Castelul Huniade din Timișoara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Castelul Huniade
Intrarea principală
Intrarea principală
Poziționare
Coordonate Coordonate: 45°45′11″N 21°13′37″E / 45.75306°N 21.22694°E / 45.75306; 21.2269445°45′11″N 21°13′37″E / 45.75306°N 21.22694°E / 45.75306; 21.22694
Localitate Timișoara
Țara  România
Adresa Piața Iancu Huniade nr. 1
Adăpostește
Edificare
Fortificație
  • Medievală (1308–1849)
  • Romantic (1856–prezent)
Data începerii construcției 1308
Data finalizării 1315
Restaurare
  • 14431447 - Ioan de Hunedoara
  • 1856 - Administrația austriacă
  • 2006–prezent - Consiliul Județean Timiș[1]
Stare de conservare bună
Proprietar Consiliul Județean Timiș[1]
Clasificare
LMI TM-II-m-A-06140

Castelul Huniade este un monument istoric și cea mai veche clădire din Timișoara, construit între anii 13081315 de Carol Robert de Anjou și reconstruit după cutremurul din 1443 de către Ioan de Hunedoara. Castelul medieval a fost distrus în timpul asediului Timișoarei din 1849 și refăcut în forma actuală în 1856. Astăzi adăpostește Muzeul Banatului.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Vechiul castel[modificare | modificare sursă]

Castelul Huniade din Timişoara.
Litografie 24,8 x 17,5 din secolul al XVIII-lea, anonim, expusă la Muzeul Banatului

În contextul frământărilor politice din Regatul Ungariei al secolului XIV, regele Carol Robert de Anjou a decis, în urma unei vizite în 1307, să-și stabilească provizoriu, reședința la Timișoara. S-a impus astfel necesitatea edificării unui castel care să facă față necesităților regelui. Construcția a fost realizată probabil de constructori italieni și terminată cel mai probabil în 1315, pentru că, în 1316, regele era deja stabilit în noul său castel.[2]Acesta a locuit aici pentru aproape 8 ani. Edificiul s-a dezvoltat în jurul unei curți patrulatere cu turnuri cilindrice de colț. Așezat fiind pe o insulă era legat de orașul Timișoara, fortificat și el de către același rege, printr-o punte mobilă[3]. A cunoscut refaceri importante în timpul comitelui Pippo Spano.[4]

Noul castel[modificare | modificare sursă]

Între 1441 și 1456, comite de Timișoara a fost Ioan de Hunedoara. Acesta și-a stabilit aici reședința și a dispus edificarea unui nou castel, pe ruinele vechiului palat-castel regal, grav avariat de un cutremur.[5] O contribuție la edificarea lui a fost adusă de arhitectul italian Paolo Santini de Duccio, aflat în acea perioadă în serviciul lui Iancu de Hunedoara. Atât castelul cât și fortificațiile orașului au fost dotate cu turnuri în plan semicircular adaptate artileriei.[6]

A servit drept reședință nobiliară pentru toți regii care până în 1552 au poposit la Timișoara. În perioada ocupației otomane (1552-1716), a servit drept reședință a beglerbegilor Pașalâcului de Timișoara.

Reconstrucția[modificare | modificare sursă]

Datorită asediului imperialilor, care a dus la recucerirea Banatului, castelul a fost deteriorat, astfel că după 1716 s-a impus renovarea lui. Însă funcția lui a fost schimbată, fiind transformat în cazarmă de artilerie și depozit militar.

În anul 1849, revoluționarii maghiari, asediind Timișoara, au distrus castelul din temelii, până la punctul în care a fost nevoie de o reconstruire a edificiului. Lucrările de reconstrucție și renovare s-au terminat în 1856. Edificul a fost mult modificat, în special în ceea ce privește fațada.[7]

Stil[modificare | modificare sursă]

În ciuda numeroaselor modificări, castelul și-a păstrat organizarea în jurul unei curți patrulatere, poziția turnului-donjon și "Sala Cavalerilor", detalii care care se regăsesc și la Castelul Corvineștilor de la Hunedoara. Fațada principală a fost refăcută într-un stil romantic. Ferestrele, terminate în arc în plin cintru dar cu decorație neogotică deasupra, au luat locul orificiilor pentru piesele de artilerie iar fațada a fost realizată în cărămidă aparentă. Primul etaj, construit pe înălțimea a două caturi normale conține două săli boltite în stil neogotic, una cu trei nave iar cealaltă cu două ce sunt construite din cărămidă și susținute de un șir de coloane masive.

Clădirea se termină în plan vertical printr-un etaj mansardă iar din punct de vedere al plasticii exterioare, în partea superioară a fațadei se află un coronament crenelat.

Turnul castelului este de formă rectangulară, de mică înălțime, cu ferestre mici și decorat cu creneluri la extremitatea superioară astfel încât acoperișul nu este vizibil. Intrarea principală a fost modificată și este flancată de doi pilaștrii masivi ce au în partea superioară câte o colecție de arme specifice Evului Mediu care contribuie la aspectul gotic al castelului.

Cele doua capete ale fațadei principale sunt prevăzute cu rezalituri, ale căror colțuri sunt accentuate printr-o imitație în tencuială a sistemului constructiv din piatră.[8]

Muzeu[modificare | modificare sursă]

Din 1947, castelul a fost atribuit Muzeului Banatului și găzduiește secțiile de istorie și de științe ale naturii. Castelul se află din nou în renovare.

Imagini[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Munteanu, Ioan, Munteanu, Rodica, Timișoara. Monografie, Ed. Mirton, Timișoara, 2002, ISBN 973-585-650-6
  • Teodor Octavian Gheorghiu, Arhitectura medievală de apărare din România, Editura tehnică 1985
  • Opriș, Mihai, Timișoara. Mică monografie urbanistică, Editura Tehnică, București, 1987
  • Schuster, Else von , O plimbare prin Timișoara, 1996 ISBN 973-97541-3-9

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Liliana Iedu, Telenovela Castelului Huniade continuă la Timișoara! Consiliul Județean Timiș NU a depus proiect pentru accesarea de fonduri europene, opiniatimisoarei.ro, 21 decembrie 2016, accesat 2017-05-14
  2. ^ von Schuster, p. 109
  3. ^ Gheorghiu, p. 75
  4. ^ Opriș, p. 17
  5. ^ von Schuster, p. 110
  6. ^ Gheorghiu, p. 112
  7. ^ Munteanu, p. 187
  8. ^ castelul huniade

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Castelul Huniade