Scrimă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Sabie: Tiberiu Dolniceanu (în dreaptă) îl atacă pe Veniamin Reșetnikov

Scrima este arta de a mânui armele albe. După apariția armelor de foc și-a pierdut progresiv destinația militară, dar folosirea baionetei și practica duelului s-au menținute până la mijlocul secolului al XX-lea. La sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a dezvoltat ca activitate de agrement. În prezent este un sport de combat în care armele folosite sunt floreta, spada și sabia. Este inclusă în programul olimpic încă de la prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne din 1896. Este și o part din disciplinele pentatlonului modern. Sportul este organizat și condus de Federația Internațională de Scrimă (prescurtat FIE), la care în prezent sunt afiliate 145 de asociații naționale.

Limba oficială folosită în cadrul competițiilor internaționale este franceza. O mare parte din vocabularul vine din franceză sau italiană, și cel mai recent din engleză. În jargonul scrimei, scrimerii sunt și numiți trăgătorii (în franceză tireurs). Ei nu joacă, ci trag. Nu sunt puncte, ci tușe (în franceză touches) sau lovituri. Lama armei se numește și fierul. Un scrimer specializat pe floretă este un floretist; cel specializat pe spadă este un spadasin și cel specializat pe sabie este un sabrer. Lupta între doi trăgători este un asalt. Când contează scorul, este vorba de un meci. Pe echipe, se numește o întâlnire.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Lupta cu arme din lemn, apoi din piatră și din metal, este atestată din antichitate. Prima competiție atestată datează din anul 1198 î.Hr.: este reprezentată pe pereții sculptați ai unui templu de la Medinet Habu, din Egipt. Comentariul hieroglific arată faptul că existau reguli precise și arbitri[1].

Cele trei arme[modificare | modificare sursă]

Comparare caracteristicilor celor trei arme
Floretă
USA v China teams 2014 CIP t133705.jpg
Spadă
Yulen Pereira 2014 Challenge RFF t120324.jpg
Sabie
Apithy v Beaudry 2013 Fencing WCH SMS-IN t140751.jpg
Lungime totală maximum 110 cm 110 cm 105 cm
Lungime totală maximum
al mânerului
18 cm 18 cm 17 cm
Greutate totală 500 g 770 g 500 g
Formă cochiliei formă de farfurie (montare excentric neautorizat) forma de cupă, muchie circulară (montare excentric autorizat) formă plină, dintr-o singură bucată, foarte netedă
Diametru cochiliei 12 cm 13,5 cm 15 cm
Lamă ușoară și flexibilă rigidă ușoară și flexibilă
Mâner ortopedic (pistol) sau drept (francez, foarte rar în competiții) ortopedic (pistol) sau drept (francez) drept
Secțiune dreptunghiulară triunghiulară triunghiulară în partea tare a lamei și dreptunghiulară în partea slabă
Vârf pointe d'arrêt pointe d'arrêt repliat
Mod în care se dau tușele împungere (presiunea necesară pe vârf: 500 g) împungere (presiunea necesară pe vârf: 750 g) împungere, tăiș și contratăiș
Suprafață valabilă
Fencing foil valid surfaces 2009.svg
trunchiul, cu excluderea membrelor și capului
Fencing epee valid surfaces.svg
întregul corp, inclusiv masca, mănușa și pantofii
Fencing saber valid surfaces.svg
partea superioară a corpului (trunchiul, brațele și masca)
Tușă dublă nu (prioritate atacului) da nu (prioritate atacului)
Lampă albă (tușe nevalabile) da nu da (echipament defectuos)

Floreta[modificare | modificare sursă]

Carolin Golubytskyi (D) o lovește pe Arianna Errigo pe spate (S)

Atât spada, cât și floreta (franceză: fleuret) sunt arme de împungere: atacurile se execută numai cu vârful. Suprafața valabilă de lovit se limitează la trunchi, cu excluderea membrelor și capului, ci include șpatul. Este acoperită de un lamé (sau vestă electrică), confecționat din țesătură conductivă. Floreta este dezvoltată din armele de antrenament ale sfârșitului secolului al XVI-lea în Franța și Italia, cu vârf bont sau pliat, protejat cu o bucată de pânză („butonul”): fiindcă masca de scrimă nu exista încă, contraatacurile și loviturile spre față erau interzise pentru a evita accidentările[2]. Numele armei vine din franceză fleuret, care vine însuși probabil din italiană fioretto, „floare mică”, din similaritatea cu butonului[3].

Tușa este atribuită când unul dintre cele doi trăgători a lovit pe suprafața valabilă. În schimb, lovitura care ajunge pe suprafață nevalabilă nu aduce nicio tușă. În prezent, în competiție, materialitatea tușei este determinată de un aparat electric: se aprinde o lampă colorată (verde sau roșie) când tușa este valabilă, ci o lampă albă când tușa este nevalabilă. Pentru a declanșa orice lampă, presiunea asupra vârful armei trebuie să fie mai mare decât 500 g (adică, greutatea unei floretă) pentru o perioadă mai mare decât 14 ms. Atât floreta cât și sabia sunt arme convenționale: orice atac trebuie să fie parat sau eschivat complet; când cei doi trăgători sunt loviți în același timp, cel ce a executat atacul are prioritatea. Dacă niciun trăgător are prioritatea, ambii atacuri fiind simultani, nu este nicio tușă. La ambele arme, se interzice protejarea și substituirea suprafeței valabile cu o altă parte a corpului prin acoperire.

În opinia campionului olimpic Brice Guyart, floreta este mai ales o armă de preciziune: pentru a avea succes, trebuie să impună un ritm fizic greu de urmat de adversarul, menținându-se în același timp preciziunea vârfului[4]. Este încă de mai multe ori considerată ca arma de referință: practică ei presupune o bună înțelegere a „frazei de arme”, adică succesiunea acțiunilor ofensive, defensive și contraofensive[5]. Deci este floreta și în prezent recomandată deseori ca armă de învățare pentru debutanți. Pentru multă vreme a fost singura armă autorizată pentru femeie.

Floreta modernă de competiții se caracteriză prin cercetarea a corp la corp pentru a împiedica atacul adversarului, prin atacurile cu bratul strâns și cu utilizarea „lovituri aruncate” (engleză flick), prin care trăgătorul imprimă floretei o mișcare de „bici” și poate lovi la un unghi imposibil în mod normal.

Spada[modificare | modificare sursă]

Géza Imre (S) și Vitalii Medvediev (D) se lovesc simultan

Ca și floreta, spada (franceză épée) este o armă de împungere: atacurile se execută numai cu vârful. Este cea mai greă din cele trei arme. Este derivată din rapieră, o spadă cu lamă lungă și fină, apărută la sfârșitul secolului al XV-lea, folosită inițial pentru dueluri[6]. Suprafața valabilă de lovit cuprinde întregul corp, inclusiv masca, mănușa și pantofii.

Pentru spectatorii, este cea mai simplă armă de înțeles. La spadă nu există prioritate: primul care lovește a marcat tușa. Pentru a aprinde lampa, presiunea asupra vârful armei trebuie să fie mai mare decât 750 g pentru o perioadă mai mare decât 2 ms. Când cei doi trăgători sunt loviți în același timp (în mai puțin de 40 ms, adică 1/25 s) este vorba de o lovitură dublă–cunoscută, pe vremea duelului, ca „lovitura celor două văduve”[7].

Deoarece nu există prioritatea atacului, ritmul unui meci la spadă poate să fie foarte lent: ambii scrimeri se observa reciproc, pe o perioadă îndelungată de pregătire, pentru a găsi o cheiță sau o breșă în jocul adversarului. Trăgătorul care conduce scorul poate să „gestioneze” meci prin tușe duble.[8] Pentru a evita pasivitatea excesivă, a fost introdusă regula de „lipsă de combativitate evidentă” sau „non-combat”: dacă un minut se scurge fără lovitură sau dacă o distanță excesivă (mai mare decât un pas-fandare) este menținută pentru mai mult de 15 secunde, meciul se oprește și trece direct la repriza următoare. În opinia campionului olimpic Éric Srecki, un spadasin bun trebuie să demonstreze anduranță și explozivitate; este mai bine să fie înalt, să aibă bratele lungi și să fie răbdător[4].

Spada este singura armă la pentatlon modern. Fiecare meci durează un minut; ca și în duel până la primul sânge, cel ce lovește câștigă asaltul[9]. Spada feminină a fost introdusă la Campionatele Mondiale chiar în 1988 la Criterium-ul de la Orléans, franțuzoaica Brigitte Benon cucerind medalia de aur. Probele au apărut la Jocurile Olimpice chiar la Atlanta 1996, Laura Flessel fiind prima campioană olimpică la acestă armă[10].

Sabia[modificare | modificare sursă]

Descompunere unui atac la sabie

Spre deosebire de floretă și spadă, sabia este o armă de împungere, de tăiș și de contratăiș: tușele se pot executa cu vârful și cu ambele laturi ale lamei. Ca și la floretă, sabrerul poartă un lamé (vestă electrică). Acestă armă este derivată din sabia ușoară (în italiană sciabola), creată în Italia la mijlocul secolului al XIX-lea pentru dueluri[11] Suprafața valabilă de lovit cuprinde partea superioară a corpului, din cap până în pliu inghinal, și anume, trunchiul, brațele, manșeta mănușii și masca. Primul sistem de apărare la sabie a fost creat de maestrul maghiar László Borsody (d. 1941); cuprinde terță, cvartă și chintă. Stilul modern la sabie, cunoscut și ca „al doilea sistem”, a fost creat de maestrul italian Italo Santelli (1866-1945) când lucra în Ungaria; cuprinde primă, secundă și chintă.

Mișcările fiind extrem de rapide la sabie, o probă de sabie este greă de înțeles de publicul larg. Cu toate acestea, mișcările pot fi foarte spectaculoși. Din cauza regulei de prioritate, atacul prevalează asupra apărarea. Campionul olimpic Mihai Covaliu descrie sabia ca „un sport simplu și dur, ca la ruleta rusească, în două minute poți fi sus sau jos”[12]. În opinia dublului campion olimpic Jean-François Lamour, un sabrer bun este luptător și agresiv; trebuie să fie capabil să ia decizii cu rapiditate și să aibă o capacitate bună de analiză[4].

Pentru a evita deplasările permanente la un capăt la celălalt al planșei, orice mișcare către înainte a piciorului din spate care depășește complet piciorul din față, inclusiv pasul încrucișat înainte și fleșa, este interzisă la sabie din 1994. Deci, a fost inventat flunge-ul (cuvânt telescopat construit din engleză flying lunge, fandare volantă), o mișcare caracteristică a sabiei, care combină o săritură către înainte și o extindere bratului înarmat cu intenția de a-l lovi pe adversarul, de cele mai multe ori la mască.

Sabie feminină a fost introdusă la Campionatele Mondiale chiar în 1999 la ediția de la Seul, azera Elena Jemaeva cucerind medalia de aur. Probele au apărut la Jocurile Olimpice chiar la Atena 2004, americanca Mariel Zagunis fiind prima campioană olimpică la acestă armă[10].

Echipament[modificare | modificare sursă]

Ținuta regulamentară este alcătuită din:

  • o mănușă pentru mâna înarmată (cu o manșetă conductoare la sabie)
  • un costum alb (bluză și pantalon)
  • un plastron de protecție purtat sub costum, în partea brațului înarmat
  • o vestă conductoare sau lamé (la floretă și la sabie)
  • o protecție de piept (pentru femei)
  • ciorapi trei sferturi
  • pantofi

Echipamentul este completat de armele, de o mască cu plasă metalică și, în competiție, de fire pentru aparatul electric de control al tușelor. Ținuta de scrimă a fost dintotdeauna realizată dintr-un țesut flexibil, ci rezistent, de pildă pânză de velă. Din motive de siguranță, caracteristicile ținutei sunt în prezent strict reglementate. La competițiile internaționale, ținuta trebuie să fie rezistentă la 800 Newton. Cerințele la nivel național diferă de la o țară: norma 350N poate fi suficiente. Pentru a asigura securitatea și buna funcționare semnalizări electrice, material trebuie să fie curat și în stare bună.

În cele mai multe competiții, trebuie să aibă numele și naționalitatea înscrise pe spatele vestei. Fiecare țară își stabilește „ținuta națională” (inclusiv masca), un singur design pentru toți scrimerii acelei țări participanți la o competiție de nivel înalt. Toate culorile sunt permise pe îmbrăcăminte, cu excepția culorii negre.

Tehnică[modificare | modificare sursă]

Poziție de gardă[modificare | modificare sursă]

Garda este poziția de bază, în care scrimerul este pregătit să atace, să apare și să contraatace.[13] Trăgătorul se ține drept. Piciorul din față se pune spre adversarul. Picior din spate este plasat în unghi drept, la o distantă de aproximativ două picioare. Genunchii sunt îndoit ușor, pentru a menține centrul de greutate în jos. Trunchiul este în același plan ca brațul înarmat, piciorul din față și călcâiul piciorului din spate, pentru a reduce ținta oferită adversului.[14] Brațul neînarmat funcționează ca balansier. Poziția de gardă depinde de armă: îndoirea genunchilor este mai redusă la spadă decât la floretă pentru a menține mobilitatea.[15] Extinderea brațului înarmat este mai mare la spadă, pentru a proteja „avansatele” (în franceză avancées), adică mâna, antebrațul și brațul înarmat, genunchiul și picior din față. Arma se tine în poziție de sixtă la floretă și la spadă, ci în poziție de terță la sabie.

Asaltul se încep cu punerea în gardă. Trăgătorul chemat primul trebuie să se pune în dreapta arbitrului, cu excepția cazului în care este singurul stângaci. Repunerea în gardă este efectuată după fiecare comandă „Stai!”

Linii și poziții[modificare | modificare sursă]

Liniile de scrimă au fost definite pentru prima dată de italianul Giacomo di Grassi în Ragione di adoprar sicuramente l'arme si da offesa, come da difesa (Motive pentru a folosi arme într-o manieră sigură, în atac sau în apărare)[16]. În școala franceză de scrimă se diferențiază opt poziții (la floretă) de pe baza cărora se fac parade și prize de lamă. Sunt definite în raport cu corpul scrimerului (la stânga sau la dreapta), cu direcția vârfului (mai sus sau mai jos decât mana) și cu priza mânerului (în supinație: palma manei spre în jos, sau în pronație: palma manei spre în sus).

Linii la scrimă

Linia superioară (ligne du dessus) este apărată de:

  • terța, priză în pronație (poziție de gardă normală la sabie)
  • sixta, priză în supinație (poziție de gardă normală la spadă și la floretă)

Linia interioară (ligne du dedans) este apărată de:

  • chinta, priză în pronație (la sabie, chinta protejează capul)
  • cvarta, priză în supinație

Linia exterioară (ligne du dehors) este apărată de:

  • seconda, priză în pronație
  • octava, priză în supinație

Linia inferioară (ligne du dessous) este apărată de:

  • prima, priză în pronație
  • septima, priză în supinație

Deplasări[modificare | modificare sursă]

Planșa de scrimă fiind îngustă, deplasările sunt, în principal, pe direcția înainte și înapoi.

Pasul înainte (în franceză marche) sau înapoi este deplasarea de bază. În pasul înainte, se avansează piciorul din față (piciorul dominant), apoi piciorul din spate, la o distanță de două picioare unul de altul. Picioarele nu se încrucișează. Este vorba de „a câștiga măsura” (adică, distanța). În deplasarea inversă (în franceză rompre, literalmente: a sparge), scrimerul se îndepărtează de adversarul, fie pentru a-se apăra, fie pentru a pregăti o ripostă, fie pentru, pur și simplu, „a sparge” măsura adversarului.[17]

În pasul încrucișat înainte (în franceză passe avant), se avansează piciorul din spate înainte de piciorul din față, apoi piciorul din față se repune înainte, la distanța inițială, încrucișându-se picioarele. Pasul încrucișat înainte este interzis la sabie și se sancționează cu un cartonaș galben; tușa eventual dată de trăgătorul care și-a încrucișat picioarele este anulată. Pasul încrucișat se poate și executa spre înapoi (în franceză passe arrière). În ambele cazuri, pasul încrucișat implică un dezechilibru și se fac doar la o distanță suficientă sau în caz de urgență.

Fandarea (în franceză fente) este una dintre cele mai caracteristice mișcări ale scrimei. Din poziție de gardă, scrimerul lansează înainte piciorul din față, în timp ce împinge puternic cu piciorul din spate, propulsând corpul spre înainte. Scopul este de a câștiga accelerare și amplitudine pentru a lovi[18]. Extinderea brațului înarmat urmată de o fandare este o dezvoltare (în franceză développement). În trecut se recomanda ca piciorul nedominant să stea cât mai plat posibil pe planșă[19]. În prezent fandarea se termină de cele mai multe ori cu talpa piciorului nedominant desprinsă de planșă.

Spre deosebire de fandarea, care se execută din o poziție de echilibru, fleșa (din franceză flèche, literalmente săgeată) se face într-o pierdere echilibrului[20]. Scrimerul își transferă greutatea pe piciorul din față și, în același timp, extinde brațul înarmat spre țintă. Impulsul se dă din vârful piciorului din față si piciorele se încrucișează în cursul fleșei. Scopul este să loveze înainte sau în același timp ca piciorul nedominant să revină pe plansă. Succesul atacului se bazează pe surpriză și viteză: scrimerul pornește „ca o săgeată”. La spadă, o fleșă insuficient de rapidă declanșează adeseori o oprire din partea adversarului, rezultând intr-o tușă dublă. Ca și pașul încrucișat înainte, flesă este interzisă la sabie. Fleșa care se termină cu corp la corp nu este interzisă la floretă sau la spadă, dar nu poate fi terminată printr-un șoc sau o busculadă.

Acțiuni ofensive[modificare | modificare sursă]

Atacul este definit ca „acțiunea ofensivă inițială, executată prin întinderea brațului și amenințarea continuă a suprafeței valabile a adversarului, precedând declanșarea fandării sau fleșei” (t.7 regulamentului pentru probe FIE). Acțiunea acesta conferă prioritatea la armele convenționale. Riposta este acțiunea ofensivă care urmează o paradă; contrariposta este acțiunea ofensivă care urmează o ripostă. Când atacul se poartă în timpul atacului adversarului și încercă să ajunge înainte de acesta, este vorba de o acțiune contraofensivă.

Atacul poate să fie simplu (într-un singur timp) sau compus (precedat de una sau mai multe fente).

  • împungerea dreaptă: un atac simplu și direct, purtat în linia lăsată deschisă de adversarul, prin extinderea brațului înarmat în linie dreaptă spre țintă;
  • prin degajament: un atac simplu și indirect, purtat în linia opusă prin ocolirea lamei adversarului pe dedesubt (în linia superioară) sau pe deasupra (în linia inferioară), executat prin acțiune degetelor înainte o dezvoltare;
  • prin cupé: un atac simplu și indirect, purtat în linia opusă prin ocolirea lamei adversarului pe deasupra (în linia superioară) sau pe dedesubt (în linia inferioară), executat fie prin alunecare de-a lungul lamei adverse (în franceză coupé à la mouche), fie prin mișcare de flexiune a antebrațului pe braț urmată de extensie, fără contact cu fierul.

Atacul poate fi poate precedat de pregătiri, adică mișcări corpului sau lamei. Acțiuni pregătitoare corpului sunt deplasamente, apeluri (acțiunea de a lovi planșa cu unul dintre cele două picioare) și alunecări de picior. Pregătiri lamei sunt:

  • atacuri pe fier în scopul de a deschide calea, de a deplasa lama adversă, sau de a atrage acestei în altă parte;
    • presiune: presiune laterală pe partea slabă a lamei adverse, cu contact permanent;
    • bătaie (în franceză battement): împingere pe partea slabă a lamei adverse;
    • forțare (în franceză froissement): alunecare de-a lungul lamei adverse, din partea slabă fierului până la partea tare;
  • fente: mișcări brațului înarmat, trunchiului sau membrilor inferiori pentru a provoca o reacție adversarului.

Acțiuni defensive[modificare | modificare sursă]

Acțiuni defensive are drept scop de a evita să fie lovit. Scrimerul poate:

  • mișca înapoi (retragere);
  • eschiva pe latura (italiană inquartata), spre în jos (italiană passata sotto) sau spre în sus (salt);
  • para, fie prin blocare lamei, fie prin abatere lamei.

Retragerea și eschiva se numesc și „ieșiri în timp” (italiană uscite in tempo). Parade își iau numele de poziția de sosire: paradă de sixtă, parada de primă, ș.a.m.d. Acțiuni defensive pot să fie combinați cu acțiuni ofensivi: este vorba de acțiuni contraofensive.

Competiții[modificare | modificare sursă]

Terenul[modificare | modificare sursă]

Piste d'escrime.svg

Terenul de scrimă este o suprafață plană rectangulară, care se numește planșă sau pistă (din franceză piste). Dimensiunile acestei sunt între 1,5 m-2 m lățime și de 14 m lungime. Planșa este marcată cu cinci linii perpendiculare pe lungimea ei:

  • o linie mediană trasată discontinuu (C);
  • două linii de punere în gardă (G) la o distanță de doi metri de linia mediană;
  • două linii de fund la o distanță de 7 metri de linia mediană.

Ultimii doi metri înainte de linia de fund (D) pe fiecare parte a planșei sunt identificate clar, de cele mai multe ori printr-o altă culoare sau cu hașuri. Zona (R) este un spațiu de siguranță pentru a ieși de pe planșă.

Dacă un trăgător depășește o limită laterală cu unul picior, meciul trebuie să se oprească și trăgătorul revine pe planșă. Când depășește o limită laterală cu ambele picioare, meciul trebuie să se oprească și adversarul avansează cu un metru la repunerea în gardă. Când depășește o linie de fund cu ambele picioare, este penalizat cu o tușă.

Sistem de desfășurare[modificare | modificare sursă]

Sistemul de desfășurare competițiilor la cel mai înalt nivel a variat considerabil de-a lungul timpului cu privire la tipul probei (grupe sau tablou de eliminare directă) sau numărul tușei necesar pentru a câștiga.[21] La Jocurile Olimpice de vară din 1896, meciurile s-au disputat în trei tușe la floretă și la sabie în cadrul unui singur tur de grup. Începând cu Jocurile din 1900 s-au organizat mai multe grupe și un juriu a fost însărcinat cu atribuirea victoriei. Meciurile de spadă s-au decis la o singura tușă.

Începând cu Jocurile din 1984 s-a adoptat un sistem mixt cu un tur de grupe și un tablou de eliminare directă, care este folosit până în prezent. În faza grupelor, asalturile individuale durează 3 minute maximum sau până când un scrimer a obținut cinci tușe. În meciurile de eliminare directă, se trag trei reprize a câte trei minute, cu o pauză de un minut între două reprize, sau 15 tușe. În concursul pe echipe, ținta finală este obținerea a maximum 45 de puncte.

Semnalizarea electrică[modificare | modificare sursă]

Firul de corp conectat la o spadă cu mâner francez

În față arbitrului este aparatul de semnalizare, care este prevăzut cu patru lămpi: o lampă albă și o lampă de de culoare roșie sau verde pentru fiecare trăgător. În cazul unei tușe valabile, lampa colorată se aprinde din partea trăgătorului care a lovit. Lampa albă se aprinde în cazul unei tușe nevalabile (care ajunge pe suprafața nevalabilă).

În acest scop, fiecare trăgător este legat de aparatul de semnalizare printr-un sistem complex. Arma este prevăzută în interiorul cochiliei cu o priză la care este conectat firul de corp. Acest fir trece sub bluză trăgătorului, de-a lungul brațului înarmat și laturi. Firul de corp este conectat, în rândul sau, la o rolă situată la extremitatea planșei, care este legată la aparatul de semnalizare. La floretă și la spadă, un fir trece de-a lungul lamei, vârful servind ca întrerupător: presiunea exercitată pe arcul vârfului închide sau deschide, după caz, circuitul electric. În competițiile disputate la cel mai înalt nivel este folosit un sistem fără fir: firul de corp este legat la o unitate de comandă purtată de trăgătorii.

Arbitrajul[modificare | modificare sursă]

Fiecare meci de scrimă este condus de un arbitru, care este responsabil de:

  • controlul armelor, ținutei și materialului trăgătorilor;
  • supravegherea bunei funcționări a aparatului electric;
  • conducerea meciului și judecarea tușelor;
  • conformitatea cu regulamentul și sancțiunea abaterilor;
  • menținerea ordinei pe planșă sau în afara ei, inclusiv în public.

Arbitrul indică prin gesturi și comenzi deciziile pe care le ia. Limba oficială folosită în competițiile internaționale este franceza. Câteva comenzi sunt:

  • en garde ! (în gardă!): trăgătorii iau poziția de gardă;
  • êtes-vous prêt(e)s ? (sunteți gata?);
  • allez ! (porniți!): lupta începe sau reîncepe;
  • halte ! (stai!): lupta se oprește;
  • attaque / arrêt / contre-attaque / remise (atac / oprire / contraatac / remiză): descrie acțiunii a frazei de arme;
  • non valable (nevalabil): tușă în afara suprafeței valabilă (la sabia și la floretă);
  • touche ! (lovit!);
  • point ! (punct!).

La floretă și la sabie, arbitrul analizează fraza de arme, de pildă: „attaque parée, riposte non, reprise d'attaque touche” (atacul a fost parată, riposta nu a lovit, repriza a lovit).

Sancțiunile[modificare | modificare sursă]

Arbitrul arată un cartonaș galben unui antrenor, care a tulburat ordinea

Sancțiunile sunt următoarele:

  • cartonaș galben: avertisment (orice nouă abatere făcută de același trăgător aduce un carton roșu);
  • cartonaș roșu: tușă de penalizare;
  • cartonaș negru: descalificare din competiție;
  • expulzarea de la locul competiției (aplicabilă antrenorului, anturajului sportivilor sau membrilor publicului care perturbă buna desfășurare a competiției).

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Six 2007, p. 17.
  2. ^ Six 2007, p. 55.
  3. ^ Definiție cuvântului „fleuret””. Trésor de la Langue Française informatisé (TLFi). http://www.cnrtl.fr/definition/fleuret. Accesat la 12 august 2015. 
  4. ^ a b c Fleuret, épée et sabre, une escrime différente” (în franceză). Le Monde. 5 octombrie 2011. http://www.lemonde.fr/sport/article/2010/11/05/fleuret-epee-et-sabre-une-escrime-differente_1435798_3242.html. Accesat la 11 august 2015. 
  5. ^ Prefața de Philippe Omnès capitolului despre floretă, Faure 1998, p. 47
  6. ^ Six 2007, p. 55
  7. ^ Six 2007, p. 55
  8. ^ Prefața de Éric Srecki capitolului despre spadă, Faure 1998, p. 62
  9. ^ Six 1998, p. 140
  10. ^ a b Six 2007, p. 120
  11. ^ Six 2007, p. 54.
  12. ^ Mihai Covaliu, eliminat in “sferturi””. Curierul Național. 16 august 2004. http://www.curierulnational.ro/Specializat/2004-08-16/Mihai+Covaliu,+eliminat+in+%E2%80%9Csferturi%E2%80%9D. Accesat la 11 august 2015. 
  13. ^ Faure 1998, p. 50
  14. ^ Cléry 1965, p. 72
  15. ^ Faure 1998, p. 90
  16. ^ Six 1998, p. 900
  17. ^ Faure 1998, p. 53
  18. ^ Kevin C. Moore, Frances M.E. Chow, John Y.H. Chow (2015). Novel Lunge Biomechanics in Modern Sabre Fencing. 112. pp. 473–478. http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1877705815014769?np=y. 
  19. ^ Cléry 1965, p. 84
  20. ^ Cléry 1965, p. 91
  21. ^ Six 1998, p. 115

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Scrimă