Limba franceză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
franceză
français
Pronunție fʀɑ̃'sɛ
Vorbită în Franța, Africa francofonă, Belgia (Regiunea Capitalei Bruxelles, Valonia și câteva orașe ale Flandrei), Canada (majoritar în Québec și Acadia), Elveția (Romandia), Italia (Valle d'Aosta), Haiti și alte, în total 51 de țări din întreaga lume
Regiuni Europa Occidentală, Asia, Africa, America, Oceania
Număr de vorbitori 265 de milioane (locul 8)
Limbă-mamă latină
Sistem de scriere alfabetul latin (variantă franceză)
Tipologie lingvistică SVO
limbă flexionară
Clasificare
limbi indo-europene
Statut oficial și codificare
Limbă oficială în 29 de țări
35 de organizații
Organ de reglamentare Academia Franceză
DGLFLFOficiul Limbii Franceze din Québec
Serviciul Limbii Franceze (Belgia)
ISO 639-1 fr
ISO 639-2 fra (T)
fre (B)
ISO 639-3 (pentru cel mai răspândit dialect) fra
SIL FRA
Extras
Cântecul lui Roland — stanța VII
Marsile fit amener dix mules blanches, que lui avait envoyées le roi de Suatille. Leurs freins sont d’or ; les selles serties d’argent. Les messagers montent ; en leurs mains ils portent des branches d’olivier. Ils s’en vinrent vers Charles, qui tient France en sa baillie. Charles ne peut s’en garder : ils le tromperont.
Răspândire în lume
Răspândirea limbii franceze în lume
Răspândirea limbii franceze în lume
Vizitați Wikipedia în franceză!
Această pagină poate conține caractere Unicode.

Franceza (le français) este o limbă romanică vorbită de 80 de milioane de oameni ca limbă maternă, 190 de milioane ca limbă secundară și de încă aproximativ 200 de milioane ca limbă străină, cu un număr semnificativ de vorbitori în 57 de țări. Cei mai mulți vorbitori nativi locuiesc în Franța, de unde provine limba. Restul trăiesc în mare parte în Camerun, Canada (în special Quebec, și mai puțin în Ontario și New Brunswick), Belgia, Elveția, Africa, Luxemburg și Monaco. Cei mai mulți oameni care vorbesc franceza ca limbă secundară trăiesc în Africa francofonă, posibil depășind numărul de vorbitori nativi.[1] Republica Democrată Congo este țara francofonă cu cea mai numeroasă populație.

Limba franceză este descendentă a limbii latine, cum sunt și alte limbile naționale (italiana, spaniola, româna și portugheza) și minoritare (catalana, occitana, neopolitana și multe altele). Dezvoltarea limbii a fost influențată de asemenea și de limbile celtice ale Galiei romane și de limba germanică a invadatorilor franci.

Franceza este limbă oficială în 29 de țări, majoritatea formând ceea ce se numește, în franceză, La Francophonie, comunitatea țărilor vorbitoare de limba franceză. Este limbă oficială și în toate agențiile ONU și într-un număr mare de organizații internaționale. Potrivit Uniunii Europene, 129 de milioane (26% din cei 497.198.740) de oameni din cele 28 de state membre vorbesc franceza, dintre care 65 de milioane (12%) sunt vorbitori nativi și 69 de milioane (14%) o vorbesc fie ca limbă secundară, fie ca limbă străină, ceea ce o face a 3-a cea mai vorbită limbă secundară din Uniune, după germană și engleză. Înainte de mijlocul sec. XX, franceza servea ca limbă principală în relațiile dintre puterile europene și coloniale, și de asemenea ca lingua franca printre păturile sociale instruite din Europa.

Ca rezultat al ambițiilor coloniale ale Franței, între sec. al XVII și sec. XX, franceza a fost introdusă în America, Africa, Polinezia și Caraibe. Ca urmare, s-au format multe limbi creole, prin combinarea limbii franceze cu limbi native.


Clasificare[modificare | modificare sursă]

Limba franceză aparține familiei de limbi galo-romanice. Chiar dacă în Franța sunt vorbite o multitudine de limbi romanice, împărțite în două mari familii, limbi nordice (limbi oïl) și limbi sudice (limbi oc), cele care aparțin familiei occitano-catalană), nucleul limbii standard a fost cea vorbită în Evul Mediu la Paris și în împrejurimi, și adoptată de curtea regală. Aceasta s-a impus treptat în cadrul procesului de formare a statului centralizat francez, înglobând într-o sinteză elemente din toate celelalte, în principal din cele nordice.

Din cauza tendinței generale de centralizare care s-a manifestat în decursul istoriei Franței, celelalte limbi, neavând stadard, s-au eclipsat treptat, ajungând să fie considerate patois, adică graiuri, termenul francez având și o nuanță de sens depreciativă. Actualmente însă, lingviștii tind să le considere pe cele principale limbi aparte. Printre acestea se numără, de exemplu, limba picardă, numită în mod curent ch’ti sau ch'timi, o limbă oïl vorbită în regiunea Nord-Pas-de-Calais, de către locuitorii acesteia, care își zic ch’tis. Exemplu de frază în ch’ti: Ch’ti qui est nin contint i’a qu’à v’nir ém vir, în franceză standard, Celui qui n’est pas content n’a qu’à venir me voir „Cel care nu e mulțumit nu are decât să vină să mă vadă”.

Codul limbii este fr respectiv fra sau fre (după ISO 639); pentru Franceza Veche (842 până la 1400), codul este fro și pentru Franceza Medie (ca. 1400 până la 1600) codul este frm.

Origini[modificare | modificare sursă]

Se estimează la modul general că prima atestare a protofrancezei (numită în franceză roman) este textul Jurămintelor de la Strasbourg din 842, chiar dacă prima menționare a existenței unei limbi romanice deja diferită de latină datează din 813, de la Sinodul de la Tours. Primul text literar, Séquence de Sainte Eulalie a apărut între 880 și 881. În 1539, Ordonanța de la Villers-Cotterêts a impus franceza ca limbă în administrație și în tribunale.

Printre primele opere literare importante scrise în franceză sunt:

În 1549 apare Défense et illustration de la langue française (Apărarea și slăvirea limbii franceze), a lui Joachim Du Bellay, o pledoarie pentru impunerea limbii franceze în locul latinei în toate domeniile culturii scrise.

Fonologie[modificare | modificare sursă]

Ortografie[modificare | modificare sursă]

Gramatică[modificare | modificare sursă]

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Astăzi, franceza este singura limbă oficială a unui număr mare de țări și folosită în mod larg în alte câteva. O parte din națiunile care utilizează această limbă s-au regrupat în Organizația Internațională a Francofoniei. Pe lângă țările care au limba franceză ca limbă oficială a statului, cum este cazul Franței sau Canadei, există țări în care franceza este o limbă uzuală, chiar dacă acest lucru nu este legiferat. Este cazul, spre exemplu, al fostelor colonii franceze din nordul Africii: Algeria, Tunisia și Maroc. Universitățile de prestigiu din aceste state au o abordare academică de o puternică influență occidentală, adoptând limba franceză ca limbă de studiu. Mai mult decât atât, în mediul familial al locuitorilor este uzual amestecul celor două limbi: araba și franceza, așa cum se întâmplă în India cu limba engleză și cele locale.

Țări cu franceza ca singură limbă oficială[modificare | modificare sursă]

Țări în care limba franceză este una dintre limbile oficiale[modificare | modificare sursă]

Africa Francofonă
Nivelul de cunoaştere a limbii franceze în Uniunea Europeană și în țările candidate

Țări în care limba franceză este folosită în mod curent[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikipedia în limba franceză

Referințe[modificare | modificare sursă]