

Secolul al XX-lea

Primul Război Mondial

Anii Primului Război Mondial au adus multiple greutăți în viața populației timișorene. Nivelul de trai a scăzut rapid datorită creșterii masive a prețurilor. Spre exemplu, prețul pâinii a crescut de patru ori în timpul războiului, al făinii de șapte ori, al cartofilor de 14 ori. Inflația accentuată a redus drastic veniturile reale ale populației. Din cauza repetatelor rechiziții, rațiile alimentare puse la dispoziția locuitorilor au fost mereu micșorate, devin insuficiente și aduc numeroase familii în pragul foametei. Pe baza unor legi excepționale sunt suprimate aproape total și puținele libertăți cetățenești existente. O parte a întreprinderilor industriale a fost militarizată și orientată spre producția de război. A sporit durata zilei de lucru și s-a extins utilizarea muncii femeilor și copiilor în fabrici, în locul bărbaților trimiși pe front. Până în ianuarie 1918, din Timișoara au fost mobilizați și trimiși pe front 12.832 de bărbați, dintre care mulți nu s-au mai întors la familiile lor. Mii de femei au rămas văduve, mii de copii au rămas orfani. Pe fondul acestui tablou sumbru, marcat de numeroase lipsuri și pierderi de vieți omenești, nemulțumirile acumulate izbucnesc în agitații de stradă, în frământări sociale. În 2 decembrie 1917 peste 4.000 de oameni au ieșit în stradă și au cerut încheierea imediată a păcii, încetarea războiului.

Republica bănățeană

Sfârșitul Primului Război Mondial a văzut populația Timișoarei într-o stare extrem de tensionată. La 31 octombrie 1918 are loc o mare demonstrație de stradă la Timișoara. În aceeași zi, în sala cazarmei militare are loc o întrunire a celor mai importante personalități politice și militare locale și se înființează un Consiliu Național al Banatului, cu reprezentanți ale celor mai importante etnii din Banat: români, sârbi, germani și unguri.

Cu o zi înainte, Otto Roth, membru în conducerea Partidului Social Democrat din Ungaria și locotenentul colonel Albert Bartha, șeful Statului Major al Comandamentului Militar Timișoara, au participat, în Budapesta, la întrunirea liderilor politici maghiari. Întorși la Timișoara, au convorbiri, în seara de 30 octombrie, cu fruntașii maghiari locali și decid ca la adunarea populară din ziua următoare, care încheia demonstrația de stradă, să proclame Republica Banat, un stat ce urma să fie organizat urmând modelul elvețian și să înființeze Sfatul Poporului din Banat. Lider avea să fie Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha. La adunarea din 31 octombrie, Otto Roth proclamă Republica bănățeană. În martie 1919 Otto Roth îi propune comandantului trupelor franceze Franchet d'Esperey, crearea unui Banat independent, sub protecția Franței. În 1919 Banatul a fost împărțit între România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Iugoslavia). Mai târziu, o ultimă încercare de independență vine din partea germanilor din Banat, care în data de 16 aprilie 1920 trimit o petiție la Conferința de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul, ci și regiunea vecină Bačka. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărțită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton. Conferința de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere. Republica Banat, însă, nu era agreată de o parte a românilor care doreau unirea Banatului cu Regatul român. Aurel Cosma, liderul românilor din Banat, a răspuns deciziilor lui Otto Roth astfel: Noi, românii, nu putem primi propunerea domnului Otto Roth. Aspirațiile neamului nostru ne îndeamnă să urmăm altă cale. Vom constitui Consiliul nostru național. Fruntașii românilor părăsesc consfătuirea și, într-o întrunire separată, alcătuiesc Consiliul Militar Național Român, având ca președinte pe Aurel Cosma.

Tot în ziua de 31 octombrie s-a constituit Sfatul Național Militar al Șvabilor din Banat, având ca lider pe locotenentul colonel Albert Fuchs. În seara de 31 octombrie, mii de români din Timișoara și satele învecinate participă la o impresionantă adunare națională în Piața Libertății. Aprobă cu ovații cuvintele rostite de Aurel Cosma: De astăzi înainte s-au rupt pentru totdeauna lanțurile robiei națiunii române. Consiliul Militar Național Român se impune încă din primele zile cu o importantă forță politică, iar prin Comitetul Executiv a susținut interesele locuitorilor români și va acționa cu hotărâre pentru unirea Banatului cu România. Va avea o contribuție majoră la impulsionarea procesului de instaurare a conducerii politico-administrative în localitățile bănățene. Într-un comunicat adresat populației arată că s-a atașat Consiliului Național Român Central de la Arad și va recunoaște numai dispozițiile acestuia. Era o declarație fermă prin care respingea ideea autonomiei Banatului sub forma Republicii bănățene și totodată o exprimare limpede a voinței de unire cu România.

La mijlocul lunii noiembrie situația din Timișoara se complică și mai mult. În baza unei Convenții Militare semnate la Belgrad, armata maghiară trebuia retrasă la nord de râul Mureș. Teritoriul evacuat trebuia ocupat de forțele aliate. Pe acest temei, unitățile militare sârbe intră în Banat și la 14 noiembrie 1918 ocupă Timișoara. Comandamentul sârb preia administrația militară, dizolvă Gărzile naționale, iar mai târziu preia și administrația civilă.

Unirea Banatului cu Regatul român

3 august 1919 – intrarea armatei române în Timișoara

În 28 iulie se instalează administrația română în Banat, iar în 3 august 1919 intrau în Timișoara primele unități ale armatei române, în ziua următoare Regatul român încheind tratatul cu puterile aliate în urma căruia Banatul intra în granițele României Mari. În urma măririi considerabile a teritoriului, România devenea un stat multietnic în care procentul cetățenilor de altă naționalitate decât cea română era 24%. Deși majoritatea locuitorilor Banatului era reprezentată de români, în Timișoara situația era alta în această vreme. Un alt aspect important, care ar trebui cercetat, este încadrarea orașului în sfera culturală românească, dat fiind faptul că locuitorii Timișoarei trăiseră atâta timp într-o alta sferă culturală, caracterizată printr-un alt set de valori.

Se poate constata faptul că, după unire, a avut loc modificarea structurii etnice a orașului cauzată de noile drepturi de stabilire a tuturor românilor mărginași Timișoarei, în cadrul noului oraș, din cauza desvoltării orasului și înglobării comunelor adiacente sub forma de noi cartiere (Mehala, Iosefin etc.). Astfel, dintr-o populatie de aproximativ 9% (1910 – populația totală: 72.000 de locuitori), populația românească ajunge până în 1990 la 82% (populația totală: 351.000 de locuitori). În anii care au urmat unirii s-a avut în vedere asigurarea unui cadru economico-financiar, administrativ și legislativ comun întregii Românii, majoritatea locuitorilor germani, maghiari, sârbi integrându-se în structurile sistemului social-politic românesc. Astfel, după unire, România a devenit un stat multietnic, în 1918 24% din populație fiind de altă enie decât cea română.

Timișoara interbelică

Perioada interbelică a însemnat pentru Timișoara o etapă de remarcabil progres economic, edilitar, cultural, spiritual. Integrată în România Mare, aflată pe coordonatele unui regim politic democratic, Timișoara se impune ca un centru urban modern, cu o viață publică complexă și dinamică, în care buna înțelegere etnică și confesională s-a asociat cu un spirit creator, cu un interes mereu sporit pentru cultură și valorile civilizației europene. Datorită respectării libertăților cetățenești, înscrisă în Constituția din anul 1923, Timișoara s-a definit în societatea românească ca un model de conviețuire a locuitorilor, ca un exemplu de participare nediscriminatorie și efectivă a oamenilor la activitățile orașului. Se menține și se accentuează spiritul de ordine, bazat pe muncă și moralitate, pe disciplină și respect reciproc, grăbind integrarea deplină în structurile regimului social-politic românesc. În peisajul economic apar zeci de întreprinderi industriale, unități comerciale, bancare etc. Zeci de instituții școlare cu limbile de predare română, maghiară, germană, sârbă, ebraică asigură instruirea, fără opreliști, a tinerei generații. Zeci de asociații culturale și confesionale fac posibilă manifestarea nestânjenită a tradițiilor naționale și dezvoltă un model de civilizație europeană modernă.

Anii interbelici au fost marcați de multiple împliniri pentru locuitorii orașului. La 15 noiembrie 1920 Timișoara devine centru universitar, prin Decretul semnat de Regele Ferdinand I, întemeindu-se Școala Politehnică. În 11–13 noiembrie 1923 timișorenii fac o primire sărbătorească Regelui Ferdinand IReginei Maria, prim-ministrului Constantin I. C. Brătianu. În octombrie 1925 Timișoara găzduiește cea mai mare expoziție zootehnică organizată până atunci de Regatul României. Prezentă la eveniment, familia regală pune acum și piatra de fundament a Bisericii Ortodoxe Române din Mehala.

Populația orașului se manifestă plenar pentru apărarea integrității statului național român, a valorilor și instituțiilor democratice. Au fost organizate impresionante adunări populare pentru condamnarea intențiilor revizioniste. În 16 decembrie 1934 s-a desfășurat adunarea inițiată de Liga antirevizionistă din România. Participă zeci de mii de locuitori. Mulțimea depune jurământ solemn că „se leagă în fața lui Dumnezeu să apere cu orice sacrificiu fruntăriile României întregite”. O semnificație aparte are marea întrunire antifascistă din 24 mai 1936. Și acum participă zeci de mii de oameni. În 4 octombrie 1936 s-a desfășurat altă adunare populară antirevizionistă. Potrivit relatărilor vremii, au fost prezenți 40.000–50.000 de oameni, alături de Iuliu ManiuIon Mihalache, N. Lupu, Sever BocuMihai Popovici etc. Se aprobă acum o moțiune prin care se proclamă „voința neclintită pentru păstrarea și apărarea în orice fel a hotarelor de azi ale României, statornicite pentru vecie potrivit poruncilor Dreptății”. Populația orașului a contribuit în anii 1938–1940 cu mari sume de bani pentru dotarea corespunzătoare a Armatei Române și fortificarea graniței de vest.

O preocupare importantă s-a orientat spre afirmarea Timișoarei în plan cultural și spiritual. În 18 ianuarie 1922, din inițiativa Primăriei orașului, elita intelectuală pune bazele Comitetului Artistic Regional care va milita pentru afirmarea valorilor culturale ale Banatului. O contribuție majoră are Sfatul Parlamentarilor Bănățeni, constituit cu scopul să susțină construirea Catedralei Ortodoxe Române în Timișoara; înființarea Asociației Culturale a Banatului, înființarea Universității de Vest, a Academiei de Agricultură, reconstituirea Mitropoliei Banatului etc. Stăruințele, mereu repetate, ale locuitorilor orașului s-au materializat în valoroase și semnificative acte culturale. În 21 noiembrie 1934, mii de oameni au luat parte la dezvelirea bustului luptătorului național Vicențiu Babeș, monument așezat în Parcul Central al orașului. În 13 septembrie 1936 s-a dezvelit bustul lui Alexandru Mocioni, una dintre cele mai importante personalități ale Banatului. Monumentul a fost înlăturat mai târziu de autoritățile comuniste. La 20 decembrie 1936, în cadrul unei ceremonii solemne, în prezența a zeci de mii de oameni și a președintelui Senatului, Alexandru Lapedatu, episcopul Andrei Magieru sfințește piatra fundamentală a Catedralei Ortodoxe (Mitropolitane) Române. A fost un moment de emoționantă sărbătoare pentru populația orașului. Peste doi ani, la 28 august 1938, episcopul Andrei Magieru a sfințit, în prezența unei mari mulțumi, cele șapte clopote ale Catedralei, simbolizând cele șapte taine ale Legii celei Noi. Tot atunci sfințește și crucile care vor împodobi turlele Catedralei, simbolizând îngerii păzitori și ocrotitori ai comunității timișorene. Strădanii importante, rămase însă neîmplinite în perioada interbelică, au fost depuse pentru construirea Palatului Cultural, înființarea postului de radio Timișoara, înființarea Universității de Vest, a Academiei de Agricultură.

Al Doilea Război Mondial

Prizonieri de război macedoneni în tabăra germană din Timișoara, mai 1941

Progresul general al municipiului Timișoara și prosperitatea înregistrată de o parte importantă a populației în perioada interbelică vor fi simțitor afectate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Anul 1940, cu gravele pierderi teritoriale suferite de România, provoacă în rândul românilor timișoreni profunde nemulțumiri și permanentă contestare a nedreptăților impuse țării. La 3 septembrie 1940, o mare demonstrație populară organizată în centrul orașului, întrunește peste 10.000 de oameni care protestează împotriva Dictatului de la Viena.

Intrarea României în război în iunie 1941 aduce asupra populației orașului o serie de neajunsuri. Mii de bărbați au fost mobilizați și trimiși pe front; sute de familii sunt îndoliate; o serie de întreprinderi sunt obligate să-și orienteze producția spre cerințele războiului; numeroase fabrici întâmpină mari dificultăți în obținerea materiei prime. Deși Timișoara nu s-a confruntat cu lipsuri majore la produsele de consum, iar populația a fost aprovizionată ritmic cu produse alimentare, cerințele războiului au obligat Primăria să adopte măsuri de raționalizare a consumului.

În iunie 1944 războiul se răspândește până la Timișoara. În noaptea de 16/17 iunie are loc primul bombardament efectuat de Aliați asupra orașului. Au fost aruncate atunci doar bombe incendiare. Locuitorii, instruiți din timp, s-au refugiat în adăposturi, suferind pierderi minime. În zilele următoare, bombardamentele se repetă cu intensitate sporită; se aruncă bombe incendiare și explozive, fiind provocate pierderi materiale și umane. Bombardamentul din 3 iulie a fost cel mai violent și devastator. În valuri succesive, bombardierele aruncă sute de bombe asupra orașului. Centrul municipiului, Gara de NordMehalaIosefin sunt puternic lovite, provocând sute de morți și răniți și mari distrugeri. După 3 iulie atacurile continuă, dar de mică intensitate. În noapte de 30/31 octombrie 1944 Timișoara este lovită de aviația germană, fiind distruse 188 de imobile particulare și uciși 10 oameni. Sute de imobile au fost distruse și peste 4.000 de locuitori au fost sinistrați în urma bombardamentelor din vara și toamna anului 1944.

După lovitura de stat din 23 august 1944, Timișoara trece prin alte momente dificile. Ca nod feroviar și rutier, cu potențial industrial însemnat, orașul avea valoare strategică pentru forțele militare hitleriste. În 26 august 1944, personalul Comandamentului german din Timișoara, luat prin surprindere de ostașii români, s-a predat fără să opună rezistență. Însă, începând cu 11 septembrie 1944, timp de o săptămână, unitățile hitleriste și cele maghiare declanșează acțiuni ofensive repetate pentru a se apropia și ocupa Timișoara, apărată de Divizia 9 Cavalerie Română. Cu mari pierderi în tehnică și oameni, se apropie de periferiile orașului. În 16 septembrie, tancurile germane intră în ChișodaGirocRonațMehalaFreidorfFratelia. Un cerc de foc se strânge în jurul Timișoarei. O parte din populație se refugiază spre Lugoj. Apărătorii români rezistă, resping asalturile inamice cu sacrificiul a 352 de ostași și ofițeri. Timișoara nu a putut fi cucerită. Luptele au continuat și în zilele următoare, dar bătălia pentru Timișoara a fost câștigată definitiv de Armata Română. Cu septembrie 1944 și intrarea trupelor sovietice în oraș, cursul istoriei Timișoarei va lua un alt drum timp de patru decenii și jumătate.

Timișoara sub regimul comunist

Timișoara în timpul ocupației militare sovietice

După terminarea războiului, Timișoara intră sub ocupație sovietică pentru aproape 14 ani (1944–1958). Unitățile militare sovietice se instalează în cazărmi și în cele mai spațioase imobile. Sunt ani marcați de mari lipsuri materiale, de terorizarea fizică și psihică a populației, de umilire și frică, de anulare a drepturilor cetățenești. Încă din toamna anului 1944 se impune orașului un statut de ocupație militară. Deși Guvernul României a precizat clar (29 septembrie 1944) raporturile dintre populație și unitățile sovietice, în realitate militarii sovietici au pătruns de nenumărate ori în casele locuitorilor și în magazine particulare, și sub amenințarea armei au luat importante bunuri materiale.

Ca oraș la granița de vest a țării, cu o numeroasă populație de origine etnică germană, ca oraș bine cunoscut prin tradiția democratică, Timișoara va suporta din plin metodele „puterii roșii” și consecințele ocupației sovietice. Începând cu 28 septembrie 1944 s-a trecut la confiscarea întreprinderilor, magazinelor, autovehiculelor, bunurilor aparținând locuitorilor germani din Timișoara. A urmat deportarea femeilor și bărbaților de origine etnică germană în lagărele de muncă din URSS. În locuințele acestora se instalează ofițeri sovietici. În 29 decembrie 1944 s-a înființat Comisia pentru purificarea administrației municipale și a unor întreprinderi timișorene. Se declanșează de acum un val de epurări, arestări și o violentă propagandă de „demascare” a celor cunoscuți pentru convingerile lor democratice, propagandă care devine o preocupare zilnică a celor care considerau „marele prieten de la răsărit” ca salvator al României. Prin Decretul Lege 1640/1945 numeroși timișoreni (bărbați între 17–45 de ani, femei între 17–30 de ani) au fost ridicați și deportați în lagăre de muncă, iar în întreprinderile industriale și comerciale sunt numiți administratori de supraveghere. Profesori universitari, medici, ingineri, avocați, artiști, tehnicieni, muncitori, funcționari, precum și legionari sau membri ai partidelor liberal și național-țărănesc sunt trecuți pe liste cu „dușmani ai clasei muncitoare” și persecutați.

Perioada 1948–1958, până la plecarea trupelor sovietice din țară, s-a identificat cu procesul de sovietizare, cu aplicarea metodelor staliniste și cu terorizarea brutală a mii de locuitori ai Timișoarei. Au fost ani de umilințe, suspiciune și teamă, de enormă încordare și tensiune psihică. În plus s-au adăugat drastice măsuri de restricționare a bunurilor de consum, motivate de cerința trimiterii lor în URSS, potrivit Convenției de Armistițiu.

Eliberarea de comunism

Protestatari pe strada Emanoil Ungureanu în timpul Revoluției din 1989

Spre sfârșitul anului 1989, în­deosebi în vestul României, po­pu­lația aflase, de la posturile de te­leviziune externe (maghiare, iu­go­slave) și emisiunile în limba ro­mână de la Radio Europa Liberă și Vocea Americii, de schimbările din Europa. Așa a fost posibil ca un eve­niment aparent banal (eva­cua­rea arbitrară a pastorului timișo­rean al Bisericii reformate László Tőkés fixată pentru data de 15 decembrie 1989) să devină pretext pen­tru o revoltă populară în Timi­șoa­ra, transformată apoi, prin radicalizare, în revoluție.

În data de 16 decembrie 1989 la Timișoara s-a declanșat revoluția care avea să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu și a regimului comunist din România. Inițial s-a format o mișcare de protest împotriva mutării forțate a pastorului reformat László Tőkés. Atât enoriași, cât și trecători s-au adunat în fața parohiei acestuia în semn de protest. La scurt timp însă, protestul s-a transformat într-unul împotriva întregului sistem și s-au scandat pentru prima dată lozinci anticomuniste. Mișcarea a luat rapid amploare și în centrul orașului s-au adunat zeci de mii de revoluționari.

Pe 20 decembrie 1989, Timișoara a fost declarată primul oraș din România liber de comunism, în urma unor confruntări sângeroase soldate cu 126 de morți[8] și alte câteva sute de răniți. Aceste evenimente au dus la căderea regimului ceaușist o săptămână mai târziu. Schimbările care au avut loc la nivelul clasei politice au dus la noi proteste din partea timișorenilor, proteste ce au culminat cu redactarea controversatei Proclamații de la Timișoara, în martie 1990. Cerințele timișorenilor se sintetizau în punctul 8 al proclamației, prin care se cerea ca foștii activiști ai PCR să nu mai poată candida la funcții publice în stat. Acest punct însă nu a fost pus niciodată în aplicare.

Geografie

Municipiul Timișoara este așezat la intersecția paralelei de 45° 47' latitudine nordică cu meridianul de 21° 17' longitudine estică, aflându-se, ca poziție matematică, în emisfera nordică, la distanțe aproape egale de polul nord și de ecuator și în emisfera estică, în fusul orar al Europei Centrale. Ora locală a orașului (considerată după meridian) este în avans cu 1 h 25' 8" față de ora meridianului 0, Greenwich, dar se află în întârziere cu 34' 52" față de ora oficială a României (ora Europei de Est).

Timișoara este așezată în sud-estul Câmpiei Panonice, în zona de divagare a râurilor Timiș și Bega. Privit în ansamblu, relieful zonei Timișoara este de o remarcabilă monotonie, netezimea suprafeței de câmpie nefiind întreruptă decât de albia slab adâncită a râului Bega (realizată artificial, prin canalizare). În detaliu, însă, relieful orașului și al împrejurimilor sale prezintă o serie de particularități locale, exprimate altimetric prin denivelări, totuși modeste, care nu depășesc nicăieri 2–3 m. În vatra orașului Timișoara cea mai înaltă cotă se află în partea de nord-est, în cartierul Între Vii, la 95 m, iar punctul cel mai coborât la 84 m, în vestul cartierului Mehala.

Soluri și resurse de subsol

Învelișul de sol din zona Timișoarei este de o foarte mare diversitate, numeroasele tipuri și subtipuri încadrându-se în clasele cernisoluri, luvisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, hidrisoluri, pelisoluri, vertisoluri și protisoluri. Câmpia Banatului este dominată de solurile cu fertilitate ridicată (cernoziomuri, calcarice cambice și argice, preluvosoluri molice etc.), fără limitări în exploatare, constituindu-se astfel într-o importantă resursă naturală pentru dezvoltarea producției agricole intensive. Sunt valorificate resursele de apă termominerală și termală de la Timișoara și împrejurimi (Călacea, Buziaș, Ciacova, Ivanda etc.). În perioada postbelică au fost exploatate și resursele de hidrocarburi, petrol și gaze naturale, cu centre de exploatare în nord-vest și vest, în Câmpia Vingăi și Câmpia Arancăi. Sunt exploatate resursele de energie solară și fotovoltaică, nivelul de dezvoltare din acest domeniu menținându-se foarte ridicat, în special datorită eficientizării și introducerii de tehnologii avansate, existând un potențial substanțial de creștere a utilizării acestor resurse în viitor.

Floră și faună

Spațiul timișorean se încadrează, din punct de vedere geobotanic, în zona pădurilor de stejar. În prezent, cu excepția arealelor împădurite cu cer și gârniță (Pădurea Verde, Pădurea Bistra, Pădurea Giroc, Șag), teritoriul se încadrează în silvostepa antropogenă ce caracterizează întreaga Câmpie Panonică. Peisajul este diversificat și de apariția vegetației de luncă, de-a lungul principalelor râuri, în cadrul căreia predomină arborii de esență moale. De remarcat este prezența parcului dendrologic de la Bazoșu Nou: rezervație forestieră cu o suprafață de cca. 60,4 ha, situată la cca. 10 km SE de Timișoara, pe teritoriul constituit din rezervația propriu-zisă (17,8 ha) și zona din jurul rezervației. Zona din jurul orașului este formată din câmpie, păduri și ierburi. Se găsesc plante rare cum ar fi papucul doamnei, stânjenelul, căpșunica, șerparița ș.a.

Fauna pădurilor cuprinde mamifere, reprezentate de insectivore și rozătoare. Păsările sunt numeroase, având importanță cinegetică (fazanul). Fauna de silvostepă și stepă prezintă un număr mare de specii de interes cinegetic (iepurele, căprioara, prepelița, potârnichea, fazanul etc.). Timișoara dispune de singura grădină zoologică din vestul țării. Deschisă pe tot parcursul anului, aceasta este amplasată în partea de nord-est a municipiului, în Pădurea Verde, pe o suprafață de 6,34 ha de teren. În anul 2007, Grădina Zoologică a fost modernizată, cu această ocazie s-au amenajat 16 habitate care adăpostesc 29 de specii și un număr de 144 de animale.[9]

Hidrografie

Canalul Bega văzut de pe Podul Traian

Teritoriul zonei Timișoara dispune de o bogată rețea hidrografică, formată din râuri, lacuri și mlaștini.[10]

Principalul curs de apă este râul Bega, cel mai sudic afluent al Tisei. Izvorând din Munții Poiana Ruscă, Bega este canalizată, iar de la Timișoara până la vărsare este amenajată pentru navigație (115 km). Pentru regularizarea debitului în limite care să îi permită satisfacerea funcțiilor pentru care a fost concepută lucrarea, la Coșteiu a fost construit un nod hidrotehnic, a cărui principală funcție este cea de regularizare a debitului, respectiv asigurarea transferului cantității de apă din Timiș în Bega. Canalul Bega a fost conceput pentru accesul șlepurilor de 600–700 de tone și o capacitate anuală de transport de 3.000.000 de vagoane.[10] Pentru a înlătura pericolul inundațiilor, lucrarea a fost completată ulterior cu sistemul hidrotehnic de la Topolovățu Mic care, în perioadele de ape mari, dirijează surplusul de debit înregistrat de Bega în râul Timiș.

Pe teritoriul orașului se găsesc și numeroase lacuri, fie naturale, formate în locul vechilor meandre sau în arealele detasate (cum sunt cele de lângă colonia Kuntz, de lângă Giroc, Lacul Șerpilor din Pădurea Verde etc.), fie de origine antropică (spre Fratelia, Freidorf, Moșnița, Mehala, Ștrandul Tineretului etc.), notabile prin situarea lor pe linia de contact cu localitățile periurbane.[10]

Din punct de vedere al apelor subterane, se poate constata că pânza freatică a Timișoarei se găsește la o adâncime ce variază între 0,5–4 m. Pânzele de adâncime cresc numeric, de la nord la sud, de la 4 la 9 m – până la 80 m adâncime – și conține apă potabilă, asigurând cerințele necesare consumului urban. Apar, de asemenea, ape de mare adâncime, captate în Piața Unirii (hipotermale), apoi la sud de Cetate și în cartierul Fabric (mezotermale), cu valoare terapeutică, utilizate în scop balnear.

Climă

Timișoara se încadrează în climatul temperat continental moderat, caracteristic părții de sud-est a Depresiunii Panonice, cu influențe submediteraneene. Trăsăturile sale generale sunt marcate de diversitatea și neregularitatea proceselor atmosferice. Masele de aer dominante, în timpul primăverii și verii, sunt cele temperate, de proveniență oceanică, care aduc precipitații semnificative. În mod frecvent, chiar în timpul iernii, sosesc dinspre Atlantic mase de aer umed, aducând ploi și zăpezi însemnate. Din septembrie până în februarie se manifestă frecvente pătrunderi ale maselor de aer polar continental, venind dinspre est. Cu toate acestea, în Banat se resimte puternic și influența ciclonilor și maselor de aer cald dinspre Marea Adriatică și Marea Mediterană, care iarna generează dezgheț complet, iar vara impun perioade de căldură toridă.

Temperatura medie anuală este de 10,6°C, luna cea mai caldă fiind iulie (21,1°C), rezultând o amplitudine termică medie de 22,7°C, sub cea a Câmpiei Române, ceea ce atestă influența maselor de aer oceanic. Din punct de vedere practic, numărul zilelor cu temperaturi favorabile dezvoltării optime a culturilor, adică cele care au medii de peste 15°C, este de 143/an, cuprinse între 7 mai și 26 septembrie.

Aflându-se predominant sub influența maselor de aer maritim dinspre nord-vest, Timișoara primește o cantitate de precipitații mai mare decât orașele din Câmpia Română. Media anuală, de 592 mm, este realizată îndeosebi ca urmare a precipitațiilor bogate din lunile mai, iunie, iulie (34,4% din totalul anual) și a celor din lunile noiembrie și decembrie, când se înregistrează un maxim secundar, reflex al influențelor climatice submediteraneene. În perioada propice culturilor agricole, cad aproape 80% din precipitații, ceea ce constituie o condiție favorabilă dezvoltării plantelor de cultură autohtonă.

Date climatice pentru Timișoara (1961–1990)
Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Nov Dec Anual
Maxima medie °C (°F) 2.3
(36,1)
5.6
(42,1)
11.9
(53,4)
17.6
(63,7)
22.8
(73,0)
25.7
(78,3)
27.8
(82,0)
27.6
(81,7)
24.0
(75,2)
18.1
(64,6)
10.3
(50,5)
4.2
(39,6)
16,5
(61.7)
Media zilnică °C (°F) −1.6
(29,1)
1.2
(34,2)
5.8
(42,4)
11.2
(52,2)
16.3
(61,3)
19.4
(66,9)
21.1
(70,0)
20.4
(68,7)
16.5
(61,7)
11.0
(51,8)
5.6
(42,1)
0.8
(33,4)
10,6
(51.1)
Minima medie °C (°F) −4.8
(23,4)
−2.3
(27,9)
1.2
(34,2)
5.8
(42,4)
10.1
(50,2)
13.4
(56,1)
14.6
(58,3)
14.3
(57,7)
11.2
(52,2)
6.2
(43,2)
2.1
(35,8)
−1.7
(28,9)
5,8
(42.4)
Minima istorică °C (°F) −35.3
(−31,5)
−29.2
(−20,6)
−20
(−4,0)
−5.2
(22,6)
−5
(23,0)
2.2
(36,0)
5.9
(42,6)
5.0
(41,0)
−1.9
(28,6)
−6.8
(19,8)
−15.4
(4,3)
−24.8
(−12,6)
−35,3
(−31.5)
Precipitații mm (inches) 40
(1.57)
36
(1.42)
37
(1.46)
48
(1.89)
65
(2.56)
76
(2.99)
64
(2.52)
50
(1.97)
40
(1.57)
39
(1.54)
48
(1.89)
50
(1.97)
593
(23,35)
Zăpadă cm (inches) 9.8
(3.86)
9.3
(3.66)
4.4
(1.73)
0.0
(0)
0.0
(0)
0.0
(0)
0.0
(0)
0.0
(0)
0.0
(0)
0.0
(0)
3.7
(1.46)
7.2
(2.83)
34,4
(13,54)
Umiditate [%] 90 86 79 73 73 74 73 75 76 81 85 89 79
Nr. de zile cu precipitații (≥ 1.0 mm) 7 7 7 8 9 10 7 6 6 5 8 9 89
Ore însorite 72.1 92.2 155.4 186.4 242.4 262.3 300.6 280.2 217.5 177.3 86.4 56.9 2.129,7
Sursa nr. 1: NOAA,[11] Deutscher Wetterdienst[12]
Sursa nr. 2: Institutul Național de Statistică (minime istorice, 1901–2000)[13]

Premierele Timișoarei

  • 1718 – atestarea fabricii de bere, cea mai veche de pe teritoriul actual al României[14]
  • 1728 – începutul canalizării Begăi, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul actual al României
  • 1732Cartierul Fabric, prima zonă industrială de pe teritoriul actual al României
  • 1737 - este dat în folosință primul spital din Timișoara, Spitalul Mizericordienilor
  • 1745 – construcția spitalului orășenesc (cu 24 de ani înaintea Vienei și cu 34 de ani înaintea capitalei Ungariei)
  • 1760 – primul oraș al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi
  • 1771 – primului ziar care a apărut pe teritoriul actual al României și totodată primul ziar german din sud-estul Europei: Temeswarer Nachrichten
  • 1815 – se înființează biblioteca tipografului Josef Klapka, prima bibliotecă publică de împrumut din Imperiul Austriac[15]
  • 1854 – primul serviciu telegrafic într-un oraș de pe teritoriul României de azi
  • 1855 – primul oraș al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz
  • 1857 - primul oraș pe teritoriul actual al României conectat la rețeaua feroviară
  • 1869 – primul tramvai tras de cai de pe teritoriul actual al României
  • 1869 – primul oraș de pe teritoriul actual al României cu trafic fluvial regulat de pasageri și mărfuri
  • 1881 – prima rețea de telefonie de pe teritoriul actual al României
  • 1884 – primul oraș din Europa continentală cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi[16]
  • 1886 – prima stație de salvare din Ungaria și de pe teritoriul actual al României
  • 1897 – primele proiecții cinematografice de pe teritoriul actual al României
  • 1899 – al doilea tramvai electric într-un oraș din România de azi, după cel din București (1894)
  • 1910 – prima hidrocentrală pe un curs de apă de pe teritoriul actual al României
  • 1938 – prima mașină de sudat șine de cale ferată și tramvai din lume, invenție a prof. univ. Corneliu Micloși
  • 1942 – prima linie de troleibuz din România
  • 1953 – singurul oraș european cu trei teatre de stat în limbile română, maghiară și germană
  • 1969 – primul computer alfanumeric din România
  • 1989 – orașul declanșării Revoluției și primul oraș liber de comunism din România
  • 1995 – realizarea fertilizării in vitro și a embriotransferului uman în România prin înființarea primului Centru de Laparoscopie, Chirurgie Laparoscopică și Fertilizare in Vitro

Demografie


Circle frame.svg

Componența etnică a municipiului Timișoara

     Români (81,35%)

     Maghiari (4,87%)

     Germani (1,31%)

     Sârbi (1,51%)

     Necunoscută (8,98%)

     Altă etnie (1,95%)

Circle frame.svg

Componența confesională a municipiului Timișoara

     Ortodocși (74,99%)

     Romano-catolici (7,1%)

     Reformați (1,3%)

     Penticostali (2,04%)

     Greco-catolici (1,14%)

     Baptiști (1,23%)

     Necunoscută (9,4%)

     Altă religie (2,75%)

Din punct de vedere demografic, Timișoara se definește (conform legii Zipf) ca oraș de rangul 2 la nivel național, alături de Iași, Constanța, Cluj-Napoca și Brașov, cu funcții macro-teritoriale și având cea mai întinsă zonă de influență directă (cu excepția capitalei), de circa 5.000 km².[17] Populația sa reprezintă 45,07% din populația județului Timiș, 16,07% din populația Regiunii Vest și 1,44% din populația totală a țării.[17] Raportat la populația urbană, populația municipiului Timișoara reprezintă 25,7% din populația urbană a regiunii de dezvoltare Vest și 2,61% din cea urbană a țării.[17]

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Timișoara se ridică la 319.279 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 317.660 de locuitori.[18] Majoritatea locuitorilor sunt români (81,36%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (4,87%), sârbi (1,52%) și germani (1,31%). Pentru 8,98% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[19] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (74,99%), dar există și minorități de romano-catolici (7,11%), penticostali (2,05%), reformați (1,3%), baptiști (1,23%) și greco-catolici (1,15%). Pentru 9,41% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[20]

Date ale Institutului Național de Statistică arătau că, la 1 ianuarie 2015, populația rezidentă a Timișoarei era de 333.613 locuitori.[21] Potrivit primarului Nicolae Robu, în Timișoara trăiesc cu 100.000 de persoane mai mult decât arată datele oficiale, având în vedere că studenții și muncitorii nu își mai fac viză de flotant, fiind neînregistrați.[22]

Structura etnică

Timișoara s-a remarcat din cele mai vechi timpuri ca un oraș divers din punct de vedere etnic. La 1918, cea mai mare comunitate era cea germană, urmată de maghiari, români, evrei, sârbi și multe alte comunități mai mici, precum bulgari, slovaci, croați, cehi, sloveni, polonezi etc.[23] Cifrele și raporturile procentuale sunt azi mult schimbate, însă aspectul multietnic al orașului persistă.

Recensământ[24] Structura etnică
An Populație Români Germani Maghiari Sârbi Evrei Romi Slovaci Bulgari Ucraineni Alte etnii
1880 38.702 5.188 21.121 7.745 2.487 N/A N/A 416 N/A 29 1.716
1890 45.948 5.594 24.973 11.100 2.363 N/A N/A 332 N/A 27 1.559
1900 60.551 6.312 30.892 19.162 2.730 N/A N/A 288 N/A 13 1.154
1910 74.003 7.593 32.963 28.645 3.490 N/A N/A 341 N/A 149 957
1920 86.850 16.047 32.097 27.189 N/A 8.307 N/A N/A N/A N/A 3.210
1930 102.390 25.207 33.162 31.773 2.237 7.264 379 652 279 56 1.381
1941 125.052 46.466 37.611 24.891 N/A N/A N/A N/A N/A N/A 16.084
1956 142.257 75.855 24.326 29.968 3.065 6.700 122 575 280 56 1.310
1966 174.243 109.100 25.058 31.016 4.188 2.590 120 490 475 71 1.135
1977 269.353 191.742 28.429 36.724 6.776 1.629 1.109 404 942 299 1.299
1992 334.115 274.511 13.206 31.785 7.748 549 2.668 675 1.314 756 903
2002[25] 317.660 271.677 7.157 26.287 6.311 367 3.062 570 1.218 762 2.249
2011[19] 319.279 270.454 4.193 28.993 4.843 176 2.145 385 859 556 3.717

Structura confesională

Viața religioasă cunoaște vechi tradiții și o mare diversitate, municipiul Timișoara fiind reședința Arhiepiscopiei Timișoarei, scaunul Mitropoliei Banatului.

Datorită tradiției multietnice și multiconfesionale, Timișoara este un oraș cu una dintre cele mai diversificate structuri confesionale din România. Astăzi, circa 80,6% din timișoreni se declară ortodocși (marea majoritate ținând de Biserica Ortodoxă Română, iar restul de Biserica Ortodoxă Sârbă) și 10% romano-catolici (marea majoritate germani și maghiari). Urmează confesiunile penticostală cu 8.408 de adepți (2,6%), reformată (2%, majoritatea maghiari), greco-catolică (în marea majoritate români) cu 4.191 de adepți. Sunt reprezentate și diverse alte comunități mai mici, cum este cea evreiască (mozaică), cu o istorie de circa 450 de ani, astăzi având aproximativ 300 de membri, în cea mai mare parte vârstnici. De asemenea, există în oraș un număr mic de credincioși creștini ortodocși greci, armeni, precum și musulmani (arabi și turci). 359 de timișoreni se declară atei.

Politică și administrație

Municipiul Timișoara este administrat de un primar și un consiliu local compus din 27 de consilieri. Primarul, Nicolae Robu, de la Partidul Național Liberal, a fost ales în 2012. În 2003 au fost înființate „consiliile consultative de cartier” ca „instrumente de participare cetățenească pentru îmbunătățirea procesului decizional în administrația publică locală, în scopul realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii și proiecte de interes public local”.[26] Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[27]

    Partid Consilieri Componența Consiliului
Partidul Național Liberal 12                        
Partidul Social Democrat 9                        
Partidul Mișcarea Populară 2                        
Uniunea Democrată Maghiară din România 2                        
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților 1                        
Independent 1                        

Primele alegeri libere din Timișoara post-comunistă au avut loc în 1992. Câștigător a fost Viorel Oancea, de la Partidul Alianța Civică (PAC), ulterior fuzionat cu PNL. Acesta s-a remarcat prin faptul că a fost primul ofițer care a vorbit mulțimii de revoluționari adunați în Piața Operei. La alegerile din 1996 fotoliul de primar a fost câștigat de Gheorghe Ciuhandu, din partea PNȚCD. Acesta a deținut patru mandate, după ce a câștigat și alegerile din 2000, 2004 și 2008.

Cartiere

Harta celor zece cartiere istorice ale Timișoarei

Tradițional, Timișoara era împărțită în zece cartiere care astăzi nu au nicio funcție administrativă.

Cartier Suprafață (ha) Nume românesc Nume german Nume maghiar Înființare
I 480 Cetate Innere Stadt Belváros 1723[28]
II 1017 Fabric Fabrikstadt Gyárváros 1744[29]
III 668 Elisabetin Elisabethstadt Erzsébetváros 1718[30]
IV 442 Iosefin Josefstadt Józsefváros 1744[31]
V 205 Mehala Franzstadt Újváros 1910[32]
VI 231 Fratelia Neu-Kischoda Újkissoda 1948
VII 156 Freidorf Freidorf Szabadfalu 1950
VIII 67 Plopi Kardos-Kolonie Kardos-Telep 1951
IX 72 Ghiroda Nouă Neu-Giroda Újgiroda 1951
X 102 Ciarda Roșie Rote Tscharda Vörös Csárda 1953

Pe lângă cele menționate, în secolele XX și XXI au apărut o serie de cartiere noi:

Listate în ordine alfabetică

Zona metropolitană

Localitățile componente ale zonei metropolitane Timișoara

Zona metropolitană Timișoara este un proiect care vizează crearea unei unități administrative integrate între municipiul Timișoara, orașul Recaș și alte 26 de comune învecinate.[34] Odată înființată, zona metropolitană va mări de 18 ori suprafața Timișoarei și va avea o populație de cca. 470.000 de locuitori.

În august 2016, primarii Gheorghe Falcă și Nicolae Robu au semnat actul de înființare a metropolei Arad–Timișoara, prima de acest gen din România.[35] Proiectul era în discuții încă din 2006 și implica unirea zonelor metropolitane Arad și Timișoara.[36] Populația metropolei atinge astăzi 700.000 de locuitori.

La nivel național, Timișoara a fost recunoscută ca cel mai mare centru polarizator în regiunea de vest. Acest fapt a fost consemnat prin HG nr. 998/27.08.2008 pentru desemnarea polilor naționali de creștere în care se realizează cu prioritate investiții din programele cu finanțare comunitară și națională, Timișoara fiind declarată pol de creștere în regiunea Vest.[37] Din punct de vedere administrativ-teritorial, polul de creștere Timișoara cuprinde un centru urban (municipiul Timișoara) și arealul său de influență, respectiv 14 unități administrativ-teritoriale rurale (Becicherecu Mic, Bucovăț, Dudeștii Noi, Dumbrăvița, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moșnița Nouă, Orțișoara, Pișchia, Remetea Mare, Săcălaz, Sânmihaiu Român, Șag), iar delimitarea zonei de influență a polului de creștere Timișoara a fost aprobată prin HCL nr. 387/30.09.2008.[38] Polul de creștere Timișoara s-a conturat ca a doua mare aglomerație urbană a României (după București) din punct de vedere al performanțelor social-economice înregistrate în ultimele două decenii.[17]

În ultimii 20 de ani, Timișoara și-a extins hotarele cu circa 8%, ceea ce înseamnă aproximativ 1.000 de hectare.[39] Limitele orașului au fost mutate spre exterior în anul 2006 cu aproape 6 km. Cea mai mare extindere a avut loc înspre comuna Șag.

Economie

City Business Center, ansamblu de cinci clădiri de birouri în centrul Timișoarei

Timișoara este unul dintre cele mai dinamice centre economice și comerciale din România,[40] cu tradiție istorică în comerț, transporturi, educație, comunicații și turism, fiind orașul românesc cu cel mai ridicat standard al vieții.[41] Prin funcțiunile sale complexe, orașul Timișoara polarizează un teritoriu mai larg, fiind cel mai mare centru economic, științific și cultural din regiunea de dezvoltare Vest, concentrând 25,8% din populația urbană, peste 30% din producția industrială, cca. 35% din activitățile comerciale și 70% din studenții din regiune.[17]

Timișoara s-a afirmat ca puternic centru economic în secolul al XVIII-lea, odată cu instalarea administrației habsburgice. Colonizarea cu șvabi, diversitatea etnică și religioasă, reconstrucția cetății, dar și sistemul legislativ favorabil proprietății private au determinat formarea unui puternic țesut de meșteșugari și comercianți.[17] Când revoluția industrială a început să se manifeste, Timișoara prezenta toate condițiile favorabile pentru adoptarea ei.[17] Rând pe rând au fost introduse cele mai moderne inovații ale vremii. Micile ateliere meșteșugărești au lăsat locul industriei mijlocii și mari. Un al doilea atu important l-a constituit Canalul Bega. Acesta a constituit un avantaj competitiv necesar dezvoltării comerțului, permițând traficul de mărfuri pe apă, legătura pe Dunăre și comerțul atât cu Europa, dar și cu restul lumii, prin porturile de la Marea Neagră. În 1857 la Timișoara a ajuns și calea ferată, completând astfel toate premisele necesare dezvoltării economiei industriale moderne. Însă acest model economic specific, dezvoltat în mod organic de-a lungul a aproape 250 de ani, a luat fine în 1948 odată cu naționalizarea, suprimarea proprietății individuale și instaurarea economiei de stat planificate.[17] Timișoara a fost succesiv masiv industrializată, urmărind însă criterii diferite de dezvoltarea precedentă.

După căderea regimului comunist, sectorul industrial din Timișoara continuă să furnizeze peste 4% din producția industrială națională. Caracteristic economiilor de piață avansate, sectorul serviciilor acoperă un procent tot mai mare din economia timișoreană.

Construcția clădirilor Bosch (în față) și Fructus Tower (în fundal)

În prezent, Timișoara cunoaște o dezvoltare economică fără precedent, datorată investițiilor străine din sectoarele de automotive, înaltă tehnologie și IT. Într-un articol din 2005, revista franceză L'Expansion a numit Timișoara „vitrina economică a României”,[42] referindu-se la numărul mare de investiții străine, considerate ca o „a doua revoluție” prin care orașul trece. În anul 2016, la gala Romanian Best Cities, Forbes a desemnat Timișoara, pentru a doua oară consecutiv și pentru a treia oară în istorie, cel mai dinamic oraș din România din punct de vedere economic și cel mai bun oraș pentru afaceri.[43] Timișoara are una din cele mai scăzute rate ale șomajului din țară, de doar 1,03% în 2012. Timișoara deține un produs intern brut/locuitor mai mult de dublul mediei naționale conform datelor Institutului Național de Statistică.

Timișoara este un important centru financiar și bancar, găzduind bănci de investiții precum și numeroase companii de asigurări din România. Orașul are o gamă diversă de industrii creative cu un sector larg care cuprinde arhitectura, arta, designul, moda, artele spectacolului, publicitatea, R&D, software, TV, radio și jocurile video, alături de facilități și instituții pentru cercetare specializată aplicată precum și locuri pentru convenții și expoziții.

Capitalul străin investit la Timișoara provine în special din țări precum Italia, Germania, Statele Unite, Elveția și Franța.

Industrie

După 1989 au avut loc schimbări majore în structura activităților industriale din Timișoara datorită proceselor de restructurare și retehnologizare, producția industrială incluzând în prezent atât subramuri cu tradiție, cât și unele noi, moderne și dinamice.

Din punct de vedere al dimensiunii spațiale a activității industriale, se constată o dezvoltare a industriei preponderent în partea de vest (Freidorf, Torontalului, Șagului) și mai puțin spre est (Buziașului, UMT), de-a lungul principalelor axe de transport și care concentrează cea mai mare parte a industriei orașului. Zonele industriale centrale, care afectau coeziunea structurii urbane, sunt în prezent în reconversie, aici dezvoltându-se în special servicii, instituții, dar și locuințe

Principalele ramuri industriale care au cunoscut o amploare deosebită în Timișoara sunt industria componentelor auto, industria chimică și petrochimică (Linde Gas), industria electronică și electrotehnică (ETA2U), industria alimentară (Coca-Cola, Nestlé, Comtim, Timișoreana etc.) și cea de comerț cu amănuntul (Profi, Drogerie Markt, Rus Savitar etc.). Industria componentelor auto a înregistrat o dezvoltare puternică în ultimii ani, ca o consecință a necesității dezvoltării tehnologice în cadrul unităților industriale existente, în zona Timișoarei concentrându-se firme de renume în acest domeniu (Goodyear, Dräxlmaier, Delphi, Kromberg & Schubert, ContiTech, TRW, Mahle, Hella, Dura etc.). Industria electronică și electrotehnică este o ramură de succes în industria orașului Timișoara, mai ales datorită investițiilor marilor întreprinderi cu activități în producția „high tech” (Flextronics, Zoppas, ABB Rometrics, Luxten Lighting, ELBA-Philips etc.), ceea ce a determinat și o dezvoltare a societăților autohtone, furnizori sau sub-contractori ai acestora. Această dezvoltare a determinat reducerea fenomenului de migrațiune a forței de muncă tinere și specializate înspre Europa de Vest sau continentul american. Industria chimică și petrochimică, tradițională la Timișoara, s-a dezvoltat în special prin investițiile efectuate de Continental, Procter & Gamble și Azur.

Alături de mari investitori din industriile de vârf menționate anterior, în municipiul Timișoara sunt concentrate un număr mare de firme, mai ales întreprinderi mici și mijlocii, în domenii tradiționale – cum sunt industria textilă și a confecțiilor, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte și industria pielăriei și încălțămintei. De remarcat că aceste domenii s-au dezvoltat inclusiv datorită societăților locale, tradiționale în Timișoara, precum Pasmatex, Uzinele Textile Timișoara, Uzinele Mecanice Timișoara, Banatim, Bega Tehnomet, Tehnometal sau Filty.

Agricultură

Suprafața totală a municipiului Timișoara este de 12.927 ha, din care o suprafață de 4.438 ha reprezintă suprafața agricolă. După modul de folosință, suprafața agricolă este împărțită în:[17]

  • arabil: 4.022 ha;
  • pășuni: 151 ha;
  • fânețe: 251 ha;
  • vii și pepiniere viticole: 8 ha;
  • livezi și pepiniere pomicole: 6 ha.

Domeniile care prezintă interes pentru investiții în sectorul agricol sunt cultivarea plantelor nepermanente, activitățile auxiliare agriculturii (activități după recoltare și pentru producția vegetală), creșterea animalelor (bovine, ovine și caprine) și activitățile în ferme mixte.

Comerț

Municipiul Timișoara reprezintă o zonă importantă de atracție pentru investițiile comerciale datorită proximității cu statele vecine, capacității mari de atracție a investitorilor, puterii mari de cumpărare a populației, numărului mare de turiști etc., confirmându-și în continuare tradiția de târg comercial.

Din punct de vedere al repartizării teritoriale, se constată o dezvoltare a investițiilor comerciale în special în zonele active și centrale ale orașului, precum și la periferii, în partea de est (direcția spre LugojBucurești) sau pe axa nord–sud (direcția Arad și respectiv ȘagMoravița). În octombrie 2005 a fost inaugurat cel mai mare mall din partea de vest a țării, Iulius Mall,[44] situat pe amplasamentul fostelor antene (după ce acestea au fost mutate în afara orașului). Un al doilea mall, Shopping City, a fost deschis în martie 2016.[45] Finalizarea Shopping City a adus branduri de prestigiu internațional, precum Zara, Bershka, Stradivarius, Pull&Bear, H&M, C&A, New Yorker, Koton, LC Waikiki, Orsay, Hervis, Kenvelo, Lee Cooper, Adidas, Pandora, Deichmann, Sephora, Tom Tailor, Pizza Hut, Starbucks ș.a. Lucrările pentru al treilea mall din oraș, Timișoara Centrum, complex cu o suprafață închiriabilă de 80.000 m², au fost oprite în ianuarie 2017.[46]

Alături de magazinele specializate existente în zona centrală, au fost deschise noi supermarketuri de către concerne internaționale precum Selgros, Metro, Lidl, Kaufland, Carrefour, Auchan, Penny Market, Unicarm sau Profi. Pe piața de bricolaj și DIY sunt prezente magazinele companiilor Dedeman, Hornbach, Praktiker, Arabesque, Leroy Merlin, Brithouse, Mobexpert, Rus Savitar, XXXLutz și Decathlon, parte a unor rețele autohtone și internaționale.

IT&C

Industria IT este în continuă dezvoltare. Companii de notorietate precum Google, Microsoft, IBM, Intel, Nvidia, Siemens, Nokia, Huawei sau Alcatel-Lucent au birouri în oraș, sprijinind – prin hub-urile și atelierele digitale create – start-up-urile și IMM-urile din domeniu, oferind spații de muncă colaborative pentru studenți – antreprenori, precum și sesiuni de pregătire specializată în domeniul business-ului și competențelor digitale, datorită parteneriatului dintre sectorul privat, organizațiile publice și universități.[47][48]

Turism

Centru de informare turistică pe strada Alba Iulia

Timișoara începe să atragă din ce în ce mai mulți turiști în fiecare an. Numai în 2015, din statisticile Centrului de Informare Turistică, aproape un milion de turiști au venit în Timișoara.[49] Orașul și împrejurimile sale, inclusiv din proximitatea granițelor cu Serbia și Ungaria, oferă 40.233 de paturi pentru turiști, în hoteluri, pensiuni, campusuri, internate de școli și cămine studențești.[49]

Patrimoniu arhitectural

Piețele din centrul Timișoarei

Timișoara deține cel mai amplu ansamblu de clădiri istorice din România (cca. 14.500), constituit din ansamblurile urbane ale cartierelor Cetate, Iosefin, Fabric și Elisabetin. Acesta este rezultatul unei tradiții îndelungate de planificare urbanistică modernă, începută încă din secolul al XVIII-lea, odată cu venirea austriecilor.[50] Diversitatea arhitecturală, reprezentată de baroc, istorism, neoclasicism și Wiener Secession, a adus Timișoarei renumele de „Mica Vienă”. Cea mai veche clădire din Timișoara este cea care adăpostește Muzeul Banatului, Castelul Huniade. La un moment dat a fost demolat și reconstruit, dar încă mai are elemente din fostul castel ridicat de Iancu de Hunedoara în perioada 1443–1447, dar și elemente din perioada lui Carol Robert de Anjou.[51]

Cartierul Cetate a fost dintotdeauna „inima”, centrul cultural, administrativ și politic al întregului oraș. Centrul Timișoarei de azi este „urmașul” cetății militare austriece construite în cea mai mare parte între anii 1732–1764.[52] Bastionul Theresia cuprinde cea mai mare parte a zidului de apărare a vechii cetăți a Timișoarei, care s-a păstrat până azi. Mai există un fragment din zidurile fostei cetăți în Parcul Botanic și încă un fragment, pe Calea Alexandru Ioan Cuza.

Centrul istoric al Timișoarei are un sistem format din trei piețe urbane, unice în România, fiecare piață prezentând dimensiuni, rezolvări plastice și stiluri arhitecturale cu o valoare istorică incontestabilă. Piața Unirii, realizată în stil baroc, este cea mai veche piață din Timișoara. Piața găzduiește Domul Romano-Catolic, Palatul Baroc, Catedrala Ortodoxă Sârbă, Monumentul Sfintei Treimi, Fântâna cu apă minerală. Piața Victoriei, cunoscută și sub denumirea de Piața Operei, este piața centrală a Timișoarei. Pe cele două laturi mici ale pieței se află clădirea Operei (spre nord), respectiv Catedrala Mitropolitană (spre sud), două dintre cele mai reprezentative monumente arhitecturale ale orașului. Latura de promenadă dinspre Operă spre Catedrală se numeste Corso, iar cealaltă, Surogat. Constituind veriga de legătură între Piața Unirii și Piața Victoriei, Piața Libertății constituie elementul central, placa turnantă a sistemului urban al Timișoarei. Piața adăpostește unele dintre cele mai vechi construcții existente în orașul actual: Comenduirea Garnizoanei (fostul Generalat, clădire existentă în anul 1727), fosta Cancelarie de Război (de asemenea existentă în 1727, formează astăzi aripa de est a Primăriei Vechi), Primăria Veche (1731–1734) și Cazinoul Militar (construit începând din 1744, când s-a inițiat execuția corpului de pe actuala stradă Brediceanu, la colț cu strada Mărășești).

La sfârșitul secolului al XIX-lea, structura urbanistică a Timișoarei a suferit un proces amplu de modernizare. Fostele bastioane și spațiile militare au fost demolate și înlocuite cu bulevarde și cartiere noi. În 1904, Primăria a înființat postul de arhitect-șef și l-a atribuit tânărului arhitect László Székely. Acesta a adus o contribuție decisivă la remodelarea zonei centrale și la introducerea stilurilor Art Nouveau, Wiener Secession și eclectic în peisajul urbanistic al orașului. Stau mărturie palatele din Piața Victoriei, Baia Publică Neptun sau Casa Brück din Piața Unirii. Tot datorită lui s-a conturat și arhitectura industrială, Abatorul sau Uzina de apă fiind numai câteva exemple.

Cartierele Fabric și Iosefin păstrează intactă amprenta diversității etniilor și meșteșugarilor care le-au construit. Se păstrează influența germană, maghiară și sârbă. Clădirile au o arhitectură impresionantă, sunt viu colorate și foarte bogat ornate. În cartiere precum Mehala, Iosefin și Freidorf se păstrează trăsăturile tipice ale satelor tradiționale de șvabi bănățeni: case mari cu front stradal, frumos ornate și cu spații verzi în fața caselor.

Ultimul curent arhitectural care influențează orașul este cel românesc, introdus odată cu trecerea Timișoarei sub administrație românească. Cel mai bun exemplu este Catedrala Mitropolitană realizată în arhitectură tradițională românească, în stil moldovenesc, fiind în prezent cea mai înaltă biserică din România (90,5 m)[53] și cea mai înaltă biserică ortodoxă din lume din afara Rusiei.

În perioada interbelică se construiesc și noi cartiere de vile în jurul centrului, unde se resimte influența stilului modern interbelic, a stilului brâncovenesc sau chiar francez.

Piețe publice

Lăcașuri de cult

În Timișoara există aproximativ 30 de biserici și capele. 12 dintre acestea au fost construite după Revoluție.[54] Tot aici există și trei sinagogi, în Fabric, Cetate și Iosefin, ultima fiind cea mai nouă (1906–1910).[55]

Cel mai mare și mai reprezentativ lăcaș de cult din Timișoara este Catedrala Mitropolitană, finalizată în 1946. Cu o înălțime de 90,5 m, este una dintre cele mai înalte clădiri din Timișoara, fiind cea mai înaltă biserică din România și una din cele mai încăpătoare, putând adăposti peste 5.000 de persoane. În apropierea Pieței Unirii se află Catedrala Ortodoxă Sârbă, construită între 1744–1748. Este principalul lăcaș de cult al comunității sârbe din oraș. Numărul bisericilor catolice este mai mare decât cel al bisericilor ortodoxe, deși majoritatea populației Timișoarei este ortodoxă. Printre bisericile catolice importante din oraș se numără: Biserica Millennium, cea mai mare biserică romano-catolică din Timișoara, Domul Romano-Catolic, Biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus”, Biserica Notre Dame (deservește comunitatea catolică a bulgarilor bănățeni), Biserica „Sfânta Ecaterina” (deservește comunitatea slovacă catolică) etc.

În actuala piață Sf. Gheorghe s-a aflat cea mai veche biserică a orașului, care avea hramul Sfântului Gheorghe, acesta fiind socotit și patronul cetății Timișoara.[56] Biserica medievală catolică „Sfântul Gheorghe” este atestată documentar în ianuarie 1323 și era, la vremea respectivă, locul preferat de întâlnire al prelaților și al curtenilor aflați la castel, fiind cea mai mare biserică a cetății.[56] A devenit principala moschee în timpul stăpânirii otomane iar după cucerirea Timișoarei de către armatele habsburgice, lăcașul de cult a fost resfințit. Biserica a fost demolată în 1913, iar pe locul respectiv a fost ridicat un sediu bancar.[56]

Cultură

Cunoscut inițial ca Teatrul Franz Joseph, Palatul Culturii găzduiește astăzi Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Opera Națională Română, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”.

Timișoara este un oraș multicultural, multiconfesional, cu tradiție culturală istorică, influențat de diversele comunități etnice, în special de cea germană, maghiară și sârbă, dar și de cele bulgară, italiană, greacă, franceză, spaniolă și ucraineană. Cultura în Timișoara este reprezentată de o intensă viață spirituală, deosebit de importante fiind tradițiile și evenimentele culturale. Orașul are o ofertă foarte bogată în ceea ce privește activitățile specifice turismului. Alături de activitățile de recreere specifice, populația orașului și turiștii au la dispoziție o serie de obiective care pot fi vizitate pentru a cunoaște istoria locurilor și a populației care trăiește în acestă zonă multietnică.

Cu cele peste 12 instituții culturale profesioniste, Timișoara este, după București, al doilea pol cultural din țară din punct de vedere al mărimii și diversității ofertei culturale. Timișoara este singurul oraș din Europa care are trei teatre de stat în trei limbi diferite – Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. Opera Română, Filarmonica „Banatul” și Casa de Cultură sunt de asemenea purtători ai imaginii culturale a Timișoarei, prezentând spectacole și concerte de înaltă ținută artistică. Pe scenele Timișoarei au apărut nume celebre precum Johann Strauss (fiul), Joseph Haydn, Franz Liszt, Johannes Brahms sau George Enescu. Un eveniment cultural major în istoria orașului l-a reprezentat premiera Traviatei lui Giuseppe Verdi la 9 februarie 1855.

Pe lângă instituțiile culturale profesioniste în Timișoara sunt prezente numeroase alte organizații culturale, galerii de artă, muzicieni, artiști care contribuie la viața efervescentă a orașului. Multe galerii de artă și fundații sunt foarte active în promovarea schimburilor culturale internaționale. Timișoara este apreciată atât pe plan național, cât și pe plan internațional ca unul dintre cele mai influente și dinamice centre de artă vizuală contemporană din România.[57]

Peisajul artistic este completat de nouă cinematografe dintre care se remarcă cinematograful Capitol datând din anii 1929–1930. Activitatea literară intensă a condus la crearea a nouă cenacluri și a cinci uniuni de creație pentru cei peste 400 de autori contemporani. Totodată, aici activează filiale ale Uniunii Scriitorilor din România, Uniunii Artiștilor Plastici, precum și a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor. Coexistența mai multor naționalități a creat o populație poliglotă, literații creând, în paralel, în mai multe limbi.

Muzee și galerii de artă

Muzeul de Artă
  • Muzeul Banatului, cu sediul central în clădirea Castelului Huniade. La parter se află Sanctuarul Neolitic de la Parța, un monument unic în Europa. Muzeul cuprinde Secția de Istorie, Secția de Arheologie, Secția de Științe ale Naturii și Laboratorul Zonal de Restaurare. Printre exponate se numără și cea mai mare colecție de păsări și fluturi din estul Europei.
  • Muzeul de Artă, situat în Palatul Baroc din Piața Unirii. Spațiul expozițional include colecții de artă contemporană, decorativă și europeană. Muzeul include o colecție unică de lucrări și obiecte personale ale pictorului Corneliu Baba, cu 90 de lucrări, dar și exponate ale pictorilor Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza.
  • Muzeul Militar, situat în Piața Libertății, cu peste 2.000 de obiecte muzeale: hărți, documente de epocă, machete ale unor monumente istorice, fotografii, armament și ținute militare. Este organizat tematic, în șase săli, cinci dintre ele reflectând perioade distincte din istoria României – Decebal, Evul Mediu Timpuriu, Evul Mediu, Mihai Viteazul, Unirea Principatelor Române și cele două războaie mondiale – și sala numită „Sala armelor și a ținutelor militare”.
  • Muzeul Satului Bănățean, singurul muzeu cu profil etnografic din România care cuprinde un centru civic al satului, format din Primărie, Biserică, Școală, Casă Națională (cu destinație culturală), în care se desfășoară majoritatea activităților administrative-politice și spirituale ale satului.
  • Muzeul de artă bisericească veche din subsolul Catedralei Mitropolitane. Patrimoniul actual adăpostește aproape 1.000 de piese printre care un însemnat număr de icoane pe lemn, pe sticlă și pânză, obiecte de cult brodate, sculptate sau lucrate în metal și un important fond de carte veche religioasă. Toate provin din biserici bănățene și datează din secolele XIV, XVI, XVII și XIX.
  • Muzeul de artă bisericească al Episcopiei Ortodoxe Sârbe, aflat în Palatul Episcopal din Piața Unirii, lângă Catedrala Ortodoxă Sârbă.
  • Muzeul Kindlein se găsește într-o clădire veche din zona istorică a Timișoarei (pe strada Vasile Alecsandri) și prezintă pe baza pieselor din colecție reconstituirea prăvăliei și atelierului de bijutier și ceasornicar a lui Peter Kindlein.
  • Galeria Calina, situată lângă Opera Națională, este un spațiu de artă contemporană. A fost deschisă pe data de 26 februarie 2007, primul vernisaj fiind cel al expoziției sculptorului Péter Jecza. Dintre artiștii care și-au expus operele aici se numără Corneliu Vasilescu, Felix Aftene, Silvia Radu și Ion Sălișteanu.

Centre culturale

  • Centrul Cultural Francez
  • Centrul Cultural Britanic
  • Biblioteca Britanică
  • Centrul Cultural German
  • Centrul pentru Cultură și Artă al Județului Timiș
  • Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
  • Casa de Cultură a Studenților
  • Institutul Intercultural
  • Sala Vieneză

Festivaluri

Târguri tradiționale

Cu ocazia sărbătorilor se organizează în Piața Victoriei Târgul de Crăciun și Târgul de Paște, precum și alte târguri tematice.

Parcuri și spații verzi

Timișoara este cunoscută ca „orașul florilor”, fiind lăudată pentru spațiile verzi și parcurile sale. Multitudinea de parcuri de diferite dimensiuni, precum și grădina zoologică, sunt destinații cunoscute ale Timișoarei pentru agrement și activități recreative în aer liber.

Unul dintre cele mai cunoscute parcuri din Timișoara este Parcul Central, cu o istorie bogată, el fiind considerat o atracție a orașului și adăpostind un Monument al Eroilor. Pe lângă latura istorică, statuile ce împânzesc parcul, există și un skate park amenajat, precum și o secțiune de bănci speciale amenajate pentru joc de șah sau domino.

Tot aproape de centrul orașului se regăsește și Parcul Rozelor, care la începutul secolului al XX-lea i-a adus renumele Timișoarei de „oraș al trandafirilor”. Aranjamentele florale și pergolele dispuse pe aleile din parc numără peste 1.200 de soiuri de trandafiri.[58] Aici este și scena teatrului de vară unde pe parcursul anului se desfășoară numeroase festivaluri, concerte și spectacole.

În Parcul Botanic, un parc dendrologic de dimensiuni mari, se pot admira specii de colecție grupate în 11 sectoare, în funcție de regiunea de proveniență a plantei. De asemenea, pe lista parcurilor orașului Timișoara se regăsește și Parcul Poporului, cel mai vechi din oraș, datând din 1852.[59]

Pentru activitățile interactive ale copiilor există spații special amenajate tematic în Parcul Copiilor, inaugurat în 2012 după renovarea completă.

Parcuri din Timișoara
Parcul Civic 
Parcul Regina Maria (Poporului) 

Infrastructură

Municipiul are acces direct la magistralele feroviare și rutiere care îl traversează, lucru care asigură legătura cu principalele orașe europene, naționale și cu centrele regionale, atât pentru transportul călătorilor, cât și pentru marfă. Localitatea este un nod de transporturi regional, datorită poziției sale în centrul Banatului.

Infrastructura transportului Timișoarei este foarte complexă, asigurând o gamă diversă de servicii de mobilitate urbană.

Transportul rutier

Autostrada A1 în apropiere de Timișoara

Municipiul Timișoara beneficiază de infrastructură rutieră modernă atât în interiorul, cât și în afara ariei municipale și metropolitane. Rețeaua de drumuri din afara municipiului este de tip radiar-concentric, majoritatea drumurilor din județ convergând către reședință.

Timișoara este traversată de drumul european E70 (Timișoara–Drobeta-Turnu Severin–Craiova–Slatina–Pitești–București), drumul european E671 (Satu Mare–Oradea–Arad–Timișoara), precum și de autostrada A1 (București–Nădlac). Municipiul Timișoara este un nod major în traficul de tranzit, găsindu-se la intersecția dintre culoarul 4 european HamburgIstanbul (care conectează Europa Centrală de Orientul Mijlociu) și dublura culoarului european BarcelonaSankt Petersburg (ce conectează nordul și sudul Europei), precum și nod al viitorului traseu rutier transeuropean Via Carpatia.[60]

Transportul auto cunoaște o adevărată explozie după 1990, astfel că în 2017 gradul de motorizare înregistrat la Timișoara era cel mai mare din România, cu un autovehicul la fiecare 2,66 locuitori.[61] În același an, la nivelul orașului erau înmatriculate 125.195 de autovehicule, la acestea adăugându-se mașinile care tranzitează orașul sau care sunt înmatriculate în alte județe, dar sunt deținute de persoane care locuiesc și lucrează în Timișoara.[61] Abundența fluxului de tranzit și transport de marfă, coroborată cu lipsa unei șosele de centură adecvate, congestionează des traficul intern, perturbând circulația în municipiu și ridicând gradul de poluare. Din aprilie 2016 Timișoara deține una din cele 10 stații la nivel național pentru încărcarea rapidă a automobilelor electrice și plug-in.[62]

Transportul public

Autobuze Mercedes-Benz Conecto în apropiere de Palatul Dicasterial

Transportul public urban de călători este asigurat de către Regia Autonomă de Transport Timișoara (RATT). Acesta se desfășoară pe 11 linii de autobuz,[63] opt linii de autobuz de tip Expres,[64] 11 linii de tramvai[65] și șase linii de troleibuz.[66] Acestora li se adaugă liniile de transport metropolitan, ce asigură legătura Timișoarei cu comunele învecinate. 50% din transportul public urban este deservit de tramvaie, 27% de troleibuze și restul de 23% de autobuze.[67] Flota este modernă, mijloacele dispun de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilitate locomotorie,[68][69] camere audio-video și internet Wi-Fi gratuit.[70] Municipalitatea intenționează ca pe viitor să înlocuiască întrega flotă de mașini cu autobuze electrice, conform noilor standarde internaționale.

Alternativ, Timișoara deține o piață bine dezvoltată de servicii de taximetrie.[71] De asemenea, în oraș sunt și numeroase firme de închirieri auto. Adițional există transport maxi-taxi.

În noiembrie 2016, Timișoara a devenit al patrulea oraș din România în care locuitorii pot folosi serviciul de ridesharing Uber, după București, Cluj-Napoca și Brașov.[72]

Trenul urban reprezintă un proiect de infrastructură feroviară în premieră pentru România, obiectivul fiind dezvoltarea unei alternative viabile de transport urban de călători, care să asigure accesul facil între cartierele orașului Timișoara, magistrala CFR 213 (Timișoara–Radna) și Aeroportul Internațional „Traian Vuia”.[73] Un alt proiect pentru combaterea și decongestionarea aglomerației din trafic este metroul, pentru care în 2018 Primăria a alocat 145.000 de lei pentru realizarea studiului de prefezabilitate necesar.[74]

Autogări

Transportul județean, regional și național de călători este deservit de companii private, prin autogările din Timișoara. Există, de asemenea, curse zilnice spre destinații din Europa, deservite de companii private de transport de călători. Pentru transportul intern cu autocare și microbuze există mai multe autogări, majoritatea amplasate în jurul Gării de Nord si pe Calea Stan Vidrighin (fosta Calea Buziașului).[75]

Ciclism

Timișoara este orașul românesc cu cel mai dezvoltat sistem de culoare integrat pentru biciclete, fiind un mijloc de deplasare tot mai utilizat. Cicliștii au acces în municipiu la peste 100 km de piste pentru biciclete,[76] inclusiv aproximativ 40 km în afara acestuia prin pista de cicloturism de pe malul Canalului Bega care leagă România de Serbia.[77]

Timișoara este primul oraș din România cu sistem funcțional de bikesharing public automat, VeloTM fiind inaugurat în vara anului 2015. Sistemul are 440 de biciclete în cele 25 de stații din oraș[78] și, în funcție de sezon, este accesat de 1.000–1.500 de persoane pe zi. În viitor sistemul va fi extins și va asigura legături cu comunele periurbane.[79]

Transportul feroviar

Municipiul are conexiuni feroviare zilnice cu toate zonele din România, întreținute de compania națională de transport feroviar CFR Călători și CFR Marfă și respectiv de operatorii privați Regiotrans și Grup Feroviar Român. Acestea permit orașului un important aflux de forță de muncă din toate colțurile județului.

Timișoara, cu cea mai densă rețea feroviară din România (91,9 km/1.000 km² față de 47,9 km/1.000 km² media națională), este al doilea nod feroviar al țării (nouă direcții).[17] Majoritatea liniilor feroviare ce se intersectează la Timișoara sunt linii InterCity; cele mai importante sunt magistrala 100 (900) dinspre București (prin Craiova), cu legături internaționale spre Serbia (prin Jimbolia și Stamora Moravița) și linia principală InterRegio Timișoara–AradOradea, prin care se asigură legătura cu magistrala 200 (BrașovSibiuAradCurtici) și, implicit, cu Ungaria prin punctul de frontieră Curtici. Orașul dispune de cinci gări (Timișoara Nord, Timișoara Vest, Timișoara Sud, Timișoara Est și Timișoara C.E.T.) și de stația de triaj Ronaț. Municipiul este sediul regionalei CFR Timișoara.

Principala gară de călători este Timișoara Nord, construită în 1857 și aflată în ample procese de reabilitare începând cu vara lui 2017,[80] prin care trec zilnic peste 160 de trenuri care oferă legături cu toate zonele țării. De la Timișoara există legături internaționale directe spre Vârșeț, Budapesta, Viena, Belgrad și Sofia. Călătorii care au utilizat transportul feroviar, îmbarcându-se din Timișoara în 2012, totalizează aprox. 1.101.988 (1.037.233 în Gara de Nord și 64.755 în Gara de Est), rezultând o medie zilnică anuală de 5.288 călători/zi (5.144 călători/zi în Gara de Nord și 144 călători/zi în Gara de Est).[17]

Transportul aerian

Timișoara dispune de Aeroportul Internațional „Traian Vuia”, al treilea cel mai aglomerat aeroport românesc ca număr de pasageri (1,7 milioane în 2017)[81] și cel mai important nod aerian din Euroregiunea Dunăre–Criș–Mureș–Tisa. De aici operează curse către 31 de destinații naționale și internaționale nouă companii aeriene, printre care Blue Air, Lufthansa, Ryanair, TAROM și Wizz Air. Singurul aeroport din România certificat EASA,[82] Aeroportul Internațional Timișoara servește ca bază operațională pentru Ryanair și Wizz Air.

Există planuri pentru realizarea unui Airport City, un concept complex și inovativ pentru România, prin care vor fi construite, pe lângă facilitățile de transport aerian, rutier și feroviar, hoteluri, restaurante, magazine, centre de conferințe și săli expoziționale.[83]

Totodată, la Timișoara există și un aeroport utilitar, care în viitor va fi modernizat, pentru a prelua o parte din cursele aeroportului Traian Vuia.

Transportul pe apă

Canalul Bega văzut de pe Podul Mitropolit Andrei Șaguna

Canalul Bega este primul canal navigabil construit în țară (1732). În anul 2011 Bega a fost decolmatată în zona Timișoarei și s-a realizat consolidarea malurilor, urmând ca în viitor să se realizeze pe Bega transport public de persoane. În prezent se poate naviga pe Bega cu ambarcațiuni mici, de maxim șase sau 12 persoane, ce efectuează curse de agrement la cerere, între Timișoara și până la Solventul sau Sânmihaiu Român. Activitatea nautică e cea cu caracter sportiv – antrenamente și concursuri de canotaj și activitate de agrement, desfășurată de persoane particulare, cu ambarcațiuni proprii. Pentru agrement există mai multe hidrobiciclete și bărci care pot fi închiriate.

Prin intermediul Canalului Bega, Timișoara are acces la coridorul nr. 7 Dunăre–Main–Rin, diagonală fluvială ce leagă nord-vestul de sud-estul Europei (Marea Nordului de Marea Neagră). În anul 2017, România a încheiat împreună cu Serbia și autoritățile Voivodinei un proiect transfrontalier pe fonduri europene pentru decolmatarea, ecologizarea și modernizarea Canalului Bega și a sistemelor hidrotehnice aferente, inclusiv a Portului Timișoara, în scopul redeschiderii navigației comerciale atât în Timișoara, cât și spre Serbia și mai departe spre Dunăre. Termenul de finalizare este neestimat.[84]

Educație

Învățământul preuniversitar

Ansamblul fostului Liceu Piarist, inaugurat în 1909

Vezi și: Lista liceelor din Timișoara.

Învățământul școlar se desfășoară în 64 de grădinițe, cu 498 de educatoare și 7.095 de copii; învățământul primar și gimnazial este organizat în 47 de unități, cu 2.401 cadre didactice și 35.186 de elevi; învățământul liceal, în 34 de unități, cu 1.359 de cadre didactice și 17.472 elevi; cel postliceal în 11 unități, cu 958 de cursanți; cel de maiștri în șase unități cu 267 de cursanți.[85] Rețeaua școlară mai cuprinde două școli speciale pentru elevii cu deficiențe, o școală specială pentru ambliopi, un centru de educație specială și un centru pentru învățământ alternativ, prin Școala Waldorf, înființată în anul 1993.[85] Specificul învățământului preuniversitar timișorean este diversitatea limbilor de predare. Bogata tradiție multietnică a orașului s-a menținut și datorită școlilor cu predare în limbile maghiară, germană, sârbă, slovacă și ucraineană care, împreună cu limba română, au o tradiție și o continuitate de aproape patru secole.

Potrivit unui clasament realizat de portalul AdmitereLiceu.ro în 2015, patru licee din Timișoara se află printre cele mai bune 100 de școli din România: Liceul „Grigore Moisil”, Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” și Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”.[86]

Învățământul superior

Palatul Lloyd (1910–1912), sediul rectoratului Politehnicii

Învățământul universitar are o tradiție de aproape 100 de ani, odată cu înființarea Politehnicii în 1920. De atunci și până azi Timișoara a devenit cel mai important centru universitar și academic din vestul țării, cu circa 50.000 de studenți[87] în șapte universități de stat și private. Aici există filiale ale Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România și ale AIESEC, Timișoara făcând parte din Uniunea Studenților din România.

Universitate Fondată Facultăți Studenți Rector Adresă
Universități de stat
Universitatea de Vest 1962 11[88] 15.727[89] Marilen Gabriel Pirtea Bd. Vasile Pârvan, nr. 4
Universitatea Politehnica 1920 10[90] 12.756[89] Viorel-Aurel Șerban P-ța Victoriei, nr. 2
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” 1944 3 6.399[89] Marius Raica P-ța Eftimie Murgu, nr. 2
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului 1991 6 5.394[89] Cosmin Alin Popescu Calea Aradului, nr. 119
Universități private
Universitatea „Tibiscus” 1991 4[91] 2.000+[92] Corina Mușuroi Str. Lascăr Catargiu, nr. 4–6
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” 1991 1 N/A Nu are1 Str. 1 Decembrie 1918, nr. 93
Universitatea „Ioan Slavici” 2000 2 3.000+[92] Moise-Dorel Andraș Str. Păunescu Podeanu, nr. 144

1Este o filială a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București, având o singură facultate – Facultatea de Management Turistic și Comercial.

Universitatea Politehnica, una dintre cele mai mari și renumite universități tehnice din Europa Centrală și de Est, face parte din categoria universităților de cercetare avansată și educație, conform Ordinului nr. 5262/05.09.2011, prin care se constată rezultatele clasificării universităților, stabilite de Asociația Universităților Europene, pe baza datelor raportate de instituțiile de învățământ superior acreditate din sistemul național de învățământ.[93] Conform aceleiași clasificări, Universitatea de Vest, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului fac parte din categoria universităților de educație și cercetare științifică, iar Universitatea „Tibiscus” și Universitatea „Mihai Eminescu”[94] fac parte din categoria universităților centrate pe educație.[95]

În municipiu se află biblioteci publice, municipale și universitare. Cele mai importante sunt:

Cercetare științifică

Timișoara este unul dintre cele mai prolifice centre instituționale de cercetare din România.

În cadrul filialei din Timișoara a Academiei Române își desfășoară activitatea următoarele institute profilate pe cercetarea științifică fundamentală: Institutul de Chimie, Institutul de Cercetări Socio-Umane „Titu Maiorescu”, Observatorul Astronomic (secție a Institutului Astronomic al Academiei Române), precum și Planetariul Universității de Vest.

Tot în Timișoara mai activează numeroase centre și institute naționale de cercetare-dezvoltare, precum și din diferite ramuri: Centrul de Cercetări în Metode Avansate de Studiu al Fenomenelor Fizice, Institutul de Cercetări pentru Energii Regenerabile, Centrul de Cercetări în Mecatronică și Robotică, Centrul de Cercetări pentru Materiale Anorganice și Energii Alternative, Centrul de Cercetări în Inginerie și Management etc.[97] Tot aici funcționează și filiale ale Academiei de Științe Medicale, respectiv ale Academiei de Științe Tehnice din România.

Anual, este organizată manifestarea științifică „Zilele academice timișene”.

În cadrul Institutului Politehnic din Timișoara a fost dat în funcțiune primul calculator construit în România (1961). Se numea MECIPT, acronimul de la „Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic din Timișoara”.[98] Proiectarea acestuia a început din 1956 de către un colectiv condus de matematicianul Iosif Kaufmann,[99] inginerul electronist Wilhelm Löwenfeld[99] și studentul Vasile Baltac. La construirea sa au contribuit, de asemenea, și cercetările profesorului Grigore C. Moisil.

Sănătate

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”

Timișoara este unul din orașele cu cele mai bune facilități medicale din România, potrivit unei analize realizate de platforma de imobiliare Storia.ro în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research.[100] Orașul are o istorie lungă de descoperiri în medicină, premiere și inovații în tehnologia medicală și de sănătate. Este un centru medical major, deținând unități medicale cu un nivel ridicat al calității serviciilor, unități dotate cu aparatură performantă și cadre medicale cu înaltă specializare, aflate în directa subordine a Ministerului Sănătății.

Datorită programelor universitare de specialitate orașul reprezintă un pol de cercetare în domeniul medical și al sănătății publice, existând filiale ale Societății Studențești de Chirurgie din România, sediul central al Asociației Române de Hemofilie, precum și centrul de instruire regional în medicina de urgență, efectuat de SMURD Timișoara. În Timișoara funcționează instituții de resort importante în gestionarea și îndrumarea problemelor de sănătate, cum sunt: Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Centrul Regional de Sănătate Publică, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția de Sănătate Publică, precum și un număr mare de unități sanitare. Dintre ele se remarcă:

  • Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” (inclus de Ministerul Sănătății în clasa I de competență);[101]
  • Institutul de Boli Cardiovasculare (clasa I);[101]
  • Spitalul Clinic Municipal de Urgență;
  • Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”;
  • Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”;
  • Spitalul Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu”;
  • Spitalul Première (cel mai mare spital privat din vestul țării).[102]

Pe raza municipiului Timișoara mai funcționează, de asemenea: șase ambulatorii de specialitate integrate ale spitalelor (patru publice și două private); trei servicii de ambulanță (unul public și două private); 494 de cabinete stomatologice; 229 de cabinete de medicină de familie; 138 de cabinete de specialitate; șapte cabinete de expertiză medicală și 24 de cabinete de recuperare a capacității de muncă; 39 de dispensare școlare; 11 dispensare studențești; un dispensar sportiv; 63 de farmacii și 32 de depozite farmaceutice.[17]

În 2017, Guvernul României a aprobat construirea unui spital regional de urgență la Timișoara.[103] Spitalul ar urma să deservească toată regiunea de vest.

Calitatea vieții

Potrivit unui studiu efectuat în anul 2006 de revista Capital, Timișoara ocupă locul 2 (după București) în topul celor mai atractive 50 de orașe din România,[104] iar în anul 2016 a fost declarat orașul românesc cu cea mai ridicată calitate a vieții.[105] Într-un clasament internațional al orașelor europene privind calitatea vieții, Timișoara ocupă locul 19,[106] peste capitale europene precum Zagreb (locul 23), Dublin (locul 25) sau Oslo (locul 30). Clasamentul a fost întocmit după criterii precum puterea de cumpărare, infrastructura modernă, sistemul medical și nivelul de poluare.

Mass-media

Municipiul Timișoara, spațiu multicultural, are o puternică tradiție în ceea ce privește comunicarea interumană, inclusiv prin mass-media, aici existând variate medii de comunicare cu audiență locală și regională, cu frecvență zilnică sau periodică, cu emisiuni/ediții atât în limba română, cât și în limbile altor grupuri etnice.

Televiziunea prin cablu

Principalii operatori de televiziune prin cablu de pe teritoriul Timișoarei sunt UPC România, RCS & RDS și Telekom.[107]

Presa scrisă

Ediția din 24 iunie 1772 a Temeschwarer Nachrichten, primul ziar tipărit la Timișoara

Caracteristicile presei locale sunt asemănătoare cu cele ale presei naționale, având totuși unele elemente distinctive datorită evoluției istorice a acesteia, a specificului multicultural al spațiului timișorean.

Primul ziar apărut la Timișoara în 1771, editat de tipograful Mathäus Joseph Heimerl, s-a numit Temeschwarer Nachrichten și a apărut în 13 ediții.[108] Între 1830–1849 a apărut Temeschwarer Wochenblatt al cărui editor era Joseph Klapka – întemeietorul primei biblioteci din Imperiul Habsburgic (1815) și primar al Timișoarei între anii 1819–1833. Între 1872 și 1918 apare ziarul de limbă maghiară Délmagyarország și cotidianul Temesvári hirlap (1903–1939). Minoritatea sârbă a ieșit pentru prima dată pe piața presei locale în 1829 cu Banatski almanah.[109] Primele ziare în limba română apărute în perimetrul bănățean au fost tipărite la Viena și apoi la Pesta, așa cum s-a întâmplat cu Luminatorul condus de Vincențiu Babeș.[107] Alte ziare și reviste care s-au impus în spiritualitatea epocii au fost Gazeta poporului, Control etc. În perioada interbelică s-au tipărit: Plugarul român (1908–1947), Gazeta Banatului, Voința Banatului, Curierul Banatului etc. Dintr-un catalog întocmit de Florian Moldovan și Alexander Krischan, în fondul documentar al Bibliotecii Județene din Timișoara se aflau înregistrate la începutul anilor 1970 nu mai puțin de 143 de titluri de ziare și reviste, dintre acestea 60 erau românești, 39 maghiare și 40 germane.[107] După 1945, dar mai ales începând cu 1948, numărul ziarelor și revistelor s-a restrâns la câteva, toate editate sau aflate sub controlul politic al Partidului Comunist.

În prezent, în Timișoara apar:

  • cotidiane: în limba română: Renașterea bănățeană (apariție imediat după decembrie 1989, continuator al Drapelului roșu); Timiș Expres (apărut în 2006); în limba maghiară: Nyugati Jelen, din anul 2000; Ziua de Vest a fost, inițial, suplimentul local al ziarului Ziua. De la începutul anului 2010 ziarul Ziua și-a încetat apariția, moment din care Ziua de Vest a devenit cotidian local de sine stătător. De asemenea, din 2009 apare cotidianul Adevărul de seară, ediție locală a publicației Adevărul până în 2011.
  • 1 bisăptămânal: în limba română: Timpolis, din 1990
  • 1 trisăptămânal: în limba română: Timișoara, începând cu anul 1990. Inițial, ziarul apărea zilnic, fiind, însă, nevoit ulterior să își reducă tirajul, respectiv numărul de apariții.
  • săptămânale: în limba română: Agenda, din 1990, Opinia Timișoarei, din 2008; în limba germană: Banater Zeitung – supliment săptămânal al Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien (ADZ), editat la București pentru județul Timiș; în limba maghiară: Heti Új Szó, succesorul cotidianului Temesvári Új Szó, apărut între 23 decembrie 1989 și 22 decembrie 1994; în limba sârbă: din 1990 apare Naša Reč, continuatorul ziarelor Vesnik, Pravda și Banatske novine, care au apărut în Timișoara începând cu primii anii după Unirea din 1918
  • lunare: în limba română: Orizont, Monitorul Primăriei Municipiului Timișoara, din 2002, Agenda Consiliului Județean Timiș
  • trimestriale: în limba română: Orient latin, din 1993, Anotimpuri literare, din 1992; în limba sârbă: Književni život, din 1950
  • anuale: în limba română: Almanahul Agenda; în limba maghiară: Mindenki Kalendáriuma; în limba germană: Die Stafette
  • periodicitate sporadică: în limba română: Revista Helion, a clubului SF cu același nume

Prin abonamente și vânzare liberă, cititorii timișoreni de presă scrisă au acces la edițiile ziarelor tipărite în capitală sau alte orașe din țară. Cele mai bine reprezentate prin tirajul difuzat aici sunt: Adevărul, Jurnalul Național, Gândul, Ziarul Financiar, Academia Cațavencu, Capital, Bursa, Formula AS, Revista 22, Dilema veche, România Mare, România literară, Sette Giorni (în limba italiană) ș.a.m.d.

Presa audio-vizuală

Posturi de radio

Radio Timișoara, post public, face parte din Radio România Regional (RRR) – rețeaua radiourilor publice locale și regionale a Societății Române de Radiodifuziune, rețea care reunește 10 studiouri regionale și locale (Timișoara, Cluj, Reșița, Târgu ­Mureș, Iași, Craiova, Constanța, București, Antena Brașovului, Antena Sibiului), dar și Radio Vacanța (în sezonul estival), Radio Antena Satelor și Radio Sighet. Posturile regionale publice dețin emițătoare AM/FM de mare putere, acoperind peste 80% din suprafața țării.[107] Grila de programe include multe emisiuni generaliste (bine receptate de publicul adult), cu muzică și informații din vestul țării, dar și programe de nișă, adresate iubitorilor anumitor genuri muzicale, sportului sau anumitor categorii sociale – pensionari, tineri, casnice.

Radio Europa Nova este un post de radio privat, apărut în peisajul radio timișorean pe data de 22 iulie 1995. Radioul emite în FM cu o putere de emisie aprobată de 100 W. Aria acoperită se întinde pe 20–30 km în jurul orașului Timisoara. Radioul emite și pe internet. Timpul de emisie se întinde pe 22 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Grila de programe este diversificată și cuprinde atât emisiuni de divertisment, cât și emisiuni interactive cu invitați din administrația publică, oameni politici, sănătate, cultură ș.a.m.d.

West City Radio emite din anul 1995, când a primit prima licență de radiodifuziune din vestul țării.[107] Postul se adresează unui public cu vârsta cuprinsã între 24–48 de ani.[110] În grila de programe a postului se evidențiază emisiunile interactive și programele care respectã preocupările cotidiene, temele curente ale vieții de fiecare zi, căutând, totodată, să se plieze pe spiritul și mentalitatea timișoreană prin emisiuni informative, sociale, muzicale, culturale, sportive. Totodată, West City Radio transmite în direct dezbaterile publice organizate de municipalitatea timișoreană și ședințele Consiliului Local al municipiului Timișoara.

Pe 89,7 Mhz, între orele 21–23 emite local Radio Vocea Speranței, iar pe 88,7 Mhz, între 18–20 emite stația locală a Radio Vocea Evangheliei. Ambele posturi pot fi ascultate live de pe internet.

În peisajul radio timișorean și-au mai făcut, în ultimii ani, apariția numeroase stații locale ale unor posturi cum ar fi Radio Guerrilla, Europa FM, Kiss FM, Radio ZU, Virgin Radio, Național FM, ProFM, Magic FM, Digi FM, Rock FM. În 2009 a apărut și un post de radio al minorității sârbe, Banat Link.[111]

Posturi de televiziune

TVR Timișoara - este unul dintre cele patru studiouri teritoriale ale Societății Române de Televiziune. Emite din 17 octombrie 1994 pentru patru județe: Arad, Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș.[112] TVR Timișoara cooperează cu televiziunile publice regionale din Seghedin (Ungaria), Novi Sad, Panciova și Vârșeț (Serbia), surprinzând jurnalistic realitatea din teritoriul cuprins în Euroregiunea Dunăre–Criș–Mureș–Tisa, dar si pentru realizarea unor programe în cadrul comunităților de români din cele două țări, contribuind astfel la păstrarea identității lor etnice si culturale. Colaborează, de asemenea, și cu Radioteleviziunea Transcarpatia Ujhorod (Ucraina), cu scopul sprijinirii redacției în limba română de acolo. Studioul este membru al Asociației Europene a Televiziunilor Regionale (CIRCOM) din 1995.

TV Europa Nova - are emisiuni de cultură, sănătate, pe teme rutiere, economice, talk-show-uri, emisiuni de dedicații muzicale (muzică populară), emisiuni de folclor, administrație, politică – transmise în direct. Știrile ocupă un loc important în grila postului, implicarea în soluționarea problemelor comunității locale constituind o temă permanentă. Timp de 12 ani consecutiv, TV EN a transmis în direct „Telemaratonul Speranței”, spectacol destinat strângerii de fonduri materiale și financiare pentru copiii diagnosticați cu distrofie musculară.

TV EN are un procent de audiență de cca. 35%, fiind un post care are drept target populația activă, cu vârsta cuprinsă între 18 – 45 de ani, dar se adresează și persoanelor de vârsta a doua și a treia – atât din mediul urban cât și din cel rural.

Teleuniversitatea Timișoara - are statut de departament în cadrul Universității Politehnica din Timișoara, obținând licența de emisie în anul 1994. Teleuniversitatea Timișoara este un post de televiziune cu obiective educaționale, care funcționează în regim non-profit, fără alocație bugetară. Pentru realizarea emisiunilor săptămânale, Teleuniversitatea Timișoara colaborează cu departamentul Comunicații al Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnica, precum și cu departamentul de Jurnalistică al Facultății de Științe Politice, Filozofie și Comunicare din cadrul Universității de Vest.

Pro TV,[113] Realitatea TV[114] și Digi 24 au fiecare câte o stație locală în Timișoara.

Presa electronică

În ultimii ani, o amploare tot mai mare o înregistrează presa electronică, accesibilitatea variantelor electronice ale anumitor publicații fiind de multe ori preferată variantei tipărite a acestora.

Printre publicațiile care au pagină de internet se numără: Agenda, Renașterea bănățeană, Ziua de Vest, Timiș Expres, Timpolis, Timișoara etc. Mai multe publicații care au dispărut de pe piața tipărită apar în continuare în spațiul virtual: Bănățeanul și Focus Vest. Televiziunile, prezente pe internet, au început în ultimii ani să ofere și posibilitatea vizionării programelor online. Posturi de radio care pot fi ascultate online sunt West City Radio, Radio Timișoara, Radio Banat Link. Celelalte posturi locale nu au pagini de internet proprii, online putând fi ascultate doar emisiunile transmise de la centru.

Sport

Infrastructura Timișoarei permite practicarea unor sporturi diverse precum: fotbal, baschet, handbal, tenis, înot, rugby, ciclism, caiac, culturism, scrimă, paintball, bowling, tir, arte marțiale, echitație, volei, motociclism (la Giroc), gimnastică și multe altele. Și sporturile la masă pot fi practicate: ruletă, cărți și darts (cu precădere în cazinouri), biliard, șah sau tenis de masă. Conform noilor tendințe mondiale sportul electronic capătă o amploare și popularitate tot mai mare pe fondul organizării de concursuri și întreceri specifice.[115]

Orașul a găzduit meciuri la Campionatul European de Baschet Feminin din 2015.[116]

Fotbal

Chinezul Timișoara înaintea finalei cu Oradea, câștigată cu 4–1
Finala Cupei României 1934: Ripensia TimișoaraU Cluj (5–0)
  • ASU Politehnica Timișoara
  • ACS Poli Timișoara, club fondat în 2012
  • Ripensia Timișoara (club istoric de fotbal, 1928–1948, reînființat în 2012), primul club de fotbal cu statut profesionist din România. Echipa a fost înființată în noiembrie 1928, a dispărut în 1948, s-a reînființat în 2012. Clubul Ripensia Timișoara a fost înființat de Dr. Cornel Lazăr, unul dintre cei mai faimoși promotori ai fotbalului bănățean și fost președinte al unei alte echipe legendare din România, Chinezul Timișoara. Prima participare, în sezonul 1932-1933, aduce primul titlu de campioană. Au urmat alte trei titluri, la finalul sezoanelor 1934-1935, 1935-1936 și 1937-1938. Ripensia câștigă și două Cupe ale României în 1934 și 1936. Rezultate obținute pe plan european: 2-0 cu Újpest FC în 1931, 4-2 cu Gradzanski în 1932, 2-1 cu Ferencváros Budapesta în 1933, 4-2 cu Admira Viena în 1935, 3-0 cu Ferencváros Budapesta în 1936, 2-1 cu Leicester în 1937.
  • Chinezul Timișoara (club istoric de fotbal, 1910–1946), unul din cele mai mari cluburi din istoria fotbalului european, campioana României de șase ori consecutiv: 1921–1922, 1922–1923, 1923–1924, 1924–1925, 1925–1926 și 1926–1927, record egalat doar 71 de ani mai târziu de Steaua București, deținând supremația incontestabilă a fotbalului românesc în acele timpuri, întreaga echipă fiind de asemenea echipa reprezentativă a României. Dintre rezultatele deosebite obținute de "Chinezul" pe plan internațional se regăsesc: 8-0 cu Zidenice (în 1925), 4-2 cu BSK Belgrad, 3-0 în finala cu Athletic Bilbao (1926), 7-1 cu Oxford City, 4-0 cu Ujpest Budapesta (1927).
  • FC Politehnica Timișoara, vicecampioana Ligii I (2008–2009, 2010–2011), câștigătoarea Cupei României (1957–1958, 1979–1980); UEFA Champions League: Turul 3 (2009-2010)
  • CFR 1933 Timișoara, finalista Cupei României (1947–1948), Liga 1 - Locul 2 (1947-1948), Locul 3 (1946-1947)
  • Clubul Atletic Timișoara, primul club de fotbal fondat în spațiul românesc
  • CAM Timișoara, finalista Cupei României (1937–1938), - Liga II(1);
  • Banatul Timișoara, semifinalista Cupei României (1933)
  • SS Progresul Timișoara

Baschet

  • Divizia A:
    • Vicecampioană: (2) 2009, 2012
  • Cupa României:
    • Câștigătoare: (2) 2010, 2015
    • Finalistă: (4) 2007, 2008, 2012, 2013

Rugby

RCM Timișoara

  • SuperLiga:
    • Câștigătoare: 1972, 2012, 2013, 2015
    • Locul 2: 1973
    • Locul 3: 1974, 1975, 1990, 1991, 1992, 2011, 2014
  • Cupa României:
    • Câștigătoare: 2011, 2014, 2015, 2016
  • Liga Europei Centrale:
    • Câștigătoare: 2009
    • Locul 2: 2010, 2011

Arte marțiale

  • Uniunea Timișoreană de Karate (UTK)

Infrastructura sportivă

Stadioane

Echipa ACS Poli Timișoara dispune de al doilea stadion ca și capacitate din România, Stadionul „Dan Păltinișanu” (32.972), depășit doar de Arena Națională (55.634). Alte arene din oraș sunt: Stadionul UMT cu o capacitate de 10.000 de locuri, pe care evoluează echipele FC Ripensia Timișoara și CFR Timișoara și Stadionul Știința cu o capacitate de 1.000 de locuri, pe care evoluează ASU Politehnica Timișoara.

Sala Sporturilor „Constantin Jude”

Cunoscută în trecut drept Sala Olimpia, Sala Sporturilor „Constantin Jude” este o sală multifuncțională situată pe aleea FC Ripensia, nr. 7. Este folosită pentru echipele masculine și feminine de baschet, volei, handbal și noua echipă de futsal din oraș. Capacitatea sălii este de 2.500 de locuri.

Proiecte

În zona stadionului „Dan Păltinișanu” va apărea în viitor un complex sportiv ce va include o arenă de fotbal cu o capacitate de 45.000 de locuri, o sală polivalentă de 16.000 de locuri, un bazin olimpic de înot, un velodrom, o sală de atletism, precum și un hotel.

Agrement

Câteva ștranduri aflate în oraș sunt:[117]

  • Ștrandul Heaven, situat lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”;
  • Ștrandul Termal ZHH, din proximitatea pasajului Michelangelo și a canalului Bega;
  • Ștrandul No Name;
  • Strandul Sun Beach, aflat în spatele terenurilor de tenis de pe Calea Buziașului;
  • Ștrandul UMT, cu apă termală, care vine din foraje de la adâncime de 1.270 de metri.

Alte opțiuni pentru agrement acvatic sunt albia râului Timiș, unde există două zone amenajate: la Șag (10 kilometri de oraș) și la Albina (15 kilometri de Timișoara). Alte ștanduri în afara orașului, frecventate de timișoreni sunt cel de la Sânmihaiu German (20 de kilometri de oraș, apă termală) și complexul geotermal de la Băile Călacea, la 18 kilometri de Timișoara. Totodată, există numeroase terenuri sportive special amenajate care permit practicarea unor sporturi precum tenis, atletism, fotbal, handbal, baschet, tenis de masă sau volei.

Relații diplomatice

Timișoara găzduiește trei consulate generale (Germania, Italia și Serbia)[118] și 15 consulate onorifice (Austria, Bulgaria, Cehia, Coreea de Sud, Estonia, Franța, India, Peru, Republica Macedonia, Republica Moldova, Spania, Suedia, Tunisia, Țările de Jos și Ungaria).[119][120]

Orașe înfrățite și partenere

Municipiul Timișoara a semnat protocoale de înfrățire sau acorduri de parteneriat cu următoarele orașe:[121]

Personalități

Printre cele mai importante personalități născute în Timișoara se numără:

Listate în ordine cronologică

Note

  1. ^ a b c en Rudolf J. Strutz (). Timișoara. JR-Design. 
  2. ^ a b Roxana Deaconescu (). „Noii viceprimari ai Timișoarei: Farkas Imre și Dan Diaconu. Avem și consiliu local valid”. TION. 
  3. ^ Ștefan Both (). „Prima atestare documentară a Timișoarei, controversă printre istorici: „Singura dată neatacabilă este 1266". Adevărul. 
  4. ^ a b „Populația stabilă pe județe, municipii, orașe și localități componenete la RPL 2011”. Institutul Național de Statistică. 
  5. ^ fr „Aires urbaines (2014)”. Roumanie. PopulationData.net. 
  6. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central[*] 
  7. ^ en „The European Capital of Culture 2021 in Romania: The Selection Panel's Final Report” (PDF). Comisia Europeană. București. . 
  8. ^ „Martirii Revoluției în date statistice” (PDF). Caietele Revoluției. București: Editura Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989: 50. . ISSN 1841-6683. 
  9. ^ „ZOO Timișoara și Szeged”. CarpatZoo. 
  10. ^ a b c „Hidrografia”. Primăria Timișoara. 
  11. ^ en „Timisoara Climate Normals (1961-1990)”. National Oceanic and Atmospheric Administration. 
  12. ^ de „Klimatafel von Temeschburg (Temesvar, Timisoara), Banat / Rumänien” (PDF). Deutscher Wetterdienst. 
  13. ^ „1.10 TEMPERATURA AERULUI (maxima absolută și minima absolută lunară și anuală)”. Geografie, meteorologie și mediu înconjurător (PDF). Institutul Național de Statistică. . p. 22. 
  14. ^ Marina Bădulescu, ed. (). „MĂRCI ROMÂNEȘTI DE TRADIȚIE: Berea Timișoreana”. AGERPRES. 
  15. ^ Leonard Horvath (). „Timișoara - Mica Vienă și prima Bibliotecă din Imperiu”. România liberă. 
  16. ^ Ilieșiu 2006, op. cit. p. 330
  17. ^ a b c d e f g h i j k l Daniela Ghinea, Ramona Miclăuș, Mihaela Sîrbu, Maria Pantic-Telbis (). „Starea economică, socială și de mediu a municipiului Timișoara” (PDF). Primăria Timișoara. 
  18. ^ „Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány Könyvtára. 
  19. ^ a b „Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică. 
  20. ^ „Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică. 
  21. ^ „Populația României pe localități la 1 ianuarie 2015” (PDF). Institutul Național de Statistică. p. 3. 
  22. ^ Raluca Zorfie (). „Timișoara a crescut miraculos ca număr de locuitori! Cine spune acest lucru”. Banatul Azi. 
  23. ^ „Timișoara este un exemplu pentru Europa”. Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană. 
  24. ^ hu Varga E. Árpád. „Temes megye településeinek etnikai (anyanyelvi/nemzetiségi) adatai 1880-1992” (PDF). Kulturális Innovációs Alapítvány Könyvtára. 
  25. ^ „Structura etnică a populației”. Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală. 
  26. ^ „Hotărârea Consiliului Local 195/16.09.2003 privind constituirea Consiliilor Consultative de Cartier”. Primăria Timișoara. 
  27. ^ „Lista competitorilor care au obținut mandate”. Rezultate finale 5 iunie + 19 iunie 2016. Biroul Electoral Central. 
  28. ^ „Cartierul Cetate”. Primăria Timișoara. 
  29. ^ „Cartierul Fabric”. Primăria Timișoara. 
  30. ^ „Cartierul Elisabetin”. Primăria Timișoara. 
  31. ^ „Cartierul Iosefin”. Primăria Timișoara. 
  32. ^ „Cartierul Mehala”. Primăria Timișoara. 
  33. ^ a b c d „Fiecare cartier cu povestea numelui său, la Timișoara! Al tău știi de unde se trage?”. Opinia Timișoarei. . 
  34. ^ „Timișoara își pregătește zona metropolitană”. Ziarul Financiar. . 
  35. ^ Georgeta Petrovici (). „Timișoara și Arad se unesc ca să constituie prima METROPOLĂ din România”. Evenimentul zilei. 
  36. ^ „Zona Metropolitană a Aradului se va uni cu cea a Timișoarei”. Evenimentul zilei. . 
  37. ^ „NOTĂ DE FUNDAMENTARE la Hotărârea Guvernului nr. 998/2008 pentru desemnarea polilor naționali de creștere în care se realizează cu prioritate investiții din programele cu finanțare comunitară și națională” (PDF). Guvernul României. p. 2. 
  38. ^ „Hotărârea Consiliului Local 387/30.09.2008 privind aprobarea delimitării zonei de influență a polului național de creștere Timișoara”. Primăria Timișoara. 
  39. ^ „În ultimii 20 de ani, Timișoara s-a extins cu 1.000 de hectare! Vezi aici în ce direcții și cum anume a crescut orașul!”. Opinia Timișoarei. . 
  40. ^ Ștefan Both (). „Timișoara are cea mai dinamică economie din România. Valoarea exporturilor a ajuns la 4.125 milioane euro. Creștere cu 965 milioane de euro”. Adevărul. 
  41. ^ en „Quality of Life Index 2016 Mid-Year”. Numbeo. 
  42. ^ fr Yves-Michel Riols (). „La deuxième révolution de Timișoara”. L'Expansion. 
  43. ^ Andrei Panait (). „Forbes Best Cities 2016: Timișoara, din nou pe primul loc”. Forbes. 
  44. ^ „Timișoara are cel mai mare mall”. Wall-Street. . 
  45. ^ Ștefan Both (). „S-a deschis cel de-al doilea mall din Timișoara. Shopping City a costat aproape 100 de milioane de euro”. Adevărul. 
  46. ^ Bogdan Alecu (). „Alpha Bank și Ali Ergun Ergen au pus „pe hold" mallul de 90 mil. euro Timișoara Centrum”. Ziarul Financiar. 
  47. ^ „http://www.tion.ro/inginerii-de-la-timisoara-lucreaza-cu-nvidia-la-dezvoltarea-autovehiculului-autonom/1985184”.  Legătură externa în |title= (help)
  48. ^ „http://www.tion.ro/studentii-timisoreni-vor-invata-sa-faca-afaceri-in-cadrul-unui-hub-creat-de-cei-de-la-google/1862553”.  Legătură externa în |title= (help)
  49. ^ a b Daniel Bălteanu (). „Avem 1 milion de turiști pe an! Marile lanțuri de hoteluri au ocolit până acum Timișoara. Ce urmează?”. Opinia Timișoarei. 
  50. ^ „Patrimoniu istoric uriaș în Timișoara”. Timișoara 2021. 
  51. ^ Roxana Deaconescu (). „Timișoara, construită ca un oraș ideal. Ce-l face atât de special?”. TION. 
  52. ^ Adina Bocicai (). „Fișa istorică a municipiului Timișoara” (PDF). p. 13. 
  53. ^ Ștefan Both (). „20 de lucruri inedite despre Catedrala Mitropolitană din Timișoara”. Adevărul. 
  54. ^ „Numărul bisericilor în Timișoara s-a dublat după Revoluție! Vezi câte lăcașe de cult s-au ridicat în ultimii 22 de ani!”. Opinia Timișoarei. . 
  55. ^ „Lăcașe de cult”. Timișoara din memorie. 
  56. ^ a b c Liana Păun (). „TIMIȘOARA UITATĂ Cum au apărut primele lăcașuri de cult creștine din oraș”. pressalert.ro. 
  57. ^ „Timișoara”. JazzTM. 
  58. ^ „Parcul Rozelor”. Info Centrul Turistic Timișoara. 
  59. ^ „Istoria parcurilor din Timișoara. Vezi ce povești au în spate locurile de promenadă din oraș”. Știrile Pro TV. . 
  60. ^ „Via Carpatia: Pe unde va traversa România noua autostradă dintre Mediterana și Marea Baltică”. Economica.net. . 
  61. ^ a b Bogdan Marta (). „Robu anunță că sunt peste 125.000 de autovehicule înmatriculate în Timișoara, dar a uitat ceva…”. TION. 
  62. ^ Gabriel Bucur (). „Mașinile electrice second-hand, o alternativă mai ieftină pentru românii care vor un autoturism nepoluant”. Adevărul. 
  63. ^ „Trasee autobuze și orare de circulație”. Info Centrul Turistic Timișoara. 
  64. ^ „Trasee autobuze de tip Expres și orare de circulație”. Info Centrul Turistic Timișoara. 
  65. ^ „Trasee tramvaie și intervale de circulație”. Info Centrul Turistic Timișoara. 
  66. ^ „Trasee troleibuze și intervale de circulație”. Info Centrul Turistic Timișoara. 
  67. ^ „Secții ale regiei”. Regia Autonomă de Transport Timișoara. 
  68. ^ Caius Seracin (). „Primele 10 autobuze Mercedes noi intră în pâine la Timișoara”. Opinia Timișoarei. 
  69. ^ Roxana Deaconescu (). „TelVerde de la RATT pentru persoanele cu dizabilități care circulă cu mijloacele de transport în comun”. TION. 
  70. ^ Georgeta Petrovici (). „Wi-fi gratuit în mijloacele de transport în comun din Timișoara”. Evenimentul zilei. 
  71. ^ „Listă Taxiuri Timișoara”. Taximetre.ro. 
  72. ^ „Uber intră și în Timișoara, dar impune cel mai mare tarif pe care îl practică în România”. Ziare.com. . 
  73. ^ Ștefan Both (). „Conectarea aeroportului din Timișoara pe calea ferată. Proiect în premieră națională”. Adevărul. 
  74. ^ Otilia Galescu (). „Metrou de la aeroport spre Șag! Primăria Timișoara vrea studiu de prefezabilitate”. deBanat.ro. 
  75. ^ „Acces cu autobuzul”. Info Centrul Turistic Timișoara. 
  76. ^ Stejărel Ionescu (). „Timișoara va deveni primul oraș din România cu 100 de kilometri de piste pentru bicicliști”. Banatul Azi. 
  77. ^ Roxana Deaconescu (). „E gata! Cea mai lungă pistă de biciclete din România ne duce din Timișoara în Serbia, pe malul Begăi. De când vom putea închiria biciclete?”. Opinia Timișoarei. 
  78. ^ „Velo TM”. Regia Autonomă de Transport Timișoara. 
  79. ^ Adriana Mîț (). „Primăria Timișoara a cumpărat încă 140 de biciclete ce pot fi închiriate gratuit”. Ziarul Financiar. 
  80. ^ Adrian Panduru (). „Gara de Nord din Timișoara intră în reabilitare totală, din bani europeni”. TION. 
  81. ^ „Evoluție Trafic”. Aerotim. 
  82. ^ Nicoleta Trifan (). „Aeroportul Internațional Timișoara, la final de an”. Aerotim. 
  83. ^ „Noi oportunități pentru Aeroportul Timișoara: Airport City” (PDF). Aerotim. p. 9. 
  84. ^ Vlad Petrini (). „Fonduri europene pentru redeschiderea navigației pe Canalul Bega”. Capital. 
  85. ^ a b „Educație și învățământ”. Primăria Timișoara. 
  86. ^ Valentin Rusu (). „Patru licee din Timișoara, în Top 100 al celor mai bune școli din țară”. TION. 
  87. ^ Dana Păcală (). „REPORTAJ: Timișoara - Circa 10.000 de locuri în cămine pentru studenți, care stau la rând pentru a se caza”. Mediafax. 
  88. ^ „Facultăți”. Universitatea de Vest din Timișoara. 
  89. ^ a b c d Raluca Pantazi (). „Topul celor mai mari universități de stat. Plus: Pentru multe universități particulare se pune problema pur și simplu a existenței. HotNews. 
  90. ^ „Facultăți”. Universitatea Politehnica Timișoara. 
  91. ^ „Facultăți”. Universitatea „Tibiscus” din Timișoara. 
  92. ^ a b Miodrag Hojda (). „Universitățile private din Timișoara, lovite în plin de dezastrul de la Bac! Numărul studenților care au început anul universitar a scăzut cu sutele în această toamnă”. Opinia Timișoarei. 
  93. ^ „Ordin 5262/2011 privind constatarea rezultatelor clasificării universităților. Clasificarea universităților”. Drept Online. 
  94. ^ „Universitatea "Mihai Eminescu" din Timișoara, închisă prin hotărâre de guvern”. Radio Timișoara. . 
  95. ^ „Clasificarea universităților din România: Care sunt cele mai bune instituții de învățământ superior”. Mediafax. . 
  96. ^ Ștefan Both (). „Cea mai elegantă și modernă bibliotecă din România s-a deschis la Timișoara. A costat peste 11 milioane de euro”. Adevărul. 
  97. ^ „Centre și institute de cercetare”. Universitatea Politehnica Timișoara. 
  98. ^ Vasile Baltac (). „MECIPT – Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic din Timișoara: Evocări și Documente” (PDF). București. 
  99. ^ a b en Győző Kovács (). „50 Years Ago We Constructed the First Hungarian Tube Computer, the M-3: Short Stories from the History of the First Hungarian Computer (1957-1960)”. În Arthur Tatnall. History of Computing: Learning from the Past. Springer. p. 73. ISBN 978-3-642-15198-9. 
  100. ^ „STUDIU STORIA: Oradea, Brașov și Timișoara, orașele cu cele mai bune facilități medicale din România”. Storia.ro. . 
  101. ^ a b „Clasificarea spitalelor”. Ministerul Sănătății. 
  102. ^ „Investiția anului în domeniul medical s-a făcut la Timișoara. Spitalul Première rivalizează cu cele de la Szeged sau Viena”. TION. . 
  103. ^ Ștefan Both (). „Guvernul a aprobat construirea unui spital regional la Timișoara”. Adevărul. 
  104. ^ Eugen Stoica (). „Baia Mare este pe locul 29 în topul celor mai "prietenoase" orașe”. Estrada Maramureșeană via HotNews. 
  105. ^ Claudiu Pădurean (). „Care este orașul cu cea mai bună calitate a vieții din România”. România liberă. 
  106. ^ Gabriel Barbu (). „Orașul din România în care se trăiește mai bine ca la Londra”. Capital. 
  107. ^ a b c d e „Mass-media”. Primăria Timișoara. 
  108. ^ Ciprian Glăvan (). Premisele, geneza și evoluția presei de limbă germană din Banat între anii 1771–1867 (PDF). Analele Banatului, S. N., Arheologie–Istorie, XIX. 
  109. ^ sr „Банатски алманах”. Istorijska biblioteka. 
  110. ^ „Despre noi”. West City Radio. 
  111. ^ „Despre Radio Banat Link” (PDF). 
  112. ^ „LICENȚE AUDIOVIZUALE pentru difuzarea prin satelit și prin alte rețele de comunicații electronice a serviciilor de programe de televiziune” (PDF). Consiliul Național al Audiovizualului. p. 14. 
  113. ^ „Stații regionale”. Pro TV. 
  114. ^ „Realitatea TV lansează prima stație de știri din Timișoara”. Radar de Media. . 
  115. ^ Adi P. (). „La Timișoara va avea loc o competiție de jocuri video. 50 de concurenți se vor întrece la Dota, Fifa sau Hearthstone”. Ziua de Vest. 
  116. ^ Ștefan Both (). „Începe Campionatul European de baschet feminin la Timișoara. Sala Olimpia a căpătat un aspect civilizat”. Adevărul. 
  117. ^ Vali Silaghi (). „Tot ce trebuie să știi despre ștrandurile din Timișoara”. Adevărul. 
  118. ^ „Consulate” (PDF). Primăria Timișoara. 
  119. ^ „Consulate”. Timișoreni.ro. 
  120. ^ „Consulate”. Info Centrul Turistic Timișoara. 
  121. ^ „Orașe înfrățite și partenere”. Primăria Timișoara. 

Bibliografie

  • de Armin Barat (). Die königliche Freistadt Temesvár: eine monographische Skizze. Timișoara. 
  • Nicolae Ilieșiu (). Timișoara. Monografie istorică. Timișoara. ISBN 973-97327-2-0. 
  • Dan N. Buruleanu, Florin Medeleț (). Timișoara. Povestea orașelor sale. Editura Marineasa. 
  • Mihai Opriș (). Timișoara: mică monografie urbanistică. București: Editura Tehnică. 
  • Ioan Munteanu, Rodica Munteanu (). Timișoara. Monografie. Timișoara: Editura Mirton. ISBN 973-585-650-6. 
  • Johann Nepomuk Preyer, reeditată de Adam Mager, Eleonora Pascu și Ioan Hațegan (). Monografia orașului liber crăiesc Timișoara. Timișoara: Editura Amarcord. 
  • de Else von Schuster (). Ein Rundgang durch Temeswar. București: Editura ADZ. ISBN 973-97541-3-9. 

Vezi și

Legături externe

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Timișoara
Reportaje
Reportaje despre cartiere
Hărți